DESPRE FECIOARA MARIA - MAICA DOMNULUI!

Maria îl privea cu ochi mari pe vizitatorul care tocmai intrase în casa ei. Acesta nu a întrebat nici de tatăl ei, nici de mama ei; venise în mod special pentru ea! Nu putea fi din Nazaret; de asta era sigură. Într-un orăşel ca Nazaretul, un străin s-ar fi remarcat imediat. De fapt, acest străin s-ar fi remarcat oriunde. El i s-a adresat Mariei într-un mod cu totul neobişnuit: „ Bucură-te, ceea ce ești plină har, DOMNUL este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei”. ( Luca 1:28.)

Aşa face cititorul Scripturilor cunoştinţă cu Maria, fiica lui Eli, din oraşul Nazaret, situat în Galileea. Ea se afla într-un moment de cotitură din viaţa ei. Era logodită cu tâmplarul Iosif, un bărbat care nu era bogat, dar care avea o credinţă puternică. Viitorul ei părea bine conturat: urma să ducă o viaţă simplă ca soţie a lui Iosif, alături de care avea să muncească şi să-şi întemeieze o familie. Însă iată că acum acest vizitator neaşteptat îi încredinţa o misiune de la Dumnezeu, o responsabilitate ce avea să-i schimbe viaţa.

Deşi pentru unii pare surprinzător, Biblia nu dă prea multe detalii despre Maria. Spune puţine lucruri despre trecutul său, şi mai puţine despre personalitatea sa şi nimic despre înfăţişare. Totuşi, ceea ce consemnează Cuvântul lui Dumnezeu despre Maria este într-adevăr grăitor.

Dacă dorim s-o cunoaştem pe Maria, trebuie să privim dincolo de multele idei preconcepute pe care le predau diferite confesiuni despre ea.

Vizita unui înger.

Vizitatorul Mariei nu era un om. Era arhangnelul Gabriel. Când l-a auzit numind-o „Binecuvântată ești tu între femei “, Maria „s-a tulburat mult“, întrebându-se care putea fi semnificaţia acestui salut neobişnuit (Luca 1:29). Cine îi arăta asemenea binecuvântare? Maria nu aştepta să găsească o favoare deosebită în ochii oamenilor. Îngerul îi vorbea, însâ, despre binecuvântarea lui Dumnezeu. Deşi îşi dorea să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu, Maria nu a considerat cu îngâmfare că se bucura de ea. Putem învăţa şi noi ceva din atitudinea Mariei. Dacă ne străduim să obţinem favoarea/binecuvântarea divină şi nu considerăm cu îngâmfare că o avem deja, vom înţelege adevărul important de care Maria era pe deplin conştientă: Dumnezeu li se împotriveşte celor trufaşi, dar îi iubeşte şi îi susţine pe cei modeşti şi umili (Iac. 4:6).

Maria avea nevoie de umilinţă, întrucât îngerul i-a vorbit despre un privilegiu aproape inimaginabil. El i-a spus că urma să poarte în pântecele ei un copil care avea să fie cel mai important OM din toate timpurile. Gabriel i-a zis: „ Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său. El va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi împărăția Lui nu va avea sfârşit“ (Luca 1:32, 33). Cu siguranţă, Maria cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu i-o făcuse lui David cu mai bine de o mie de ani în urmă, şi anume că unul dintre descendenţii lui va domni veşnic (2 Sam. 7:12, 13). Prin urmare, fiul ei avea să fie Mesia, pe care poporul lui Dumnezeu îl aştepta de secole!

În plus, arhanghelul i-a spus că fiul ei „va fi numit Fiul Celui Preaînalt“. Însă cum era posibil ca o femeie să dea naştere Fiului lui Dumnezeu? De fapt, cum era posibil ca Maria să dea naştere unui copil? Era logodită cu Iosif, dar încă nu erau căsătoriţi. Maria a pus această întrebare în mod deschis: „Cum se va face aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?“ (Luca 1:34). Să observăm că Maria a vorbit despre fecioria ei fără a se ruşina în vreun fel. Dimpotrivă, ea îşi preţuia castitatea. Astăzi, mulţi tineri se grăbesc să-şi piardă fecioria şi râd de cei care rămân caşti. Dar, chiar dacă lumea s-a schimbat, Dumnezeu nu se schimbă (Mal. 3:6). La fel ca pe timpul Mariei, Dumnezeu îi apreciază pe cei ce respectă normele sale morale.

