ÎNȚELEPCIUNEA LUI IISUS.

ÎNȚELEPCIUNEA LUI IISUS

      Cei ce-l ascultau erau uluiţi. Tânărul Iisus stătea în picioare înaintea lor şi le predica în sinagogă. Îl cunoşteau foarte bine întrucât Iisus copilărise în oraşul lor şi lucrase ani de zile acolo ca tâmplar. Probabil că unii dintre ei locuiau în case la construirea cărora contribuise şi Iisus ori poate că-şi lucrau pământul cu pluguri şi cu juguri pe care le făcuse Iisus cu propriile lui mâini. Dar cum aveau să reacţioneze ei la învăţătura fostului tâmplar?

      Majoritatea celor din auditoriu erau înmărmuriţi, întrebându-se unii pe alţii: „De unde a dobândit acest om această înţelepciune?“ După care adăugau: „Nu este acesta fiul tâmplarului?“ (Matei 13:54 - 58; Marcu 6:1-3). Din nefericire, foştii vecini ai lui Iisus gândeau cam aşa: Tâmplarul acesta nu este decât un localnic ca şi noi. În pofida înţelepciunii cu care le vorbea, ei l-au respins. Nici prin gând nu le trecea că înţelepciunea pe care le-o împărtăşea era de origine divină!

    De unde dobândise Iisus această înţelepciune? „Ceea ce spun Eu nu este al Meu, ci îi aparţine celui care M-a trimis“ (Ioan 7:16). Apostolul Pavel a explicat că Iisus „a devenit pentru noi înţelepciune de la Dumnezeu“ (1 Corinteni 1:30). Înţelepciunea Tatălui este revelată prin intermediul Fiului său, Iisus.

     El s-a dovedit a fi prezisul „Sfătuitor minunat“ (Isaia 9:6). Iisus a rostit „cuvinte de viaţă veşnică“.

Predica de pe munte este un exemplu elocvent de înţelepciune fără egal, care se găseşte în învăţăturile lui Iisus. Această predică, în varianta ei din Matei 5:3-7:27, poate fi ţinută în numai 20 de minute. Însă sfaturile pe care le conţine au caracter permanent; ele sunt la fel de oportune astăzi ca atunci când au fost exprimate prima dată. Iisus a abordat o gamă largă de subiecte, de exemplu, cum se pot îmbunătăţi relaţiile cu alţii (5:23-26, 38 - 42; 7:1-5, 12), cum poate fi păstrată curăţenia morală (5:27- 32) şi ce trebuie făcut pentru a avea o viaţă plină de sens (6:19-24; 7:24-27). Însă Iisus nu numai că le-a spus ascultătorilor săi ce este înţelept să facă, ci le-a şi adus argumente şi dovezi.

     Pentru a exemplifica, să vedem ce sfat înţelept le-a dat Iisus, potrivit cu Matei capitolul 6, celor ce-şi fac griji din pricina lucrurilor materiale. „Încetaţi să vă mai îngrijoraţi pentru sufletele voastre, cu privire la ce veţi mânca sau ce veţi bea, sau pentru trupurile voastre, cu privire la ce veţi îmbrăca“ (versetul 25). Hrana şi îmbrăcămintea sunt indispensabile vieţii şi este cât se poate de firesc să ne facem griji în privinţa lor. Dar Iisus ne-a spus „să încetăm să ne mai îngrijorăm” din pricina lor. De ce?

