REZOLVAREA SUBIECTELOR DE LA EXAMENUL DE TITULARIZARE-ISTORIE 2017!

REZOLVAREA SUBIECTELOR DE LA EXAMENUL DE TITULARIZARE-ISTORIE 2017!

SUBIECTUL I (30 de puncte):

A.    Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos: „De două ori în mai puţin de douăzeci de ani, Imperiul se vede ciuntit de cele mai bogate provincii orientale. Din 612 [...], perşii [...] vor pune piciorul în Siria, Palestina şi Egipt. Heraclius le va recuceri în urma unor strălucite campanii care-I duc, în 627, până la Ctesiphon, capitală a Imperiului Sassanid; începând cu 634, însă, arabii vor porni la asaltul teritoriilor astfel recuperate. În câţiva ani, ei ocupă Siria, Palestina, Egiptul şi Mesopotamia. După moartea lui Heraclius, ei continuă să înainteze în Armenia, Anatolia, în insulele Egeei, pe coastele Asiei Mici [...] şi, curând, în Africa. În 674, ei asediază însuşi Constantinopolul, port în care flota lor va reapare anual, timp de patru ani. Oraşul nu-şi datorează salvarea decât triplelor sale ziduri inexpugnabile şi, mai ales, eficacităţii corăbiilor bizantine, echipate cu vestitul «foc grecesc» [...] care, în 678, va provoca distrugerea flotei califului, obligându-l pe acesta să semneze pacea şi să plătească un tribut.“ (S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)

Pornind de la această sursă, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informații selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct

2. Menționați o cauză și două consecințe ale constituirii Imperiului de la Niceea în secolul al XIII-lea. 3 puncte

3. Prezentați comparativ două fapte istorice referitoare la lumea bizantină, desfășurate în secolele al VIII-lea - al XI-lea, stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte

A.1:

O relație de cauzalitate se poate stabili între următoarele două informații oferite de sursă:  
Cauza:

Arabii, în 674, „asediază însăși Constantinopolul” (…) Orașul își datorează salvarea, „mai ales, eficacității corăbiilor bizantine, echipate cu vestitul „foc grecesc”.
   Efect:

Flota bizantină, având la dispoziție „focul grecesc”, în 678, va provoca distrugerea flotei califului, obligându-l pe acesta să semneze pacea și să plătească un tribut”.

Cauza selectată de noi pune în evidență importanța flotei bizantine. Aceasta a reușit să apere Imperiul Bizantin între anii 610-867. Această perioadă este cunoscută în istoriografie drept „epoca bizantină de mijloc”. Anul 610 reprezintă momentul venirii pe tron al împăratului Heraklios iar 867 este anul venirii pe tron al Dinastiei Macedonene prin împăratul Vasile I. Efectul prezintă consecințele acestei superiorități a flotei bizantine asupra Califatului. Arabii, deși își construiseră la rândul lor o flotă, aceasta nu a fost la fel de puternică cupentru a se măsura cu cea bizantină. În perspectivă, înfrângerea arabilor în 678, va pregăti contraofensiva bizantină din timpul Dinastiei Macedonene, când Imperiul Bizantin va cuceri multe din teritoriile, pierdute anterior în fața arabilor.

A.2: Cauza:

Împărțirea Imperiului Bizantin de către cruciații occidentali, după Cruciada a IV-a 1202-1204. Cruciații occidentali au format atunci o serie de formațiuni statale de tip feudal apusean -

Imperiul Latin de Răsărit - primul împărat al său fiind Balduin de Flandra, Principatele de Niceea, Epir, Trapezunt etc.. Totuși, nu în toate aceste state autoritatea exercitată de conducătorii catolici era la fel de puternică. Astfel, la Niceea, puterea va fi preluată de principii bizantini din Dinastia Lascaris. Acești principi vor reuși, treptat, să refacă Imperiul Bizantin.

Consecințe:

O prima consecință a fost aceea că Dinastia Lascaris reușește să refacă Imperiul Bizantin, iar în 1261 recucerește Constantinopolul. La acest fapt a contribuit, din plin, și slăbirea lumii occidentale datorată invaziei mongole din 1240-1241. Profitând de acest vacuum de putere, mai ales în statele din S-E Europei, Dinastia Lascaris reface Imperiul, care, începând din 1261, va cunoaște, temporar, este drept, o nouă perioadă de înflorire, mai ales în plan cultural. Influența culturii bizantine este aproape totală în întreaga Europă. Primii umaniști italieni, de exemplu, vor fi elevi ai umaniștilor greci.

A doua consecință: odată cu Imperiul de la Niceea și lupta contra formațiunilor statale create de către  catolici, care se va incheia în 1261 cu preluarea tronului la Constantinopol de către Mihail al VIII-lea Paleologul, se adâncește ruptura dintre catolici și ortodocși, ruptură devenită evidentă, acum, la nivel de mase. Ruptura va fi atât de puternică încât chiar și în condițiile expansiunii otomane, când puterea imperială a acceptat la Conciliul de la Ferrara-Florenta (1438-1439) reunirea cu Biserica Romano-Catolică, populația și clerul în imensa majoritate au respins unirea, „preferând turbanul  otoman în dauna tiarei bizantine”- după expresia lui Stelian Brezeanu.

A.3:

Două fapte istorice importante pentru evoluția Imperiului Bizantin în secolele VIII-XI sunt:

Primul: reorganizarea administrativ-teritorială a Imperiului în theme. În aceste theme, puterile militară și civilă reveneau unei singure persoane. Themele înlocuiau diocezele create de împăratul Dioclețian. În aceste formațiuni administrative, puterea militară se va baza pe stratioți. Aceștia primeau loturi de pământ pentru serviciile lor militare, statul nemaiavând posibilitatea să plăteasca integral în bani aceste servicii. Stratioții și-au dovedit forța lor militară, apărând Imperiul contra arabilor și bulgarilor.

Al doilea fapt este folosirea diplomației ca mijloc de apărare. Diplomația bizantină era chemată să-i asmută pe străini unii contra altora, pentru a nu mai putea ataca, în felul acesta, Imperiul. Așa se procedase și în trecut - de exemplu împăratul Zenon, la vremea lui, îl convinsese pe conducătorul ostrogot Theodosie I cel Mare, care ataca provinciile balcanice, să atace Italia, aflată în posesia lui Odoacru. El urma să conducă, apoi, Italia în numele lui Zenon - ceea ce s-a și întâmplat. Principiile diplomației bizantine sunt formulate clar de împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (944-959) în lucrarea „Despre administrarea Imperiului”. Mai mult, diplomația trebuia să încerce să transforme statele străine, potențial inamice, în state aliate, folosind, în acest scop, și creștinarea în rit bizantin/ortodox. Așa s-a întâmplat în cazul Rusiei Kievene. În anul 989, Vladimir al Kievului acceptă creștinarea în acest rit și Imperiul Bizantin căpăta un important aliat la nordul Mării Negre.

Între aceste două fapte istorice observăm atât o asemănare, cât și o deosebire.

Asemănarea constă în situația că atât stratioții cât și diplomația reprezentau mijloace de apărare ale Imperiului.

Deosebirea există și ea și este clară! În timp ce stratioții reprezinta un mijoc activ de apărare cu acțiune și rezultate concrete, imediate, diplomația reprezinta un mijloc de apărare oarecum pasiv, mai degrabă abstract, cu rezultate concrete în timp, nu imediate. De aici remarcăm și insistența unor împărați bizantini ca Roman I Lekapenos și Vasile I Macedoneanul zis și „cel Mare”, de a promova reforme în favoarea stratioților, de a încuraja creșterea forței acestora și implicit de a crește forța themelor.