Deşi era o slujitoare fidelă a lui Dumnezeu, Maria era imperfectă. Aşadar, cum putea ea să dea naştere unui copil perfect, Fiului lui Dumnezeu? Gabriel a explicat: „Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Astfel, şi cel ce se va naşte va fi numit Sfânt, Fiul lui Dumnezeu“ (Luca 1:35). Sfânt înseamnă „curat“, „pur“, „sacru“. În mod normal, un om le transmite urmaşilor starea sa păcătoasă, necurată. În cazul Mariei însă, Dumnezeu avea să înfăptuiască un miracol unic. Nașterea Fiului lui Dumnezeu este o taină uriașă pentru mintea umană: ea se înscrie în procesul chenozei Fiului lui Dumnezeu! A crezut Maria în promisiunea îngerului? Cum a reacţionat ea?

Reacţia Mariei la vestea îngerului:

Scepticii se îndoiesc că o femeie fecioară a putut da naştere unui copil. Ei nu înţeleg un adevăr simplu, exprimat de arhanghelul Gabriel: „La Dumnezeu nimic nu este cu neputință!“ (Luca 1:37). Maria a crezut cuvintele îngerului, întrucât avea o credinţă puternică. Totuşi, credinţa ei nu a fost credulitate. Ca orice om raţional, ea şi-a întemeiat credinţa pe dovezi. Pe lângă lucrurile pe care le ştia deja, Maria a primit dovezi suplimentare. Gabriel i-a vorbit despre un alt miracol: Dumnezeu îi redase capacitatea de procreare Elisabetei, o rudă mai în vârstă a Mariei, despre care se ştia de mult timp că era stearpă.

Aşadar, ce avea să facă Maria? Ea primise o misiune, precum şi dovezi că Dumnezeu urma să împlinească tot ce-i spusese Gabriel. Totuşi, Maria avea temerile ei, iar acest privilegiu presupunea şi dificultăţi. În primul rând, era vorba de logodna cu Iosif. Avea el s-o mai accepte ca soţie ţinând cont că era însărcinată? În al doilea rând, misiunea în sine era o responsabilitate imensă, care ar fi putut s-o sperie. Urma să poarte în pântece viaţa Fiului lui Dumnezeu! Maria trebuia să-l îngrijească şi să-l ocrotească într-o lume rea cât timp acesta avea să fie doar un copilaş lipsit de apărare. Într-adevăr, o responsabilitate uriaşă!

Biblia arată că uneori chiar bărbaţi fideli şi puternici au ezitat să accepte o sarcină dificilă din partea lui Dumnezeu. Moise a invocat motivul că nu era un om cu vorbirea uşoară pentru a sluji ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu (Ex. 4:10). Ieremia a spus că era „doar un copil“, considerându-se prea tânăr pentru misiunea încredinţată de Dumnezeu (Ier. 1:6). Iar Iona a fugit de misiunea primită! (Iona 1:3) Cum a reacţionat însă Maria? Cuvintele ei simple, ce vădesc un spirit umil şi supus, au o semnificaţie deosebită pentru toţi oamenii cu credinţă. Ea i-a răspuns lui Gabriel: „Iată roaba Domnului! Facă-mi-se după voia ta!“ (Luca 1:38). O sclavă/roabă era cea mai umilă dintre servitoare, iar viaţa ei era cu totul în mâinile stăpânului. Astfel, răspunsul Mariei dezvăluie sentimentele pe care le avea faţă de Stăpânul ei, Dumnezeu. Maria ştia că în mâinile lui era în siguranţă, că Dumnezeu este loial cu cei loiali lui şi că îi va binecuvânta eforturile de a se achita de această responsabilitate dificilă (Ps. 18:25 - T.M.).

Vizita la Elisabeta:

Ceea ce i-a spus arhanghelul Gabriel despre Elisabeta a însemnat mult pentru Maria. Dintre toate femeile din lume, cine putea s-o înţeleagă mai bine? Maria a plecat în grabă spre regiunea muntoasă a lui Iuda, făcând, probabil, o călătorie de trei sau patru zile. Când a intrat în casa Elisabetei şi a soţului acesteia, preotul Zaharia, ea a primit de la Dumnezeu alte dovezi care aveau să-i întărească credinţa. Cum a auzit salutul Mariei, Elisabeta a simţit că pruncul i-a săltat în pântece de bucurie. Ea s-a umplut cu Duhul Sfânt şi a numit-o pe Maria „mama Domnului meu“. Dumnezeu îi dezvăluise Elisabetei că fiul Mariei avea să fie Domnul ei, adică Mesia. Mai mult, ea a fost inspirată s-o laude pe Maria pentru credinţa şi supunerea sa. „Fericită este aceea care a crezut“, a spus Elisabeta (Luca 1:39–45). Într-adevăr, tot ceea ce Dumnezeu îi promisese Mariei avea să se împlinească negreşit!

