sâmbătă, 2 februarie 2019

1914 - UN AN DE COTITURĂ ÎN ISTORIE!



1914 - UN AN DE COTITURĂ ÎN ISTORIE!


       Din punct de vedere uman‚ oamenii care au trăit înainte de 1914 erau departe de a-şi închipui dificultăţile şi războaiele mondiale pe care secolul XX avea să le aducă. Iată ce a spus omul de stat german Konrad Adenauer: „Îmi vin în minte imagini şi amintiri‚  amintiri dinainte de 1914‚ când pe pământul acesta exista o adevărată pace‚ linişte şi securitate‚ un timp în care nu cunoşteam frica. Securitatea şi liniştea au dispărut de la 1914 din viaţa oamenilor.”  Potrivit afirmaţiilor omului de stat englez Harold Macmillan‚ înainte de 1914 oamenii credeau că în viitor lucrurile aveau să meargă „din ce în ce mai bine“.⁠ Cartea 1913: America Between Two Worlds (1913: America între două lumi) face următoarea observaţie: „Secretarul de stat de atunci‚ Bryan‚ a declarat în 1913 că stările de lucruri care lăsau să se întrevadă pacea mondială nu fuseseră niciodată mai favorabile ca atunci.“⁠
          Astfel‚ chiar în pragul izbucnirii primului război mondial‚ conducătorii lumii prevedeau o eră de lumină şi progres social.
         Mulţi oameni care au cunoştinţă asupra afacerilor lumii, la fel recunosc că 1914 a fost un an însemnat. Comentând asupra primului conflict mondial, ziarul „London Evening Star“ scria că războiul acela „a rupt în bucăţi toată alcătuirea politică a lumii. Lumea aceasta nu mai este, şi nu mai poate fi ca înainte.” „ Istoricii secolului viitor vor explica că ziua în care lumea noastră a înnebunit a fost 4 August 1914“. (Citat din New Orleans Times–Picayune5 August, 1990). Istoricul H. R. Trevor–Roper scrie despre schimbările declanșate în 1914: „Primul război mondial şi al doilea război mondial produc o comparaţie foarte instructivă, în felul următor: Primul război a marcat o schimbare istorică mai mare. Acel război a încheiat o epocă lungă de pace şi a început o epocă de violenţă în care al doilea război mondial este numai un simplu episod. De la 1914 încoace lumea aceasta a dezvoltat un caracter nou: Un caracter de anarhie internaţională. Aşadar  primul război mondial a marcat un moment critic al istoriei moderne“.
      Mulţi oameni de afaceri şi conducători renumiţi ai lumii la fel comentează asupra însemnătăţii anului 1914. Konrad Adenauer, fostul cancelar al Germaniei Federale a vorbit despre condiţiile existente zicînd: „înainte de anul 1914 aveam pace, linişte, şi securitate pe pământ, şi nu ştiam ce este frica“. Dar acum „de la 1914 încoace pacea şi liniştea a dispărut din vieţile oamenilor.
        Vorbind despre primul război mondial, la rândul său, scriitorul Ernest Hemingway l-a numit „cel mai uriaş, mai ucigător şi mai nebunesc măcel care a avut loc vreodată pe pământ“. Potrivit cărţii The World in the Crucible-​1914–1919acesta a reprezentat „un nou tip de războiprimul război total din istoria omenirii. Durata, violenţa şi amploarea sa au depăşit tot ce se cunoştea până atunci sau ceea ce se aştepta în general“. Apoi a urmat cel de-al doilea război mondial, care s-a dovedit mult mai distrugător decât primul. „Secolul al XX-lea, spune profesorul de istorie Hugh Thomas, a fost dominat de mitraliere, de tancuri, de bombardiere B-52, de bombe nucleare şi, în final, de rachete nucleare. El s-a caracterizat prin războaie mult mai sângeroase şi mai distrugătoare decât cele care au avut loc în oricare altă epocă.“ Este adevărat că, după încheierea războiului rece, s-a vorbit mult despre dezarmare. Totuşi, constatăm în prezent faptul că, Marile Puteri și nu nuami ele dețin încă arme nucleare capabile să distrugă orice formă de viață de pe zeci de planete Pământ!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE CHESTIUNI POLITI ... CHISTE!

  DESPRE CHESTIUNI POLITI … CHISTE! 1. Coaliția renunță la Cârstoiu și fiecare merge cu candidat propriu pentru București: Firea și Burduj...