B Elaborați, în 1-2 pagini, o sinteză referitoare la economie, societate și cultură în România, în secolul al XX-lea, având în vedere:

-          menționarea unei caracteristici a societății din România, în perioada interbelică;

-        menționarea a două fapte istorice referitoare la economia din România, desfășurate în  deceniul cinci al secolului al XX-lea și a câte unei caracteristici a fiecăruia dintre acestea;

-             prezentarea câte unui trăsături a culturii române în prima jumătate a secolului al XX- lea, respectiv în a doua jumătate a secolului al XX-lea și precizarea unei asemănări și a unei deosebiri dintre acestea.

Economie, societate și cultură în România secolului XX

Punerea în context/contextualizare:

Secolul XX a avut în cazul României o desfășurare contradictorie, cu suișuri și coborâșuri, deopotrivă. Este și astăzi greu să desprindem judecăți de valoare categorice. Și-n privința țării noastre, acest secol a marcat o desfășurare extrem de rapidă a evoluțiilor politice, cu toate implicațiile lor în sferele vieții economice, sociale, culturale, determinând impresia de „durata scurtă a secolului”, de „secol al extremelor”, după cum, cu îndreptățire, sublinia istoricul Eric Hobsbawn în excepționala sa lucrare „Secolul extremelor”.

Prezentarea efectivă:

Prima parte a secolului a marcat realizarea deplinei unități naționale. Aceasta a intervenit la capătul Primului Război Mondial prin Marea Unire din 1918. Din nefericire, în perioada interbelică, democrația românească prezintă o trăsătură caracteristică – democrația parlamentară era deseori încălcată prin modul în care partidele ajungeau la guvernare. Astfel, deși teoretic aveau loc alegeri libere, în realitate, partidul de la guvernare utiliza „mijloace diverse” pentru a câștiga alegerile. Sunt edificatoare, în acest sens observațiile lui Constantin Argetoianu din lucrarea sa „Amintiri din vremea celor de ieri pentru cei de mâine”. Cadrul democratic, asigurat la nivel de principii de către Constituția din 1923, era grav perturbat și de legea „primei electorale” din 1926. Aceasta asigura, practic, dominația unui singur partid - se acordau partidului care obținea 40% din voturi automat 50% din locurile din Parlament. Într-un fel, aceste practici au facilitat instaurarea regimurilor dictatoriale, începând cu cu cel monarhic-autoritar al regelui Carol al II-lea și terminând cu cel comunist. De altfel, istoricul Lucian Boia, dincolo de numeroasele sale exagerări pe linia „demitizării” istoriei românilor, are dreptate atunci când afirmă că, regimul comunist a găsit terenul pregătit pentru a se instaura în țara noastră. Cu excepția alegerilor din 1937, când partidul de la guvernare ( PNL) le-a pierdut, multe rânduri de alegeri, - ca să nu spunem toate -, au fost falsificate clar de aparatul de stat aflat în slujba partidelor de la guvernare. Democrația interbelică a prezentat, așadar, această pendulare permanentă între ideal și realitatea românească, unde caracteristicile democrației parlamentare de tip occidental erau „filtrate”, „adaptate” la „caracteristicile” românești, anticipând, am putea concluziona, fără nicio exagerare, „democrația originală” de după 1989.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma înțelegerilor dintre Marile Puteri, și-n țara noastră se va instaura regimul comunist. Acest regim a prins mult mai trainic și într-o forma mult mai stalinistă decât în alte țări - cazul Poloniei, de exemplu, tocmai datorită caracteristicilor precare ale democrației interbelice. Evoluțiile politice au marcat profund economia ca și întreaga societate. În plan economic, regimul comunist a impus în deceniul 5 o serie de măsuri de tip sovietic. Astfel, economia românească s-a caracterizat prin două fapte.

Primul a fost naționalizarea. În iunie 1948, comuniștii au dat primul decret de naționalizare. Spre deosebire de naționalizarea practicată de unele guverne occidentale, de exemplu laburiștii în Marea Britanie, naționalizarea comunistă a avut caracter de confiscare, caracter reieșit din doctrina marxist-leninistă în conformitate cu care proprietatea privată reprezenta răul absolut în societate.

Al doilea fapt a fost planificarea economică centralizată. În acest sens, încă din 1947 au început să funcționeze oficiile industriale pentru a pregăti trecerea la planificare. Planificarea comunistă, de asemenea, nu are nimic în comun cu planificarea economică din unele state capitaliste, planificare impusă de doctrina keynesiană a dirijismului economic neoliberal. Dimpotrivă, planificarea economică de tip comunist se baza pe pretenția comuniștilor conform căreia ei sunt conduși de o „știință obiectivă a istoriei” - știința marxistă a „materialismului dialectic”. Această „știință” îi îndreptățea doar pe comuniști să pună diagnostice corecte problemelor societății, să ia măsurile ce se impuneau, pentru că ei erau „agenți ai istoriei”, care aplicau legile ei de neînlăturat, care ar fi determinat evoluția logică a societății umane spre comunism. Astfel, în baza acestor pretenții aberante, planificarea economică comunistă nu avea legatură cu realitatea economică obiectivă, ci era motivată exclusiv ideologic!

Și-n plan cultural, secolul XX a avut desfășurări contradictorii, determinate și ele de evoluțiile politice, atât interne căt și externe. Astfel, în prima jumătate a secolului XX observăm deschiderea culturii românești spre cultura europeană, dar și evidențierea matricei proprii românești. În fapt, nu mai era resimțită nevoia, mai ales în perioada interbelică, de a integra cultura românească în cea europeană, pentru că, această integrare era deja resimțită ca atare, ca un fapt de la sine înțeles. Se observă, în această direcție, activitatea din jurul revistei „Sburătorul” condusa de Eugen Lovinescu. Aici s-au afirmat mari nume ale literaturii românești interbelice: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu etc.. În acest cadru, cultura românească a prezentat o mare diversitate de idei, o confruntare liberă a acestora. Lucrurile, din păcate, au fost stopate din evoluția lor firească de regimul comunist. Acest regim, mai ales în anii `50, a dus o politică de sovietizare/rusificare a culturii românești. Însă, o dată cu „Declarația cu privire la poziția PMR în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale” din aprilie 1964, se revine, oarecum, la matricea tradițională a culturii românești. Are loc o deschidere către cultura occidentală, dar spre deosebire de cultura românească din prima jumătate a secolului XX, această deschidere a fost limitată de lipsa libertății de exprimare, de cenzură, de lipsa unei confruntări libere a ideilor și curentelor culturale.

Ca o concluzie, observăm, și din aceasta sumară prezentare, că, într-adevăr secolul XX a fost și-n cazul României unul al pendulării între extreme, cu toate consecințele, negative sau pozitive, pentru economia, societatea și cultura românească. O judecata de valoare cu privire la bilanțul acestui secol este încă dificil de dat.

SUBIECTIL AL II-LEA:

A. Citiţi afirmaţia următoare:

„România modernă a început să se contureze în perioada cuprinsă între Războiul pentru independența Greciei din 1821 și Revoluția de la 1848.”

(M.Bărbulescu, D.Deletant, K.Hitchins, Ş.Papacostea, P.Teodor, Istoria României)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.  Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus.

2.  Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:

-       prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici ale acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;

-          evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu.

