POLITI ... CISME.

 

POLITI … CISME

1. Capul plecat la Cotroceni, sabia bucureștenilor nu-l taie:

 Candidații partidelor din Coaliție la PMB l-au criticat, de-a lungul timpului, pe fostul primar, Nicușor Dan. Odată ajuns șef de stat, aceștia s-au temperat în declarații, ba chiar, l-au lăudat și îi caută susținerea. Capul plecat la Cotroceni, sabia bucureștenilor nu-l taie ... cel puțin asta pare impresia aspiranților la fotoliul de primar general. Nicușor Dan are un capital de imagine foarte bine fundamentat la nivelul Bucureștiului. Am putea spune că bucureștenii l-au propulsat, „pas cu pas”, la Cotroceni. Astfel, Nicușor Dan în sine devine un element de campanie cu greutate. Fapt ce se și observă în atitudinea candidaților ieșiți din spuma Coaliției girate chiar de președinte. Băluță a fost prins în adevărate scandaluri cu Nicușor Dan, Ciprian Ciucu l-a sancționat la orice pas, și nici Cătălin Drulă, chiar dacă împărtășește aceleași origini de partid, nu e străin de săgeți politice la adresa fostului primar al Capitalei. Vom analiza relația candidaților cu Nicușor Dan.

Băluță - Nicușor Dan. De la amenințări cu plângerea penală, la cuvinte de laudă:

 Cel mai de notorietate episod dintre cei doi este bătălia de la Planșeul Unirii. Daniel Băluță l-a amenințat pe primarul Nicușor Dan cu plângere penală, fiindcă nu a vrut să elibereze autorizație de construire în regim de urgență. Cu toate acestea, Daniel Băluță a început lucrările. Dan a cerut demontarea gardurilor amplasate. Au fost altercații, polițiștii de la Sector 4 s-au pus în fața gardurilor pentru a-i împiedica pe cei trimiși de la PMB, cu buldozerele, să le dărâme. În final, Băluță a renunțat. Nu cu mult timp în urmă, la finalul lunii martie, Băluță îl numea pe Nicușor Dan un „impostor” care „nu a făcut absolut nimic”. Astăzi, primarul S4, aspirant la fotoliul de primar al Bucureștiului, îi poartă respect, și a ajuns la concluzia că „a făcut tot ceea ce a stat în putință pentru București”.

*declarație martie 2025: „Absolut niciodată nu mi-aș dori ca România să fie condusă de Nicușor Dan (…). Dânsul a reușit să blocheze atâția ani Bucureștiul. În București, în mod concret, dacă l-am pune să scrie ce a făcut, vom vedea că nu a făcut absolut nimic, de aceea și spun că este un impostor, pentru că ne prezintă o situație absolut deformată a realității”.

*declarație 13 noiembrie 2025: „Domnul Nicuşor Dan este astăzi preşedintele României. El a fost votat de şase milioane de oameni. Astfel încât respectul, pe care este normal, ca cetăţean al României, să îl am pentru această instituţie, mă determină să vă spun că domnul primar Nicuşor Dan a făcut tot ceea ce a stat în putinţă pentru a face lucruri cât mai bune pentru Bucureşti”.

 În iunie, la scurt timp după ce Nicușor Dan a fost învestit în cea mai înaltă funcție în stat, Daniel Băluță a mers la Cotroceni, parte din delegația PSD care negocia programul de guvernare. Și-au strâns mâna, și au glumit: „Parcă ne-am mai văzut, ne știm de undeva?”, a întrebat Nicușor Dan, râzând. „Parcă da”, a răspuns primarul Sectorului 4, la fel de amuzat, cu capul plecat. „Este o dovadă de normalitate ceea ce ați văzut. Doi oameni normali care se revăd după o dispută, după o luptă politică și se tratează cu respectul cuvenit, pentru că așa este normal și așa arată o societate normală, nu una plină de ură, de dispreț. Trebuie de fiecare dată să onorăm corespunzător câștigătorul”, a explicat Băluță gestul de plecare a capului în fața președintelui.

Ciucu - Nicușor Dan. Cel mai critic liberal față de fostul primar:

 Deși PNL este partidul care s-a aliniat în spatele lui Nicușor Dan de multe ori, au fost și multe momente în care liberalii l-au sancționat, în funcție de oportunitate. Ciprian Ciucu ar putea fi descris ca un fost adversar al celui pe care vrea, acum, să-l moștenească. Primarul Sectorului 6 i-a reproșat multe lui Nicușor Dan, că nu comunică, că blochează realizarea anumitor lucrări, că face mai multă politică decât administrație, și a pus de multe ori sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a conduce Capitala.

