CĂRȚILE CELOR DOISPREZECE „PROFEȚI MICI” - SCURT COMENTARIU
De-a lungul timpului, mulţi oameni au visat să găsească comori ascunse. Probabil că ați citit relatări despre exploratori, despre arheologi sau despre alţi oameni care au căutat comori. Deşi poate că nu v-ați gândit să plecați în căutarea unor astfel de comori, ce-ați face dacă ați găsi o comoară? Cât de minunat ar fi dacă acea comoară v-ar schimba viaţa în bine sau ar face-o mai plăcută şi mai plină de satisfacţii!
Majoritatea oamenilor nu caută astfel de comori, dar poate caută fericirea, străduindu-se să câştige bani, să aibă o sănătate bună şi o căsnicie reuşită. Şi acestea sunt comori, însă ele nu se găsesc săpând în pământ, iar drumul spre ele nu este indicat pe o hartă. Pentru a intra în posesia lor sunt necesare eforturi. De aceea, mulţi sunt recunoscători când primesc sfaturi sănătoase care îi ajută să-şi atingă obiectivele şi să aibă o viaţă mai plăcută şi mai plină de satisfacţii.
Cu toţii avem la îndemână sfaturi folositoare, o îndrumare care i-a ajutat deja pe oameni să fie mai fericiţi. Mulţi au recunoscut că Biblia oferă cele mai bune sfaturi. Scriitorul englez Charles Dickens a spus despre Biblie: „Este cea mai bună carte pe care a avut-o sau o va avea vreodată omenirea deoarece conţine cele mai bune învăţături pentru îndrumarea oricărui om“. Această afirmaţie nu este deloc surprinzătoare pentru cei ce cred că Biblia este inspirată de Dumnezeu. Probabil, sunteți de acord cu afirmaţia din 2 Timotei 3:16: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate“.
Totuşi, în ce cărţi sau pasaje biblice credeți că ați putea găsi asemenea sfaturi? Poate că unii se gândesc la Predica de pe munte, în care Iisus a oferit sfaturi practice cu privire la viaţa cotidiană. Alţii se gândesc, probabil, la scrierile apostolului Pavel. Sfaturi folositoare se găsesc şi în Psalmi şi în Proverbele, cărţi pline de înţelepciune. De fapt, în funcţie de situaţia sau de problemele fiecărui om, orice carte a Bibliei se poate dovedi folositoare, chiar şi cărţile biblice cu caracter preponderent istoric, cum ar fi cele de la Iosua la Estera. Într-adevăr, aceste cărţi oferă sfaturi care ne pot călăuzi paşii, astfel încât să avem o viaţă plină de satisfacţii. Să ne amintim următorul adevăr: „Tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca prin răbdarea noastră şi prin mângâierea din Scripturi să avem nădejde“. - Romani 15:4.
Există totuşi o parte a Bibliei care, pentru mulţi, este asemenea unui teritoriu neexplorat unde se pot găsi comori. Este vorba despre cele douăsprezece cărţi numite adesea Profeţii mici. Aceste cărţi se găsesc în general după cărţile biblice mai mari Ezechiel şi Daniel, dar înainte de Evanghelia lui Matei. (În majoritatea versiunilor Bibliei, ele apar în următoarea ordine: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai, Zaharia şi Maleahi.) Aşa cum am văzut, Biblia este inspirată de Dumnezeu şi este de folos ca să-i înveţe pe oameni şi să le arate cum să trăiască. Este valabilă această afirmaţie şi în cazul celor douăsprezece cărţi? Cu siguranţă! De fapt, cărţile aşa-numite Profeţii mici sunt tezaure de înţelepciune.
Mai întâi, să înţelegem motivul pentru care unii au subestimat aceste douăsprezece cărţi, să vedem de ce sunt ele numite în multe limbi Profeţii mici. Ar putea influenţa această denumire părerea oamenilor despre ele? va influențat și pe dumneavoastră această denumire modul în care le priveți?
SUNT CU ADEVĂRAT „MICI“ PROFEŢII MICI?
