SUPREMAȚIA JERTFEI LUI HRISTOS.

SSUPREMAȚIA JERTFEI LUI HRISTOS

     În Cartea Geneza, vedem omenirea ruinată prin căderea în păcat, în Cartea Exod, vedem poporul evreu, izbăvit din robia Egiptului, iar înCartea Levitic, vedem poporul lui Dumnezeu, reabilitat prin jertfe.
      Yom Kippur ( Ziua ispăşirii) - este una din cele trei mari Sărbători evreieşti; este ziuă de post religioasă ebraică care celebrează ziua ispăşirii. În Tora este numită Yom haKippurim ("Ziua celor care ispăşesc"). 

        În calendarul ebraic Yom Kippur începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii ebraice Tişri (lună care corespunde ultimei jumătăţi a lui Septembrie şi primei jumătăţi a lui Octombrie din calendarul gregorian), şi continuă până la apusul soarelui următoarei zile.

       Nevoia de ispăşire:

    „ Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”(Rom. 3:23). Păcatul omenirii în general şi al evreilor în special a adus un afront (insultă) la adresa sfinţenie lui Dumnezeu, atrăgând după sine pedeapsa cu moartea (Rom. 1:18; Col. 3:5; I Tes. 2:16).

       Din timpuri imemorabile, însă Dumnezeu a instituit principiul “substituirii”- adica cineva să poată muri în locul păcătosului şi l-a oferit şi evreilor ca singura cale de salvare prin acceptarea jertfirii unei vieţi. Atunci acel “cineva” era un animal sau o pasăre nevinovată care purta vina şi pedeapsa în locul lor (Lev. 17:11; Is. 53:4, 6, 11) şi acoperea păcatele lor prin sângele vărsat. Aceste jertfe arătau spre Hristos, adevăratul “Miel a lui Dumnezeu” care va venit să aducă omului ispăşirea din păcat.

      Principiul jertfei începe cu Gen.3:21, când Dumnezeu jertfeşte primele animale, continuiă cu jerfa lui Abel, Noe sau cu cele ale patriarhilor. Însă Legea ceremonială, dată de Dumnezeu lui Moise şi înregistrată în cartea Levetic, aduce principiul “ substituirii” mai aprope de adevăratul lui înţeles:” Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”(Ioan 1: 29).

    Prin sângele jertfei, Dumnezeu a agreat să acorde iertare păcătosului, să înlăture păcatul şi să ridice pedeapsa. Astfel, s-a instituit Ziua Ispăşirii care să asigure o jertfă cuprinzătoare pentru toate păcatele care puteau fi ispăşite prin jertfele aduse în cursul anului anterior, era îndepărtată mânia lui Dumnezeu de la ei şi era menţinută părtăşia lui Dumnezeu cu ei (Lev. 16:30-34; Evr. 9:7).

     Pentru noi, creştinii de astăzi, pare destul de dificil să înţelegem pe deplin semnificaţiile jertfei de ispăşire din vechime, mai ales că era cu sânge. Dar aceasta jertfa din vechime este plină de semnificaţii deosebit de importante pentru noi de astăzi. Şi anume: jertfa s-a cerut să fie cu sânge (viaţa era în sânge): „şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare”(Evrei 9:22), ca să poată înlatura păcatul şi consecinţele acestuia: „tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora” (Evrei 9:28).

    Cuvântul „ispăşire"- în limba ebraică kippurim, înseamnă „a acoperi" şi sugerează ideea acoperirii păcatului achitând o plată echivalentă (răscumpărare) astfel încât o compensaţie corespunzătoare este plătită pentru ofensa comisă (Ex. 30:12; Num. 35:31; Ps. 49:7; Is. 43:3).

Semnificaţiile jertfei de ispăţire (cu sânge):

* Să înlăture păcatul şi consecinţele acestuia:”El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1Petr.2:24) vezi şi Ev.9:28.

* Să înveţe pe păcătoşi că pentru păcat trebuie plătit un preţ „care S-a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,” (1Timotei 2:6).

* Să înveţe că “inlocuitorul” va trebui să sufere pedeapsa în locul celuilalt „Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53:4-6) (vezi şi în Rom.5:12-21).