 ÎNTRE DOUĂ REVOLUȚII

PUNEREA ÎN CONTEXT (CONTEXTUALIZARE):

   Perioada cuprinsă între 1821, - anul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu-, și, 1848, - anul revoluției pașoptiste-, este foarte importantă pentru nașterea României moderne. În această perioadă, se manifestă, în mod amplu, conștiința națională a românilor. Mișcarea de emancipare națională a românilor cunoaște puternice manifestări, în deplin acord cu evoluțiile din plan european. În intervalul 1821-1848 aveau să se materializeze acele instituții și domenii ale culturii care dau personalitate unei națiuni: școală națională, istoriografie națională, literatură națională. Totodată, numai în acest interval, - după 1834, în epoca regulamentară mai cuseamă -, ideea înfăptuirii statului național devine dezideratul principal al mișcării de redeșteptare națională. Ideea unirii celor două Principate va fi înscrisă, de altfel, chiar în Regulamentele Organice. Dorința de unitate națională era puternic afirmată și de românii transilvăneni, aspect reliefat de celebrul colaborator al lui Ion Câmpineanu, francezul Felix Colson, care observa că, românii transilvăneni doreau să se unească cu frații lor moldoveni și munteni. Ideea Unirii va fi afirmată, cu toată vigoarea, în celebrul discurs al lui Nicolae Bălcescu din noaptea de revelion 1846-1847: „Ținta noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi alta decât Unitatea Națională a Românilor [...]. Românismul dar, este steagul nostru, supt dânsul trebuie să chemăm pe toți românii”. Grupul de autori ai sintezei „Istoria României”, - M. Bărbulescu, D. Delatant, K. Hitchins etc -, au dreptate atunci când afirmă că; România modernă a început să se contureze în perioada cuprinsă între 1821 și 1848.

PREZENTARE/ARGUMENTARE:

  Suntem, așadar, de acord cu afirmația autorilor respectivi și susținem acordul nostru prin prezentarea a două fapte istorice, care au cotribuit, esențial, la crearea premiselor României moderne.

  Primul fapt este reprezentat de instaurarea domniilor pământene. Ele sunt instaurate ca o consecință a revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, dar și ca un rezultat al mișcării reformatoare a marilor boieri și a presiunilor Marilor Puteri interesate în această zonă: Rusia, Anglia, Austria, Prusia. Cei doi domnitori vor fi: Ioniță Sandu Sturdza, în Moldova, și, Grigore D. Ghica, în Țara Românească.

Aceste domnii prezintă trei trăsături importante, anume:

*prima: au încercat să înfăptuiască importante reforme, pentru a pune capăt gravelor abuzuri din perioada domniilor fanariote. De exemplu: Gr. D. Ghica a încercat să desființeze claca, în 1824, iar Ioniță Sandu Sturdza a introdus, la 10 martie 1828, un „așezământ” agrar, încercând să introducă relațiile capitaliste în agricultură. Acestor măsuri li s-au opus marii boieri, aspect care a dus la declanșarea unor răscoale, ca cea din 1826, din Oltenia, condusă de Simion Mehedințeanu și Ghiță Cuțui Olteanu.

*a doua trăsătură: ambii domnitori aveau o concepție politică liberală, de tip iluminist, în total contrast cu mulți domnitori fanarioți și, chiar, cu unii domnitori regulamentari ulteriori - exemplu: Mihail Sturdza, domnitorul regulamentar al Moldovei. De pildă, domnitorul Gr. D. Ghica a emis un „nizam”, în 1823, în care întâlnim o serie de idei, cum ar fi: obligativitatea pravilei pentru toate categoriile sociale, grija ca funcționarii să urmeze „întru dreptate, făr de  hatâr, nici miluire, bogatului ori săracului”, sau, convingerea domnitorului că: „ Datoria domnilor cea dintâi este de a păzi și la mare și la mic, fără osebire, cumpăna dreptății”. La rândul său, I.S. Sturdza a sprijinit eforturile de reformă ale micii boierimi, încercând, în 1824, să pună în aplicare „constituția cărvunarilor”, fapt ce va înteți opoziția marii boierimi conservatoare.

*a treia trăsătură: domniile pământene s-au caracterizat printr-o puternică dezbatere politică. De altfel, în această perioadă apar cele două curente politice ale Epocii Moderne: liberalismul și conservatorismul, -conform opiniei lui Nicolae Isar, opinie pe care o împărtășim. Dezbaterea politică a căpătat accente dure în Moldova ca urmare a mișcării cărvunarilor și a opoziției marii boierimi contra domnitorului, perceput ca sprijinitor al micii boierimi. În cele din urmă, marea boierime triumfă și își impune voința în stat printr-un document extrem de reacționar: „Anaforaua pentru pronomiile Moldovei”.

Mai amintim un aspect, credem, foarte important: domniile regulamentare, ce au fost impuse prin Regulamentele Organice, sunt, de fapt, tot domnii pământene și atunci când analizăm domniile pământene este corect ca domniile regulamentare să fie și ele incluse în cadrul acestor domnii, și, să nu fie prezentate ca și cum ar fi altceva, alt tip de domnii.

Al doilea fapt istoric esențial al perioadei este reprezentat de mișcarea politico-ideologică  prepașoptistă. Ea prezintă trei trăsături extrem de importante, anume:

*prima: componenta masonică - aspect ocultat sau neacceptat de unii istorici, - exemplu: Dan Berindei -, dar acceptat de alții, ca: Nicolae Isar, Florin Constantiniu, Neagu Djuvara. De pildă, cărvunarii moldoveni - aceștia erau în legătură directă cu carbonarii italieni, cunoscuți francmasoni și reprezentanți ai mișcării de Risorgimento pentru unificarea Italiei. Cărvunarii, prin proiectul lor de constituție, se inspirau, aproape integral, din programul carbonarilor italieni. În fruntea lor se afla Ionică Tăutul, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației politice prepașoptiste. Proiectul lor de constituție mergea în sensul modernizării societății românești, dar avea nuanță conservatoare, neprevăzând drepturi pentru țărănime, spre deosebire de alte proiecte de reformă ale epocii: de exemplu, cel redactat de cunoscutul Eufrosin Poteca, ce dorea egalitate la plata impozitelor „de la boierii divaniți la hrănitorii de dobitoace”.

Componenta masonică este prezentă și într-o serie de organizații politico-revoluționare:

„Partida Națională” condusă de Ion Câmpineanu, „Constituția” de la Lugoj, „Frăția” cu ramnificații în întregul spațiu românesc.

*a doua trăsătură: această mișcare afirmă clar două deziderate fundamentale, anume: unitatea și independența națiunii române. Amintim, în acest sens, proiectele „Partidei Naționale”: „Osebitul act de numire a suveranului românilor” și „Actul de unire și independență”. La rândul său,

„Frăția” are clar conturate astfel de deziderate - putem aminti doar de celebrul discurs al lui N. Bălcescu, de care am pomenit mai sus.

* a treia trăsătură: pendularea permanentă între liberalism și conservatorism, fără o a adopta o obțiune clară, încercându-se, parcă, ceva „original”, tipic românesc! Multe proiecte ale acestor societăți prezintă aspecte în total dezacord cu cerințele epocii. Amintim „Constituția Cărvunarilor” care cerea mărirea zilelor de clacă pentru țărani! De asemenea, Ion Câmpineanu, în ciuda vederilor sale înaintate în problema națională, în planul reformelor sociale a fost, să ne exprimăm plastic, destul de reținut, fapt dovedit în revoluția de la 1848, când va face parte din gruparea conservatoare, ostilă reformelor sociale. În alte cazuri, ca de exemplu „Pontul Popilor”, dar și-n alte proiecte, se propune organizarea socială după modelul englez conservator-moderat, nu după modelul radical-liberal al Revoluției franceze. „Engliterria -țară constituțională, vrednică a lua paradigmă de la dânșii” - putem citi într-un astfel de proiect! Chiar în cadrul aceleiași organizații, - „Frăția”-, avem ambele curente politice: liberal, reprezentat de N. Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu etc., dar și conservator, reprezentat, de regulă, din păcate, de o bună parte a elitei culturale a epocii. Această elită nu considera oportună egalitatea de drepturi politice pentru toți cetățenii și, poate, avea dreptate. Se considera, de către această elită, că, poporul „de jos” era insuficient de pregătit pentru a-și asuma răspunderea alegerii în cunoștință de cauză. La această opinie, - fapt interesant -, vor adera în timpul revoluției de la 1848 din Țara Românească, și unii liberali - I.H. Rădulescu, de pildă, va propune limitarea dreptului de vot la știutorii de carte; acest punct de vedere a fost acceptat, tacit, de toți membrii guvernului revoluționar, inclusiv de N. Bălcescu!! De accea, pentru foarte mulți contemporani, acest guvern a părut a fi trădător al cauzei poporului!

