POLITICA DIN ȚARA LUI ... JOHANNIS REÎNCĂRCAT!

 

POLITICA DIN ȚARA LUI … JOHANNIS REÎNCĂRCAT!

1. Cum a fost destabilizată România?

 Mai e cale lungă până la aflarea adevărului în legătură cu evenimentele care au dus la anularea alegerilor prezidențiale, dar acum sunt suficiente elemente pentru a înțelege faptul că am asistat la colapsul sistemului politic în urma unor manevre făcute atât de persoane interesate din țară, cât și de inamici din străinătate. În aceste zile, revelațiile despre încercările de manipulare a procesului electoral de către PSD și PNL, lipsa de asumare a eșecului privind desfășurarea alegerilor, faptul că încă nu există responsabili pentru decizia extremă de anulare a votului au creat un cadru perfect pentru creșterea neîncrederii oamenilor în instituții, cu consecința directă de minimalizare a interferenței Rusiei. Paradoxal, intervenția Kremlinului a fost favorizată de corupția și haosul de la București, fiind realizată cu oameni din România, unii acționând conștient, alții inconștient, manipulați cu ajutorul propriilor agende politice. Rusia n-a plecat niciodată din România. A fost o prezență constantă la diverse nivele ale societății, a avut rețele de influență pe care le-a folosit, le-a dezvoltat și activat când a avut nevoie pe parcursul ultimelor trei decenii. Oamenii tind să uite că România a fost condusă din 1990 până în 1996 de Ion Iliescu, un președinte controlat și impus de Moscova în zilele tulburi ale Revoluției din 1989. Acesta a marcat destinul României, întorcându-se la putere în anul 2000, transformând PSD, urmașul PCR, în partid-stat, care a supraviețuit până în zilele noastre. Agențiile de informații din România au fost penetrate de Kremlin încă de la înființare, Mihai Caraman, un spion al rușilor, fiind numit șeful SIE în 1990, iar Virgil Măgureanu, legat de Moscova, devenind primul șef al SRI.

Infiltrarea partidelor: Reforma serviciilor secrete a fost înceată, în ritmul societății, incompletă și opacă. Nu a existat niciun tip de comunicare între principalele agenții de informații și opinia publică, iar neîncrederea în vechea Securitate, poliția politică a lui Ceaușescu, s-a transferat și asupra noilor servicii secrete, care n-au făcut mare lucru să o risipească. După o scurtă perioadă de degringoladă, provocată de prăbușirea Uniunii Sovietice (1991), odată cu criza din Balcani (1999) și intervenția NATO pentru înlăturarea dictatorului sârb Slobodan Miloșevici, Kremlinul începe să-și facă simțită din nou prezența în Europa de Est, să-și reactiveze și dezvolte rețelele. Partidele din România, mai ales după atacul puternic al serviciilor secrete, în frunte cu nou înființatul SRI, asupra formațiunilor politice istorice, care contestau la începutul anilor ‘90 autoritatea lui Ion Iliescu, au fost infiltrate cu agenți și au ajuns rapid, în decurs de câțiva ani, la remorca serviciilor de informații, folosite de acestea pentru modelarea deciziilor politice. Din cauza corupției din interiorul acestora, n-au reușit niciodată să-și dezvolte politici în domeniul informației, a siguranței naționale și a obiectivelor de securitate ale României. Mai mulți experți consultați de diverși jurnaliști în ultimele zile au spus, sub protecția anonimatului, că partidele au transferat toate aceste probleme către agențiile de informații, predându-se, efectiv, în fața lor. Cine se plânge astăzi de inexistența controlului civil asupra serviciilor secrete trebuie să se uite la mediocritatea, corupția și lipsa de organizare din cadrul așa-ziselor formațiuni pro-europene și, apoi, să caute alte cauze ale lipsei de transparență din societatea românească.

