CRANIILE
DE CRISTAL
Cel puțin 10 cranii de cristal misterioase au
fost descoperite în Mexic și America Centrală, vechimea acestora variind de la
câteva sute la câteva mii de ani. Craniile sunt realizate din bucăți mari de
cristal, de obicei din mineral de cuarț. Adesea, au dimensiuni similare unor
cranii umane adevărate și trăsături specifice acestora (orbite, cavitate nazală
și curbura craniană). Cele mai bine realizate cranii de cristal au inclusiv
mandibule detașabile. Pe lângă afirmațiile referitoare la calitățile lor
paranormale, controversele legate de craniile de cristal vizează originea
lor. Metodele curente de datare a artefactelor nu pot nici confirma, nici
infirma asemenea supoziții, dar, în general vorbind, craniile sculptate cu
unelte de metal nu pot fi mai vechi de câteva sute de ani, dacă sunt originare
din Mexic sau America Centrală.
Cranii
de cristal misterioase:
Unele dintre ele au fost atribuite culturii
mayașe care a înflorit în sudul Mexicului și Americii Centrale în mileniul I
d.H.. Dar, așa cum s-a stabilit prin studiul simbolurilor, artefactelor sau
referirilor recurente din hieroglife, nu există vreo tradiție culturală
cunoscută la mayași legată de craniile de cristal sau venerarea a
acestora. Există unele indicii că în civilizația aztecă, apărută mai
devreme și mai la nord de cea mayașă, craniile ar fi avut o importanță
simbolică, dar sunt și mai puțini entuziaștii care le leagă de azteci. Testarea
cu carbon radioactiv nu este aplicabilă cristalului, metoda fiind valabilă doar
pentru entități biologice. Entuziaștii craniilor de cristal consideră că
acestea au capacitatea de a trezi conștiința umană la un nivel spiritual
superior. Unii afirmă chiar că au experimentat conexiuni extrasenzoriale
atunci când au privit un craniu de cristal și pretind că astfel de artefacte
posedă o energie pozitivă. Craniile din cristal de cuarț, precum și alte
obiecte de cuarț au, în opinia fanilor, abilitatea mistică de a înregistra
evenimente, gânduri și sentimente dezvoltate în prezența lor. Ei atribuie
populațiilor străvechi făurirea craniilor de cristal, sugerând că anticii le-ar
fi folosit pentru a prezice viitorul, a controla vremea, ca artefacte
terapeutice, oracole de dobândire a înțelepciunii cosmice, receptori ai cunoașterii
universale și ca instrument de obținere a cunoașterii divine. Există un craniu
de cristal expus la British Museum din Londra și încă unul la Muzeul Trocadero
din Paris. Ambele sunt probabil originare din Mexic, existând informații sigure
că ar fi fost cumpărate pe la 1890. Muzeul londonez a achiziționat exemplarul
său prin intermediul firmei de bijuterii Tiffany din New York, în anul
1898. Testele efectuate în 1995 au relevat prezența în cristal a unor fragmente de oțel,
provenind probabil de la unealta unui bijutier, confirmând astfel că obiectul
este de origine modernă. Datarea a fost astfel mutată, din perioada aztecă
antică, la o epocă mult mai recentă, după cucerirea Mexicului de către spanioli
în anul 1520. S-a zvonit că paznicii de noapte ai muzeului ar fi
refuzat să stea în preajma craniului , dacă nu era acoperit, afirmându-se că
obiectul ar emite vibrații sau raze de lumină colorate sau ca ar aduce moartea.
Craniul de cristal de ametist și craniul de
cristal mayaș au fost descoperite în Guatemala, prin 1900. Ultimul și-a
dobândit numele fiindcă a fost găsit pe locul unor vestigii mayașe și este
folosit în prezent de un clarvăzător, care pretinde ca s-ar ajuta, în
predicții, de calitățile lui.