„Nicușor Dan, un administrator nu prea bun al Bucureștiului”. În 2022, liberalul spunea că Nicușor Dan și-a recunoscut „capacitatea scăzută”. „Sunt chestiuni care țin de capacitatea administativă, nu are, uitați-vă că primăriile de sectoare se mișcă mai bine decât ditamai Primăria Generală. Foarte bine că a făcut asta, și aici este de lăudat, pentru că și-a recunoscut capacitatea scăzută (…). Reforme structuale nu s-au întâmplat la Primăria Capitalei, și le-am cerut încă de la început” - 2022, pentru Gândul. În 2023, liberalii chiar l-au amenințat pe Nicușor Dan că îi vor retrage sprijinul politic la PMB, i-au dat temă, să respecte 10 puncte-realizări pentru Capitală, acuzându-l de management defectuos. „Chiar dacă avem aceleaşi aspiraţii, lipsa capacităţii de leadership mă face să-mi pun semne de întrebare dacă este persoana potrivită să conducă acest oraş foarte mare, foarte greu, foarte complex” - ianuarie 2023, pentru Digi24. „Mi-ar fi trebuit să lucrez zilele astea cu el la Primărie, dar e plecat în campanie prin țară, face mai mult politică decât administrație în ultimul timp. Nu-l găsesc, unde să-l găsesc? Pentru că dânsul e mai politician decât toți pentru că este un politician de succes, a câștigat de două ori Primăria Capitalei, acum este într-o altă campanie electorală, dar n-am fost convins de partea de administrator bun” - martie 2025, pentru Digi24. Recent, Ciucu a comentat despre tensiunile din trecut - consideră că a avut o relație corectă cu actualul președinte. Întrebat când crede că s-a produs ruptura, a ținut să puncteze că probabil, Nicușor Dan l-a văzut ca pe un adversar, lucru pe care l-a mai spus în trecut. Întrebat recent, la Digi24, dacă ia în calcul să-l invite pe Nicușor Dan la evenimentul de oficializare a candidaturii, Ciucu a răspuns: „De ce nu? Mi se pare că este o figură importantă în politica românească. Este președintele României. Este o onoare să-l ai prezent pe președintele României într-un astfel de context”. De notat și că Ciucu și Nicușor Dan și-au aruncat unul altuia responsabilitatea în cazul tragediei de pe Lacul Morii.

Drulă - Nicușor Dan. Fiul risipitor:

 În cazul lui Cătălin Drulă, este evident că exploatează cartea sprijinului președintelui. Drulă a declarat că e sigur că Nicușor Dan vrea ca el să ajungă primar. Și-a marcat intrarea în cursă, dinainte de-a o anunța oficial, printr-o poză la Cotroceni. Sloganul de campanie are ca inspirație clară sloganul lui Nicușor Dan de la prezidențiale, „România onestă”. Drulă se marketează drept continuatorul proiectelor fostului primar. Deși în acest caz, apropierea celor doi este evidentă, pentru că Nicușor Dan are o istorie în USR și partidul i-a fost alături și după ce a plecat din formațiunea pe care chiar el a fondat-o, au fost momente în care deputatul Drulă nu a sărit din prima în barcă.

Nicușor Dan, acuzat de Drulă de „șantaj emoțional la adresa USR”. „Telenovela demisiei”: Chiar punctul critic al drumului președintelui în USR, referendumul Coaliției pentru Familie, a conturat anumite tabere. Atunci, în 2017, Nicușor Dan a propus ca partidul să nu se implice în disputa modificării Constituției. El a demisionat și a spus că va reveni în partid dacă USR va accepta această condiție. Chiar Drulă i-a dat răspunsul atunci, acuzându-l pe Nicușor Dan de „șantaj emoțional asupra membrilor partidului”: „USR se va poziționa împotriva revizuirii Constituției României inițiată de Coaliția pentru Familie, dovedind astfel că susține și apără libertățile și viitorul românilor. Membrii USR au pus interesele de modernizare ale societății românești și ale propriilor alegători deasupra unor ipotetice calcule electorale lipsite de curaj și șantajului emoțional exercitat asupra lor (…). USR Liberal dezaprobă faptul că fostul președinte al USR Nicușor Dan s-a pus pe sine deasupra partidului și afirmă cu tărie că USR va continua să rămână un partid al membrilor săi și al cetățenilor și nu al unui singur om. Dezavuăm telenovela demisiei cu revenire, campania din afara partidului pentru partid și continuarea campaniei în timpul referendumului, toate elemente care denotă lipsa de respect față de membrii USR, care așteptau respectarea regulilor principial agreate”, a scris Drulă. La alegerile din 2020, USR l-a ales inițial pe Vlad Voiculescu drept candidat, motivul fiind chiar prejudiciile de imagine pe care Nicușor Dan le-a adus partidului. Tot Drulă a spus atunci: „Dumnealui și-a dat demisia din USR chiar în ultima săptămână de campanie și-am sperat ca acest lucru să nu iasă mediatic pentru că poate ne-ar fi afectat”. Și chiar la începutul acestui an, deputatul afirma că nu înțelege candidatura lui Nicușor Dan la Cotroceni, fiindcă „te-ai apucat de o treabă la București și nu o termini”. Partidul a susținut-o pe Elena Lasconi și s-a răzgândit, abia pe ultima sută de metri, în favoarea actualului șef de stat.

