TERTULIAN ȘI ÎNVĂȚĂTURILE SALE.

TERTULIAN ȘI ÎNVĂȚĂTURILE SALE

      „Există vreo legătură între un creștin și un filozof? Între unul care denaturează adevărul și unul care-l restabilește și-l predă? Ce legătură există între Academie și Biserică?” Cel care a pus aceste întrebări îndrăznețe este Tertulian (sec. II-III d.H.). El este considerat „unul dintre cei mai prolifici autori de referință ai istoriei Bisericii și al doctrinelor predate pe vremea sa”. Nu i-a scăpat, practic, niciun aspect al vieții religioase.

     Tertulian este foarte cunoscut , după cât se pare, pentru paradoxurile sau afirmațiile aparent contradictorii. Iată câteva exemple: 

* „Dumnezeu este mare îndeosebi când este mic.”;

* „Fiul lui Dumnezeu a murit - și credem deplin în aceasta pentru că e absurd.”;

* „Iisus a fost îngropat și a înviat; acest lucru este adevărat pentru că este imposibil.”

        În ceea ce privește teologia creștină, el a contribuit la dezvoltarea doctrinei Sfintei Treimi.

      Se cunosc puține lucruri despre viața lui Tertulian. Cei mai mulți erudiți spun că s-a născut în jurul anului 100 d.H. în Cartagina, un oraș din nordul Africii. Există dovezi că a avut parte de o instruire aleasă și că era bine familiarizat cu principalele școli filozofice din vremea sa. Ceea ce l-a atras, probabil, la creștinism a fost faptul că crestinii erau gata să-și dea viața pentru credință. Iată ce întrebări a pus el referitor la martirajul creștinilor: „Cine, reflectând la aceasta, nu se simte îndemnat să întrebe ce motivație au (creștinii)? Cine, după ce își pune această întrebare, nu ajunge să ne împărtășească convingerile?”

       După convertirea sa la creștinism, Tertulian s-a dedicat scrisului, devenind un scriitor ingenios, cu predilecție spre afirmațiile scurte și pline de duh. Cartea „The Fathers of the Church” (Părinții Bisericii”) spune referitor la Tertulian: „Avea o calitate rară printre teologi. Nu era în niciun caz plictisitor”. Un erudit a spus și el: „Tertulian se pricepea mai bine la cuvinte decât la înlănțuirea lor în propoziții și ne este mult mai ușor să-i înțelegem vorbele de duh decât să urmărim firul argumentației sale. Probabil acesta este motivul pentru care este atât de des citat, însă i se reproduc texte lungi atât de rar”.

    Cea mai cunoscută lucrare a lui Tertulian este „Apologia”, considerată una dintre cele mai convingătoare pledoarii literare în favoarea creștinismului. Ea a fost scrisă într-o perioadă în care creștinii erau deseori ținta atacurilor din partea gloatelor superstițioase. Tertulian le-a luat apărarea creștinilor și a protestat împotriva tratamentului absurd la care erau supuși aceștia. Iată ce a spus el: „(Opozanții) cred că creștinii sunt cauza oricărui dezastru și a oricărei nenorociri care se abat asupra oamenilor... Dacă Nilul nu se umflă pentru a uda câmpiile, dacă vremea nu se schimbă, dacă are loc un cutremur, dacă este foamete sau dacă sunt epidemii,imediat se aude strigătul de protest: La lei cu creștinii!”

        Creștinii erau deseori acuzați că nu sunt loiali Statului, însă Tertulian a făcut tot posibilul pentru a dovedi că, de fapt, ei erau cei mai cinstiți cetățeni. După ce le-a adus în atenție câteva tentative de răsturnare a guvernului, el le-a amintit opozanților că acei conspiratori nu erau creștini, ci păgâni. Apoi el a rătat că uciderea creștinilor era în detrimentul Statului.

       În alte lucrări, Tertulian s-a concentrat asupra modului de viață creștin. De exemplu, în expunerea „Despre spectacole”, el a condamnat participarea la anumite distracții, jocuri păgâne și spectacole de teatru. Se pare că unii nou-convertiți la creștinism nu considerau o problemă să asiste și la serviciile religioase creștine, și la jocurile păgâne. În încercarea de a-i face pe aceștia să judece rațional, Tertulian a scris următoarele: „Cât de monstruos este să ieși din biserica lui Dumnezeu și să mergi direct în cea a Diavolului, din cer (să intri) într-o cocină!” El a adăugat: „Ceea ce voi respingeți în cuvinte nu ar trebui să acceptați nici în fapte”.

        În introducerea eseului „Împotriva lui Praxeas”, Tertulian a scris următoarele: „Diavolul s-a opus în multe feluri adevărului. Uneori țelul lui a fost să distrugă adevărul apărându-l”. Tertulian nu face o prezentare detaliată a lui Praxeas, personajul principal al eseului, însă își exprimă dezacordul față de învățăturile acestuia despre Dumnezeu și Hristos. El îl prezintă pe Praxeas drept o unealtă a lui Satan care încerca, în mod subtil să denatureze creștinismul.

        O chestiune mult disputată printre creștinii din acea vreme ( ca și ulterior, de altfel) era raportul dintre Dumnezeu și Hristos. Unii dintre ei, îndeosebi cei de origine greacă, nu puteau împăca credința într-un singur Dumnezeu cu rolul lui Iisus ca Mântuitor și Răscumpărător al omenirii. Praxeas a încercat să rezolve această dilemă susținând că Iisus era o altă manifestare a Tatălui și că nu exista nicio deosebire între Tatăl și Fiul. Conform acestei teorii,cunoscută ca modalism, Dumnezeu s-a dezvăluit „ca Tatăl în Creație și în furnizarea Legii, ca Fiu în Iisua Hristos și ca Duh Sfânt după după înălțarea lui Hristos”. De remarcat că această concepție este promovată și astăzi de unii „creștini”, îndeosebi de adepții „profetului” William Branham! În combaterea modalismului, Tertulian, dorind să dovedească divinitatea lui Iisus, a formulat cunoscuta sa formulă, care l-a făcut celebru: „o substanță în trei persoane”. El vroia să arate că există o substanță sau o natură divină care se manifesta în trei persoane. O definiție oarecum discutabilă a Trinității. De altfel, Tertulian a fost primul care a folosit termenul latin pentru „trinitate” cu referire la Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

       Mai remarcăm și duritatea cu care Tertulian a respins filozofia greacă precum și încercarea unor teologi de a explica creștinismul cu ajutorul filozofiei grecești. Iată ce-a spus el: „Să fie îndepărtate toate proiectele despre un creștinsm stoic, platonic sau dialectic.” Din nefericire, alți teologi și Părinți ai Bisericii n-au mai fost atât de categorici cu trecerea timpului. Ba chiar în zilele noastre îmi este dat să aud cum mulți teologi laudă filosofia greacă ca fiind, chipurile, o lucrare tainică a Duhului Sfânt în pregătirea receptării Evangheliei de către păgâni! Mi se pare o ofensă teribilă adusă Duhului Sfânt! Filosofia greacă, îndeosebi stoicismul, a avut multe aspecte lăudabile, dar este, în esența ei, profund păgână! Așadar, să fim foarte atenți atunci când încercăm să apărăm adevărul religios, îndeosebi când preluăm spuse sau afirmații din tot felul de surse extrabiblice sau din diferite științe.