RETROSPECTIVĂ - ARTICOLE POLITICE SCRISE ÎNTRE OCTOMBRIE 2019 - IUNIE 2020!

 RETROSPECTIVĂ - ARTICOLE POLITICE SCRISE ÎNTRE OCTOMBRIE 2019 - IUNIE 2020!

1. CARTEA NEAGRĂ A GUVERNĂRII PSD!

  PSD a ratat toate marile proiecte asumate în „Programul de guvernare”, deși pe baza promisiunilor cuprinse în acest document a câștigat alegerile parlamentare din 2016 cu 46% din voturi. Premierii Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă, supervizați de Liviu Dragnea, și-au asumat să pună în practică „Programul de guvernare 2016 - 2020”. După aproape trei ani, PSD susține că a realizat 78% din promisiunile cuprinse în acest document. Un lucru neadevărat. „Programul de guvernare” are 188 de pagini de promisiuni, potrivit guvernarepsd.ro. Partidul se poate lăuda cu puțin peste 40 de realizări principale. Unele dintre aceste realizări sunt, de fapt, eșecuri. De exemplu, PSD spune că o „măsură reușită” este Autostrada Comarnic - Brașov, unde nu se lucrează.

Transporturi. S-au împiedicat în cioturi:

  În materie de infrastructură rutieră s-a promis imens. Viorica Dăncilă a promis 350 de kilometri de autostrăzi. Rovana Plumb, o vreme ministru interimar al Transporturilor, a promis 180, doar pentru 2019. Cifrele arată că, în aceast an, s-au deschis doar 22 kilometri (Lugoj - Deva, tronson 4). În 2018, s-au deschis 60 de kilometri: 6 kilometri pe Centura București, 3 kilometri pe Ogra – Câmpia Turzii, 10 kilometri între Târgu Mureș - Ogra, 9 kilometri  de la Gilău la Nădășelu și 28 kilometri loturile 3 și 4 pe Sebeș - Turda. În 2017 nu s-a deschis niciun metru de autostradă.

Restanțieri la drumuri:

  PSD a promis în schimb „Finalizarea cu prioritate a axei: Constanţa - Nădlac”. Parte a acestui tronson, porțiunea de autostradă Sibiu - Pitești (170 de kilometri) nu are nici măcar constructor pe toată lugimea ei. A mai promis finalizarea autostrăzii Lugoj - Deva, pentru anul 2017. Unul din loturile acestei autostrăzi nu poate fi deschis, deoarece Ministerul Transporturilor nu a monitorizat lucrările, care sunt extrem de proaste.

PSD a promis 350 km de autostradă și a finalizat 82!

  Din „Finalizarea Variantei Ocolitoare a Bucureştiului la profil de autostradă (Inel Bucureşti (A0), care va face legătura între autostrada A1 cu autostrada A2 în primă fază; în faza a doua, închiderea inelului centură în regim de autostradă de jur împrejurul Bucureştiului)”, PSD a finalizat 7 kilometri. Autostrada București este modernizată doar pe un sfert din lungime. PSD a promis finalizarea, până în 2022, a autostrăzii Comarnic – Brașov, pe care a încredințat-o, zilele trecute, total netransparent, unei firme care ar urma să o realizeze în parteneriat public privat.

Să plouă cu centuri:

  Autostrada Sibiu - Brașov trebuia inaugurată anul viitor, dar nu are nici măcar un studiu de fezabilitate realist. În „Programul de guvernar”, PSD a trecut „Autostrada Transilvania”, care a fost finalizată în procent de 20%. Pe o distanță de mai bine de 100 de kilometri nu există constructori sau licitații în derulare. PSD a promis că, pentru 304 milioane de lei, va finaliza, anul acesta, Autostrada Suplacu de Barcău – Borș. Abia în iunie anul acesta, CNAIR SA a finalizat procesul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de proiectare și execuție pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania, secțiunea Suplacu de Barcău – Borș, mai exact a Loturilor 1 și 2, în lungime totală de 54,9 km. S-au mai promis drumurile expres: Ploieşti-Buzău, Buzău - Focşani, Focşani - Bacău, Bacău - Paşcani, dar nimeni nu a văzut vreun utilaj la lucru. S-au promis variante de ocolire pentru orașele: Suceava, Târgu Jiu, Bacău sau Târgu Mureș.  Lucrările pentru autostrada Craiova - Pitești ar fi trebuit începute în anul 2019. Ele au constat doar într-o poză în care Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu admirau montarea unor borduri. Legătura A3 - Aeroport Henri Coandă a fost promisă pentru anul acesta, dar lucrările au fost oprite printr-o decizie a instanței. Drumul Expres Bucureşti - Giurgiu nu există.

Căi ferate. 75 de kilometri nemodernizați în 8 ani:

  S-a promis „finalizarea proiectului Reabilitare linia de cale ferată Coșlariu - Vințu de Jos - Simeria (412,36 mil. Euro” pentru anul 2018. „Lucrările începute între anii 2011-2013 pe tronsonul Coșlariu-Simeria, ce măsoară 75,8 kilometri, trebuiau să fie gata de acum trei, patru ani. Anii au trecut și Lotul 2 de cale ferată Vințu de Jos - Coșlariu, cu o investiție ce se ridică la 766,9 milioane lei este, în 2019, modernizat în proporție 89,04%“, a scris alba24.ro în primăvara acestui an. „Calea ferată Frontieră - Curtici - Radna - Gurasada - Simeria trebuia finalizat până în 2021. Proiectul este în diverse stadii, iar lucrările, începute în ianuarie 2014, se vor finaliza în 2023. Cel puțin pe hârtie.

Sănătate. Mitul spitalelor regionale:

  Preluate din „Programul de guvernare 2012 - 2016” al lui Victor Ponta, spitalele regionale s-au aflat în centrul amăgirilor PSD. „Guvernul susține următoarele investiții și acțiuni: construcția a opt spitale regionale, dotate cu echipamente de ultimă generație și care vor elimina eforturile financiare și umane pentru deplasarea cetățenilor din țară către București, în speranța unui act medical de calitate; cartier de locuințe pentru medici și personal, infrastructura de cazare pentru rudele și însoțitorii pacienților (hotel - minim 50 de locuri). Cost: 300 milioane de euro/spital. Un spital republican, în București, care va fi organizat ca centru de urgență-excelență și cercetare, pe toate specialitățile. Desemnarea locațiilor și contractarea studiilor de prefezabilitate pentru toate cele ouă spitale se vor face până la 31 decembrie 2017”, se arată în documentele partidului. Nu s-a întâmplat nimic concret. Spitalul din Craiova are ca termen 2026. „Dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale. Având în vedere răspândirea geografică a localităților și densitatea populației, prin program se va asigura prezența unei ambulanțe în fiecare comună”.  Dăm un singur contraexemplu: la ambulanța Câmpina, un singur medic asigură urgențele pentru 12 localități!

Educație. Internet pentru calculatoare inexistente:

  „Extinderea educației antreprenoriale de la școlile vocaționale și tehnologice la toate școlile din România” avea un buget de 50 de milioane de euro. Ea ar fi trebuit să îi învețe pe elevi „că ei înșiși pot înființa afaceri acolo unde este cerere pentru un serviciu, chiar dacă un angajator nu există”. Acestea sunt SF-uri! „Studenții, organizați în grupuri, vor acționa ca un start-up care caută să subcontracteze un proiect de la un agent economic”, ne amenința, fără urmări, PSD, în 2016. PSD își propunea „promovarea profesioniştilor în managementul educațional”. În schimb, ministrul Liviu Pop a decis, într-o singură noapte, demiterea a 13 inspectori școlari și înlocuirea cu unii conectați la interesele de partid! PSD a promis câteva lucruri elementare pentru un învățământ modern: „Conectarea tuturor școlilor la Internet prin conexiuni de mare viteză. Implementarea catalogului electronic. Realizarea de wireless în campusuri, începând cu învățământul liceal”. În România, un calculator revine la 12 elevi. „Asigurarea întregului necesar de microbuze pentru transportul școlar și a unor campusuri școlare în centrele de comună la standarde europene”. Lipsa transportului școlar a fost una din cauzele dramei de la Caracal! PSD a promis „dotarea bibliotecilor școlare”. Din 2012, în fiecare an, s-au închis cel puțin 100 de biblioteci școlare!

Economie. Cifrele groazei:

  Guvernele PSD s-au lăudat cu creșteri economice record, dar deficitul bugetar a ajuns la  2,88% în 2018. Inflația este 3,9%, de la 0,5% (în 2016). Datoria publică a crescut la 338 miliarde de lei. Dobânda de la care se împrumută România este uriașă, de - 4,85%. În schimb, Grecia a reușit, de curând, să se împrumute cu dobândă negativă pe termen scurt. În primele șase luni, Guvernul a împrumutat 33 de miliarde de lei, iar la finalul anului împrumuturile se vor dubla, cel puțin. Aceste cifre care au luat-o razna sunt în contradicție cu intențiile PSD din 2016: „obiectivul strategic îl constituie implementarea unui alt model de politică industrială, care să genereze creșterea economică inteligentă a României”.

Justiție. Europa nu este cu noi:

  „Începând cu 2017, vizăm modernizarea legislației privind sistemul judiciar, astfel încât acesta să fie asemănător cu cele din statele membre ale UE”. Primul lucru făcut de PSD a fost Ordonanța 13 privind amnistia și grațierea, care a scos sute de mii de oameni în stradă. După ce Uniunea Europeană a criticat modificările făcute în justiție și înființarea Secției Speciale de investigare a magistraților, politicienii s-au dezlănțuit împotriva Uniunii Europene. „Ni s-a cerut să oprim niște proceduri legale de numire și revocare a procurorilor șefi, să nesocotim decizii ale CCR, să modificăm și propria Constituție. Despre România se spune că este prea coruptă ca să fie membru cu drepturi depline în UE și a fost votată o rezoluție nedreaptă în care ni se reproșează lucruri care se întâmplă peste tot”, a spus Liviu Dragnea.

PSD transformă realizările în eșecuri:

   PSD și-a prezentat măsurile îndeplinite pe site-ul guvernarepsd.ro. Unele dintre aceste „realizări” sunt, în realitate, neîmplinite. La capitolul „Dezvoltarea sistemului de educație timpurie”, „Programul de guvernare al PSD” prevedea „construcția a 2.500 de creșe, grădiniţe și unități after-school”. Pe guvernarepsd.ro, una dintre realizările din domeniul Educației este: „am construit 90 de creșe și grădinițe”. O diferență de 2.410 de instituții de învățământ. PSD se laudă că a acordat burse anuale de până la 4.000 de euro laureaților la olimpiade. Ce nu spune Guvernul este că nenumărate primării nu pot să plătească burse pentru elevii „buni” care iau note peste media 8,50, așa cum prevede legea. Altă „reușită”: reorganizarea Consiliilor Consultative ale Ministerului Cercetării și Inovării s-a făcut peste noapte și prin îndepărtarea cercetătorilor români care erau angajați la universități occidentale. Evaluatorii externi au fost excluși. „Pachetul social garantat pentru educație” a fost un eșec cel puțin în ultimii doi ani. Sute de mii de copiii nu au beneficiat de programul „Masa caldă”, după cum a arătat o investigație Newsweek România.

„Reușită”: case cu toalete în curte:

   „10 miliarde pentru satele României” pur și simplu nu se văd. Doar 35% dintre  români sunt racordați la rețeaua de gaz. Aproape 1,8 milioane de locuinţe (în care locuieşte 29,7% din populaţia României) au în continuare WC-ul în fundul curţii. „PNDL 1 a scos din noroi satele României”, se laudă, în 2019, PSD. Newsweek România a demonstrat eșecul acestui program. Realizările PNDL sunt: școli - 9%, unități sanitare - 6%, drumuri - 6%. PSD a ajuns să treacă la „succesuri” semnarea unor contracte, chiar dacă lucrările nu au început: „Contract aferent Lotului 2 Centura sud” sau semnarea contractului pentru autostrada spre munte apar ca „reușite” în bilanțul PSD. PSD vorbește de „susținerea proiectelor majore de cercetare” care este mult subfinanțată. „Modernizarea a 144 de kilometri de cale ferată între Sighișoara și Simeria” pe care se merge tot cu viteza melcului. Partidul se laudă și cu proiecte finalizate mult după termenul stabilit: autostrada Lugoj – Deva sau Sebeș – Turda ori varianta de Ocolire Brașov.

Povești de adormit alegătorii:

  „Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual, ne asigura PSD în 2016. Până în 2020, bugetul Cercetării a scăzut constant și a ajuns la 0,21% din PIB, de cinci ori mai puțin decât a promis PSD. „Sprijinirea comunităților de români din străinătate, pentru o reintegrare facilă la întoarcerea în țară, prin creșterea cu 100% a numărului de elevi participanți la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească”. Nici măcar 1% din copiii românilor care trăiesc în Diaspora nu urmează astfel de cursuri.

Ca o concluzie:

   Nu dorim să vorbim despre „moștenirea dezastruoasă”, o expresie care n-ar mai trebui evocată de vreun govern viitor! Însă, un lucru este clar, s-au ar trebui să fie: guvernul care are parte de această moștenire PSD va fi un guvern de sacrificiu! Ar fi de așteptat ca PNL să conștientizeze bine acest adevăr! Ar fi de sperat că peneliștii știu care este situația reală a țării (mai ales cea financiară) și au idee despre ce trebuie făcut. Dorim să credem că nu au vrut doar puterea pentru a da „ciolan” clientelei politice! Altfel, nu vor avea nicio scuză dacă vor încerca să justifice eșecul guvernării!

2. COTITURA SPRE IMPOSTURĂ!

  Una din evidențele trăite de oameni odată cu cotitura istorică din 1990 este condiționarea schimbărilor de cultură. Când oamenii sunt liberi să decidă, totul depinde de cultura lor. S-a articulat chiar o interpretare. Vor avea de suferit, afirmau cei care au conceput la origine tranziția de la socialismul oriental la societatea deschisă, țările care se lasă în seama trecutului și nu fac democratizare la lumina zilei. Și eu cred că, în absența culturii, progresele în economie și democratizare vor fi împiedicate. Confruntarea electorală este, oriunde, un indiciu concludent al nivelului cultural, al culturii civice și politice în primul rând. Așadar, putem să privim campania electorală din 2019 conduși de întrebarea: câtă cultură au etalat actorii? Asemenea întrebări sunt de pus fără ezitare de fiecare dată după alegeri prezidențiale. Mai ales în România, unde - prin efectul cumulat al încălcării Constituției, al tradiției de slabă informare a cetățenilor și al supraviețuirii „statului parallel” - în funcția de președinte sunt concentrate puteri mai mari decât oriunde în Europa. Desigur, în dauna unei democrații sănătoase! În România, ne place să o spunem sau nu, societatea se pune imprudent la dispoziția unei persoane, ca în nicio altă țară civilizată de azi. Faptul devine grav atunci când în această funcție ajung inși care nu pot convinge populația cu merite, valoare personală și proiect, căci acestea lipsesc. Iar în absența acestora, funcția se exercită în forma unui autoritarism rural, abuzându-se de cadrul legal și subordonând serviciile secrete și justiția. Desigur, în 22 decembrie 1989, și România a proclamat, ca respect suprem de sine, voința politică de întruchipare a democrației - o democrație pluralistă, în care fiecare cetățean să-și regăsească aspirația de a-și construi viața conform vederilor sale. Nu s-a ajuns chiar la „democrația curată” de care s-a vorbit în 1918, dar se țintea măcar o democrație în care să nu se mai repete concentrarea de putere în mâinile vreunui păcătos incapabil și samavolnic, care a fost atât de păguboasă în trecutul României. De obicei, atunci când se examinează ce a rezultat din campanii electorale, preocupă distribuții de voturi. Numai că distribuțiile nu spun cum s-a ajuns la ele, nici dacă societatea își regăsește nevoile în ele și nici ce viitor se prefigurează. Scorurile electorale, oricare ar fi, pot fi divergente cu aspirațiile societății. Mai ales atunci când votul este extins la persoane care nu trăiesc în țară și, prin forța lucrurilor, pot fi mai ușor dezinformate! De aceea, la întrebarea privind rezultatele alegerilor, trebuie adăugată întrebarea „cum au fost ele posibile?”. Întrebarea „cum a fost posibil?” angajează chestionarea culturii competitorilor. Aici nu este vorba, cum minți sărace se grăbesc să susțină, de a lua partea unuia sau altuia dintre aceștia. Ca cetățeni, putem gândi mult mai profund decât vulgarul sau-sau. Aici este vorba de adevăr - de adevărul care precede sau-sau-l. Sau ar trebui să le preceadă! Cu excepția câtorva articole, de care se și abuzează, Constituția actuală este una liberală și democratică. Baza ei normativă o formează doctrina libertăților și drepturilor individuale, mai larg spus, liberalismul democratic inspirat de tradiția democrațiilor occidentale. De aceea, și Constituția României pretinde, înainte de orice, legitimarea democratică a acțiunilor. 

  Prima mea observație este aceea că legitimarea ca parte a democrației nu s-a mai discutat. Niciun partid nu a tematizat-o. Mai mult, pe parcursul pregătirii momentului electoral, s-a produs cea mai brutală încălcare a legitimării după 1989: președintele, asistat de noua Securitate (până și unul dintre cei mai vechi liberali era îngrijorat deunăzi de amploarea poliției politice în regimul actual!) și sub amenințarea „justiției” instrumentalizate, a înlocuit majoritatea votată de cetățeni la alegeri parlamentare cu „guvernul meu” - un guvern de extracție vizibil dubioasă. Iar mai nou, oamenii președintelui au pus singura sa „realizare în cinci ani de mandate” în seama a ceea ce a dorit „partidul popular European”! Nu discutăm acum evidentele încălcări ale legii. Dacă procuratura ar acționa  imparțial, cum îi cere Constituția, ea ar reacționa, ca în orice altă țară europeană. În România actuală ceva normal nu pare însă posibil! În nicio democrație europeană nu s-a ajuns la grotescul „guvernului personal”, în dauna guvernului pe care țara și-l dă prin alegeri parlamentare, și la răsturnarea de majorități parlamentare în funcție de dorințe din afara țării respective. 

  A doua observație este penuria de propuneri adresate cetățenilor  în competiția electorală. Adevărul este că, după programul USL din 2012 și cel al PSD din 2016, nu s-a mai lucrat la programe propriu-zise, încât alegătorul să știe între ce alege. Se pare că nu mai există nici competența necesară. S-a vorbit de „proiecte” mai curând insipide și ofensatoare, gen „România normal” sau „România educată”, care vor fi scrise poate, de alții, undeva, cândva. Viclenia este rudimentară - se știe că unde nu este program pus în circulație, nu poate fi nici tragere la răspundere. Nicicând după 1989 nu a avut loc o asemenea înșelare a electoratului cu vorbe goale. Degradările de acest fel sunt și efectul descompunerii liberalismului, la care asistăm de câțiva ani. Deveniți „populari” peste noapte, ca nicăieri,  „liberalii” nu mai apără libertățile și drepturile, ci se preocupă de încarcerarea rivalilor. Democrația îi interesează mai puțin decât slujirea unui conducător de ocazie, inclusiv în aberații. Liberalismul carpatic a devenit cam securist. După ce, în 2000, au  trădat Convenția Democratică și au generat daune democratizării,  „liberalii” carpatici își trec în cont două contribuții la instalarea de regimuri anacronice. Ei au pus umărul la instalarea, în 2004, a unui regim pe care aveau să-l considere „dictatură provincial”, iar acum, în anul de grație 2019, pavează calea unui autoritarism butaforic, dar periculos prin inepțiile anunțate: „conducerea” din afară a guvernului, „controlarea” parlamentului, „eliminarea” de partide, „promisiunea” de a împiedica existența unor partide ce i-ar reprezenta pe alegători,  consolidarea desemnărilor personale. Inepții evident opuse liberalismului democratic al Constituției! 

  A treia observație pe care o fac se referă la conceperea politicii. În România, în ultimii cinci ani, s-a pierdut înțelegerea politicii ca promovare a interesului public. Politica matură a fost înlocuită cu preocuparea de a obține voturi cu orice mijloc, fie și prin falsificări, numărătoare militarizată și reluarea proceselor politice. Preocupă infim mărimea sărăciei, anvergura suferințelor, respectarea Constituției și alte teme grave în România de azi! Obsesia este să se facă referendumuri de doi bani, manipulări ale populației și alegeri de bâlci pentru a strânge prostește un șurub depășit de istorie. O combinație de „acțiune direct” și antagonizare a oamenilor, de George Sorel și Carl Schmitt, altfel spus, de tradiții murdare, a fost luată la Cotroceni drept politică. Caragiale, dar și literatura absurdului ce l-au urmat au fost trimiși la muzeu! 

   A patra observație se referă la furtul startului și la furtul ulterior. Unii  candidați au respectat legea, dar tocmai cel care trebuia să dea exemplu a aruncat-o peste bord. De trei ani, de la înfrângerea din singurele alegeri din mileniul actual necontestate, cele din 2016, președintele a făcut doar campanie electorală, evident ilegal. Nu a exprimat vreo propunere - pesemne nu are. Gesturile sale sunt de un primitivism fără egal în spațiul european: refuzul numirii de miniștri, păstrarea de demnitari nelegitimi și obstrucționarea meschină, ca nu cumva rivalii să-și aplice programul! „Lupta” sa nici nu era de fapt cu vreun partid, ci cu Constituția, democrația și lumea civilizată! Dacă citim rezoluțiile Curții Constituționale, care, ca în orice stat, s-a exprimat pe temeiuri de drept, avem tabloul unei situații dezolante, roase de incultură. 

   A cincea observație se referă la refuzul dezbaterii publice. Cu orice pretext, decidenții de astăzi au evitat ceea ce constituie oxigenul regimurilor democratice - dezbaterea argumentativă, publică, a chestiunilor de interes public. Este de presupus că președintele a refuzat dezbaterea căci nu face față unei dezbateri propriu-zise. În schimb, sub incitările acestuia, s-a recurs din timp la ideea lui Carl Schmitt de stârnire a unei „mișcări”, aparent preocupată de societate, dar inaptă de o argumentare rațională, care a ocupat ecranul. Această mișcare a fost socotită sursă de drept și a făcut imposibilă dezbaterea publică a oamenilor maturi. Pe de altă parte, rețelele electronice de socializare s-au folosit în România actuală nu ca oportunitate a extinderii dezbaterii în interes public, ci ca mijloc de a o fractura și bloca. 

  A șasea mea observație este revenirea la teme și tehnici ale anilor treizeci ca niciodată în perioada postbelică. „Distrugerea” social-democrației,  încropirea de guverne în pofida alegerilor parlamentare, dosariada, efortul de câștigare de alegeri nu cu soluții mai bune, ci cu stigmatizări, desconsiderarea religiei, exaltarea statul de drept în dauna drepturilor, înțelegerea primitivă a politicii ca „distincție între amic și inamic”, invocarea moralismului pentru a acoperi propria lipsă de morală sunt doar câteva ilustrări. Cantitatea de minciună în societate a sporit în ultimii cinci ani mai mult ca altădată. Pretind „salvarea statului de drept” tocmai cei care l-au torpilat - iar probele sunt la îndemână. Revendică „salvarea prestigiului țării” tocmai aceia care l-au erodat cel mai mult - vorbind chiar de „incapacitatea” acesteia. Se pretind merite care nu există, dar nu se văd fapte care țin de ceea ce juriștii americani numesc „președinția africană”. 

  A șaptea mea observație privește desfigurarea instituțiilor. Nicio instituție majoră (procuratura, serviciile secrete, universitatea, parlamentul etc.) nu mai funcționează astăzi conform sensului prevăzut în Constituție. Meritocrația, câtă a fost, a fost lichidată, în favoarea cohortelor de neisprăviți aduși să decidă. Dacă cetățenii ar putea privi în datele profesionale și civice ale decidenților de acum, de la vârf până jos, s-ar îngrozi.  Recordul atins la Bistrița, când s-a pus în seama voinței lui Dumnezeu promovarea candidatului, rămâne emblematic pentru incultura cu care avem de a face. Foarte probabil, trăim în acești ani cea mai gravă confuzie de valori  de după anii cincizeci. A opta observație se referă la recursul pe șleau la mijloace oculte de eliminare a rivalilor. Pare să fie prima oară când s-a recurs  la eliminarea organizată a rivalilor de pe traseu, încât să nu mai rămână nimeni competitiv. Este o listă lungă, pe care oricine o poate reconstitui. „Aranjamentul bate regulamentul”, spunea cu ani în urmă un ilustru ierarh de astăzi. Acum, se poate spune: „șantajul din umbră bate drepturile”. Societatea românească de astăzi nu și-a regăsit problemele adânci și îngrijorătoare în alegerile prezidențiale recente. În nicio altă țară din Europa ultimilor ani nu s-a discutat mai puțin ce trăiesc și ce vor cetățenii. Niciodată o campanie electorală nu i-a ignorat mai fățiș. Niciodată într-o astfel de campanie nu s-a conturat mai puțin viitorul. Niciodată deținătorul funcției nu s-a opus atât de îndârjit dezbaterii.