2. Strategia națională - un fel de ghiveci cu de toate!

 În sfârșit, după ce s-a bâlbâit puțin în preajma Justiției, după ce a ratat în aproape toate contactele externe, în timp ce se chinuie să-și contureze o echipă, după ce s-a îndeletnicit cu tot felul de ieșiri la rampă, președintele Nicușor Dan s-a apropiat și de una dintre principalele sale sarcini: întocmirea unei Strategii Naționale de Apărare. A ținut o conferință de presă în care ne-a vorbit despre ea ca despre o operă  în curs. Ne-a servit o ciornă, o citim, o comentăm, trimitem propuneri, la Cotroceni sunt selectate, incluse, aprobate, votate în CSAT și urmează întocmirea unui program cu un calendar și un plan de muncă pe care nu-l putem accesa. Nu-i de nasul nostru, deși această încercare de a ne fura căciula în materie de securitate se încheie cu o concluzie șmecheră. În centrul Strategiei Naționale este cetățeanul. Poate cetățeanul Nicușor Dan cu nevasta/concubina și copiii, nu cetățeanul român anonim și plătitor de taxe. Ce ne arată discursul președintelui la recenta conferință de presă față de ciorna publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale? Că între discurs și ciornă sunt diferențe de stil și exprimare. Unul a vorbit, altul (sau alții) au scris. Nicușor Dan a vorbit despre lucruri pe care le-a ținut minte după o lectură a materialului de 40 de pagini, iar autorii ciornei au înșiruit într-un limbaj prețios, de analiză, sute de probleme ale României, cele mai multe valabile pentru orice stat european, chiar și asiatic. La conferința de presă, a mai adăugat ceva. A formulat promisiunile sale pentru cei din instituțiile de forță. Adică, să stea liniștiți, să nu-l părăsească, pentru că vor rămâne cu salariile și cu pensiile întregi. După părerea mea, acesta pare a fi  fost principalul mesaj și chiar scopul conferinței de presă: „Există acord politic pe toate palierele pentru ca același lucru să se întâmple în sistemele de apărare, interne, servicii, adică nu este un motiv ca oamenii să se pensioneze, pentru că, din păcate, din cauza incertitudinii - vorbesc acum doar de zona de magistrați - din cauza incertitudinii pe ce urma să fie în sistemul de justiție, multă lume s-a pensionat de frică că mai târziu nu va avea aceleași condiții de pensionare. Deci vreau să fac anunțul ăsta foarte clar pentru ca oamenii să aibă o previzibilitate pe ce se va întâmpla cu viitorul lor profesional”. Stați liniștiți că de voi nu se atinge nimeni, pare să fi transmis Nicușor Dan celor care l-au propulsat și pe care se sprijină. Între banalitățile spuse, am reținut câteva care merită oarece atenție: „În primul rând, și cumva ăsta a fost unul din - nu știu dacă șocuri - în orice caz surprinderi ale mele, că, inclusiv la acest nivel național, administrația nu lucrează cu date. Deci sunt multe situații în care deciziile nu sunt bazate pe date”. Presupun că președintele se referea la aiurelile de la Primăria Bucureștilor, la deficitul bugetar din campania sa electorală și la calculele „super-șchioape” ale guvernului Ilie Bolojan. „O altă vulnerabilitate - și am insistat ca ea să fie clar delimitată în Strategia Națională de Apărare - este corupția, care, pe de o parte, slăbește coeziunea socială. Cum spuneam mai devreme, e greu să vrei să te identifici, să aperi un stat corupt”. Presupun că multă lume a observat că USR-ul (pe care președintele încearcă să-l împingă în toate instituțiile și structurile de putere) este blocat mental pe un singur concept: corupția. Cu fiecare apariție publică a președintelui și a trupeților săi din USR se conturează firul roșu al politicii lor: anticorupția. Ca la Traian Băsescu și la Codruța Koveși! Să-i termine pe adversari pentru păcatele lor și gata! Au făcut politică. Lipsește doar un Florian Coldea care să orchestreze operațiunea. În mintea acestui contingent de politicieni, corupția persistă ca un loc comun, ca un inamic care îi încurcă în proiect. E ca o luptă internă între unii și alții, ei beizadele curate contra unor  români corupți. Ne aflăm în fața unui concept de vânare a adversarilor, importat (sau comandat) pentru a pune la cale mecanismele și instrumentele de curățare a  terenului. Pericolul corupției pentru securitatea națională este tratat numai ca un factor intern. Niciodată, progresiștii din jurul lui Nicușor n-au vorbit despre importul de  corupție din țările democratice din Europa sau de la partenerii strategici. Pentru useriști, corupția este doar un factor intern, iar ei luptă cu disperare împotriva acelei părți din electorat și din populație care nu răspunde la puritatea morală pe care o pretind ei (fără a o  respecta câtuși de puțin!). În mintea useriștilor și a președintelui Nicușor Dan, siguranța națională ține de succesul în lupta lor cu corupția internă, cea de la Bruxelles fiind  binefăcătoare. De cum trec granițele României, campionii anticorupției  se transformă în turiști și în shopp-iști. Am citit și marele „program de muncă și viață” publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale. Obositor, lung, complicat, ca o promisiune de Congres, ca un program de  guvernare, ca o analiză de situație pentru un partid politic, ca o panoramă politică pictată cu angajamente și priorități. Cuvinte prețioase și goale, care să justifice  campania anticorupție și măsurile de combatere a războiului hibrid, mai corect spus a ce va urma împotriva libertății din social-media unde toată lumea se tăvălește de râs și își bate joc de cumplita inadecvare a președintelui Nicușor Dan. 