Două
cranii relevă o măiestrie artistică deosebită:
Craniul de cristal de cuarț roz, găsit la
granița dintre Honduras și Guatemala, are mandibule detașabile, ca și craniul
Mitchell-Hedges, cel mai faimos dintre toate aceste artefacte. Numit după
descoperitorii și păstrătorii săi, F. A. Mitchell-Hedges (1882-1959) și fiica
sa Anna (1910-2007), este considerat cel mai frumos exemplar de craniu de
cristal. Prelucrat dintr-o bucată de cuarț curat, artefactul are
aproximativ dimensiunile craniului unei femei adulte, iar fălcile sunt
realizate din aceeași bucată de cristal ca și restul craniului. Ele se îmbină
lejer și mențin un echilibru perfect cu acesta. Toate aceste cranii au
trăsături comune, deși unii specialiști le atribuie origini diferite, sugerând
că au fost executate în Babilon, în Orientul Mijlociu sau pe continentul
american. Craniul de la British Museum este realizat dintr-un bloc de
cuarț curat, numit și cristal de stâncă, având o greutate de aproximativ cinci
kilograme. Deși a fost cercetat cu microscopul electronic și au fost studiate
microfotografiile executate după el, nu a putut fi identificată pe suprafața sa
nici cea mai mică zgârietură. Totodată, s-a stabilit că lucrarea nu a fost
turnată și nici realizată cu instrumente cunoscute și s-a calculat că unui om
i-ar fi trebuit în jur de 300 de ani de muncă neîntreruptă, zi și noapte,
pentru a șlefui un asemenea obiect.
Craniul
de cristal Mitchell-Hedges:
Cele două mari enigme legate de craniul
Mitchell-Hedges vizează metoda de fabricare și istoria descoperirii lui. Se
crede că obiectul ar fi fost format dintr-un mare bloc de cristal sculptat în
forma aproximativă a unui craniu și apoi finisat definitiv cu apă și o soluție
de nisip de siliciu și cristal sau poate printr-o tehnologie necunoscută. Nu
există urme de prelucrare cu obiecte metalice. Dungile din interiorul craniului
ar canaliza, se spune, lumina de la baza acestuia spre orbite, într-o manieră
similară cu tehnologia optică modernă, iar orbitele au forme concave, care
reflectă lumina în partea superioară a craniului. Se crede că prismele și
tunelurile de lumină din interior ar fi motivul pentru care obiectele se vad
mai mari și mai luminoase atunci când sunt ținute sub craniu. Despre craniul
Mitchell-Hedges, ca și despre alte cranii, se afirmă că și-ar schimba culoarea,
uneori fiind albicios, alteori trecând de la cenușiu la negru intens. Mulți
dintre cei ce au admirat obiectul vorbesc despre viziuni stranii, iar unii
susțin chiar că ar fi detectat un vuiet surd sau un anume miros. Ca și alte
obiecte mistice, exemplarul Mitchell-Hedges are reputația de a deține puteri
oraculare și tămăduitoare. Se spune că ar fi capabil să acumuleze magnetismul
natural, să amplifice și să transmită energia. Proprietarul și cel care a
scris pentru prima oară despre el, F. A. Mitchell-Hedges, pretinde că ar avea
puterea de a ucide, citând exemplul mai multor dușmani ai săi, dispăruți
astfel. Mitchell-Hedges explorator și aventurier, a scris cărți despre căutarea
triburilor pierdute și a continentului dispărut, Atlantida (Lands Wonder and Fear,
1931), ca și despre întâlnirile sale cu monștrii marini (Battles With Monsters
of Giant Fish, 1923 și Battles With Monsters of the Sea, 1937). În
anul 1927, Mitchell-Hedges și fiica lui Anna, curățau sfărâmăturile de pe
acoperișul unui templu din orașul antic mayas Lubaantun (din actualul stat
Belize), când Anna, care avea 17 ani, a descoperit ceea ce avea să devină
cunoscut drept craniul de cristal Mitchell-Hedges. Câteva săptămâni mai
târziu, în apropiere, ea a găsit și falca respectivului artefact. Mitchell-Hedges
nu a publicat nimic despre descoperire până în anul 1943, când a numit obiectul
„Craniul blestemat” și a pretins că ar fi vechi de 3.600 de ani. În mod curios,
abia de amintește despre craniu în autobiografia Danger My Ally (1954).
