CARTEA BIBLICĂ ISAIA - COMENTARIU APROFUNDAT. Partea a doua.

 

CARTEA BIBLICĂ ISAIA - COMENTARIU APROFUNDAT. Partea a doua

Teme majore în profețiile lui Isaia: Subiectele rostirilor profetice ale lui Isaia acoperă o arie impresionantă de teme. Ele se întind de la întâmplări petrecute în cer printre făpturile lui Dumnezeu înainte de facerea lumii (vezi Isaia 42:5) şi până la evenimente din viitorul îndepărtat în care Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou (Isaia 65:17; 66:22). Chiar dacă textul cărţii lui Isaia este important şi din punct de vedere al profeţiilor despre Ierusalim (pe care-l numeşte în 30 de feluri diferite), despre Israel şi Iuda sau despre celelalte neamuri ale lumii (Isaia 2:4; 5:26; 40:15, 17, 22; 66:18), totuşi importanţa majoră a acestui profet rămâne aceea a unui crainic ce vesteşte lucrarea lui Mesia. Multe din profețiile lui Isaia încep cu situații istorice contemporane, iar profețiile lui sunt adresate lor, dar trec adesea dincolo de ele, adresându-se unor vremuri viitoare legate de venirea lui Mesia, Iisus Hristos. Acest dualism este caracteristic multor altor profeții din Biblie. Profețiile cu dublă sau chiar triplă împlinire istorică anunță inițial venirea unor evenimente de mică importanță, pentru a trece apoi la împliniri mult mai ample și mai importante. Profețiile cu caracter dublu din Isaia se referă la Iisus Hristos, la Israel şi Iuda, sau alte neamuri din jur. Două profeții au un caracter singular prin excelență: cele legate de venirea Zilei Domnului și de Împărăția viitoare. Iată patru subiecte distincte cărora li se adresează profețile din cartea lui Isaia:

I. Isaia despre Mesia: Isaia este numit și „profetul evanghelist”, pentru că a scris așa de mult despre Iisus Hristos. Profețiile  s-au împlinit întocmai în evenimentele descrise în Evanghelii. Isaia a scris despre: nașterea lui Iisus Hristos (7:14; Mat. 1:23); lucrarea lui Ioan Botezătorul (40:1-6; Mat. 3); lucrarea însoțitoare a Duhului Sfânt (61:1-2; Luca 4:17-19); lepădarea lui Hristos de către Israel (6:9-13; Mat. 13:10-15; Ioan 12:38); piatra de poticnire (8:14; 28:16; Mat. 21:42; Rom. 9:32-33; 1 Petru 2:6); lucrarea Lui pentru neamuri (49:6; Luca 2:32; Fapte 13:47); suferinţele şi moartea Sa (52:1-53:12; Marcu 10:25); caracterul ispășitor al morții Lui pe cruce (53) și despre Împărăția Lui viitoare (2, 11, 65; 11:1-9; Apoc. 12:10). Nașterea supranaturală a lui Iisus Hristos dintr-o fecioară este una din doctrinele fundamentale ale creștinismului. Fiul lui Dumnezeu nu putea veni în lume ca mine și ca tine. Fiecare prunc este o creație nouă, dar Hristos a existat dintotdeauna. El a venit printr-o naștere fără egal în istorie, fără explicație și fără rival. Iisus Hristos „a venit în lume” (Ioan 3:17; 10:36; 16:28). În terminologia din Isaia 9:6, copilul ni s-a născut (a luat natură umană) pentru că un Fiu ni s-a dat (în natura Lui divină). Trupul lui a fost conceput în mod supranatural prin Duhul Sfânt în pântecele Mariei (Luca 1:26-38; Evrei. 10:5). El a trăit fără păcat (1 Petru 2:22), căci „în El nu este păcat” (1 Ioan 3:5); „El n-acunoscut niciun păcat” (2 Cor. 5:21), dar a fost făcut păcat pentru răscumpărarea noastră. Dreptatea lui Dumnezeu L-a executat la cruce, dar Dumnezeu L-a înviat din morți ca să vadă astăzi înviorat „rodul suferințelor Sale”: „Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (Isaia 53:10-11). O altă înfățișare profetică a lui Iisus Hristos în cartea lui Isaia este redată prin expresia „Robul Domnului”. Însă, între evrei şi creştini, există o dispută asupra semnificaţiei acestui titlu: pentru evrei, este o referinţă la poporul Israel, iar creştinii Îl identifică cu Domnul Iisus Hristos. Şi totuşi, expresia „robul Domnului” folosită de 17 ori de Isaia identifică trei entități: neamul lui Israel (41:8-9; 43:10); Cirus, regele perșilor, cel ales de Dumnezeu să restaureze Israelul și să rezidească Templul (44:28; 45:1; vezi Ezra 1:1); și Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel venit să sufere și să moară pentru păcatele lumii (o „septadă” de texte: Isaia 42:1, 19; 49:5, 7; 50:10; 52:13; 53:11). Un verset care ni-L arată pe Robul Domnului distinct de poporul Israel este acesta: „Voi sunteţi martorii Mei - zice Domnul -, voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun dumnezeu şi după Mine nu va fi” (Isaia 43:10). Este evident că profeţia lui Isaia a avut şi un sens local imediat, destinat vremii şi poporului spre care a fost rostit, şi în cadrul acesta „robul Domnului” poate şi trebuie să fie identificat cu Israelul. Totuşi, nimeni nu poate nega faptul că profeţia lui Isaia este şi un mesaj peste veacuri, destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neapărat cu fiinţa şi lucrarea lui Iisus Hristos din Nazaret, Mântuitorul lumii. Din descrierile făcute de Isaia în capitolul 53 ies la iveală patru caracteristici ale Robului Domnului: a. Un caracter ireproșabil (Isaia 53:9). Niciun om nu se  poate ridica la un asemenea nivel de perfecțiune! „Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.”  b. Este o persoană foarte nefericită, „un om al dureri și obișnuit cu suferința” (Isaia 53:2-3): „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” c. Este executat ca un criminal, măcar că este total fără păcat (Isaia 53:4-9): „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.” d. După ce moare pentru păcatele altora, este înviat din morți și înălțat în cinste (Isaia 53:10-12): „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă … Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” Legătura dintre pasajele care-l prezintă pe acel Rege biruitor și cele care-l prezintă pe Robul Domnului ca „om al suferinței“ n-a fost probabil clară nici pentru Isaia, așa cum nu este clară pentru evreii de astăzi. Pentru creștini însă, ea este limpede ca lumina zilei. Cel dintâi care a arătat această legătură în Noul Testament a fost … Dumnezeu însuși! Cu ocazia botezului lui Iisus Hristos în râul Iordan, Dumnezeu L-a prezentat  drept Fiu („un fiu ni s-a dat“(Isaia 9:6): ,, … din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Marcu 1:11).  Domnul Iisus a fost conștient că este Robul Domnului venit să împlinească ambele  fațete ale profețiilor lui Isaia. El a transmis apoi această învățătură apostolilor. Iată ce a predicat Petru: „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Iisus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui. Prin credinţa în Numele lui Iisus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.  Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor - despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapte 3:13-21). Mulți preoți au crezut în salvarea adusă de Iisus Hristos pentru că și-au dat și ei seama de ceea ce vestise Isaia: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă” (Fapte 6:7). Filip evanghelistul a făcut și el această legătură între Regele glorios și Robul venit să sufere în „tălmăcirea” care l-a încreștinat pe famenul etiopian. „Providențial”, omul lui Dumnezeu l-a găsit pe acest reprezentant al Africii tocmai citind din cartea profetului Isaia: „Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: Înţelegi tu ce citeşti? Famenul a răspuns: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: El a fost dus ca o oaie la tăiere şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ. Famenul a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul? Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Iisus” (Fapte 8:30-35). Cel care a explicat cel mai bine această legătură dintre cele două tablouri aparent contradictorii ale lui Mesia din cartea profetului Isaia a fost însă apostolul Pavel. În scrisoarea trimisă creștinilor din Filipi, el scrie: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.  De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Iisus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domnul” (Filip. 2:6-11). Pentru evreii împietriți, Evanghelia acestui rege venit mai întâi ca Rob al Domnului să sufere și să moară rușinea răstignirii ca un criminal de rând este o ofensă. Un Rege pironit pe lemn nu este tipul de Rege pe care-L așteaptă ei! Răstignitul nu arată ca Cel ce va purta „domnia pe umărul Lu”. Ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia. Combinând cele spuse ajungem la concluzia că în unele pasaje „Robul Domnului” poate fi identificat cu Israelul, care a funcţionat ca un un „antetip” al lui Hristos în lucrarea de mântuire, în timp ce în alte pasaje este clar că el nu poate fi identificat decât cu Mesia-Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit să trăiască şi să moară pentru mântuirea oamenilor. Un alt pasaj foarte cunoscut, dar nu mai puţin controversat este Isaia 53. Biserica creştină a preluat acest capitol ca fiind al ei, fără să mai ţină cont că el se adresează în primul rând şi în mod special neamului evreu. Nu Biserica, (care nu exista atunci) „nu L-a băgat în seamă” (53:3), ci Israelul! Ei fuseseră acolo când a fost răstignit Robul Domnului şi tot ei vor fi aceia care vor cânta în viitor această „cântare a plângerii”, despre care ne vorbeşte şi profeţia din Zaharia 12:10. Între Israel şi Biserică continuă şi astăzi acest conflict de interpretare. Evreii nu-L pot accepta astăzi pe Domnul Iisus Hristos ca „Mântuitor” în planul lui Dumnezeu, dar niciunii din Biserica nu par a înţelege că Isaia ni-l prezintă solemn şi pe Israel în rolul său mesianic.