3. Planul B pentru strategia României - analiză:

 Niciun om de stat responsabil din acest colț periculos al lumii nu poate ignora cele două noi evoluții fundamentale în securitatea regională care au loc în timpurile noastre și care necesită un răspuns realist. Prima este intenția neechivocă a Americii de a pune capăt rolului său istoric de garant al securității Europei, exprimată răspicat de la vârful Administrației Trump. Poate că nu este încă complet clar cât timp va dura până când SUA se va retrage în mod substanțial de pe acest continent și va preda responsabilitatea principală pentru apărare europenilor înșiși; dar direcția de mers este clară. Consecințele acestei noi politici americane de dezangajare din Europa sunt colosale. Piatra de temelie a capacității NATO de descurajare (deterrence) și a arhitecturii de securitate europeană va fi treptat înlăturată. În timp, Alianța se va goli de substanță pe măsură ce Articolul 5 își va pierde credibilitatea în absența sprijinului deplin al SUA. Realitatea este că cei trei piloni ai justificării date de lordul Ismay pentru crearea NATO după cel de-al Doilea Război Mondial - „să-i țină pe germani la pământ, pe americani în Europa, și pe ruși în afară” - se prăbușesc: Germania se reînarmează, SUA se retrage, iar Rusia a revenit deja cu trupe și război în perimetrul european. Este o fantezie să crezi că „europenii” - incluzând Marea Britanie - vor putea umple golul lăsat de SUA. Nu există suficienți bani, unitate politică sau sprijin public consistent pentru o „apărare europeană” comună adecvată sau pentru serviciu militar obligatoriu, în ciuda discuțiilor nesfârșite despre toate acestea. În locul unei puteri militare europene veritabile care să înlocuiască puterea americană, cel mai probabil vom vedea o fragmentare a securității europene în acorduri subregionale. Fără un hegemon extern precum SUA, singurele construcții de apărare viabile pot fi organizate doar între subgrupuri de țări. Acest lucru se întâmplă deja: o Alianță Nordică prinde contur din Marea Britanie până în Polonia și Finlanda. Separat, anul acesta Ungaria a încheiat un acord de apărare cu Serbia, după un nou Pact Trilateral Croația-Albania-Kosovo. Prioritățile și alianțele locale se redesenează la ambele capete ale flancului estic, în afara politicilor NATO. Între timp, politica externă românească nu se regăsește nicăieri pe această nouă hartă.

 A doua evoluție strategică este întărirea pe termen lung a puterii militare rusești și deci a influenței geopolitice a Moscovei. Armata rusă e din ce în ce mai mare, nu mai mică, iar războiul îi accelerează modernizarea. Spre deosebire de armatele occidentale, rușii câștigă experiență de luptă, iar economia și societatea se militarizează, permițând Kremlinului să-și mențină ofensiva geopolitică pe termen lung, dincolo de conflictul actual. În plus, „parteneriatul fără limite” cu China asigură Rusiei un sprijin decisiv pentru efortul de război și pentru ambițiile din regiunea Mării Negre. Nimic din toate acestea nu înseamnă că Rusia poate „câștiga” războiul din Ucraina în mod decisiv. Enormul ajutor financiar și militar occidental pentru Kiev îngreunează progresul Rusiei. Dar acest sprijin este un aranjament voluntar, fără bază legală, care se poate întrerupe rapid dacă se schimbă contextul. Niciun stat NATO nu are un pact formal de apărare cu Ucraina, în baza vreuni tratat votat de vreun parlament. Totul se bazează pe angajamente unilaterale improvizate, ce trebuie acceptate și reînnoite politic de fiecare nou guvern din Europa. Pe termen lung poziția Ucrainei este incertă. Oprirea avansului rusesc și „pacea” este deja o sarcină grea; și mai dificil va fi obținerea unor garanții de securitate și apoi reconstrucția țării lângă o Rusie care va folosi războiul hibrid pentru a-i submina recuperarea. Cât despre România, ea va trebui să se confrunte singură cu acest nou context de securitate, odată ce reducerea posturii SUA în Europa se va accentua.

