Dumnezeu l-a inspirat pe fostul încasator de taxe, Matei, să aştearnă în scris o emoţionantă relatare despre naşterea, viaţa, moartea şi învierea lui Iisus Hristos. Autografele de pe diferite manuscrise ce au fost redactate după secolul al X-lea atestă că această evanghelie a fost scrisă aproximativ după opt ani de la înălţarea lui Iisus (cca 41 d.H.). Aceasta nu vine în conflict cu conţinutul Evangheliei, deoarece relatarea se încheie cu porunca lui Iisus de a face discipoli, poruncă dată în anul 33, şi nu spune nimic despre distrugerea Ierusalimului de către romani din anul 70.
             În cartea sa „Historia Ecclesiastica” (Istoria ecleziastică), istoricul Eusebiu care a trăit în secolul al IV-lea îi citează pe Papias şi Ireneus din secolul al II-lea şi pe Origene din secolul al III-lea, toţi aceştia atribuind Evanghelia aceasta lui Matei şi afirmând că el a scris-o în ebraică. Să fi fost însă oare scrisă aceasta în realitate în aramaică? Nu, conform documentelor menţionate de George Howard, profesor de religie la Universitatea din Georgia. El scrie: „Această supoziţie se datorează în primul rând conceptului că ebraica nu mai era folosită în Palestina în zilele lui Iisus, ci fusese înlocuită cu aramaica. Descoperirea ulterioară a sulurilor de la Marea Moartă, multe din ele fiind compoziţii ebraice, precum şi alte documente ebraice din Palestina, care provin în general din aceeaşi perioadă în care a trăit Iisus, arată că ebraica era o limbă vorbită curent în secolul întâi.” Evident, Matei a scris evanghelia sa în folosul creştinilor evrei dar este posibil totodată să o fi tradus şi în limba greacă.
Naşterea şi serviciul timpuriu:

       Evanghelia lui Matei începe cu genealogia şi naşterea lui Iisus. Când a aflat că Maria este însărcinată, logodnicul ei Iosif „şi-a pus de gând să divorţeze pe ascuns“ (1:19). Dar cum putea să facă acest lucru din moment ce ei erau doar logodiţi? Ei bine, la evrei o femeie logodită avea aceleaşi obligaţii ca şi o femeie căsătorită. Dacă ea întreţinea relaţii intime cu cineva putea fi omorâtă cu pietre, la fel ca şi o persoană adulteră (Deuteronom 22:23-29). Dat fiind caracterul obligatoriu al logodnei, Iosif s-a hotărât să divorţeze de Maria, cu toate că nicio ceremonie nu i-a unit prin căsătorie.
              Primele capitole ale Evangheliei lui Matei cuprind Predica lui Iisus de pe Munte. Aici Iisus avertizează că dacă cineva îi adresează unui frate cu un termen ca „netrebnicule”, va trebui să răspundă în faţa „Curţii Supreme/Sinedriului“ (5:22). O astfel de vorbire ar echivala cu a-i spune unui frate că este un idiot nepriceput.
           Dar ce anume era „Curtea Supremă“? Aceasta era Sanhedrinul din Ierusalim, format din 71 de membri. Ce condiţii erau cerute pentru a fi calificat drept un membru al acestuia? Cyclopedia de McClintock şi Strong spune: „Candidatul trebuia să fie ireproşabil atât din punct de vedere moral cât şi fizic. El trebuia să fie de vârstă mijlocie, înalt, chipeş, bogat, instruit. Trebuia să cunoască mai multe limbi. Persoanele foarte în vârstă, prozeliţii, eunucii şi netinimii nu puteau fi aleşi din cauza particularităţilor lor caracteristice; nu puteau fi aleşi nici candidaţii care nu aveau copii, deoarece ei nu puteau înţelege în profunzime problemele legate de familie; nu corespundeau nici cei care nu puteau dovedi că sunt descendenţi legitimi ai unui preot, a unui levit sau a unui israelit. Unui candidat pentru Marele Sanhedrin i se pretindea, în primul rând, să fi fost un judecător în oraşul său natal; să fi fost transferat de acolo la Micul Sanhedrin, de acolo să fi fost avansat din nou la al doilea Mic Sanhedrin înainte ca el să poată fi primit ca membru al celor şaptezeci şi unu.
           Astfel, Iisus a spus că oricine îi adresează fratelui său un cuvânt de dispreţ, este vinovat la fel ca şi cel care este dovedit ca vinovat şi condamnat la moarte de către Curtea Supremă a evreilor. Ce avertisment de a nu-i vorbi de rău pe alți creștini, pentru că nu este treaba noastră să le judecăm credința sau noncredința! Să ne ţinem, aşadar, în frâu limba pentru ca să nu merităm niciodată condamnarea din partea Celei mai înalte curţi, din partea lui Dumnezeu, „Judecătorul întregului pământ“ (Geneza 18:25; Iacob 3:2-12).
Iisus, un Învăţător eficient:



             Această evanghelie îl zugrăveşte pe Iisus ca fiind şi un Învăţător capabil să răspundă cu abilitate la întrebări. De exemplu, drept răspuns la o întrebare, El a explicat motivul pentru care discipolii săi nu posteau (9:14-17). Ei nu aveau nici un motiv să postească, cât timp El era în viaţă. Dar, aşa cum a profeţit El, ei au postit şi au jelit atunci când el a murit, deoarece ei nu au înţeles de ce a fost permisă moartea Sa. Însă, după ce au primit Duhul Sfânt cu ocazia Cincizecimii, ei au fost edificaţi şi nu au mai postit cu întristare.
            Tot în legătură cu acest subiect, Iisus a adăugat că nimeni nu coase la o haină veche un petic de stofă nebăgată la apă, deoarece durabilitatea acesteia din urmă cauzează o ruptură şi mai mare. El a mai spus că vinul nou nu se pune în burdufuri vechi. Un burduf pentru vin era format din pielea tăbăcită a unui animal, cusută în întregime cu excepţia unei eventuale deschizături la un picior. Fermentând, vinul nou eliberează dioxid de carbon care exercită o presiune suficient de mare pentru a face să crape burdufurile vechi sau uscate. În mod asemănător, adevărul pe care l-a predicat Hristos era prea puternic pentru vechiul şi inflexibilul iudaism. În plus, El nu a încercat să cârpească sau să facă să continue învechitele sisteme religioase cu obiceiurile lor de a posti şi cu alte ritualuri. Dimpotrivă, Iisus a instituit un nou sistem de închinare.

Să dăm atenţie sfatului ce vine de la Fiul lui Dumnezeu:



           În conformitate cu relatarea lui Matei cu privire la transfigurare, Tatăl a declarat că Iisus este Fiul Său preiubit şi a spus că noi trebuie să ascultăm de El (17:5). Aşadar, se cuvine să acordăm atenţie oricărui sfat ce provine de la Hristos, cum ar fi, de exemplu, avertismentul său că oricine face să se poticnească o persoană care şi-a pus încrederea în El ar fi mai bine să fie aruncat în mare cu o piatră de moară atârnată de gât (18:6). Ce fel de piatră era aceasta? Nu una mică, deoarece Iisus s-a referit la o mare piatră de moară care are un diametru de l m sau 1,50 m. Pentru a da drumul unei astfel de pietre ameninţătoare era necesară forţa unui animal. Nimeni nu ar putea supravieţui în mare cu o astfel de povară uriaşă legată de gât. Iisus ne-a sfătuit, aşadar, să evităm vinovăţia de a-l poticni pe vreunul din discipolii săi. Cu o intenţie similară, apostolul Pavel a scris: „Este bine să nu mănânci carne, sau să nu bei vin, sau să nu faci nimic ce îl poticneşte pe fratele tău.“ – Romani 14:21.
Fiul lui Dumnezeu ne-a dat un sfat indirect atunci când a pronunţat un blestem împotriva scribilor şi fariseilor spunând că ei se aseamănă cu mormintele văruite (23:27, 28). Era ceva obişnuit ca mormintele şi cavourile să fie văruite pentru ca oamenii să nu le atingă în mod accidental şi să devină necuraţi. Făcând aluzie la această practică, Iisus a arătat că fariseii şi scribii apăreau drepţi în exterior dar că pe dinăuntru erau „plini de ipocrizie şi nelegiuire“. Acordând atenţie acestui sfat indirect vom evita să fim nesinceri şi vom acţiona având o credinţă fără ipocrizie.

Exemplul nostru în păstrarea integrităţii:



         După relatarea profeţiei lui Iisus despre „semnul venirii Sale”, Matei vorbeşte despre trădarea, arestarea, procesul, moartea şi învierea lui Iisus. Pe cruce, Iisus a refuzat vinul amestecat cu fiere, o substanţă cu efect narcotic (27:34). Femeile dădeau de obicei un astfel de vin criminalilor pentru a le calma durerea când erau crucificați. La Marcu 15:23 se spune că vinul era „amestecat cu smirnă” care avea să-i îmbunătăţească gustul. Se pare că în vinul pe care l-a refuzat Iisus era şi fiere şi smirnă. Întrucât ajunsese la punctul culminant al misiunii sale pământeşti Iisus nu dorea să fie drogat sau să i se administreze narcotice. Iisus dorea să fie în deplinătatea controlului asupra facultăţilor sale mintale în scopul de a rămâne loial până la moarte. Imitându-L ca exemplu al nostru, trebuie să fim şi noi întotdeauna interesaţi de păstrarea integrităţii faţă de  Dumnezeu.