CADRUL GEOGRAFICO-NATURAL - FACTOR DE INFLUENȚĂ ASUPRA SOCIETĂȚII OMENEȘTI DIN SPAȚIUL ROMÂNESC.

 

CADRUL GEOGRAFICO-NATURAL - FACTOR DE INFLUENȚĂ ASUPRA SOCIETĂȚII OMENEȘTI DIN SPAȚIUL ROMÂNESC

 Situat în sud-estul Europei, spaţiul în care s-a format şi cristalizat neamul românesc este marcat de paralela 45 şi de meridianul 25. În centru se află Podişul Transilvaniei înconjurat de lanţul Munţilor Carpaţi. Spre est, prima treaptă mai jos de la nivelul munţilor sunt Subcarpaţii cu aspect deluros. Aceştia sunt urmaţi de Podişul Central Moldovenesc cu subdiviziunile sale, care se mărgineşte cu cel Wolyno-Podolic din Ucraina de Vest. La sud, dealurile Subcarpaţilor Meridionali, prezentând şi ei înălţimi care nu depăşesc 500-600 m., trec treptat în Podişul Getic. Câmpia Română reprezintă o zonă joasă şi în multe locuri inundabilă din cauza instabilităţii hidrografice. Dincolo de Dunărea de Jos se întinde Câmpia Bugeacului, cunoscută în Antichitate drept „pustia getică” (Strabon VII). Aceasta, delimitată de platforma Cogâlnicului, atinge pe alocuri altitudinea 200 m., descrescând treptat, pe măsură ce înaintează spre ţărmul Mării Negre. Din punct de vedere geomorfologic, ca un podiş apare şi Dobrogea care dispune de un relief mai accidentat în partea sa de nord. Delimitat de Câmpia Dunării la sud, şesul Tisei la nord-nord-vest şi cel din bazinul Nistrului  acest spaţiu, vatră românească, în care s-au strecurat şi alte neamuri, cuprinde o suprafaţă de peste 300.000 km². Reţeaua hidrologică a teritoriului românesc, cu excepţia unor râuri şi pârâiaşe mici, face parte din bazinul pontic. Această reţea încadrează în exclusivitate ape care pornesc din masivele munţilor Carpaţi scurgându-se în Dunăre (Prutul, Siretul, Tisa, Oltul, Jiul etc.) sau direct în Marea Neagră (Nistrul şi Cogâlnicul). Cu un debit mai mare, aceste râuri, au constituit din cele mai vechi timpuri importante căi de comunicaţie între populaţiile din Antichitate. Resursele naturale ale acestui spaţiu sunt condiţionate de complexitatea geomorfologică a subsolului. Astfel, se întâlnesc cele mai variate specii de roci de piatră utilizate, mai cu seamă, în industria litică de către omul din perioada străveche. Spaţiul românesc este renumit prin zăcămintele de minereuri feroase şi neferoase. Munţii Carpaţi mai cantonau şi mari zăcăminte auro-argintifere, pe care localnici le-au explorat din plin începând cu Epoca Bronzului. Printre minereurile explorate din vremuri străvechi, o importanţă majoră a avut-o sarea. De-a lungul veacurilor provinciile istorice româneşti şi-au creat relaţii ce coboară în timp la nivelul Neoliticului. Aceste relaţii au fost condiţionate în mare parte de contrastul dintre bogăţia subsolului din munţi şi fertilitatea pământului negru şi implicit, posibilităţile de cultivare a plantelor şi de creştere a vitelor în zonele de câmpie. Structura covorului vegetal este determinată de condiţiile climatice şi de varietatea reliefului. În ţinuturile deluroase păşunilor şi fâneţelor le urmează pădurile de conifere (molidul, bradul). La altitudini mai joase preponderenţa o deţine pădurile de fag din care prin tragerea la teasc a jirului cules toamna, se obţinea în trecut uleiul. La extremităţile acestora urmează pădurile mixte şi cele de foioase ce au adăpostit încă din cele mai vechi timpuri o compoziţie faunistică pe cât de bogată pe atât de variată. Mediul geografic a exercitat o influenţă asupra colectivelor umane atâta timp cât nivelul de dezvoltare al acestora depindea în mod direct de natură. Cu timpul, odată cu progresele realizate în domeniul producţiei materiale, omul a avut posibilitatea nu numai să folosească ci şi să exploateze sursele naturale.