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„Conflictul dintre cetăţile Greciei continentale şi insulare care ocupă ultima treime a secolului al V-lea [î. Hr.] şi care marchează începutul declinului atenian are drept cauză principală rivalităţile dintre două hegemonii: cea a Atenei [...] şi cea a Spartei [...].”

(S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.  Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus.

2.  Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:

-       prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi menţionarea a trei caracteristici ale acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;

-          evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate şi respectarea limitei de spaţiu.

 LUMEA GREACĂ LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL V-LEA Î.H.

PUNEREA ÎN CONTEXT (CONTEXTUALIZARE):

    Secolul V Î.H. a fost denumit, pe drept cuvânt, de către istorici „secolul atenian”. Atena în urma a numeroase reforme, -exemplu: reformele lui Pericle-, a devenit stat democratic, în contrast cu Sparta, marea sa rivală, ce va rămâne stat oligarhic. Perioada cuprinsă între războaiele medice și războiul peloponesiac a fost denumită, convențional, pentekontaetia - perioada celor 50 de ani (480-431 Î.H.). Această perioadă separă războaiele medice (cele mai importante operațiuni militare) de războiul peloponesiac. Deși Atena a părut a fi triumfătoare prin consolidarea hegemoniei sale asupra multor polisuri grecești, în realitate, chiar după crearea Ligii de la Delos, va începe declinul ei, după cum corect observă istoricul Finley, cunoscut specialist în istoria Greciei antice! Așadar, după războaiele medice, va începe declinul, inițial greu de sesizat, al Atenei, declin ce va fi oficializat după înfrângerea în războiul peloponesiac. Declinul este marcat prin două fapte istorice esențiale: hegemonia ateniană și războiul peloponesiac.

PREZENTARE/ARGUMENTARE:

  PRIMUL FAPT ISTORIC - hegemonia ateniană. După sfârșitul războaielor medice, numeroase cetăți grecești, - în special cele de pe țărmul vestic al Asiei Mici -, se temeau de un nou posibil atac persan. Ca urmare, cetățile au propus Atenei crearea unei alianțe. Alianța va fi reprezentată de Liga de la Delos, constituită în anul 478 Î.H.. Această ligă, teoretic, avea la bază egalitatea tuturor cetăților membre. În realitate, Atena era cea care conducea, impunându-și hegemonia. 

  Hegemonia ateniană prezintă trei trăsături:

*prima: Atena își impune modelul său democratic de conducere, aspect pozitiv, în esență. În realitate, democrația ateniană nu acorda drepturi decât cetățenilor atenieni. În aceste condiții, cetățenii din celelalte polisuri nu beneficiau de drepturi, mai ales în aspectele politice generale care priveau Liga, deși exista un Consiliu al Ligii, dar acesta se afla sub controlul Consiliului celor 500 de la Atena. Această situație va alimenta, în timp, puternice resentimente contra Atenei. Anticipăm - în războiul peloponesiac numeroase cetăți vor abandona alianța cu Atena.

*a doua: puterea pe care a căpătat-o Atena nu a fost gestionată corect, chiar de către Atena însăși! În această cetate vor continua frământările politice, iar atenienii bogați, care întrețineau pe cheltuială proprie navele Ligii, doreau să aibă controlul puterii politice. Mai mult, marele Pericle, cel care a desăvârșit organizarea democratică a Atenei, va fi ales, neîntrerupt, între 443 și 429 Î.H., prim strateg. Acest aspect aruncă o serioasă umbră de îndoială privitor la modul în care se făceau aceste alegeri. De asemenea, în funcțiile politice puteau ajunge oameni simpli, nepregătiți pentru asemenea responsabilități, și, care, de multe ori, au luat decizii ce au slăbit Atena. Ba mai mult, unii dintre aceștia nu aveau nicio autoritate reală în față bogaților. Cazul lui Cleon, care ajunge prim-strateg în 425 Î.H., și pe care bogătanii îl sfidau cu nonșalanță, este simptomatic.

*a treia: ocupată cu frământările interne, Atena nu reușește să împiedice Sparta în a câștiga popularitate prin promisiuni acordate diverselor cetăți că le va sprijini să se elibereze de sub controlul Atenei. Pentru a împiedica posibilele defecțiuni și a-si asigura controlul deplin asupra Ligii, Atena găsește de cuvință ca, sub pretextul unui nou posibil atac persan, să mute tezaurul Ligii din templul lui Apollo de la Delos, la ... Atena, în anul 454 Î.H.. Acest aspect a tulburat multe cetăți care, pe drept cuvânt, se-ntrebau cum mai puteau avea vreun control asupra tezaurului și de ce acest tezaur să fie mutat numaidecât la Atena și nu în altă parte? A fost simplu, astfel, pentru Sparta să ducă o propagandă contra Atenei și „imperialismului” său și să câștige numeroase polisuri de partea ei, cărora le promitea eliberarea. Ce putea face Atena pentru a preîntâmpina acțiunile Spartei, când mutase chiar tezaurul Ligii la ... Atena!?

 AL DOILEA FAPT ISTORIC: - războiul peloponesiac. Acesta a contribuit la zdrobirea și

 decăderea Atenei. El prezintă trei trăsături esențiale, anume:

*prima: Sparta și „Liga Peloponesiacă” (condusă de Sparta) au cerut, propagandistic, evident, eliberarea cetăților din Liga maritimă de la Delos. Atena ar fi putut da curs acestei cereri tocmai pentru a contracara propaganda spartană. Dar Atena a pierdut această ocazie, condamnând

„ingerințele” spartane în „treburile interne” ale Ligii! A furnizat, astfel, un pretext perfect pentru spartani pentru a declanșa războiul în calitate de „eliberatori”! Atena a comis, astfel, o greșală strategică și de imagine absolut catastrofală!

*a doua: conflictul acesta, numit „război peloponesiac” (431-404 Î.H.), este văzut de unii istorici ca un război între democrație și totalitarism (totalitarismul fiind reprezentat de oligarhia spartană), făcându-se analogii cu războaie din Epoca Contemporană! În opinia noastră, analogia este forțată, neavenită chiar! În primul rând, Atena avea o democrație ce acorda drepturi doar cetățenilor, nu și metecilor (străini așezați în oraș) și sclavilor, iar cetățenii celorlalte polisuri nu erau consultați în problemele Ligii. Avem de-a face, în realitate, cu un război de hegemonie,  vizând  dominația  asupra  lumii  grecești.  Aceasta  este  trăsătura  fundamentală  a  războiului peloponesiac! Mai mult, atenienii vor dori să cucerească diverse cetăți, aliate Spartei, cazul cel mai elocvent fiind Siracuza. Dacă Atena avea scopuri drepte în acest război, dacă nu avea dorințe de expansiune, și, Sparta era cetate „rea” în mod absolut, de ce a dorit să atace și să ocupe Siracuza, o cetate simbol al tiraniei și care nu avea de ce să participe la acest război, doar de dragul Spartei? De altfel, flota ateniană a suferit o înfrângere devastatoare - un „Stalingrad al războiului peloponesiac”, după cum se exprimă unii istorici moderni! Bineînțeles, cele expuse mai sus, nu scuză acțiunile Spartei, mai ales, alianța cu Imperiul Persan contra Atenei, alianță care a abandonat cetățile grecești de pe țărmul vestic al Asiei Mici, în frunte cu Miletul, din nou în mâinile perșilor! Această acțiune spartană a fost numită, pe drept cuvânt, „marea trădare” - grecii îi chemau în ajutor pe perși contra altor greci!