După moartea lui, în 1959, fiica sa, Anna, a devenit păstrătoarea craniului. Astăzi
este unanim acceptat că Anna Mitchell-Hedges nu a descoperit faimosul craniu de
cristal în ruinele orașului mayaș, în 1927, ci tatăl ei l-a cumpărat cu
prilejul unei licitații la casa Sotheby’s din Londra, în anul 1943. Astfel de afirmații
au fost verificate de documentele de la British Museum, care și-a disputat
posesia obiectului cu familia Mitchell-Hedges. În anul 1970, craniul a fost
examinat de restauratorul Frank Dorland. Acesta a pretins că ar fi zărit un
spirit după ce a studiat craniul noaptea târziu, acasă la el. Potrivit lui
Dorland, testele efectuate la Laboratoarele Hewlett-Packard din Santa Clara,
California, ar pleda pentru o prelucrare fără unelte metalice a artefactului și
pentru o tăiere după axa craniului. Validitatea testelor a fost pusă la
îndoială, ca de altfel întreaga poveste a craniului Mitchell-Hedges.
Craniul
de cristal Max:
În 1980, Jo Ann și Carl Parks au devenit
proprietarii faimosului craniu de cristal din Texas, pe care-l numesc, plini de
afecțiune, Max, când un vindecător tibetan l-a oferit, în contul unei datorii.
Pretinzând că, inițial, n-au știut semnificația obiectului, Carl și Jo Ann,
locuitori ai orasului Houston, au lăsat obiectul într-o cămară, timp de șapte
ani. Abia după ce au făcut cunoștință cu F. N. „Nick” Nocerino din Pinole,
California, unul dintre cei mai reputați experți în domeniul craniilor de
cristal și director al Societății Craniilor de Cristal, au aflat ce artefact
prețios dețineau. Nocerino căutase craniul încă din anii 1940. Știa de
existența acestuia, dar îl căutase în zadar prin toată lumea. Dintre cele 13
cranii de cristal cunoscute cercetătorilor ca având aproximativ mărimea unui
cap uman, Max este cel mai mare, cântărind 9 kilograme, comparativ cu
celelalte, care cântăresc între 4,5 și 5,5 kilograme. Max a fost găsit
într-un mormânt mayaș din Guatemala și se estimează că ar proveni dintr-o
bucată de rocă, grea de 25-30 de kilograme, veche de peste jumătate de milion
de ani. În afară de Max și de craniul Mitchell-Hedges din Canada, toate
celelalte artefacte, fiecare diferite ca mărime și detalii anatomice, sunt
găzduite de muzee și colecții particulare.
Craniile
de cristal pot induce viziuni ale viitorului?
Oamenii pretind că atunci când se află în
apropierea lui Max, văd imagini și au viziuni. Ei cred că ar putea vedea astfel
scene din istoria Pământului și frecvent percep mesaje și imagini legate de
fenomenul OZN. „Fie crezi, fie nu crezi, dacă privești acest obiect din punct
de vedere științific și arheologic nu poți să nu fi copleșit de priceperea
uluitoare cu care a fost făurit”, spunea Jo Ann Parks. Craniul de cristal expus
la Muzeul Omenirii din Londra este considerat un obiect din secolul al XIX-lea.
