O ÎNFRÂNGERE DUREROASĂ PENTRU XERXES.

O ÎNFRÂNGERE DUREROASĂ PENTRU XERXES

        Călătorul care nu cunoaşte istoria ţinutului este fascinat de izvoarele termale şi de gheizerele care aruncă gaze sulfurate. El s-ar putea să fie surprins când va afla că această câmpie litorală - care în acest loc poartă numele de Termopile, ceea ce înseamnă „Porţi fierbinţi“ - a fost cândva o fâşie de pământ pe care aproape că nu se putea trece. Dar s-ar putea să fie şi mai uimit atunci când va înţelege că aici, precum şi mai la sud, pe insula Salamina, poate găsi dovezi concrete ale unor bătălii extraordinare! 

          Într-adevăr, analizând urmele arheologice, dar și de altă natură, legate de aceste locuri rămânem pur şi simplu uimiţi.   În articolul de față, ne vom opri asupra regelui persan Xerxes I.

        Xerxes I, este, după cât se pare, una şi aceeaşi persoană cu Ahaşveroş din cartea biblică Estera.

Xerxes, un cuceritor îndârjit:

       Xerxes a trebuit să facă faţă urmărilor înfrângerii forţelor armate ale tatălui său, Darius, în bătălia de la Maraton. Prin urmare, în primii ani de domnie, Xerxes a trebuit să înăbuşe revoltele din imperiu, dar şi să devină puternic prin bogăţiile lui. Totuşi gândul de a cuceri Grecia a stăruit mereu în mintea lui Xerxes şi chiar ambiţioşii săi curteni îl îndemnau să întreprindă o asemenea acţiune. Prin urmare, în 484 î.H., el a început să adune din toate satrapiile şi statele aflate sub dominaţia persană o armată despre care s-a spus că a fost una dintre cele mai mari armate care a mărşăluit vreodată pe faţa pământului. Strângerea acestei armate a durat trei ani. Potrivit istoricului grec Herodot, efectivul forţei militare a lui Xerxes, atât cea terestră, cât şi cea navală, s-a ridicat la incredibila cifră de 2 641 610 combatanţi!

          În acest timp, grecii au început să se pregătească în stilul lor caracteristic. Deşi erau un popor de marinari, ei nu aveau o forţă militară navală. Însă de data aceasta, deoarece erau ameninţaţi de perşi cu măcelul, iar oracolul din Delfi i-a sfătuit să se apere cu „întărituri de lemn“, atenienii au început să-şi formeze o flotă navală de război.

        Minele de la Laurion, care erau în proprietatea statului, fuseseră date în exploatare în urma descoperirii unor bogate zăcăminte de argint, iar Temistocle, renumit om politic atenian, a reuşit să convingă Adunarea Poporului să folosească toate veniturile minelor de argint pentru a construi o flotă de 200 de trireme. La început Sparta a fost indecisă, însă în final a acceptat să conducă Liga Elenă, alcătuită din aproape 30 de oraşe-state greceşti.

           Între timp, Xerxes înainta cu puternica sa forţă distrugătoare spre Europa, acest lucru nefiind în nici un caz o sarcină uşoară. Oraşele aflate de-a lungul drumului trebuiau să furnizeze alimente armatei - o singură masă pe zi pentru întreaga armată costa 400 de talanţi de aur. Crainicii erau trimişi cu câteva luni înainte ca să pregătească alimente pentru masa regală: grâne, vite şi păsări. Numai Xerxes dormea în cort; toţi ceilalţi dormeau sub cerul liber.

      Uriaşa armată a trebuit să treacă mai întâi strâmtoarea Hellespont (numită în prezent Dardanele), o strâmtoare îngustă, care desparte Asia de Europa. În timpul unei furtuni, podul de vase (format din două rânduri de nave) a fost distrus, iar Xerxes, într-o izbucnire de mânie, a ordonat ca înseşi apele Hellespontului să fie biciuite (li s-au aplicat 300 de lovituri de bici), marcate cu fierul roşu şi puse în lanţuri. În plus, el a ordonat ca inginerii să fie decapitaţi. Apoi peste strâmtoarea Hellespont s-a construit un al doilea pod dublu de vase, fiind necesară o săptămână întreagă pentru ca armata să treacă pe acest pod.

Termopile, o fâşie îngustă de pământ unde mulţi şi-au pierdut viaţa:

           La mijlocul anului 480 î.H., armata imperială persană, însoţită de flota persană, a înaintat pe litoralul Tesaliei. Forţele aliate elene au decis în cele din urmă să-şi aşeze trupele la Termopile, o fâşie îngustă de pământ unde în acea vreme versanţii abrupţi ai munţilor de pe continent coborau pe o plajă lată de 15 metri. Perşii urmau să treacă pe această fâşie de pământ într-o coloană atât de îngustă, încât un grup de soldaţi de nădejde ar fi putut să-i oprească din marş. Sub comanda regelui spartan Leonidas, un prim efectiv de 7 000 de soldaţi greci şi-au ocupat poziţiile în defileul aflat în apropiere de localitatea Termopile. În acest timp, flota militară elenă, formată din 270 de nave de război, s-a aşezat în larg, lângă Artemision, jucându-se cu flota persană de-a şoarecele şi pisica.