Apoi a vorbit şi Maria. Ceea ce a spus ea atunci a fost atent consemnat în Cuvântul lui Dumnezeu. ( Luca 1:46–55.) Acesta este cel mai lung pasaj biblic ce conţine cuvintele Mariei, dezvăluind multe despre ea. Laudele pe care i le-a adus lui DumnezeuI pentru privilegiul de a fi mama lui Mesia dovedesc recunoştinţa ei. Cuvintele prin care a arătat că Dumnezeu îi umileşte pe cei trufaşi şi puternici, dar îi ajută pe cei de condiţie umilă care caută să-i slujească arată profunzimea credinţei ei. Tot din spusele ei ne dăm seama şi de vastitatea cunoştinţelor pe care le avea din Biblie. Potrivit unei estimări, ea a făcut peste 20 de referiri la Scripturile ebraice/Vechiul Testament!

Evident, Maria a meditat profund la Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, ea şi-a păstrat umilinţa, preferând să lase Scripturile să vorbească decât să-şi prezinte propriile idei.

Maria a rămas cu Elisabeta aproximativ trei luni, timp în care, fără îndoială, cele două femei s-au încurajat reciproc (Luca 1:56).

Maria, în cele din urmă, a trebuit să se întoarcă acasă. Cum avea să reacţioneze Iosif la aflarea veştii că era însărcinată?

Maria şi Iosif:

Probabil, Maria nu a aşteptat ca sarcina să devină vizibilă. Trebuia să-i dezvăluie lui Iosif adevărul. Însă înainte de a vorbi cu el, poate că s-a gândit cum avea să reacţioneze acest om cinstit şi temător de Dumnezeu. Totuşi, ea i-a vorbit sincer despre tot ce i se întâmplase. Nu este greu să ne imaginăm cât de tulburat a fost Iosif. El îşi dorea s-o creadă, întrucât o iubea. Dar se părea că Maria îi fusese infidelă. Biblia nu descrie frământările şi gândurile lui Iosif, însă arată că acesta s-a hotărât să divorţeze de ea, deoarece, la vremea aceea, logodnicii erau consideraţi ca şi căsătoriţi. Dar, pentru că nu voia s-o facă de ruşine în faţa oamenilor sau să provoace un scandal, Iosif a decis să divorţeze de Maria în secret (Mat. 1:18, 19). Maria trebuie să fi suferit mult să-l vadă pe acest bărbat bun frământându-se din cauza acestei situaţii nemaiîntâlnite. Totuşi, ea nu s-a lăsat pradă amărăciunii şi nu l-a învinuit pe Iosif pentru că nu o credea.

Dumnezeu l-a ajutat cu bunăvoinţă pe Iosif să acţioneze cum trebuia. Într-un vis, Îngerul Domnului i-a confirmat că Maria rămăsese însărcinată printr-un miracol. Acest lucru i-a redat liniştea. Astfel, Iosif a făcut ceea ce Maria făcuse de la bun început: a acţionat potrivit îndrumării lui Dumnezeu. S-a căsătorit cu Maria şi s-a pregătit să se achite de responsabilitatea unică de a-l creşte pe Fiul lui Dumnezeu! (Mat. 1:20–24). Din pasajul cu Îngerul Domnului mai trebuie să înțelegem ceva! Îngerul Domnului, în Vechiul Testament, este o TEOFANIE a FIULUI! Așadar, deși Fiul era pe cale să se nască ca OM, EL continua să fie DUMNEZEU - și îi vorbește iată lui Iosif! Atotputernicia lui Dumnezeu iese încă odată în evidență iar pasajul menționat este o PUTERNICĂ confirmare a DUMNEZEIRII FIULUI!

Călătoria spre Betleeem:

Maria şi Iosif mergeau spre îndepărtatul Betleem. Călătoreau de multe ore, Maria călare pe un măgăruş, iar Iosif pe jos, ducând animalul de căpăstru. Maria încerca să-şi găsească o poziţie mai comodă şi a simţit încă o dată copilul mişcându-i-se în pântece.

Mai avea puţin şi trebuia să nască (Luca 2:5). Probabil că, în timp ce Iosif şi Maria treceau pe lângă ogoare, unii agricultori ieşiţi la câmp să are sau să semene se întrebau de ce o femeie în această stare pornise la drum. Într-adevăr, de ce plecase Maria spre un oraş aflat atât de departe de casa ei din Nazaret?

Totul începuse cu câteva luni înainte, când această tânără evreică primise o misiune unică în istoria omenirii. Ea urma să dea naştere Fiului lui Dumnezeu, cel care avea să devină Mesia (Luca 1:35). Dar, când s-a apropiat vremea să nască, a fost nevoită să facă această călătorie, care i-a pus credinţa la încercare în multe feluri. Să vedem ce a ajutat-o să rămână tare din punct de vedere spiritual.