   Klaus Johannis este, deopotrivă, responsabil și pentru că România are deja, ca urmare a cinci ani de nepricepere și excursii, numeroase recorduri dramatice: cea mai mare emigrare de cetățeni în timp de pace dintr-o țară a lumii, cel mai extins comerț cu ființe umane, cele mai slabe performanțe în domeniile inovării și creației, cea mai mare dorință de fugă din sistemul educației și o perceptibilă prăbușire în domeniul sportului, cea mai proastă justiție, cele mai multe și mai mari servicii secrete, cea mai plină de diletanți structură a statului, cea mai incompetentă conducere la guvern și președinție. Iar prin ceea ce a făcut sau nu a făcut, președintele este cel puțin coresponsabil! Dacă se mai aprobă și așa-zisa rectificare de buget care taie drastic de la educație, noii „puternici” împreună cu președintele vor arăta clar ce înseamnă pentru ei „România educată”!

*Notă: începând cu acest articol, atunci când voi scrie despre politică, mă voi plasa în opoziție cu actuala putere și față de Klaus Johannis. Exact așa am procedat și față de PSD în timpul aberantului regim Dragnea!

3. DIN „ROMÂNIA NORMALĂ” A LUI KLAUS!

1. Despre proiectul de buget!

  Proiectul de buget al guvernului Orban confirmă cele mai rele profeții din ultimii doi ani: nu PNL a câștigat alegerile, ci instituțiile de forță! În vreme ce politicienii se întrec în a incita lumea pe cazul Colectiv, unde subfinanțarea sistemului nostru de sănătate a fost dramatic expusă, proiectul noului buget pe anul 2020 a fost elaborate de Ministerul de Finanțe. El propune tăieri drastice la Sănătate și la dezvoltare, cu creșteri masive la armată, interne și servicii secrete. Mare câștigător este SRI, o instituție care din anul 2015, de când a câștigat Klaus Iohannis alegerile nu și-a mai publicat niciodată raportul pe care prin lege trebuie să îl prezinte Parlamentului, preferând să îl secretizeze, deși menirea acestui raport este controlul democratic al instituțiilor de forță. În plus, diverse categorii de pensionari își vor vedea drepturi câștigate deja afectate pentru ca să se poată asigura aceste sume pentru instituțiile de forță care par să fi câștigat alegerile, mai ales în detrimentul persoanelor și regiunilor defavorizate. Sutele de mii de oameni care au votat în diaspora pentru o schimbare de regim nu sunt afectați direct de acest buget, pentru că ei nu trăiesc în România. Dar dacă într-adevăr au conștiință civică ar face bine să îl citească și să își pună întrebările următoare:

1. Este normal ca într-o democrație să dai bani la STS, SRI și SPP și să reduci la dezvoltare rurală (suntem țara cu cele mai sărace regiuni rurale din Europa- banii sunt indispensabili pentru cofinanțarea de proiecte europene) și la sănătate? O tăiere cu un sfert din bugetul Sănătății este echivalentă cu ajustarea structurală din Grecia în timpul crizei, pentru care au ieșit milioane de oameni în stradă și s-a deteriorat speranța de viață.

2. Este normal ca într-o democrație să adopți bugetul între Crăciun și Anul Nou prin asumarea răspunderii, astfel încât nimeni, nu doar opoziția, dar nici partenerii sociali, să nu mai poată aduce nici un fel de corecturi?

3. Nu credeți că până la ruși, care au plecat din inițiativa lor din România în 1964 (din Europa centrală s-au retras de abia în 1989), sunt șanse mai mari să ne omoare infecțiile intraspitalicești, inclusiv pe voi, care, deși plecați, folosiți în toate vacanțele sistemul sanitar din România, pentru că este ieftin, cu alte cuvinte, dă mai mult decît primește?

  Câștigătorii bugetului sunt: Ministerul Apărării are alocat un buget mai mare cu aproape 18%, respectiv 21,1 miliarde lei. Ministerul Afacerilor Interne va primi cu aproape 13,1% mai mult, respectiv 19,4 miliarde lei. Serviciul de Protecție și Pază va avea cu 19,5% mai mult, respectiv 272,7 milioane lei. Serviciul de Telecomunicații Speciale va primi cu 6% în plus, la 630,3 milioane lei. Serviciul Român de Informații va primi cu 10,8% în plus, respectiv 2,67 miliarde lei.  Pierzătorii, conform Hotnews, sunt Ministerul Sănătății care va primi cu 23% mai puțin decât în 2019, respectiv 11,4 miliarde lei; Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu 45,5% mai puțin (se scade PNDL), ajungând la 5,5 miliarde lei ; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu un buget mai mic cu 14,3%, respectiv de 18,3 miliarde lei. Ministerul Finanțelor va avea, de asemenea, un buget diminuat cu aproape 19%. Orice ministru civil al Sănătății ar fi demisionat la ora asta în semn de protest. Bugetul merită trântit. Iar România are nevoie de alte partide centru dreapta, pe astea nu le mai controlează civilii, pentru că niciun fel de civili, nici cei mai oportuniști și lipsiți de caracter nu s-ar duce în fața celor care i-au votat cu astfel de cifre. Numai cine crede că are controlul pe alte căi decât cele electorale își permite asemenea aberații!

2. „Vaiurile” lui Orban!

  Ludovic Orban a declarat că România se află într-o situație critică după trei ani de guvernare „iresponsabilă” a PSD și că Guvernul este hotărât să își asume răspunderea pentru corectarea tuturor dezechilibrelor economice. „Ne aflăm într-o situație critică. După trei ani de harababură legislativă, fiscală, după trei ani de zile în care au fost făcute praf toate sistemele publice, după trei ani de zile în care bugetul a ajuns într-un dezechilibru grav, trebuie să dăm acest semnal către societatea românească, către toți partenerii externi, către mediul de afaceri, către potențialii investitori, că Guvernul nostru este un Guvern hotărât să își asume răspunderea pentru corectarea tuturor dezechilibrelor economice provocate de politicile iresponsabile ale vechii guvernări și că are capacitatea să pună în practică acest obiectiv”, a spus Ludovic Orban, la începutul unei ședinței de Guvern. Ludovic Orban s-a mai plans că în ultimele săptămâni PSD a venit cu „o sarabandă de proiecte de lege fără fundamentare economic”, proiecte care reduc veniturile publice. Premierul a afirmat că Guvernul nu acceptă populismele PSD. „După cum ați urmărit ieri și în ultimele săptămâni, s-a pornit o sarabandă de proiecte de lege fără niciun fel de fundamentare economică, care creează cheltuieli suplimentare și care reduc veniturile publice. Ieri s-au adoptat în Comisia de muncă două proiecte de lege: proiectul de lege de dublarea alocațiilor și proiectul de reducerea TVA, care au un impact bugetar negativ, calculat de peste 18 miliarde, ceea ce ar însemna că dacă ele ar intra în vigoare ar duce deficitul bugetar de la 3,6% la 5,7% (…) Vă spun limpede, nu știu ce se va întâmpla în plenul Camerei Deputaților, dar eu nu renunț la angajamentul nostru de a readuce România pe direcția corectă”, a spus Ludovic Orban Premierul a adăugat că Guvernul nu va accepta populismele PSD. „Guvernul nu acceptă populismele PSD și nu va accepta să facă praf bugetul României numai pentru intenția de răzbunare a unor politicieni care și-au bătut joc de România în ultimii 3 ani”, a subliniat Orban. Este interesant de observant un fapt: P.N.L. a dorit cu ardoare PUTEREA, nu GUVERNAREA!! Se tot vaietă într-una de situația dezastruoasă lăsată de P.S.D.. Întrebarea legitimă este: Cine va obligat să veniți la putere când situația țării este așa de grea? De ce nu ați lăsat P.S.D.-ul să-și ducă mandatul până la capăt? Să nu veniți cu placa: „Noi suntem responsabili și datoria față de țară ne-a determinat să preluăm puterea!” Nu cumva vi se „lungiseră” ochii după dulceața puterii?

3. PNL și-a rupt dinții în guvernare!

  Este al doilea guvern născocit de imaginația săracă a lui Iohannis, dar pus în scenă de aventurierul politic Orban. Primul, cel al lui Cioloș, zis și „Guvernul zero”, a reușit ca în numai un an să ne tragă înapoi cât în zece. Atâta doar că lui Cioloș i-a luat cam jumătate de an să facă dovada incompetenței, timp în care lui Orban nu i-au trebuit decât două luni pentru a-și demonstra inutilitatea în treburile țării. În felul acesta, are toate șansele ca după încă două să-și rupă gâtul cu propria mână, fie că face parte sau nu din planul prin care să se ajungă la alegeri anticipate. Până atunci, însă, Orban trebuie să probeze și să convingă că guvernarea anterioară a fost dezastruoasă și trebuia înlocuită.  Cine a avut timp și nervi să urmărească evoluția lucrurilor, a constatat că Guvernul Orban a ajuns la putere fără să aibă o minimă pregătire, fără să dispună de oameni cu experiență și fără să aibă un plan concret de guvernare. Cel de care liberalii fac atâta tam-tam este doar o înșiruire de generalități, probabil copiate pe sărite din vreo carte de bucate cu rețete neomologate. Guvernarea PSD este nocivă, spunea Johannis. Guvernul Vioricăi Dăncilă trebuie să plece acasă, completa Orban. Orice zi cu Viorica Dăncilă la putere este o pierdere pentru România, strigau la unison cei doi liberali. Unul de conjunctură, iar celălalt din greșeală. Ei bine, social-democrații s-au retras. Orban , Câțu și alți câțiva pricepuți au început să țipe că în urma acestora au rămas găuri incredibile în finanțele țării. Că nu au reușit să demonstreze asta este altă poveste. Au fost doar vocalizele unei guvernări care îi depășește, nimic altceva. Doar pe Marte colț cu Poarta Raiului nu s-au dus să se văicărească. Acum, însă, nu mai au cui să se plângă că sunt săraci în idei, lași și cârcotași. Au ajuns să se contrazică între ei, să-și renege spusele și să-și spargă dinții mușcând din guvernare. Ceea ce inițial au crezut că este un cașcaval moale, se dovedește a fi un bolovan care le împrăștie dantura politică pe caldarâmul prostiei. Scandalul momentului a pornit de la dublarea alocațiilor pentru copii. Nu era mai mult decât ceea ce solicitaseră ei pe vremea când erau în opoziție!! Atunci, social-democrații au rezolvat-o, dar acum le-au cerut lor același lucru. Și brusc Orban a sărit de guvernare în sus, pretinzând că efortul financiar ar fi mult prea mare. S-ar duce la 18 miliarde de lei, adăugând reducerea TVA  de la 19 la 16 la sută și a TVA pentru produse alimentare de la 9 la 5 la sută. Cine depusese proiectul de lege în Parlament, cred că prin februarie anul acesta, pentru reducerea TVA? Liberalii, evident!!  Atunci nu mai era efort financiar? Inițiativa pe care o băgaseră ca pe-o suliță în coasta guvernării anterioare acum nu mai este bună? Când ajungi să votezi împotriva propriului proiect nu mai este vorba de înțelegerea greșită a acestuia, ci de prostie fără margini, de mârlănie politică și de transformarea guvernării într-o mahala fără precedent. Or asta demonstrează din plin puținătatea ideilor și imposibilitatea de a pătrunde în propriul rol. O fi și rea voință din partea lor, nu zic nu, dar așa arată un guvern care este condus telefonic de un președinte la fel de izbutit!

4. Fanfaronada lui Johannis: 

  În dorința de poza în atoateștiutor și ocrotitor al națiunii, peședintele merge din gafă în gafă. Totul se transformă într-un specatcol de un prost gust înfiorător, în care Iohannis ori se fâstâcește inexplicabil când trebuie să vorbească românește ori, pur și simplu, nu conștientizează ce spune. Trec peste clișeele patriotarde de la ședința solemnă a Parlamentului, la împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie ’89. Este drept că nu a mai confundat comemorarea cu sărbătorirea, dar tot în stereotipii cu statul de drept și valorile europene a eșuat, de parcă românii ieșiseră atunci în stradă pentru a le aclama, nu pentru a răsturna regimul Ceaușescu. Trec și peste ieșirea din cadrele realității, când a afirmat cu toată tăria că, în urmă cu 30 de ani, în România a avut loc o revoluție anticomunistă. Istorici, ziariști cu greutate, juriști, cercetători și surse serioase din serviciile secrete au probat, de-a lungul timpului, că a fost o lovitură de stat. Numai că Johannis o ține pe-a lui, cu revoluția, sfidând logica și bunul simț în gândire. Acceptând teoria lui halucinantă, ne confruntăm cu o situație teribil de complicată. Am avut, deci, o revoluție cu doi autori. Singurii vinovați, de altfel. În cazul acesta, dincolo de interpretările sarcastice, ar trebui să ne mândrim cu doi oameni care au avut o gândire genială. În doi, căci juriștii n-au reușit să descopere că ar fi fost mai mulți. Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu au izbutit să răstoarne regimul comunist și să dea peste cap o întreagă țară. Apoi, dacă ținem cont de discursurile sforăitoare ale președintelui, cu oameni care se gândeau la integrarea europeană și euroatlantică în timp ce erau vânați ca iepurii de către armată și trupele Securitate, cei doi n-au făcut rău țării. Au dat jos comunismul, l-au eliminat pe Ceaușescu și ne-au deschis drumul spre „o Românie prosperă și modernă, spre calea europeană”. Citatul este  luat la întâmplare, din discursurile standard ale președintelui. Ei bine, și atunci de ce au fost trimiși în judecată? „România prosperă și modern” și „calea europeană” sunt și astea infracțiuni? Pe de altă parte, lui Klaus Johannis nu-i convine varianta loviturii de stat. În primul rând pentru că, în asemenea situație, comunismul poate că ar trebui un pic reconsiderat. Apoi, revizuirea unor poziții și atitudini față de Nicolae Ceaușecu ar fi de natură să-l scoată din minți. Asta îi trebuie lui, acum, când vrea să se afirme și ca luptător anticomunist, deși a profitat, pe ici pe colo, de regimul pe care îl condamnă? Gestul lui, de a nu recunoaște lovitura de stat, este de natură a zgâria orgoliile sensibile ale partenerilor strategici, care știu bine cât s-au chinuit până au perfectat-o și i-au dat chipul unei revolte generate de nemulțumirea populară. Dacă ar citi puțină istorie, pe care s-o și țină minte, Klaus Johannis ar înțelege și ciclurile acesteia, ciudate la prima vedere, dar și de ce, în urmă cu 20 de ani, o figură populară a afirmat că peste 30-40 de ani Ceaușescu va avea o statuie la fiecare colț de stradă! Și, ca să umple atmosfera cu aplauze ca la congresele comuniste, Iohannis declară că respinge cu fermitate orice altă opinie contrară lui, privind evenimentele din decembrie ’89. Sincer? Nu m-au impresionat vorbele astea. M-a umflat doar râsul de zbaterea lui de a-și impune punctul de vedere, mai ales când cerea tuturor să gândim la fel ca el! Nu sunt singurele momente, din ultimele două zile, când Iohannis s-a dat în spectacol. Declarația făcută după primirea noului ambasador american în România a întregit tabloul suferințelor prezidențiale. Acela de a se crede mai mult decât este. „Suntem hotărâți să continuăm Parteneriatul Strategic. Am reiterat împreună aspectele cele mai importante, întâlnirile cu Trump, faptul că România în NATO este un partener serios, credibil care își alocă resursele promise. Economie - am hotărât să continuăm atragerea investitorilor americani”. Așa a hotărât. Foarte bine, dar i-a spus Zuckerman că americanii n-ar mai vrea să continue? Și-a amintit de vizitele în SUA, dar fără a preciza care a fost cel mai important moment: cel cu șapca sau cel de muțenie absolută la conferința de presă, când ziariștii nu i-au adresat nicio întrebare.

5. Despre Educație …

  Impresia pe care noua șefă a Învățământului ne-o lasă, cu toate că provine din sistem, este că nu are habar decât în teorie de problemele reale ale Educației. Acest lucru se datorează, evident, și echipei ce o consiliază pe Monica Anisie. Noul ministru pare bine intenționat, dar se bâlbâie serios la întrebările jurnaliștilor. Acest lucru denotă lipsă de siguranță, dată de lipsa informațiior. Consilierul pe probleme de comunicare al ministrului Anisie este fostul șef al Serviciului Român de Informații, Claudiu Săftoiu. Rezultatele consilierii lui Săftoiu sunt, din nefericire, evidente. Într-adevăr, SRI și-a băgat de foarte mulți ani coada în Ministerul Educației, mult mai mult decât era nevoie. Dar probabil că Elvis Claudiu Săftoiu cântă bine la Educație și alături de directorul Editurii Didactice și Pedagogice (editura Ministerului Educației), Maria Nistor, un alt „manager” școlit de SRI, care și-a demonstrat incompetența, cel mai evident în momentul când a trebuit ca instituția pe care o conduce să editeze toate manualele școlare. Maria Nistor a fost adusă la Editura Didactică și Pedagogică și i s-a oferit monopol pe manualele școlare de către fostul ministru Liviu Marian Pop, cel care achiziționa, în primul său mandat la Educație, un sistem de bruiaj. Nistor venea de la Universitatea „Babeș - Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a fost eleva altor profesori SRI și unde s-a retras și Florin Coldea. În 2015, Maria Nistor a obținut titlul de doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Universitatea „Babeș Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, cu teza „(De)Constructing the Migration-(In)Security Nexus. Case Studies: Canada and Germany”. Coordonator al lucrării i-a fost Adrian Liviu Ivan (pe atunci profesor la UBB Cluj), numit rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV) a SRI, funcţie ocupată în urma unui concurs la care a fost unic candidat. Actuala directoare a EDP a contribuit, potrivit CV-ului său, la peste 20 de publicaţii, două dintre ele editate de către Toma Rus şi Liviu Adrian Ivan („Informaţii clasificate în balanţă” şi „Securitate umană - o abordare diferită”, în 2012, la Editura CA Publishing). Toma Rus (fost chestor de poliţie, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, fost secretar de stat, profesor la UBB, director de securitate al clubului de fotbal CFR Cluj) a avut dosar penal pentru vătămare corporală și a fost urmărit penal pentru trafic de influenţă şi alte infracţiuni conexe de procurorii DNA Cluj pe vremea când era şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj. Revenind la prestația de până acum a ministrului consiliat de Claudiu Săftoiu, fost șef la televiziunea publică, despre care ne întrebăm ce legătură are cu Educația, Monica Anisie promite schimbări și vine cu câteva inițiative interesante, cum ar fi introducerea mesei calde în școli și regândirea examenului de Bacalaureat pentru învățământul vocațional. Totuși, ministrul Anisie a dat dovadă de mari lacune de informații legate de sitemul educațional, mai ales la conferința de presă de după publicarea rezultatelor la testele PISA. Șefa de la Educație a vorbit destul de mult în fața jurnaliștilor, doar promovând ideea că nu este panică, este bine, ca să nu fie rău. În final, nu am putut înțelege dacă pentru domnia sa rezultatele acestor teste sunt relevante sau nu. Mai grav, lăsând deoparte aceste plimbări cu barca în discursul despre viitorul apropiat al sistemului educațional din România, este că ministrul Monica Anisie nu a trecut urgent la rezolvarea problemelor arzătoare pentru școală. Nu s-a rezolvat și sunt șanse din ce în ce mai mari să nu se rezolve problema transportului elevilor. De asemenea, cei din clasa a VII-a tot nu au încă manuale la materii foarte importante. Acestea erau problemele pe care Monica Anisie trebuia să le rezolve urgent, după ce Învățământul a stat o bună perioadă sat fără câini, grație orgoliului electoral al președintelui Klaus Johannis, care a amânat inexplicabil de mult numirea unui ministru la Educație.  PISA (Programme for International Student Assessment) este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor cu vârste între 15 și 16 ani, în domeniile citire/lectură, matematică şi ştiinţe. Intervalul de vârstă 15-16 ani este reprezentativ pentru finalizarea sau apropierea de finalizarea învăţământului obligatoriu. Evaluarea PISA pune accent pe competențele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii - cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață. Concluzia testelor a fost că 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali. Și ce dacă, noi suntem foarte buni la noi acasă, de acest lucru ne-a dat asigurări și ministrul Educației!

6. PNL, noul PD-L + PSD!

  Cabinetul Ludovic Orban, Guvernul președintelui Klaus Johannis, după cum menționa chiar șeful statului, s-a instalat bine deja în toate ministerele. Acest lucru ar însemna, după declarațiile triumfătoare ale liberalilor, că avem parte de o schimbare față de politica dusă de PSD. Realitatea ne arată însă o cu totul altă situație. Constatăm o schimbare de nume, dar în niciun caz de mentalitate și, în unele cazuri, nici măcar de partid. Premierul Ludovic Orban spunea că vrea să obosească semnând demisii ale celor din PSD, pe care vrea cu îndârjire să-i îndepărteze din ministere. Dar se pare că a omis să menționeze că vrea să aducă tot PSD-iști, transformați, „noaptea, ca hoții”, în liberali. Cel mai bun exemplu în acest sens este numirea apropiatei Elenei Udrea, fostă social-democrată, în Ministerul Fondurilor Europene. Cu alte cuvinte, nu s-a renunțat la posturile pe unde, nu cu mult timp în urmă, Orlando Eugen Teodorovici își plasa amantele. Carmen Moraru, fost director în Ministerul Turismului, în mandatul Elenei Udrea, şi om de încredere al acesteia în organizarea Galei Bute, recuperată apoi de PSD, a fost numită secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, la cererea ministrului Marcel Boloş. Decizia a fost aprobată de premierul Ludovic Orban şi publicată în Monitorul Oficial din 7 noiembrie. Carmen Moraru a fost martor în dosarul Direcției Naționale Anticorupție privind Gala Bute şi a colaborat cu anchetatorii, furnizându-le informaţii despre circuitul banilor. Un raport OLAF citat de Gazeta Sporturilor, în 2013, arăta că Moraru a participat la încercarea nereuşită de a deconta ilegal 1,5 milioane de euro din bani europeni pentru Gala Bute. În 2013, Carmen Moraru a fost angajată de Ramona Mănescu, ministru al Transporturilor, ca director peste Direcția de verificare a corectitudinii folosirii banilor europeni în minister. În 2018, ministrul PSD al Transporturilor, Lucian Şova, a promovat-o pe Carmen Moraru, desemnând-o vicepreşedinte al grupului de lucru Working Party on Transport-Intermodal Questions and Networks, un format de lucru al Uniunii Europene. Fostul om de încredere al Elenei Udrea a ocupat postul pe perioada în care România a deţinut preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Această numire la Ministerul Fondurilor, prezentată în detaliu de mass-media, se bate cap în cap cu declarațiile premierului Ludovic Orban, secundul lui Klaus Iohannis, de la prima ședință susținută de Guvernul PNL la Palatul Victoria. „Toată clientela PSD va părăsi guvernarea liberală, pentru că noi nu acceptăm să lucrăm cu cei care şi-au bătut joc de România trei ani de zile”, spunea premierul Orban. Într-adevăr, se pare că PSD-iștii care și-au bătut joc de țară timp de trei ani nu au suficientă experiență pentru noul cabinet. Și, în fond, orice PSD-ist poate deveni un bun liberal, trebuie doar să dea cu pixul cum trebuie, când ocupă o funcție cheie într-un minister. După cum era de așteptat, Guvernarea PNL a dat iama, de exemlu, în inspectoratele școlare. Misiunea a fost clară: să plece inspectorii PSD și să vină cei ai PNL, evident, fără a-i deranja pe cei ai UDMR (este nevoie de susținere, doar urmează alegerile locale și cele parlamentare). Mai există câte un inspector rebel, care nu vrea nici sub PSD și nici sub PNL să plece din funcție, mergând prin instanțe și având câștig de cauză pentru că a câștigat un concurs de manager școlar. Ceva este în neregulă cu acești oameni. Ei chiar cred că Orban sau Dăncilă pun preț pe competențele de manager ale unui inspector școlar? O să vadă ei materialele didactice... Bugetul tot de la centru, de la Ministerul Educației, vine. Și dacă tot vorbim despre Ministerul Educației, acum, din nou, și al Cercetării, să menționăm că, și aici, secretarul de stat al UDMR nu a fost deranjat Irina Elisabeta Kovács rămâne în funcție, așa că școlile conduse de directori partizani UDMR vor avea în continuare mai mulți bani decât alte unități de învățământ mari din țară. Iar elevii se vor putea bucura în continuare de mai multe concursuri și olimpiade școlare în limba maghiară decât de Limba română, finanțate de Ministerul Educației. Devine evident că președintele Klaus Johannis a avut dreptate și că Guvernul Orban va face treabă pentru români! Ce-i drept, nici șeful statului și nici cel al Executivului nu au menționat pentru care români! Dar efortul Cabinetului Orban de a aduna ce a fost „mai bun” în PD-L și PSD, cu puțin suport de la UDMR, se poate observa cu ușurință. Ce să mai spun, în context, de „strălucitul” Săpunaru!! Într-adevăr, ca să citez pe Radu Banciu, P.N.L. este un P.S.D. mai prost!