Apostolul Pavel şi-a început Epistola către Evrei astfel: „Dumnezeu, care demult le-a vorbit în multe rânduri şi în multe feluri strămoşilor noştri prin profeţi, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit printr-un Fiu“ (Evrei 1:1, 2). Întrucât Dumnezeu s-a folosit de profeţi umani pentru a-şi transmite mesajele, n-ar trebui să-l considerăm „mic“, sau neînsemnat, pe niciunul dintre aceşti mesageri şi nici ce au scris ei. Totuşi, denumirea „Profeţii mici“ i-a determinat pe unii să considere conţinutul acestor cărţi neînsemnat şi deci mai puţin important. Alţii au tras concluzia că mesajele din aceste cărţi au mai puţină autoritate decât cele din alte cărţi biblice. În realitate însă, numele „Profeţii mici“, folosit în multe limbi, se referă la faptul că cele douăsprezece cărţi sunt mai mici ca dimensiune decât altele.
Importanţa sau valoarea unei cărţi nu trebuie stabilită după dimensiunea ei. Cartea Rut este mult mai scurtă decât cărţile dinaintea ei şi de după ea, totuşi conţine idei emoţionante. Această carte scurtă subliniază ataşamentul pe care trebuie să-l avem faţă de închinarea adevărată, ilustrează cât de mult le apreciază Dumnezeu pe femei şi oferă detalii importante cu privire la genealogia lui Iisus (Rut 4:17-22). Un alt exemplu este cartea Iuda, aflată spre sfârşitul Bibliei. Ea este atât de scurtă, încât în unele versiuni ale Bibliei ocupă mai puţin de o pagină. Însă în ea găsim idei şi îndrumări valoroase, de pildă: cum a procedat Dumnezeu cu îngerii răi, avertismente cu privire la oamenii corupţi care se infiltrează în Biserică şi îndemnuri de a lupta din greu pentru credinţă. Putem avea aceeaşi convingere şi cu privire la cărţile aşa-numite Profeţii mici, care, deşi scurte, nu sunt nici sărace în conţinut, nici neînsemnate.
ÎN CE SENS SUNT PROFETICE?
Alt aspect care merită atenţia noastră se referă la termenii „profeţi“ şi „profetic“. Aceste cuvinte ne duc, probabil, cu gândul la prezicerea viitorului. Mulţi consideră că un profet este doar o persoană care prezice viitorul, folosind cuvinte enigmatice ce pot fi interpretate în diverse feluri. Această înţelegere influenţează modul în care privesc unii cele douăsprezece cărţi. Când veți citi aceste douăsprezece cărţi, vei observa imediat că sunt pline de preziceri, multe dintre ele referindu-se la venirea zilei celei mari Domnului. Lucrul acesta este în armonie cu sensul de bază al cuvântului „profet“. Profeţii au fost oameni care au avut relaţii strânse cu Dumnezeu, fiind deseori folosiţi pentru a dezvălui ce se va întâmpla în viitor. Începând cu Enoh, Biblia menţionează mulţi profeţi care au prezis viitorul. - 1 Samuel 3:1, 11-14; 1 Regi 17:1; Ieremia 23:18; Faptele 3:18; Iuda 14, 15.
N-ar trebui să uităm totuşi că rolul profeţilor lui Dumnezeu n-a fost doar acela de a rosti preziceri divine. Deseori, Dumnezeu s-a folosit de profeţi ca de nişte purtători de cuvânt, pentru a le spune altora care era voinţa sa. De exemplu, Avraam, Isaac şi Iacob nu au prezis viitorul, totuşi în Psalmul 105:9-15 - T.M. se spune despre ei că au fost profeţi. Uneori, Dumnezeu i-a folosit pentru a dezvălui ceva despre viitor, de exemplu atunci când Iacob şi-a binecuvântat fiii. Dar acei patriarhi au fost profeţi şi în sensul că le-au transmis familiilor lor ceea ce le spusese Dumnezeu despre rolul pe care urmau să-l aibă în realizarea scopului divin (Geneza 20:7; 49:1-28). Aaron a slujit şi el ca profet pentru Moise, ceea ce ne ajută să înţelegem că termenul biblic „profet“ are un sens larg. Aaron a îndeplinit rolul de profet în sensul că a fost purtătorul de cuvânt, sau „gura“, lui Moise. - Exodul 4:16; 7:1, 2; Luca 1:17, 76.
