CUM AU APĂRUT UNIVERSUL ȘI VIAȚA?

CUM AU APĂRUT UNIVERSUL ȘI VIAȚA?

„Ştiinţa fără religie este şchioapă, iar religia fără ştiinţă este oarbă.“ - Albert Einstein.

        Trăim timpuri în care se petrec lucruri uimitoare la o scară fără precedent. Noile descoperiri din spaţiu îi constrâng pe astronomi să-şi revizuiască punctul de vedere despre originea Universului. Mulţi oameni sunt fascinaţi de cosmos şi îşi pun eternele întrebări: Cum au apărut Universul şi viaţa şi de ce?

       Şi chiar dacă nu ne-am gândi la univers - ci, de exemplu, la noi înşine -, recenta cartografiere a codului genetic uman generează următoarele întrebări: Cum a fost creată multitudinea formelor de viaţă? Şi cine le-a creat, dacă au fost create de cineva? Extraordinara complexitate a codului nostru genetic l-a determinat pe un preşedinte american ( G.Bush Junior) să spună: „Învăţăm limba în care a creat Dumnezeu viaţa“. Unul dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă care au participat la decodarea genomului uman a remarcat plin de umilinţă: „Am aruncat pentru prima oară o privire asupra propriei noastre cărţi tehnice, cunoscută până acum numai de Dumnezeu“. Dar întrebările cum şi de ce am apărut rămân în continuare fără răspuns.

„Două ferestre“:

      Unii oameni de ştiinţă afirmă că întregul mod de funcţionare a Universului poate fi explicat printr-o analiză raţională, excluzând înţelepciunea divină. Cu toate acestea, mulţi oameni, printre care şi oameni de ştiinţă, nu sunt satisfăcuţi de acest punct de vedere. Ei încearcă să înţeleagă realitatea apelând atât la ştiinţă, cât şi la religie, fiind de părere că ştiinţa arată cum au apărut viaţa şi Universul, în timp ce religia arată în principal de ce au apărut.

      Explicând această abordare dualistă, fizicianul Freeman Dyson a spus: „Ştiinţa şi religia sunt două ferestre pe care oamenii se uită în încercarea de a înţelege grandiosul Univers de afară“.

     „Ştiinţa se ocupă cu ceea ce este măsurabil, iar religia cu ceea ce nu este măsurabil“, a afirmat scriitorul William Rees-Mogg. El a mai spus: „Ştiinţa nu poate nici să confirme, nici să infirme existenţa lui Dumnezeu, aşa cum nu poate să confirme ori să infirme vreun concept moral sau estetic. Nu există nici o raţiune ştiinţifică de a ne iubi semenii sau de a respecta viaţa umană. A susţine că ceva ce nu poate fi demonstrat ştiinţific nu există este cea mai flagrantă eroare, întrucât ar însemna să eliminăm aproape tot ceea ce preţuim în viaţă, nu numai pe Dumnezeu sau inteligenţa umană, ci şi dragostea, poezia şi muzica“.

„Religia“ ştiinţei:

      Teoriile enunţate de oamenii de ştiinţă par adesea că se bazează pe premise care necesită o anumită formă de credinţă. De exemplu, în privinţa originii vieţii, majoritatea evoluţioniştilor aderă la idei care necesită credinţă în anumite „doctrine“. Faptele sunt combinate cu teoriile. Iar, când oamenii de ştiinţă impun prin puterea autorităţii lor credinţa în evoluţia oarbă, în realitate spun că nu suntem răspunzători de conduita noastră morală deoarece nu suntem decât produsul biologiei, al chimiei şi al fizicii. Biologul Richard Dawkins a afirmat că în Univers „nu există nici proiect, nici scop, nici bine şi nici rău, nimic în afară de indiferenţă”.

       Pentru a susţine astfel de idei, unii oameni de ştiinţă ignoră deliberat cercetările exhaustive ale altor oameni de ştiinţă care contrazic fundamentele ipotetice ale teoriilor lor privind originea vieţii. Chiar dacă admitem că au trecut miliarde de ani, formarea accidentală a complexelor molecule necesare constituirii unei celule vii funcţionale s-a dovedit a fi un fapt imposibil din punct de vedere matematic. Astfel, teoriile categorice despre originea vieţii predate în numeroase manuale trebuie considerate inacceptabile şi lipsite de fundament.