O formă de negare a crizei: Sunt foarte multe dovezi, chiar dacă unele indirecte, că Rusia, prin intermediul rețelelor de influență de la noi din țară, a dat o lovitură puternică României, efectiv risipind orice urmă de încredere la nivelul unei mari părți din populație în sistemul democratic. Mai mult, de mai bine de două săptămâni, liderii politici - președintele, prim-ministrul, dar și reprezentanții agențiilor de informații, ai altor instituții ale statului - justiție, poliție - se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, criza a trecut și ne-am întors la ceea ce făceam înainte. Dar asta e doar o formă de negare a crizei, care continuă, se desfășoară și anunță o nouă prăbușire. Explozia legionarismului, fascismului, a extremismului și violenței politice au atins nivele de neimaginat în urmă cu un deceniu. Mai mult de o treime din Parlament e controlată de forțe politice care contestă democrația, promovează mesajele unui dictator sângeros cum e Putin și vor să scoată România din Uniunea Europeană și NATO, lăsând-o fără apărare în fața Rusiei, care consideră țara noastră drept inamic.

Secretul, o decizie dezastru: S-a ajuns aici în urma ultimului mandat de 5 ani al președintelui Johannis, mandat care a fost un dezastru politic, acesta fiind unul dintre inițiatorii manipulărilor politice, a creării unor alianțe împotriva votului dat de cetățeni și a impunerii unor lideri mediocri și obedienți, care aveau o singură calitate, să nu-l deranjeze. Pe acest fond, războiul declanșat de Rusia, prin invadarea Ucrainei, a găsit România fără nicio strategie în fața acestei noi crize, venind slăbită după o pandemie care și ea a slăbit societatea și încrederea în instituții din cauza unor excese greu de explicat. Decizia lui Johannis a fost aceea de a secretiza „relația” dintre România și Ucraina, de a ascunde față de opinia publică pericolele ce pândesc țara, în contextul celui mai mare conflict armat de pe teritoriul Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial. Fără o dezbatere despre provocări și amenințări, n-a existat niciun plan în ce privește reacția în fața acestora, măsurile de protejare a populației și a sistemului democratic. Cetățenii români au fost lăsați de izbeliște atât în fața dronelor rusești care au intrat, în mod repetat, în spațiul aerian, dar și a campaniilor de manipulare și radicalizare care se desfășoară chiar și acum pe rețelele sociale. Astfel, s-a ajuns în situația ca o mare parte din rezerviștii militari, oameni educați în spirit patriotic, să devină susținători ai acțiunilor criminale ale lui Putin, mulți români din diaspora să devină extremiști și să susțină un candidat la președinție, admirator al Rusiei, dar și o mulțime de grupuri religioase deturnate și transformate în centre de propagandă a Kremlinului. Și toate s-au întâmplat sub privirile nepăsătoare ale lui Johannis, Ciolacu și Ciucă, o triadă politică mediocră, lipsită de orice capacitate de a înțelege realitatea, tendințele din societate și amenințările la adresa României. Criza pe care au creat-o, cu puternice efecte sociale, politice și economice, deși a fost anunțată de presă, de reprezentanți ai societății civile, de analiști, va fi greu de trecut, în timp ce România a devenit mult mai vulnerabilă, fiind exclusă de la negocierile importante privind viitorul Europei și al NATO.