*a treia: multe cetăți grecești din Liga de la Delos au abandonat Atena, aspect care demonstrează că aceste cetăți așteptau doar un pretext pentru a se răzvrăti contra Atenei. Că, apoi, hegemonia ateniană va fi înlocuită cu cea spartană, mult mai rea, este neesențial pentru moment. Este clar că, Atena nu a vrut să știe de nemulțumirile polisurilor aliate și nu a dorit să le acorde egalitatea de drepturi. De altfel, când în 387 Î.H. se va constitui a doua Ligă maritimă sub egida Atenei, pentru o vreme aceasta va ține cont de învățămintele trecutului și, într-adevăr, va acorda drepturi egale celorlalte cetăți. Din păcate, ulterior, Atena va avea din nou „impresii” de hegemon, fapt care  va  conduce  la  declanșarea  „războiului  aliaților”  (357-355  Î.H.).  Pe  moment,  părăsită  de aliați, atacată de spartani în alianță cu perșii, Atena va capitula. În cetatea democrației se va instaura „regimul celor 30 de tirani”, -o cruntă dictatură! Umilirea Atenei era deplină. „Mesagera” democrației ajunge să fie condusă de tirani!

Din faptele istorice prezentate, suntem de acord cu cele afirmate de autorii lucrării „Istoria Europei”, - S. Bernstein, P. Milza. Într-adevăr, rivalitatea permanentă cu Sparta, dar și cu alte cetăți, chiar aliate, stă la originea decăderii Atenei în ultima treime a secolului V Î.H.

SUBIECTUL  AL III-LEA:

Următoarea secvenţă face parte din Programa şcolară pentru disciplina istorie – clasa a IX-a:

Competenţe specifice

2.5. Analiza critică a acţiunii personalităţilor şi grupurilor umane în diverse contexte

Conţinuturi

STATUL ŞI POLITICA

State medievale în spaţiul românesc

Absolutismul - Probleme de atins: dinastiile Habsburg, Bourbon, Tudor, Romanov

(Programa școlară pentru clasa a IX-a – Istorie, OMECT nr. 3458/09.03.2004 )

Pornind de la secvența dată, prezentați formarea/dezvoltarea și evaluarea competenței specifice 2.5., având în vedere:

-             precizarea a două metode didactice pe care le considerați adecvate în vederea formării/dezvoltării competenței 2.5. și a două avantaje ale utilizării uneia dintre aceste metode pentru secvența dată;

-       prezentarea detaliată (mod de organizare a clasei, resurse didactice, activitățile cadrului didactic, sarcini de lucru date elevilor) a utilizării fiecăreia dintre cele două metode pentru formarea/dezvoltarea competenței 2.5., folosind două Conținuturi (câte unul pentru fiecare metodă) din secvența dată;

-          precizarea a două tipuri de itemi care se pot folosi în evaluarea competenței 2.5. și justificarea opțiunii pentru fiecare dintre aceștia;

-       proiectarea câte unui item corespunzător fiecărui tip de itemi pentru care ați optat prin care să evaluați competența 2.5., utilizând două Conținuturi (câte unul pentru fiecare item) din secvența dată.

Învățarea centrată pe formarea/dezvoltarea competențelor, introdusă și în țara noastră, necesită formarea elevilor în spiritul cerut de strategia educațională RWST. Această strategie presupune lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice. Este sinonimă, pe bună dreptate, cu strategia dezvoltării gândirii critice - ERR - Evocare/Realizarea sensului/Reflecție.

Învățarea centrată pe competențe a înlocuit pedagogia bazată pe obiective, care, în opinia multor specialiști, a fragmentat realitatea și n-a permis elevilor să-și dezvolte capacitatea de învățare globală/holistică, nu le-a permis să-și formeze o viziune de ansamblu proprie asupra lumii.

În cadrul strategiei RWST, foarte importante sunt metodele activ-participative, care pun accentul pe dezvoltarea capacității elevilor de analiză și argumentare proprii.

Pentru secvența didactică ce ne interesează, strategia RWST se potrivește „ca o mănușă”, ca să ne exprimăm astfel. Competența specifică 2.5. pune accent pe analiza critică a acțiunii personalităților și grupurilor umane în diverse contexte. În secvența didactică respectivă, acestei competențe îi sunt asociate două conținuturi foarte importante - unul privitor la istoria românilor și altul privitor la istoria universală. Pentru formarea competenței 2.5, prin intermediul celor două conținuturi, sunt indicate două metode: metoda/tehnica SVA pentru conținutul „Statele medievale în spațiul românesc” și metoda Cubului pentru „Absolutism”. De ce considerăm cele două metode ca fiind cele mai indicate? Din următoarele motive:

Metoda/tehnica SVA pleacă de la ceea ce elevii știu/cred că știu deja despre statele medievale românești. Elevii, în clasa a VIII-a, au învățat „Istoria Românilor”, iar conținutul din secvența didactică supusă atenției noastre este foarte potrivit pentru recapitulare/învățare/evaluare - am zice, chiar un fel de evaluare predictivă de genul - Ce vă amintiți, din clasa a VIII-a, despre statele medievale românești?

Metoda Cubului este foarte potrivită pentru analizarea unui conținut extrem de complex, „Absolutismul”. Ea presupune 6 sarcini: „Descrieți!”; „Asociați!”; „Aplicați!”; „Comparați!”; „Argumentați pro sau contra!”; „Analizați!”. Metoda poate fi folosită pentru formarea oricărei competențe din programa școlară, pentru orice conținut, dar, mai ales, pentru competențele ce presupun analiza critică, exact cum cere strategia RWST/Cadrul ERR.

Așadar, dacă ar fi să concluzionăm privitor la doua avantaje ale utilizarii uneia dintre cele două metode pentru formarea competenței specifice 2.5. ne vom opri asupra metodei Cubului:

Ø  Primul avantaj - metoda Cubului aplică, cu succes deplin, principiile psihologiei cognitiviste, dezvoltate în anii `50 -`60 ai secolului XX. Această psihologie argumentează faptul că anumite cunoștințe pot fi mult mai bine învățate, recepționate de către elevi, dacă ei le asociază unor cunoștințe mai vechi sau dacă ei aplică cunoștinte vechi asupra unor conținuturi noi, de ex: Aplicați (cerintă-tip a metodei Cubului) cunoștințele voastre despre trăsăturile monarhiilor elenistice asupra monarhiilor absolutiste din secolele XVI-XVII! Ce constatați? Sau: Aplicați cunoștințele voastre despre monarhiile absolutiste asupra regimurilor totalitare din sec. XX! - strategie specifică sinecticii, dar aplicată în metoda Cubului; profesorul o poate propune în partea de reflecție/retenție a lecției - el pleacă de la premiza că elevii clasei a IX-a își amintesc destule aspecte privitoare la regimurile dictatoriale din secolul XX și pot face asocierea sinectică propusă de profesor.

Ø  Al doilea avantaj - în parte enunțat deja, mai sus: metoda Cubului, prin cele 6 sarcini, îi introduce pe elevi în taxonomia domeniului cognitiv a lui Benjamin Bloom. Cele 6 sarcini le impun elevilor aspecte legate de descriere, analiză, asociere, aplicare, comparare, argumentare, - sarcini complexe de învățare. Prin intermediul lor se analizează și se înțelege, în mod complex, global, orice tip de conținut; în fapt, sarcinile respective reprezintă o suma de metode tradiționale de învățare, devenite procedee didactice în cadrul metodei Cubului. Aici, putem face precizarea că, și metoda SVA este considerată de unii specialiști ca o tehnică, nu ca o metodă propriu-zisă de învățare, o tehnică folosită de o metodă mult mai complexă, - SINELG, SVA fiind astfel procedeu didactic în cadrul SINELG!