Să ne gândim, de asemenea, la profeţii Samuel şi Natan (2 Samuel 12:25; Faptele 3:24; 13:20). Dumnezeu i-a inspirat să declare ce se va întâmpla în viitor, dar i-a folosit ca profeţi şi în alte moduri. Ca profet, Samuel i-a îndemnat pe israeliţi să abandoneze închinarea la idoli şi să se întoarcă la închinarea curată. Tot el a rostit judecata divină împotriva regelui Saul; de aici învăţăm că Dumnezeu preţuieşte ascultarea mai mult decât jertfele de natură materială. Într-adevăr, ca profet, Samuel a trebuit, printre altele, să facă de cunoscut punctul de vedere divin cu privire la modul corect de viaţă (1 Samuel 7:3, 4; 15:22). Profetul Natan a prezis că Solomon va construi templul şi că regatul său va fi ferm stabilit (2 Samuel 7:2, 11-16). Dar Natan a acţionat ca profet şi atunci când a demascat păcatul lui David cu Bat-Şeba şi împotriva lui Urie. Cine poate să uite cum a demascat Natan adulterul comis de David, ilustrarea cu omul bogat care a luat singura mieluşea a unui om sărac, la care ţinea foarte mult? De asemenea, Natan a contribuit la organizarea închinării adevărate de la sanctuarul lui Dumnezeu. - 2 Samuel 12:1-7; 2 Cronici 29:25.
Ceea ce merită subliniat este că mesajele acestor cărţi profetice nu constituie doar nişte preziceri ale viitorului. Ele conţin declaraţii divine despre multe alte lucruri, cum ar fi, de pildă, informaţii preţioase despre modul în care trebuia să trăiască poporul lui Dumnezeu din trecut şi despre modul în care ar trebui să trăim chiar și noi noi astăzi, dacă susținem că suntem creștini adevărați. Astfel stând lucrurile, putem fi siguri că ceea ce citim în Biblie, deci şi în aceste douăsprezece cărţi, este foarte folositor şi practic, ajutându-i pe oameni să găsească cel mai bun mod de viaţă.
CUM SĂ TRAGEM FOLOASE?
Există multe modalităţi prin care putem trage foloase din citirea Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Unele cărţi biblice prezintă evenimente care au avut loc într-o anumită perioadă, altele sunt poetice, fiecare carte fiind unică în ce priveşte valoarea. În alte cărţi predomină elementul figurativ, sau simbolic, ca în cazul acestor douăsprezece cărţi. De exemplu, Iisus a făcut referire la cartea Iona când a spus: „O generaţie rea şi adulteră caută fără încetare un semn, dar nu i se va da alt semn, decât semnul profetului Iona. Căci, aşa cum Iona a fost în pântecele peştelui uriaş trei zile şi trei nopţi, tot aşa Fiul omului va fi în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată împreună cu această generaţie şi o vor condamna, pentru că ei s-au căit la predicarea lui Iona, dar iată că aici este unul mai mare decât Iona“. - Matei 12:39-41.
Bineînţeles, Iisus a văzut în cartea Iona mai mult decât o relatare istorică despre modul în care a procedat Dumnezeu cu Iona, despre activitatea profetului în Ninive şi despre reacţia niniviţilor la mesajul avertizator al lui Dumnezeu, anunţat de Iona. Iisus Hristos a înţeles că profetul Iona l-a prefigurat pe El, precum şi moartea şi învierea Sa a treia zi. Mai mult decât atât, modul în care au reacţionat niniviţii a contrastat cu cel în care au reacţionat majoritatea evreilor la predicarea şi la lucrările lui Iisus (Matei 16:4). Prin urmare, înţelegem că aceste cărţi conţin imagini profetice ale modului în care procedează Dumnezeu cu slujitorii săi din toate timpurile. Studierea acestora este fascinantă şi aduce multe foloase.
Ţi-ar plăcea să faci cunoştinţă cu doisprezece mesageri ai lui Dumnezeu? Ei au trăit înainte de venirea lui Iisus pe pământ, de aceea nu îi poţi cunoaşte personal. Totuşi, poţi să-i cunoşti pe aceşti mesageri observând cum au păstrat ei viu în minte „ziua cea mare a Domnului“. Ceea ce vei afla despre ei are o deosebită importanţă pentru fiecare creştin care se străduieşte să păstreze în minte „ziua Domnului” - Ţefania 1:14; 2 Petru 3:12.