2. De ce ne-au mai salvat o dată și de ce treaba lor nu e nici Crin Antonescu, nici eternizarea PSD:

 Readucerea lui Crin Antonescu, eternizarea lui Marcel Ciolacu, locul lui Becali în Parlament, lecția care se vrea de umilire pe care i-o dau lui Ilie Bolojan sunt răspunsul României la criza de securitate pe care a creat-o nu doar în țară, ci și pentru NATO. După ce ne-au ținut spatele pentru a denunța abuzurile regimului Dragnea, un regim politic de clan care tranzacționa justiția și securitatea socială, instituțiile europene ar fi putut să ne abandoneze zilele acestea, când băieții retrograzi au copt o operațiune prin care au expus România, intern și extern, celor mai mari riscuri. Între timp, legionarii, mercenarii, diversiunile de mântuială au fost puse la sertar, iar păpușarii autohtoni vor să-și vadă pionii pe tabla Puterii. Doar că nici Bruxelles-ul, nici Washington-ul nu au cum și nu e treaba lor să repare metehtenele românești, în care politicienii deturnează voința populară și își ridică o citadelă cu și mai multe plase de siguranță. În pofida triumfalismului găunos cu care sunt aplaudate la București gesturile aliaților din UE și NATO de a nu lăsa țara pradă haosului total, România a stârnit mai degrabă iritare la Bruxelles, Washington și în capitalele statelor europene, care însă au înțeles că miza este mult mai mare, tocmai din cauza autorităților de la București. Fiecare comunicat și măsură anunțate de instituțiile europene, de senatori americani și de Departamentul de Stat au fost primite de politicienii de la București ca și cum asta le-ar valida deciziile și i-ar confirma pe ei la putere, pe de o parte, și, pe de altă parte, ca și cum i-ar scăpa de asumarea responsabilităților și de o anchetă clară privind cea mai gravă criză de securitate postdecembristă. Așa se face că lipsa de acțiune înainte ca războiul hibrid pe care Rusia oricum îl purta în Occident să ne explodeze în față, alimentat de diverse grupări și personaje dubioase autohtone, și să ducă la o decizie pe cât de inevitabilă, pe atât de distructivă pentru capitalul democratic din România, este acum dublată nu doar de aceeași eschivare de la o analiză și o asumare serioasă, ci și de o precipitare utilitară a fiecărui actor pentru a-și conserva avantajele. Ba mai mult, să și le maximizeze, dacă ne uităm la cum PSD vrea să-și perpetueze etern prim-ministrul, PNL să recupereze vidul de legitimitate prin preluarea de către facțiunea Helvig&Crin Antonescu, iar Klaus Johannis să se mai facă o dată uitat. „Ce s-a întâmplat cu anularea alegerilor prezidențiale este la limita Constituției. S-a vorbit despre lovitură de stat. Nu suntem într-o formă clasică de lovitură de stat, dar nu suntem nici departe de forțarea Constituției. Suntem într-o zonă gri.” - explică politologul Ioan Stanomir.

