AURUL ȘI FASCINAȚIA LUI!

AURUL ȘI FASCINAȚIA LUI!

  Aurul! Din timpuri străvechi, acest metal moale, galben-strălucitor a fost preţuit pentru calităţile lui neobişnuite. Culoarea, strălucirea, maleabilitatea şi rezistenţa la coroziune au făcut din el un metal unic. Datorită valorii pe care i-au atribuit-o cei ce au pornit în căutarea lui, aurul are o istorie diferită de istoria oricărui alt metal.

      „Aur! Vă zic eu că e aur! Aur!” Când se descoperea aur, inimile tresăltau de bucurie şi începeau să bată mai repede, iar imaginaţia prindea aripi. S-a căutat aur la suprafaţa solului, în râuri şi pârâuri şi chiar în pământ la mii de metri adâncime. Aurul a împodobit regi şi regine, care au purtat bijuterii costisitoare. El a decorat tronurile şi pereţii palatelor. Idolii de aur, care reprezentau peşti, păsări, animale şi alte obiecte, au fost veneraţi ca zei. Această goană neobosită după aur a atins proporţii uriaşe şi a avut un impact puternic asupra civilizaţiei.

Aurul şi istoria:

            În Egiptul antic, faraonii îşi trimiteau negustorii şi armatele până în ţări îndepărtate pentru a căuta aur, despre care se spunea că aparţine în exclusivitate zeilor şi faraonilor Egiptului. Mormântul lui Tutankhamon, descoperit în 1922, era plin cu comori inestimabile de aur. Chiar şi sarcofagul lui era făcut din aur masiv.

       Potrivit unor istorici, Alexandru cel Mare a fost „atras la început spre Asia de faimosul tezaur de aur al Persiei”. Se spune că armata sa a folosit mii de animale de povară pentru a aduce în Grecia aurul capturat de la perşi. Ca urmare, Grecia a devenit o ţară bogată în aur.

    Un istoric (Richard Southern) afirmă că „împăraţii Romei foloseau fără zgârcenie aurul pentru a-şi asigura loialitatea funcţionarilor şi pentru a-i influenţa pe demnitarii altor ţări. Ei îi impresionau şi, adesea, îi intimidau pe supuşii lor cu extraordinara lor bogăţie, uşor de sesizat, deoarece etalau nişte ornamente de aur impresionante“. Romanii au obţinut mult aur de pe urma cuceririi Spaniei şi a luării în stăpânire a minelor de aur spaniole, scrie același istoric.

           Însă povestea aurului n-ar fi completă dacă n-am cerceta şi paginile mai sângeroase ale istoriei lui. Acestea vorbesc despre cuceriri, brutalităţi, sclavie şi moarte.

O istorie însângerată:

          Întrucât civilizaţia avansase şi s-au construit corăbii mai mari şi mai puternice, oamenii au pornit să descopere noi ţinuturi, să înfiinţeze noi colonii şi să caute aur. Mulţi exploratori deveniseră obsedaţi de aur, printre aceştia numărându-se şi Cristofor Columb (1451–1506), un navigator deschizător de drumuri. Pentru Columb, viaţa băştinaşilor nu a avut nicio valoare când a căutat aur. Iată ce le-a povestit Columb în jurnalul său de bord regelui şi reginei Spaniei, care au finanţat expediţiile sale, despre viaţa de pe o insulă: „Ca să stăpâneşti aici, nu trebuie decât să înfiinţezi o colonie şi să exerciţi autoritate asupra băştinaşilor, care vor face tot ceea ce li se cere. Indienii sunt goi şi lipsiţi de apărare, prin urmare, sunt gata să primească ordine şi să fie puşi la lucru”. Columb credea că se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu. Comorile de aur aveau să ajute Spania să-şi susţină financiar războaiele sfinte. „Fie ca Dumnezeu, în mila sa, să mă ajute să găsesc aur”, a spus el odată, după ce primise în dar o mască de aur.

        Iată ce ordin le-a dat regele Ferdinand al Spaniei conchistadorilor spanioli, care porniseră să caute aur navigând pe urmele lui Columb: „Să-mi aduceţi aur! Dacă se poate, luaţi-l în mod omenos. Dar să-mi aduceţi aur, indiferent cum îl obţineţi”. Exploratorii nemiloşi au măcelărit mii de băştinaşi pe care i-au întâlnit în Mexic şi în America Centrală şi de Sud. Aurul trimis cu corăbiile înapoi spre Spania de către aceşti conchistadori era, figurativ vorbind, plin de sânge.