7. Raluca Turcan, imaginea reală a „GuWernerului” Orban!

  Prezenţa Ralucăi Turcan în Guvernul Orban ca viceprim-ministru arată, din mai multe puncte de vedere, care este nivelul real al „GuWenerului” Orban! În primul rând, Raluca Turcan a fost şi rămâne un demn reprezentant al PDL-ului lui Traian Băsescu, partid spulberat de opinia publică după dezastruoasa guvernare Boc. Linguşitoare profesionistă, Raluca Turcan rămâne în istoria acestui domeniu ca susţinătoare penibilă a Elenei Udrea, pe care o compara cu Kill Bill, personajul din filmul cu acelaşi titlu al lui Quentin Tarantino: „Mă bucur să fiu astăzi alături de colegii mei, dar în special de Elena, care și-a asumat o misiune grea, însă o misiune pe care sunt convinsă că o va duce la bun sfârșit pentru că are toate calitățile. Are forță, are energie, are curaj și, uitându-mă la ea, nu mă pot abține, trebuie să spun că poate fi un veritabil Kill Bill al politicii românești, pentru că, cu cât mai mulți adversari politici va avea, cu cât mai grele vor fi luptele electorale, cu atât cresc șansele ca Elena Udrea să ofere o victorie spectaculoasă”. Acest exerciţiu de pupincurism clasic era făcut la o şedinţă a PDL, alăturându-se lui Gabriel Oprea, Ioan Oltean, Cristian Boureanu şi Theodor Baconski, care au fost surclasaţi de „discursul” Ralucăi Turcan. În al doilea rând, imaginea Ralucăi Turcan nu are nevoie de adjective, căci ele au fost epuizate chiar de colegii săi din vechiul şi actual partid, respectiv PDL şi PNL. Astfel, Theodor Baconski o caracteriza astfel în 2013: „Raluca Turcan, egeria lui Stolojan, soţia fostului purtător de cuvânt de la Cotroceni şi, mai nou, adulatoarea umedă a lui Vasile Blaga, declara că, în acest moment, PDL nu are ca obiectiv excluderea Elenei Băsescu”. Şi actualul său şef, Ludovic Orban bătea cam în aceeaşi direcţie: „Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan, Mioarei Mantale, Elenei Udrea. Nu trebuie să treceţi prin patul niciunui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice importante”. Anii au trecut şi, iată, acum cei doi sunt braţ la braţ în Guvernul României! Dar, dacă vreţi să vedeţi, pe scurt, istoria acestui conflict drăgălaş, circulă pe Net o antologie a replicilor celor doi. În al treilea rând, în gura Ralucăi Turcan, limba română s-a îngrozit şi a părăsit terenul logicii. După antologicele gafe ale Vioricăi Dăncilă, de care credeam că am scăpat, vine acum Raluca Turcan şi dă cu nuca-n gard mai ceva decât predecesoarea sa. Iată câteva adevărate perle de agramatism şi limbă ilogică:

- „Agenți poștali fac politica PSD în teritoriu, că amenință cu neplata pensiilor sau PROPAGHEAZĂ știrea falsă”.

- „Adică nu se poate ca în materie de siguranţă publică să nu existe controale ale instituţiilor statului, astfel încât omul să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte, ferească Dumnezeu, mort, aşa cum s-a întâmplat în Timişoara”.

- A rămas celebră şi indignarea Ralucăi Turcan în Comisia de cultură, când s-a revoltat că statul alocă un miliard de RON pentru postul local „TVR Hunedoara”, deşi era vorba despre TVR Hight Definition, prescurtat „TVR HD”! Există chiar o foto-caricatură care face furori pe Net cu acest subiect!

  În al patrulea rând, o privire aruncată pe CV-ul său ne arată că Raluca Turcan a studiat la Institutul Puşkin din Moscova între 1996-1999. Foarte bine, numai că, din acelaşi CV aflăm că în 1999 absolvise şi ASE, dar era şi masterand la SNSPA! Să fim în faţa unei ubicuităţi sau în faţa unor banale aranjamente? Că a absolvit şi cursurile de Securitate la Colegiul Naţional de Apărare, acea fabrică de doctorate, nici nu mai merită atenţie. Cert este că Raluca Turcan demonstrează că prea multe şcoli şi cursuri, de la Moscova la Washington, dăunează grav limbii române! În al cincelea rând, Raluca Turcan este parlamentar de Sibiu. De unde este şi Klaus Johannis. Probabil că de aici începe argumentaţia pentru răspunsul la întrebarea: Cum a ajuns Raluca Turcan viceprim-ministru, ştiindu-se că soţul său, Valeriu Turcan, a fost doar purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu? Este bine să ţinem minte aceste lucruri, astfel încât să nu ne surprindă realitatea, atunci când va decide să ne dea una peste nas de o să ne ia … Gaia, ca să nu zic altceva! Pentru că avem şi noi o vină că un astfel de personaj este al doilea om din Guvern. Ce să mai amintesc de celebra, daja, conferință de presă unde a scăldat-o rău de tot, încât îmi vine, și mie, să strig: „Aaaaaaaaaaa!” :))

Notă: reamintesc că, în ceea ce privește articolele politice de pe bloguri (celălalt blog este pe Wordpress), mă voi plasa în opoziție cu actuala putere, exact așa cum am fost și față de regimul PSD-Dragnea! Nu-l consider pe Iohannis un președinte bun pentru România! Este adevărat că, nu a existat alternativă viabilă la el, dar, asta nu înseamnă că trebuie să-i cântăm în strună lui și „GuWernerului” Orban!!

4. P.N.L. A DORIT PUTEREA, NU GUVERNAREA!

1. Alegeri anticipate pentru că „vrem toată puterea”(declarație Johannis, în 2014):

 Iar ne surprinde viața nepregătiți! Johannis și Orban au hotărât pentru aproape 20 de milioane de români că vrem anticipate! „O spun clar, președintele României și cu mine am hotărât că cel mai bine pentru România este să organizăm anticipate!”. Așa grăit-a Ludovic Orban după ce a ieșit de la raport din încăperea în care președintele și domnia sa decid, iată, ce este „cel mai bine pentru România”. Trecem, făcându-ne că nu observăm, peste caracterul profund nedemocratic al ideii că doar doi oameni, doi, pot decide ce este mai bine pentru o țară întreagă. Dar n-ar fi rău să încercăm să deslușim noi, în mai mulți, dacă, într-adevăr, alegerile anticipate sunt ceea ce este cel mai bine pentru aceeași țară, a noastră. În acest moment se vorbește că România ar avea un guvern minoritar. Dar oare are cu adevărat un guvern minoritar? Greu de spus. Din moment ce a existat majoritatea necesară în Parlament pentru demiterea Guvernului Dăncilă și a existat din nou majoritatea necesară pentru alegerea Guvernului Orban-Turcan înseamnă că există o majoritate care susține acest guvern. Un guvern minoritar care a reunit de cel puțin două ori majoritatea parlamentară este un oximoron. În țările în care se vorbește limba engleză se folosește mai ales termenul „moron”, dar nu pentru a descrie situația paradoxală, ci pentru a-i descrie pe protagoniștii acestui tip de situație. Argumentul suprem pentru alegerile parlamentare anticipate este că românii au decis deja ce vor și au decis că vor un guvern PNL, condus de Klaus Johannis. Asistăm aici la nebănuite posibilități ale celor doi decidenți ai sorții noastre, președintele și premierul, de a vedea în viitor. Deși alegerile parlamentare vor avea loc peste 5 sau 10 luni, ei știu deja ce au decis și ce au ales românii la aceste alegeri din viitor. Dacă tot au astfel de calități speciale, cum se face că niciunul dintre acești ghicitori în stele nu a câștigat încă marele premiu la Loto, în mod repetat? Căci, dacă urmează să avem alegeri, înseamnă că urmează să decidem atunci, singuri în cabina de vot, însoțiți doar de conștiința și de convingerile noastre, ce vom alege. Nu am ales deja, pentru că nu am votat pentru asta. Dacă ni se spune că am decis deja ar putea însemna că cei doi, președintele și premierul, cunosc de pe acum rezultatul alegerilor, fie ele anticipate, fie la termen. Cum partea cu ghicitul în cafea sau în cărți cade, fiind prea absurdă pentru secolul XXI, cum cei doi n-au dovedit până acum puteri paranormale, singura variantă posibilă pentru a cunoaște rezultatul unor alegeri ce încă nu au avut loc este ca rezultatul să fie unul stabilit dinainte, iar asta presupune deja fraudă electorală. Trebuie, până la orice probă contrarie, să excludem și această variantă. Dar dacă excludem ghicitul viitorului și excludem și o eventuală fraudă electorală, ne aflăm în fața unui argument fals. Nimeni nu știe ce au decis românii la alegerile parlamentare, pentru că acestea nu au avut loc. Așadar, nu putem spune că alegerile anticipate se justifică pentru că românii au decis că vor un parlament dominat de PNL. Românii au decis doar că vor ca PNL, PSD și USR-PLUS să aibă un număr aproape egal de mandate în Parlamentul European (10, 9 și 8) și au mai decis că vor un președinte susținut de către PNL. Atât și nimic mai mult. Este nevoie de un guvern care să aibă în spate o largă majoritate parlamentară? Probabil că da, dar nu există certitudinea că alegerile anticipate ar furniza așa ceva. Ar putea rezulta un guvern de coaliție, dar o coaliție formată din partide sau alianțe cu procente egale. Este foarte posibil ca PNL să obțină un scor egal cu cel al USR-PLUS. Ar mai fi atunci un guvern majoritar? Nu. Ar fi un guvern aflat într-o perpetuă negociere, într-un perpetuu compromis. Și atunci de ce să ne grăbim să avem un astfel de guvern ineficient mai repede, când îl putem obține și în toamnă? Sunt anticipatele ceea ce își doresc românii cel mai arzător? Nu știm nici asta. Dar s-a gândit cineva că românii ar vrea, în sfârșit și pentru că așa li s-a promis în mod repetat, să aleagă în cunoștință de cauză, în baza unor argumente solide? Dacă vom avea alegeri anticipate la jumătatea anului, niciun partid nu va fi capabil să ne propună un program coerent pentru următorii patru ani. Vom vota din nou emoțional, visceral. Iar emoțiile pot fi mai ușor manipulate decât raționamentele. Atunci când, după eventualele anticipate, noii guvernanți vor începe să se bâlbâie, vor începe să ia măsuri pe care românii nu le-au votat, pentru că nu le-au fost prezentate înainte de alegeri, ni se va spune că ei, politicienii, nu au avut timp să se pregătească, pentru că alegerile au fost prea devreme, ceea ce ar fi o minciună. Datoria oricărui partid, fie el la putere sau în opoziție, este să se gândească în permanență la modalitățile prin care să facă mai bună viața alegătorilor. A tuturor alegătorilor, ba chiar și pe a celor care, pentru că nu au împlinit încă 18 ani, nu au dreptul de a alege. De aceea dăm și bani partidelor parlamentare: ca să se gândească, în permanență, la binele nostru. Desigur, partidele nu asta fac. Nu la binele nostru se gândesc, ci la cum să acapareze puterea pentru a pune, mai apoi, mâna pe resurse, pe posturi, pe instituții și bugete! Nu există garanții că dacă alegerile parlamentare vor avea loc la termen ni se vor prezenta programe de guvernare bine construite. Dar, cu siguranță, nu vom beneficia de așa ceva în cazul alegerilor anticipate. În plus, Guvernul Orban-Turcan ar trebui lăsat să guverneze ceva mai mult, pentru că în doar două luni și jumătate a reușit să bulibășească multe lucruri, ar trebui lăsat să le și dezbulibășească. Dar să nu ne mai batem noi capul: Klaus Johannis și Ludovic Orban au hotărât pentru aproape 20 de milioane de români că vrem anticipate. Cine suntem noi să-i contrazicem? Alegătorii, desigur. Dar asta nu mai înseamnă nimic în originala noastră democrație!

2. PNL încurajează traseimul, izvorul scârbei tot mai mari față de politică!

  Printr-o șmecherie ținând de politrucismul postdecembrist, Guvernul Ludovic Orban a schimbat Legea finanțării partidelor politice. Potrivit Legii nr. 334/2006 partidele politice parlamentare primesc subvenție în funcție de numărul de deputați și senatori obținuți în urma alegerilor generale. Prin acceptarea unui amendament introdus de Victor Ponta la Legea Bugetului, trecută prin Parlament în urma asumării răspunderii, în 2020 partidele politice încasează subvenție în funcție de numărul de parlamentari înscriși la 1 ianuarie 2020. Altfel spus, șmecheria PNL-istă încurajează unul dintre cele mai mizere fenomene ale politicii românești postdecembriste, izvor al scârbei tot mai mari manifestate de cetățeni, mai ales de cei tineri, față de politică în general: Traseismul politic. Activ și în perioada interbelică, răspunzător printre altele de creșterea simpatiei față de Mișcarea legionară, ostilă trecerii dintr-un partid într-altul, fenomenul a fost poreclit înainte de Război, aviatorism politic. Despre nocivitatea fenomenului s-a scris mult în postdecembrism. S-au încercat și formule de a-l curma sau măcar de a-l micșora, toate ineficiente, pentru că partidele mari, tradiționale, din tranziție, ajunse la putere, au beneficiat din plin de traseism. Ar fi de prisos să recapitulez toate efectele negative ale traseismului, scoase în evidență de presă de 30 de ani încoace. Traseismul ține de mizeria morală tipică politicii postdecembriste: Un ins se mută peste noapte în partidul până atunci dușman, altfel spus în partidul pe care l-a scuipat până atunci. Nu numai că el se mută cu bagaje cu tot în spațiul plin de flegmele sale, fără să simtă o minimă scârbă când calcă pe podele albite, dar mai mult imediat după aterizare se apucă să scuipe partidul în care a stat deseori ani întregi. El afectează grav democrația. Alegerile sunt pentru partide examenul suprem, iar pentru alegători momentul de putere maximă. Prin traseism voința populară, exprimată prin vot, este pervertită. Apar ca din senin partide parlamentare care n-au participat la alegeri sau care le-au pierdut. Se pot modifica structurile parlamentare. Un partid minoritar prin alegeri poate deveni majoritar și invers, un partid majoritar poate deveni minoritar. Pe măsura creșterii conștiinței civice, traseismul a devenit tot mai antipatizat în rândurile alegătorilor, mai ales ale celor preocupați de un alt fel de politică. Măsura luată de Guvernul Orban stă sub semnul unei mizerii morale revoltătoare, pentru că: 

1.A fost luată pe șest, printr-un truc de partid vechi, deloc sensibil la nevoia unei altfel de politici; 

2.Încurajează traseismul, în condițiile în care PNL, pe vremea Opoziției la Guvernarea PSD, protesta alături de TeFeLiști în stradă împotriva traseismului folosit de Ciuma Roșie. 

 Despre această măsură s-a scris c-a fost o concesie făcută de PNL partidului Pro România, rezultatul unui miș-maș între Victor Ponta și Ludovic Orban. Firește, Pro România a introdus amendamentul la Legea Bugetului prin care subvenția depinde de numărul de parlamentari la zi, și nu de numărul de parlamentari aleși la scrutinul general. Dacă ne uităm însă cu atenție la textul introdus vom descoperi însă că principalul profitor e PNL : „Prin derogare de la art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) și art. 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2020 subvențiile acordate partidelor politice, prevăzute în bugetul Autorității Electorale Permanente se acordă pe baza numărului total de parlamentari înscriși în fiecare dintre partidele politice la data de 1 ianuarie 2020.” Da, partidul lui Ponta va beneficia de subvenție deși la alegerile din 2016 n-a participat. O subvenție la fel de mare ca și cea a USR - notează presa independentă. Dar partidul care și-a sporit cel mai mult numărul de parlamentari este PNL. Prin urmare, PNL a modificat în chip antidemocratic Legea finanțării, pentru a pune mâna pe mai multe parale de la stat. Este pentru un partid ca PNL o chestie minoră? O întrebare normală în condițiile în care, ajuns la guvernare, și practicând aceleași năravuri ca și PSD, PNL are mulți mai mulți bani decât pe vremea când era în Opoziție. Subvenția dată partidelor parlamentare de la Buget, mărită în chip incorect, a devenit o sursă majoră pentru pușculița conducerii partidului. PNL primește lunar peste un milion de euro. Sunt banii partidului? Nu. Sunt banii lui Ludovic Orban. În urma modificării pe șest a Legii subvențiilor, PNL câștigă mai mulți bani de la stat ca în 2019. PNL, adică Ludovic Orban, acest nou „Dragnea” al politicii românești!

3. Popor naiv, cu ochii la bila roşie!

 Toate jongleriile au la bază un principiu simplu. Atrage atenţia într-o parte şi fă jongleria în cealaltă. Cam asta face şi guvernul Orban sub umbrela uriaşă ţinută de Klaus Johannis şi pe care este pictat steagul Uniunii Europene. Toate învârtelile şi jongleriile din Romania sunt după standarde euro-atlantice. Iar cei care nu cred, să-şi ţină gura, altfel intră în categoria de duşmani ai poporului roman! Popor naiv, ia priveşte la bila roşie din pălăria albă a anticipatelor! Dacă facem anticipate, intrăm în Paradis! Avem imediat o ţară ca afară, vindecăm România de corupţie şi în urma măturatului rămâne miraculos „România normală”. Și toată lumea se frământă prosteşte subiectul pe anticipatelor. Presă, televiziuni, purtători de cuvânt. Atenţie la preşedinte şi la premier! Facem anticipate şi rezolvăm tot! Ţara poate fi condusă şi de la Sibiu! Altceva, nimic! Să nu pomeniţi de infrastructură, de privatizarea a tot ce poate fi vândut (privatizat!), de la sănătate la energie. Asta este proiectul de ţară! Restul nu contează! „Fals! Rezolvăm pe naiba!”, ar trebui să strige cineva! Ne afundăm şi mai tare în dezordine, în învârteli şi sărăcie, economia va fi în întregime controlată, iar scena politică va asigura un minunat confort prezidenţial! El zice (dă ordine), Parlamentul face legile în conformitate cu „indicăţiile”, Guvernul execută, SRI-ul supraveghează, presa cântă iar poporul… tace! Iar de profitat, profită din greu toţi cei care sunt în interiorul cercului panelist/pedelist! Ce-am aflat de la începutul domniei liberale? Că totul este prost şi strâmb, furat, condus de incompeteţi şi penali, că nu sunt bani pentru pensii şi pentru salarii, - dar sunt pentru serviciile secrete - (conform Bugetului curat liberal!), pentru alocaţii, pentru investiţii, că trebuie vânaţi toţi pesediştii care pe unde sunt, că se poate practica şi navetismul politic, numai să treacă la liberali, că se poate şi cu proşti şi penali în funcţii publice, că marile afaceri sub acoperire ale serviciilor secrete pot continua fără să fie deranjate. Dincolo de povestea cu anticipatele, menită a atrage atenţia tuturor spre o cioară care zboară fâlfâit spre orizont, bandiţii şi ticăloşii trag sforile la greu. Asta în timp ce populaţia cască ochii la cioara cu zbor de rachetă la relanti, iar Guvernul mai dă pe sub masă o Ordonanţă de Urgenţă (OUG 1/2020) care trece salariile de merit ale militarilor şi poliţiştilor la secret. Adică lefurile băieţilor supuşi, care execută ordine, nu mai apar sub ochii mulţimii! Adică un pas hotărâtor spre conservarea pensiilor şi salariilor speciale. Pe scurt, conservarea definitivă a privilegiilor!Se poate spune că: Ăştia-s mai proşti ca precedenţii! Seamănă cu nişte ospătari care poartă tava într-o piesă scrisă de altcineva din afară. Iar proiectul lor de ţară este să ne aducă FMI-ul cât mai repede pe cap!”

 Concluzie: este tot mai clar faptul că, peneliștii-pedeliști au dorit doar PUTEREA, nu și GUVERNAREA! Au dorit să beneficieze de toate avantajele puterii, dar, ce să vezi, s-au trezit că trebuie să și guverneze și … ce să vezi: habar n-au ce trebuie să facă! Se vaietă în continuu cu „moștenirea dezastruoasă” lăsată de P.S.D. de parcă nu s-ar fi știut care este situația economic a României! Peneliștii-pedeliști își dau seama că, dacă rămân la putere și trebuie să ia măsuri de corecție economic absolute necesare s-a zis cu ei! Alegerile parlamentare le vor pierde și atunci „hai la alegeri anticipate”! Dar într-o eventual campanile electoral pentru alegeri anticipate ce vor spune populației? Nu sunt bani pentru mărirea alocațiilor copiilor dar sunt bani, - mulți chiar -, pentru serviciile secrete!? Cum vor justifica în fața electoratului dreptei faptul că au primit în „onorabilul” P.N.L. membrii foști P.S.D. și Pro România!? Ne mai mirăm că este posibil să crească mult în opțiunile electoratului partidele anti-sistem?

