DESPRE REPUBLICA MOLDOVA ȘI ROMÂNIA ÎN 2023.

 

DESPRE REPUBLICA MOLDOVA ȘI ROMÂNIA ÎN 2023

 În ultimul an, în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina s-au înmulțit știrile despre Republica Moldova. Fără să am neapărat vreo afinitate cu acest spațiu, eu privind mai degrabă spre Apus, eventual mai spre sud (sudul Dunării), urmăresc totuși cu interes și curiozitate ceea ce se întâmplă dincolo de Prut. Interesul mea este de natură istorică. Este adevărat, prin anii 90 am trecut și eu printr-o fază unionistă, de factură romantică, dar apoi am mai crescut și am început să privesc și să judec altfel lucrurile. Mai … realist. Din păcate, nu am avut încă prilejul să călătoresc în Republica Moldova (dar sper să fac asta cât mai curând), dar îi cunosc binișor istoria, citesc știrile și analizele care apar în media și vorbesc cu oameni care au fost acolo și mai ales cu oameni de acolo. Îmi pun întrebări legate de istorie și interpretările acesteia, despre societate, despre locuitori și opțiunile lor culturale, lingvistice și politice. Ce m-a făcut să scriu acest text? Propriile mele întrebări și dileme, pe care le am de multă vreme, dar care au căpătat noi înțelesuri în urma evenimentelor care au început să se întâmple de la finalul anului 2021 (momentul în care s-a pus în mod real problema unui atac al Rusiei asupra Ucrainei). Ne amintim cu toții că atunci a început să se vorbească foarte serios că „după Ucraina urmează Moldova”. De atunci, numele Republicii Moldova revine aproape zilnic în presa românească și internațională în legătură cu războiul din Ucraina, iar în ultimele zile chiar mai mult decât până acum.