Iosif şi Maria nu erau singurii care porniseră la drum. Cezar August dăduse poruncă să se facă un recensământ în Imperiu. Prin urmare, toţi oamenii trebuiau să meargă în oraşul sau în satul natal pentru a se înregistra. Ce a făcut Iosif? Relatarea biblică spune: „Iosif a urcat şi el din Galileea, din oraşul Nazaret, în Iudeea, în oraşul lui David, numit Betleem, pentru că era din casa şi din familia lui David“ (Luca 2:1–4).

Faptul că Cezar August a dat această poruncă tocmai atunci nu a fost o simplă coincidenţă. O profeţie consemnată în Biblie cu aproximativ 700 de ani mai înainte spunea că Mesia urma să se nască în Betleem. Un oraş numit Betleem se afla la doar 11 kilometri de Nazaret. Totuşi, profeţia arăta că Mesia urma să se nască în Betleem Efrata. (Citeşte Mica 5:2.) Pentru a ajunge din Nazaret în acel orăşel, călătorii parcurgeau aproximativ 130 de kilometri printr-un ţinut deluros trecând prin Samaria. În acest Betleem trebuia să ajungă Iosif, întrucât era casa strămoşească a familiei regelui David, familie din care descindeau atât el, cât şi Maria.

Avea Maria să-l susţină pe Iosif în decizia lui de a se supune poruncii cezarului? Să ne gândim cât de dificilă ar fi fost o asemenea călătorie pentru ea. După cât se pare, era pe la începutul lunii octombrie, când sezonul secetos era pe sfârşite şi puteau cădea ploi uşoare. În plus, Biblia spune că Iosif „a urcat ... din Galileea“, exprimare cât se poate de potrivită, întrucât Betleemul era situat la o altitudine de peste 760 de metri. Astfel, această călătorie de câteva zile se încheia cu un urcuş istovitor. De asemenea, drumul avea să dureze probabil mai mult decât în mod obişnuit. Fiind însărcinată, Maria trebuia să facă mai multe popasuri pentru a se odihni. Orice tânără în starea ei şi-ar fi dorit să fie cât mai aproape de casă, unde familia şi prietenii ar fi fost gata s-o ajute când începeau durerile naşterii. Fără îndoială că Maria avea nevoie de mult curaj ca să pornească la drum.

Cu toate acestea, Luca scrie că Iosif s-a dus „să se înregistreze cu Maria“. El mai precizează că Maria „îi fusese deja dată în căsătorie“ (Luca 2:4, 5). Acest lucru trebuie să fi influenţat mult deciziile Mariei. Ea îl considera pe Iosif capul ei. De aceea, şi-a privit cu seriozitate rolul stabilit de Dumnezeu, acela de ajutor, susţinând deciziile soţului. Astfel, Maria a fost supusă, chiar dacă această călătorie putea fi pentru ea o încercare a credinţei.

Ce ar mai fi putut s-o motiveze pe Maria să se supună? Cunoştea ea profeţia potrivit căreia Mesia urma să se nască în Betleem? Biblia nu specifică acest lucru, însă nu este exclus, întrucât profeţia le era bine cunoscută conducătorilor religioşi şi chiar oamenilor în general (Mat. 2:1-7; Ioan 7:40-42). Iar Maria cunoştea temeinic Scripturile (Luca 1:46-55). Dar, indiferent că decizia ei de a face această călătorie a avut la bază dorinţa de a da ascultare soţului ei, de a se supune poruncii cezarului sau de a împlini profeţia biblică, - ori o combinaţie a acestor factori -, Maria rămâne un exemplu remarcabil. Dumnezeu preţuieşte mult umilinţa şi supunerea. În zilele noastre, când supunerea este una dintre calităţile cel mai puţin apreciate, Maria este un exemplu pentru cei ce au credinţă, atât bărbaţi, cât şi femei.

Naşterea lui Hristos:

Maria trebuie să fi răsuflat uşurată când a zărit Betleemul. Poate că în timp ce urcau dealurile şi treceau pe lângă livezile de măslini, măslinele fiind printre ultimele recolte ce mai trebuiau adunate, Maria şi Iosif s-au gândit la istoria acestui orăşel. Aşa cum spusese profetul Mica, era prea neînsemnat pentru a fi numărat printre oraşele lui Iuda. Totuşi, era locul în care, cu peste o mie de ani în urmă, se născuseră Boaz, Naomi, iar mai târziu, David.

Când Iosif şi Maria au ajuns la Betleem, oraşul era foarte aglomerat. Mulţi oameni sosiseră înaintea lor pentru a fi înregistraţi, astfel că în camera de găzduire nu mai era loc. De aceea, Iosif şi Maria au fost nevoiţi să înnopteze într-un grajd. Cât de îngrijorat trebuie să fi fost Iosif când pe soţia lui au cuprins-o durerile cumplite ale naşterii, dureri pe care nu le mai simţise niciodată. Şi tocmai într-un asemenea loc!