Cel puțin savanții sunt convinși că toate dovezile înclină spre o origine
recentă a tuturor craniilor de cristal. Până la apariția unor noi dovezi
convingătoare că o civilizație cunoscută ar fi venerat asemenea artefacte sau
că sunt vestigii ale unei civilizații
dispărute, credința în calitățile speciale ale craniilor continuă să
persiste în mințile adepților misticismului. Niciunul dintre cranii n-a fost
descoperit vreodată la vreo săpătură arheologică oficială. De aceea,
specialiștii de la British Museum consideră că toate craniile de cristal sunt,
probabil, falsuri. Dat fiind ca nimeni nu știe sigur de către cine au fost
realizate și când s-a întâmplat acest lucru, dar și pentru faptul că fiind
compuse din materie anorganică nu li s-a putut stabili vârsta prin metoda
datării cu radiocarbon (C-14), ipotezele extravagante și legendele și-au făcut
cuib în jurul lor. O parte dintre cranii au fost studiate în laboratoarele
Hewlett-Packard (HP), celebra firmă care produce sisteme electronice și care
are cele mai performante cercetări în domeniul cristalelor. Specialiștii
de la HP nu au putut să-și explice metoda anticilor de a lucra craniile
dintr-un singur bloc, deseori în contra axelor naturale ale cristalului. Ei
susțin că în timpul nostru, utilizând cele mai sofisticate tehnologii, ar dura
un an pentru a confecționa unul și nu e sigur că, odată ajunși la configurarea
maxilarului, nu s-ar fi crăpat întreaga lucrare. Însa, dacă ar fi
realizate de mână, prin șlefuire, fără instrumente care ar putea produce
vibrații și căldură, ar dura 300 de ani! Unul din membrii echipei de
specialisti de la Hewlett Packard a spus-o pe un ton ușor exasperat că aceste
cranii pur și simplu n-ar trebui să existe. Craniile sunt făcute dintr-un
bloc de trei ori mai mare decât mărimea artefactului, iar artizanul din vechime
n-ar fi avut de unde să știe că miezul era compact. De regulă, blocurile mari
de cristal au pori și găuri în miez.
Cele
13 cranii de cristal ale mayașilor:
Tradiția unor triburi spune că adevăratele
cranii vorbesc. Sunt 13 la număr, pentru că reprezintă Soarele, Luna și cele 10
planete ale sistemului nostru solar, iar al 13-lea îl reprezinta pe Quetzalcoatl,
Șarpele cu Pene sau Șarpele Zburător, care se va întoarce să conducă sistemul
solar. Anul mayaș avea 13 luni și 20 de zile și existau 13 zei ai lumii de
deasupra, fiecare reprezentat de un craniu. Triburile care au transmis legenda
craniilor ce vor salva lumea sunt mayașii din Mexic, care au consemnat-o
în Popol Vuh, aztecii din Mexic, indienii navajos din sud-estul SUA,
cherokee și seneca (Liga irocheza) din nord-vestul SUA. Se spune că cele
treisprezece cranii de cuarț au capacitatea de a transmite informație prin
„raze cosmice”. Astfel, aceste cranii ar fi un soi de computere avansate care
pot înregistra energiile subtile provenite de la oameni sau, există chiar
opinia că, pe ele ar fi stocată o parte din istoria secretă a Terrei. Majoritatea
arheologilor și oamenilor de știință sunt cel puțin sceptici, vizavi de
asemenea păreri, greu de susținut prin argumente și experimente. Bătrânul mayaș
din linia K’iche’, Alejandro Cirilo Perez Oxlaj, se prezintă ca cel mai
tradițional și mai respectat dintre puținii învățători mayași veritabili. Soția
sa spune că el a primit „vara” cea sacră (punguța cu semințe sfinte de tz’ite,
apreciată de oracolii din podișurile mayașe) chiar de la tatăl său, pe când
avea doar 13 ani. Astfel, tatăl lui don Alejandro a constituit cea de-a
treisprezecea generație de îndrumători spirituali din familia sa. Mai
târziu, don Alejandro, a avut o experiență revelatoare în care i s-au arătat
niște „ființe invizibile” care l-au botezat Wakatel Utiw (Lupul
Rătăcitor) și l-au însărcinat să fie „Vocea junglei” și mesager al
mayașilor. În cadrul misiunii sale, el călătorește prin lume ca
reprezentant al mayașilor, transmițând profeții și un mesaj de respect plin de
iubire față de toate ființele. Surse de pe Internet îl citează pe don Alejandro
care se pare ca ar fi spus următoarele: „Craniile de cristal au fost aduse din
Pleiade și vorbesc despre reîncarnare. Mama științei mayașe este pleiadiana.
