ISTORICI RUȘI CARE RESPECTĂ ADEVĂRUL.

ISTORICI RUȘI CARE RESPECTĂ ADEVĂRUL

Cum a ajutat URSS la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial?

 Istoricii ruşi afirmă, la unison aproape, faptul că, planul lui Stalin era să-l ajute pe Hitler, iar după ce va obosi, să-l atace şi toată Europa să devină sovietică. Pentru Stalin, ca și pentru Putin, mult mai târziu, prăbuşirea Imperiului Rus a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolui XX, scrie publicația online https://anonimus.ro. Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Împreună cu Marele Război pentru Apărarea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacăt și despre un alt război, care s-a desfășurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele două parcă se intersectau, chiar coincideau, dar erau totuși destul de diferite. Asta s-a întipărit în mintea a milioane de oameni sovietici. Toată lumea în Rusia știe datele de început și de sfârșit ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941-9 mai 1945. Datele celui de Al Doilea Război Mondial, mai puțini: 1 septembrie 1939-2 septembrie 1945. Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi. Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, că luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane și este singurul conflictul în care s-au utilizat arme nucleare. Însă acest război mondial pare că a ocolit URSS, care avea propriul război cu naziștii, pe care i-a învins. Cum s-a întâmplat că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste, iar victoria și memoria celui de Al Doilea Război au fost șterse? Un material pe baza discuțiilor istroricilor ruși Oleg Budnitskii şiMark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, în cadrul unei emisiuni la Radio Liberty clarifică aceste aspecte.  Știe cineva ce a făcut Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial? Ei bine, URSS a atacat Polonia. De la vest polonezii erau atacați de Germania național-socialistă, din est - de socialista URSS. Germanii - pe 1 septembrie 1939, URSS - 17 septembrie 1939. Aceasta este data oficială a intrării Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial. Și, din păcate, nu de partea coaliției, care atunci era reprezentată de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada, ci în alianță cu Germania nazistă. În fapt, 23 august 1939, Uniunea Sovietică şi Germania nazistă au semnat un pact de neagresiune și de împărțire a Europei, cu o săptămână înainte de declanșarea Războiului Mondial. Practic, în vara anului 1939, Hitler a încercat să obțină și a obținut, sprijin sovietic. Pactul de neagresiune între cele două imperii totalitare a avut o importanță crucială pentru ambele țări și a dat startul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Oleg Budnitskii: Pe de o parte, Stalin nu avea încredere în democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, după o vizită a lui Ribbentrop la Moscova, a auzit propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic ale lui Hitler. Era o propunere de împărțire a Europei de Est. Printre altele, cele două părți au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Poloniei. Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, pe 23 august 1939, a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek: Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță - trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; în al doilea - să nu acorde sprijin unui terţ care îl atacă pe celalalt; în al treilea - să nu adere la alianțe militare îndreptate împotriva celeilalte părți. Având acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul Războiului Al Doilea Mondial. Şi de cine să se teamă Uniunea Sovietică, care era cu mult superioară celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armată și echipament militar? Poate că Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917 era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, în fața lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitskii: Germania inițiază războiul pe 1 septembrie 1939, declanșând atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei. Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicată în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia să cadă, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu există. Lucru pe care l-au făcut mai târziu.

Alexander Podrabinek: Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin: Pe 17 septembrie 1939, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traversează frontiera poloneză. Gruparea sovietică număra 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, a crescut de două ori. Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitskii: Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la început nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că poate URSS a venit în ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine să nu se opună rezistență. Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orașe au rezistat.

Alexander Podrabinek: În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu de 196.000 kilometri pătrați cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane. Pentru Uniunea Sovietică, războiul cu Polonia nu a fost prea sângeros. Pierderile în luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale, au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale - până la o mie de morți și două mii de răniți. Pierderea polonezilor a fost de 35 mii de morți, 20.000 răniți și dispăruți. Au fost capturați circa 250.000 de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn. În septembrie 1939, armatele sovietică și germană au sărbătorit prima victorie în cel de-Al Doilea Război Mondial. Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie 1939, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germană comună. Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerată 16 octombrie 1939, când noua frontieră de stat a URSS a fost transferată de către armată sub paza trupelor de frontieră ale NKVD. Stalin a numit războiul împotriva Poloniei o „plimbare militară”. Pentru Polonia acest război a fost însă o tragedie natională. Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales dacă agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii ușoare. Așa că, pe 16 octombrie 1939, Armata Roșie a predat granița de vest sub paza NKVD și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice. Din punct de vedere militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă. Pe 28 septembrie 1939, după ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au încheiat un acord de asistență mutuală. Asistența din partea Uniunii Sovietice a însemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice - 25.000 de oameni. În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană: „Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteați avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”. Răspunsuri la întrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie 1939, iar pe 10 octombrie cu Lituania. În Letonia au fost trimiși 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania 20.000. Apoi, pe 5 octombrie 1939, URSS propune finlandezilor să încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au eșuat, după numeroase reluări. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat. Din această cauză a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii: Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice, care voia să împingă granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma să devină stat satelit sau, pur și simplu, să fie anexată. Dacă ne uităm pe hartă, este o problemă de restabilire a granițelor Imperiului Rus. Ca urmare, a început războiul soviet-finlandez, URSS a anunțat o serie de provocări din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio îndoială. Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca să vezi, mica Finlandă s-a decis așa, dintr-odată, să atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri și câteva avioane.