Răspunsul României:

 În Balcani, problemele se adâncesc. La vestul României, Ungaria și Serbia sunt prietene cu Rusia și China și se apropie una de alta. La sud, Bulgaria rămâne cultural (și chiar politic) o zonă de influență rusă. La est, Moldova, cu minoritatea sa pro-rusă și trupele ruse din Transnistria, este un camp de luptă hibrid. Dincolo de cuvintele de „reasigurare” dinspre UE și NATO, în lumea reală izolarea geostrategică a României crește și lațul se strânge. Cine va apăra România în anii care vin? Americanii nu mai vor, iar europenii nu pot - nici acum, nici peste un deceniu când crizele actuale ale Europei se vor fi adâncit profund. Rezolvarea acestei dileme strategice va necesita o revizuire completă a politicii externe românești. Deferența față de „consensul european” agresiv și maximalist de la Bruxelles trebuie înlocuită de o politică pro-pace, bazată pe interesul național. O abordare național-conservatoare trebuie să prioritizeze parteneriatele internaționale și alinierile politice strict în funcție de interesele directe ale României, nu de ceea ce satisface cancelariile occidentale sau presa „mainstream”. În primul rând, pentru a supraviețui și prospera, România trebuie să adopte o strategie de maximă flexibilitate, căutând să balanseze între forțele geopolitice din jur, nu rămânând blocată în alinieri rigide. Conceptul de destindere (détente) ar trebui adoptat și el într-o formulă regională adaptată situației României. Toate acestea nu ar fi decât o revenire la tradițiile diplomatice mai vechi din spațiul românesc, când miza era supraviețuirea statală la intersecția dintre imperiile Habsburgic, Rus și Otoman. În al doilea rând, pe termen scurt, trebuie schimbată axa strategică a politicii externe românești de la una Est-Vest la una Nord-Sud. În locul obsesiei pentru „direcția pro-occidentală” și pentru rămânerea în grațiile Parisului și Berlinului, România trebuie să-și dezvolte un sistem propriu de alianțe în Europa de Sud-Est și mai departe. Ca țară latină, afinitatea României cu Occidentul are sprijin popular covârșitor și nu este pusă la îndoială. Nimeni nu „vrea cu rușii” ca soluție civilizațională sau economică. Tocmai de aceea România are de fapt destulă marjă politică de a explora și alte opțiuni și de a valorifica moștenirea sa bizantină și ortodoxă, precum și experiența în relația cu Balcanii și Turcia. Direcția Sud, nu Vest, este linia geopolitică pe care diplomația românească trebuie să-și concentreze eforturile în anii care urmează. Proiectul ar trebui să includă Grecia dar și Turcia - Bucureștiul poate găsi o politică de echilibru între cele două. O deschidere majoră către Turcia, în special, trebuie să devină piesa centrală a acestei noi strategii. Va rămâne singurul sprijin de securitate disponibil la Marea Neagră, pe măsură ce interesul SUA scade. Este important ca noua formulă geopolitică a României să se extindă până la Israel, care ar trebui recunoscut ca aliat cheie și care ar trebui să devină un furnizor și mai important de echipamente militare pentru Forțele Armate Române, ca alternativă la europeni și americani. Ar trebui încercată și atragerea Poloniei în această axă românească Nord-Sud, inclusiv prin Inițiativa celor Trei Mări. Însă Bucureștiul trebuie să rămână realist: prioritatea Varșoviei este întărirea propriului său sistem sub-regional la nord de linia Carpatică. Dincolo de Europa, statul român poate în final să treacă la construirea unei politici internaționale de substanță și a unei posturi globale pentru comerțul și diplomația românească. România de astăzi, mai democratică și parte a unui sistem de alianțe occidentale mai puternic, poate realiza mai multe și mai repede în politica externă chiar și decât a făcut-o în perioada comunistă. Dar sistemul are nevoie de o repornire și de o nouă orientare național-conservatoare - ghidată nu de ce se vrea la Bruxelles sau altundeva, ci de ceea ce are nevoie România.