          Apoi au apărut piraţii, care nu arborau steagul niciunei țări. În largul mării, aceştia au jefuit galioanele spaniole care erau încărcate cu aur şi cu alte comori preţioase. Aceste galioane, de cele mai multe ori având mai puţini oameni şi mai puţine arme de foc decât ale duşmanilor, nu reuşeau să facă faţă acestor piraţi bine înarmaţi. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, pirateria devenise flagelul mărilor, mai ales în Indiile de Vest şi de-a lungul coastei americane.

Goana după aur din secolul al XIX-lea:

         În 1848, în Valea Sacramento din California s-a descoperit foarte mult aur. Vestea s-a răspândit rapid, iar o mulţime de oameni s-au grăbit să migreze în acea zonă pentru a revendica terenuri. În anul următor, California a fost luată cu asalt de zeci de mii de „căutători de aur”, care veniseră din toate colţurile lumii ca să-şi caute norocul. Populaţia Californiei a crescut de la aproximativ 260000 de locuitori, câţi erau în 1848, la circa 3800 000, în 1860. Fermierii şi-au abandonat pământurile, marinarii au părăsit vapoarele, soldaţii au dezertat din armată - doar ca să meargă să-şi caute norocul în această goană după aur. Despre unii s-a spus că erau „tâlhari însetaţi de sânge”. Din cauza acestui amalgam de persoane s-a declanşat un val de crime şi violenţă. Cei care fuseseră prinşi de febra aurului, dar care nu erau dispuşi să muncească pentru el, s-au apucat de jaf, prădând diligenţe şi trenuri.

        În 1851, la scurt timp după ce începuse goana după aur în California, s-a răspândit vestea că în Australia au fost descoperite mari zăcăminte de aur. „Producţia era cu adevărat fantastică”, se spunea. Pentru scurt timp, Australia a ajuns cel mai mare producător de aur din lume. Unii dintre cei care migraseră în California şi-au făcut imediat bagajele şi s-au îndreptat spre Australia. Populaţia Australiei a crescut vertiginos: de la 400000 în 1850 la peste 1100000 în 1860. Agricultura şi alte activităţi aproape că au încetat, întrucât mulţi oameni s-au grăbit să-şi caute norocul încercând să găsească aur.

         Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, goana nebunească după aur s-a îndreptat spre Yukon şi Alaska, după ce s-a descoperit aur şi în aceste regiuni. Mii de oameni au luat calea Nordului Îndepărtat, îndreptându-se spre regiunea râului Klondike şi spre Alaska pentru a ridica pretenţii asupra unor pământuri bogate în aur, luptându-se aici cu frigul aspru.

Comori scufundate:

              În secolul al XX-lea, odată cu progresul înregistrat în scufundările la mare adâncime, căutătorii de aur şi-au îndreptat atenţia spre fundul mărilor. Ei au început să caute în epave comorile scufundate - bijuterii de aur şi alte obiecte decorative realizate cu secole în urmă. La 20 septembrie 1638, galionul spaniol Concepción s-a scufundat în Oceanul Pacific, în apropiere de insula Saipan, după ce s-a lovit de nişte stânci în timpul unei furtuni. Această corabie avea la bord aur şi alte comori, care azi valorează zeci de milioane de dolari. Majoritatea celor 400 de oameni aflaţi la bord au murit. Scafandrii au recuperat de pe epavă 32 de lanţuri de aur, fiecare având aproximativ un metru şi jumătate lungime şi o greutate de câteva kilograme. În total, scafandrii au adus la suprafaţă 1 300 de obiecte de aur - lanţuri, cruci, insigne, broşe, inele şi catarame.

        S-au descoperit şi alte epave. În 1980, în largul coastei Floridei (Statele Unite), scafandrii au localizat epava galionului spaniol din secolul al XVII-lea Santa Margarita. La sfârşitul anului următor, scafandrii au recuperat mai mult de 44 de kilograme de aur sub formă de lingouri, precum şi alte obiecte de aur.