De ce ne-au ajutat aliații, într-o intervenție de ultim moment? Imediat după întrunirea CSAT, profesorul de diplomație digitală Corneliu Bjola remarca, într-un interviul acordat spotmedia.ro, că probabilitatea cea mai mare e ca aliații din NATO să ne fi furnizat informații despre luarea României ca țintă în războiul hibrid dus de Rusia: „Este foarte probabil ca noile informații să provină nu din surse interne, ci și de la aliații NATO, care au un interes direct în a preveni transformarea României într-un nou Belarus. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că România a fost expusă unui atac hibrid masiv, menit să o decupleze de UE și NATO”, remarca atunci Corneliu Bjola. Profesorul de științe politice Ioan Stanomir identifică și momentul zero în care alarma a fost dată în rândul aliaților din NATO - momentul în care, printre mesajele naționaliste, Călin Georgescu a strecurat critica scutului de la Deveselu: „Aliații occidentali au aprobat această soluție pentru că un candidat care reevalua scutul de la Deveselu era un candidat care punea imense probleme de securitate și de siguranța națională în momentul în care ar fi devenit președinte le României. Poate că românii nu înțeleg suficient de bine acest lucru, dar președintele României prezidează CSAT și în CSAT intră informații interne și externe cu gradul cel mai înalt de secret posibil, iar la aceste informații președintele are acces. Iar un președinte care e inspirat de o putere străină ar fi, de fapt, ca și cum puterea străină ar prezida CSAT”, explică Stanomir. Evaluarea lui Corneliu Bjola, similară, se baza pe două elemente, după cum explică: limitările serviciilor românești, evidențiate de ratarea detectării atacului hibrid inițial, și capacitatea lor, posibil insuficientă, de a reconstitui cu precizie evenimentele; impactul strategic asupra aliaților, care ar fi resimțit direct consecințele dacă unul dintre pilonii strategici de securitate NATO ar fi fost destabilizat atât de brutal de un candidat cu o agendă complet aliniată cu Kremlinul. Aflat la Bruxelles, președintele Klaus Johannis a admis că informațiile din CSAT au venit și din surse occidentale,  nu de la serviciile autohtone de informații, așa cum remarcase din primul momentul Corneliu Bjola. „Aș sublinia cuvintele „semnificativ” și „strategic” din declarația președintelui. Acestea sugerează implicarea unei capacități avansate de monitorizare a războiului hibrid, capacitate pe care doar câteva state o dețin, iar SUA cu siguranță este unul dintre ele. În contextul românesc, termenul „strategic” este folosit în principal pentru a descrie relația cu SUA. Pe scurt, SUA ne-au ajutat să depășim acest moment și, sper, ne vor sprijini în continuare, cel puțin până când serviciile românești își vor dezvolta capacități suficiente pentru a face față cu succes agresiunilor rusești. Un element cheie aici este scutul de la Deveselu, conceput în principal pentru a proteja România și Europa de atacuri cu rachete, dar care, în acest caz, ne-a apărat de un atac hibrid. Aceasta ar trebui să fie o lecție importantă pentru noi: investițiile în baze militare americane, în NATO și în proiectele din industria de apărare europeană - priorități pe agenda noii Comisii Europene - sunt elemente esențiale pentru a ne asigura securitatea. Integrarea României în acest angrenaj de securitate european obligă practic toți aliații să fie solidari cu noi în momente de criză”, spune acesta. Prin inacțiunea ei, prin mediocritatea cu care a populat instituțiile, dar mai ales prin subsumarea intereselor țării intereselor electorale ale partidelor și liderilor politici, România nu a periclitat doar siguranța propriilor cetățeni, ci a fost pe punctul să creeze o vulnerabilitate gravă NATO și statelor UE de prim flanc, în acest context - Polonia și țările baltice. Răspunsul frust e că, încă o dată, România a fost salvată pentru că este membră UE și NATO, dar asta nu înseamnă că salvarea internă, adică socială și economică, stă în mâinile aliaților occidentali. În fond, când alimentezi curentele retrograde, când crești extremismul doar pentru a te menține la putere, când ignori, cu ticăloșie sau din prostie - și efectele acestor două tare sunt egale - informațiile privind riscurile unor grupări golănești, niciun scut extern nu poate apăra societatea. Acum este momentul ca autoritățile române, de la SIE, care a numit expres Rusia, până la încă președintele Klaus Johannis, care este primul beneficiar al informațiilor, să explice exact cine au fost băieții autohtoni care au pus în scenă o operațiune devenită cadou pentru Kremlin, cum s-au derulat lucrurile și care este centrul de criză.

