PĂRINȚII BISERICII - CÂTEVA OBSERVAȚII CRITICE.

PĂRINȚII BISERICII - CÂTEVA OBSERVAȚII CRITICE

Indiferent că vă declaraţi sau nu creştini, e posibil ca modul în care înţelegeţi creştinismul şi îl percepeţi pe Dumnezeu să fi fost influenţat de ei. Unul dintre ei a fost supranumit Gură-de-Aur, altul, Mare. Împreună au fost descrişi ca fiind „reflectarea perfectă a vieţii lui Hristos“. Cine sunt ei? Gânditorii religioşi, scriitorii, teologii şi filozofii din vechime care au influenţat în mare parte gândirea creştină de azi: Părinţii Bisericii.

      „Cuvântul lui Dumnezeu nu se restrânge la paginile Bibliei“, a afirmat Demetrios J. Constantelos, profesor greco-ortodox de studii religioase. „Duhul Sfânt care revelează cuvântul lui Dumnezeu nu este manifest doar în paginile unei cărţi.“ Care ar putea fi o altă sursă de revelaţie divină, demnă de încredere? Constantelos a susţinut următoarele în cartea sa Understanding the Greek Orthodox Church (Studiu asupra Bisericii Greco-Ortodoxe): „Sfânta Tradiţie şi Sfintele Scripturi sunt considerate cele două feţe ale unei monede“.

     La baza acestei „Sfinte Tradiţii“ se află învăţăturile şi scrierile Părinţilor Bisericii. Ei au fost teologi de seamă şi filozofi creştini care au trăit între secolul al II-lea şi secolul al V-lea d.H.. În ce măsură au influenţat ei gândirea creştină modernă? Au aderat ei strâns la Biblie în activitatea lor de predare? Care ar trebui să fie pentru un continuator al lui Isus Cristos fundamentul adevărului creştin?

Cadrul istoric:

   La mijlocul secolului al II-lea d.H., cei ce se declarau creştini îşi apărau credinţa atât în faţa persecutorilor lor romani, cât şi în faţa ereticilor. Totuşi, aceasta a fost o perioadă când s-au făcut auzite vocile unui număr extrem de mare de teologi. Controversele religioase referitoare la divinitatea lui Iisus, precum şi la natura şi lucrările Duhului Sfânt au produs mai mult decât simple conflicte ideologice. În sfera politică şi culturală au apărut dispute aprinse şi sciziuni iremediabile privind doctrina creştină, cauzând uneori tulburări, revolte, conflicte civile şi chiar războaie. Iată ce a scris istoricul Paul Johnson: „Perioada de început a creştinismului  s-a caracterizat prin confuzie, controverse şi sciziuni şi aşa a şi continuat. În secolul I şi al II-lea d.H., partea centrală şi de est a zonei mediteraneene a abundat în idei religioase care căutau să se propage. Astfel, încă de la început au existat numeroase forme de creştinism ce aveau câte ceva în comun“.

    În acea perioadă au început să apară numeroşi scriitori şi gânditori care considerau necesar să interpreteze învăţăturile creştine în termeni filozofici. Pentru a satisface elita intelectuală păgână proaspăt convertită la creştinism, aceşti scriitori religioşi s-au bizuit foarte mult pe literatura greacă şi iudaică de dinainte. Începând cu Iustin Martirul (cca 100–165 d.H.), care a scris în greacă, acești teologi creştini au devenit experţi în asimilarea moştenirii filozofice a culturii elene.

   Această tendinţă s-a materializat în scrierile lui Origene (cca 185–254 d.H.), scriitor grec din Alexandria. Tratatul lui Origene Despre primele principii a constituit primul efort de a explica sistematic principalele doctrine ale teologiei creştine în termenii filozofiei greceşti. Conciliul de la Niceea (325 d.H.) şi încercările lui de a explica şi stabili dumnezeirea lui Hristos au constituit scânteia care a dat un nou impuls interpretării dogmei creştine. Acest conciliu a marcat începutul unei perioade în care conciliile bisericeşti generale au încercat să definească dogma cu mai multă precizie ca oricând.

Scriitori şi oratori:

    Eusebiu din Cezareea, scriitor din perioada primului Conciliu de la Niceea, s-a alăturat împăratului Constantin. După Conciliul de la Niceea, pe parcursul unei perioade care a durat cu puţin peste 100 de ani, teologii, majoritatea scriind în greacă, au elaborat, după o lungă şi aprinsă dezbatere, ceea ce  doctrina Trinității. În fruntea acestora au fost Atanasie, autoritarul episcop de Alexandria, şi trei capi bisericeşti din Capadocia (Asia Mică): Vasile cel Mare, fratele său Grigorie din Nissa şi prietenul lor Grigorie din Nazianz.

   Scriitorii şi predicatorii acelor vremi atinseseră înalte culmi ale elocinţei. Grigorie din Nazianz şi Ioan Hrisostomul (adică „Gură-de-Aur“), precum şi Ambrosie din Milano şi Augustin din Hipona erau oratori desăvârşiţi (primii doi vorbitori de limbă greacă, iar ultimii doi de latină), maeştri ai celei mai respectate şi răspândite arte a epocii. Cel mai influent scriitor din acea perioadă a fost Augustin. Tratatele lui teologice au modelat într-o mare măsură gândirea creştină de azi. Lui Ieronim, cel mai distins om de litere al vremii, i s-a datorat în mare parte traducerea Bibliei din limbile originale, Vulgata latină.

   Totuşi se impun următoarele întrebări importante: Au aderat la Biblie aceşti Părinţi ai Bisericii? Au ţinut ei strâns la Scripturile inspirate în activitatea lor de predare? Sunt scrierile lor un ghid sigur spre cunoştinţa exactă despre Dumnezeu?

