IISUS HRISTOS ȘI TÂLHARUL CEL BUN.

IISUS HRISTOS ȘI TÂLHARUL CEL BUN

      Pe când DOMNUL pătimea pentru noi toți, nu Îl batjocoreau numai arhiereii și cărturarii, ci și unul dintre tâlhari, care se afla în aceeași osândă cu El și îndura aceleași chinuri. Acesta Îl hulea sfidându-L (Luca 23,vs. 39) - „ Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi”. Celălalt tâlhar însă, îl ceartă dur - „Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă? Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut niciun rău” ( Luca 23, vs. 40-41).

       Ceea ce impresionează în primul rând în cuvintele acestui om, care desigur se făcuse vinovat de păcate grele, este smerenia. El nu este un răzvrătit care învinovățește Cerul pentru suferințele îndurate, ci dimpotrivă, are conștiința vinii sale și a faptului că ispășește pentru ea, fiind deci împăcat cu moartea sa. Totodată însă, acest tâlhar a mai înțeles că Cel ce Se află alături de el, în aceeași osândă, este nevinovat și că, deci, între Iisus și cei doi tâlhari este o prăpastie uriașă. Aceștia primesc plata pentru cele făptuite, pe când Hristos este dat morții fără să-I fi fost găsită vreo vină.

       Pocăința de care dă dovadă tâlharul cel bun, - dacă ne este permis să-l numim așa -, topește păcatul care îi învârtoșea inima, iar mila arătată de el față de Iisus face ca harul să se coboare asupra lui și să-i deschidă ochii minții. Atunci, într-un elan nestăvilit, care pornește din adâncurile ființei sale, tâlharul Îl roagă pe DOMNUL: „Pomenește-mă DOAMNE, când vei veni în împărăția Ta” ( Luca 23, vs. 42 ). Cutremurat de credința acestui om, care I se dăruia pe pragul veșniciei, Iisus îi spune: „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”. ( Luca 23, vs. 43 ).

     Așadar, în clipa în care agoniza, umilit, hulit și lipsit și de cămașa pentru care ostașii aruncau sorți, Hristos îi dăruiește aceluia care a crezut în El viața veșnică. Cuvintele Sale Îl descoperă din nou ca pe Dumnezeul care are putița să deschidă porțile Cerului. Pentru El nu există nici trecut și nici viitor, ci un veșnic prezent: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. Raiul menționat acum de Iisus se identifică cu Împărăția Fiului, care, prin moartea pe cruce a Acestuia, va înceta să mai fie o simplă virtualitate, devenind o realitate accesibilă tuturor drepților. În urma căderii lui Adam, omul fusese izgonit din rai, - heruvimii păzeau cu sabie de foc poarta raiului -, aflându-se deci despărțit de Creator printr-un abis. Ceea ce îi făgăduiește acum Hristos tâlharului celui bun este posibilitatea de a reveni în comuniune cu Divinitatea, de a preface moartea într-o beatitudine fără de sfârșit. Până atunci, moartea reprezenta un fel de somn veșnic, vecin cu nonexistența, din pricina depărtării de Dumnezeu. Tâlharul cel bun va intra primul în Împărăția Fiului, luminată de revărsarea continuă a energiilor divine, deoarece, în cel din urmă ceas al vieții pământești a lui Iisus, a crezut în El și în puterea Sa. Hristos Se descoperă astfel ca stăpân peste moarte și viață, peste timp și veșnicie. Nimeni nu a mai făcut vreodată o asemenea făgăduială. Cu alte cuvinte, tâlharul intră în rai înaintea lui Avraam, a lui Moise, căci ei vor fi eliberați din împărăția umbrelor abia după coborârea la iad a lui Hristos!

     Soarta tragică a tâlharului care refuză să se pocăiască și rămâne cu inima împietrită până în ultima clipă arată că jertfa răscumpărătoare a lui Hristos nu mântuiește pe oricine, fără distincție. Toți sunt chemați la mântuire, chiar cei împovărați cu cele mai grele și cumplite păcate, dar pentru a fi vrednici de aceasta trebuie ca ei să creadă în Hristos și în puterea izbăvitoare a jertfei Sale. Sângele Său șterge orice fărădelege, cu condiția ca omul să creadă în virtutea salvatoare a crucii. Poate tocmai pentru aceasta, ultimul convertit a fost un tâlhar, adică un om ce săvârșise crime, spre a se pune mai bine în lumină puterea jertfei de la Golgota, prin care s-au iertat nelegiuirile. Însă pentru cei care o ignoră sau o neagă, jertfa lui Hristos rămâne nelucrătoare. De aceea crucea desparte și deosebește pe cei mântuiți de cei pierduți!
     În final să ne rugăm toți să avem măcar credința tâlharului cel bun, nu o credință doar de fațadă!