Mulţi bărbaţi sunt numiţi profeţi în Scripturi şi numeroase cărţi biblice le poartă numele. Cei doisprezece profeţi despre care vom vorbi, ca de altfel toţi ceilalţi, sunt exemple de credinţă şi curaj. Unii dintre ei au avut bucuria să vadă cum mesajul pe care l-au transmis a schimbat inima şi mintea multor oameni, întorcându-i la Dumnezeu. Alţii au fost profund dezamăgiţi când au văzut cum oamenii neascultători încălcau normele lui Dumnezeu şi se împotriveau voinţei Lui. Unii dintre aceşti doisprezece profeţi au observat cu tristeţe că mulţi dintre cei ce se declarau închinători ai Domnului trăiau cu un sentiment de automulţumire şi erau indulgenţi cu ei înşişi.
Aceşti doisprezece profeţi au trăit în timpuri tulburi, caracterizate prin frământări politice, revolte sociale şi declin religios. Întrucât au fost oameni cu sentimente ca ale noastre, şi ei au avut, cu siguranţă, propriile temeri şi dificultăţi. Cu toate acestea, ei sunt exemple demne de urmat, iar mesajele lor trebuie luate în considerare cu toată seriozitatea, întrucât sunt consemnate în „scrierile profetice“ pentru noi, „peste care a sosit sfârşitul veacurilor“. - 1 Corinteni 10:11.
TIMPUL ÎN CARE AU TRĂIT CEI DOISPREZECE PROFEŢI:
Probabil vă gândiți că ordinea în care apar în Biblie cărţile de la Osea la Maleahi reflectă ordinea în care s-au succedat aceşti profeţi. Dar nu aşa stau lucrurile. De exemplu, profeţii Iona, Ioel, Amos, Osea şi Mica au trăit în secolele al IX-lea şi al VIII-lea î.H.. În această perioadă mulţi regi, atât din regatul sudic al lui Iuda, cât şi din regatul nordic al lui Israel, au fost infideli. Supuşii lor le-au urmat exemplul, stârnind astfel mânia lui Dumnezeu. În timpul acela, asirienii şi, mai târziu, babilonienii au încercat să stăpânească întreaga lume. Israeliţii nu şi-au dat seama că Domnul avea să se folosească de aceste două puteri pentru a-şi executa judecăţile! Totuşi, aşa cum ştim, Dumnezeu a avertizat neîncetat Israelul şi Iuda prin intermediul profeţilor săi fideli.
Pe măsură ce timpul pentru executarea judecăţii asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului se apropia, Dumnezeu a ridicat un alt grup de purtători de cuvânt curajoşi. Cine au fost ei? Profeţii Ţefania, Naum, Habacuc şi Obadia. Ei au profeţit pe parcursul secolului al VII-VI î.H.. ( cronologia folosită în acest comentariu este orientativă, neexistând o unanimitate de opinii între teologi, cu privire la cronologia unor evenimente și fapte biblice ). Cele mai tragice evenimente care au marcat această perioadă au fost distrugerea Ierusalimului de către babilonieni în 585 î.H. şi exilarea iudeilor. Şi de data aceasta, lucrurile s-au întâmplat potrivit avertismentului dat de Dumnezeu în profeţiile rostite de unii dintre aceşti bărbaţi pe care i-a trimis să vorbească în numele său. Ei au încercat să avertizeze poporul cu privire la unele lucruri greşite, cum ar fi consumul excesiv de alcool şi violenţa, dar poporul nu s-a schimbat. - Habacuc 1:2, 5-7; 2:15-17; Ţefania 1:12, 13.
După întoarcerea din exil, poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de conducători capabili, precum şi de mângâiere şi de sfaturi pentru a nu se abate de la închinarea adevărată. Un alt grup de profeţi, Hagai, Zaharia şi Maleahi, au satisfăcut această necesitate. Ei au slujit în secolele al VI-lea şi al V-lea î.H..
Iona a trăit în secolul al IX-lea î.H.. Probabil ştiți că Dumnezeu l-a trimis pe Iona la Ninive, capitala prosperului Imperiu Asirian. Iona trebuia să demaşte răutatea niniviţilor. Totuşi, în loc să se îndrepte spre destinaţia indicată, la circa 900 de kilometri nord de Ierusalim, Iona s-a îmbarcat pe o corabie care se pare că urma să ajungă într-un port din Spania. El intenţiona să facă o călătorie de 3500 de kilometri în direcţia opusă. Ce crezi? I-a fost frică lui Iona? I-a lipsit pentru un timp credinţa? A fost el cuprins de un sentiment de indignare la gândul că niniviţii se vor căi şi apoi vor ataca Israelul? Biblia nu ne spune explicit acest lucru. Dar putem înţelege de ce trebuie să fim atenţi să nu ne lăsăm purtaţi de raţionamente înşelătoare.
