DIN NOU DESPRE CHESTIUNEA MOMENTULUI NAȘTERII DOMNULUI IISUS!

DIN NOU DESPRE CHESTIUNEA MOMENTULUI NAȘTERII DOMNULUI IISUS!

          An de an, pe 25 decembrie, întreaga lume - creştini şi necreştini - sărbătoreşte Crăciunul. Albi, negri, galbeni şi roşii, toţi sărbătoresc Crăciunul, prilej cu care îsi fac unii altora cadouri şi petrec în jurul unui brad împodobit, într-o revărsare de bucurie şi voie bună. Bucuroşi sunt şi comercianţii, vânzările lor ţinând pasul cu „spiritul sărbătorilor". Televiziunile abundă în kitsch-uri cu june semi-dezbrăcate care încearcă să ne cânte despre „această noapte magică". Dincolo de această „cocacolizare” şi deturnare a sensului acestei sărbători, pe 25 decembrie creştinii sărbătoresc naşterea Domnului Iisus Hristos.

        Din punct de vedere istoric, data naşterii Domnului a fost fixată de Biserică târziu, abia în secolul V, în timp ce în Biserica primară nu exista o sărbătoare oficială pentru că nimeni nu îşi mai amintea data naşterii lui Hristos. Sărbătoarea naşterii Lui, atunci când era ţinută, era ţinută la date diferite, în locuri diferite.

          Punem în discuţie atât anul, cât şi data naşterii Domnului. În mod tradiţional, se consideră că Mântuitorul s-a născut în anul 1 şi de aceea era creştină începe de la acest an. Numărătoarea anilor îi este atribuită lui Dionisie Exigul, însă azi se ştie în mod aproape universal că el s-a înşelat atunci când a afirmat că Domnul s-ar fi născut în anul 1.

           Prima menţionare a datei de 25 decembrie apare în Calendarul lui Filocalus (anul 354), unde se afirmă că naşterea Domnului a avut loc pe 25 decembrie, anul 1. Oficial, data de 25 decembrie a fost stabilită ca sărbătoare a naşterii Domnului abia în anul 440, prin hotărâre a Părinţilor Bisericii, pentru încheierea tuturor disputelor asupra datei naşterii Domnului.

         În  Evanghelia după Luca citim că, în noaptea naşterii Domnului, în apropierea peşterii din Betleem se aflau nişte păstori cu oile lor, afară pe câmp. Decembrie este în mijlocul unui anotimp rece şi ploios în Iudeea. Păstorii întotdeauna îşi aduceau turmele în stâne până la jumătatea lui octombrie, cel târziu. De asemenea, citim că în aceeaşi perioadă fusese organizat un recensământ, lucru care implica deplasarea multor oameni dintr-o parte într-alta a ţării, în condiţii de călătorie specifice acelor vremuri. Un astfel de recensământ, în luna decembrie, trebuie să fi implicat anumite dificultăţi.

         Aflăm din  Evanghelie că, după ce s-a născut Hristos, Iosif a luat-o pe Maria şi a plecat în Egipt, din cauza poruncii regelui Irod de ucidere a tuturor pruncilor cu vârste de până la doi ani, în încercarea de a-l stârpi pe Cel despre care Magii îi spuseseră că va fi Împăratul lui Israel. Între naşterea Domnului şi moartea lui Irod a trecut ceva timp, din moment ce Maria şi Iosif au fugit în Egipt la scurt timp de la naşterea Lui şi nu s-a întors în Israel decât după moartea lui Irod.