II. Amenințări și asigurări pentru viitorul lui Israel și Iuda: În termeni cantitativi, cea mai mare parte a cărții lui Isaia conține mesaje pentru poporul lui Dumnezeu. Primele 11 capitole conțin critici ale condițiilor sociale, morale și religioase în care se afla neamul. Caracterul de profeție cu împlinire dublă a profețiilor dedicate lui Israel este scos în evidență în capitolul 11 al cărții. Păcatele evreilor de atunci, în care se scaldă și Israelul de astăzi, vor fi tratate de Dumnezeu la cea de-a doua venire a Domnului Iisus: „În acelasi timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămășița poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat, și în ostroavele mării” (Isaia 11:11). Contextul imediat (Isaia 11:4-10) plasează această revenire „a doua oară” în țară după ce Iisus Hristos va reveni pe pământ să instaureze Împărăția viitoare. Amenințările și asigurările date Israelului continuă apoi în cartea lui Isaia în capitolele 41-49. Deosebirea constă că acolo Dumnezeu îi încurajează cu promisiunile izbăvirilor viitoare. Iată câteva exemple: „Israele, Robul Meu pe care l-am ales și pe care nu te lepăd!” (Isaia 41:8-9; Isaia 49:3); „Nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25); „Vreau să vă mai port, să vă sprijinesc și să vă mântuiesc” (Isaia 46:4); „Domnul, Răscumpărătorul lui Israel” (Isaia 49:7; Isaia 44:22). În capitolele 56-59, amenințările și asigurările continuă. Capitolele 56 și 58 condamnă mai ales ipocrizia și fățărnicia practicilor religioase lipsite de trăiri interioare corespunzătoare. Soarta viitoare a Israelului este, însă, asigurată și prezentată foarte clar în finalul cărții, care vestește Împărăția viitoare (Isaia 61:3-9; Isaia 63:7-9, 14).