Cu toţii ştim cum a reacţionat Iona când a fost mustrat de Dumnezeu. După ce a fost înghiţit de un „peşte mare“, Iona a recunoscut: „Salvarea este a Domnului!“ (Iona 1:17; 2:1, 2, 9). După ce a fost salvat în mod miraculos, Iona şi-a dus la îndeplinire misiunea, dar a fost profund dezamăgit când Dumnezeu nu i-a mai distrus pe niniviţi pentru că ascultaseră mesajul şi se căiseră. Din nou, Domnul l-a corectat cu iubire pe profet, care dovedise o atitudine egoistă. Deşi unii s-ar putea concentra asupra greşelilor lui Iona, Dumnezeu l-a considerat un slujitor ascultător şi fidel. - Luca 11:29.
Profetului Ioel, al cărui nume înseamnă „Yahwe/Domnul este Dumnezeu“ , şi-a consemnat profeţiile în Iuda, în jurul anului 820 î.H., în zilele regelui Ozia. Activitatea lui Ioel s-a suprapus probabil cu a lui Iona. Ioel a vorbit despre o plagă de lăcuste distrugătoare care aveau să vină în roiuri şi să devasteze ţara. Ziua inspiratoare de teamă a lui Dumnezeu era foarte aproape. Veți observa însă că mesajul lui Ioel nu era în totalitate condamnator. Pe un ton pozitiv, el a arătat că toţi cei fideli aveau să fie „salvaţi” (Ioel 2:32). Persoanele care se căiesc se pot bucura de binecuvântarea şi de iertarea lui Dumnezeu. Ioel a prezis că Duhul Sfânt va fi turnat „peste orice făptură“. Înţelegeți cum ne vizează şi pe noi această profeţie? Ioel a arătat care este singura cale de salvare: „Oricine va chema numele Domnului va fi mântuit“. - Ioel 2:28, 32.
În ce-l privește pe Amos, el nu a fost fiu de profet şi nu a făcut parte dintr-un grup de profeţi. Amos a fost păstor şi muncitor sezonier. El a profeţit în timpul lui Ozia, un rege al lui Iuda, spre sfârşitul secolului al IX-lea î.H.. Deşi de origine umilă, Amos (al cărui nume înseamnă „Care este o sarcină; Care poartă o sarcină“) a transmis mesaje importante împotriva lui Iuda, a lui Israel şi a popoarelor din jur. Nu este încurajator să ştim că Domnul îi poate da unui om obişnuit puterea de a duce la îndeplinire o lucrare atât de importantă?
Să ne gândim și la situația lui Osea, care a fost contemporan cu Isaia şi cu Mica şi care a slujit ca profet aproximativ 60 de ani. Dumnezeu i-a spus lui Osea să se căsătorească cu Gomer, „o soţie care va comite fornicaţie“ (Osea 1:2). După cât se pare, din cei trei copii pe care i-a născut Gomer numai unul a fost al lui Osea. De ce i-a cerut Dumnezeu să suporte ruşinea infidelităţii conjugale? Domnul dădea o lecţie de loialitate şi de iertare. Regatul de nord îl trădase pe Dumnezeu, ca o soţie care îşi înşală soţul. Cu toate acestea, Dumnezeu avea să-şi arate iubirea faţă de poporul său încercând să-l ajute să se căiască. Cât de mult ne mişcă acest lucru!
Profetul Mica a fost contemporan cu Osea şi cu Isaia şi a anunţat mesaje împotriva lui Iuda şi Israel în timpul domniei regilor iudei Iotam, Ahaz şi Ezechia, care au trăit în secolul al VIII-lea î.H.. ( Încă odată, subliniez, cronologia este pur orientativă ). Degradarea morală şi idolatria atinseseră apogeul, de aceea regatul de nord al lui Israel a fost distrus în 740 î.H., când Samaria a căzut în mâinile asirienilor. Iuda a oscilat între ascultarea de Domnul şi infidelitate. În pofida evenimentelor ameninţătoare care se întrezăreau, Mica a avut satisfacţia să vadă că mesajul divin pe care l-a transmis a împiedicat pentru un timp decăderea spirituală care a dus în cele din urmă regatul lui Iuda la distrugere.