Învăţături divine sau omeneşti?

   Relativ recent, Metodiu, un mitropolit greco-ortodox , a scris cartea Fundamentul elenistic al creştinismului (în greacă) pentru a arăta că filozofia şi cultura greacă s-au constituit în temelie a gândirii creştine moderne. În această carte, el a recunoscut fără ezitare următoarele: „Aproape toţi Părinţii de seamă ai Bisericii considerau că elementele greceşti erau foarte utile şi le-au împrumutat din Antichitatea clasică greacă, folosindu-le ca mijloc de înţelegere şi exprimare corectă a adevărurilor creştine“.

   De asemenea, doctrina lui Augustin este mult tributară (inclusiv în ce priveşte unele fisuri) neoplatonismului“, se spune în New Catholic Encyclopedia.

Fundamentul solid al adevărului creştin:

    Au nevoie creştinii de vreo altă revelaţie în afară de cuvântul lui Dumnezeu, Biblia?  Părerea mea este categorică - Nu! Putem, desigur, să ne folosim de scrierile Părinților Bisericii, ca și de alte scrieri și comentarii biblice, dar ele nu pot avea acceași valoare ca Biblia!  Adevărul creştin se găseşte în Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Biblia. Înţelegerea corectă a lui nu depinde de filozofia laică. Cu privire la oamenii care au încercat să folosească înţelepciunea umană pentru a explica revelaţia divină este potrivit să ne punem şi noi întrebările formulate de apostolul Pavel: „Unde este înţeleptul? Unde este scribul? Unde este polemistul acestui veac? Nu a făcut Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii?“. - 1 Corinteni 1:20.

PĂRINŢII CAPADOCIENI:

    „Biserica Ortodoxă  are o stimă deosebită pentru scriitorii secolului al IV-lea şi îndeosebi pentru aceia pe care îi numeşte „cei trei mari ierarhi”: Grigorie din Nazianz, Vasile cel Mare şi Ioan Hrisostomul“, a afirmat Kallistos, scriitor şi călugăr. Şi-au fondat aceşti Părinţi ai Bisericii învăţăturile pe Scripturile inspirate? Cu privire la Vasile cel Mare, în cartea The Fathers of the Greek Church (Părinţii Bisericii Greceşti) se spune: „Din scrierile lui reiese că întreaga sa viaţă a avut o mare admiraţie pentru Platon şi Homer, precum şi pentru istorici şi oratori, care, cu siguranţă, i-au influenţat stilul. Vasile a rămas un grec“. La fel au stat lucrurile şi cu Grigorie din Nazianz. „În concepţia sa, victoria şi superioritatea Bisericii aveau să transpară cel mai bine din asimilarea tradiţiilor culturii clasice.“

     Cu privire la toţi trei, profesorul Panagiotis K. Christou a scris: „Deşi avertizează uneori împotriva „filozofiei şi a amăgirii goale” Coloseni 2:8 - pentru a fi în armonie cu porunca din Noul Testament -, ei studiază cu pasiune filozofia şi disciplinele înrudite şi chiar le recomandă altora să le studieze“. Evident, aceşti învăţători ai bisericii considerau că nu era suficient să-şi bazeze ideile doar pe Biblie. Ar putea fi încercările lor de a căuta alte autorităţi importante o dovadă că învăţăturile promovate de ei erau străine de Biblie? Răspunsul nu poate fi categoric, nici pro, nici contra.

CHIRIL AL ALEXANDRIEI - UN PĂRINTE AL BISERICII CONTROVERSAT:

   Una dintre cele mai controversate personalităţi din rândul Părinţilor Bisericii este Chiril al Alexandriei (cca 375–444 d.H.). Istoricul ecleziastic Hans von Campenhausen l-a descris drept „dogmatic, violent şi viclean, pătruns de măreţia chemării sale şi de nobleţea slujirii sale“, adăugând că „pentru el nimic nu era corect dacă nu-i era folositor în promovarea propriei puteri şi autorităţi. Brutalitatea şi lipsa de scrupule care îi caracterizau metodele nu i-au cauzat niciodată mustrări de conştiinţă“. Cât timp a fost episcop de Alexandria, Chiril a mituit, a defăimat şi a calomniat pentru a-i lua locul episcopului de Constantinopol. El este considerat vinovat de uciderea plină de cruzime a renumitei filozoafe Hypatia în 415 d.H.. Având în vedere scrierile teologice ale lui Chiril, Campenhausen a scris: „El a introdus practica rezolvării chestiunilor de credinţă nu numai pe baza Bibliei, ci şi cu ajutorul extraselor potrivite şi al culegerilor de citate din lucrările unor autori recunoscuţi“.

Observație suplimentară:

   În ultimii ani, tot mai des, mulți ortodocși, mai„ortodocși” decât ceilalți, folosesc expresia: „Sfinții Părinți ne învață”. Evident, dacă îndrăznești să-i întrebi despre care „sfinți părinți” este vorba, ești catalogat pe loc ca „sectant”, în cel mai bun caz! Aceștia, se pare, habar n-au despre ce vorbesc! Dar, li se pare ceva deosebit să folosească și ei această expresie, care, oricum, nu este corectă! Părinții Bisericii n-au gândit la fel, deci nu poate fi exactă expresia „sfinții părinți ne învață”. Apoi, ei au făcut parte din școli teologice deosebite între care existau vii dispute - cele mai cunoscute fiind Școala Antiohiană și Școala Alexandrină între care nu existau nicio tangență, prima favorizând interpretarea literală a Bibliei, cea de-a doua pe cea alegorică. Așadar, este bine să fim atenți chiar și la chestiunea aceasta a Părinților Bisericii. Nu este logic și corect să le atribuim scrierilor lor aceeași valoare cu Biblia!