* Sacrificiile V.T, î-şi au împlinirea în Jertfa lui Hristos„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.” (Evrei 2:17;). Vezi şi în 1 Ioan 2:1-2; Rom.3:24-26).

* Toate jertfele oferite, într-un fel sau altul îl prezintă pe Hristos ca oferindu-se pe sine lui Dumnezeu ca jertfă fără cusur, făcută odată pentru totdeauna,„cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!” (Evrei 9:14).

* “Ispăşirea” este un act juridic, care se cere să indeplinească condiţiile cerute de lege ca păcătosul să fie iertat (Rom.3:3; 2 Cor.5:19).

* Ispăţirea aducea împăcarea între cele două părţi:Sfinţenia lui Dumnezeu şi omul păcătos (Rom.5:7-11;Col.1:20).

Modalităţi de abordare a jertfelor:

* Oricine (din popor) putea să aducă jertfe. Nu era nici un fel de restricţie datorat provenienţei, stării materiale ,etc

* Fiecare jertfă îşi avea costul ei. Fie un bou sau un porumbel era o anumită pierdere materială pentru familia respectivă.

* Jertfa trebuia să fie făra cusur, cea mai bună posibilă.

Moderatorii (mediatorii) jertfelor:

* Una din cerinţele lui Dumnezeu referitoare la jertfele din vechime era aceea că jertfa trebuia să fie sacrificată de preot.

* Preoţii erau aleşi de Dumnezeu ca “mediatori” între Dumnezeul Sfânt şi omul păcătos. Preoţii sub vechiul legământ erau chemaţi şi echipaţi speciali ca să poată executa această funcţie înaltă.

* Omul avea nevoie de mediatori pentru că păcatul îl ţinea separat –îndepărtat de Dumnezeu şi nu putea veni direct în faţa Lui.

* Ca preotul să poată fi acceptat ca mediator între Dumnezeu şi om, el trebuia să se conformeze la o sumedenie de cerinţe foarte stricte, ca: ceremonialul special de sfinţire şi curăţire şi să fie din tribul lui Levi.

Procesiunea propriu-zisa a jertfelor:

* Înainte de efectuarea ispăşirii pentru păcatele poporului, preotul trebuia să aducă un viţel ca jertfă pentru propriile sale păcate; după aceea preotul lua doi ţapi şi arunca sorţii pentru ei: unul devenea jertfa de ispăşire, iar celălalt ţapul pentru efectuarea ispăşirii (Lev. 16:8).

* Preotul junghia primul ţap, lua sângele lui, intra în Locul prea sfânt dincolo de perdeaua dinăuntru şi stropea cu sânge capacul ispăşirii, punând sângele între Dumnezeu şi Tablele Legii care se aflau în interiorul chivotului (legi pe care ei le călcaseră; dar care acum erau acoperite de sânge), în felul acesta făcându-se ispăşire pentru păcatele întregului popor (Lev. 16:15-16).

* în cele din urmă el lua ţapul viu, îşi punea mâinile pe capul lui, mărturisea deasupra lui toate păcatele neiertate ale Israeliţilor şi-i izgonea în pustie, simbolizând faptul că păcatele lor erau duse înafara taberei ca să dispară în pustie (Lev. 16).

* Cei doi ţapi reprezintă ispăşirea, iertarea, împăcarea şi curăţirea împlinite de Christos. Ţapul junghiat reprezintă moartea Hristos substitutivă şi jertfitoare pentru păcătoşi ca plată pentru păcat (Rom. 3:24-26; Evr. 9:11-12, 24-26).

* Ţapul de ispăşire, izgonit în pustie purtând păcatele poporului, întruchipează jertfa lui Hristos care îndepărtează păcatul şi vina tuturor acelora care se căiesc (Ps. 103:12; Is. 53:6; Ioan 1:29; Evr. 9:26).

* Jertfele din Ziua Ispăşirii asigurau o „acoperire" temporară a păcatului nu o ştergere definitivă a păcatului pe când Sângele lui Hristos vărsat pe cruce însă, este ispăşirea supremă a lui Dumnezeu pentru omenire, care şterge păcatul o dată pentru totdeauna (Evr. 10:4, 10-11).