În timp ce Egiptul şi Asiria, cele două puteri ale timpului, apuneau, Babilonul devenea tot mai proeminent. În scurt timp, ascensiunea lui urma să aibă efecte dramatice asupra Regatului lui Iuda. Profeţii lui Dumnezeu erau pregătiţi să-i avertizeze şi să-i mustre pe închinătorii lui Dumnezeu. Să vedem ce au făcut unii profeţi.
Profetul Ţefania a fost, după cât se pare, un stră-strănepot al regelui Ezechia şi o rudă a regelui Iosia, cu alte cuvinte un membru al casei regale a lui Iuda. Cu toate acestea, dând dovadă de ascultare, Ţefania a transmis un mesaj condamnator împotriva conducătorilor corupţi ai lui Iuda. Numele Ţefania înseamnă „Yahwe a ascuns“. Ţefania a scos în evidenţă că numai prin îndurarea lui Dumnezeu poate fi cineva „ascuns în ziua mâniei lui Dumnezeu” (Ţefania 2:3). Din fericire, activitatea neînfricată a lui Ţefania a dat roade. Tânărul rege Iosia a condus o reformă spirituală, îndepărtând idolii, reparând templul şi restabilind închinarea curată (2 Regi, capitolele 22, 23). Ţefania şi colaboratorii săi profeţi (Naum şi Ieremia) au avut un rol foarte important, ei fiind cei care l-au ajutat şi l-au sfătuit pe rege. Din nefericire, cei mai mulţi iudei s-au căit doar formal. După ce Iosia a murit într-o bătălie, ei au început să practice din nou idolatria şi, nu după mulţi ani, au fost exilaţi în Babilon.
Despre profetul Naum nu ştim decât că provenea dintr-un orăşel numit Elcoş, situat, după cât se pare, în Iuda. Totuşi, mesajul său a fost plin de greutate şi important. De ce spunem acest lucru? Naum a profeţit împotriva capitalei Imperiului Asirian, Ninive. Niniviţii reacţionaseră favorabil la lucrarea lui Iona, dar, după un timp, s-au întors la vechile lor căi. Sculpturile în piatră din locul unde s-a aflat cândva oraşul Ninive arată că acesta a fost, întocmai cum a spus Naum, „o cetate care vărsa sânge” (Naum 3:1). Sculpturile prezintă tratamentul crud la care erau supuşi prizonierii de război. Folosind un limbaj descriptiv şi plin de dramatism, Naum a prezis distrugerea totală a oraşului Ninive.
De-a lungul secolelor, unii cititori ai Bibliei au nutrit anumite speranţe cu privire la ziua Domnului, care însă nu s-au împlinit. Alţii au fost dezamăgiţi de aparenta întârziere a judecăţii lui Dumnezeu. Voi ce simţiți? Habacuc şi-a exprimat îngrijorarea absolut justificată, întrebând: „Până când Doamne voi striga după ajutor şi tu nu vei auzi? ... De ce este jaf şi violenţă în faţa mea?“ - Habacuc 1:2, 3. Habacuc a profeţit într-o perioadă tulbure din istoria iudeilor, după domnia bunului rege Iosia, dar înainte de distrugerea Ierusalimului în 586 î.H.. Nedreptatea şi violenţa erau foarte răspândite. Habacuc a avertizat că, aliindu-se cu Egiptul, Iuda nu avea să scape de babilonienii însetaţi de sânge. Mesajul său, scris într-un stil plin de vigoare şi de dramatism, transmite ideea mângâietoare că „cel drept va trăi prin credința lui“ (Habacuc 2:4). Aceste cuvinte sunt foarte importante pentru noi, întrucât apostolul Pavel le-a citat în trei dintre cărţile Noului Testament (Romani 1:17; Galateni 3:11; Evrei 10:38).