4. Specialii vor deveni și mai speciali! 

 Președintele numit (cine citește să înțeleagă!), Nicușor Dan, superficial ca de obicei, fără să studieze temeinic legislația, fără să cunoască circumstanțele, a plecat câine surd la vânătoare. Și a convocat la Cotroceni reprezentanți ai Guvernului, ai Înaltei Curți și ai CSM, vezi Doamne, pentru a-și îndeplini rolul de mediator între puterile statului, angajându-se să tranșeze spinoasa și exploziva problemă a specialilor din magistratură. Cum era și de așteptat, eșecul a fost total. Magistrații, reprezentanți ai procurorilor și judecătorilor - primii fiind, în realitate, doar avocați ai statului - au simțit că președintele se deplasează pe un teren mlăștinos și au șutat înainte. Au formulat, la unison, propuneri prin care, de fapt, salariile lor, ca de altfel și pensiile, să devină și mai mari decât cele care au fost până acum și au provocat astfel multă emoție în rândul populației. Au demonstrat că nu le pasă de populație, ci doar să mențină statutul procurorilor și judecătorilor la nivelul cel mai ridicat din Europa sub aspectul cuantumului salariilor, al vârstei de pensionare și al cuantumului pensiilor. A fost o mișcare de blocaj care a funcționat perfect. Pe acest fond, Nicușor Dan, printr-o locuțiune urmată de o conferință de presă, s-a grăbit să precizeze și, implicit, să se angajeze în legătură cu celelalte categorii de „speciali” incluse, pe drept sau pe nedrept, în această formulă - militari, polițiști etc. - că nimănui nu i se va modifica statutul pe perioada acoperită de contractele pe care le-a semnat. Eventualele măsuri îi vizează doar pe cei care, de acum încolo, urmează să facă parte din respectivele instituții. De fapt, Nicușor Dan a inițiat o diversiune, sub pretextul de a nu precipita procesul prin care reprezentanții diferitelor categorii socio-profesionale, aflați în panică, solicită pensionarea. E vorba, în special, de armată, de polițiști și de gardienii din penitenciare. De ce afirm că Nicușor Dan a încercat o diversiune? Din mai multe motive. În primul rând, pentru că nu îl mai crede nimeni, în condițiile în care, în niciun an de mandat, are atât de multe angajamente neonorate, a comis atât de multe dezinformări publice și a ajuns la un nivel atât de scăzut de credibilitate cum nu a mai ajuns niciun președinte al României, nici măcar la sfârșitul mandatului. În al doilea rând, pentru că, din nou, a dovedit că nu cunoaște legislația și că nu s-a pregătit nici pentru a media un conflict interinstituțional, nici pentru a da un răspuns cât de cât credibil unei societăți extrem de traumatizate. Există un principiu de fier, încă de pe vremea dreptului roman, consacrat în toate legislațiile democratice ale lumii: „Pacta sunt servanda est.” Într-o traducere liberă, un contract asumat trebuie respectat. Toți salariații, fără excepție, au în spate un contract semnat cu angajatorii lor. Este valabil și pentru judecători și chiar și pentru procurorii care s-au precipitat să intre și ei în categoria magistraților. La data la care și-au început activitatea, au semnat un contract, iar respectivul contract trebuie respectat până la capăt, adică până la pensionarea lor, dacă nu cumva, între timp, părțile au convenit să îl modifice. De acest lucru se prevalează toți „specialii” adevărați și toți „specialii” incluși, în mod perfid, în această categorie - cum, de exemplu, sunt militarii. Numai că, prin legi succesive, sub presiunea unor grupuri de interese mai mult sau mai puțin ilegitime, o altă putere a statului, respectiv Parlamentul, sub influența unei a doua puteri a statului, respectiv Executivul, a generat fel de fel de modificări care au condus la situația aparent fără ieșire în care ne aflăm astăzi. Pe scurt, situația financiară, precum și cea a pragului de ieșire la pensie a judecătorilor și procurorilor, a fost upgradată până când s-a ajuns la o situație intolerabilă, de ruptură în societatea românească. Și ce e de făcut? Aparent, nu se poate face nimic. Pentru că procurorii și judecătorii se prevalează de angajamentele pe care, prin lege, și le-a luat societatea în raport cu ei. Ei blochează și vor bloca, în continuare, cu obstinație, orice inițiativă a puterii legislative și a puterii executive, sub pretextul respectării ad-litteram a angajamentelor pe care societatea și le-a asumat în ceea ce îi privește. Iar, în conformitate cu mecanismele după care funcționează statul, în ceea ce-i privește, va exista întotdeauna un blocaj la nivelul Curții Constituționale, generat de faptul că, „corb la corb nu scoate ochii”. Pentru că și membrii CCR sunt beneficiarii unui statut la fel de special. Dar, până la CCR, orice proiect de modificare a statutului procurorilor și judecătorilor va fi blocat, așa cum, de altfel, s-a mai întâmplat, de către Consiliul Superior al Magistraturii și de către Curtea de Apel. Dacă ar fi să aplicăm principiul Oului lui Columb sau să executăm o tăiere a nodului gordian, toată această situație aparent fără ieșire ar putea fi simplificată. La Cotroceni, reprezentanții ultimelor două instituții pe care le-am nominalizat mai sus nu aveau ce căuta, din simplul motiv că sunt parte a unui „pact al diavolului”. Administrarea justiției - concept în care sunt incluse și modul în care decurg relațiile de serviciu ale procurorilor și judecătorilor și, în general, condițiile pe care statul trebuie să le asigure bunei desfășurări a anchetelor și a proceselor - este, atenție, apanajul exclusiv al Ministerului Justiției, adică al puterii executive. Într-un stat normal la cap, doar de aici ar trebui să pornească toate propunerile de modificare, în sus sau în jos, a condițiilor în care funcționează cele două categorii care, împreună, în mod artificial, își spun magistrați. În niciun caz, condițiile la care m-am referit mai sus nu țin de competența altor instituții. Iar, dacă legea trebuie modificată într-un fel sau altul, tot într-o țară normală la cap, ministrul justiției face propuneri, iar Parlamentul dispune. În concluzie, noi funcționăm într-o logică total răsturnată, de care președintele numit nu are nici cel mai mic habar, așa că nu exclud deloc posibilitatea ca specialii să devină, în viitor, nu mai puțin speciali, ci și mai speciali decât au fost până acum.

5. LUI TRUMP ÎI PLAC ROMÂNII, DAR FACE DARURI UNGURILOR; ARMATA AMERICANĂ RĂMÂNE ÎN ROMÂNIA, DAR PLEACĂ!

 Așezat, alături de premierul maghiar Viktor Orban, pe postul oaspetelui de mare vază, la o masă pe care porțelanurile și argintăria erau atent aliniate în așteptarea ospătarilor care să aducă mâncarea și băutura, Președintele Trump a fost întrebat de unul dintre ziariștii lăsați să pătrundă pentru câteva clipe în încăpere, ce este cu retragerea militarilor americani din România. „O simplă relocare de trupe. Nu placăm cu totul din România. Îmi plac românii. Avem relații bune cu România.” - a venit răspunsul, rostit cu o față de pokerist. Rugat să intervină, Secretarul războiului, fost secretar al apărării, a confirmat: „Da! Avem relații bune cu România. Problema deplasării trupelor a fost discutată și cu Rutte.” Globaliștii neo-bolșevici români au exultat de bucurie: „America ne iubește în bloc și necondiționat. Asta înseamnă că îi iubește pe Nicușor, Bolojan, Țoiu, Moșteanu și pe toți ceilalți din același minunat aluat soroșist.” Suveraniștii folclorici au căzut în melancolie: „Trump ne trădează din nou. Nu contestă legitimitatea lui Nicușor. Nu îl tratează pe Georgescu ca președinte ales, așa cum o consideră pe Corina Machado, nobelista venezueleană.” Cu toții se pare că au nevoie de confirmarea străinătății pentru statutul și politica lor. Fără o asemenea confirmare sunt pierduți. Dacă un lider străin nu le pune mâna în cap nu se consideră binecuvântați spre a-și continua ascensiunea către conducerea țării. Dacă, după ce a vorbit în repetate rânduri despre lovitura de stat din România, administrația americană se întâlnește, totuși, cu Nicușor Dan sau cu Oana Țoiu, aceștia, așa ziși „pro-europeni”, se simt legitimi. Lovitura de stat, al cărei produs sunt, a fost uitată. Ba mai mult încă, nici nu a existat, vezi Doamne, decât în închipuirea putiniștilor. Dacă aceeași administrație stă de vorbă cu George Simion, el se simte legitim. Dacă interlocutorul nu este „președintele ales”, Georgescu, ci „președintele executiv”, Nicușor, cel din urmă devine legitim iar contestarea lui ilegitimă. Legitimitatea și ilegitimitatea se decid, deci, la Washington și, în subsidiar, la Paris, Londra sau Berlin, numai la București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova nu. Este la fel și pentru globaliști și pentru suveraniști, și pentru pro-europeni și pentru euro-sceptici, și pentru soroșiști și pentru naționaliști, și pentru neo-bolșevici și pentru neo-protocroniști. De asemenea, cu toții plâng că trupele americane părăsesc România. Globaliștii sunt disperați că armata americană ne abandonează. Suveraniștii strigă că dacă ei erau la putere armata americană nu ne abandona. Așadar, dorința ca trupe străine să se afle pe teritoriul României și pe cheltuiala românilor este unanimă la nivelul actualei noastre clase politice de la extrema stângă la extrema dreaptă. Că prezența unor armate străine pe teritoriul unei țări reduce libertatea de decizie a acesteia, indiferent dacă ocupantului i se spune „aliat” sau „agresor”, nu pare a interesa pe nimeni. Este ceva asemănător cu schizofrenia liderilor UE care vor să scape de tutela americană, dar nu vor ca americanii să plece din Europa și să îi lase singuri în a se război cu Rusia. Oricum, după ce a anunțat că îi place pe români, Trump a luat masa cu Viktor Orban, iar la desert ungurilor li s-a dat dreptul nelimitat de a cumpăra petrol și gaz din Rusia, pentru a-și susține economia și a menține calitatea vieții cetățenilor maghiari. Românii cei simpatici vor rămâne și fără trupe americane și fără gaz rusesc. În schimb vor cumpăra arme de la ucrainieni, în contrapartida celor făcute cadou de România ucrainienilor (sic!). Dacă tot le-am donat, acum „să răscumpărăm donația”. (sic!). Gazul și petrolul tot de la ruși îl vom achiziționa, dar mai scump, cel mai probabil prin intermediul Ungariei sau Turciei. O variantă este aceea de a cumpăra și mai scump gaz lichefiat american, dar numai atunci când vom dispune de instalațiile portuare adecvate și se va fi terminat războiul cu Ucraina în Marea Neagră. Vi se pare absurd? Nu uitați că absurdul s-a născut în România! România este țara lui Urmuz și Eugen Ionescu, unde realul se confundă cu imaginarul și unde s-au încrucișat spiritual Iosif Vissarionovici Stalin cu Ion Luca Caragiale. Cum rămâne atunci cu declarația de iubire a Washingtonului? Modul în care la București sunt interpretate asemenea declarații suferă de un infantilism și un provincialism cutremurătoare. Dacă administrația americană nu agreează conducerea României, nu o va declara public, ci, pur și simplu, o va înlătura, dând CIA misiunea de a realiza schimbarea de regim. Numai dacă CIA eșuează, va începe o campanie virulentă prin care guvernul român va fi diabolizat, înainte ca România să fie supusă „sancțiunilor”. Dar asta numai în cazul în care SUA nu se poate dispensa de contribuția României. Felul în care Trump a spus că românii sunt băieți buni, a fost piatra de mormânt pusă de Președintele american pe parteneriatul strategic dintre România și SUA. Cu Ungaria alături, inclusiv ca punte între Washington și Moscova, cu o Rusie cu care sferele de securitate au fost delimitate, precum și în curs de a părăsi Europa, SUA nu are nevoie stringentă de România. Nu ar abandona-o în voia valurilor ordinii mondiale post-americane decât dacă România ar fi un stat suveran, pe care, la fel ca în fizică, SUA se poate sprijini tocmai întrucât i se opune, apt a se insera pozitiv ca actor de sinestătător central în strategia periferică a SUA la Marea Neagră, în Balcani și în Orientul Apropiat. Nu este, însă, cazul. De ce să își mai bată Casa Albă capul cu românii? Dacă vor securitate să se înțeleagă cu Putin. Dacă vor război să îl urmeze pe Macron. Cât despre retragerea Americii din Europa, după modelul retragerii sovietice din anul 1990, sau după cel mai vechi al retragerii aureliene, din anii 271-274, ea este impusă atât de evoluțiile globale, cât și de realitățile interne americane. Imperiul s-a extins dincolo de limitele soldului resurselor proprii raportate la renta imperială. El se sufocă sub presiunea cheltuielilor impuse de apărarea împotriva asaltului „barbarilor” (puterile globale emergente) cumulate cu cheltuielile pentru disciplinarea supușilor și securitatea teritoriilor ocupate; cheltuieli care depășesc veniturile directe și avantajele geostrategice asigurate de ocupație. După decenii în care investițiile pentru securitate internațională au depășit masiv și constant pe cele pentru dezvoltare economică națională și protecție socială, societatea americană a intrat într-o situație revoluționară. Imperiul se confruntă, deci, și cu războiul civil izbucnit intra muros, în inima sa. De aceea intră în faza de contracție. Frontierele externe sau expunerea externă trebuie reduse, atât pentru a micșora nevoile luptei cu amenințările din afară, cât și pentru a spori puterea în fața contestărilor dinăuntru. Este un fenomen obiectiv. Din punct de vedere subiectiv, Donald Trump nu poate admite, însă, asta; a admite slăbiciunea înseamnă să dea curaj adversarilor. Aceștia se tem mai mult de mitul invincibilității americane decât de puterea americană reală. Prin urmare, SUA nu se retrage, ci se „repoziționează”. Și nu își abandonează egoist aliații europeni, ci le cere să își asume o răspundere rezonabilă pentru apărarea securității lor. Nu părăsește NATO, dar se delimitează și externalizează față de NATO, care, astfel, din alianță condusă de SUA, devine un subiect distinct obligat să negocieze cu SUA și să cumpere armament de la ea. Așa se face că, pe tăcute, America se dezangajează din Europa, iar complexul militar industrial american se îmbogățește - un joc de sumă pozitivă în politica internă a SUA și unul de sumă nulă în politica externă a SUA. Abia când va deveni evident că europenii din ocupați protejați au devenit vulnerabilitate a protectorului și din furnizori de securitate și resurse pentru SUA au devenit consumatori de securitate și resurse americane, retragerea americană va fi declarată public, dar, chipurile, nu ca slăbiciune, ci ca sancțiune. Înțelegând jocul, spre deosebire de nevolnicii guvernanți români, și dorind să nu rămână în fața rușilor fără americani, tot atât de mult pe cât doresc să iasă de sub tutela americană, fostele imperii vest-europene fac tot ce pot pentru a menține SUA în război cu Rusia. Un război care dacă nu poate fi câștigat, trebuie eternizat. Iată piesa care se derulează sub privirile tembele ale politicienilor de la București. Preocupați exclusiv de lupta pentru putere într-o țară rămasă fără putere, ei speculează nătâng și păgubos fiecare cuvânt rostit de liderii imperiilor occidentale nu pentru a-și comunica intențiile, ci pentru a-și ascunde gândurile adevărate, și fiecare narativ născocit de propaganda occidentală pentru a oculta realitatea în speranța că, în cele din urmă, aparențele create în laboratoarele dezinformării vor lua locul realității, că basmul va genera realitate. Astfel România se prăbușește, încet dar sigur, în hăurile istoriei din care nu se știe când și cum va mai putea ieși. În oala istoriei pusă pe focul dezordinii globale actuale, apa se încălzește gradual tinzând spre punctul de fierbere, în timp ce broscuța românească „se adaptează”, cu convingerea că va putea supraviețui trișându-și destinul la infinit. Dacă această atitudine nu se va schimba, atunci când apa va da în clocot și traiul în oală va deveni insuportabil, românii, cu toate energiile epuizate pentru adaptare, nu vor mai găsi forța spre a sări afară și a se salva. Atunci supraviețuirea va deveni sub-viețuire. Să luăm aminte!