SCRIITORI ROMÂNI - ALTFEL DECÂT ÎN MANUALE.

 

SCRIITORI ROMÂNI - ALTFEL DECÂT ÎN MANUALE

 Călăuzele neamului românesc nu au fost „stâlpi de biserică”, ci oameni ai păcatului așa cum este, în mare măsură din păcate, și neamul care i-a născut.

Vasile Alecsandri 1821-1890: „Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce şi iubită a sufletului meu!” scria Alecsandri dupa moartea iubitei sale Elena Negri. Se spune că între cei doi a fost dragoste la prima vedere şi că Elena ar fi fost marea iubire a poetului. Au făcut planuri de căsătorie, dar mariajul care se întrezărea în viitor a fost dat peste cap de boala gravă de plămâni a tinerei. După două luni de iubire aprinsă la Veneția unde Elena se dusese la recomandarea medicilor, starea ei s-a agravat și au hotărât să se întoarcă urgent în țară. Alecsandri şi Costache Negri, fratele Elenei, o îmbarcă de urgenţă pe un vapor cu gândul de a merge cu ea acasă în Moldova, dar Elena moare în timpul călătoriei în brațele iubitului său. Chiar dacă şi-a întemeiat o familie cu o altă femeie, Alecsandri a fost convins că Elena Negri i-a fost ursită. La doisprezece ani de la drama trăită, poetul mai dedică o operă marii iubiri pierdute: poezia „Ursita mea”. 

Ion Creangă 1837-1889: Înalt (1,91 m), încă subţirel, prelung la faţă, cu mustaţă fină şi bărbiţă tunsă, însprâncenat şi cu căutarea pătrunzătoare, şiret şi jovial în colţul buzelor, - cam așa arăta în momentul ( 1859 ) când își găseşte ca mireasă pe Ileana, fetiţa de numai 15 ani a părintelui Grigoriu de la biserica „Patruzeci de Sfinţi”din Iași. Din căsătorie rezultă, la un an de zile, un băiat pe nume Constantin. În 1867 soţia sa îl părăseşte. Cauzele sunt multiple, Creangă fiind și adeptul ideii că „femeia nebătută e ca moara neferecată”. Exclus din rândurile clerului şi din învăţământ, Creangă a fost cel dintâi care a căpătat aprobarea de a-şi deschide un debit de tutun în Iasi, pe strada Primăriei, administrat mai târziu de fratele său Zahei. În 1885, la 48 de ani, i-a ieşit în cale maica Evghenia Costache, „tânără şi sprinţară”. Mai mult ca sigur că din idila lor s-a născut băiatul Valeriu, care a trăit doar 15 ani. Creangă moare în 1889 de Anul Nou, în tutungeria sa, răpus de epilepsie şi de durerea după pierderea prietenului Eminescu. A moştenit epilepsia de la mama sa, boală ce i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani de viaţă.

Alexandru Odobescu 1834-1895: Una dintre cele mai strălucite minţi ale secolului  al XIX-lea, Alexandru Odobescu, nu a rămas imun la atracţia „iubirii interzise”, pentru o femeie cu 30 de ani mai tânără. După parcurgerea unui traseu exemplar plin de realizări şi succese - scriitor, arheolog și om politic, membru titular al Academiei Romane - spre 60 de ani Odobescu este tentat să spună că a întâlnit marea dragoste a vieţii sale în persoana unei femei cu mult mai tinere. „Soţia se arată plină de îngăduinţă”, povesteşte istoricul Ion Bulei. În mod uluitor, se pare că aceasta îi cere amantei să se căsătorească cu soţul său, propunere respinsă de tânără. Aproape complet izolat, după repetate accese de gută, ajuns la disperare, Odobescu se sinucide cu o supradoză de morfină.

Duiliu Zamfirescu 1858-1922: A fost în tinereţe un bărbat cuceritor, extrem de elegant și tot timpul în pas cu moda, fapt pentru care damele din înalta societate îl priveau cu interes. În anii săi de debut a fost avocat şi ziarist. Imbrățișează cariera diplomatică, fiind secretar de legație la Roma timp de 18 ani. Se căsătorește acolo cu italianca Henriette Allievi și are trei copii. Puțini știu că Duiliu Zamfirescu a avut o reputaţie de mare spadasin, fiind poreclit în epocă Duelius Superbus. În viaţa sa a avut cinci dueluri. El a fost moştenit de fiul său Lascăr, care a murit în urma unui duel la numai 25 de ani.