Profetul Obadia a scris cea mai scurtă carte din Vechiul Testament: doar douăzeci şi unu de versete. Tot ce ştim despre el este că a profeţit împotriva Edomului. Edomiţii au descins din fratele lui Iacob, fiind deci „fraţi” cu israeliţii (Deuteronomul 23:7). Dar edomiţii nu s-au purtat ca nişte fraţi cu poporul lui Dumnezeu. În perioada în care Obadia şi-a scris cartea, edomiţii au blocat drumurile şi i-au dat în mâinile duşmanilor babilonieni pe iudeii fugari. Dumnezeu a prezis că Edomul va fi pustiit complet, profeţie care s-a împlinit. Despre Obadia, ca şi despre Naum, nu cunoaştem prea multe, dar este foarte încurajator să ştim că Dumnezeu se poate folosi de oameni aparent lipsiţi de importanţă pentru a-i sluji ca mesageri. - 1 Corinteni 1:26-29.
Hagai este primul dintre cei trei profeţi care au slujit după întoarcerea unei rămăşiţe fidele din exilul babilonian. Hagai a făcut parte din primul grup al celor ce s-au întors din Babilon. Împreună cu guvernatorul Zorobabel şi cu marele preot Iosua şi în colaborare cu profetul Zaharia, Hagai a încercat să-i stimuleze pe iudei să învingă opoziţia din exterior şi apatia cauzată de materialism. Ei trebuiau să îndeplinească sarcina pentru care se întorseseră: reconstruirea templului lui Dumnezeu. Cele patru mesaje directe, rostite de Hagai, cam prin 520 î.H., au scos în evidenţă numele şi suveranitatea lui Yahwe/Domnul. Când veți citi această carte veți întâlni de paisprezece ori expresia „Domnul oștirilor“. Mesajele pline de forţă ale lui Hagai au stimulat poporul să reînceapă construirea templului.
Asemenea contemporanului său Hagai, Zaharia a avut dificila misiune de a-i impulsiona pe colaboratorii săi de credință să ducă la bun sfârşit munca de construire a templului. Zaharia a depus eforturi asidue să întărească poporul pentru a duce la îndeplinire acea uriaşă însărcinare. Văzând atitudinea conaţionalilor săi, care erau indulgenţi cu ei înşişi, Zaharia s-a străduit să le insufle o credinţă puternică şi să-i îndemne la fapte, iar eforturile lui n-au fost zadarnice. În plus, Zaharia a consemnat numeroase profeţii despre Hristos.
Ultimul dintre cei doisprezece profeţi, Maleahi, a trăit la înălţimea semnificaţiei numelui său: „Mesagerul meu“. Nici despre acest profet nu ştim prea multe lucruri. El a trăit pe la mijlocul secolului al V-lea î.H.. Din profeţia sa aflăm că a fost un neînfricat purtător de cuvânt al lui Dumnezeu şi că i-a mustrat pe membrii poporului său pentru păcatele şi ipocrizia lor. Starea de lucruri descrisă de Maleahi seamănă foarte bine cu cea prezentată de Neemia, după cât se pare, un contemporan al lui Maleahi. De ce au fost mesajele lui Maleahi atât de necesare? Poporul îşi pierduse zelul şi entuziasmul la care fusese îndemnat de profeţii Zaharia şi Hagai cu câteva decenii mai înainte. Starea spirituală a iudeilor era deplorabilă. Maleahi a vorbit curajos împotriva preoţilor îngâmfaţi şi ipocriţi şi a criticat poporul pentru închinarea adusă cu jumătate de inimă şi pentru jertfele pe care le oferea. Cu toate acestea, în armonie cu restul Scripturilor, care ne asigură că va exista un viitor luminos, Maleahi a prezis venirea precursorului lui Mesia, Ioan Botezătorul, şi apoi a lui Hristos. Mesajul lui Maleahi încheie Vechiul Testament pe un ton pozitiv, promiţându-ne că pentru cei ce manifestă teamă sfântă faţă de numele lui Dumnezeu „va străluci soarele dreptăţii“. - Maleahi 4:2, 5, 6.
Aşa cum ați observat, bărbaţii care au scris ultimele douăsprezece cărţi ale Scripturilor ebraice au dovedit că aveau o credinţă puternică (Evrei 11:32; 12:1). Exemplul şi mesajul lor ne învaţă lecţii valoroase în timp ce aşteptăm cu nerăbdare „ziua Domnului“ (2 Petru 3:10).
Documentat foarte bine acest articol.
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc pentru comentariu.
Ștergere