     Ascultaţi-l pe Iisus argumentând cu convingere! De vreme ce Dumnezeu ne-a dat viaţă şi un trup, nu poate el să ne dea şi hrană ca să rămânem în viaţă şi haine ca să ne acoperim corpul (versetul 25)? Dacă Dumnezeu le dă hrană păsărilor şi îmbracă florile cu frumuseţe, cu cât mai mult le va purta el de grijă slujitorilor săi umani (versetele 26, 28-30)! Îngrijorările exagerate sunt complet lipsite de sens. Nu ne pot prelungi viaţa nici măcar cu o fracţiune de secundă (versetul 27). Dar ce putem face pentru a nu ne mai îngrijora? Iisus ne sfătuieşte: „ Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.” Cei ce procedează astfel pot fi siguri că toate lucrurile de strictă necesitate le „vor fi adăugate“ de Tatăl lor ceresc (versetul 33). La urmă, Iisus oferă o sugestie foarte practică: Fiecare zi cu problemele ei. De ce să adăugaţi la îngrijorările de azi îngrijorările de mâine (versetul 34)? În plus, de ce să ne îngrijorăm fără rost pentru nişte lucruri care, poate, n-or să se întâmple niciodată? Aplicarea acestui sfat înţelept ne va scuti de multă bătaie de cap în această lume.

     Cu siguranţă, sfatul lui Iisus este şi astăzi la fel de practic ca atunci când a fost dat, cu aproximativ 2 000 de ani în urmă. Nu constituie aceasta o dovadă a înţelepciunii de sus? Chiar şi cele mai bune sfaturi date de consilierii umani îşi pierd repede valabilitatea şi sunt revizuite sau schimbate. Învăţăturile lui Iisus, însă, au rezistat la proba timpului. N-ar trebui să fim surprinşi, deoarece acest Sfătuitor minunat a transmis „cuvintele lui Dumnezeu“. - Ioan 3:34.

    Iisus a folosit deseori parabole, sau povestiri scurte, din care se desprind adevăruri spirituale şi morale. Întrucât povestirile se înţeleg şi se reţin mai uşor decât ideile abstracte, parabolele au contribuit la fixarea învăţăturilor lui Iisus. În multe parabole, folosind cuvinte sugestive, Iisus îi face Tatălui său o descriere, ce nu poate fi uitată uşor. De exemplu, cine nu înţelege esenţa parabolei despre fiul risipitor - şi anume, când cineva care a apucat pe o cale greşită manifestă căinţă sinceră, lui Dumnezeu îi este milă şi, cu tandreţe, el îl primeşte înapoi pe cel ce a greşit? - Luca 15:11–32.

    Iisus folosea întrebări pentru a-şi ajuta ascultătorii să tragă singuri concluziile, să-şi analizeze motivaţiile sau să ia anumite decizii (Matei 12:24-30; 17:24-27; 22:41-46). Când conducătorii religioşi l-au întrebat pe Iisus dacă autoritatea Lui era sau nu de la Dumnezeu, El le-a răspuns: „Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?“. Uluiţi de această întrebare, ei au început să discute între ei: „Dacă spunem: „Din cer”, ne va zice: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?” Iar, dacă spunem: „De la oameni”, este mulţimea de care ne temem, căci toţi îl consideră pe Ioan profet“. În cele din urmă, ei au răspuns: „Nu ştim“ (Marcu 11:27-33; Matei 21:23-27). Cu o singură întrebare, Iisus i-a lăsat  fără replică şi le-a arătat că erau nesinceri.

   Când un avocat iudeu l-a întrebat pe Iisus ce se cerea pentru a căpăta viaţa veşnică, Iisus a menţionat Legea mozaică, care poruncea ca fiecare să-l iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele. Dorind să arate că este un om drept, bărbatul a întrebat: „Cine este de fapt aproapele meu?“ Iisus i-a răspuns istorisindu-i o întâmplare. În timp ce călătorea singur, un evreu a fost atacat de nişte tâlhari, care l-au lăsat pe jumătate mort. Pe drumul acela au trecut doi evrei, mai întâi un preot, apoi un levit, dar nici unul dintre ei nu l-a băgat în seamă. Pe urmă a intrat în scenă un samaritean. Făcându-i-se milă de omul bătut, el i-a pansat cu grijă rănile şi l-a dus cu iubire într-un loc sigur, la un han, unde l-a lăsat ca să se însănătoşească. Încheindu-şi povestirea, Iisus l-a întrebat pe ascultătorul său: „Care dintre aceştia trei ţi se pare că s-a făcut aproapele omului care căzuse între tâlhari?“ Omul s-a văzut obligat să răspundă: „Cel care a acţionat cu îndurare faţă de el“. - Luca 10:25–37.