       Concepţia că viaţa a apărut printr-o întâmplare oarbă necesită mai multă credinţă decât concepţia că viaţa este un rezultat al creaţiei. Astronomul David Block a remarcat: „Un om care nu crede într-un Creator are nevoie de mai multă credinţă decât unul care crede. Declarând că nu există Dumnezeu, o persoană face o afirmaţie generală nefondată: un postulat bazat pe credinţă“.

     Descoperirile ştiinţifice trezesc în unii oameni de ştiinţă o atitudine reverenţioasă. Albert Einstein a afirmat: „Cu greu veţi găsi printre oamenii de ştiinţă mai profunzi unul care să nu aibă în felul lui sentimente religioase. Acestea iau forma unei copleşitoare uimiri produse de armonia legilor naturii, care dezvăluie o inteligenţă atât de avansată, încât, în comparaţie cu ea, toate raţionamentele şi acţiunile sistematice ale omului sunt o slabă imitaţie“. Totuşi, această atitudine reverenţioasă nu îi determină neapărat pe oamenii de ştiinţă să creadă într-un Creator, într-un Dumnezeu personal.

Limitele ştiinţei:

       Faţă de datele şi realizările ştiinţifice se cuvine să avem un respect potrivit. Totuşi, mulţi sunt de acord că, deşi reprezintă o modalitate de cunoaştere, ştiinţa nu este singura sursă de cunoştinţe. Scopul ştiinţei este de a descrie fenomenele din natură şi de a da un răspuns la întrebarea cum se produc ele.

     Ştiinţa ne oferă informaţii edificatoare despre Universul fizic observabil. Dar, indiferent cât de departe ar merge cercetările ştiinţifice, acestea nu vor putea niciodată să răspundă la întrebarea fundamentală: De ce există Universul?

    „Sunt câteva întrebări la care oamenii de ştiinţă nu vor şti niciodată să răspundă“, a remarcat scriitorul Tom Utley. „E posibil ca Big Bang-ul să fi avut loc acum 13,5 miliarde de ani. Dar de ce a avut el loc? Şi, mai întâi de toate, cum au ajuns acolo particulele elementare? Ce era înainte?“ Utley a conchis: „Pare a fi mai clar ca oricând că ştiinţa nu va satisface niciodată setea omului de răspunsuri“.

Departe de a respinge necesitatea existenţei unui Dumnezeu, cunoştinţele ştiinţifice dobândite datorită setei de cunoaştere nu au făcut decât să confirme cât de complexă, de complicată şi de impresionantă este lumea în care trăim. Mulţi oameni care gândesc au constatat că e plauzibil să conchidem că legile fizice şi reacţiile chimice, precum şi ADN-ul şi uluitoarea diversitate a formelor de viaţă indică existenţa unui Creator. Nu există nici o dovadă incontestabilă care să susţină contrariul.

Credinţa este adevărată:

     Dacă la originea Universului se află un Creator, nu ne putem aştepta să-l înţelegem sau să-i înţelegem scopurile folosind telescoape, microscoape sau alte instrumente ştiinţifice. Să ne gândim la un olar şi la un vas făcut de el. Nici cea mai amănunţită examinare a vasului nu ne va oferi un răspuns despre motivul pentru care a fost el făcut. Pentru a afla trebuie să-l întrebăm pe olar.

      Specialistul în biologie moleculară Francis Collins a explicat cum pot credinţa şi spiritualitatea să contribuie la umplerea golurilor lăsate de ştiinţă: „Nu mă aştept ca religia să fie instrumentul potrivit pentru determinarea secvenţelor constituenţilor chimici ai genomului uman, cum nu mă aştept ca ştiinţa să fie mijlocul de abordare a supranaturalului. Dar consider că la întrebările cu adevărat importante, cum ar fi „ De ce existăm?” sau „ De ce tânjesc fiinţele umane după spiritualitate?”, ştiinţa nu poate oferi răspunsuri satisfăcătoare. Au existat multe superstiţii, care apoi, treptat, au dispărut. Credinţa însă nu a dispărut, ceea ce înseamnă că este adevărată“

     Răspunzând la întrebarea „De ce?“ şi abordând problema scopului vieţii, adevărata religie oferă totodată îndrumare şi un etalon în ce priveşte valorile, normele morale şi principiile etice. Cosmologul Allan Sandage a exprimat acest lucru în felul următor: „Ca să aflu cum să trăiesc nu m-apuc să citesc o carte de biologie“. Corect nu?