Orice femeie care a născut poate înţelege prin ce trecea Maria. Dumnezeu prezisese cu aproximativ 4 000 de ani mai înainte că, din cauza păcatului moştenit, toate femeile aveau să aducă pe lume copii în dureri (Gen. 3:16). Nimic nu lasă să se înţeleagă că Maria ar fi fost o excepţie. Relatarea lui Luca prezintă cu discreţie acest episod, spunând simplu că ea „l-a născut pe fiul ei, cel întâi născut“ (Luca 2:7). Aici apare o mare controversă! A mai avut Maria și alți copii în afară de Iisus? Pentru mulți această întrebare este un SACRILEGIU! Dar ei nu știu să argumenteze! În ebraică pentru fi și veri se folosea același cuvânt! La prima vedere, s-ar părea că Maria a mai avut și alți copii! Nu împărtășesc această opinie! Maria a trăit o experiență de neconceput pentru noi; a fost profund schimbată de această experiență pentru a se mai conporta mai departe în chip firesc! Este strict opinie personală! Cred că este posibil ca „frații și surorile lui Iisus” să fie verii Săi! Apoi, doi oameni care au fost aleși să fie părinții pământești ai Fiului, cum puteau să nu fie marcați și schimbați pentru tot restul vieții lor? În unele confesiuni neoprotestante s-a ajuns până la ÎNJOSIREA Mariei! Se răspunde la „marianologia” EXAGERATĂ a Bisericilor istorice cu o altă EXTREMĂ! Nu-i așa, Maria „a fost neimportantă”, „nici Iisus nu i-a acordat o mare venerație” etc.. Așa este! Maria nu este și nu va fi niciodată FIINȚĂ MÂNTUITOARE! În conseconță este fundamental greșit să folosim expresii de genul: „Doamne Maica Domnului”, „ Marie, Maică Sfântă mijlocește pentru noi păcătoșii” etc.. Aceste afirmații sunt aberante. Maria nu este DUMNEZEU; nu poate fi MIJLOCITOARE pentru alți păcătoși - EXISTĂ UN SINGUR MIJLOCITOR ÎNTRE OAMENI ȘI DUMNEZEU - OMUL IISUS, - conform Bibliei! Dar, să nu uite neoprotestanții mai „credincioșii” decât „rătăciții marianiști” din Bisericile istorice, că Maria este EVA CEA NOUĂ! Fără ea, nu putea veni FIUL ÎN LUMEA NOASTRĂ! Această EVĂ a fost, fără nicio îndoială, cu totul deosebită! De ce nu a beneficiat nicio altă femeie de acest URIAȘ HAR - de a fi MAICA DOMNULUI IISUS? Chiar n-a avut nimic deosebit, așa cum susțin mulți neoprotestanți și protestanți?

Luca adaugă acum un detaliu bine-cunoscut: „L-a înfăşat şi l-a culcat într-o iesle“ (Luca 2:7). Scenetele, machetele şi picturile care înfăţişează naşterea lui Iisus prezintă acest episod într-o manieră nerealistă, sentimentalistă. Dar să ne gândim cum au stat lucrurile în realitate. Ieslea este un jgheab în care se dă de mâncare vitelor. Să nu uităm că familia se adăpostea într-un grajd, un loc în care aerul nu e bun şi nu există condiţii de igienă. Într-adevăr, ce părinţi ar alege un asemenea loc pentru naşterea copilului lor dacă ar avea altă posibilitate? Majoritatea părinţilor vor ce este mai bun pentru copiii lor. Cu cât mai mult doreau Maria şi Iosif să-i ofere tot ce era mai bun Fiului lui Dumnezeu! Totuşi, ei nu s-au lăsat descurajaţi de situaţia în care se aflau, ci au făcut tot ce le-a stat în putinţă cu lucrurile de care dispuneau. Să remarcăm, de pildă, că însăşi Maria s-a îngrijit de copilaş: l-a înfăşat şi l-a pus cu grijă în iesle ca să doarmă, asigurându-se că îi este cald şi bine. Maria nu s-a lăsat copleşită de îngrijorare şi nu a permis ca împrejurările s-o împiedice să-i poarte de grijă copilului cât mai bine.