Alexander Podrabinek: Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin: Da, pe 26 noiembrie1939, cu patru zile înainte de invazia în Finlanda, a existat o puternică explozie propagandistică. Se spunea că armata finlandeză îi atacă pe grănicerii sovietici, că au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea, un uragan de poezii, ședinte populare, sindicaliști furioși. Şi-au amintit că de la granița finlandeză până la leagănul revoluției bolșevice, Leningrad, erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și că, iată!, urmează să bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara.

Alexander Podrabinek: La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic că victoria asupra Finlandei va fi rapidă și ușoară.

Oleg Budnitskii: Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armată, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite și slab conduse. Totuşi, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și, în ciuda pierderilor enorme, - Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai mulți soldați decât cea finlandeză -, rezistența finlandeză a fost înfrântă. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a păstrat independența.

Alexander Podrabinek: Războiul s-a încheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Vipori/Vâborg. Pierderile în morți și dispăruți au fost după cum urmează: Armata Roșie - 126.000 soldați, armata finlandeză - 26.000 de oameni. Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost invenția de către finlandezi a „cocktailului Molotov”. După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neîngrădită și nelimitată pentru trupele Armatei Roșii. După ce militarii sovietici ocupă țările baltice, încep arestările în masă, urmează așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe listă. Se formează guvernul. Fără vărsare de sânge, toate trei republici sunt ocupate. Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că, guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit. Dar pierderile umane au venit mai târziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40.000 de oameni. În aceeași vară a fost efectuată o operațiune militară de invadare a României, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin: Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici măcar nu au fost proclamate republici populare (ca în țările baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, în care se spunea: „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră să fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek: România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte. Pe 3 iulie 1940, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmările directe ale anexării: deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30.000 de așa-numite „elemente nesigure”. Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul (1940), în care URSS a furat și confiscat cele mai multe teritorii străine. Dar această atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii: Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația, în cea mai mare parte, avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic. Mobilizările pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofă, zilnic erau 4.000-5.000 de dezertori (nu exagerez, sunt documente sovietice). În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fățisă față de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei și în alte locuri. Așa se explică de ce au fost atât de ușor create ulterior legiunile SS - este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice. Dar cel mai important lucru: s-a dovedit că Germania a obținut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singură împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fără niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensă, ideală pentru un atac surpriză.

Mark Salonin: Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: să-l împingă pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma să aștepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morți de oboseală, marea Armată Roșie, cu zecile de mii de tancuri, va trece peste totul ca un tăvălug și toată Europa devenea sovietică. Planul era absolut clar. Așa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze în propriul mic război între 1939-1940, nu este clar. Toți acești pași (mă refer la capturarea unei părți din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucăți din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul său măreț. Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusă a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvânt la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea îmi amintesc despre povestea unui hoț, care după ce a furat cu succes un milion, s-a decis să mai fure o rublă din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek: Deci, când, de fapt, a intrat Uniunea Sovietică în Al Doilea Război Mondial? Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939-1940. Septembrie-octombrie 1939 - războiul cu Polonia. Noiembrie-decembrie 1939, Ianuarie, februarie, martie 1940 - război cu Finlanda. Iunie 1940 - desfășurarea de trupe în republicile baltice. Iulie 1940 - invazia în România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. August 1940 - anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii: Cu siguranță că aceste evenimente au fost parte din Al Doilea Război Mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și că URSS a intrat în război abia în iunie 1941 este, cu siguranță, un neadevăr istoric.

Mark Salonin: Participarea Uniunii Sovietice la înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din Al Doilea Război Mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze. Dacă agresiunea lui Hitler împotriva Poloniei este prima etapă al celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci de ce nu are loc în această etapă şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?