        Irod a murit pe 14 ianuarie, anul 1 î.H. (există însă şi informaţii pentru anul 4 î.H. ca an al morţii lui). Tertulian (155-230 d.H.) spune că, împăratul Augustus si-a început domnia cu 41 de ani înainte de naşterea Domnului şi a murit la 15 ani de la acest eveniment. Augustus a murit pe 19 august 14 d.H., ceea ce înseamnă că Iisus s-a născut în anul 2 î.H.. De asemenea, Tertulian scrie că Iisus s-a născut la 28 de ani de la moartea Cleopatrei din anul 30 î.H, ceea ce ne dă tot anul 2 î.H. ca an al naşterii Lui.  Irineu, născut cam la o sută de ani după Iisus, scrie şi el că Domnul s-a născut în al 41-lea an al domniei lui Augustus. Întrucât Augustus si-a început domnia în toamna lui 43 î.H., obtinem tot anul 2 î.H.. Eusebiu (264-340 d.H.), supranumit „Părintele istoriei Bisericii", aşează naşterea Domnului în al 42-lea an de domnie a lui Augustus şi la 28 de ani de la cucerirea Egiptului după moartea lui Antoniu şi a Cleopatrei. Al 42-lea an de domnie a lui Augustus ține din toamna lui 2 î.H. până în toamna lui 1 î.H.. Cucerirea Egiptului a avut loc în toamna anului 30 î.H.. Al 28-lea an a ţinut din toamna anului 3 î.H. până în toamna lui 2 î.H.. Singura dată care corespunde tuturor acestor date este toamna anului 2 î.H.. Tot la anul 2 î.H. ajungem, indirect, şi dacă ne uităm la câteva profeţii şi informaţii din Vechiul Testament, în special la cartea prorocului Daniel.

      Prorocul Daniel a trăit cu peste 500 de ani înainte de naşterea Domnului. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dezvăluit unele lucruri despre venirea lui Mesia sau Hristos. I-a spus: „Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni...” (Daniel 9:25). Perioada aceasta trebuia să înceapă „de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”. Neemia, un alt proroc din Vechiul Testament, ne spune că porunca pentru reconstruirea Ierusalimului a fost dată „în al douăzecilea an al regelui Artaxerxes“ (Neemia 2:1, 5-8). Istoricii confirmă că primul an de domnie complet al lui Artaxerxes a fost 474 î.H.. Prin urmare, al douăzecilea an al domniei lui a fost 455 î.H.. Aşadar, perioada de timp vestită de Dumnezeu prorocului Daniel a început în 455 î.H.. Tot din cartea prorocului Daniel aflăm şi cât avea să dureze perioada dinaintea venirii lui Hristos. Este vorba de „şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni”, în total 69 de săptămâni. Unii interpreţi ai Scripturilor avansează ideea că aici ar fi vorba de săptămâni de ani, nu de zile, adică perioade de şapte ani. Cu alte cuvinte, o săptămână corespunde unei perioade de şapte ani. Noţiunea de săptămână de ani le era cunoscută evreilor din vechime. De exemplu, ei ţineau un an sabatic o dată la şapte ani (Exodul 23:10, 11). Aşadar, cele 69 de săptămâni profetice echivalează cu 69 de unităţi de timp a câte 7 ani, în total 483 de ani. Dacă din anul 455 î.H. începem şi numărăm 483 de ani, ajungem în anul 29 d.H. - anul arătării lui Hristos la apa Iordanului, la botezul lui Ioan. Acolo şi atunci a fost El vestit de Ioan Botezătorul ca fiind Hristos cel aşteptat (Luca 3:1, 2, 21, 22). Întrucât propovăduirea lui Hristos a început când El avea 30 de ani, aflăm aşadar că El trebuie să se fi născut în anul 2 î.H..

        O altă abordare în determinarea datei naşterii Domnului se bazează pe informatiile despre Ioan Botezătorul. Elisabeta, mama lui Ioan, era o verisoară a Mariei, mama lui Iisus şi soţia preotului Zaharia, care era din „ceata preotească" a lui Abia (preoţii iudeilor erau împărţiţi în 24 de „cete" şi fiecare ceată slujea la Templul din Ierusalim timp de o săptămână, de la un sabat la altul).

        Când Templul a fost distrus de romani pe 5 august 70 d.H., prima ceată de preoţi tocmai preluase slujbele religioase. Întrucât ceata lui Abia era a opta ceată, putem merge înapoi şi găsi că Zaharia si-a încheiat slujbele pe 13 iulie 3 î.H.. Dacă naşterea lui Ioan a avut loc după 280 de zile, înseamnă că ea s-a produs pe 19-20 aprilie 2 î.H. (mai precis, cu ocazia Paştelui evreiesc din acel an). Ioan Botezătorul si-a început propovăduirea în al 15-lea an de domnie a lui Tiberiu. Vârsta minimă pentru o lucrare publică era de 30 de ani. Din moment ce Augustus a murit pe 19 august 14 d.H., acesta este anul urcării pe tron a lui Tiberiu. Dacă Ioan s-a născut pe 19-20 aprilie 2 î.H., el a împlinit 30 de ani pe 19-20 aprilie 29 d.H., adică în al 15-lea an al lui Tiberiu. Aceasta pare să confirme anul 2 î.H. ca an al naşterii Domnului si, din moment ce Ioan Botezătorul era cu şase luni mai mare decât Iisus, găsim că naşterea Lui ar fi avut loc în octombrie.