O vizită încurajatoare:

Deodată, această scenă liniştită a fost tulburată de o mare zarvă. În grajd au intrat nişte păstori nerăbdători să vadă familia despre care auziseră şi mai ales copilaşul. Aceşti bărbaţi vorbeau cu entuziasm, iar faţa le radia de bucurie. Veniseră în grabă de pe dealurile unde stăteau cu turmele lor. Ei le-au povestit părinţilor luaţi prin surprindere de vizita lor despre lucrul uimitor care li se întâmplase. Pe deal, în timpul străjii de noapte, le apăruse dintr-odată un înger, iar Slava Domnului strălucise în jurul lor. Îngerul le-a spus că la Betleem tocmai se născuse Hristos, sau Mesia, şi că aveau să găsească copilaşul înfăşat şi pus într-o iesle. Apoi se întâmplase ceva şi mai spectaculos: o mulţime de îngeri au apărut şi au început să-l laude pe Dumnezeu (Luca 2:8–14).

Aşadar, nu este de mirare că aceşti oameni umili au venit în grabă la Betleem. Cât de entuziasmaţi trebuie să fi fost ei când au văzut un nou-născut culcat în iesle, întocmai cum le spusese îngerul! Ei n-au putut să nu vorbească despre această veste bună. „Au relatat ce li se spusese... Iar toţi cei care auzeau se mirau de cele ce le spuneau păstorii“ (Luca 2:17, 18). Din câte se pare, conducătorii religioşi din zilele acelea îi dispreţuiau pe păstori. Însă era clar că Dumnezeu îi aprecia pe aceşti oameni umili şi fideli. Dar ce a însemnat pentru Maria vizita lor?

Deşi epuizată după naştere, Maria a ascultat cu mare atenţie fiecare cuvânt. Mai mult, ea „păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei“ (Luca 2:19). Această tânără femeie gândea lucrurile în profunzime. Ea ştia că mesajul transmis prin înger era foarte important. Dumnezeul ei, a vrut ca ea să cunoască şi să înţeleagă bine cine era fiul ei şi cât de important era rolul lui. De aceea, Maria nu numai că a ascultat, dar a şi păstrat cuvintele în inimă pentru a putea medita la ele în lunile şi în anii care aveau să vină. Acesta a fost un factor esenţial care a ajutat-o să aibă o credinţă puternică pe tot parcursul vieţii.

Vom urma şi noi exemplul Mariei? Dumnezeu s-a îngrijit ca paginile Cuvântului său să fie pline de adevăruri spirituale vitale. Însă aceste adevăruri nu ne vor fi de niciun folos dacă nu le acordăm atenţie. Aceasta înseamnă să citim Biblia cu regularitate, dar nu ca pe o carte oarecare, ci ca pe Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (2 Tim. 3:16). Apoi, asemenea Mariei, trebuie să păstrăm în inimă adevărurile spirituale şi să ne gândim la ele. Dacă vom medita la ceea ce citim din Biblie, încercând să găsim modalităţi de a aplica într-o măsură şi mai mare sfaturile divine, credinţa noastră va creşte.

Alte cuvinte pe care le-a păstrat în inimă:

Când copilaşul avea opt zile, Maria şi Iosif l-au circumcis potrivit Legii mozaice şi i-au pus numele Iisus, aşa cum li se spusese (Luca 1:31). Apoi, în a patruzecea zi, l-au dus din Betleem la templul din Ierusalim, aflat la aproximativ zece kilometri distanţă, şi au adus jertfa de purificare pe care Legea o prevedea pentru oamenii săraci: două turturele sau doi porumbei. Dacă s-au simţit jenaţi că n-au putut să aducă un berbec şi o turturea, cum îşi permiteau alţi părinţi, au lăsat la o parte aceste sentimente. Oricum ar fi stat lucrurile, ei au fost foarte încurajaţi de cele întâmplate la templu (Luca 2:21-24).

Un om în vârstă pe nume Simeon s-a apropiat de ei şi le-a vorbit. Maria avea să păstreze în inimă şi cuvintele sale. Lui Simeon i se promisese că nu va muri înainte de a-l vedea pe Mesia, iar Duhul Sfânt îi dezvăluise că micuţul Iisus era prezisul Salvator. Simeon i-a vorbit Mariei şi despre durerea care avea să-i sfâşie inima într-o zi. El a zis că va fi ca şi cum o sabie lungă îi va străpunge sufletul (Luca 2:25–35). Deşi acele cuvinte erau un avertisment cu privire la un eveniment dureros, probabil că ele au ajutat-o pe Maria să suporte durerea treizeci de ani mai târziu, când cele prezise de Simeon s-au împlinit. Apoi, o profetesă pe nume Ana l-a văzut pe micuţul Isus şi a început să le vorbească despre el tuturor celor ce aşteptau eliberarea Ierusalimului. ( Luca 2:36-38.)