3. Despre candidatura lui Crin Antonescu:

 Șocul provocat de propunerea comună PSD-PNL-UDMR pentru președinția României în persoana lui Crin Antonescu, cu lamentațiile aferente, pleacă, mă tem, de la  așteptări și premise nerealiste privind configurația politică rezultată din votul de la 1 Decembrie. Nu sunt un adept al candidaturilor comune atât de largi și, teoretic, imposibile ideologic, dar recentul vot popular ne-a adus într-o situație stranie. Dacă până pe 1 Decembrie coaliția stabilității a fost o alegere politică,  dar nu singura aritmetic posibilă, după 1 Decembrie ceea ce avem cum la guvernare a devenit singura soluție nonextremistă. Adică un conglomerat care conține partidele care, în mod normal, ar fi fost de dorit să se împartă între putere și opoziție. Dar în condițiile date, fără adunarea lor, nu există majoritate. Această coaliție indezirabilă, dar inevitabilă în contextul dat se duce spre alegeri prezidențiale. Dacă o făceau cu candidați separați, demența toamnei trecute s-ar fi repetat, cu efectul destabilizării cu cost incalculabil a României. Deci candidatura comună a devenit și ea necesară în contextul dat. Ce presupunea candidatura comună? Un candidat dezirabil nu atât pentru conducerile partidelor, cât pentru electoratele lor. Dacă 24 noiembrie a arătat ceva, acel ceva este că pe mobilizarea de partid nu se mai poate conta ca în deceniile trecute. Dacă oamenii nu vor să aleagă pe cineva, poate să stea primarul și în cap că nu vor vota. Liberalii au arătat că oricând se pot duce spre zona USR, acum ar exista și oferta Nicușor Dan, în timp ce pesediștii nemulțumiți se duc spre oferta extremistă, după cum urma să se întâmple masiv pe 8 decembrie, indiferent ce își închipuie unii sau alții din bula lor că s-ar fi votat în România urbanului mic și cea rurală. Era realistă așteptarea că Nicușor Dan să fie candidatul comun? Extrem de puțin probabil. Electoratul PSD nu avea nimic în comun cu el și poate că nicio parte dintre liberali cu mai puțină aplecare spre stilul nonconformist. Este Crin Antonescu o variantă de succes? Greu de spus. Deocamdată este un pariu riscant cu niște premise.

1. Numele lui Crin Antonescu este fundamental legat de USL și suspendarea președintelui din 2012. Pentru o parte din electorat acestea au fost chestiuni extrem de toxice pentru România, o bătălie a unor infractori sau susținători ai infractorilor care au încercat să demoleze și ce făcuse bun Traian Băsescu pentru a fura în voie. Dar să nu uităm că USL a câștigat alegerile din 2012, după suspendarea președintelui Băsescu, cu o majoritate copleșitoare. Să nu uităm că referendumul de demitere a președintelui Băsescu a eșuat pe motiv de cvorum, la limită. Deci există o mare parte din electorat și probabil cea mai mare parte a membrilor PSD și PNL pentru care momentele de mai sus sunt nostalgiile unei perioade de glorie. Dacă ei sunt sau nu majoritari vom vedea cât de curând. În plus, există destul de mulți alegători tineri pentru care Traian Băsescu este doar un turnător la Securitate ale cărui războaie nu le trezesc nicio simpatie.

2. Crin Antonescu este un politician vechi, al sistemului, nu vreo tânără speranță. Dar în electoratele tradiționale ale partidelor vechi există și o nostalgie a vechilor lideri provocată de degradarea continuă a leadership-ului și de caricaturizarea vieții democratice. Antisistem poate însemna doar antisistem actual cu ridicolii săi conducători. Sunt detestate partidele tradiționale sau sunt detestați doar actualii lor reprezentanți și modul lor de manifestare, aceasta va fi o întrebare cheie. Din acest punct de vedere să nu uităm că dl Antonescu a lansat critici severe la adresa vechii conduceri a PNL și a candidatului său prezidențial încă din toamna anului trecut. Totodată domnul Antonescu este perceput ca un adversar al lui Klaus Johannis, care l-a trădat după ce Crin Antonescu îl adusese în prima linie a PNL.

3. Crin Antonescu are o calitate care nu i-a putut fi negată vreodată și care a lipsit total în campania trecută. Este un orator foarte bun, are discursuri care atrag atenția și comunică ceva logic, inteligibil, ceea ce din condiție sine qua non a oricărei candidaturi a devenit o raritate. Din perspectiva acestor elemente nu cred că este un candidat fără șansă, dimpotrivă, mai ales dacă Nicușor Dan și Elena Lasconi își vor continua canibalizarea ce îi va ține ocupați și inevitabil îi va împinge la stridențe.