Puțină istorie: Nu poate nimeni contesta faptul că multe secole, teritoriul de astăzi al Republicii Moldova a făcut parte dintr-un context cultural românesc. Poate cu excepția teritoriilor de dincolo de Nistru - dar și acolo este o discuție. Acest teritoriu a făcut parte din Țara Moldovei, fiind jumătatea ei răsăriteană. În acest context, teritoriul în discuție a avut parte de o istorie bogată și variată ca consecințe politice, etnice, lingvistice, culturale. La 1812, Basarabia este ocupată de Imperiul Rusesc și rămâne parte a acestuia până la începutul anului 1918 când, ca o consecință a prăbușirii imperiului și a mersului Primului Război Mondial, Basarabia se unește în mod legitim cu România și rămâne parte a acesteia până în vara anului 1940. În urma ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940, Basarabia împreună cu Bucovina de Nord sunt cedate Uniunii Sovietice. După un an, ca urmare a celebrului ordin dat de mareșalul Ion Antonescu, „Români, vă ordon, treceți Prutul!”, armata română - implicată în planul Barbarossa alături de Germania nazistă și aliații acesteia, trece Prutul și eliberează teritoriile ocupate de sovietici. După marea bătălie de la Stalingrad, Armata Roșie preia inițiativa și contraatacă. România a pierdut, din nou, aceste teritorii care revin în componența U.R.S.S.. Tratatul de pace de la Paris din 1947 consfințește realitatea de pe teren. Basarabia devine, în mare parte, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, în timp ce Bucovina de Nord și zone de nord și de sud ale Basarabiei sunt încorporate în R.S.S. Ucrainiană. În anii 1945-1991, procesul de rusificare început în secolul al XIX-lea este reluat și accelerat, odată cu procesul de comunizare și sovietizare. În contextul prăbușirii U.R.S.S. și al unui surprinzător de viguros proces de redeșteptare a identității naționale românești, la 27 august 1991 Republica Moldova își proclamă independența, iar o zi mai târziu aceasta este recunoscută de România. Au fost atunci voci care au observat graba cu care România regimului Iliescu a recunoscut independența Moldovei și care au atras atenția că această grabă nu a fost dictată de sentimente naționale românești, ci a fost un gest destinat să închidă practic orice viitor al reunificării. Din anul 1991 și până acum, Republica Moldova este un stat independent, vecinul de răsărit al României. Un vecin cu care România are relații foarte bune. Din păcate, tranziția de la Pax sovietica la lumea democratică și prosperă a Europei este foarte lungă și dureroasă pentru Republica Moldova, dar drumul pe care aceasta îl urmează în prezent este încurajator. De ce a fost necesar acest excurs istoric? A fost necesar pentru a înțelege ce este astăzi Republica Moldova. Câteva cifre: teritoriul de astăzi al Moldovei a fost, timp de cinci secole, parte a Țării Moldovei adică, așa cum arătam mai sus, parte dintr-un context cultural românesc. Apoi timp de un secol a fost gubernie a Imperiului Rusesc. Apoi 22 de ani parte a României. Anii războiului nici nu merită luați în considerare ca „vremuri normale”. A urmat aproape o jumătate de secol în care Basarabia a fost republică socialistă sovietică. În acest timp, populația ei a cunoscut o anumită dinamică. Ea a fost diversă și în epocile medievală și premodernă, dar în timpul secolului țarist s-a produs o puternică rusificare, făcută prin mijloace administrative și prin colonizări de populație rusofonă și de altă origine (mai … neașteptată, germană, chiar franceză etc.), aceasta din urmă motivată economic. Aceste colonizări au avut importante consecințe demografice, culturale și lingvistice. Pe bună dreptate, în anul 1914, din punct de vedere național Basarabia ar fi fost o prioritate mai urgentă decât Transilvania, dar până la urmă intrarea în război a fost determinată de faptul că Rusia era aliată cu Anglia și Franța. Între anii 1918-1940, elementul românesc s-a consolidat dincolo de Prut, dar după 1945 a suferit puternice lovituri din partea unei administrații sovietice care a practicat noi măsuri administrative de rusificare și mai ales a practicat deportări brutale de populație locală și a încurajat așezarea unor elemente străine, mai ales etnici ruși. Enclava Transnistria este un exemplu interesant din acest punct de vedere. Prin cele de mai sus vreau să spus că, trecând secolele, teritoriul de astăzi al Republicii Moldova nu este un teritoriu „înghețat”, monolitic, ideal din punct de vedere al elementului românesc, ci unul care a devenit mai divers, mai colorat din punct de vedere demografic și cultural. Unul în care elementul rus este puternic atât din punct de vedere etnic și lingvistic, cât și cultural și politic. În general, societatea din Republica Moldova este - eu așa am înțeles lucrurile - una polarizată și complicată. Există persoane care susțin identitatea românească, altele care vorbesc românește (așa zicem noi), dar susțin că vorbesc moldovenește. Există numeroși etnici ruși care trăiesc acolo deja de 50 de ani, poate de 150 de ani și se simt atașați de patria lor - nimic anormal în asta. Există familii în care un soț se simte român și se uită la TVR sau TV Moldova, celălalt este și el român dar se uită la posturi TV rusești și nu vrea să audă de România, Uniunea Europeană și NATO. Sunt, desigur, multe familii mixte, româno-ruse/moldoveano-ruse/româno-ucrainiene etc., etc.. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte foarte complicate și, în același timp, interesante.

 O idee care revine periodic în spațiul românesc este aceea a unirii Republicii Moldova cu România. La modul ideal, acest lucru ar fi fost posibil - eventual - prin 1991-1992, dar atunci nu s-a dorit la nivel politic în niciuna dintre țări și, mai ales, nu era posibil din motive geostrategice (opoziția Rusiei). Apoi, mai este și problema spinoasă și greu de rezolvat a Transnistriei. În anii următori, România a intrat pe drumul integrării euro-atlantice, a devenit membră a NATO și a Uniunii Europene și, în acest cadru, unirea este imposibilă.