            Xerxes a ajuns la Termopile la începutul lunii august, fiind convins că uriaşa sa forţă armată va înfrânge cu uşurinţă forţele elene. Când a văzut că grecii nu cedează, el i-a trimis pe mezi şi pe cisieni să-i izgonească; însă aceste trupe au suferit pierderi grele; nici chiar Nemuritorii (o trupă de elită) pe care Xerxes i-a trimis sub comanda satrapului Hydarnes nu au reuşit să-i izgonească pe greci.

Efialte, un coşmar:

          Chiar în momentul în care se părea că perşii fuseseră înfrânţi, Efialte (în greacă însemnând „coşmar“), un ţăran tesalian lacom, s-a oferit să-i conducă pe aceştia pe o potecă ce traversa masivul muntos pentru a ajunge în spatele liniilor elene. A doua zi dimineaţă, perşii au încercuit trupele elene şi le-au atacat din spate. Dându-şi seama că erau condamnaţi la moarte, spartanii s-au apărat cu sălbăticie; mulţi dintre atacatorii lor, care fuseseră obligaţi de comandanţii lor să înainteze spre liniile duşmanilor, au fost efectiv călcaţi în picioare sau au fost înecaţi în mare. În cele din urmă, regele Leonidas şi toţi cei care luptaseră alături de el, aproape 1 000 de oameni, au fost ucişi. Hydarnes a reuşit să învingă ariergarda spartană.

           Armata persană, alături de navele persane rămase, i-au urmărit pe atenieni până acasă. Xerxes a străbătut Atica, jefuind şi incendiind tot ce întâlnea în cale. Atenienii evacuaseră regiunea, trecând pe insula Salamina aflată în apropiere. Flota elenă staţiona între Atena şi Salamina. Acropola Atenei a rezistat asediului două săptămâni, după care a căzut în mâinile perşilor. Au fost ucişi toţi cei care au apărat oraşul, iar templele au fost jefuite, distruse şi incendiate.

Salamina: „Întăriturile de lemn“ în acţiune:

            Navele de război greceşti înfruntaseră deja flota persană lângă Termopile în câteva conflicte sângeroase, dar care nu fuseseră decisive. După aceea, odată cu retragerea forţelor terestre, flota elenă s-a retras şi ea spre sud. Acum toate navele erau adunate în golful Salaminei, unde Temistocle a început să pună la cale un plan de luptă. El ştia că cele 300 de nave de război feniciene care formau nucleul forţei navale persane, chiar dacă erau mai mari, erau mai uşor de manevrat decât triremele greceşti, care erau mai mici şi mai rezistente. Flota persană avea aproximativ 1 200 de nave, comparativ cu cele 380 de nave care alcătuiau forţa navală elenă. În plus, marinarii greci nu aveau atâta experienţă ca şi marinarii de pe navele de război persane. Însă canalul dintre insula Salamina şi Atica era îngust, pe aici neputând să treacă decât 50 de nave aşezate în linie, una lângă alta. Dacă grecii reuşeau să-i atragă pe perşi în această pâlnie naturală, perşii pierdeau avantajul de care se bucurau în ce priveşte numărul şi manevrabilitatea. Se spune că Temistocle a grăbit lupta dintre cele două forţe navale trimiţându-i lui Xerxes un mesaj prin care îl îndemna în mod viclean să atace flota elenă înainte ca aceasta să-i scape.

          Şi aşa s-a şi întâmplat. Flota persană, având toate navele de război gata de luptă (pe fiecare navă erau şiruri de vâslaşi şi o forţă de luptă formată din arcaşi şi lăncieri), a înconjurat vârful Aticii şi s-a îndreptat spre canal. Xerxes, sigur de victorie, şi-a aşezat tronul pe un munte, de unde putea să urmărească liniştit bătălia.

O înfrângere dureroasă:

          Când perşii s-au înghesuit în acest canal îngust, s-a produs o mare confuzie. Deodată, de pe înălţimile insulei Salamina a răsunat o trompetă, iar navele greceşti au început să înainteze în mod ordonat, legănându-se pe valuri. Triremele s-au izbit de navele persane, zdrobindu-le coca şi împingându-le apoi unele în altele. Luptătorii greci au sărit la bordul navelor duşmane lovite, mânuind sabia.

         Pe nisipul de pe ţărmul Aticii erau împrăştiate peste tot bucăţi de lemn şi cadavre dezmembrate. Văzând această catastrofă, Xerxes şi-a chemat toate navele care au mai rămas întregi şi s-a îndreptat spre casă. Campania sa din anul acela se încheiase. Însă el a lăsat sub comanda cumnatului său Mardonius o armată destul de mare ca să ierneze aici. Oricum, pentru Xerxes și pentru perși, dorința lor de a cuceri Grecia s-a încheiat catastrofal!

Notă: Trirema: o navă distrugătoare:

         Nava care a asigurat dominaţia atenienilor în Marea Egee în secolul al V-lea î.H. a fost trirema, o navă uşoară, care străbătea mările spre destinaţia ei cu ajutorul velelor, dar care, în timpul bătăliilor navale, era mânuită de vâslaşi. Fiecare galeră transporta un mic grup de soldaţi. Însă ei nu urmăreau numai să acosteze navele duşmane, ci şi să le avarieze cu ajutorul cârligului metalic al triremei, care era propulsată spre ţintă de 170 de vâslaşi.