Pentru modul de atingere a competenței 2.5., profesorul va utiliza următoarea strategie:

I Pentru conținutul „State medievale în spațiul românesc”, profesorul propune Metoda/Tehnica SVA. Clasa este organizată, să zicem, în 4 grupe. Precizăm că SVA se poate aplica individual, pe perechi sau pe grupe. Atunci când se aplică pe grupe, nu există un număr fix al acestora! După ce se împarte clasa în 4 grupe, elevilor li se cere, printr-un brainstorming, să completeze prima căsuță a tabelului SVA - rubrica „Știu”. Aici, ei trebuie să scrie tot ce știu/cred că știu despre tematica pusă în discuție. Exemplu: elevii enunță următoarele idei:

Știm că în Transilvania n-a fost posibilă organizarea unui stat românesc;

Știm că la baza formării statelor medievale românești stă „tradiția descălecatului”;

Știm că statele medievale românești au apărut foarte târziu comparativ cu cele occidentale;

Știm că întemeietorul Țării Românesti a fost Basarab I, iar cel al Moldovei a fost Bogdan I;

Știm că domnia este o creație politică originală românească etc..

După aceea, profesorul întreabă grupele de elevi ce-ar dori să știe despre statele medievale românești. Putem face următoarea aplicație-model:

Grupa I:  Dorim/Vrem să știm de ce statele medievale românești au apărut atât de târziu, prin comparație cu cele occidentale și chiar cu cele vecine?

Grupa a II-a: Dorim/Vrem să știm dacă „tradiția descălecatului” este reală sau ține de domeniul legendelor medievale?

Grupa a III-a:  Dorim/Vrem să știm de ce statele medievale românești au optat pentru ortodoxie și modelul politic bizantin și nu au dorit să accepte catolicismul și modelul politic apusean?

Grupa a IV-a:  Dorim/Vrem să știm dacă în statele medievale românești a existat, cu adevărat, un regim feudal real?

Pentru a putea rezolva aceste sarcini, pentru a veni în întâmpinarea dorințelor de cunoaștere ale elevilor, profesorul le va oferi următoarele surse de documentare:

- Pentru grupa I: Florin Constantiniu: „O istorie sinceră a poporului român”; Lucian Boia: „România - țară de frontieră a Europei”; Neagu Djuvara: „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”;

- Pentru grupa a II-a: Gh.I.Bratianu: „Tradiția istorică despre întemeierea statelor medievale românesti”; Florin Constantiniu: op.cit; N. Djuvara: op.cit;

-                             -  Pentru grupa a III-a: N. Djuvara: op.cit; L.Boia: op.cit;

-                             -   Pentru grupa a IV-a: N. Djuvara: op.cit..

  Se poate propune elevilor, în funcție de situație, și consultarea altor lucrări. Li se pot sugera lucrări cum ar fi: „Ungurii” autor Paul Lendvai - pentru a cunoaște perspectiva maghiară asupra Transilvaniei; „Istoria Balcanilor”- autoare Barbara Jelavich, care confirmă, deși această autoare este, în mod clar, ostilă românilor, că românii au fost primii locuitori ai Transilvaniei. Astfel de surse de documentare sunt foarte necesare pentru respectarea principiului multiperspectivității, cerut de programa școlară, elevii putând compara punctele de vedere ale autorilor români cu cele ale unor autori străini.

  Observăm, cu această ocazie, un mare dezavantaj al SVA-ului, ca de altfel, al oricăror metode active, mai ales al celor de analiză și argumentare - ele cer timp! Din păcate, istoria este limitată în privința orelor pe săptămână, încât îi întrebăm pe marii „filosofi” ai Ministerului: cum pot fi aplicate metodele moderne de învățare într-o oră, maxim 2/săptămână?

  După ce elevii cercetează și rezolvă sarcinile/problemele pe care au dorit să le cunoască, trebuie asigurată o ora, chiar două, pentru dezbatere. Dar în condițiile limitării numărului de ore, iarași ne întrebăm: Dacă pentru un singur conținut sunt necesare ore de dezbatere și analiză, cum mai poate fi parcursă programa școlară de istorie pentru clasa a IX-a într-un mod optim prin aplicarea metodelor moderne?

  Este evident, în ciuda a ceea ce vor să ne spună „filosofii educației moderne activ- participative”, că rolul profesorului rămâne esențial. El trebuie, prin expunere, oricât de blamată ar fi această metodă de aceeași „filosofi”, să-i ghideze pe elevi, să le distribuie material de studiu atent selectat, să-i monitorizeze, etc.. Altfel, metodele moderne nu pot decât să ducă la dezordine în clasă și pierdere de timp.

  Ca o concluzie, dezbaterea impusă de SVA este necesară pentru completarea celei de-a treia rubrici din tabelul specific acestei metode. „Am învățat”. Aici, elevii fiecărei grupe își expun concluziile la care au ajuns, cunoștințele noi căpătate.

II Pentru conținutul „Absolutismul”, profesorul propune metoda Cubului. Clasa va fi organizată în 6 grupe, care vor trebui să rezolve 6 sarcini, propuse de profesor.

- Grupa I: Descrieți trăsăturile absolutismului! Sau: Descrieți trăsăturile absolutismului rusesc! etc;

-  Grupa a II-a: Comparați absolutismul din secolele XVI-XVII cu alte regimuri autoritare din istorie! Exemplu: monarhiile elenistice, regimurile totalitare din secolul XX. Profesorul va avea în vedere cunoștințele elevilor din gimnaziu, aplicând principiile psihologiei cognitiviste. Sau: Comparați absolutismul occidental cu cel din Rusia! Alt exemplu: Comparați absolutismul francez cu cel englez! Elevii pot opta, sau profesorul poate opta pentru una dintre oricare aceste sarcini;

                 -   Grupa a III-a: Asociați măsurile luate de unii monarhi absoluți la contextele sociale, economice, politice etc. din țările lor. Exemplu: Asociați măsurile luate de Carol Quintul la contextul religios generat de Reforma protestantă. Sau: Asociați măsurile lui Petru I cel Mare la contextul din Rusia, măsuri intervenite în urma „Marii Ambasade” din Occident. Se pot propune și alte tipuri de asociere, de exemplu: Asociați următorii termeni: absolutism, monarhie de drept divin, Habsburgi, Romanovi, mercantilism etc., într-un eseu cu titlul „Absolutismul și trăsăturile sale” în 1-2 pagini;

-  Grupa a IV-a: Aplicați cunoștințele voastre privitoare la monarhiile elenistice asupra monarhiilor absolutiste din sec. XVI-XVII. Ce observați? Sau: Aplicați trăsăturile monarhiilor absolutiste asupra regimurilor dictatoriale din sec XX. Ce observați? În context, elevii pot explica de ce absolutismul reprezintă prima forma de totalitarism din Epoca Moderna, după expresia unor istorici. O altă sarcină de tip „Aplicați” poate fi asemănătoare cu cele de tip „Asociați”. Exemplu: Aplicați măsurile unor monarhi absolutiști la contextele sociale, politice, etc. din țările lor. Elevii vor trebui să explice cum anumite contexte sociale, religioase, politice etc., au impus anumite măsuri, de exemplu: măsurile lui Ludovic al XIV-lea în contextul frondelor nobiliare; măsurile lui Carol Quintul față de Reforma Protestantă; politica Stuartilor generată de contextual religios din Anglia, unde exista curentul puritan etc..;

-  Grupa a V-a: Analizați politica mercantilistă! Sau: Analizați idea „monarhiei de drept divin”; Sau: Analizați politica Elisabetei I a Angliei sau a altor monarhi absoluți etc..;

              - Grupa a VI-a: Argumentați, pro sau contra, dacă, într-adevăr, absolutismul reprezintă prima forma de totalitarism din Epoca Modernă! Sau: Analizați filozofia lui Thomas Hobbes din lucrarea „Leviathan” privitoare la faptul ca monarhia absolutistă este necesară pentru a se evita „un război al tuturor contra tuturor”.

  Subliniem faptul că oferim mai multe exemple de sarcini de lucru pentru fiecare grupă doar ca model orientativ. Nu înseamnă că elevii ar trebui să le rezolve pe toate. Profesorul poate alege oricare sarcină sau elevii pot opta pentru una dintre ele. Regula este valabila, așadar, pentru toate cele 6 grupe.