Marile riscuri pentru Crin Antonescu: Ele vin din cel puțin patru direcții:

1. Felul în care va evolua guvernarea. Dacă nemulțumirea se va amplifica, nu are cum să nu afecteze și candidatul comun, dimpotrivă el o va deconta în mod direct. În discursul din ședința de învestitură, Marcel Ciolacu a creionat o schimbare majoră de paradigmă, vorbind despre meritocrație, respect, echitate, dar ea mai trebuie pusă în practică. Cert e că de acum înainte nici măcar scuza că nu și-a dat seama nu o mai are.

2. Posibilele dezvăluiri privind viața domnului Antonescu nu în 2012, ele sunt deja istorie și, cum spuneam, au valoare pozitivă sau negativă, în funcție de tabăra din care sunt privite, ci de după retragerea din 2014. Ce a făcut în acești ani, cum de a acceptat să fie, după cum recunoaște, întreținut de nevastă? Ce hobby-uri și activități a avut? Reflectorul nu mă îndoiesc că va intra peste tot. Întrebarea pe această temă primită la Antena 3 l-a iritat vizibil și i-a provocat domnului Antonescu un răspuns arogant, păcat capital. Mircea Geoană pleca dintr-o poziție și mai bună la începutul acestui an și țăndări s-a făcut în câteva săptămâni, cu materialul clientului.

3. După 10 ani de pauză de la politică în care, am văzut, societatea  s-a schimbat imens, discursul și competiția politică s-au mutat pe ecrane și rețele sociale, viteza a crescut exponențial,  mai are domnul Antonescu conectarea necesară?

4. Nu cred că vorbele grele la adresa lui Victor Ponta și Mircea Geoană de acum peste un deceniu vor atârnă greu pentru PSD, având în vedere că nici aceștia nu sunt neapărat cei mai populari în partid. Cert este însă că în turul al doilea, dacă vă ajunge acolo, va avea nevoie de votul unora dintre cei pentru care în 2012 USL cu domnia sa în frunte a încercat o lovitură de stat antieuropeană. Mulți anunță deja că ar prefera să voteze un extremist.

 Dar, trebuie să înțelegem, până la urmă, aceasta este oferta electorală a unor partide, țintită pe electoratele lor, pariul lor. Cei nemulțumiţi pot căuta soluții alternative pe care să le voteze. Și majoritatea va decide. Important este ca regulile jocului să fie precise și pe deplin respectate de toți. Se numește democrație.

4. Despre guvernul Ciolacu 2.0:

 Componența politică a coaliției majoritare și implicit a viitorului guvern nu ar trebui să fie de mirare. Ea este, că ne place sau nu, conformă votului din 1 decembrie. PSD a câștigat scrutinul cu cel mai prost scor din istoria sa, dar este primul în ierarhia partidelor mijlocii. Nu mai avem niciunul mare. PSD a făcut o demonstrație de forță atunci când a anunțat că trece în Opoziție, demonstrând și practic ceea ce teoretic arătau cifrele ab initio, că fără el nu se poate forma majoritate non extremistă. Și era firesc politic ca de aici să înceapă discuțiile.

Greaua moștenire a lui Marcel Ciolacu: Așa cum aș remarca faptul că rămânerea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier este o cruce pe care trebuie să o ducă până la capăt. E drept că era și singura modalitate în care să rămână la vârful PSD după dezastrul electoral, dar este și just ca de numele domniei sale să fie legat și costul politic al consecințelor nenorocirilor făcute în mandatul anterior. Greaua moștenire a lui Marcel Ciolacu e chiar moral să meargă la Marcel Ciolacu. Iar dacă poporul era așa de nemulțumit, nu văd de ce a votat cel mai mult PSD, chiar mai mult decât voturile efectiv contabilizate dacă ne gândim la confuzia provocată de cele două partide-clonă PSDi și PSDu.