5. ACTUALITĂȚI DIN ROMÂNIA ÎNCEPUTULUI DE AN!

1.Bătălia pentru anticipate:

 După votul de la moțiunea de cenzură, care convine și liberalilor și pesediștilor, de acum încolo se intră într-o etapă fluidă cu un deznodământ imprevizibil; în care în timp ce vor face la tot pasul trimiteri la interesul național cele două tabere principale se vor bate să-și maximizeze șansele lor electorale. Dacă ne uităm la mulțimea de comentarii și analize privind peisajul politic autohton care inundă în ultimele zile spațiul public, în presă și la televiziunile de știri, la radio, pe rețelele sociale, două sunt subiectele intens dezbătute: 1. A existat sau nu o înțelegere între PSD și PNL care a dus la aprobarea ultimei moțiuni de cenzură și deci la demiterea guvernului Orban? 2. Care va fi impactul ratării demersului de revenire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin? A doua discuție este de regulă abordată plecând de la o analiză politică corectă dar de la o justificare principială cel puțin discutabilă. Într-adevăr, alegerile majoritare într-un singur tur favorizează cele două partide mari, PSD și PNL, care pe de o parte doresc să micșoreze riscul unor surprize care ar putea fi provocate de terți, în principal de către USR-Plus pentru liberali, iar pe de alta elimină nevoia acestora de a intra în negocieri cu partidele mai mici înaintea celui de-al doilea tur. Este adevărat, va fi nevoie de coaliții locale în consilii dar un primar în funcție are destule pârghii la îndemână pentru a-și promova agenda de o manieră transpartinică fără a face mari concesii. La fel de adevărat este și faptul că pentru PSD dominația pe care o exercită de trei decenii asupra administrației locale, cu excepția celei din Ardeal și Banat, i-a asigurat o solidă plasă politică de siguranță chiar și în perioadele în care nu s-a aflat la putere la București. De unde și ideea, destul de populară, de a sparge acest cvasi-monopol prin schimbarea actualul sistem de alegeri. În acest context se vine la pachet și cu o justificare principială, morală, aceea că oricum actuala formulă suferă de un acut deficit democratic pentru că face posibilă alegerea unor primari nereprezentativi, cu o legitimitate căzută. La prima vedere ne aflăm în fața unui argument tehnic imbatabil. O variantă a acestuia este utilizată, de altfel, și atunci când ni se explică de ce trebuie făcute alegeri anticipate: pentru că sondajele indică o erodare substanțială a sprijinului actual pentru PSD față de cel obținut la alegerile din 2016. Numai că legitimitatea măsurată prin sprijinul electoral dat de sondaje în diferite etape ale ciclului electoral este prin natura ei una volatilă. Și nu neapărat din cauza unor greșeli sau abuzuri. Iată, în Franța, sprijinul pentru Emmanuel Macron s-a prăbușit (la sfârșitul lui ianuarie cota de insatisfacție față de el ajunse la aproape 70 de procente) pe fondul demersului său, absolut necesar, de reformare a sistemului de pensii. Una dintre probleme este aceea că discuțiile despre democrație le ignoră aproape întotdeauna pe cele despre calitatea guvernanței sau despre stabilitatea politică. Ultimul criteriu este considerat prioritar de pildă în cazul alegerilor din Marea Britanie unde alegerile parlamentare, organizate pe circumscripții uninominale adjudecate prin vot majoritar, permit unui partid care pe ansamblu obține un scor de sub 45 de procente (Conservatorii au avut un scor de 43,6 % la ultimele alegeri) să obțină o largă majoritate în Parlament. O altă observație este aceea că democrația în sine nu garantează nicidecum și o bună guvernare ci doar o tranziție la putere pașnică și ordonată. Din contra, deteriorarea climatului politic din multe țări occidentale, din Statele Unite și Europa, ascensiunea curentelor populiste facilitată de Internet și rețelele sociale, numărul enorm de ONG-uri care fac presiuni pentru a-și impune agendele lor ideologice și pentru a accesa resurse (în teorie un semn al „adâncirii democrației”) grevează serios calitatea guvernării și fac aproape imposibilă urmărirea unor strategii de lungă durată. Mulți analiști consideră de altfel acest lucru o problemă majoră a Occidentului în contextul competiției geopolitice cu Rusia și mai ales China. În concluzie, ideea că alegerile în două tururi de scrutin ar fi automat de preferat celor într-un singur tur nu este neapărat convingătoare, ca principiu general, chiar dacă este dezirabilă în contextul nostru politic actual. Dar să ne întoarcem la prima întrebare: a existat sau nu o înțelegere subterană între liberali și pesediști în cazul votului de la ultima moțiune de cenzură? Sigur că dacă ar exista dovezi clare în acest sens asta nu le-ar face deloc bine mai ales liberalilor însă realitatea este că nici nu era nevoie de o astfel de înțelegere. Prin alegerea temei pentru asumarea răspunderii în Parlament, organizarea de alegeri locale pentru primari în două tururi, PNL a transmis destul de explicit un mesaj către PSD că își dorește ca moțiunea să treacă. Din trei motive: 1. vrea să declanșeze procesul legislativ care ar putea duce la alegeri anticipate; 2. în ciuda declarațiilor publice liberalii nu sunt neapărat doritori să schimbe sistemul actual (s-a văzut asta și din faptul că au evitat să dea o ordonanță de urgență pentru modificarea actualului sistem de vot pentru alegerea președinților Consiliilor Județene) între altele și pentru a faulta pe cât posibil USR-Plus, punct în care intereselor lor coincid cu cele ale PSD; 3. nu strică deloc ca guvernul să cadă pe un subiect relativ popular pentru electoratul său dar acum îngropat definitiv pentru acest ciclu electoral. Probabil însă că dimensiunea înfrângerii suferite, au fost 261 de voturi pentru moțiune și doar 139 de respingere, a fost oarecum neașteptată. Una la limită, la mare luptă, le-ar fi convenit mult mai mult. Este drept că respingerea demersului de schimbare a sistemului electoral actual este extrem de dezamăgitoare pentru partidele mici însă marja lor de joc este oarecum redusă. Mulți din ALDE speră să se salveze politic în PNL, PMP nu-și poate permite reacții mai dure pentru că s-a poziționat ferm pe o linie de sprijin a guvernului liberal în timp ce formațiunea lui Victor Ponta pare să aibă acum poarta deschisă către PSD. De partea cealaltă, la PSD, rejectarea demersului de schimbare a actualului sistem de vot era cerută de cea mai mare parte a primarilor săi din teritoriu așa că partidul nu-și putea permite să nu reacționeze. Prilej cu care Marcel Ciolacu, actualul lider interimar al PSD, își putea trece un succes important în economia viitorului congres al partidului. Mai ales având în vedere dimensiunea oarecum neașteptată a victoriei de la moțiune și semnalele liniștitoare transmise de înțelegerea cu Pro Romania, un fel de formulă de revenire la matcă a unui grup rebel anti-Dragnea, care ar putea deschide calea către o posibilă colaborare electorală benefică pentru ambele părți. Sigur, faptul că s-a făcut astfel un prim pas către anticipate nu convine deloc parlamentarilor PSD între care mulți sunt conștienți că șansa lor de a mai prinde locuri eligibile în Parlament se diminuează și mai mult dacă au loc alegeri în luna iunie. Însă ei au plecat de la premiza că acest pas nu este totuși unul decisiv, există încă destule piedici procedurale care să dinamiteze demersul, nemaivorbind de varianta unui vot pozitiv în cazul celui de-al doilea vot de investitură. Iar ca o observație, dacă PNL ar fi venit cu o lege care să desființeze SIIJ, de pildă, este îndoielnic că PSD s-ar mai fi mobilizat la fel motivat pentru a trece moțiunea de cenzură. În esență obiectivele majore ale celor două partide pot fi sintetizate astfel: 1. PNL nu vrea să intre în toamnă, în cazul unor alegeri la termen, fiind la guvernare și decontând astfel bombele populiste moștenite de la guvernele pesediste anterioare, mai ales creșterea cu 40 de procente a pensiilor, pe care în principiu o poate acoperi bugetar până la alegeri dar dacă o face riscă să-și arunce în aer propria guvernare în anii următori. 2. PSD este conștient că nu poate recâștiga guvernarea și în fapt nici nu are interesul să o obțină pentru că știe cu ce presiuni financiar bugetare s-ar confrunta, inclusiv gestiunea unei foarte probabile crize financiare, dar vrea să-i erodeze cât mai mult pe liberali pentru a obține, probabil cu Pro România, o pondere semnificativă în Parlament. Un pronostic este greu de dat în acest moment. Sunt multe elemente imprevizibile iar sondajele nu oferă decât o fotografie de moment a peisajului electoral. Atunci cînd Theresa May a declanșat alegeri anticipate în iunie 2017 a plecat de la premiza, descrisă în sondaje, că își va putea astfel consolida majoritatea fragilă din Parlament pentru a tranșa convenabil Brexitul. În doar câteva săptămâni de campanie s-a ajuns exact la rezultatul contrar: conservatorii au pierdut majoritatea. Sunt mulți factori imprevizibili. De pildă, emiterea celor 25 de OUG în seara zilei dinaintea votului de la moțiune și paralela care s-a făcut cu votarea ordonanței pe justiție de acum 3 ani, a stârnit destule critici chiar și printre vocile publice care de regulă simpatizează cu actualul guvern. Un element de urmărit în perioada următoare este impactul public al celor două narațiuni aflate în competiție. Cea a PNL care va marșa în continuare pe „moștenirea toxică lăsată de PSD” și, în cazul previzibilei obstrucționări a procesului de declanșare a alegerilor anticipate, pe faptul că făcând asta PSD nu face decât să acționeze pentru sabotarea dorinței liberalilor de a rezolva problemele grave lăsate în urmă de fostele guvernări pesediste. De partea cealaltă, la PSD, se va vorbi în continuare despre pensii, alocații, vor fi atacate bâlbele reale sau imaginare ale miniștrilor liberali (precum împrumuturile guvernamentale) și mai nou se va apăsa pe chestiunea decontărilor din bani publici a serviciilor medicale oferite de către instituții private, exploatând între altele asocierea, nefericită, a ministrului Sănătății cu una dintre aceste clinici. Este însă greu de estimat în acest moment ce anume va cântări mai greu în următoarea bătălie pentru anticipate: erodarea PNL care ar putea trece prin anumite momente penibile, de pildă votul împotriva propriului guvern, sau sancționarea PSD pentru previzibila obstrucționare a demersului de a se ajunge la anticipate. Nu ar fi exclusă nicio soluție de compromis, investirea unui guvern tehnocrat (de tip Stolojan sau Cioloș) care să administreze țara până la alegerile din toamnă. Liberalii ar scăpa astfel de problema de a intra în alegeri fiind la guvernare și cu un pasiv inevitabil de măsuri nepopulare, sub presiunea unor constrângeri interne și externe, iar pesediștii ar putea spera că ar avea astfel o perioadă de respiro pentru a se consolida intern și de a-și mai repara imaginea publică.

2.Imigranții din România:

  „Revolta” împotriva celor doi srilankezi a generat reacții publice foarte diferite în mass-media românească. Cel mai vocal și popular punct de vedere a blamat discriminarea celor două persoane ca rezultat direct al influenței mass-mediei din Ungaria, la care sunt expuși în mod constant maghiarii din Ditrău. Mai mult, că în Ungaria și în Secuime, discursul virulent anti-imigrație al premierului Ungariei, Viktor Orban, lasă răni adânci. Apoi s-a dat vina pe instituțiile locale care nu îi învață pe secui să fie toleranți și să înțeleagă diversitatea rasială, reacționând altfel la prezența imigranților. Unii le-au oferit locuri de muncă în alte colțuri ale țării, dorind evident să arate toleranță și cât de primitori sunt românii. Plecând de la aceste discursuri, care au animat spațiul public românesc în ultima perioadă, iată câteva date și informații despre primirea și acomodarea imigranților în România.

a. Percepția cetățenilor români despre imigranți și invers: Conform World Values Survey din 2018, 23% dintre români menționează imigranții ca persoane pe care nu și le-ar dori ca vecini, un procent apropiat de media europeană, în contextul în care în România migrația este un fenomen aflat abia la început. Într-un raport din 2019, realizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației, se arată că o parte din imigranți se simt discriminați la restaurante, în relațiile cu autoritățile publice, instituții de învățământ și în mijloacele de transport în comun. Raportul include un sondaj al imigranților din România și date agregate culese de la instituțiile locale și naționale care intră în contact cu imigranții, cum ar fi casele județene de sănătate și inspectoratele teritoriale de muncă. Cercetarea arată că există sincope de comunicare între instituții și că mulți angajați nu pot raporta sau raportează trunchiat numărul de imigranți care beneficiază de asigurări de sănătate, câți sunt angajați, câți sunt școlarizați și așa mai departe. Mai mult decât atât, reiese destul de clar faptul că la nivel național, instituții vitale acomodării imigranților nu sunt încă pregătite să acomodeze drepturile și nevoile esențiale ale acestora. Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății sau al Educației nu au niciun funcționar sau birou care să se ocupe de imigranții din România. Nu mai vorbim despre inexistența unor birouri de integrare a imigranților la nivelul marilor orașe, după modelul existent în marile orașe europene. De altfel, imigranții par să fie în sarcina exclusivă a Inspectoratelor Generale de Imigrări (IGI) din cadrul Ministerului de Interne. Aceste inspectorate însă, se ocupă în special de emiterea permiselor de rezidență și de urmărirea celor care depășesc perioada de ședere, și mai puțin de integrarea efectivă a imigranților în societatea românească și de problemele complexe care în general sunt generate de migrație. Alte instituții are trebui să se ocupe de aceste aspecte.

b. Câți imigranți vin în România? Datele Inspectoratului General pentru Imigrări din 2019 raportează un număr total de 180.399 de cetățeni străini înregistrați (mă îndoiesc că aceste date exprimă realitatea; cred că sunt mult mai mulți străini în țară). În rândul cetățenilor străini înregistrați oficial, nu este o surpriză faptul că cei din Republica Moldova sunt cei mai mulți (16%). Ei sunt urmați la egalitate de persoanele din Turcia (16%). Sirienii reprezintă 58% dintre refugiați. În țările cu tradiție de imigrație din vestul Europei numărul de imigranți ajunge de ordinul milioanelor de persoane, România fiind departe deocamdată de a experimenta o asemenea situație. Dar, în contextul european în care România devine și ea, încet-încet, o țară de imigrare, putem să ne gândim la resorturile psihologice care au stat la baza discursurilor și atitudinilor afișate în cazul de la Ditrău. Un caz în urma căruia putem învăța ceva și ne ajută să mergem mai departe în a înțelege contexte mai generale de imigrație și a ne adapta acestora.De altfel, creșterea numărului de imigranți în România reprezintă un semnal economic pozitiv și este asociată în general cu dezvoltarea economică și un nivel de trai în creștere.

 Reacția la prezența celor doi srilankezi are loc într-un mediu instituțional, social și economic care încurajează reacții rasiale și de discriminare. Se știa demult de atitudinea exclusivistă, șovinistă a secuilor față de tot ce nu este maghiar, dacă societatea românească „s-a făcut că plouă”! Ceea ce a arătat cazul de la Ditrău, și acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri, a fost potențarea a două fenomene existente în societatea româneasca: exploatarea muncii (și non-existența/impotența instituțiilor care ar fi trebuit să o limiteze - inspecția muncii, autorități locale și mai ales sindicatele) și rasismul. Întrebarea în acest context, și cu adevărat importantă nu este ce s-a întâmplat acum, ci ce se va putea întâmpla nu când sunt doi imigranți din Asia, ci când vor fi două milioane!?

3.Pesedismul: ghid de supravieţuire:

 Pesedismul a supravieţuit prăbuşirii regimului Dragnea. În pofida predicţiilor care păreau să sugereze un cataclism ce i-ar fi fost fatal, PSD continuă să fie una dintre forţele politice iomportante din stat. Cât despre natura cordială a relaţiilor pe care PSD, sub domnia lui Marcel Ciolacu, le întreţine cu Victor Ponta, noua strategie nu face decât să anunţe o coaliţie sudată de interese comune. Ceea ce nu putem ignora este maniera în care pesedismul este capabil să îşi conserve influenţa sa politică: veriga esenţială în acest lanţ trofic al cleptrocraţiei feseniste este administraţia, centrală şi locală. Ca succesor al unui partid-stat, el însuşi partid-stat, PSD trăieşte în simbioză cu autoritatea parazitată de el. Pentru PSD, alegerea în favoarea unui singur tur la desemnarea primarilor este cât se poate de naturală: divizarea opoziţiei îi oferă o şansă de consolidare neaşteptată. PSD poate trece peste un interval de opoziţie parlamentară atâta vreme cât fiefurile sale locale sunt intacte. În acelaşi timp, neutralitatea binevoitoare a statului pe care l-a controlat este un alt factor ce limitează prejudiciile ieşirii de la guvernare. Perioada de glaciaţiune actuală poate anunţa un reviriment. Pesedismul posedă forţa remarcabilă de adaptare pe care i-o conferă familiaritatea cu mediul instituţional şi economic modelat de reţelele instituite de fesesnism. Guvernarea locală satrapică, întruchipată de primarii şi de preşedinţii de consiliii judeţene, este temelia pe care se ridică edificiul de spoliere al statului. Complicităţile de aici întăresc subdezvoltarea , de unde şi starea de dependenţă a atâtor comunităţi. De la Bucureşti până la Iaşi, primarii pesedişti pot privi cu optimism perspectivele lor de realegere. Gabriela Firea este, poate, cel mai dramatic caz în care modul de scrutin actual a facilitat ascensiunea fulminantă. Capitala pe care o gestionează nu are nimic din dinamismul reformator al Clujului sau Oradei. Tiparul aplicat este cel al Voluntariului vecin. Căderea în kitsch şi în incompetenţă este bilanţul unui mandat de edil. Pesedismul are, în genomul său, resurse de supravieţuire ce desfid imaginaţia naivă. Actuala ordine constituţională este cadrul în care pesedismul poate să îşi menţină ponderea sa decisivă. Spectacolul acestui parlament justifică urgenţa regândirii manierelor prin care deblocarea politică poate avea loc. Despărţirea definitivă de pesedism trece, obligatoriu, prin refondarea statului şi regenerarea guvernării locale. Compromisurile de parcurs sunt reţeta graţie căreia fesenismul poate creşte şi poate dura. După trei decenii de la 1989, românii trebuie să aleaga între marasm şi direcţia politică a demnităţii umane, libertăţii şi transparenţei. Timpul ambiguităţilor a trecut. Totuși, nu cred că PNL este antidotul contra pesedismului! Prin maniera în care se comport și se face că guvernează, PNL este un „PSD mai prost”, cum spune, pe drept cuvânt, Radu Banciu!

4.Guvernul Orban - altă distracție de plâns!

 PSD și PNL se pot considera egale. În perioade scurte au produs guverne de aceeași factură! Bipede cu pretenții și gură mare, cu puțină logică și mult tupeu, vizibil preocupate de interesele celor care le-au trimis în Guvern. Într-un an am asistat la un chici politic, păgubos pentru ambele cete! Guvernul Orban și cel PSD-ist au fost alcătuite din oameni desemnați de susținători cotizanți. În ambele cazuri, la votul moțiunii de cenzură au căzut interfețele, nu păpușarii! Viorica Dăncilă a fost acuzată de dispreț față de gramatică. Ludovic Orban l-a acuzat pe Marcel Ciolacu de greșeli de lectură. Și când vorbea dădea cu parul în acorduri și în formulări. El este cel care a spus de la microfonul Parlamentului că „România va fi o națiune respectată”. La discurs înflăcărat, mai merge, la logică, nu! Una este să vorbești, alta să turui! Ludovic Orban și cei din gașca lui au vorbit mereu de o „alianță toxică”. O alianță toxică a dărâmat guvernul condus de Viorica Dăncilă, o alianță toxică l-a făcut pe Orban premier și tot o alianță toxică l-a trimis după ciuperci.  „Cu parul pe ei, cu plângeri penale”, zicea mai ieri-alaltăieri vocea de aramă. Gura mare și când guvernul său era pe buza coșului de gunoi a politicii. Și să vezi ce listă lungă de merite. Putem s-o luăm de la cine vreți, de la Victor Ponta, Dacian Cioloș, Grindeanu, Tudose, Viorica Dăncilă și Ludovic Orban, toți au încheiat mandatul cu nenumărate succese, în vreme ce populația s-a plâns după fiecare că trăiește mai prost. Numărul mare de Ordonanțe de Urgență adoptate în seara zilei de 4 februarie ne trimite la interesele slujite de fiecare ministru. O lectură a titlurilor ne ajută să vedem o listă de obligații și ne trimite mai pe față sau mai pe dos la câțiva beneficiari. Lista este un bun plan de activitate pentru un procuror iscusit și nepăpușat! Am intrat într-o criză politică provocată de ambiția lui Klaus Johannis de avea un „guvern al său”, guwernerul Orban nefiindu-I de ajuns! Klaus Johannis pare convins că toată lumea se conformează ordinelor sale și cade pe spate, ca mai apoi să se alinieze într-un „să trăiți, rezolvăm tot până vineri la prânz! Și puteți pleca fericit la Sibiu!” După reluarea legăturilor PSD-Pro România s-ar putea ca tot acest scenariu bazat pe forță și tupeu să se poticnească. Și să iasă nu o victorie zdrobitoare, ci un ein-zwei -polizei de tot penibilul pentru președintele Klaus Johannis!

5. „Minunatul” guwerner liberal!

  Liberalii nu au avut nevoie decât de trei luni ca să ne arate care esența gândirii lor:

1. Vechea clasa politică se înlocuiește, nu ca în anii nouăzeci, cu frumoșii tineri ridicați din organizația de studenți, ci cu titrați ai statului paralel, instalați prin ordin de sus în jos fără alegeri (de exemplu la municipiul București). A doua rezervă de cadre rămân traseiștii de la Pro-România, ALDE și cine s-0 mai găsi.

2. Concursul pe merit există doar în imaginația unor exaltați; pe moment numim pe-ai noștri în toate pozițiile, inspectorate școlare, agenții naționale și ce o mai fi. Nu există nici măcar un grup de lucru care să plănuiască normalitatea, pentru că normalitatea este de fapt PSD=PNL, acesta este statul, plus PMP și ALDE. Dau ca exemplu edificator numirile de la ISJ D0lj ale „marilor liberali” - domnul Gâdăr și „tanti”, pardon, doamna Jianu!

3. Legile care cer studii de impact și fundamentări bugetare, dar și Constituția care definește clar ordonanțele de urgență, sunt bune doar să le cităm contra PSD! Ca atare, dăm ordonanțe prin care pierdem bani serioși de la buget, în energie, sănătate, bănci, fără măcar să îi socotim și fără frica DNA.

4. Conflictul de interese în varianta PNL este așa: nu este adevărat că ministrul Sănătății este în conflict de interese atunci când dă o ordonanță menită a satisface nevoile financiare urgente ale sectorului privat în care lucrează el și toți consilierii lui prin transferul direct de sume din bugetul deja subfinanțat masiv al asigurărilor de stat. Nu este în conflict de interese pentru că a opera un bolnav nu este o operație incompatibilă cu a conduce un minister (!?). În plus, nici ANI, nici DNA nu o să aibă curajul, că stau cu cizmele pe ele băieții de la servicii (numai că, eroare, Cartel Alfa, după ce a luptat cu PSD trei ani, va reclama ordonanța la DNA, susținuți de întreaga Alianță România Curată). S-o găsi vreun procuror fără doctorat, din acela din filme, să oprească porcăria asta.

5. Legile se scriu direct de către beneficiarii lor, mult superiori celor de sub Vâlcov, pentru că sunt privați. Duse sunt timpurile în care liberalii ajutau sectorul privat prin politici liberale, adică taxe mici, proceduri administrative simple, legislație a muncii flexibilă, curți de justiție care confirmau contractele repede sau cadastre de proprietate la zi și transparente, adică într-un mod universal și integru! Azi este ajutat fiecare grup în parte, în funcție de cât cotizează, în mod cât se poate de particular, pe logica generală că este nedrept ca sectorul privat să nu trăiască și el de la buget, ca cel public. Păi din ce-o să trăiască? Din piața liberă? Glumiți? Așa că hai să anulăm sentințe definitive ale unor curți ca să plătim de la buget datoriile băncilor plrivate, să luăm banii de la dispensarele rurale ca să aibă marile clinici private din urban de prime, să plătim de la buget factura de gaze de la toată lumea ca firmele producătoare să aibă profit și tot așa!

6. Societatea civilă nu o să zică nimic, că este fie a noastră, fie a serviciilor, cine a inventat-o în ultimii trei ani.

7. Presa străină? Păi nu mai plătim campania contra PSD (că, vorba aceea, picase PSD), deci poate prin Turcia sau la Aman o să se dea că a picat guvernul Orban, nimic pe Financial Times și ziarele unde contează, care scriau o dată la două zile despre România acum un an, când nu erau știri. Ce, asta este știre, că a picat guvernul? Să nu dea nimic, începând cu Euronews! Le spunem noi când și ce!

6. POVEȘTI DIN REPUBLICA PEDELISTAN-JOHANNISTAN!

 1.500-2.000 de persoane au luat cu asalt joi noapte Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca. Pentru a prinde charterele spre Germania. Unde merg la cules de sparanghel. Ca zilieri. La solicitarea cancelarului/sultancei (mai correct spus) Angela Merkel. Vor fi zeci de mii în zilele următoare. Cu destinația Germania. Sau Italia. Sau Spania. Unii zic că, după flux, urmează refluxul. Opinia mea este diferită. Ne vindem concetățenii drept sclavi. Dintre sutele de mii de români, care s-au întors în ultimele săptămâni în țara lor natală, cei mai mulți au făcut-o după ce au primit un picior în fund în statele europene în care munceau. O bună parte la negru. Statele „de drept” ale continentului european protejează cu intenție munca la negru, atunci când este vorba de mână ieftină de lucru provenită din statele est-europene. România fiind cel mai important furnizor. Când s-a declanșat pandemia, acești conaționali nu au mai avut de lucru. Nemaiavând de lucru, nu au mai primit niciun acoperiș deasupra capului. Autoritățile din statele partenere, începând cu autoritățile din Germania, le-au arătat politicos și ferm ușa. Și direcția. Iar românii, disciplinați, au pornit-o spre țară în coloane de autoturisme, de autobuze sau utilizând aeronavele comerciale și, în ultimă instanță, cele puse la dispoziție de autoritățile de la București. „Sunt frații noștrii români. Să-i primim așadar cu brațele deschise. Nu avem dreptul să le trântim ușa în nas la necaz”, au declarat rând pe rând oamenii de decizie de la București. Cu chiu cu vai, unii dintre aceștia, destul de mulți, au putut fi introduși în carantină. Alții, tot numeroși, au scăpat de carantină și, venind din zonele cele mai roșii ale Europei, au putut zburda într-o veselie de-a lungul și de-a latul României, infectându-și conaționalii, prietenii, rudele apropiate. Carantina pentru peste o sută de mii de români veniți de peste hotare a fost suportată de stat. Adică de noi. De cei care plătim contribuții aici din banii câștigați aici. Nimeni nu s-a supărat. Nu am auzit niciun protest. Toți am considerat că este cât se poate de firesc să-i primim cu brațele deschise pe frații noștri rătăcitori. Cu atât mai mult cu cât aceștia invocau o dorință, altfel cât se poate de firească, de a-și petrece sărbătorile pascale în țara lor de origine. Nu ne-am mirat și nu am tresărit prea tare văzând că totuși sosesc sute de mii de români, în valuri cărora autoritățile nu le mai puteau face față. De multe ori mai mulți români decât în anii anteriori. Valul celor întorși acasă în primăvara acestui an este uriaș. Nu poate fi comparat statistic vorbind cu nimic din ceea ce s-a întâmplat anterior. Dar, cum spuneam, românii i-au primit cu brațele deschise și, în ciuda gravelor derapaje, autoritățile s-au străduit să facă cât de cât față acestui uriaș reflux. Statul a pus la dispoziție fondurile necesare pentru carantinarea în diverse zone ale României a zeci de mii de conaționali. România a fost pusă într-o situație neobișnuită. După ce o bună parte din forța de muncă, mai ales cea tânără și calificată a plecat peste hotare, și într-o perioadă în care societățile comerciale de la noi s-au confruntat cu o criză a forței de muncă, multe fiind nevoite să aducă muncitori din state asiatice, iată că, pe neașteptate, în plină pandemie, combinată cu o criză economică fără precedent, care a paralizat o bună parte a societății producătoare de valoare adăugată, ne-am trezit cu o uriașă rezervă de muncitori calificați și necalificați disponibilizați de statele europene, care nu au mai avut nevoie de ei. Ar fi fost o excelentă oportunitate pentru ca Guwernerul Orban să procedeze în mod inteligent și, nemaifiind constrâns de rigorile financiare impuse de UE, să declanșeze de îndată uriașe lucrări de investiții la scară națională, pentru a absorbi acest disponibil de forță de muncă. Dar nu a existat niciun program în acest sens. Niciun plan. Nicio intenție. Cine poate reporni și în ce condiții o economie blocată, oriunde a lovit pandemia? Cu siguranță, doar acele autorități care au reușit cu prioritate să-i separe pe cei sănătoși de ce bolnavi. Ceea ce presupune testarea în masă a populației. Exact opreațiunea de bun simț, elementară, la care s-a împotrivit din răsputeri Ludovic Orban. Până mai zilele trecute, când, prea târziu, și-a schimbat radical declarațiile. Ei bine, Germania face testarea în masă a populației. Și este prima care repornește economia. Deși încă, oficial, și în Germania, ca peste tot în lume, este declarată starea de pandemie. Și aici, iată, își spune cuvântul o politică de stat. De pe urmele căreia primii care profită sunt negustorii de sclavi. Cancelarul-sultan Angela Merkel a dat verde. Are nevoie din nou de sute de mii și apoi de milioane de muncitori prost plătiți. Mai întâi de necalificați. Apoi de forță calificată de muncă. Porțile Germaniei s-au redeschis pentru românii care plecaseră acolo cu un picior în fund. Și, ca prin minune, în România, un stat în care nimic nu funcționează așa cum trebuie, s-au pus în mișcare cu turație maximă toate mijloacele pentru a-i satisface degrabă și întocmai dorința doamnei Angela Merkel. Și aici începe o istorie aproape științifico-fantastică. Analizați și vă cruciți! În plină stare de urgență, în condițiile în care restricțiile de circulație sunt atât de stricte pe parcursul zilei și super-stricte noaptea, iar drumurile patriei sunt împânzite de militari, de jandarmi și de polițiști care hărțuiesc din prea multă exigență, mai bine zis din exces de zel, o vedetă de televiziune cum este Victor Ciutacu, solicitându-i zeci de acte care să-i permită circulația în ceas de seară, iată că s-au putut pune în mișcare cu o viteză uluitoare zeci și zeci de convoaie. Convoaie care au străbătut practic România, venind din îndepărate zone ale Moldovei spre Ardeal, pentru a lua cu asalt Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca. Cum a fost posibil așa ceva? Cum ar fi posibil ca, într-o țară totuși rău organizată cum este România, să poți pune la cale instantaneu o asemenea uriașă traversare pe sub nasul tuturor autorităților și un asemenea desant pe un aeroport? Las la o parte pericolul uriaș la care s-a expus fiecare dintre acești sclavi moderni care încearcă să ajungă în Germania, înghesuindu-se unii peste alții în dubele care i-au transportat sute de kilometri până la Cluj-Napoca. Las la o parte și uriașul pericol la care acești români s-au expus, înghesuindu-se unii peste alții în aeroport, în așteptarea îmbarcării în chartere. Las la o parte încălcarea gravă a legii, care îi obligă pe cetățeni să păstreze o distanță minimă unii de alții și care obligă autoritățile să controleze riguros acest lucru. Las la o parte pericolul la care se expun conaționalii noștri în aeronavele încărcate până la refuz cu pasageri, dintre care unii cu certitudine sunt pozitivi. Să ne facem că plouă gândindu-ne la cum vor fi ei tratați și separați de cetățenii germani, odată ajunși la destinație. Și mai las la o parte multe altele. Dar nu chiar tot. De pildă - și o afirm foarte direct, asumându-mi întreaga răspundere - nu îmi pot imagina că această masivă deplasare pe sub nasul autorităților s-ar fi făcut fără acordul tacit al acestora. Și prealabil. Și cine ar fi putut coordona o operațiune de o asemenea amploare și prin care se încalcă atât de grav ordinele militare? Ne-am putea gândi că autorii sunt simpli negustori de sclavi, adică patroni ai unor firme care se ocupă cu plasarea forței de muncă în Germania? Au ei o asemenea capacitate? Au ei o asemenea logistică? Pot avea ei o asemenea influență asupra autorităților? Categoric nu. Negustorii de sclavi au acționat în baza unui plan bine coordonat, girat de persoane sus puse ale statului român. Îmi pot imagina că președintele Klaus Johannis a răspuns astfel unei solicitări exprese făcute de cancelarul-sultan Angela Merkel. Dar îmi mai pot imagina și că acesta a venit de fapt în întâmpinarea unei dorințe pe care Angela Merkel a exprimat-o zilele trecute. Și că ar fi acționat benevol. Îmi mai pot imagina în același timp că, fără acordul expres al premierului Ludovic Orban, o asemenea regie nu ar fi fost posibilă. Iar fără ordinul expres al premierului nu pot să cred că ministrul de Interne Marcel Vela ar fi îndrăznit să acționeze de capul lui. Așa că adevărații negustori de sclavi trebuie căutați ceva mai sus decât printre patronii firmelor care se ocupă cu plasarea forței de muncă. Și iată că ajungem la chintesența acestei probleme! Cum să ai neobrăzarea fantastică să declari tu premier, Ludovic Orban că autoritățile n-au știut nimic, n-au văzut nimic, n-au observant microbuzele plimbându-se din Suceava până la Cluj când poliția și armata sunt mobilizate!? Haida de! Cât de proști ne crede acest SCLAV al Occidentului? Este clar că, niște pedeliști, vopsiți în peneliști, foarte sus puși și-au umplut buzunarele cu sume serioase de bani!! Sub ochii noștri se naște sau renaște Republica Pedelistan, care înlocuiește cu succes deplin Republica Teleormanistan! 

Ce face Domnul Președinte?

  Fostul președinte Ion Iliescu a plătit destul de scump, după revoluție, un articol scris la tinerețe despre „Fericirea de a studia în Uniunea Sovietică”; de câte ori vorbea despre orientarea euroatlantică a României i se aducea aminte de vorbele „Partidul și guvernul ne-au făcut cinstea de a ne trimite la studii în Uniunea Sovietică. Datoria noastră este să răspundem încrederii ce ni se arată”. Decenii mai târziu, un alt președinte sprijină noua fericire a românului: aceea de a munci pe tarla în marea republică germană. O știre care s-a insinuat în presa ultimelor zile, cât se poate de necredibilă, stupefiază la această oră întreaga Românie când devine realitate: aeroporturile patriei și-au deschis larg porțile, în plină carantină națională, pentru a permite unui număr de ordinul miilor de români să plece în străinătate. Aproape 2.000 de persoane din județe din Transilvania și Moldova au venit în parcarea din fața Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj pentru a pleca cu o serie de curse charter special constituite, spre Germania, la muncă în agricultură. Relatări similare au venit și de la Sibiu, unde s-a plecat tot spre Germania, și stau la rând aeroporturile din Iași, București sau Timișoara. Se vorbește de un lot de cca.40.000 de români care urmează în următoarele zile să plece în Germania, ca și în Italia ori Spania, unde recoltele își așteaptă culegătorii. Peste România s-a pogorât bezna minții, este clar. Să fim bine înțeleși: este dreptul oricărui român să meargă unde vrea și să muncească unde vrea. Teoria că românii trebuie ținuți cu japca în țară pentru a culege propriile noastre recolte este o inepție. Economia de piață are reguli de fier, iar joaca de a interzicerea migrației forței de muncă ori a exporturilor/importurilor poate costa scump. Așa că cine vrea să plece și să culeagă sparanghel în Germania este liber să o facă. Cu o singură condiție, însă: să nu încalce prin asta prevederile ordonanțelor militare impuse de starea de urgență, care obligă românii să stea izolați în locuințe și să evite contactele sociale. Avem un președinte care de săptămâni bune, convertit în agent sanitar, ne toacă la cap zilnic să stăm în casă, să păstrăm distanța unii de alții, să nu ne atingem etc.. În pofida disconfortului imens, majoritatea zdrobitoare a oamenilor au înțeles să respecte chinuitoarele obligații, să stea între patru pereți, să-și convingă copiii ori bătrâni să se conformeze, să semneze hârtii enervante pentru a putea ieși până la colțul străzii. Ei aud zilnic de mii de amenzi uriașe încasate de cei care nu respectă carantina. De o bătrână amendată de poliție cu sute de lei pentru că a depășit cu 10 minute perioada permisă de ieșire afară. Și dintr-o dată, ce să vezi? Aceiași români privesc năuci cum mii de compatrioți ai lor iau aeroporturile cu asalt, adunați grămadă ca pe stadion, cu destinația Germania. Pentru ei nu funcționează starea de urgență? Ei se pot aduna la un loc cu sutele și cu miile în plină pandemie? Pe ei nu-i amendează organele? La ei nu funcționează recomandarea prezidențială de a sta în case? Au fost dezinfectați? Cum au reușit să facă ei deplasările la aeroport, adesea în gașcă? De ce nu au oamenii aceia la ei niciun document, de ce nici măcar nu știu unde anume exact merg la muncă în Germania? Dacă sunt bolnavi printre ei, nu-i infectează pe toți ceilalți? Când ajung în Germania sunt primiți la grămadă, semn că povestea cu virusul nu o fi chiar așa cum ni se prezintă oficial? Ori poate sunt selectați acolo și cei infectați sunt returnați patriei? Sunt doar câteva dintre întrebările care ne explodează în căpățâni. Cât despre orașul prezidențial Sibiu, de unde au plecat azi curse similare, acolo nu mișcă pasărea în zbor fără știrea Cotrocenilor. Acolo nu sunt permise îmbolnăvirile cu virus, dar sunt permise cursele spre Germania. Nu este deloc întâmplător că joi și vineri, săptămâna trecută, președintele României a vorbit la telefon cu președintele Germaniei, cu cel al Italiei și cu premierul Spaniei. Oamenii au solicitat, președintele nostru s-a executat!! Românii au aflat azi că nicio stare de urgență, nicio ordonanță militară, nicio lege și nicio măsură de precauție nu pot împiedica o stare de spirit: fericirea de a munci în Germania! O fericire binecuvântată de Klaus Johannis, la ordinul cancelarului-sultan Angela Merkel, și care duce la repornirea economiei germane cu mâna de lucru - infectată ori ba - mioritică! Rușinos!! S-au împlinit recent șapte decenii de la finalul celebrei Operaţiuni Luftbrucke, podul aerian creat de SUA și aliații săi după război pentru salvarea de la înfometare a germanilor din Berlinul Occidental asediat de ruși. Un pod aerian reeditat acum, deloc simbolic, de Johannis și Merkel întru salvarea germanilor de la lipsa de sparanghel pe mese. Minunat servitor este domnul president Johannis! Cred că, va merge și mai departe și vom vedea noi și noi ocazii prin care prezidentul nostru își va demonstra devotamentul total față de stăpânii-sultani din Occident! Astfel, cred că putem denumi Republica Pedelistan și cu un nume sinonim - Republica Johannistan!

7. LUNA MAI - ORI LA BAL, ORI LA SPITAL!

  S-a dat vestea cea mare, vom ieși din case, aproape sigur, în luna mai. Vom ieși pe rând, iar nouă, românilor ni s-a promis data de 15 mai. Ura! Ieșim din izolare și ne vom relua viețile de acolo de unde le-am lăsat. Cu toții abia așteptam să se întâmple asta. Toți vrem pe plajă, la terase sau la vechile noastre activități care ne ocupau tot timpul. Totuși, cu nici două luni înainte, la momentul instaurării stării de urgență, aveam doar câteva cazuri de Covid 19, acum avem câteva mii spre zeci de mii de cazuri. Prin urmare, în ciuda sperieturii pe care am tras-o, și a protecției suplimentare pe care am deprins-o, efectele ieșirii din izolare pot fi devastatoare pentru rasa umană. Eu nu zic că decizia de a ieși din izolare este proastă sau că am vreuna mai bună. N-am, din păcate, argumente suficiente nici pentru a sta în izolare, nici pentru a ieși, iar în variantele intermediare nu cred încă, pentru că nu le consider suficient de bine calculate. Însă, este cert că omenirea va da un examen dur în luna mai a anului 2020. Va fi momentul în care va trebui să dăm piept cu pandemia, din lipsa de alternative. Iar consecințele sunt incalculabile. Tot incalculabile sunt și pierderile economice mondiale care s-au înregistrat deja. În fiecare zi, lumea întreagă acumulează pierderi economice de sute de milioane. Probabil, la finalul pandemiei, volumul total al pierderilor economice va fi avea atât de multe zerouri, încât nimeni nu-l va mai putea înțelege. În fond, care este diferența între o sută de miliarde și o mie de miliarde? Pentru oamenii de rând, aceste numere sunt incomprehensibile. Ele sunt pur și simplu prea mari pentru a fi imaginate de mintea noastră, obișnuită cu cantități mult mai mici, din orice. Un trilion de dolari (președintele Trump le-a promis americanilor două trilioane) înseamnă un milion de milioane de dolari. Un trilion de secunde înseamnă 32,000 ani iar un trilion de metri este măsura de calcul a distanței până la soare. Este vreo minte umană care poate înțelege dimensiunea acestor ordine de mărime? Anunțarea măsurilor de relaxare a restricțiilor nu are nicio legătură cu graficele îmbolnăvirilor sau ale morților. Este limpede ca măsurile sunt acum dictate de factorii economici. Pe graficele îmbolnăvirilor, situația este sumbră, iar viitorul la fel. Aplatizarea curbei, reușită prin izolare forțată în anumite țări, înseamnă, de fapt, doar transformarea unei creșteri exponențiale într-una logaritmică. Adică, un grafic care tot spre infinit merge, însă mai încet. Momentul de regres al bolii este departe, deși unii politicieni se prefac că nu înțeleg acest lucru simplu. El se va întâmpla abia atunci când numărul vindecaților va începe să-l depășească pe cel al noilor îmbolnăviți, respectiv numărul cazurilor active se va reduce. Totuși, neobișnuit de unitar, mai toate vocile liderilor democrațiilor occidentale au început să vorbească în cor, săptămâna trecută, despre relaxarea restricțiilor, despre reînceperea activităților economice, și chiar a anumitor activități sociale. Se discută despre reluarea competițiilor sportive iar Primărița din Las Vegas vrea să redeschidă cazinourile! Pentru mulți politicieni este ultima încercare de a mai rezista la putere. Dar până și ei sunt conștienți că, în cazul în care decizia lor se va dovedi un fiasco, vor trebui să se ascundă în gaură de șarpe pentru a nu fi linșați cu pietre, de populația îndoliată și revoltată! Am încercat să corelez vigoarea noului trend politic, cel pentru suspendarea izolării, cu evenimentele recente. Cel mai relevant eveniment de săptămâna trecută cred că a fost prăbușirea prețului petrolului, la valori negative. S-au umplut depozitele de petrol, sunt full, forțate la capacitate maximă, la fel ca și răbdarea încercată a marilor capitaliști. Eu cred că scăderea valorii petrolului la zero a fost principalul factor declanșator al marii destinderi care urmează. Rezervoarele pline de petrol pot fi o măsură metaforică a prea-plinului pe care oligarhii lumii vechi au fost până acum dispuși să-l accepte. Acum li s-a umplut, și lor, paharul. Mulți naivi cred cu sinceritate că industriile, școlile sau hotelurile pot porni la cheie, iar după 15 mai oamenii își vor regăsi ușor viața cotidiană, la care se vor întoarce. Este o abordare superficială. Nu va fi „la fel, dar cu măști”, așa cum își imaginează cei care fac planuri pentru „când va trece pandemia”. Mulți cred că deja pericolul a cam trecut, și ne putem relaxa, chiar înainte de data limită. La începutul lui mai vremea este superbă, iar grătarele abia așteaptă să sfârâie. Ce mai contează câteva zile? Ieșirea din izolare va evidenția și dezbinarea socială. Discrepanțele de viziune dintre membrii comunității vor obstrucționa solidaritatea, cea atât de necesară în momente de criză. Solidaritatea, în varianta izolării era mai ușor de realizat, pentru că oamenii reacționează previzibil la o frică indusă spontan. Însă adepții ieșirii din case, în condiții de pandemie mondială, nici măcar nu pot spera la solidaritate generală. Solidaritatea este apanajul exclusiv al comunităților bazate pe valori comune, iar ea se deprinde în generații și funcționează numai atunci când nivelul cultural al populației este echilbrat (vezi cazul Suediei). Ea nu poate fi descoperită peste noapte, de grupuri de oameni cu valori si credințe atât de diferite, cum sunt in majoritatea societăților actuale. Toate apelurile la solidaritate pretind susținerea ideilor și valorilor autorilor lor, prezentate drept bune, logice și unice. Dacă argumentele nu sunt înțelese sau crezute, solidaritatea nu se întâmplă. Pandemia nu s-a încheiat, este încă departe de a se fi încheiat. Izolarea inițială a fost o reacție firească, de teamă, însă omenirea nu avea rezervele necesare pentru a rezista mai mult de o luna sau două, așa cum tocmai s-a văzut. Acum, problema mare este că pompele de petrol nu se pot opri, iar acesta se dovedește a fi cel mai mare sacrilegiu capitalist posibil, de fapt imaginat. În lunile astea, s-a stat si s-a analizat, s-a măsurat și s-a sperat într-o minune. Din păcate, minunea nu există. După ce problema a fost întoarsă pe toate fețele, s-a conchis că nu există nicio soluție viabilă serioasă, așadar nu avem altceva de făcut decât să înfruntăm vitejește boala. Măsurile propuse de distanțare socială sunt bineînțeles ineficiente, însă altă varianta mai bună pur și simplu nu s-a găsit. Așadar, vom merge ori la bal ori la spital! Baftă tuturor!

8. CULISELE OPERAȚIUNII SECRETE „SPARANGHELUL”!

 „Der Sparangel” (Sparanghelul) a avut toate caracteristicile unei operațiuni speciale! Transporturi organizate în secret, pe timp de noapte (deși, sau tocmai pentru că, Ordonanțele Militare interziceau deplasările între orele 22.00 și 06.00), undă verde prin punctele de control de pe traseu, colaborare între autoritățile civile, poliție, jandarmerie și armată. Aproape sigur, serviciile secrete - interne și externe - s-au implicat și ele pentru „acoperirea” operațiunii. Fără această colaborare între toate organele statului, tipică operațiunilor speciale, „Der Spargel” ar fi fost imposibilă. Ceva ar fi răsuflat. Existau suficiente puncte vulnerabile, care riscau să cedeze în lipsa protecției informative. Iată câteva dintre aceste verigi slabe: anunțurile de căutare a forței de muncă pentru Germania de pe rețelele specializate ar fi trebuit reperate și raportate de serviciile secrete; fireasca rivalitate politică dintre primarul pesedist și viceprimarul liberal din Pătrăuți ar fi trebuit să ducă la divulgarea de către cel de-al doilea a ilegalității celui dintâi, de frica unei complicități penale. Este evident, însă, că cineva i-a ordonat să tacă, promițându-i protecție; implicarea unui număr uriaș în operațiune - muncitorii, rudele acestora, vecinii, șoferii, membrii filtrelor, șefii lor, autoritățile locale; rivalitatea tradițională dintre organizațiile participante: armată, poliție, servicii, civili; nemulțumirea creată de implicarea unei firme germane de racolare a forței de muncă pe „teritoriul” firmelor românești de profil. Toate aceste vulnerabilități trebuiau acoperite, orice fisură apărută trebuia „vulcanizată” imediat, înainte de a răsufla prea mult. O prostie a făcut însă ca toată această uriașă operațiune să se fâsâie lamentabil. O meteahnă tipic românească pe care Creierul - aflat probabil la Berlin - nu a putut-o anticipa: îmbulzeala de la aeroport! Bulucul gălăgios de oameni și papornițe a atras atenția, iar imaginile haloimăsului de la Cluj au devenit virale în mai puțin de o oră. Că totul a fost o operațiune specială, o arată apariția imediată a „măturătorilor”, scoși la înaintare pentru a minimiza daunele și a deturna atenția. Astfel, o parte a presei și a trolilor de pe rețelele de socializare a încercat să „inventeze” subiecte care să „concureze” interesul față de „Operațiunea Sparanghelul”, pe care au eludat-o complet! O altă parte a încercat să deturneze atenția de la miezul chestiunii, propunând teme false precum: „Este dreptul oamenilor să meargă să muncească în străinătate”; „Este bine că ăia care ne-au adus infecția în țară pleacă înapoi”; „Este bine că ne mai rărim, scade riscul de infectare” etc. etc.. Și, totuși, de ce a fost nevoie de o operațiune specială, cu riscurile inerente? Doar nu era vorba de trafic de droguri sau de arme! Dimpotrivă, așa cum a anunțat agenția germană Deutsche Presse-Agentur (DPA), exista un acord încheiat între guvernele de la București și Bonn pentru trimiterea a 90.000 de muncitori sezonieri în Germania. Mai mult, pe 26 martie, o declarație a celor 27 de lideri de țări participanți la Consiliul European, arăta: „Vom aborda de urgență, cu asistență din partea Comisiei, problemele restante referitoare la lucrătorii transfrontalieri și sezonieri care trebuie să aibă posibilitatea de a-și continua activitățile esențiale.” Și atunci, de ce o operațiune specială pentru o activitate reglementată printr-un acord guvernamental și desfășurată într-un cadru trasat de UE?

 De ce „noaptea, ca hoții”?  Așadar, de ce a fost nevoie de o operațiune secretă, pentru punerea în aplicare a unui acord guvernamental bilateral, desfășurat în cadrul mai larg al recomandărilor UE? De ce aceasta trebuia să se desfășoare noaptea, sub acoperire? Simplu: pentru că o masă de 90.000 de oameni (unii provenind inclusiv din zone declarate închise) căreia i se permitea să se deplaseze dintr-o țară în alta (mai ales când destinația era o „țară roșie”), pentru a culege sparanghel, arunca  în derizoriu toată campania de zăvorâre a populației! Cu atât mai mult cu cât exodul se producea la solicitarea expresă a Angelei Merkel, „mama-sultan” a Europei, mamaia globalizării și moașa imigrației! Mai grav: o asemenea deplasare în masă în vreme de pandemie pune sub semnul întrebării seriozitatea motivelor pentru care viața a milioane și milioane de oameni a fost mutilată, libertățile le-au fost călcate cu bocancii și au fost zvârliți într-un Gulag, fie el de lux, dar nu mai puțin un lagăr de concentrare, de proporții planetare. Interesant este și faptul că, deocamdată clica pedelistă odioasă, în frunte cu Flutur, nu este cercetată penal nici la această oră!! S-a pornit doar o urmărire penală in rem! Nu putem să nu ne întrebăm: dacă în această operațiune erau implicați pesediști importanți, mai aveam de-a face cu o astfel de urmărire inrem!? Și mai odios mi se pare faptul că, domnul presedinte Klaus Johannis nu a pomenit nimic, dar chiar nimic, la recenta sa conferință de presă fluviu, despre această josnică operațiune, pe care aș numi-o, fără exagerare, târg modern de sclavi!!

9.MIZERABILII!