  Ca baza de documentare profesorul propune elevilor consultarea următoarelor surse de documentare, absolut esențiale:

      Ø  William H. McNeill: „Ascensiunea Occidentului - o istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv”; - această lucrare este considerată, pe drept cuvânt  „Biblia istoriei universale;

Ø  S. Berstein, P. Milza: „Istoria Europei”

Ø  Jean Bodin: „Cele 6 cărți ale Republicii”, carte fundamentală pentru încercarea de a demonstra „originea divină a puterii monarhului”;

Ø „Cronica ilustrată a omenirii”, vol. 6, parțial vol.7 - o lucrare excepțională ce are avantajul de a fi un fel de manual, este foarte accesibilă elevilor în ceea ce privește conținutul informativ.

Încă o dată facem precizarea că am propus mai multe sarcini pentru fiecare grupă doar ca model orientativ! Profesorul și elevii pot alege rezolvarea unei anumite sarcini corespunzătoare fiecărei grupe, sau, de ce nu?, să le rezolve pe toate, aspect ce corespunde învățământului diferențiat, cerințelor curriculumului-nucleu extins pentru elevii atrași de istorie, doritori să cunoască mai multe.

  Din păcate, și la metoda Cubului observăm nevoia de mai multe ore. În contextul „deșertului” ce caracterizează orele de istorie/săptămână, profesorul rămâne esențial. El îi ghidează, îi asistă pe elevi, le oferă sursele selectate pentru a se economisi timp. Cu alte cuvinte, ar putea fi vorba de metode activ-participative, dar pentru alte țări cu 3-4 ore de istorie/săptămână, cazul Angliei, de exemplu, nu și pentru România. Ar fi necesar cel puțin 2 ore de istorie/săptămână la clasele de liceu, pentru ca aceste metode să se poată, cât de cât, aplica eficient.

  Se mai pot folosi ca resurse, pentru ambele conținuturi, lecțiile de pe site-ul „Didactica”, programul AEL sau diverse bloguri ale unor profesori universitari. De exemplu: blogul profesorului Ioan Aurel Pop de la Cluj. Se poate folosi și revista „Historia” cu variantele ei de pe rețelele de socializare, atât de îndrăgite de tinerii de azi, Facebook, Twitter, Linkedin etc..

  În privința evaluării competenței specifice 2.5, din secvența didactică avută în vedere, sunt adecvate două tipuri de itemi: întrebări-structurate, care pot conține și situații problemă și item eseu-structurat. Primul tip de itemi, întrebările-structurate, se poate folosi pentru evaluarea conținutului „State medievale în spatiul românesc” iar cel de-al doilea, eseul-structurat pentru conținutul „Absolutismul”. Este justificată folosirea celor doi itemi prin urmatoarelor acțiuni:

Ø  Itemul întrebări-structurate, care se poate echivala, uneori, cu itemul rezolvare de probleme, evaluează complet primul conținut printr-o serie de întrebări, cerințe sau rezolvare de probleme. Se pornește de la texte-suport, care-l ghidează pe elev în formularea răspunsurilor. Întrucât, poate conține cerințe de tip „rezolvare de probleme”, el dezvoltă gândirea divergentă, îi determină pe elevi să-și formeze strategii algoritmice  și euristice pentru rezolvarea problemelor. Este cu atât mai nimerit acest tip de item deoarece evaluarea are în vedere comportamente observabile, măsurabile ale elevilor și, conform unor autori ca Mayer, citat de Constantin Cucoș, ea nu poate verifica/evalua direct competențele specifice, ci competențele derivate din acestea. În situația dată, competența specifică 2.5. poate fi derivată într-o serie de competente operaționale/derivate cognitive, psihomotorii, atitudinale, care, într-adevăr, pot fi, apoi, evaluate prin întrebări, cerințe, rezolvare de probleme. Exemple de competențe derivate în cazul competentei 2.5. - elevii vor fi capabili:

                      -    să analizeze, pe baza surselor, „tradiția descălecatului”, stabilind în ce măsură aceasta este adevărată;

-                             -     să argumenteze asupra rolului jucat de diverse personalități, ex: Basarab I;

-                             -    să explice de ce statele medievale românești au apărut atât de târziu;

-    să lucreze în colaborare cu colegii pentru rezolvarea unor situații-problemă, exemplu: Analizați cauzele apariției târzii a statelor medievale românești”, etc..

  Ca texte-suport pentru acest item, profesorul poate folosi texte dintr-o serie de lucrări istorice, ca de exemplu: „O istorie sinceră a poporului român”- autor Florin Constantiniu; „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”- autor Neagu Djuvara; „Istorie și mit în conștiința românească” - autor Lucian Boia; „Tradiția istorică despre întemeierea statelor medievale românești” - autor Gh.I.Bratianu

Aplicație-model:

Citiți cu atentie următoarele surse/texte.

A.      „Determinant pentru apariția statelor medievale Țara Românească și Moldova a fost factorul transilvănean.”

B.       „Statele medievale românești apar târziu în istorie datorită factorilor externi: atacurile migratorilor cumani, de exemplu. Românii au trebuit să lupte contra acestor migratori, fiind împiedicați, astfel, să-și întemeieze state.”

C.       „Ideea că românii și-au constituit atât de târziu statele medievale pentru că au trebuit să apere Europa de atacurile diverșilor migratori este un mit național.”

Pornind de la aceste surse, rezolvați următoarele cerințe, situații-probleme:

       1.  În ce măsură a fost important factorul transilvănean? -10-puncte;

2. Considerați justificată afirmația conform căreia românii au trebuit să lupte împotriva diverșilor migratori și de aceea nu și-au putut întemeia state? Argumentați-vă răspunsul - 40 puncte;

3. Enumerați trei instituții medievale românești. Descrieți, în maxim 10-15 rânduri, una dintre acestea - 20 puncte;

4. Prezentați, pe scurt, o personalitate importantă în procesul de întemeiere a statelor medievale românești. -20 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

 Răspunsurile așteptate;

1.Factorul transilvănean a fost important în procesul de formare al statelor medievale românești, dar nu trebuie exagerat. Bogdan I, voievodul maramureșean care a întemeiat Moldova, nu putea reuși în acțiunile sale fără contribuția factorilor locali. În plus, acțiunea lui Negru-Voda din Făgăraș al cărui „descălecat” ar fi stat la originea formării Țării Românești nu poate fi susținută cu surse clare, de aceea, mulți istorici consideră acest descălecat o legendă.

2. Afirmația respectivă nu este corectă, ci reprezintă un „mit național”; și popoarele din vestul Europei au suportat atacurile foarte dure ale vikingilor și totuși, și-au format state. De asemenea, românii sud-dunăreni, -vlahii-, au format alături de bulgari, Imperiul Asăneștilor. Popoarele vecine, de altfel, și-au format state cu mult înaintea românilor nord-dunăreni. Dacă ar fi adevărat că românii au apărat Europa de atacurile diverșilor migratori, cum se explică faptul că vlahii și popoarele vecine și-au creat state? Pe aceștia tot românii nord-dunăreni i-au apărat? În realitate, cauza reală a acestei întârzieri istorice este următoarea: la retragerea aureliană din Dacia a plecat elita societății; timp de secole, populația de rând s-a retras într-o existență agro-pastorală, bazată, de altfel, pe obști sătești.

