ISUS SAU IISUS?

ISUS SAU IISUS?

 Cum se scrie corect numele Mântuitorului, Isus sau Iisus? Întrebarea aceasta pare să revină mereu și mereu în discuțiile interconfesionale (ortodocși, catolici, evanghelici). Credincioșii ortodocși preferă scrierea cu doi de „ii”, în vreme ce catolicii și evanghelicii rămân la scrierea cu un singur „i”. De pildă, în Biblia catolică Isus este scris cu un singur „i”. Problema, din păcate, nu se rezumă doar la „cine are dreptate”? Nu de puține ori, cei care scriu „Isus” sunt acuzați de faptul că „batjocoresc” numele Mântuitorului. Circulă și mitul că „Isus” scris cu un sigur „i” înseamnă „măgar”. Argumentul acesta este de-a dreptul jenant. Niciun cuvânt care desemnează animalul „măgar” în limba ebraică (hamor, ayir, athon, arod) sau în limba greacă (hupozugion, onarion, onos, polos) nu are vreo legătură cu numele „Isus”. Și, chiar dacă ar fi așa în vreo anumită limbă, noi scriem și vorbim în limba română! Mai mult, printre români circulă o concepție, destul de populară, că este „păcat” să citești dintr-o Biblie /Nou Testament în care Isus este scris cu un singur „i”.  Așa să fie, oare? În ce mă privește, nu îmi propun să fiu dogmatic și categoric cu privire la scrierea cu un singur „i” sau cu doi de „ii”. Mai degrabă, vreau să argumentez că, ambele variante sunt într-o largă circulație în scrierile de limbă română (scrierea cu un singur „i” nu aparține unui grup sectant, izolat). Nu trebuie să ne certăm pe acest subiect - nu există dovezi sută la sută clare și obligatorii pentru o variantă sau alta. În opinia mea, și a altora, există argumente suficient de convingătoare pentru a scrie Isus cu un singur „i”. Pentru a aborda cele trei puncte de mai sus voi folosi, în principal, câteva remarci făcute de Eugen Munteanu, eruditul profesor de la Catedra de Limbă Română și Lingvistică Generală a Facultății de Litere (Univeristatea Al. I. Cuza din Iași).  Așadar:

1. „Iisus” și „Isus” sunt ortografii de largă circulație - spre exemplu:

Editura POLIROM:

Publică Iisus, cu doi de „ii” în lucrări precum:

Patericul sau Apoftegmele părinților din Pustie, traducere de Cristian Bădiliță, Polirom, 2003.

LaCocque, Paul Ricoeur, Cum să înțelegem Biblia, traducere de Maria Carpov, Polirom, 2002.

Publică Isus, cu un singur „i” în:

Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii creștine vechi, grecești și latine, vol. I, traducere de H. Stănciulescu și Gabriela Sauciuc, Polirom, 2001.

Vladimir Petercă, Mesianismul în Biblie, Polirom, 2003.

Editura HUMANITAS:

Publică Iisus, cu doi de „ii” în următoarele:

Dumitru Stăniloae - cărți ale acestui teolog apărute la Humanitas.

R. Patapievici, Omul recent, Humanitas, 2001.

Publică Isus, cu un singur „i” în:

Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, traducere de Ileana Stănescu, Humanitas, 1995.

R. Patapievici, Zbor în bătaia săgeții, Humanitas, 1995.

 Concluzia este destul de evidentă: scrierea numelui Isus cu un singur „i” nu ține de incultura și ireverența unor „sectanți”, ci este practicată și publicată - în paralel cu scrierea cu doi de „ii” - de către autori și edituri de cea mai înaltă ținută academică.

 2. Nu există argumente ferme și incontestabile pentru o variantă sau alta:

 Eugen Munteanu justifică cele două opțiuni astfel: scrierea „Iisus” este justificată de „principul tradiției și impusă în tipăriturile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române și adoptată prin consens tacit de un larg spectru al pieței publicațiilor”. Scrierea „Isus” este „preferată de catolici și neoprotestanți” și „are la bază o aplicare riguroasă a principiului fonematic al ortografiei românești” (adică scrierea reproduce pronunțarea). Lingvistul este de părere că folosirea uneia dintre cele două variante nu ține atât de mult de rațiunile filologice, ci are „de cele mai multe ori o conotație confesională, adesea (implicit) polemică.” Ideea este că regulile limbii române nu te obligă neapărat la scrierea cu un „i” sau cu doi de „ii” (deși mai potrivit pare să fie cu un singur „i”), mai degrabă diferitele confesiuni creștine optează pentru una dintre variante pentru a indica prin aceasta identitatea lor denominațională.

 3. Este mai potrivit să scriem „Isus” cu un singur „i”:

 În limba greacă Numele Mântuitorului este Ἰησούς.  Acest nume se citea în vremea Noului Testament „Iesus”, iar în greaca medie și în neo-greacă se citea „Iisus”. După cum se poate observa, diferența o face litera  eta (η), care a fost transliterată în limba latină folosindu-se litera „e”. În limba română numele Ἰησούς se transliterează Iesous. De ce recomandăm, totuși, scrierea cu un singur „i”? Deoarece în limba română cuvintele se scriu la fel cum se pronunță (principiul fonologic). Noi scriem și vorbim în limba română, nu în limba greacă! Este mai bine, deci, să scriem numele „Isus” cu un singur „i”, așa după cum îl și pronunțăm. Se păstrează un principiu al echivalenței: după cum diftongul ού este scris și pronunțat „u”, și nu „ou”, tot astfel, silaba Ἰη este bine să fie scrisă și pronunțată „I”, și nu „Ie” sau „Ii”. În concluzie, „Isus” este o scriere mai fidelă limbii române, dar nu putem spune că este o greșeală dacă cineva scrie „Iisus”, sau chiar „Iesus”, după cum argumentează unii care vor să indice și mai bine asemănarea cu greaca veche și cu scrierea celorlalte limbi europene  (engleză: „Jesus”, franceză: Jésus, portugheză: Jesus, polonă: Jezus etc.).  Modul în care scriem Numele Mântuitorul nu este unul esențial. Mai importantă este atitudinea noastră față de Persoana care poartă acest Nume! Trebuie să știm că Isus este Cristos, adică Salvatorul nostru. Și, să mai reținem că El este și Domnul nostru, Regele nostru.