Șt. O. Iosif 1875-1913: Poet de succes, bărbat frumos, era considerat de unii urmașul lui Eminescu. Primește un post la Biblioteca Fundațiilor Regale unde face cunoștință cu studenta Natalia Negru - o femeie frumoasă care atrăgea privirile oriunde apărea. Se căsătoresc în anul 1904 și au o fetiță, Corina. Dar Natalia a fost repede dezamăgită de traiul în doi cu visătorul Iosif. Și banii au jucat un rol, sărăcia, igiena lui precară, firea lui boemă. Poetul Dimitrie Anghel, prietenul nedespărțit al lui Iosif, îi face curte Nataliei Negru, aceasta acceptă și devin amanți. Iosif si Natalia divorțează în anul 1911. Bolnav - suferea de sifilis - și alcoolic, Iosif moare în urma unei congestii cerebrale în 1913 la numai 38 de ani. Moartea lui provoacă un șoc în lumea românească.

Dimitrie Anghel 1872-1914: Supranumit de critici „poetul florilor”, prietenul cel mai bun al lui Şt. O. Iosif s-a căsătorit cu Natalia Negru în 1911. Același an în care ea și-a părăsit soțul. Acest mariaj a creat în jurul celor doi soţi o atmosferă ostilă, mai ales în lumea scriitorilor. La scurt timp de la căsătorie una dintre numeroasele scene de gelozie dintre cei doi soţi avea să ducă la o tragedie. Natalia îl amenință pe Anghel cu divorțul, el scoate un pistol și trage. Glonțul a ricoșat și a lovit-o, ea a căzut plină de sânge. Văzând nenorocirea, impresionat, a dus pistolul la inimă și a tras. A murit câteva zile mai târziu în spital (noiembrie 1914). Rana ei a fost superficială și și-a revenit.

Mihail Sadoveanu 1880-1961: Sadoveanu a fost mason. A fost inițiat în 1927, la Iași și a suit repede ierarhia organizației datorită celebrității sale literare. Masoneria a fost pentru el o afacere - de altfel a și subtilizat fondurile ei, drept pentru care a fost exclus și a creat o disidență - nerecunoscută în epocă. În 1945 „s-a dat cu rușii”, cu forțele de ocupație, cu Armata roșie care tocmai se deda la violuri, la jafuri și îngenunchia România. Articolul „Lumina vine de la răsărit” unde își arăta obediența față de Stalin a fost actul său de capitulare și trădare a poporului român despre care scrisese pagini extraordinare până atunci. A fost un colaboraționist de cel mai înalt rang și a adus nenumărate servicii sovieticilor și slugilor de la București, cauționându-i prin prestigiul său de mare scriitor (și era). La sfârșitul vieții se găsea în postura de semizeu al regimului comunist, omagiat, decorat, supraonorat, decretat cel mai mare scriitor oficial în viață, un bun al întregului bloc sovietic.

Liviu Rebreanu 1885-1944: Bolnav de cancer pulmonar, Liviu Rebreanu a încetat din viață la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, jud. Arges, unde avea o proprietate. După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București. Despre moartea sa se vor lansa ulterior multe ipoteze. Una - Rebreanu ar fi plecat din Bucureşti imediat după 23 august 1944 şi ar fi fost rănit de un soldat rus la forţarea unui baraj la ieşirea din Bucureşti, la Băneasa. Alta - soldaţii ruşi ar fi pătruns pe proprietatea scriitorului la Valea Mare în scop de jaf, iar el s-ar fi opus, rezultatul fiind o reacţie ucigaşă din partea agresorilor. Schimbarea politică survenită după 23 august 1944 în România nu i-ar fi adus lui Liviu Rebreanu niciun fel de beneficii, nici ca scriitor, nici ca fost funcţionar de rang înalt în regimul Antonescu (director al Teatrului Naţional din Bucureşti și director general al teatrelor și operelor). Nu merita să mai trăiască, dacă ar fi să privim din perspectiva cinică a destinului.