Câteva întrebări trebuie puse la rece: Cine vrea unirea? Vrea cineva unirea? Care ar fi avantajele ei și mai ales care ar fi dezavantajele? Este un exercițiu de imaginație, de politică și de economie pe care este bine să-l facă fiecare dintre noi, dar mai ales entuziaștii. Repet, Republica Moldova nu este doar un  „teritoriu românesc” care din greșeală nu este acum parte a României, ci este un stat independent cu un profil etnic, cultural și lingvistic foarte complicat. Astăzi nu poți veni să fluturi lozinci idealiste ca și cum Republica Moldova este un uriaș covor roșu care abia așteaptă să se unească cu România. Din păcate, lucrurile nu sunt atât de simple și nu vor fi simple multă vreme. În primul rând, ideea (idealistă a) unirii este doar una din cele câteva opțiuni politice pe care le are Republica Moldova. Așa cum arătam mai sus, mulți vorbitori de limbă română nu sunt nici ei pentru unire. Este adevărat, și unioniștii și cei rezervați, ba chiar și vorbitorii de limbă rusă s-au grăbit să-și ia cetățenie românească și pașapoarte de Uniunea Europeană. Nu poți construi - nici măcar la modul teoretic - un scenariu al unirii împreună cu un grup moldovean unionist care nu dispune de o majoritate convingătoare - sondajele de opinie vorbesc de-a lungul timpului de o susținere de 35-55%. Ultimul (cred) sondaj de opinie în această privință, dat publicității în decembrie 2022, vorbește despre 35% moldoveni care ar vota pentru și 47% împotrivă. În România, susținerea pentru unire ar fi de 74%. La modul realist, sunt atât de mulți de „dacă”, încât nici nu mai ajungem la argumente economice, politice sau culturale. Dar în ambele țări discuția despre unire are o puternică notă de idealism. În acest moment, România și Republica Moldova nu se pot uni chiar dacă cele două țări ar dori 100% acest lucru, pentru că România este membră a UE și NATO. Paradoxal, tocmai aici se găsesc răspunsuri pozitive pentru cei care ar agrea această idee. Apoi, mai este Rusia. Nu cred că sunt realiste (sper!) amenințările pe care tot felul de figuri încruntate de la Kremlin le adresează Moldovei, inclusiv în ultimele zile, dar realist este a nu trece cu vederea locuitorii vorbitori de limbă rusă, care nu sunt puțini și care nu sunt deloc seduși de ideea unirii cu România nici măcar dacă ar vedea în spatele acesteia Uniunea Europeană. Dimpotrivă. Să nu ignorăm faptul că, în urma unei ipotetice uniri, România ar primi „cadou” o minoritate rusă de câteva sute bune de mii de persoane, o minoritate ușor de manipulat, cu un mare potențial de coagulare și care nu ar avea niciun fel de sentimente pozitive pentru România, ci pentru fratele mai mare de la Răsărit. Să nu uităm de Transnistria, care din punct de vedere teritorial este parte a Republicii Moldova, dar care din punct de vedere politic, militar și chiar și etnic și cultural este un teritoriu afiliat Rusiei. Faptul că Republica Moldova nu controlează acest teritoriu care este parte componentă a ei este o piedică importantă în fața oricăror sincere și lăudabile speranțe euro-atlantice. Nu în ultimul rând, aspectele economice. În acest moment, Republica Moldova este în mare dificultate economică. Este mai mult consumator decât producător. Este o țară subfinanțată cronic, are mari dificultăți în aprovizionarea cu electricitate și gaz, în schimb este un producător de vinuri și dulciuri de foarte bună calitate. Dar acest aspect pozitiv nu compensează nici pe departe problemele ei cronice. Mai este și problema depopulării, o bună parte din forța de muncă activă și care ar putea să pună umărul la creșterea economică a țării și la progresul societății se găsește la muncă în străinătate. Dar, desigur, o guvernare de bună calitate ar putea schimba, pe termen mediu și lung, lucrurile. Prin aceste ultime considerații nu vreau să se înțeleagă că „sunt vândut propagandei rusești” sau alte asemenea idei, ci pur-și-simplu că sunt realist în anul 2023 și nu idealist în vreun an 1859 sau 1918. Trăim într-o lume reală și nu într-o lume ideală a unei Românii Mari. Moștenirea politică, economică, culturală, chiar și militară a Uniunii Sovietice este una foarte greu de dus atât de către moștenitori (în cazul de față Republica Moldova), cât și de către vecinii binevoitori de la vest (România, Uniunea Europeană). Dar, așa cum arătam mai sus, o bună guvernare poate schimba radical lucrurile. Pe lângă întrebările la rece, poate prea la rece formulate mai sus, trebuie să mărturisesc că de dincolo de Prut vin multe semne dătătoare de optimism. Apariția în politică a Maiei Sandu și faptul că a fost aleasă președinte a Republicii Moldova este un semnal extraordinar de pozitiv. Apariția ei într-un spațiu care suferea de o anumită rigiditate este providențială (și spun asta având în general oroare de cuvintele mari). Este un om politic de o simplitate și cu o carismă pe care nu le găsești în România și cu o prestație de înaltă ținută. Faptul că Maia Sandu este președintele Republicii Moldova tocmai acum este un lucru extraordinar. Fără să duc lucrurile în derizoriu, muzica (Zdob și Zdub, O-Zone), vinurile și bomboanele „Bucuria” sunt și ei ele, alături de Maia Sandu (și alți câțiva oameni politici moldoveni) niște ambasadori ai unui viitor normal, chiar optimist. „Trenulețul” lui Zdob și Zdub și frații Advahov este o melodie contagioasă prin ritmurile ei săltărețe și prin umorul pe care îl degajă, dar poate fi „citită” și ca manifest politic. Recent, un student al Facultății de Istorie și Filosofie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a fost premiat la Universitatea Central-Europeană din Viena pentru un referat despre „Trenulețul” ca exemplu de diplomație culturală.