Iosif şi Maria au dat, într-adevăr, dovadă de înţelepciune când au luat decizia de a-l duce pe copilaş la templul lui Dumnezeu din Ierusalim. Fiul lor avea să meargă cu fidelitate la templu toată viaţa. Acolo, Iosif şi Maria i-au adus închinare lui Dumnezeu, oferindu-i ce aveau mai bun, după posibilităţile lor, şi au primit îndrumare şi încurajare. Cu siguranţă că Maria a plecat în acea zi de la templu cu o credinţă mai puternică şi cu inima plină de cuvinte spirituale, la care avea apoi să mediteze şi despre care avea să le vorbească şi altora.

A supravieţuit durerii care i-a străpuns sufletul:

Maria cade în genunchi sub povara unei dureri sfâşietoare. În urechi îi răsună încă ultimul strigăt scos de fiul ei înainte de a muri după mai multe ore de chin. Cerul se întunecase la miezul zilei. Acum pământul se zguduie cu putere. Maria se gândeşte probabil că, prin aceste semne, Tatăl ceresc arată lumii că El, mai mult decât oricine altcineva, este profund îndurerat de moartea Fiului său, Iisus Hristos.

În timp ce lumina amiezii risipeşte întunericul care se lăsase peste Golgota, sau Locul Craniului, Maria îşi plânge fiul. Amintirile se succed cu rapiditate în mintea ei. Poate că îşi aminteşte o scenă care a avut loc cu aproximativ 33 de ani în urmă, când ea şi Iosif şi-au dus copilaşul la templul din Ierusalim. Atunci, sub inspiraţie divină, un bătrân pe nume Simeon a rostit o profeţie. El a prezis lucruri mari cu privire la Iisus, dar i-a spus Mariei că, într-o zi, „o sabie lungă îi va străpunge sufletul”). Abia în clipele acelea grele a înţeles ea pe deplin sensul cuvintelor lui.

„SĂ FACEŢI TOT CE VĂ VA SPUNE”:

         Să ne întoarcem în timp pentru a vedea ce se întâmplase cu trei ani şi jumătate mai înainte. Maria a înţeles că se apropia o schimbare. Chiar şi în micul oraş Nazaret, oamenii vorbeau despre Ioan Botezătorul şi despre impresionantul său mesaj de salvare. Maria a observat că Fiul ei  primise această veste ca pe un semnal. Sosise timpul ca Iisus să-şi înceapă lucrarea.

           După cât se pare, Iosif, soţul Mariei, murise. Prin urmare, Maria suferise deja o pierdere. Lui Iisus i se spunea acum atât „fiul tâmplarului”, cât şi „tâmplarul”. Este foarte probabil ca Iisus să fi preluat afacerea tatălui său. 

         Iisus merge la Ioan ca să fie botezat, pentru a deveni oficial Unsul lui Dumnezeu, sau Mesia După aceea îşi alege apostolii. Deşi lucrarea lui era urgentă, Iisus şi-a făcut timp pentru a petrece momente plăcute alături de familie şi de prieteni. Împreună cu mama sa, cu discipolii şi cu verișorii săi, el a mers la o nuntă în Cana, din câte se pare un orăşel situat pe o colină, la aproximativ 13 kilometri de Nazaret. În timpul mesei, Maria şi-a dat seama că apăruse o problemă. Probabil că văzuse cum unele rude ale mirilor schimbau priviri cuprinse de panică şi vorbeau în şoaptă neliniştite. Se terminase vinul! În cultura iudaică, o asemenea lipsă de ospitalitate s-ar fi răsfrânt negativ asupra onoarei familiei şi ar fi stricat evenimentul. Maria n-a rămas indiferentă şi a mers la Iisus. „Nu mai au vin”, i-a spus ea. Ce-ar fi vrut Maria să facă Iisus? Putem doar să bănuim. Cert este însă un lucru: ea ştia că fiul ei era un om mare, care urma să înfăptuiască lucruri mari. S-a gândit, probabil, că va începe atunci. De fapt, ea a vrut să spună: „Fiule, ajută-i, te rog!”. Cu siguranţă, răspunsul lui Iisus a surprins-o. El i-a spus: „Ce am eu de-a face cu tine, femeie?”. Aceste cuvinte ale lui Iisus n-au fost lipsite de respect, aşa cum le-au interpretat unii în mod greşit. El şi-a corectat cu blândeţe mama, amintindu-i că nu trebuia să dirijeze modul în care îşi desfăşura serviciul. Singurul care putea face lucrul acesta era Tatăl Său Ceresc! Fiind o femeie înţeleaptă şi umilă, Maria a acceptat corectarea din partea fiului ei. Îndreptându-se spre cei care serveau la masă, a spus doar atât: „Să faceţi tot ce vă va spune”. Maria a înţeles că rolul ei de a-şi îndruma fiul se încheiase. Acum, ea şi ceilalţi trebuiau să accepte îndrumarea lui. La rândul său, Iisus a arătat că împărtăşea sentimentele de compasiune ale mamei lui pentru perechea proaspăt căsătorită. Cu acea ocazie, el a înfăptuit primul dintre miracolele sale, transformând apa într-un vin de calitate superioară. Care a fost rezultatul? „Discipolii săi au crezut în El.” Şi Maria a crezut în Iisus. Pentru ea, Iisus nu era doar fiul ei, ci şi Domnul şi Salvatorul ei.