George Topârceanu 1886-1937: Puţină lume ştie că celebrele parodii după poeţi „mari” îi aparţin, sau că celebra baladă a băşinii (sau cele şi mai deocheate) au ieşit de sub pana lui George Topârceanu. Şi mai puţină lume ştie că a luptat în primul Război Mondial la Turtucaia şi a fost prizonier vreme de doi ani în Bulgaria. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el si Otilia Cazimir, poeta copiilor. O iubire care avea să dăinuie pentru tot restul vieții lui Topârceanu, chiar dacă acesta a avut și alte relații pasagere. El i-a ascuns la început că are deja un băiat născut dintr-o dragoste a tinereții și, mai ales, burlac convins, Topârceanu nu a cerut-o de soție și nu i-a dăruit copilul pe care ea și-l dorea atât de mult. Otilia Cazimir avea să-i fie însă mereu alături. Și avea să-i fie alături și în noaptea de 7 mai 1937, când acesta s-a stins din viață.

Camil Petrescu 1894-1957: În vara anului 1916 Camil Petrescu în vârstă de 22 de ani este chemat la oaste, atunci când România a intrat în război alături de Antantă. În 1917, în timpul unui bombardament german îşi pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viaţă. Cade prizonier în mâna nemţilor şi ajunge în lagărul unguresc de la Sopronyek. Un an mai târziu este eliberat, dar fiind declarat mort în țară, întâmpină mari dificultăţi la Bucureşti în anularea actului de deces. Experienţa trăită a fost transpusă în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Camil Petrescu a fost cea mai mare iubire a scriitoarei Cella Serghi. Chipul scriitorului a urmărit-o întreaga viaţă, iar dragostea pentru el nu s-a stins niciodată. Povestea de iubire dintre cei doi este imortalizată în cartea „Pânza de păianjen”, capodopera Cellei Serghi.

Cezar Petrescu 1892-1961: În anul al 2-lea de facultate, la Iaşi, contractează o tuberculoză ganglionară, fiind operat în 1913. În 1915 se căsătorește cu Marcela care i-a dăruit o fetiţă. Din păcate cele două se sting din viaţă, pe rând, în 1921. În urma unei partide de cărţi a pierdut o sumă mare de bani pe care a achitat-o din salariile funcţionarilor din plasa unde era subprefect, apoi a încercat să se sinucidă. A fost căsătorit de cinci ori. „Era carismatic şi curtat de femei, iubea vinul bun, o carte plăcută, femeile frumoase - dacă se putea să fie blonde, un ceas de taclale cu un prieten şi un joc nebun de cărţi”, scria Valeriu Bârnă. Unicul sau fiu, Aurel Teodor Petrescu, își împușcă iubita apoi se sinucide. Motivul: părinții nu erau de acord cu căsătoria sa înainte de încheierea studiilor. La solicitarea lui Cezar Petrescu, această dramă nu a fost consemnată în presa vremii. Dupa 1945 a intrat fără prea multe probleme de conştiinţă în jocul propagandei comuniste, adaptându-se din mers la exigenţele „realismului socialist”.

Ion Barbu 1895-1961: Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București. Cariera în matematică continuă cu susținerea tezei de doctorat în 1929 și în 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Din păcate poetul și matematicianul Ion Barbu a fost aproape distrus de consumul de droguri. „Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experimentele spirituale, am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter şi cocaină”, scria Ion Barbu într-una din corespondenţele sale. El preciza și periodicitatea practicii: „eterul meu cotidian şi praful (cocaina - n. a.) săptămânal”. Se mai spune că Ion Barbu se lauda printre prieteni cu peste 4.000 de aventuri erotice. O parte dintre acestea au fost destăinuite chiar de către soția sa, Gerda Barbilian, în volumul Ion Barbu - amintiri.

George Călinescu 1899-1965: George Călinescu a fost fiul unei servitoare, Mariţa. Pentru că familia nu l-a lăsat, tatăl său adevărat nu şi-a recunoscut niciodată copilul care a fost adoptat de familia ceferistului Constantin Călinescu. Anii plin de frustrări şi complexe din copilărie au influenţat activitatea elevului George Călinescu. La vârsta claselor primare, rezultatele lui au fost mediocre. În ciclul primar, elevul Călinescu a avut media 5 la Matematică. Singurele materii la care a reuşit să obţină 9 au fost Citire, Scriere, Gramatică şi Religie. Singurul premiu pe care l-a luat George Călinescu în şcoala primară a fost premiul trei. A devenit un adult izolat, depresiv, superstiţios, care suferea de mania persecuţiei. Aşa este descris de soţia sa Alice şi de istoricii care s-au aplecat asupra personalităţii sale. Fiind un cuceritor fără pereche, soţia scriitorului era foarte înţelegătoare cu pornirile soţului său şi chiar îi căuta amante.