 Plictiseala aleşilor  neamului, de pe marginea stării de urgenţă, i-a făcut pe aceştia să-şi dorească revenirea la „normalitatea” vieţii politice. Visul ciolanului mioritic. Acum, ne-am trezit că faptele şi vorbele „marilor” politicieni ne acoperă dintr-o dată, peste noapte, tot ceea ce ţine de criza de sănătate cu care ne confruntăm. De 30 de ani încoace, flamura naţionalismului, şovinismului şi a autonomiei ungurilor în inima României a fost folosită, ori de câte ori s-a avut interesul, pentru obţinerea de voturi. Atât din partea politicienilor cu cetăţenie română, cât şi de confraţi de-ai lor de cetăţenie maghiară din Ungaria. Şi a mai fost folosită pentru crearea de tensiuni şi animozităţi interetnice pe teritoriul ţării noastre. Iar de pe margine au mai fost/mai sunt nişte băieţi de la Răsărit, care au băgat/bagă băţul prin gard, întreţinând atmosfera, urmărindu-şi interesele proprii. Eu cred că oamenii simpli, nu politicienii avizi de bogăţii şi voturi, români, maghiari sau de alte etnii pot convieţui în pace şi linişte, în România. Şi mai sper ca aceşti oameni simpli, oneşti, de bun simţ, cu ţiglele pe casă, ar trebui să-i sancţioneze drastic pe politicienii înfierbântaţi la cap şi să-i scoată din viaţa publică. Un timp, o perioadă relativ scurtă, câteva săptămâni, la începutul stării de urgenţă din România, „brava” clasă politică din fruntea ţării, inclusiv „merituoşii” aleşii din Parlament care şi-au votat singuri şi beneficiază de pensii speciale şi alte privilegii, au lăsat ciocul mic, intrând într-o oarecare izolare pe la viloaiele, conacele, proprietăţile, latifundiile lor proprii. Mai puţini s-au retras în „parohiile” în care au fost votaţi, ştiut fiind faptul că mulţi dintre ei au candidat în alte judeţe/localităţi decât cele de reşedinţă! Şi nici că s-au dat interesaţi de problemele de viaţă şi moarte, pe vreme de pandemie, ale votanţilor proprii. Nu am auzit de parlamentari care să-şi fi deschis birourile de aleşi ai neamului, on line evident, la care să lucreze, să-i asculte pe oameni, să încerce să-i ajute concret. Excepţii au făcut unii dintre ei, de profesie medici, care şi-au asumat responsabilităţi şi riscuri de luptă efectivă împotriva noului coronavirus. Jos pălăria faţă de aceştia! Nu am auzit însă, de parlamentari care, în cazul lipsei de tablete, laptopuri şi calculatoare din casele elevilor ori profesorilor nevoiţi să înveţe on line, să anunţe că fac ceva pentru a veni în sprijinul educaţiei. Nu am auzit unul să anunţe că îşi pune la dispoziţie indemnizaţia sau pensia specială pentru a cumpăra tehnologia necesară procesului de învăţământ din zona unde au fost votaţi. Nu am văzut niciun politician ca să doneze ceva, cât de puţin, din averile proprii pentru a-şi ajuta semenii şi societatea aflaţi în suferinţă. Solidaritatea aleşilor se manifestă doar la nivel de grup/gaşcă de interese, de partid, de accedere la ciolan. Ca şi în alte ţări, solidaritatea şi ajutorul adevărate sunt manifestate în special de cetăţeni simpli, cu venituri modeste, neimplicaţi politic şi extrem de puţin din partea demnitarilor. Dimpotrivă, unii, atunci când s-a pus problema să voteze adoptarea stării de urgenţă, au fost prinşi cam adormiţi, au fost deranjaţi din vacanţa neaşteptată dar prelungită forţat! Orăcăiala aleşilor s-a făcut dintr-o dată simţită, importantă, puternică, dând peste cap o ţară întreagă, speriată că va fi tăiată bucăţi şi împărţită duşmanilor tradiţionali. Ba, chiar în forul suprem al ţării, Parlamentul, se pare că se lucrează din greu, se fac şi se desfac iţe, se trec tacit şi se votează legi, nu se doarme în post. Odată au apărut tăricenii, ciolacii, ponţii, vadimii resuscitaţi, liberalii de tarabă - deveniți johanniști de serviciu, habarniştii, drujbele maghiare ale lui Dumnezeu însetaţi de luptă şi de sânge, încăieraţi pe ce a mai rămas din ciolanele României roase de 30 de ani încoace. Până şi „mutul” din mandatul trecut, de la Cotroceni, devenit acum porta vocea puterii, a fost scos din calmul său proverbial şi a ieşit la bătaie, apărând Ardealul cu pieptul gol, în faţa ciolacilor şi orbanilor de la Budapesta! Dintr-o dată, zecile de mii de bolnavi, sutele de morţi, criza din sănătate şi din economie parcă n-ar mai fi existat, au dispărut subit în faţa pericolului naţional. „Marii” oameni de partid şi de stat au lăsat totul, au pus mâna pe arme şi au plecat la lupta pentru ciolan! Cum să laşi frumoasa noastră ţară la cheremul duşmanilor istorici? În realitate, nu-i doare nici la bască de ţară şi de oameni! Nimic nou sub soarele politichiei româneşti, din păcate!

10. JOHANNIS - „APĂRĂTORUL” ARDEALULUI!

  Uluitor! Cum a știut Klaus Johannis să se lipească de tema Ardealului. Și cum a făcut-o fix în plin scandal legat de românii reduși la sclavie și trimiși în Germania la sparanghel. Sau la tranșat carnea în abatoare. Și tot la scurt timp după ce a dezinformat în mod grav opinia publică, lansând din poziția de președinte un fake-news. Cum că în Franța s-ar fi efectuat un experiment pe elevi. Și, prin încă o coincidență, atunci când un institut consacrat de cercetare de piață semnalează că PNL pierde câte patru puncte lunar. Iată contextul în care Johannis a detonat bomba Ardeal. Minciuna are picioare scurte. Ele sunt cu atât mai scurte, cu cât minciuna este mai mare. Sau, dacă vreți, îi putem spune diversiune. Diversiunea Ardeal, ca orice altă diversiune, pleacă de la câteva informații reale. Și deci veridice. Este adevărat că, de ani de zile, de câte ori se apropie alegerile, UDMR scoate de la naftalină și reșapează în grabă acest proiect al autonomiei. Simpla lui vânturare prin Parlament și propagare în rândul opiniei publice este de natură, fapt dovedit, să refacă în rândul maghiarimii coeziunea din ce în ce mai șubredă în jurul acestei formațiuni politice, care a negociat mult prea mult și cu toate partidele, pentru a nu-și fi redus semnificativ credibilitatea. Și acest an este un an electoral. Și în acest an ungurii au pregătit faimosul proiect de lege. Diferența față de ceea ce s-a întâmplat anterior este că Parlamentul României s-a făcut mai mult decât oricând că muncește. Și, de fapt, parlamentarii și-au luat o lungă vacanță pe motiv de coronavirus. Evident, era o minciună gogonată faptul că senatorii și deputații au transpirat lucrând în fața computerelor de acasă. S-a văzut cât au transpirat și în cazul acestei legi. Ceea ce este straniu este că ieșirea furtunoasă, disproporționată și, până la urmă, inoportună a lui Klaus Johannis s-a făcut peste capul PNL. De ce?  Răspunsul este simplu. PNL a știut, ca și orice alt partid, că UDMR a introdus în circuitul parlamentar o nouă formă a acestui proiect de lege al autonomiei. Și nu a mișcat un deget. Și nu a tras nici cel mai mic semnal de alarmă. Nici chiar atunci când proiectul a fost dezbătut în comisia de administrație publică a Camerei Deputaților. Nici când i se apropia sorocul de adoptare tacită. Liderii PNL, extrem de vocali, au omis acest subiect din toate intervențiile pe care le-au avut pe canalele de știri ale televiziunilor. Cum să fie credibil, în condițiile descrise mai jos, Klaus Johannis, care se inflamează abia înainte cu câteva ore ca legea să fie trântită în Senat, așa cum era cât se poate de clar pentru toată lumea? Ce a vrut să demonstreze? Că, prin autoritatea sa, reușește să-i determine pe absolut toți senatorii să voteze împotriva proiectului de lege? Că ar fi întors el istoria parlamentară cu lopata? Și cum se face că, brusc, vectorii de imagine ai PNL au scos capul din nisip și au început să acuze la unison PSD-ul? Pentru o lege care nu era a PSD? Și pe care PSD nici nu a încurajat-o și nici nu a tolerat-o într-o msură mai mare decât au făcut-o liberalii? Adevărul gol-goluț este că președintele Klaus Johannis a luat în brațe Ardealul, împins de disperare. Trebuia să acopere cu Ardealul un scandal uriaș pe care l-a generat. Nu mă refer aici decât în subsidiar la acel fake-news legat de politica Franței în domeniul educației. Să ne amintim totuși că președintele României, într-un discurs oficial citit de pe promter la Palatul Cotroceni - asta înseamnă că a fost scris și cântărit în prealabil - ne-a informat că statul francez a organizat un experiment - char așa s-a exprimat - lăsând o școală să funcționeze în timpul epidemiei de coronavirus. Pentru ca Ministerul Eucației din Franța să vadă ce se întâmplă. Copiii s-au îmbolnăvit, iar experimentul ar fi ieșit prost. În aceeași zi, Ministerul Educației din Fanța a dezmințit respectiva informație, arătând că este mincinoasă, iar Klaus Johannis, luat la întrebri de jurnaliști, a dat în bâlbâială. Probabil că a încercat să dreagă busuiocul față de Franța purtând ulterior o convorbire telefonică cu președinele Macron. Dar acesta este un fleac de scandal, pe lângă ce generat de ceea ce se întâmplă cu forța de muncă exportată de statul român. Klaus Iohannis și apoi premierul Ludovic Orban, urmat de o întreagă ceată de vectori de opinie susțin că românii au dreptul să muncească unde vor. Iar Uniunea Europeană le garantează acest drept. Aranjamentele de muncă fiind o treabă privată. Care nu necesită, nici într-un sens nici în altul, intervenția statelor. Ca orice fals grosolan, și acesta este construit pe câteva baze aparent reale. Este adevărat că în România acestor oameni, deveniți sclavi pe terenurile agricole europene, nu li s-au garantat până în prezent venituri financiare rezonabile. Și asta în ciuda faptului că, pe tot parcursul ultimilor doi ani și jumătate România, s-a aflat în criză de forță de muncă. Numai că agricultura românească este finanțată cu sume de câteva ori mai mici decât agricultura Germaniei, Franței și a altor state europene din zona euro. Iar statul român, la rândul său, nu i-a finanțat corespunzător pe fermieri, sub pretextul unor interdicții UE. Nu o spune Iohannis, pentru că nu are cum, dar este limpede că până la dezlănțuirea pandemiei și crizei economice, această politică promovată de Bruxelles și susținută de Guvernele României a fost deliberată. A reprezentat o complicitate. Care nu putea să aibă altă finalitate decât concurența neloială. Puternic finanțate, produsele agricole din Uniunea Europeană deveneau inevitabil mult mai ieftine decât cele românești, astfel încât puteau acapara piața internă. Sufocându-i pur și simplu pe fermierii locali. Pandemia a schimbat în mod fundamental datele problemei. Și ar fi putut schimba din temeli și situația fermierilor români, și situația sutelor de mii de sclavi care muncesc ca zilieri pe plantațiile sau în abatoarele europene. S-a creat posibilitatea ca statul român să finanțeze masiv toate fermele locale. Să creeze premizele pentru ca fermierii să poată plăti forța de muncă, în condiții echivalente cu plățile făcute în alte state. Iar oamenii nu ar mai fi plecat. Și banii câștigați de aceștia ar fi fost impozitați aici și cheltuiți integral aici. Românii ar fi putut să mănânce mai sănătos produse autohtone proaspete și de bună calitate. Și toată lumea ar fi fost mulțumită. Mai puțin partenerii europeni și slugile lor de la București. Dar Guwernerul Orban nu a mișcat un deget în acest sens. Și cu atât mai puțin președintele. Dimpotrivă. Au fost încheiate acorduri cu statele partenere, pe care Ludovic Orban le-a numit acorduri diplomatice, în vederea asigurării cu forță de muncă românească a necesarului altor state din Uniunea Europeană. Germania fiind principalul beneficiar. O treabă dificilă și extrem de riscantă în plină pandemie. Și în regim de urgență. Când este interzis transportul unor oameni înghesuiți în autocare sau în microbuze, în puterea nopții, pe sute de kilometri, unii dintre ei fiind plecați din zone aflate în carantină. Persoane lipsite de documente. Pentru că cele mai multe contracte de muncă s-au semnat abia la scara avionului. Deci majoritatea celor care au tranzitat și tranzitează în continuare România pentru a ajunge în aeroporturi, mai nou și la punctele de frontieră terestre, nu au documente justificative legale. Era de datoria poliției să-i oprească. Și să-i amendeze. Pe ei și pe organizatori. Dar nu s-a întâmplat așa. Au trecut și trec toți fără excepție prin încălcarea ordonanțelor militare. Cum este posibil? Nu este posibil decât într-un singur fel. Prin ordin venit de sus! Prin implicarea până peste cap a autorității statului. Această nebunie a exodului zilierilor este generatoare nu numai de ilegalități și de complicități la ilegalități, nu numai de venituri uriașe pentru organizatori, transformați practic în traficanți de ființe umane, ci și de coronavirus. În lagărele de muncă din străinătate – iar pentru moment curg informații în acest sens dinspre Germania - românii cad victime nu numai unei exploatări nemiloase, ci și pandemiei. Este confirmat de acum că o bună parte dintre sutele de muncitori ale unui abator din Germania s-au contaminat cu coronavirus. Probabil în supermarketurile din România au sosit deja frumos ambalate produsele de acolo. Iar autoritățile germane nu au luat niciun fel de măsuri. Se mai știe că pentru a merge cu sclavia până la capăt - sau cum vreți să o denumiți, poate trafic de ființe umane - pretutindeni biletele de transport sunt numai dus. Nicidecum dus-întors. Iar românii care fug sau sunt alungați de pe plantații, contaminați sau nu cu coronavirus, rătăcesc prin statele Uniunii Europene, încercând fără nici cea mai mică șansă să găsească o cale de a se întoace acasă. De această dată, statul român nu le întinde nicio mână. Nici vorbă să le creeze un pod aerian sau un pod terestru, cu doar câteva excepții făcute de ochii lumii. Unii dintre aceștia, când se vor întoarce, se vor întoace cu coronavirus. Tratamentul pentru un om bolnav de coronavirus, în funcție de gravitatea infecției, costă în România între 2000 și 8000 de euro. Statul român va fi bun de plată. Aceasta este bomba care nu are cum să nu explodeze în capul Guwernerului și a președintelui Klaus Johannis, bomba pe care locatarul de la Cotroceni a încercat să o dosească, generând, într-un mod în bună măsură artificial, un scandal cu profunde reverberații în conștiința publică, cel al autonomiei Ținutului Secuiesc. Care oricum nu s-ar fi produs. Și mulți pedelisto-johanniști am alergat după fentă. Dar diversiunea nu poate ține mult! În câteva zile, cine nu s-a trezit, se va trezi. Și, din nou, Klaus Johannis se va confrunta cu tema vânzării de sclavi!

11.SPECULAREA PANDEMIEI DE CĂTRE PEDELIȘTI/PENELIȘTI!

  Într-un efort continuu de a minți populația, în timp ce decidenții fiscali se alătură celor monetari în a induce populația în eroare, ei, într-un mod maradonist, ascund faptul că în mod real, nu fac nimic pentru populație, la scutul stării de urgență. După ce fostul turnător al Securității, Manole, a anunțat public faptul că „am depășit criza COVID pe plan financiar, monetar și bancar”, premierul desemnat fugar, Florin, se îmbată criță: „Execuția bugetară demonstrează: am acționat corect și la timp”. Pe principiul când ți se comandă „sari”, răspunzi ferm: cât de sus? Se zvonește prin presa nesupusă pedeliștilor-johanniști că, lui Florin i s-ar fi promis, că dacă va continua să mintă populația și să nu facă nimic pentru aceasta, poate aspira la funcția de prim-viceguvernator BNR.. Ceea ce nu știe Florin este că aceasta este o „promisiune de nisip” pentru că, în esență, funcția promisă va rămâne liberă, într-adevăr, dar doar atunci când Manole nu va mai fi Guvernator BNR iar Banca Națională va aplica principiul upgrade-ului - second in command - first in command). Iar atunci, Florin va fi fost demult găsit țap ispășitor pentru că nu a făcut nimic pentru populație. Fac precizarea că execuția bugetară pentru luna martie reflectă criza economică în care ne aflăm într-o proporție cam de 10 la sută. Cu atât mai grav este să minți populația spunând că „ai acționat corect și la timp”. În luna martie nu a fost luată nicio măsură pentru populație, nicio măsură pentru companiile mici, care reprezintă coloana economiei. În principal măsurile au fost țintite către clienții politici. Dar chiar și așa, să vedem ce ne arată luna martie:

1. Deficitul bugetar într-o singură lună a fost de 10 miliarde de lei (peste 2 miliarde de Euro). Niciodată, dar niciodată nu s-a întâmplat acest lucru (nici măcar în criza din 2009);

2. Deficitul bugetar în trei luni (ianuarie-martie 2020) a fost de 18 miliarde de lei (peste 3,7 miliarde de Euro). Niciodată, dar nicioadată nu s-a întâmplat acest lucru în primele 3 luni ale anului;

3. Deficitul bugetar în 5 luni (noiembrie 2019-martie 2020) a fost de 38 de miliarde de lei (aproape 8 miliarde de Euro). Niciodată, dar niciodată nu s-a mai întâmplat acest lucru, ceea ce, din punctul meu de vedere, arată falimentul intelectual al administratorilor economiei care au preluat administrarea începând cu luna noiembrie 2019. El se alătură falimentului intelectual al celor care au gestionat economia până în noiembrie 2019. Falimentul ăsta, pe principiul „din rău în mai rău”, este chiar mai nociv, pentru că vine deja pe un fundament viciat de blambecii de dinaintea hyper-blambecilor post-noiembriști.

  Din cele 5 luni analizate, în esență, am avut doar între 4 zile și 14 zile de criză. În luna martie nu a fost plătit niciun leu șomaj tehnic. Ceea ce arată că martie 2020, deși este o lună neagră privind execuția bugetară, ne relevă pe deplin că  administrația nu a acționat/funcționat nici corect și nici la timp (țineți minte că în ianuarie-februarie-martie se ocupau de privatizarea profiturilor casei de sănătate, spălarea prin buget a sumelor fraudate de la buget de BCR - banca pentru locuințe și Raiffeisen - banca pentru locuințe) sau alimentarea clienților politici, este un extrem de bun indicator pentru ceea ce va urma. Mai țineți minte că în 7 martie, Florin Cîțu mințea populația spunând în esență că această criză nu ne va afecta: „vom consolida creșterea economică”.

Să explic mai pe larg:

*luna martie arată într-o proporție de cel mult 16% (în fapt mai apropiat de 5%) efectele crizei economice. În luna martie nu a fost achitată nicio sumă privind șomajul tehnic. Este mai degrabă un indicator de avertizare pentru ceea ce va urma, indicator pe care decidenții îl iau în bășcălie.

*în luna martie, companiile au mai avut încă resurse din activitatea neafectată de pandemie și de măsuri economice guvernamentale și ale BNR de speculare a pandemiei în favoarea grupurilor de interese (și în defavoarea populației). Cu aceste resurse, ele încă au plătit. Prin urmare, impozitele pe salarii (pentru lunile ianuarie-martie) au fost cu 8,5% mai mari decât în anul similar. Asta arată buna credință a companiilor care au achitat obligațiile curente, cât timp au mai avut resurse.

*Șomajul tehnic, în mod real, a afectat luna martie într-o proporție de 4 până la 7 zile. Milionul de șomeri în timp record din România (care practic șterge locurile de muncă create în România începând cu anul 2003 și este mai grav decât în precedenta criză), se va vedea în luna aprilie și mult pe parcursul anului 2020. Șomajul generat de criza COVID nu este ca o minge pe care o trântești puternic de pământ și apoi sare cel puțin la același nivel.

 Dar ne mai arată ceva luna martie 2020: dacă în ianuarie, cheltuielile cu finanțarea datoriei publice scădeau cu -35,9% față de ianuarie 2019, situația costurilor finanțării deficitelor create în noiembrie 2019 - martie 2020 este dramatică: (1) în februarie, cheltuielile cu dobânzile se majorau cu 6% față de februarie 2019 (așa numitul „delta” dintre prima lună și primele 2 luni este de +42% - creșterea costului lunar al finanțării datoriei publice); (2) în martie, cheltuielile cu dobânzile creșteau dublu față de februarie: + 12%. Delta se majorează la aproape 50%.  Asta au făcut Cîțu și BNR în luna martie: au transferat venituri (deficitare, adică din împrumuturi la costuri din ce în ce mai mari) ale bugetului de stat către bilanțurile băncilor comerciale, prin nereducerea dobânzilor. Băncile să trăiască, populația și companiile non-partid - să moară, prin creșterea poverii non-bancare!

 Banca Centrală a Poloniei, care nu este condusă de un fost turnător al Securității ci de un opozant al Securității și comunismului (fost membru Solidaritatea) a redus în două rânduri dobânda cheie, la 0,5%, dincolo cu mult de minimul istoric. Știți cât erau dobânzile pe medie în Polonia la credite? 3,49% (mai puțin decât jumătate față de România). Știți la cât arată calculul matematic că vor scădea după ce banca centrală a Poloniei a țintit populația (spre deosebire de BNR și Banca Centrală a Rusiei - sic)? Spre 2,5%.  Calculele arată că, prin menținerea dobânzilor sus (și favorizarea marjelor cămătărești) BNR extrage din economie bani de la populație în loc să țintească reducerea poverii bancare. Adică se îndreaptă, în criză, fix împotriva populației și împotriva micilor companii, în favoarea acționarilor băncilor comerciale. Plătim pentru un credit de 50.000 de Euro cu 2.795 de Euro anual mai mult decât cei din Zona Euro, cu 1.755 de Euro anual mai mult decât polonezii. Prin măsurile de reducere de dobândă în Polonia (care, subliniez, nu este condusă de un fost turnător - deci nu este de presupus că favorizează rețelele „democratice” ale fostei Securități), mai vine un stimul (pe fondul reducerii prin mecansime de piață și a nu eliminării profitabilității sistemului bancar) - încă aproape 500 de Euro pe an. În loc de concluzie: de ce Mugur Isărescu lui Klaus Iohannis nu iau măsuri de tipul celor din de Statele Unite sau, dacă li se pare imposibil modelul aplicat de Trump în S.U.A., de ce nu se uită la Polonia? Sau la Zona Euro? De ce nu fac nimic pentru populație De ce nu fac nimic pentru companii? De ce speculează scumpirea creditelor pentru statul român? De ce îndreaptă România, deliberat, spre prăbușire economică făcând bugete pe cifre inventate? Pe scurt, de ce speculează pandemia în favoarea grupurilor de interese?

12.MĂSURILE SECRETE DE RELANSARE ECONOMICĂ!

 Johannis tine la secret „solutiile anti-criza” ale României. Și stiti de ce? Pentru ca ele nu există! Într-o regie pe care am mai vazut-o mai degrabă la Kremlin, Johannis ne-a anunțat, că s-a intalnit cu sicofantul Securitatii Mugur Isarescu si cu Ludovic Orban, fiu de fost securist în care: „am avut o discutie destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante ci chiar să venim cu soluții foarte bune”. În realitate,  nicio solutie nu a fost prezentată în intervenția înregistrată a lui Johannis (interesant aspect!). „Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost planificat la începutul anului, iar acest deficit trebuie finanțat”. „Această criză nu ne va atinge” - spunea fostul turnător al Securității Traian Băsescu în 2008, acompaniat de sicofantul Securității - Mugur Isărescu - tot în 2008: „poate criză de nervi”. Ce ne spune Johannis zilele acestea: „noi nu am oprit economia niciodată. Nu avem nevoie de o repornire ci de o revigorare!” (excepțional, nu credeți!? J))). Vorbele de mai sus au fost doar preludiul, stați să vedeți în continuare: „Am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezazabile, se impun pentru revigorarea economică”. Aici ar trebui să intervina partea cu „aduceți izoleta”. „Spun intenționat revigorare economică pentru că în România nu putem să vorbim despre o repornire a economiei. Noi n-am oprit-o niciodată”. Helllo!! Ai aproape 925.000 de șomeri tehnici și 325.526 de contracte de muncă ÎNCETATE. Ne spune Johannis că economia trece printr-o simplă gripă, așa cum bagateliza criza de sănătate publică, ocupându-se de sforării pentru anticipate în perioada în care criza afecta deja lumea! Dar și marele, grozavul ministru de finanțe Florin Cîțu a avut incredibilul tupeu să declare într-o conferință de „presă” (doar în prezența presei agreate!) că „România nu a pierdut niciun contract de muncă”. What!!! Chemați urgent unpsihiatru!! „Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă în ansamblu nu am avut o astfel de măsură”. „Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate, este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie care este în momentul de față într-o situație specială, de criză”. Doamne ce exprimare!! „Am găsit soluții pentru toate. Și este evident că aceste soluții pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost azi la masă lucrează împreună, au lucrat și până acum, vom intensifica lucrarea. Avem soluții”. Care sunt soluțiile Domnule Johannis!!??? Când se redeschide economia? Cum se redeschide economia? În ce fel soluțiile, pe care le țineți la secret, vor compensa supraîndatorarea și prăbușirea consumului, pe fondul incertitudinii locurilor de muncă? Cât credeți că o să mai păcăliți populația cu exprimări atât de „elaborate și fasonate”?