       3.  Trei instituții sunt: Domnia, Sfatul domnesc și Adunarea Țării.

Domnia este o creație politică originală românească. Deținătorul acestei funcții reunește calitatea de „domn, singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu” cu cea de voievod, adică, de conducător suprem al oștirii. Cu alte cuvinte, domnitorul avea întreaga putere în stat „din mila lui Dumnezeu”. Astfel: emitea hrisoave, confirma sau infirma exercitarea oricărui tip de proprietate, - ocine, în limbajul epocii -, era judecător suprem, bătea moneda, semna tratate, conducea oștirea, etc.. Puterea sa era absolută datorită moștenirii în spațiul românesc a concepției romane din timpul Dominatului, privitoare la autoritatea supremă în stat a împăratului, de altfel, termenul domn provine din „dominus”. Acest termen „dominus” ajunge în lumea romană să fie echivalent cu puterea unui zeu. Interesant este că-n spațiul românesc termenul „Domnul” se aplica atât domnitorului cât și lui Dumnezeu! S-a adăugat, la afirmarea acestei concepții și influența modelului politic bizantin.

4. Basarab I (1310-1352) este considerat întemeietorul oficial al Țării Românești. A reușit să unească un important teritoriu ce cuprindea, o parte a Banatului de Severin, Oltenia, Muntenia - fără un culoar spre Dunarea Inferioară aflat o vreme sub stăpânire maghiară, Basarabia - în fapt, Bugeacul de mai târziu -, un teritoriu de la nord la Delta Dunării, smuls tătarilor și care-i va păstra multă vreme, numele acesta de Basarab I!

Cel mai cunoscut act al întemeietorului este biruința de la Posada (1330) împotriva lui Carol Robert, regele Ungariei. Astfel, a înlăturat dependența față de Ungaria. A întemeiat dinastia Basarabilor, ce-i poarta numele, care va conduce, multe secole Țara Românească.

Ø  Itemul eseu-structurat este singurul tip de item, în opinia noastă, care poate evalua într-un mod valid, complet și fidel conținutul „Absolutismul”. Acest tip de item permite evaluarea capacității de exprimare a elevilor într-un limbaj specific istoriei, gândirii și creativității elevilor. Evaluarea acestui conținut prin eseu-structurat este recomandată a se face prin test de evaluare-periodică. Din păcate, acest tip de item este subiectiv, depinzând de judecățile evaluatorului. De aceea, pentru ca evaluarea să fie cât mai fidelă, evaluatorul trebuie să prezinte clar chestiunile pe care elevii trebuie să le atingă, trebuie să precizeze ce fel de fapte istorice, trăsături, are în mod special, în vedere, deoarece docimologia, știința examenelor, care se ocupă cu tehnicile și testele de evaluare, cu studierea comportamentelor evaluaților și evaluatorilor, arată că, în baremurile de corectare nu se pot evalua criterii de genul: „Se punctează orice trăsătura, orice fapt istoric etc..” Acest aspect duce la mărirea gradului de subiectivitate al testului de evaluare. Chiar și în situația în care eseul este de tip liber, este bine ca profesorul să ofere anumite îndrumări generale elevilor, în legătură cu ce așteaptă de la ei să atingă în eseu, chiar dacă, subliniem, ar fi vorba de eseu-liber și cerințele de atins nu apar în testul de evaluare prin eseul-liber.

Aplicație-model:

Elaborați un eseu structurat în maxim 2 pagini cu tema: „Absolutismul - trăsături fundamentale”, în care să atingeți următoarele chestiuni:

1.      Ideea „monarhiei de drept divin”; - 10 puncte;

2.      Caracteristicile puterii exercitate de monarhi; - 20 puncte;

3.      Prezentarea, pe scurt, a politicii a 2 monarhi absoluți; - 30 puncte;

4.      Argumentarea ideii conform căreia „absolutismul reprezintă prima formă de totalitarism în Epoca Modernă” -30 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

Răspunsul așteptat: eseul de control:

Absolutismul - trăsături fundamentale

Absolutismul reprezintă etapa finală a unui proces istoric important în evoluția unor state europene, Franța, Anglia, Spania, Rusia, proces care a început cu centralizarea politică a statelor. Este caracteristic secolelor XVI-XVII.

El se bazează pe creșterea puternică a puterii monarhului în stat, justificată printr-o doctrină oficială. Această doctrină este cea a „monarhiei de drept divin”. Cu alte cuvinte, puterea monarhului provine direct de la Dumnezeu și nimeni de pe Pământ nu i se poate împotrivi. Aceasta idee a fost teoretizată, în epocă, de unii gânditori cum ar fi: cardinalul Mercurio Catinaro în Spania, Jean Bodin în Franța, cu celebra lui lucrare: „Cele 6 cărți ale Republicii”, Iacob I Stuart, în Anglia, cu lucrarea „Adevărata lege a monarhiilor libere”. Așadar, monarhul are autoritate deplină în stat. El este deasupra legilor. Voița statului este totuna cu voința monarhului, aspect ilustrat de celebra formulă a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței: „Statul sunt eu!”.

  Deși, prin unele aspecte, statul absolutist era încă unul de tip feudal prin prezența nobilimii, a relațiilor de iobăgie, totuși el este precursorul direct al statului modern. Acest aspect se datorează următoarelor trăsături: impozite permanente, sistem unitar de legi, economie dezvoltată într-un stat unitar - fapt care va duce, treptat, la apariția pieței naționale, esențială pentru apariția și dezvoltarea capitalismului. De altfel, statul absolutist, prin impunerea unei limbi standard, a unei culturi oficiale, va avea rolul determinant în apariția și afirmarea ideii de națiune.

  Totuși, prin unele caracteristici legate de puterea absolută a monarhului în stat, fapt care a dus la grave abuzuri, mai ales în Franța, Rusia, statul absolutist este considerat, pe drept cuvânt, prima formă de totalitarism din Epoca Modernă! De altfel, bolșevicii din Rusia sovietică îl considerau pe Petru I cel Mare drept un „precursor” al lui Lenin!! Așadar, prin controlul întregii puteri, a tuturor instituțiiillor de putere, prin anihilarea dură a opoziției – vezi Franta și cazul închisorii „Bastilia”, monarhii absoluți în marea lor majoritate, sunt primii dictatori din Epoca Modernă.

  Dintre monarhii absoluți, ne vom opri la prezentarea a doi dintre ei: Carol Quintul și Petru I cel Mare.

  Carol Quintul a fost rege al Spaniei (1510-1556) și împărat al Sfântului Imperiu Romano-German (1519-1556). Este reprezentant strălucit al Dinastiei de Habsburg. A fost permanent preocupat de idea „unirii Europei” sub forma unor monarhii universale catolice. A fost dușman declarat al Reformei protestante, declanșate de Martin Luther, în Germania, în 1517, dar, a trebuit, în cele din urmă, prin pacea de la Augsburg, din 1555, să recunoască libertatea de cult pentru principii protestanți. Prin politica sa a pus bazele unui imperiu uriaș, care cuprindea Spania, Germania, Țările de Jos, nordul Italiei, vaste teritorii din America Centrala și de Sud. 
  Petru I cel Mare (1682-1725) este cel mai de seamă reprezentant al Dinastiei Romanovilor. El a inițiat primele măsuri de modernizare, în stil occidental, a Rusiei. În 1697 a efectuat, spre a cunoște modelul occidental, „Marea Ambasadă”, care l-a purtat în Germania, Olanda, Franța. Revenit în Rusia, i-a obligat pe boieri să-și taie bărbiile lor caracteristice, ce aminteau de cele ale călugărilor. Țarul a guvernat cât se poate de absolutist, direct prin ucazuri/decrete, nemaiconvocând Adunarea Țării - Zemski Sobor. El a rămas în istorie și datorită întemeierii faimosului oraș Sankt-Petersburg. Acesta trebuia să fie fereastra deschisă spre Occident a Rusiei; în 1717 a devenit capitala Rusiei. Politica sa, măsurile sale pentru modernizarea Rusiei, l-au transformat într-un adevărat mit pentru istoria Rusiei. Bolșevicii îl vor considera „precursorul” lui Lenin și pretindeau, printre altele, că ei vor pune în practica „testamentul lui Petru” pentru ocuparea întregii Europe, sub masca, însă, a „revoluției mondiale” comuniste.