„FRAŢII SĂI NU MANIFESTAU CREDINŢĂ ÎN EL”:

         Evangheliile spun relativ puţine lucruri despre ce a făcut Maria în cei trei ani şi jumătate ai serviciului pământesc al lui Iisus. Să nu uităm însă că, din câte se pare, ea era văduvă şi mai avea în îngrijire pe verișorii/frații lui Iisus. Dacă ea nu s-a aflat printre cei ce l-au urmat pe Iisus când el a predicat în ţinutul său natal, acesta ar fi putut fi un motiv. Totuşi, Maria a continuat să mediteze la lucrurile spirituale pe care le învăţase despre Mesia şi să meargă la întrunirile de la sinagoga locală, aşa cum se obişnuia în familia ei.

         Este posibil deci ca ea să fi fost prezentă când Iisus a vorbit în sinagoga din Nazaret. Câtă bucurie trebuie să fi simţit când şi-a auzit fiul spunând că o profeţie mesianică, făcută cu sute de ani înainte, se împlinea atunci în persoana lui! Probabil că s-a întristat când a văzut că nazarinenii nu l-au acceptat pe fiul ei, ba chiar au încercat să-l ucidă.

           De asemenea, ea a suferit mult văzând ce atitudine aveau verișorii/frații faţă de Isius. Din Ioan 7:5 aflăm că cei patru ziși frații ai lui Iisus nu aveau credinţa mamei lor. Aici citim: „Fraţii săi nu credeau în El”. Despre surorile/verișoarele lui Iisus, - cel puţin două la număr -, Biblia nu spune nimic. Maria ştia cât de greu este ca membrii aceleiaşi familii să aibă opinii religioase diferite. Ea a trebuit să păstreze un echilibru între a rămâne loială adevărului divin şi a câştiga inima membrilor familiei sale fără a fi insistentă sau certăreaţă.

          Odată, un grup format din unele rude ale lui Iisus, printre care se aflau foarte probabil şi verișorii Lui, au pus la cale „să-l prindă” pe Iisus. Ei spuneau despre el că „şi-a ieşit din minţi”. Cu siguranţă, Maria nu credea aşa ceva. S-a întrebat ea oare, aproape exasperată, ce-ar fi putut să le sensibilizeze inima?

„O SABIE LUNGĂ ÎŢI VA STRĂPUNGE SUFLETUL”

Totuşi, ce cuvinte pot exprima durerea pe care a simţit-o Maria când şi-a văzut fiul murind în chinuri groaznice pe cruce? Apostolul Ioan, care a asistat la execuţie, a inclus următorul detaliu elocvent în relatarea sa: Maria a stat tot timpul „lângă crucea lui Iisus”. Nimic n-a putut să o împiedice pe această mamă iubitoare şi loială să stea lângă fiul ei până în ultima clipă. Iisus a văzut-o şi, deşi era un chin pentru el să respire, iar fiecare cuvânt pe care îl rostea îi provoca dureri îngrozitoare, el i-a încredinţat-o pe Maria lui Ioan, apostolul pe care îl iubea mult. Întrucât verișorii săi nu erau credincioşi atunci, Iisus a lăsat-o pe mama lui în grija unui apostol sincer al său. Astfel, Iisus a demonstrat cât de important era oentru El să o știe pe Maica Lui în siguranță!

În cele din urmă, când Iisus a murit. Maria a simţit durerea prezisă cu mult timp înainte: sabia care i-a străpuns sufletul. Dacă ne este greu să înţelegem durerea ei, şi mai greu ne este să ne imaginăm bucuria pe care a simţit-o trei zile mai târziu. Maria a aflat că avusese loc cel mai mare miracol: învierea lui Iisus! Iar la bucuria ei s-a adăugat altă bucurie când, mai târziu, Iisus i s-a arătat vărului său Iacov, foarte probabil în particular. Această întâlnire a avut un efect puternic asupra lui Iacov şi a celorlalţi verișori/frați ai lui Iisus. Ulterior, relatarea biblică spune că ei au crezut că Iisus era Hristos. La scurt timp după aceea, ei mergeau cu mama lor la întrunirile creştine şi „stăruiau în rugăciune” . Mai târziu, doi dintre ei, Iacov şi Iuda, au scris cărţi biblice.