     În ce fel evidenţiază parabola înţelepciunea lui Iisus? În zilele lui Iisus, evreii foloseau cuvântul „aproapele“ doar cu referire la cei ce respectau tradiţiile lor - în nici un caz cu referire la samariteni (Ioan 4:9). Dacă în povestirea lui Iisus un evreu ar fi sărit în ajutorul unui samaritean bătut, ar fi fost corectată acea prejudecată? Iisus a prezentat cu înţelepciune o povestire în care un samaritean a sărit cu iubire în ajutorul unui evreu. Să remarcăm, de asemenea, întrebarea pe care o pune Iisus în încheierea povestirii sale. El a schimbat perspectiva din care era înţeleasă de interlocutorul său noţiunea de „aproapele“. Avocatul întrebase de fapt: Cine este aproapele faţă de care trebuie să arăt iubire? Însă Iisus a întrebat: „Care dintre aceştia trei ţi se pare că s-a purtat ca un adevărat aproape?“ Iisus nu s-a concentrat asupra celui căruia i s-a arătat bunătate, adică victima, ci asupra celui ce a manifestat bunătate, şi anume samariteanul. Se dovedeşte a fi aproapele celorlalţi cel ce ia iniţiativa să le arate iubire semenilor săi indiferent de apartenenţa etnică a acestora. Iisus a exprimat această idee în cel mai eficient mod posibil.

       Iisus nu a fost un pustnic, ci, dimpotrivă, a fost un om vesel, care a contribuit la bucuria altora (1 Timotei 1:11; 6:15). Când a asistat la un ospăţ de nuntă, - ocazie cu care se cântă şi este multă veselie -, el nu le-a stricat celorlalţi buna dispoziţie. Când vinul s-a terminat, el a transformat apa într-un vin superior, băutură ce „înveseleşte inima omului“ (Psalmul 104:15 - T.M.; Ioan 2:1–11). Iisus a acceptat multe invitaţii la masă şi s-a folosit deseori de asemenea ocazii pentru a-i învăța pe oameni. - Luca 10:38-42; 14:1-6.

      Iisus a reflectat și umilinţa lui Dumnezeu sub un aspect important. El a fost rezonabil, sau flexibil, când era potrivit să manifeste îndurare. Să ne aducem aminte, de exemplu, ce a făcut Iisus când o neevreică l-a implorat să o vindece pe fiica ei demonizată. La început, Iisus i-a dat de înţeles, în trei moduri diferite, că n-o s-o ajute - prima dată, refuzând să-i răspundă; a doua oară, spunându-i în mod direct că nu fusese trimis la neamuri, ci la evrei; a treia oară sugerându-i cu amabilitate acelaşi lucru printr-o ilustrare. Totuşi, femeia a insistat, demonstrând o credinţă extraordinară. Cum a reacţionat Iisus în această împrejurare cu totul excepţională? El a făcut exact ceea ce spusese la început că n-o să facă. A vindecat-o pe fiica acelei femei (Matei 15:21-28). O umilinţă extraordinară, nu-i aşa? Să nu uităm, aşadar, că umilinţa stă la baza adevăratei înţelepciuni.

    Cât de recunoscători ar trebui să fim că Evangheliile ne dezvăluie cuvintele şi acţiunile Fiului lui Dumnezeu! Din păcate, în zilele noastre, mulți oameni nu mai cred cu adevărat că Biblia este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, că Evangheliile cuprind tot ce trebuie să știm despre Iisus și învățătura Sa. Dimpotrivă, sunt dispuși să se țină „cu dinții” de tradițiile „moștenite de la strămoși” fără de care, cred ei, nu ești creștin adevărat și nici român adevărat!