Aurul furat în timpul războiului:

        După capitularea Germaniei, care a avut loc în 1945, trupele aliaţilor au făcut o descoperire uluitoare în minele de sare Kaiseroda, din Turingia (Germania). Potrivit ziarului The Atlanta Journal, „din mine au fost scoase la lumină lingouri de aur, lucrări de artă, hârtii de valoare şi valută, valoarea tuturor acestora atingând uluitoarea cifră de 2,1 miliarde de dolari”. S-au mai găsit şi saci plini cu lucrări dentare din aur şi argint, unele dintre acestea fiind deja topite, lucrări care fuseseră extrase de la victimele Holocaustului. Acest uriaş depozit secret de aur i-a ajutat pe comandanţii militari nazişti să finanţeze un război care a durat mult timp. Se estimează că, în aproape zece ţări ocupate cândva de Hitler, s-a trimis înapoi aur în valoare de 2,5 miliarde de dolari, precizează Journal. Deoarece mulţi cred că nu s-a descoperit tot aurul ascuns de nazişti, cercetările continuă.

Un metal străvechi cu aplicaţii moderne:

           După cât se pare, faraonii anticului Egipt şi-au dat seama că aurul nu se corodează, folosindu-l la confecţionarea măştilor mortuare. Mărturie a durabilităţii aurului stă masca mortuară de aur a faraonului Tutankhamon. Când arheologii au descoperit mormântul acestuia, la mii de ani de la moartea sa, masca tânărului rege nu-şi pierduse deloc strălucirea.

          Aurul rămâne strălucitor deoarece apa şi aerul, care distrug celelalte metale precum fierul, nu au niciun efect asupra lui. Această rezistenţă la coroziune îmbinată cu remarcabila capacitate de a conduce curentul electric fac din aur un metal ideal pentru componentele electronice. Anual, aproximativ 200 t de aur se folosesc la fabricarea televizoarelor, a aparatelor video, a telefoanelor mobile şi la aproape 80 de milioane de calculatoare. În plus, CD-urile de foarte bună calitate conţin un strat subţire de aur durabil ce asigură o mai bună stocare a informaţiilor.

        Foiţele fine de aur prezintă unele caracteristici neobişnuite. Să ne gândim la modul în care interacţionează acest metal cu lumina. Când este prelucrat în foiţe extrem de subţiri, aurul devine transparent. În acest caz, el permite trecerea radiaţiei verzi a luminii, însă reflectă lumina din spectru infraroşu. Ferestrele acoperite cu o asemenea foiţă de aur lasă să treacă lumina, dar reflectă căldura. Prin urmare, la avioanele moderne, geamurile cabinei pilotului sunt acoperite cu o foiţă de aur; la fel şi geamurile multora dintre noile clădiri cu birouri. De asemenea, părţile vulnerabile ale vehiculelor spaţiale sunt învelite într-o folie de aur netransparentă, fiind astfel foarte bine protejate de radiaţii puternice şi temperaturi foarte ridicate. În plus, aurul rezistă foarte bine la acţiunea bacteriilor. Prin urmare, stomatologii îl folosesc la repararea ori înlocuirea dinţilor cariaţi sau deterioraţi. În ultimii ani, aurul s-a dovedit a fi un material ideal pentru implanturile chirurgicale precum stenturile - mici tuburi metalice de tip sită introduse pentru a întări venele ori arterele deteriorate.

       Gândindu-ne la multiplele lui întrebuinţări, la valoarea şi frumuseţea aurului, putem fi siguri siguri că mereu vor exista prospectori ce vor scormoni pământul după acest metal fascinant.

SUPLIMENTAR:

* Aurul este metalul cel mai maleabil şi mai ductil. Acesta poate fi bătut până când ajunge la o grosime de 0,1 micrometri. O uncie de aur (28 de grame) poate fi întinsă prin bătaie cu ciocanul pentru a acoperi o suprafaţă de aproximativ 17 metri pătraţi. Dintr-o uncie de aur se poate obţine prin tragere un fir de 70 de kilometri lungime.

* Deoarece aurul pur este foarte moale, de obicei el se aliază cu alte metale pentru a-i mări duritatea, astfel încât să poată fi folosit la confecţionarea bijuteriilor şi a altor obiecte de aur. Conţinutul în aur al aliajelor acestuia este exprimat printr-un indice egal cu a 24-a parte din masa totală, numit carat; prin urmare, un aliaj de aur de 12 carate conţine 50% aur, aurul de 18 carate conţine 75% aur, iar aurul de 24 de carate este aur pur.

* Ţările cu cea mai mare producţie de aur sunt Africa de Sud şi Statele Unite.