Mircea Eliade 1907-1986: În anii `30 obține o bursă particulară și începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu filozoful și scriitorul Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Eliade s-a îndrăgostit de tânăra indiancă Maitreyi, fiica acestuia, pe când fata avea doar 16 ani. L-au cucerit aura de mister și spiritualitatea ei, deși la început i s-a părut urâtă. A fost dispus chiar să se convertească la hinduism pentru a se putea căsători cu ea, doar că familia fetei n-a fost de acord. S-au iubit pe ascuns până ce tatăl lui Maitreyi a aflat și a curmat idila, pedepsindu-și aspru fiica. Eliade a plecat în Himalaya unde și-a trăit durerea singur, în asceză, pentru ca apoi să se întoarcă în țară. Din povestea lor de dragoste neîmplinită s-a născut romanul ce poartă numele indiencei care i-a furat inima, „Maitrey”. Cei doi s-au revăzut după 43 de ani la Chicago.

Radu Tudoran 1910-1992: Scriitor atât de prolific în perioada interbelică, Radu Tudoran este marginalizat spre sfârșitul anului 1947, când controlul rușilor asupra României a devenit total. Timp de 7 ani trăieşte retras la Brăila și jinduind să călătorească pe mare îşi construiește cu greu o goeletă numită Speranţa, care însă nu a ridicat niciodată ancora. Începeau vremurile când libertatea putea fi obţinută numai în visarea pură. Dar călătoria pe care Radu Tudoran nu a mai putut să o facă în 1948 devine în 1954 subiectul romanului „Toate pânzele sus”, care va aprinde imaginația a milioane de tineri români pentru câteva generații. Deși propria sa goeletă rămăsese neterminată, succesul romanului a fost atât de mare încât Speranța a fost efectiv realizată în 1976 la comanda studioului cinematografic „București”, pentru turnarea serialului de televiziune „Toate pinzele sus”. A fost construită la șantierul naval din Tulcea și în rada portului Brăila, cu ajutorul uzinelor de utilaj greu „Progresul”.

Marin Preda 1922-1980: Omorât de alcool sau lichidat de Securitate? Aceasta a fost întrebarea în jurul căreia s-au creat scenariile pe marginea morţii suspecte a scriitorului. Marin Preda a fost urmărit de Securitate în ultimii ani din viaţa sa. Avea dosar încă din 1971, numele său de cod fiind „Editorul”. „Delirul” şi „Cel mai iubit dintre pământeni” sunt considerate a fi cărţile din cauza cărora Preda şi-ar fi atras antipatia regimului comunist şi aversiunea vecinilor sovietici. „Delirul” a apărut în ianuarie 1975. Cartea în care prozatorul îl reabilitează pe mareşalul Antonescu s-a vândut în 100.000 de exemplare, potrivit statisticilor, si a avut parte de recenzii negative la Moscova, imediat după apariţie. În 1980, cu două luni înainte de moartea sa apare „Cel mai iubit dintre pământeni”. S-a vândut în 200.000 de exemplare. Curajul cu care Preda a vorbit în celebrul roman despre adevărul din anii totalitarismului a uimit cititorii din vechiul regim.

Petru Popescu 1944- : „Prins” (1969) a surprins. „Un Popescu, până atunci ca toţi Popeştii, a fost citit, deodată, cu sufletul la gură. Stăteai de vorbă cu un profesor universitar - pe biroul lui era „Prins”. Îţi comandai un costum la croitorul din cartier, între foarfece şi degetare - „Prins”. Studentele între ele, vai, ah, oh „Prins”!”- scria George Pruteanu. „Eram unul dintre membrii supleanţi ai conducerii celei mai importante organizaţii de tineret a acelor ani (Uniunea Tineretului Comunist - n. a.). La o şedinţă oficială a acelei conduceri, am întâlnit o fată care, prin poziţia ei unică în România de atunci, părea ireală, părea un personaj inventat (Zoe Ceausescu - n. a.). Şi acea fată ireală mi-a cerut un autograf pe primul meu roman de succces, „Prins”” -  Petru Popescu. După fulminantul debut în literatura româna, în anii 68-73, Petru Popescu reușește să fugă în America unde își continuă cariera de scriitor, dar în limba engleză. Romanul „Supleantul”, bazat pe fapte reale, este primul scris în limba maternă după mai bine de 30 de ani. Perechea protagonistă este formata din fiica puterii și scriitorul tineretului - adică odrasla dictatorului absolut, și tânărul artist apărut în viața ei în mod neprevăzut.