13. POLITICIENII ROMÂNI DIN „GENERAȚIA COVID”!

 Nu s-au putut ţine. Au încercat, dar a fost peste puterile lor de politicieni români în viaţă. Cu tehnica lor infailibilă de a transforma orice în circ şi apoi în dezastru, au dus tragedia pandemiei într-un ridicol absolut care nu poate provoca decât neîncredere şi dezgust tuturor celor pentru care aceste ultime luni au fost chiar o suferinţă şi, în nu puţin cazuri, tragedii personale de toate felurile. Uriaşa problemă naţională este acum că, din nou, apare ca evidentă şi deosebit de primejdioasă o caracteristică ce este comună întregii noastre clase politice şi, ca atare, poate fi studiată ca o foarte importantă vulnerabilitatea naţională: într-un moment real de mare cumpănă, nu poate exista consens politic naţional. Asta este, în termeni de securitate, una dintre principalele caracteristici studiate acum în elaborarea manualelor care să reflecte zonele de forţă dar şi vulnerabilităţile naţiunilor. Analizele sunt acum în curs, se fac de colective multi-disciplinare naţionale, sunt solicitate expertize externe, vor fi sintetizate de echipele analiştilor de risc ale şefilor de state şi guverne, se constituie în nucleul central al rapoartelor de previziune de risc cerute de conducătorii multinaţionalelor şi de alte instituţii sau organizaţii mai discrete în vederea planificărilor viitoare. Din această perspectivă, îmi permit să spun că am mai ratat şi acest foarte important moment istoric, de magnitudine globală şi care anunţă schimbări de mare amploare la nivelul viitoarelor relaţii economice, sociale, militare şi de securitate şi, de acum din ce în ce mai vizibil, va genera noi alianţe doarece lideri globali din trecut sunt pe cale să se prăbuşească de pe soclu. Spre exemplu, acest timp al pandemiei a fost şi testul care permite analiştilor să identifice cu extraordinară precizie care sunt capacităţile reale ale unui stat în condiţii reale de criză reală. Iată câteva dintr-o listă de câteva pagini: care este viteza de reacţie a instituţiilor reprezentative ale statului de drept; care este viteza de reacţie şi credibilitatea instituţiilor de forţă;  care este nivelul de reacţie al populaţiei, viteza şi coerenţa cu care susţin măsurile luate de autorităţi, mai ales în cazul în care, pentru o perioadă determinată sau nedetrminată (în caz de război) , acestea presupun restrângeri sau anulări ale unora dintre drepturile fundamentale ale omului; care este (şi pentru cât timp) susţinerea pe care măsuri restrictive ale autorităţilor o vor avea în rândul personalului din instituţiiule de forţă şi, mai larg, din administraţia de stat; care este nivelul exact al „sistemului naţional de protecţie”; care este nivelul rezervelor strategice asigurate pe timp de pace (alimente, medicamente şi materiale sanitare, spitale militare mobile gata să fie montate, etc.) pentru situaţii de urgenţă civilă şi pentru perioadă de conflict, cu calculul subsecvent al capacităţii de supravieţuire naţională până la sosirea ajutoarelor externe; care este nivelul de pregătire a personalui (civil sau/şi militar) care urmează să fie integrat în fazele succesive de răspuns la dezastre civile sau conflicte militare de toate tipurile şi în ce măsură sistemele civile şi militare au exersate sistemele ce cooperare; care sunt dotările permanente şi care sunt structurile temporare prevăzute a funcţiona, şi cu ce viteză, în caz de urgenţe civile sau militare şi care sunt informaţiile puse la îndemâna populaţiei pentru a scurta la maximum timpul de intervenţie; care este capacitatea adăposturilor, centrelor de triere, etc.. Dar cel mai interesant lucru este constatarea modului în care reacţionează clasa politică şi, mai departe, modul în care se iau şi se pot aplica, prin consens, măsurile necesare în momentul unei crize naţionale de mari proporţii sau când apar semnale clare că apariţia acesteia sunt inevitable. Esenţială este analiza capacităţii de consens la nivelul clasei politice, aceasta constituind mereu un punct obligatoriu în realizarea oricărui tablou de risc al unei naţiuni. Cu cât nivelul de ameninţare este mai ridicat, devine vitală această capacitate (sau incapacitate) a clasei politice de a reacţiona rapid, asumând existenţa unui interes naţional de supravieţuire. Dovedim, din nou, că nu suntem în stare să urmărim logica unui asemenea interes naţional. Cu stare de urgenţă sau de alertă sau fără, cu carantinare sau nu, cu relaxarea pentru reluarea activităţii economice sau nu, asta trebuia să fie urmarea logică, unică, a unei discuţii responsabile în vistrutea interesului naţional de supravieţuire. O discuţie care să fi putut exista înainte de elaborarea textelor de proclamare a stării de urgenţă, a ordonanţelor militare, a propunerii pentru starea de alertă. Realitatea dovedeşte că nu s-a putut, nu se poate şi nici nu se va putea deoarece interesul naţional de supravieţuire, adică lupta pentru evitarea răspândirii virusului şi de reintrare în normalitate sunt subsumate şi complet înlocuite luptei între găştile politice şi propriilor interese de partide, partiduleţe şi, mai presus de toate, viitoarei campanii electorale. Gândiţi-vă că, în acest moment, cineva, oricine, ar lansa o chemare la discuţie în vederea următoarele măsuri pentru reechilibrarea economiei la care să vină toţi actorii majori ai scenei noastre politice care să se se oblige să obţină o decizie consensuală. Vă imaginaţi că ar fi posibil? Asta este vulnerabilitatea de securitate naţională care pe ei nu-i interesează, dar care poate da naştere la o tragedie în anumite circumstanţe. Nu este o situaţie scandaloasă nouă, este perpetuarea haloimăsului pe care-l cunoaştem de demult, de atât de mult timp încât ne-a intrat în gene imposibilitatea de a merge înainte ca o societate coalizată pentru apărarea propriului său interes de dezvoltare. Pur şi simplu, uitaţi că nu se poate. Pandemia este un subiect confiscat politic şi transformat, după modelul dat de Trump, în tema principală de campanie pentru viitoarele alegeri. Au ales cu bucurie să se sfâşie pe această temă deoarece, pe fond, este o binecuvântare pentru ei: astfel vor fi lăsate uitării discuţiile clasice (istoric, dovedite la fel de inutile şi deci uzate la electorat) despre autostrăzi, sistemul de învăţământ, sărăcie, corupţie, infrastructură energetică, fonduri europene, politică externă, integrare reală în marile proiecte europene unde sunt bani etc.. Pe tema asta nouă îşi vor sări nemilos la gât, aruncându-şi vina unii pe alţii şi invocând interesul superior al naţiunii care, acesta, interesul şi aceasta, naţiunea, au fost călcate în picioare, fără măcar a folosi covoraşul dezinfectant. Aleşii naţiunii asta pot, asta fac. Nu cred că se va schimba ceva. Nici măcar ei. Ei vor conduce în continuare, bat orice virus, sunt „generaţia Covidului”.

14. ORBAN VERSUS ORBAN - COMPARAȚII IREZISTIBILE!

 În condițiile în care întâmplarea istorică a făcut ca, exact în perioada celei mai teribile pandemii de până acum din secolul XXI și a celei mai grave crize economice generată de aceasta, la guvernare atât în România cât și în Ungaria vecină să fie echipe conduse de premieri cu același nume (Orban), comparațiile între ce fac acestea sunt absolut firești și oricum irezistibile. Dl. Viktor Orban este la guvernare în Ungaria de mult. Și, place nu place, s-a distins prin încercarea sistematică și remarcată de a da o șansă țării sale într-o lume în care domină cei puternici în numele globalizării pe plan internațional sau în numele europenizării pe plan european, iar cei mici sunt pur și simplu condamnați să ajungă colonii. A vorbit clar despre acest lucru în nenumărate rânduri. Și s-a străduit în fapt să facă ce a putut, intrând în coliziune cu unii dintre artizanii sau menestrelii „europenizării” înghesuiți prin birourile birocrației de la Bruxelles. A ales să întărească statul, să-i consolideze pe cât posibil pozițiile economice, a oprit privatizările, a blocat penetrările externe în puncte nodale și sectoare strategice, a încercat recuperări dintre privatizările nenecesare făcute, a decretat utilitățile publice activități nonprofit, a pus la plată băncile, telecom-ul și distribuțiile de energie și nu doar populația întru susținerea ajustărilor economice etc.. La o caracterizare suscintă, dl. Orban Viktor apare mai degrabă promaghiar decât proeuropean! Urmărind de mult ajungerea la guvernarea din România, dl. Ludovic Orban a reușit s-o preia doar de curând, într-un context anume, care este însă puțin important din punctul de vedere discutat aici. Domnia sa a ajuns la guvernare când România era deja o colonie perfectă, până-n măduva oaselor! Orice gând minunat de „decolonizare” a României ar fi avut dl. Ludovic Orban, spațiul eventual de manevră era îngust de tot, dacă nu chiar închis. Domnia sa n-a arătat însă niciun regret și nu s-a remarcat cu absolut nicio încercare de modificare pe cât posibil a respectivei stări de lucruri și a statutului deja consolidat în domeniu. Ba, dimpotrivă, a căutat să spulbere pe plan intern tot ceea ce mai licărea a încercare de „decolonizare”, să aprofundeze „statul minimal” (mai pe șleau spus, statul incapabil să mai facă ceva), iar, pe plan extern, să cucerească, prin vânturarea „liberalismului” cât mai liberalist, bunăvoința tocmai a acelora de pe la Bruxelles care-l pun la zid pe tizul său de la Budapesta. Nici să dai cu tunul nu găsești cumva la dl. Orban de la București o măsură de tipul celor promovate de tizul său de la Budapesta și din cauza cărora acesta din urmă este stigmatizat la Bruxelles de „iliberalism”. Personal n-am văzut ceva la dl. Orban Ludovic care să reprezinte măcar vreo încercare de a determina luarea în considerare la Bruxelles sau oriunde în altă parte a vreunui interes al României. Aproape mai rău, după demersurile dlui Orban de la București, apare în spațiul european că România nici nu are vreun interes anume, bun sau rău! Probabil, domnia sa înțelege interesele României mai degrabă realizate prin înfăptuirea intereselor europene (care or fi acestea?!). Mai pe scurt, dl Ludovic Orban apare mai mult pro Europa decât pro România! Și a venit coronavirusul! Pentru comparația Orban vs Orban nu mai era nevoie să vină și coronavirusul! Lucrurile erau clare! Măsurile economice luate împotriva consecințelor coronavirusului au confirmat cu prisosință ceea ce era deja clar și până acum! Dl. Orban de la Budapesta a pus la bătaie tot ceea ce a avut la dispoziție pentru a ajuta firmele mici în restriște, pe salariații afectați și debitorii bancari cu probleme. Ca să nu se îndatoreze prea greu a făcut ceva superimportant, durându-l în nădragi că va fi din nou taxat de „iliberalism” de către komisarii de tip sovietic de la Bruxelles. A luat câte ceva de la bogați ca să poată da ceva la săraci, care vor fi cei mai afectați. A taxat băncile, chiar și pe proprietarii auto, a cerut limitări din partea celor cu câștiguri mari. Nimic din toate acestea la dl Orban de la București. În abordarea acestuia din urmă, „ajutorul” în domeniul bancar rămâne la cheremul deciziei băncilor și ceea ce se va da concret firmelor și salariaților va fi de la bugetul de stat. Adică de la săraci! Pentru că, în biata Românie, firmele care obțin 70% din PIB, adică cele mari, participă la finanțarea cheltuielilor bugetului României cu numai 45%, bugetul fiind susținut de fapt de către săracii României (micile firme) în proporție de peste 55%, deși acestea nu realizează decât 30% din PIB. Să nu-l punem însă la zid pe dl Orban Ludovic. Atât poate nu numai pentru că asta este viziunea sa „europeană”, dar acestea sunt și limitele pe care le dictează starea și statutul de colonie al României. În Ungaria, statul este puternic, nu minimal: încasează din taxe 48% din PIB, în România - doar 26% din PIB! Este o diferență de resurse și de putință! În Ungaria, există foarte multe bănci străine, dar sistemul bancar este controlat de bănci maghiare; în România 87% din capitalul din sistemul bancar este străin și băncile străine îl conduc. Ungaria are un sistem bancar, bun sau rău, dar al său! România n-are un sistem bancar, bun sau rău dar al său! Dl Orban de la București n-are aceleași posibilități ca dl Orban de la Budapesta. Concluzionând: cu posibilități anticoloniale mai mari dar și cu vreri anticoloniale hotărâte, dl Orban Viktor de la Budapesta face ce face, în timp ce, cu posibilități anticoloniale mai mici dar și cu vreri anticoloniale zero, dl Orban Ludovic de la București nu poate face decât ceea ce face. Consecința faptului că la Budapesta este așa cum este și că la București este așa cum este va fi una singură și sigură. La Budapesta se va depăși criza coronavirusului (c-așa-i cu epidemiile, vin și trec) și poate se va supraviețui și colonialismului atotcotropitor. La București se va depăși criza coronavirusului (c-așa-i cu epidemiile, vin și trec), dar nu se va supraviețui ofensivei colonialiste postcoronavirus, care va fi ruinătoare pentru colonii. Într-o stare colonială aiuritoare, respectiv cu două economii disjuncte pe același teren - una, cea românească, ce trebuie, deși a ajuns să pună doar pingele, s-o țină înfloritoare pe cealaltă, cea străină - lucrurile nu pot merge mai departe, oricât colonialism ar administra stăpânii externi și oricât ar accepta colonia, pentru că se vor împotmoli! Așa ceva nu poate opera! Și împărțirea terenului între colonialiști va fi obiectiv necesară! România este în mare pericol de-a fi dezmembrată! Asistând la evenimente, ba mai mult decât atât judecând după propriile declarații privind respingerea tratatului de la Trianon, de la care tocmai se împlinesc în curând 100 de ani, dl. Orban de la Budapesta poate chiar mizează să se aleagă cu ceva: cu vreo autonomie teritorială a ținutului secuiesc, poate chiar și cu vreun Ardeal! Eu cred că se înșală, dar nu pentru că România nu va pierde Ardealul, ci pentru că îl vor lua nemții. Nu vor fi cumva lupte, totul se va aranja în liniște, la Bruxelles, online! Ca în vremea coronavirusului! 

15. REȚETA SUCCESULUI - UNCHIUL ESTE „GRINDĂ”!

 Sergiu-Marian Bordea-Ştefan era, la începutul lunii aprilie, un lucrător vamal oarecare la Focşani. Fără niciun fel de concurs, el a fost numit şef al Finanţelor de la Galaţi, iar a doua zi de la această numire a fost promovat, tot fără concurs, director general adjunct la Fisc pentru regiunea sud-est a ţării. Vrânceanul Sergiu-Marian Bordea-Ştefan este dovada vie că nimic nu este imposibil atunci când vine vorba de ambiţiile unui mic funcţionar de a promova peste noapte (la propriu) într-o înaltă funcţie publică. La începutul lunii aprilie a acestui an, Bordea-Ştefan era un simplu inspector vamal la Biroul Vamal de Interior (BVI) Vrancea (instituţie subordonată Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, care are în subordine fiscul şi vămile din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea, Brăila, Constanţa), iar în doar două zile a reuşit două promovări absolut spectaculoase. Deşi iniţial în mediul politic au apărut informaţii că acesta va fi numit şef al BVI Vrancea, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. În prima fază, pe 1 aprilie 2020, printr-un ordin semnat de şefa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu, Sergiu-Marian Bordea-Ştefan a fost numit, fără concurs, director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi, în locul unei persoane care ocupase postul respectiv în urmă cu doar trei luni, tot cu delegaţie. Chiar a doua zi, proaspătul director a mai avut parte de o promovare surpriză, tot fără concurs, de data aceasta pe funcţia de director general adjunct al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi. Surse din interiorul AJFP Galaţi au confirmat că, în cele 24 de ore în care a fost şef al instituţiei, Sergiu-Marian Bordea-Ştefan nu a fost văzut de nimeni la muncă, numirea fiind pe rol de „trambulină”, deoarece altfel (conform regulamentelor interioare) nu putea fi pus director adjunct la direcţia regională.

 Averea familiei Bordea-Ştefan: Dincolo de spectaculoasa ascensiune profesională a vameşului vrâncean există însă şi importante aspecte politice şi personale. El este membru al PNL, iar numele lui a figurat pe lista de candidaţi a acestui partid, la alegerile din 2016, la Consiliul Local al comunei Milcovul (judeţul Vrancea). De asemenea, soţia proaspătului director al finanţelor din sud-estul României este nepoată de frate a ministrului Dezvoltării, Ion Ştefan (cunoscut şi drept „ministrul Grindă”, după scandalul cu declararea fiscală incorectă a suprafeţei vilei în care locuieşte), ea fiind angajată ca jurist la firma de transporturi a acestuia (Balcanic Prod SRL Focşani). În ceea ce priveşte averea familiei Bordea-Ştefan, conform declaraţiei de avere din mai 2019 (ultima disponibilă pe site-ul ANAF), aceasta deţine nu mai puţin de nouă terenuri pe raza judeţului Vrancea, toate dobândite prin cumpărare, în perioada 2012-2016. Prin acestea se numără patru terenuri intravilan (două în Focşani, de 610 mp şi 2.321 mp, şi câte unul în Vidra şi Valea Sării, de 1.507 mp, respectiv 500 mp) şi cinci loturi agricole (la Putna Seacă, Răstoaca, Milcovul şi Slobozia Ciorăşti), însumând circa 55.000 mp.. Casa de locuit a familiei se află la Valea Sării, însă aceasta deţine şi un apartament cu două camere în municipiul Bucureşti (cumpărat cu banii jos în 1998), care este închiriat. Veniturile obţinute din chirie de familia Bordea-Ştefan sunt, conform declaraţiei de avere, de numai 200 de lei pe lună, deşi în respectiva zonă chiria medie este de cel puţin 5-6 ori mai mare, adică 220-250 de euro lunar. Numirea lui Sergiu-Marian Bordea-Ştefan la şefia Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi nu este singura mişcare de personal regională pe filiera Vrancea-PNL-Ion Ştefan. În data de 7 mai 2020, la conducerea Regionalei CFR Galaţi a fost numit Sorin Mihăilescu, care până atunci a ocupat o funcţie măruntă în sistem: şef la Regulatorul de Circulaţie CFR Adjud. Mihăilescu este membru PNL şi este prieten şi cumătru cu ministrul Ion Ştefan! Așadar, ministrul Grindă se afirmă tot mai mult ca un nou Dragnea al României! Dacă Dragnea promova teleormăniști, Grindă promovează vrânceni! Republica Teleormanistan devine Republica Vrâncenistan! Dezgustător! Fără îndoială, Grindă este o mostră a politicii pedeliste - pe stil vechi/liberale - pe stil nou cum că, PNL/PDL este altfel decât PSD!

16. BOMBE CU CEAS MARCA JOHANNIS-ORBAN!

  Nu este deloc exclusă o recrudescență a epidemiei. O coborâre de pe faimosul platou. Dar în sens invers. În sensul de întoarcere. Acesta se anunță a fi rezultatul unor greșeli extraordinar de mari făcute de tandemul politic nominalizat în titlu. Iar bombele cu ceas sunt mai multe. Periculos de multe. Începând de la frontiera României și până în inima ei. Bombă cu ceas la frontiere. Bomba cu ceas în Piața Victoriei. Sau în Herăstrău. Bombă cu ceas nu numai în orașele mari, ci și în orașele mici. Având de această dată nu o conotație organizatorică, cum se întâmplă la intrările în țară, ci o conotație psihologică. Încă și mai periculoasă. Pericolul de escaladare al epidemiei este din păcate cât se poate de real. Totul a început printr-o estimare total greșită a calendarului legislativ, având la bază disprețul față de Legea Fundamentală a statului. Ignorarea Constituției face victime. Iar prefigurarea efectelor extrem de periculoase care pot urma este, din păcate, cât se poate de vizibilă pe străzile din orașele mari, pe străzile din orașele mici, pe străzile din satele României. Și chiar și în curțile oamenilor, în care nimeni nu mai respectă nici măcar cele mai elementare reguli de distanțare socială. Dacă iei o minge și o bagi prea adânc în apă, în momentul în care-ți scapă din mâini, conform legilor fizicii, ea țâșnește spre suprafață. Și cu cât ai băgat-o anterior mai adânc, cu atât mai puternic are tendința de a sări, ridicându-se deasupra apei. Presiunea psihologică la care a fost supusă populația prin dispoziții contradictorii, multe lipsite de claritate sau de o elementară logică, dispoziții impuse de către Ludovic Orban, amplificate de amenzi aberante și uneori de excesul de zel sau chiar abuzul de putere al unor polițiști, a avut drept efect dezlănțuirea necontrolată a spiritului de libertate propriu oricărui popor. Și nimic nu a mai îngrădit în aceste zile manifestarea necontrolată, uneori excesivă a acestui spirit de libertate. Așa se explică demostrațiile, cu sau fără tricolor, desfășurate în Piața Victoriei și în alte spații publice din țară. Sau ieșirea și pe timp de zi și pe timp de noapte în număr mare în parcurile României, fără a mai ține cont de niciun fel de reguli legate de protecția persoanelor. Și piețele agroalimenare au fost și sunt aglomerate în exces. Epidemia poate cunoaște oricând nu numai o recrudescență, ci o amploare care până acum a putut fi evitată în România. Deci oamenii nu mai pot fi ținuți sub control în niciun fel, o dată fiindcă au existat exagerări, denaturări, neclarități și contradicții grave în actul de decizie prezidențială și guvernamentală și, în al doilea rând, fiindcă, ignorând prevederile constituționale, încălcându-le cu tot dinadinsul, Executivul a ajuns în situația în care nu a mai putut să înnădească starea de urgență cu starea de alertă. Iar în prealabil, Curtea Constituțională a sancționat ordonanțele de urgență în baza cărora au fost amendați 300.000 de români. În aceste condiții, cetățenii vor refuza să mai respecte restricțiile. Din lipsa crasă de pricepere a Executivului au apărut cele trei zile de haos. Un haos care se poate perpetua și chiar amplifica și după cele trei zile în care nu au mai existat constrângeri legisative. Deși s-au comportat în linii mari extrem de disciplinat, românii tratați de către guvernanți cu lipsă de respect, s-au revoltat în mod manifest sau mai puțin manifest - pentru că există o uriașă revoltă care încă nu este prea vizibilă - și, ignorând pericolul, nu mai respectă nici măcar regulile elementare de igienă, ca să nu mai vorbim despre regulile atât de necesare de distanțare socială, în condițiile în care, în absența testărilor, nu se știe cine este infectat și cine nu este infectat. Iar absența testărilor li se se datorază în exclusivitate lui Ludovic Orban, care în bătălia lui cu Gabriela Firea, timp de mai bine de trei săptămâni, a afirmat în mod repetat că testarea în masă este o prostie, care nu-și are rostul. Motiv pentru care până la urmă l-a destituit și pe Adrian Streinu-Cercel, care colabora în acest sens cu primarul general al Capitalei. Iar acum a venit și nebunia de la frontiere. După ce oamenii au stat multe ore în șir la coadă și într-un sens, și în altul, și pentru a intra în țară și pentru a ieși din țară, revolta în rândul lor a izbucnit și au spart pur și simplu barierele instituite de vameși și de grăniceri, astfel încât și într-un sens și în altul au trecut frontiera fără a mai fi verificați în vreun fel. Această bombă cu ceas se răspândește în aceste ore pe întreg teritoriul României, descurajându-i și mai mult pe cetățenii care, două luni, au stat cuminți în casele lor, pentru a pune stavilă epidemiei. Prețul tâmpeniilor Guvernului îl vom plăti toți. Cu vârf și îndesat. Nu doar guvernanții. Nu doar Klaus Johannis. Nu doar PNL.. Și mă tem că dacă românii nu pot fi convinși să respecte măcar începând de mâine câteva reguli de bază, epidemia va scăpa de sub control. Dar cine ar putea să-i mai convingă? În niciun caz Guvernul. Guvernul și-a pierdut orice fel de credibilitate, mai ales după „operațiunea Sparanghelul”. În niciun caz Klaus Johannis. Nici Klaus Johannis nu mai are credibilitate. În principiu, acest rol ar putea fi luat de opoziție. De care opoziție? De Traian Băsescu? Imposibil. De Victor Ponta? Din nou, imposibil. De PSD? Îl și văd pe Marcel Ciolacu, cu „credibilitatea” pe care o are, adresând-se în mod convingător românilor, pentru a-i convinge să se spele pe mâini - nu și pe creier - și să rămână cât mai mult timp posibil în casă. Iar dacă mă gândesc la măști și la obligația care apare abia acum, ca în toate spațiile publice închise să fie purtate, mă ia cu amețeală. Cine produce și cine importă miliardele de măști necesare pentru toată această perioadă a stării de alertă? Ghiciți voi. Mie mi-e cu neputință!

17. SITUAȚIA ECONOMICĂ ÎN LUME ȘI ÎN ROMÂNIA:

 Cu cele 2,12 milioane de locuri de muncă pierdute săptămâna trecută, cifra agregată a locurilor de muncă pierdute în SUA în urma COVID este de 40 de milioane. Adică un sfert din forța de muncă din SUA a rămas fără loc de muncă. PIB-ul pe primul trimestru al SUA a fost revizuit in jos, de la -4,8% la -5%. În timpul ăsta, în România: creștere economică de 0,3% în primul trimestru (din pix, adică o minciună!), și lege de rectificare bugetară care spune că PIB-ul va crește în 2020 cu 22,3 miliarde de lei față de anul 2019. Și rectificare bugetară care are în vedere doar 37.000 de șomeri în plus în 2020 față de anul 2019 (creșterea ratei șomajului de la 3,9% la 4,4%), însoțită în România de o creștere salariilor, cu 6%. Până în acest moment, cifra agregată a locurilor de muncă pierdute - contracte de munca incetate definitiv - este de 430.000 (de 11 ori mai mult decât vede guvernul, care estimează doar 37.000 de șomeri în plus la finalul anului), la care se adaugă 595.000 de locuri de muncă suspendate (estimarea mea este că maximum un sfert se vor regăsi active după reluarea activității). Cam atât despre realismul rectificării bugetare și a castelelor de nisip guvernamentale. ,,Economia nici nu trebuie repornită, ci doar revigorată”. Așa-i? Prognozele Băncii Centrale Europene sunt acum de cădere între 8 și 12% a economiei în Zona Euro. Doar Câțu vede creștere economică în lume și la noi. El spune că PIB-ul în 2020 va crește în România cu 22,3 miliarde de lei. Oare de ce mint oamenii ăștia cu lucruri ușor verificabile? Poate pentru simplul fapt că, astfel sunt „scutiți” de bătăile de cap date de conceperea unui program de relansare reală a economiei! Alt aspect demn de semnalat: guwenerul s-a împrumutat la dobânzi de 75 de ori mai mari decât Austria, de exemplu! Bancile austriece iau bani aproape gratis de pe extern și împrumută statul român la dobânzile astea! Wow! Austria se împrumută la dobânzi anuale de 0,05% (de peste 60 de ori mai mici decât România). Cehia (non-Euro), la dobânzi de 1,28% (sub jumătate față de România). Bulgaria (non-Euro), la dobânzi de 0,2%. Polonia (non-Euro), la dobânzi de 1,46%. Ratele de dobândă pe termen lung ale României sunt de 4,83%. Datele Băncii Centrale Europene demonstrează clar faptul că, ratele de dobândă la care se împrumută România sunt cele mai mari din Uniunea Europeană. Această criză nu este una financiară ci una economică. Nu băncile trebuie țintite (cum se întâmplă în România) prin măsuri de sprijinin - respectiv menținerea dobânzilor la credite la un nivel de 5 ori mai mare decât în Zona Euro, de 3 ori mai mare decât în Polonia. Ci populația și companiile! Ce au în comun toate băncile centrale ale țărilor care țintesc populația în criză și nu interesele acționarilor privați ai băncilor comerciale? Au redus imediat și semnificativ, ratele de dobândă la credite! Toate băncile centrale au redus semnificativ ratele de dobândă, pentru a ieftini creditul din economie. Excepția face BNR și Banca Centrală a Rusiei care au menținut dobânzile ridicate. Politica BNR a fost chiar mai păguboasă față de economie în raport cu modelul ei - Banca Centrală a Rusiei. Înainte de a reduce timid rata de dobândă (cu 0,5 puncte procentuale de la 2,5% până nici măcar la minimul istoric de 1,75%) în 20 martie, BNR a manipulat lichiditatea din piață, absorbind banii și scumpind dobânzile ROBOR cu 0,41 puncte procentuale anulând astfel ex-ante potențialul efect benefic asupra poverii bancare a populației și companiilor. Nici măcar Bance Centrală a Rusiei - modelul lui Mugur Isărescu, nu a manipulat astfel dobânzile în contra-populației. Ce mai este diferit între băncile centrale care au redus agresiv în criză povara bancară pentru populație și companii, prin metode de piață, și BNR, care a acționat în sens contrar, favorizând profiturile acționarilor băncilor comerciale? Niciuna dintre băncile centrale care au redus semnificativ povara bancară pentru populație nu este condusă de un fost turnător al securității. Ba din contră. Spre exemplu, Adam Glapinski - guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, nu numai că nu a fost turnător la Securitate ca „Manole”. Glapinski a fost membru al Solidarității și opozant al comunismului, ceea ce arată că în mod real poți ajunge guvernator de bancă centrală chiar dacă nu ai fost sicofant. Glapinski a redus imediat dobânda cheie, în două rânduri, ducând-o încă din martie până la 0,5% (minim istoric). Prin urmare Polonia se împrumută la extern cu 1,46% pe an, iar România, în mod real, de 3 ori mai scump. Piețele financiare au râs în data de 19 mai de Păcală (Florin) și Manole (fostul turnător al Securității). Ei au reușit performanță printr-un mix de politici țintit să paradească populația și să favorizeze băncile comerciale, de a împrumuta România la cel mai mare multiplu față de orice economie care face ceva pentru populație și pentru companii, în criza de sănătate publică. Ei au vrut să se împrumute de 3,3 miliarde de Euro la dobânzi mari, drept pentru care piața a râs de ei. Văzând cât de mari sunt dobânzile dispuse a fi plătite de Păcală, Tândală și Manole, piața le-a oferit 13 miliarde de Euro. Orice economist de bun simț vede într-o suprasubscriere de 4 ori mai mare decât ceea ce dorește să atragă un guvern incompetent, trei lucruri: și-au găsit fraierul; dobânda oferită de stat pentru împrumut este prea mare (dacă era prea mică, oferta este sub-subscrisă, adică băncile ofereau mai puțin decât voia statul să atragă); dobânda dispusă a fi plătită de Păcală și Manole este de până la câteva zeci de ori mai mari decât în state care au adoptat legile lustrației. În final, Păcălă, Tândală și Manole au reușit să atragă doar numai 1,3 miliarde de Euro în împrumuturi pe 5 ani, la o dobândă atenție, de 3,05 puncte procentuale peste referința. S-au adăugat încă 2 miliarde de Euro în împrumuturi pe 10 ani, la o dobândă, atenție de 3,75 puncte procentuale - de 75 de ori mai mare fiind dobânda decât în Austria (0,05%) sau de 19 ori mai mare decât în Bulgaria. Asta înseamnă că toate ofertele de peste 1,3 miliarde de Euro (la 5 ani) și de peste 2 miliarde de Euro (la 10 ani) erau mai scumpe și mult mai scumpe decât 3,05% pe an, respectiv 3,75% pe an, piețele financiare râzând de cei trei: dacă sunteți dispuși să plătiți de 20 de ori mai mult decât Bulgaria, de ce nu ați plăti și mult mai mult. Mult mai mult decât orice țară non-Euro!!  Paradoxal, împrumuturile vin inclusiv de la bănci austriece, care au acces la finanțare la 0,1% sau chiar mai jos, având perspectiva dobânzilor negative, și le plasează statului român la dobânzi mai mari de 75 de ori decât costurile de împrumut ale statului austriac. Tot paradoxal, o parte din acești bani au plecat din sectorul bancar românesc, nepenalizați, întrucât Mugur Isărescu le-a asigurat ieșirea din economia României la un curs nepenalizator (a intervenit cu 10 miliarde de Euro din rezerva valutară în martie și aprilie 2020) astfel încât băncile să piardă din cauza deprecierii. După care, banii nepenalizați se întorc în România, la împrumuturi de 75 de ori mai scumpe decât cele ale statului austriac. Banci cărora și Florin le garantează profiturile, subvenționând de la stat, prin IMM Invest - nu populația și statul român - pe ele le-ar fi servit dacă Isărescu reducea semnificativ dobânzile înainte, ci profiturile acționarilor băncilor! Oribil!!!

18.MARCEL VELA ȘI NOUA LEGE A „MANIFESTĂRILOR PUBLICE”!

 Săptămâna trecută, Jandarmeria Română a finalizat proiectul de Lege a manifestărilor publice, care se coace de ceva vreme prin birourile de la Interne și care este menit să înlocuiască Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Inițiativa de a actualiza o lege veche în baza neajunsurilor sale întâlnite în practică nu este o idee rea, însă demersul poate foarte ușor să ia o altă cale dacă își bagă coada politicienii și generalii care vor cât mai multă liniște, concretizată prin amenzi mari și proteste cât mai greu de organizat. Chiar și-n perioada aceasta, de exemplu, avem liber la spectacole în aer liber la care să participe 500 de persoane, dar acțiunile de protest rămân în continuare interzise, iar acesta este un semnal suficient ca să fim cu ochii pe democrație ca pe butelie. Iar acum vă propun să ne trecem ochii peste cele 11 pagini + 4 formulare ca anexe ale proiectului Legii privind manifestările publice.

Mi-au sărit în ochi următoarele prevederi:

§  I. art. 4 - Manifestările publice trebuie să se desfăşoare astfel încât să nu afecteze starea de normalitate în societate, să nu aducă atingere mediului ambiant şi să nu pună în pericol ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public sau privat.

  Cine decide care este starea de normalitate și eventual cum se manifestă afectarea ei? Dacă iau o portavoce și îmi exprim părerea în fața unei primării față de nu știu ce decizie/politică publică în mod cert probabil va veni un agent care să îmi spună că am afectat starea de normalitate. Primarul poate oricând să nu autorizeze un marș, oricare ar fi motivul organizatorilor.  Prevederea este periculos de susceptibilă la subiectivitate din partea primarilor avizatori pe de o parte și a celor de ordine publică pe de altă parte.

§  II. art. 5 - (1) Sunt interzise manifestările publice prin care: c) se urmărește defăimarea ţării şi a naţiunii, afectarea caracterului național, suveran și independent, unitar și indivizibil al statului român, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

  Accent pe defăimarea țării și a națiunii și pe bune moravuri, da? Dacă se trezește vreun ministru să spună că un anumit protest, intrând în presa internațională, ar pune România într-o lumină proastă pe un anumit subiect, dacă îi vine ideea că asta este defăimare și că protestul trebuie interzis? De ce trebuie să vină autoritatea să îmi spună ce am voie să afirm și ce nu despre țara mea? Că poate de asta ies să protestez, să o critic cu privire la o stare de fapt, că mă scoate din sărite faptul că simțul comunității este aproape zero printre noi. Asta este defăimarea națiunii? Iarăși, ce sunt alea „bune moravuri”? Manifestările Pride ar fi foarte ușor de catalogat în acest fel de conservatori, iar aceștia imediat ar pune mâna pe telefon și nu m-aș mira ca anumite organe să aplice sancțiuni în multe dintre județele țării.

§  III. art. 5 (1) Sunt interzise manifestările publice prin care: d) se perturbă activitatea normală a instituțiilor publice sau private precum și ceremoniile/activitățile oficiale organizate la nivelul statului sau al autorităților publice centrale sau locale.

 Eu de aici înțeleg că este cam gata cu toate grevele de orice fel. Greva în sine poate însemna, temporar, perturbarea activității normale a unei instituții sau a unei entități private.

§  IV. art. 6 - Pe timpul desfăşurării manifestărilor publice, sunt interzise: h) ascunderea feţei cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea. Wow!!

  Este iarnă, sunt -10 grade afară și niște guvernanți dau o ordonanță de urgență pentru care vreau să ies în stradă. Ce fac, nu-mi acopăr fața de frig? Vin cu bicicleta și am cagulă specială pentru vânt, să înțeleg că trebuie să o dau jos. Este o aberație! De asemenea, ce vor face artiștii care desfășoară manifestări cultural-artistice, așa cum sunt indicați la art. 3 al proiectului?

§  V. art. 10 - vor să extindă termenul de depunere a declarației prealabile de la 3 la 5 zile, deci încă un pas înapoi prin acest proiect.

§  VI. art. 13 - participarea organizatorului sau reprezentantului legal nu era obligatorie la ședința de analiză a declarării prealabile, acum vor să instituie această obligație.

§  VII. art 18 - Organizatorul este obligat: b) să nu desfășoare o manifestare publică pentru care a fost emisă o decizie de avizare nefavorabilă.

 Așadar, dacă primarul interpretează de la sine putere că acțiunea respectivă „afectează starea de normalitate”, ești obligat să te supui, să înghiți în sec și să anulezi manifestarea/protestul/marșul și așa mai departe. Dacă se prezintă vreunul, ai pus-o, că art. 27 al proiectului prevede că agentul constatator îți poate interzice să mai organizezi vreo altă manifestare publică pentru o perioadă de la 6 la 12 luni. Și, uite așa, un drept constituțional este pus în paranteze. În forma propusă, acest proiect este un mare regres față de legea din 1991 (FSN, ca să ne înțelegem) și poate deveni o piatră de temelie pentru înăbușirea oricăror acțiuni de protest deranjante pentru autorități, indiferent că este vorba de cele locale sau de cele naționale. Iar lui Marcel Vela ar trebui să îi fie rușine că un astfel de proiect pleacă de la ministerul pe care îl conduce, mai ales în contextul în care voia să ne arate că este opusul lui Carmen Dan. Dar ce să ceri de la un … pedelist, pardon, penelist?

19. KLAUS  JOHANNIS ȘI COLOSALA MINCIUNĂ A „IDENTITĂȚII DE GEN”!

 Plicticoșenia tărăgănată a lui Klaus Johannis are și o parte bună: este mai previzibilă decât prelungirea stării de alertă. Nimic din ce se pogoară din Dealul Cotroceni asupra poporului român nu poate surprinde omul normal. „Cred că ați aflat pe surse ce voi face cu legea identității de gen…”, a declarat Johannis, joi. Masca i-a ascuns zâmbetul de tablă galvanizată, doar elasticul s-a lăbărțat puțin pe pomeți. „Sursele” erau cele ale Digi 24, canalul colector al celor mai intime gânduri prezidențiale, care anunțase că președintele nu va promulga legea. Totuși, nu trebuia să fii Mafalda pentru a ghici că politicianul, care i-a făcut „fanatici religioși” și „infatuați” pe susținătorii familiei tradiționale și a votat sfidător, abia în al 12-lea ceas, când s-a asigurat că soarta referendumului era pecetluită, se va opune interzicerii identității de gen în școli. Pentru cei pe care noua Revoluție Culturală i-a luat pe nepregătite, trebuie arătat că, potrivit „teoriei identității de gen”, omul se naște cu un sex biologic - masculin sau feminin - care nu coincide întotdeauna cu genul său. Pentru că genul unui om, susține teoria, este determinat de o sumedenie de factori sociali și culturali - mediul familial, educația, anturajul, condițiile sociale etc. - care îl pot influența să se identifice cu un „gen” diferit de sexul biologic. Spre deosebire de sexul biologic, „genul” nu este doar masculin sau faminin: potrivit site-ului healthline.com, există nu mai puțin de 64 de „identități de gen”!! De asemenea, spre deosebire de sexul biologic, care poate fi schimbat doar prin intervenție chirurgicală, „genul”, fiind o chestiune de „asumare” și „identificare”, poate fi schimbat oricând îți dă ghes Eul. Aceasta este și cea mai importantă caracteristică a „genului”: fluiditatea. Amintesc faptul că, revoluția socialistă mondială a eșuat din cauză că motorul ei, clasa muncitoare, s-a gripat. A fost pervertit de capitalism. Nivelul de trai a crescut atât de mult în Occident, încât proletariatul a devenit cât se poate de mulțumit de viața sa și s-a sastisit de „lupta de clasă”. Dar ideea revoluției biruitoare nu a murit: avea nevoie doar de un motor nou. Un motor care să nu mai fie în pericol de a se gripa. Așa a fost înlocuit  Proletariatul cu Minoritățile de toate felurile: rasiale, culturale și mai ales sexuale. Cele din urmă aveau avantajul că se pot multiplica la nesfârșit. Când avântul revoluționar lâncezește, este inventată o nouă minoritate sexuală, gata să se bată cu toate prejudecățile (inclusiv ale celorlalte minorități sexuale) pentru a se impune și a fi recunoscută. Acesta este avantajul „fluidității” de care vorbeam: spre deosebire de Clasa Muncitoare, care se anchilozează inevitabil, Genul se reinventează și se reînnoiește continuu. Așa a devenit Genul motorul ideal al „revoluției permanente” visate de Troțki, idolul Stângii occidentale. Să mai spunem doar că în procesul de apariție a noi „varietăți de gen”, nu o dată se întâmplă ca acestea să intre în coliziune cu altele, deja existente. De pildă, zilele acestea se scrie enorm în Occident despre războiul dintre J.K. Rowling, „mama lui Harry Potter”, o feministă convinsă și o militantă activă pentru drepturile lesbiene, și transsexuali. Rowling afirmă că transsexualii și transgenderii, nefiind femei adevărate, compromit lupta feministelor și a lesbienelor. Bărbații „trans” susțin însă că sufletul și sensibilitatea lor sunt mult mai feminine decât cele ale lesbienelor. Și dă-i război… Dar părinții Noii Revoluției Mondiale se bucură: din asemenea conflicte, ideologia se limpezește și Revoluția iese întărită. La fel cum a ieșit din conflictele dintre bolșevici și menșevici sau, la noi, dintre Gheorghiu-Dej și Ana Pauker - Vasile Luca - Teohari Georgescu. Simultan cu mesajul atât de transparent al lui Johannis privind intenția de a lua în brațe „teoria genului” și a-i permite să se lăfăie în școlile românești,  televiziunile s-au mobilizat exemplar, alocând din timpul rezervat isteriei COVID un calup de indignare și pentru „lovitura dată de Parlament libertății de gândire și expresie în spațiul universitar”. Mobilizarea în favoaea„Teoria Genului” în școli arată că Educație Sexuală nu va fi atât de „sanitară” cum am fost asigurați, ci va fi încărcată de ideologie. Patru-cinci persoane cu sex incert s-au aliniat la gardul Cotrocenilor, iar camerele le-au filmat îndelung, cu aviditatea cu care caută buluceala la moaște. Vreo zece studenți strânși într-un campus au protestat și ei față de „atacul la autonomia universitară” și au deplâns în șabloane extrase din „Istoria Stângii - cursul scurt” că Parlamentul tiranic le jumulește visele înaripate. După cum se vede, pe Dâmbovița, poporul, după ce s-a fript 50 de ani cu comunismul, nu prea arde de dorul de a aprinde flacăra Revoluției Mondiale. Pentru a camufla pe cât posibil stânjenitoarea penurie de adepți, au fost scoși la înaintare ideologii de serviciu. Nici ei prea mulți, și-au acoperit puținătatea cu un amestec de vituperări indignate și argumente care se doreau științifice la adresa amendamentului din lege care interzice ideologia de gen. Amendamentul a fost propus de senatorul PMP, Vasile Cristin Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University, și a fost votat de 81 de senatori de la PSD, ProRomânia și PMP, cu 22 de voturi împotrivă, majoritatea de la USR si UDMR și 27 de abțineri de la PNL. Mircea Miclea: „Este prima dată după Evul Mediu când un organism legiuitor spune ce se poate preda și ce nu se poate preda în universitate, asta făcea în Evul Mediu Biserica Catolică.” Mihaela Miroiu: „O incultură crasă, strigătoare la cer. Este o problemă elementară pentru orice om că sexul biologic este una, și genul, la nivel de interpretare culturală, socială, a rolurilor pe care trebuie să le joace bărbații și femeile, e cu totul altceva. Aceste genuri, feminin și masculin (dar celelalte 62? - n.n.) sunt rezultatul concepției societății despre rolurile pe care trebuie să le joace cele două sexe, iar sexul biologic este altă poveste.” Vlad Alexandrescu, senator USR: „România se aliniază unor poziții promovate de Ungaria lui Victor Orban și de Polonia, devenind un regim în care s-a introdus poliția gândirii.” Mihai Maci: „Teologul de la Zalău (sesizați sila - n.n.) poate veni mâine să ne spună că Evoluționismul e o „opinie” și predarea lui poate fi decisă de Senat.” Vă invit încă o dată să remarcați poziția „pro-știință” a avocaților „teoriei de gen”! Cine se opune „teoriei de gen” este un obscurantist, un „fanatic religios”.

  Și acum, doamnelor și domnilor, am plăcerea să vă prezint o bombă: pe 17 septembrie 2019, în publicația științifică online Quillete.com. apărea un articol devastator la adresa „Teoriei de Gen”, semnat de un anume Christopher Dummitt, intitulat „Confessions of a Social Constructionist” („Mărturisirile unui autor de constructe sociale”). Dar Dummitt nu este un fitecine: el este însuși AUTORUL „Teoriei de Gen”. Iar esența articolului este că „Teoria de Gen” este o invenție ideologică. „Toată lumea inventează. Așa funcționează lucrurile în domeniul studiilor de gen”, dezvăluie Dummitt în lungul text în care își pune cenușă în cap pentru „teoria” pe care a scornit-o în 1998. „În cercetările mele privind Genul nu am găsit explicații științifice, ele au apărut doar din convingerile mele ideologice”, continuă autorul. „Practic, nu aveam nicio dovadă pentru o parte din ce afirmam. Așadar, mi-am susținut argumentele cu fervoare și am atacat punctele de vedere alternative. Din punct de vedere intelectual, nu a fost prea frumos.” Și Dummitt adaugă: „De aceea este atât de dezamăgitor să văd că opiniile pe care le-am folosit pentru a argumenta cu atâta fervoare - și atât de fără temei - sunt acceptate acum de atât de mulți în societate.” Iată mai jos un rezumat al eșafodalui ideologic pe care Dummitt și-a construit „Teoria Genului”:  „Mai întâi, aș vrea să subliniez că, în calitate de istoric, știam că există o mare cantitate de variabilitate culturală și istorică. Genul nu a fost definit la fel întotdeauna și peste tot. Explicam că există un ansamblu de concepte și relații în evoluția istorică dând un sens diferențelor dintre bărbați și femei. Cum puteți să afirmați că a fi bărbat sau femeie este un lucru legat de biologie, dacă avem dovezi ale schimbărilor de-a lungul timpului? Am insistat că nu există un temei istoric pentru o diferență sexuală, înrădăcinată într-un fundament, istoric sau de alt fel, care să poată exista înainte de a fi înțeleasă din punct de vedere cultural. Arătam apoi că, de câte ori te întâlnești cu cineva care îți spune că ceva este masculin sau feminin, nu este vorba doar de sex. Este întotdeauna, simultan, și o chestiune de putere. Iar cuvântul „putere” a fost și rămâne un fel de cuvânt magic în lumea academică - mai ales pentru un proaspăt absolvent care îl citește pentru prima oară pe Michel Foucault. În The Manly Modern (prima lucrare a lui Dummitt - n.n), eram și mai explicit: „Genul este o chestiune de putere… A te referi la două concepte de o manieră care îl codifică pe unul ca masculin și pe celălalt ca feminin înseamnă să stabilești o ierarhie între cele două.” Așadar, dacă cineva nega că sexul și genul sunt variabile, dacă sugera că sunt ceva atemporal sau biologic, însemna că încerca să justifice puterea bărbaților în societate. Era apologetul opresiunii. Vă amintește asta de ceva?, întreabă ironic Dummit, după care continuă: apoi, în al treilea rând, am căutat o explicație istorică în măsură să arate de ce oamenii vorbeau de ceva la masculin sau feminin. Istoria este un spațiu imens. Întotdeauna poți să găsești acolo ceva. Am scris despre anii care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial … Femeile se înrolaseră în armată și avuseseră ocupații „masculine”. Accentul pus pe deosebirile dintre sexe urmărea așadar să trimită femeile înapoi la cratiță. Era din nou vorba de o chestiune de putere și de opresiune. Poți să cauți și să găsești și alte amănunte contextuale, în istorie. Exact asta am făcut în cartea mea. Am subliniat deci toate modurile prin care omul postbelic asocia faptul de a vorbi despre modernitate cu faptul de a vorbi despre virilitate. Și Dummit conchide: Ca operă de erudiție, trebuie să recunoașteți că era destul de elegant realizată, dacă pot spune așa. Problema era că, în bună măsură, era și un faliment intelectual. Iată unde mă înșelam: în studiile mele nu am găsit explicații. Ele au venit din convingerile mele ideologice. Dummit lămurește că toți „cercetătorii” care sprijină astăzi Teoria Genului au adoptat aceeași abordare, dar, spre deosebire de mine, o mențin.” Până la urmă, ce este Teoria Genului? Autorul ei răspunde: „Un ansamblu de credințe preconcepute care s-au integrat în penumbrele disciplinare ale studiilor genului.” Klaus Johannis se pregătește să ia în brațe o uriașă minciună ideologică, pentru a o impune poporului român.