* Hristos, ca jertfă desăvârşită “şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.” (Ev. 7:26/27), a plătit întreaga pedeapsă pentru păcatele noastre (Rom. 3:25-26; 6:23; Gal. 3:13; II Cor. 5:21) şi a adus jertfa ispăşitoare care ne izbăveşte de mânia lui Dumnezeu, ne împacă cu El şi înnoieşte părtăşia noastră cu El (Rom. 5:6-11; II Cor. 5:18-19).

* Locul preasfânt unde Marele Preot intra cu sânge ca să facă ispăşirea reprezintă tronul lui Dumnezeu din cer; Hristos a intrat în acest „Loc preasfânt" ceresc după moartea sa, aducând propriul Său sânge ca să facă ispăşirea pentru cel credincios înaintea tronului lui Dumnezeu (Ex. 30:10; Evr. 9:7-8, 11-12, 24-28).

* Deoarece jertfele de animale erau un simbol al jertfei desăvârşite a lui Hristos pentru păcat şi şi-au găsit împlinirea în jertfa de Sine a Lui, după, moartea sa pe cruce nu mai este nevoie de jertfele de animale (Evr. 9:12-18)

.

Mesajul Zilei de Ispăşire:

* Ziua Ispăşirii conţine un adânc simbolism arătând către lucrarea Domnului Iisus Hristos. Autorul cărţii către Evrei menţionează împlinirea, în noul legământ, a simbolismului ritualului acestei zilei (vezi Evr. 9:6-10:18).

* Ziua Ispăşirii trebuia să fie o adunare solemnă, o zi în care poporul postea şi se smerea înaintea Domnului (Lev. 16:31); această atitudine sublinia gravitatea păcatului şi faptul că lucrarea lui Dumnezeu de ispăşire era eficientă numai pentru cei care aveau o inimă pocăită şi o credinţă stăruitoare ( Lev. 23:27; Num. 15:30; 29:7).

* Ziua ispăşirii săvârşea ispăşirea pentru toate păcatele şi încălcările de lege neîspăşite în cursul anului precedent (Lev. 16:16, 21).

* Ea trebuia să fie repetată în fiecare an în ceiaşi zi în acelaşi mod. Astăzi nu mai e nevoie, fiindcă Christos, Mielul de Paşte a fost Jertfit odată pentru totdeauna.

CONCLUZIA:

      Sacrificiile Vechiului Testament îşi au împlinirea în Hristos Domnul, „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.” (Evrei 2:17;). În Epistola către Evrei aflăm că ceremonialul jertfelor din vechime, erau de fapt umbra lucrurilor viitoare:„Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu, când avea să facă cortul: "Ia seama", i s-a zis, "să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte"(Evrei 8:5). Mesajul jertfelor nu era doar pentru evreii de atunci ci este şi pentru toţi păcătoşii de pretudindeni şi de oricând. Sângele mărturiseşte slujba lui Hristos: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2:5-8). „Ispăşirea” este un act juridic, care cere să îndeplinească condiţiile cerute de lege, ca păcătosul să fie iertat (Romani 3:3; 2 Corinteni 5:19). Apoi, ispăşirea aduce împăcarea între cele doua părţi în conflict: Sfinţenia lui Dumnezeu şi omul păcătos (Romani 5:7-11; Coloseni 1:20)

     Repetarea obligatorie în fiecare an a ritualurilor de aducere a jertfelor arată caracterul lor temporar. Ele arătau spre vremea când Hristos va veni să ridice păcatele mărturisite (Evr. 9:28; 10:10-18). În toate aceste sacrificii vedem cât de “serios” e păcatul înaintea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu a oferit încă din vechime, calea de apropiere de Sfinţenia Sa prin jertfe. Astăzi avem intrare slobodă la El prin jertfa Fiului Său, a Domnului Iisus. Domnul să ne ajute să beneficiem, cu adevărat, de această JERTFĂ SUPREMĂ! 

Notă:  versetele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu.