CARTEA BIBLICĂ IEREMIA - SCURT COMENTARIU.

CARTEA BIBLICĂ IEREMIA - SCURT COMENTARIU

     Ierusalimul zăcea în ruină, iar deasupra lui se ridica un nor gros de fum. Cotropitorii babilonieni incendiaseră oraşul. Lui Ieremia încă îi răsunau în urechi ţipetele de groază ale celor ce cădeau ucişi de duşmani. I se spusese ce avea să se întâmple, iar evenimentele s-au derulat exact aşa cum prezisese Dumnezeu. „Domnul a făcut ce-şi pusese în gând“, a spus suspinând profetul. Cât de tragică a fost distrugerea Ierusalimului! ( Plângerile 2:17.)

     Da, Ieremia a văzut împlinirea multor profeţii transmise poporului lui Dumnezeu, inclusiv a unor profeţii din vechime. Cu câteva secole mai înainte, Moise prezentase în faţa israeliţilor „binecuvântarea“ de care puteau avea parte dacă ascultau, dar şi „blestemul“ care s-ar fi abătut asupra lor dacă nu ascultau. Dumnezeu dorea ce e mai bun pentru poporul său, binecuvântările. Însă, dacă nu ascultau, blestemele aveau să fie cumplite. Moise avertizase, iar mai târziu şi Ieremia, că toţi cei care îl ignorau pe Dumnezeu şi i se împotriveau aveau să ajungă „să mănânce carnea fiilor lor şi carnea fiicelor lor“ (Deut. 30:19, 20; Ier. 19:9; Lev. 26:29). Poate că unii se întrebau: „E posibil să se întâmple ceva atât de înfiorător?“. În timpul asediului babilonian, când foametea a cuprins Ierusalimul, s-a văzut că era posibil. Iată ce a consemnat Ieremia: „Femeile pline de duioşie au ajuns să-şi fiarbă cu mâinile lor copiii. Iar ei au ajuns ca pâinea consolării în timpul prăbuşirii fiicei poporului meu“ (Plâng. 4:10). Ce îngrozitor!

    Desigur, când a trimis profeţi precum Ieremia, Dumnezeu nu a vrut doar să-şi anunţe poporul despre iminenta distrugere. Dumnezeu dorea ca acesta să se căiască şi să se întoarcă pe calea ascultării. Ezra a subliniat şi el acest lucru: „Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor, a trimis de repetate ori avertismente împotriva lor prin mesagerii săi, căci îi era milă de poporul său şi de locuinţa sa“ (2 Cron. 36:15; citeşte Ieremia 26:3, 12, 13).

     Asemenea lui Dumnezeu, lui Ieremia îi era milă de popor. Putem observa aceasta din cele spuse de el înainte ca Ierusalimul să fie distrus. Profetul era profund tulburat din cauza iminentului dezastru. Nenorocirea putea fi evitată dacă poporul dădea ascultare mesajului său. Să ne imaginăm sentimentele puternice ale lui Ieremia în timp ce transmitea mesajul divin. Profetul a spus cu durere în glas: „O, lăuntrul meu, lăuntrul meu! Am dureri cumplite în adâncul inimii mele. Inima îmi este tulburată. Nu pot să tac, fiindcă sufletul meu a auzit sunetul cornului, semnalul de război“ (Ier. 4:19). Ieremia pur şi simplu nu putea să nu-i avertizeze pe conaţionalii săi cu privire la nenorocirea ce avea să se abată asupra lor.

DE CE ERA ATÂT DE CONVINS?

     De ce era Ieremia atât de convins că lucrurile profeţite de el aveau să se împlinească? (Ier. 1:17; 7:30; 9:22) Ieremia era un om cu o credinţă fermă, care studiase Scripturile şi ştia că Domnul este Dumnezeul profeţiilor adevărate. Istoria dovedise că Dumnezeu are capacitatea de a prezice evenimente ce par imposibile din punct de vedere uman, cum a fost eliberarea israeliţilor din sclavia egipteană. Ieremia cunoştea relatarea despre exod şi cuvintele lui Iosua, care a trăit în acea perioadă. Iosua le reamintise conaţionalilor săi: „Voi recunoaşteţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciun cuvânt dintre toate cuvintele bune pe care vi le-a spus Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit. Toate vi s-au împlinit. Niciun cuvânt dintre ele n-a rămas neîmplinit“ (Ios. 23:14).

     Prin forţa cu care a transmis mesajele lui divine, Ieremia s-a dovedit a fi un slujitor deosebit al lui Dumnezeu. Aşa cum spunea un erudit, „chiar şi în rândul profeţilor, Ieremia este un gigant“. Şi într-adevăr, Ieremia a fost o figură marcantă în istoria poporului lui Dumnezeu, motiv pentru care unii dintre cei ce l-au auzit pe Iisus vorbind au crezut că era profetul Ieremia (Mat. 16:13, 14).

PROFEŢII CARE S-AU ÎMPLINIT ÎN TIMPUL LUI IEREMIA:

   

     Mulţi oameni încearcă să prezică viitorul. Să ne gândim la economişti, politicieni, meteorologi sau medii spiritiste. Fără îndoială, ne dăm seama că este dificil să prevezi cu exactitate chiar şi lucruri simple, de exemplu ce s-ar putea întâmpla în câteva zile sau în câteva săptămâni. Ce putem spune însă despre Biblie? Exactitatea profeţiilor este una dintre trăsăturile ei distinctive (Is. 41:26; 42:9). Toate profeţiile făcute de Ieremia, cu privire la viitorul apropiat sau îndepărtat, au fost exacte. Multe dintre ele s-au referit la persoane individuale ori la popoare. Să analizăm  câteva profeţii ce s-au împlinit în timpul vieţii lui Ieremia.

      Cine poate prezice astăzi care va fi situaţia pe scena mondială peste un an sau doi? De exemplu, ce analist în domeniul relaţiilor internaţionale poate prezice cu exactitate dacă vom asista la o schimbare în ierarhia puterilor politice ale lumii? Însă, prin inspiraţie divină, Ieremia a prezis extinderea sferei de influenţă a Babilonului. El a spus că Babilonul era „cupa de aur” cu care Dumnezeu avea să-şi verse mânia asupra lui Iuda şi asupra multor oraşe şi popoare învecinate, care aveau să ajungă astfel sub stăpânirea acestei puteri (Ier. 51:7). Ieremia şi contemporanii săi au fost martori la împlinirea acestor profeţii. (Compară cu Ieremia 25:15–29; 27:3–6; 46:13.) 

    Tot prin intermediul lui Ieremia, Dumnezeu a dezvăluit sfârşitul a patru regi ai lui Iuda. În ce-l priveşte pe Ioahaz, sau Şalum, unul dintre fiii regelui Iosia, Dumnezeu a prezis că avea să fie exilat şi să nu se mai întoarcă niciodată în Iuda (Ier. 22:11, 12). Şi aşa s-a întâmplat (2 Regi 23:31–34). Dumnezeu a spus că Ioiachim, succesorul lui Ioahaz, „avea să fie îngropat cum este îngropat un măgar” (Ier. 22:18, 19; 36:30). Deşi nu menţionează cum a murit Ioiachim sau ce s-a întâmplat cu trupul lui, Biblia spune că fiul său Ioiachin i-a succedat la tron în timpul asediului babilonian. Ieremia a profeţit că Ioiachin (numit şi Conia sau Ieconia) avea să fie exilat în Babilon şi să moară acolo (Ier. 22:24–27; 24:1). Şi acest lucru s-a întâmplat întocmai. Cât despre ultimul rege al lui Iuda, Zedechia, Ieremia a prezis că avea să fie dat în mâna duşmanilor, care nu aveau să arate milă faţă de el (Ier. 21:1–10). S-a întâmplat oare aşa? Categoric. Duşmanii l-au luat captiv pe Zedechia, i-au ucis fiii sub privirile sale, i-au scos ochii şi l-au dus în Babilon, unde a murit (Ier. 52:8–11). Într-adevăr, toate aceste profeţii s-au împlinit!

     În capitolul 28 din cartea Ieremia citim că, în timpul domniei lui Zedechia, profetul fals Hanania a contrazis ceea ce a spus Dumnezeu prin Ieremia, şi anume că Ierusalimul avea să ajungă sub stăpânirea Babilonului. Sfidând cuvântul lui Dumnezeu, Hanania susţinea că jugul pe care Nebucadneţar îl pusese pe „gâtul“ lui Iuda şi al altor popoare avea să fie „rupt“. Însă, la porunca lui Dumnezeu, Ieremia a dezminţit declaraţiile lui Hanania, a avertizat din nou că multe popoare aveau să ajungă sub stăpânirea babilonienilor şi i-a spus profetului fals că avea să moară chiar în acel an. Toate acestea s-au împlinit întocmai! ( Ieremia 28:10–17.)

     Desigur, cel mai important mesaj profetic pe care i l-a dat Dumnezeu lui Ieremia a fost cel despre căderea Ierusalimului. Ieremia a avertizat de repetate ori că, dacă iudeii, vinovaţi de idolatrie, nedreptate şi violenţă, nu se căiau, oraşul avea să fie distrus (Ier. 4:1; 16:18; 19:3–5, 15). Mulţi dintre contemporanii lui Ieremia nu credeau că Dumnezeu va face vreodată aşa ceva. În Ierusalim se afla templul lui Dumnezeu. Cum ar fi putut El să permită ca acel edificiu sfânt să fie distrus? Din punctul lor de vedere, era imposibil ca acest lucru să se întâmple. Dar Dumnezeu nu minte. El a făcut ce-şi pusese în gând (Ier. 52:12–14).

PROFEŢII CARE S-AU ÎMPLINIT MAI TÂRZIU:

      Dumnezeu a profeţit că Nebucadneţar avea să cucerească nu numai Iuda, ci şi Egiptul (Ier. 25:17–19). Acest lucru trebuie să fi fost greu de crezut deoarece Egiptul era o mare putere şi chiar stăpânea asupra lui Iuda (2 Regi 23:29–35). După căderea Ierusalimului, unii iudei rămaşi în ţară s-au gândit să plece în Egipt în speranţa că vor găsi ocrotire şi siguranţă. Însă Dumnezeu i-a avertizat să nu facă aceasta şi i-a asigurat că avea să-i binecuvânteze dacă rămâneau în Iuda. Dar, dacă fugeau în Egipt, „sabia de care le era frică avea să-i ajungă din urmă” (Ier. 42:10–16; 44:30). Ieremia nu menţionează în scrierile sale dacă a văzut sau nu cotropirea Egiptului de către babilonieni. Ştim însă sigur că refugiaţii iudei au trăit împlinirea profeţiei lui Dumnezeu când Babilonul a cucerit Egiptul la începutul secolului al VI-lea î.H. (Ier. 43:8–13).

     Ieremia a profeţit şi cum avea să sfârşească Babilonul, cuceritorul Egiptului. Cu un secol înainte, el a prezis cu exactitate căderea bruscă a Babilonului. El a arătat că apele ce constituiau un element al sistemului de apărare al Babilonului aveau „să sece” şi că „vitejii săi” nu aveau să lupte (Ier. 50:38; 51:30). Aceste profeţii s-au împlinit în cele mai mici detalii când mezii şi perşii au deviat apele Eufratului, au trecut albia fluviului şi au pătruns în oraş, luându-i pe babilonieni prin surprindere. Remarcabilă este şi profeţia potrivit căreia oraşul avea să devină un pustiu şi să nu mai fie locuit niciodată (Ier. 50:39; 51:26). Astăzi, pe locul unde se înălţa odinioară măreţul Babilon se găsesc doar nişte ruine, fapt ce atestă exactitatea profeţiei divine!

    Dumnezeu a declarat prin Ieremia că iudeii aveau să le slujească babilonienilor 70 de ani. După aceea, Dumnezeu avea să-şi aducă poporul înapoi în ţară. ( Ieremia 25:8–11; 29:10.) Daniel a crezut cu tărie în această profeţie, pe baza căreia a calculat când avea să se sfârşească perioada în care Ierusalimul era „lăsat pustiu“ (Dan. 9:2). „Ca să se împlinească cuvântul lui Dumnezeu rostit prin gura lui Ieremia“, a spus Ezra, „Domnul a trezit spiritul lui Cirus, regele Persiei“, cuceritorul Babilonului, pentru a-i restabili pe evrei în ţara lor (Ezra 1:1–4). Evreii reîntorşi au putut apoi să se bucure de pace în ţară şi au restabilit închinarea, aşa cum prezisese Ieremia (Ier. 30:8–10; 31:3, 11, 12; 32:37).

     Ieremia a consemnat şi profeţii care aveau să se împlinească în viitorul îndepărtat. El a declarat: „Iată ce a spus Domnul: «Un glas se aude în Rama, bocet şi plâns amar: Rahela îşi plânge fiii. Nu vrea să fie mângâiată pentru fiii ei, fiindcă nu mai sunt»“ (Ier. 31:15). Se pare că, după distrugerea Ierusalimului în, iudeii captivi au fost adunaţi în oraşul Rama, la aproximativ opt kilometri nord de Ierusalim. E posibil ca, la Rama, unii prizonieri chiar să fi fost ucişi. Uciderea lor ar fi putut duce la o împlinire iniţială a profeţiei, făcând-o, figurativ vorbind, pe „Rahela să-şi plângă fiii”. Însă, după mai bine de şase sute de ani, regele Irod a poruncit să fie ucişi toţi pruncii din Betleem. Evanghelistul Matei a explicat că jalea provocată de acel masacru era o împlinire a cuvintelor profetice ale lui Ieremia (Mat. 2:16–18).

     În secolul I d.H. s-a împlinit şi altă profeţie. Dumnezeu prezisese prin intermediul lui Ieremia că, printre popoarele care aveau să fie cucerite de babilonieni, se număra şi Edomul (Ier. 25:15–17, 21; 27:1–7). Mai mult, Dumnezeu spusese că Edomul avea să ajungă ca Sodoma şi Gomora, cu alte cuvinte, că avea să nu mai fie locuit niciodată, să nu mai existe (Ier. 49:7–10, 17, 18). Profeţia divină s-a împlinit. Unde mai întâlnim astăzi numele „Edom“ sau „edomiţi“? Pe o hartă a lumii contemporane? În niciun caz. Ele se găsesc, mai degrabă, în cărţile de istorie antică sau de istorie biblică ori pe hărţi ale lumii de atunci. Potrivit istoricului Josephus Flavius, în secolul al II-lea î.H., edomiţii au fost obligaţi să se convertească la iudaism, iar, odată cu distrugerea Ierusalimului în 70 d.H., au încetat să existe ca popor.

    După cum am văzut, cartea Ieremia este plină de profeţii cu privire la persoane individuale sau la popoare. Majoritatea acestor profeţii s-au împlinit deja. Chiar şi numai din acest motiv, cartea biblică Ieremia merită să fie citită şi studiată. Ea este o dovadă de netăgăduit că  Dumnezeu, a făcut ceea ce şi-a pus în gând şi că va face la fel şi în viitor. ( Isaia 46:9–11.) Acest lucru ne întăreşte încrederea în ceea ce profeţeşte Biblia privitor la Cerul Nou și Pământul Nou!