Cheia de la UDMR: De remarcat evoluția UDMR, care a scos un scor mult peste așteptări în condițiile prezenței masive la vot și, în plus, este indispensabil. Reprezentat de un lider care nu a negociat pentru sine, UDMR are doar două ministere, dar esențiale. Dezvoltarea, o perlă a coroanei, pe care Czeke Attila a mai condus-o cu succes. Unul dintre cei care au lăudat, în perspectiva de primar, prestația ministrului Cseke a fost chiar Elena Lasconi. Dar cea mai spectaculoasă este adjudecarea Finanțelor, minister avizator. Este foarte probabil ca Tanczos Barna să fie mai eficient și cu siguranță mai serios decât un ministru PSD sau PNL. Cartoful finanțelor este mai fierbinte ca niciodată, deci PNL și PSD aveau toate motivele să îl paseze. Aș spune că una dintre cheile alegerilor prezidențiale este la UDMR. Dacă Finanțele vor avea o prestație bună, valul furiei se va mai calma, mai ales în zona cu potențial rațional. Dacă Tanczos Barna va eșua, valul va deveni tsunami. Ce înseamnă prestație bună? Ea este raportată la așteptările panicate. Oamenii nu așteaptă minuni, ci coerență și predictibilitate, respect pentru banii publici, echitate și asumare onestă. Dacă UDMR va livra asta, va da o lovitură serioasă și naționalismului. Dacă va eșua, îi va da aripi. Cert este că pentru prima dată UDMR va avea un ministru în CSAT, ceea ce, spunea Kelemen Hunor într-un interviu la Europa FM, era până acum o ipoteză exclusă. Pe ansamblu PSD a luat ce și a dorit, pentru că este sine qua non, PNL a luat ministere mai multe decât ponderea mandatelor, nu exact ce și-a dorit, adică Dezvoltarea sau Transporturile, și, cel mai probabil, va da candidatul comun la prezidențiale iar UDMR a schimbat liga.

Ce s-a ales? În ceea ce privește compoziția nominală a Guvernului, remarcăm viziuni diferite. PSD și-a păstrat miniștrii. Indiferent de performanța lor, însuși acest imobilism total după semnalul alegerilor recente arată că PSD ori nu a înțeles absolut nimic, ori leadershipul partidului este atât de fragilizat, încât nu își permite să zgâlțâie deloc barca. Este surprinzător că PSD a acceptat să ia Justiția, un minister de care îl leagă traume majore, motiv pentru care cred că cel puțin o vreme vor încerca să nu calce în străchini. Noul ministru este avocat penalist, ceea ce în sine nu e o vină, am tot respectul pentru avocații care își fac onest meseria, iar penaliștii nu apără măicuțe. Ceea ce mă îngrijorează este că a fost inclus pe lista PSD pentru Cameră pe feuda Olguței Vasilescu, ceea ce nu reprezintă o garanție a atașamentului pentru o justiție independentă, dimpotrivă aș zice. PNL a mizat pe schimbări. Și pe lista lor există două nume remarcabile. În primul rând, intrarea rectorului UBB, Daniel David, este cel puțin o lovitură de imagine, să sperăm că nu va rămâne doar atât. Este remarcabilă și trecerea domnului Hurezeanu la Externe care după o catastrofă și o tehnocrată seacă avea nevoie de un diplomat cu care să nu-ți fie rușine să ieși în lume. Dintre numele rămase, dacă în cazul lui Cătălin Predoiu există o logică certă în contextul Schengen, mi-e foarte greu să înțeleg ce caută la fondurile europene Marcel Boloș, unul dintre cei mai ineficienți miniștri, cu o imagine foarte proastă. Este chiar inexplicabil cum de mereu aterizează într-o funcție de ministru. Răspunde noul Cabinet așteptărilor publice? În mică măsură, după cum arătam. Pare o continuare a unei formule sancționate de electorat. Dar testul abia începe. Dacă vor reuși să schimbe atitudinea și comunicarea, dacă vor avea mai mult bun simț și respect, ceva smerenie dacă se poate, este posibil să primească credit. Dacă nu, la prezidențiale, va fi nenorocire.