Există uniri și uniri: Unul din principiile pe care se construiește Europa noastră este prosperitatea. Nu doar prosperitatea noastră, a membrilor Uniunii Europene, ci și a vecinilor noștri - Republica Moldova, Ucraina și alte state. Așadar, în direcția prosperității trebuie să lucreze acei factori care privesc cu bunăvoință și cu sentimente naționale înspre Republica Moldova și primul lucru pe care ar trebui să-l facă, înainte de a se isteriza la TV, de a flutura tricoloruri și de a scrie cu spray lozinci pe ziduri, este să se întrebe: eu ce am făcut și ce pot să fac pentru Republica Moldova? Statul român și cetățenii săi pot ajuta în foarte multe feluri. Dacă este să fie un viitor comun al României și al Republicii Moldova, acela este Uniunea Europeană, în care, încet-încet, punctele de frontieră cad și oamenii circulă liberi în căutarea unei vieți mai bune, în căutare de educație și locuri de muncă. În urmă cu trei decenii, primii membri ai Uniunii Europene începeau să circule liber dintr-o țară într-alta. De când România este membră UE, cetățenii români circulă și ei liber prin țările Uniunii, deși rămâne în continuare neîmplinirea legată de Schengen. De mai bine de zece ani, cetățeni români din Oradea sau Arad își cumpără case în primele sate de după frontiera cu Ungaria și se mută acolo, continuând să lucreze în România, iar elevii și studenții români frecventează licee și universități din alte țări membre. Libertatea și posibilitățile sunt neîngrădite (mai puțin controlul de frontieră de la Borș, Episcopia Bihor, Curtici și Nădlac) și cred cu toată tăria că acesta este viitorul care trebuie imaginat privind spre Prut. Ar fi o unire mult mai deplină, și … mai realistă!