III. Venirea „Zilei Domnului”: Tema aceata, întâlnită în foarte multe alte cărți din Biblie, străbate mai toate capitolele cărții lui Isaia. La evrei, ziua începea odată cu lăsarea întunericului. Prima parte a zilei era deci „noaptea”. Cea de-a doua jumătate a zilei era partea cea luminoasă, însorită. Răsăritul soarelui se întâmpla cam pe la jumătatea acestei perioade. Cel ce nu ține seama de această realitate evreiască va avea foarte puține șanse să înțeleagă bine profețiile despre „Ziua Domnului”. O altă greșeală pe care o fac oamenii este să echivaleze venirea „Zilei Domnului” cu sfârșitul lumii, deși ea va marca doar trecerea dintr-o epocă terestră în alta, de la trista existență sub păcat la fericirea desăvârșită din Împărăția viitoare, numită și „așezarea din nou a tuturor lucrurilor” (Fapte 3:21). În prima parte a cărții, Isaia descrie declanșarea mâniei lui Dumnezeu asupra lumii păcătoase (Isaia 2, 13, 24). Îngroziți, oamenii se vor ascunde în peșteri (Isaia 2:19-21), pământul se va clătina și își va altera foarte probabil poziția și orbita cerească (Isaia 13:13), relieful va suferi modificări drastice (Isaia 11:15-16), catastrofele viitoare vor reduce drastic populația planetei (Isaia 13:19-13; 24:1, 3, 6, 18-23). Vor fi vremuri de război (Isaia 31:8-9). Sistemul rival politico-religios, numit generic și emblematic „Babilon”, va fi zdrobit cu desăvârșire (Isaia 47:1, 5, 7, 9). Descrierile din aceste versete sunt aproape identice cu cele din Apocalipsa 18:7-8, 17-19, 21. Cea de a doua jumătate a Zilei Domnului este binecuvântata instaurare a nădejdii lui Israel: Împărăția Mesianică.

IV. Împărăția Mesianică: Noul Testament debutează cu o serie de personaje pozitive care aveau ceva în comun: așteptau „mângâierea lui Israel”, „izbăvirea Ierusalimului”, pe Mesia și „Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 2:25, 38; 24:21; Marcu 15:43). Speranța aceasta le era întreținută de pasajele profetice din vechime, multe dintre ele provenind din cartea profetului Isaia. Iată numai câteva dintre ele: „Domnul va instaura o împărăție peste toate neamurile pământului, le va învăța cum trebuie să umble înaintea Lui și le va pedepsi pe cele care vor refuza să-L asculte” (Isaia 2:2-4). „Odrasla va pune deoparte Ierusalimul și pe cei ce-l locuiesc ca să primească lauda și cinstea popoarelor (Isaia 4:2-6). „Domnia va fi pe umărul Lui.” Va fi numit „Domn al păcii”, va face ca domnia lui să crească și stăpânirea Lui va dăinui „de-acum și-n vei de veci” (Isaia 9:6-7). Relațiile dintre animale vor fi reașezate în buna conviețuire anterioară căderii în păcat și „pământul va fi plin de cunoștința lui Dumnezeu” (Isaia 11:6-9). Domnul îi va reașeza pe evrei în țara lor. În scopul acesta va seca Marea Egiptului și Râul cel mare de la nord, Eufratul (Isaia 11:15-16; 14:1-2). „Surzii vor auzi, ochii orbilor vor vedea, iar urmași lui Iacov” vor „sfinți” Numele lui Dumnezeu (Isaia 29:18, 22-24). Un împărat și voievozi vor stăpâni în liniște și pace peste țară (Isaia 32:1, 15-18). „Pustia și țara fără apă … va înflori ca trandafirul”, paraliticii și neputincioșii vor fi vindecați, iar în pustie vor țâșni ape și în pustietate pâraie. (Isaia 35:1-10). Va exista o nouă creație în cer și pe pământ. Oamenii vor trăi mult peste o sută de ani (Isaia 53:17-20). Capitolele 44-66 conțin o sumedenie de profeții despre Împărăția lui Dumnezeu. Toată mișcarea profetică a cărții gravitează spre momentul culminant al instaurări domniei lui Dumnezeu pe „un pământ nou și sub ceruri noi” (Isaia 65:17, 66:22). Este clar că niciunul dintre aceste pasaje n-a fost împlinit la cea dintâi venire a Domnului. Rămâne să le așteptăm cu credința că ele se vor împlini cu aceeași precizie matematică de care au beneficiat și cele împlinite de Domnul Iisus acum două mii de ani. Pentru cititorul pasionat de desfăşurările politice din lumea contemporană, capitolele 60-66 reprezintă o lectură fascinantă. Textul vesteşte reîntoarcerea evreilor în ţara lor, refacerea statului Isarel, criza mondială şi frământările care nu se vor rezolva decât la revenirea lui Iisus Hristos.

*va urma.