     Când Elisabeta era în luna a şasea, Arhanghelul Gabriel a venit şi i-a dat buna vestire Mariei, spunându-i totodată că Elisabeta va avea un prunc. Maria a pornit degrabă către Elisabeta (aprilie plus şase luni înseamnă decembrie - călătoria Mariei a avut loc în decembrie). Dacă Domnul Iisus s-a născut după 9 luni, atunci am avea ca dată a naşterii Lui o zi de la sfârşitul lui septembrie.

      Avem astfel, din surse diferite şi, desigur, discutabile, indicaţia că naşterea Domnului Iisus Hristos a avut loc undeva la începutul lunii octombrie, în anul 2 î.H. (exprimarea aceasta este cumva ilogică, din cauză că Hristos s-a născut înainte de începerea erei creştine).

     Anterior fixării definitive a datei naşterii Domnului la 25 decembrie în anul 440, această sărbătoare s-a ţinut ca atare mai întâi la Roma, de unde a fost adusă ulterior şi în răsăritul Imperiului. 

       În primele secole creştine, în Imperiul Roman era încă foarte populară sărbătoarea Saturnaliilor, în cinstea zeului Saturn, sărbătoare ce se ţinea între 17 şi 23 decembrie. Cu această ocazie, oamenii se vizitau şi îşi făceau cadouri. De asemenea, pe 25 decembrie era sărbătoarea zeului persan Mithra - zeul dreptăţii - sărbătoare preluată şi de către politeiştii romani. Totodată, în calendarul iulian, 25 decembrie era solstiţiul de iarnă, zi celebrată şi ca dată de naştere a zeului Soare, întrucât la acea dată atât ziua, cât şi puterea soarelui încep să crească. Aceste sărbători nu au dispărut odată cu răspândirea creştinismului, ci au continuat să fie ţinute ca atare încă vreme de sute de ani. Sărbătorirea naşterii Dumnezeului creştin în aceeaşi perioadă apare ca înscrisă într-un ciclu de festivităţi populare pre-existente.

      Tertulian, teolog şi scriitor creştin, a scris numeroase lucrări întru apărarea credinţei creştine. Într-una din ele, el deplânge felul în care unii creştini din vremurile sale (155-230 d.H.) participau la sărbători păgâne, cum ar fi Saturnaliile:

Prin noi, care suntem străini faţă de sabaturi, luni noi şi festivaluri, cândva bine primite de Dumnezeu, Saturnalia, sărbătorile lui ianuarie, Brumalia şi Matronalia, sunt acum frecventate; daruri se dau şi se iau, daruri de anul nou se fac cu gălăgie, iar întreceri sportive şi petreceri se ţin cu zarvă. (Despre idolatrie, cap. 14)

     Tertulian îi certa pe acei creştini care luau parte la sărbători păgâne, spunând şi că nici un păgân care se respectă nu ar participa la sărbătorile creştine.

O, cât de credincioşi sunt păgânii în religia lor, grijulii fiind să nu ia nici un praznic de la creştini...

Căci, chiar dacă ei le-ar cunoaşte, ei nu ar lua parte cu noi la Ziua Domnului sau la Cincizecime. Pentru că lor le-ar fi teamă chiar şi să pară că sunt creştini. Noi, însă, nici nu gândim că am putea părea păgâni! (Ibid.)

      În mod firesc, la început asemenea sărbători au fost combătute de Biserica primară. Treptat, având în vedere că aceste festivaluri erau adânc imprimate în spiritul poporului, în final Biserica a găsit de cuviinţă să creştineze cumva aceste sărbători, suprapunând peste ele o semnificaţie creştină. Însă, dincolo de data la care sărbătorim Naşterea Mântuitorului şi de obiceiurile păgâne şi lumeşti cu care a fost încărcată, această sărbătoare trebuie să fie un prilej de reflecţie intimă asupra persoanei Celui ce s-a născut în ieslea Betleemului. Altfel, este posibil ca praznicul Naşterii, fie el pe 25 decembrie sau 10 octombrie, să treacă pe lângă noi şi el pe lângă noi fără nici un folos.