Aceste cranii trebuie să meargă acasă, acolo unde le este locul. De fapt, mayaș
înseamnă „poporul meu”. Ei au venit prima oară în Atlantida. Primele noastre
piramide se afla acolo, sub apă. În zona Bermudelor. Numele cetății Atlantida era Tulan. Au fost multe
vizite din Pleiade, iar apoi ei se întorc aici, apoi vin iar aici și coboară în
Asia, în Tibet, în Kamaya și în India. Li se spunea Nagayama.” O bună parte
dintre povestirile despre craniile de cristal (cuarț) se concentrează asupra
puterilor lor supranaturale sau vindecătoare. Joshua Shapiro, coautor al
lucrării „Misterele dezvăluite ale craniilor de cristal”, vorbește despre
pretinsele puteri tămăduitoare și abilitățile psihice extinse experimentate de
către oamenii care au venit în contact cu aceste cranii. Una dintre cele mai interesante
observații ale specialiștilor de la HP, despre care am amintit anterior, este
aceea că pot avea rol de cip de memorie, într-un mod nedescoperit încă, fiind
din același material din care sunt obținute cipurile de memorie ale
computerelor. Tradiția mayașă spune că, atunci când bătrânul șaman al tribului
simțea că i-a sosit ceasul, alegea un tânăr cu abilități șamanice, intrau
amândoi în templul unde era ținut craniul, iar acolo bătrânul transfera toate
cunoștințele sale asupra tânărului printr-un ritual ce implica acel craniu de
cristal. Urmașii de azi ai mayașilor le folosesc ca „pietre vindecătoare”. Cercetările moderne
certifică faptul că vibrațiile puternice ale cristalelor intră în rezonanță cu
vibrațiile organelor interne ale corpului uman, reechilibrând nivelul energetic
al organismului. Dintre craniile de cristal care circulă pe la diverși colecționari,
patru sunt construite din cuarț antic transparent, ametist, cuarț roz și cuarț
fumuriu. Acestea fac parte din cele 13 despre care legendele mayașe spun
că vor asista lumea la trecerea într-un alt ciclu de viață. Ca ele să-și
împlinească menirea, trebuie să fie în posesia descendenților mayașilor. Când
acestea vor fi reunite vor avea puterea să salveze omenirea, transmițând date
importante pentru salvarea Pământului.
Strania
legendă Cherokee:
Indienii cherokee spun că 12 planete locuite
din sistemul nostru solar aveau câte un craniu de cristal în care era memorata
întreaga lor istorie. Al 13-lea, cu care formau un sistem, se afla pe
Pământ. Împreună produceau un flux electric extrem de puternic. De fapt, spun
indienii cherokee, ar exista 52 de cranii de cristal (Ciclul Sacru al anilor
Soarelui), dintre care 13 se aflau în posesia mayașilor. Acestea fuseseră
aduse pe Pământ de ființe din afara Terrei și conțineau date codificate despre
istoria Cosmosului, date care urmau să fie dezvăluite și pământenilor când
aceștia vor putea să le înțeleagă. Potrivit legendei, craniile de cristal ar fi
fost aduse din spaţiu, de 13 reprezentanţi ai unor rase extraterestre diferite,
care le-au încredinţat diverselor popoare. Când va sosi timpul, craniile vor fi
redescoperite, prevesteşte aceeaşi legendă. Cele 12 cranii trebuie aşezate
în cerc, iar al 13-lea în mijlocul acestora. Odată realizat acest lucru, lumea
va fi complet schimbată, polii se vor inversa, oamenii vor dobândi cunoştinţe
despre civilizaţii pierdute sau ascunse. Se crede că materialul din care au
fost realizate, în speță cuarțul, a fost probabil ales pentru anumite
proprietăți ale lui, printre care și aceea de catalizare puternică a
conștiinței de sine. Astăzi, cristalele de cuarț sunt utilizate la
dispozitivele și aparatele electronice moderne. De fapt, la industria
calculatoarelor se adaugă progresele majore din industriile video, film și
audio, care folosesc amplificarea și abilitățile rezonatoare stabile ale
cuarțului. În mod similar, cuarțul poate lucra cu sistemul energetic al
corpului uman, pentru a crește capacitățile de vindecare ale cuiva sau pentru
a-i extinde conștiința psihică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu