PARABOLELE DOMNULUI IISUS - STUDIU. Partea a patra.

 

PARABOLELE DOMNULUI IISUS - STUDIU. Partea a patra

12. Pilda cu ce se întâmplă când casa nu este ocupată? Matei 12:43-45, Luca 11:24-26: Matei 12:43-45: „Iar când spiritul necurat are să iasă din om, umblă prin locuri fără ape, căutând odihnă, şi nu găseşte. Atunci zice: mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit; şi venind, o găseşte neocupată, fiind măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte spirite, mai rele decât el; şi intrând, locuiesc acolo. Şi se face starea din urmă a omului acela, mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu generaţia aceasta cea rea”. Luca 11:24-26: „Când spiritul necurat are să iasă din om, trece prin locuri fără ape, căutând odihnă; dar negăsind, atunci zice: mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi venind, o găseşte neocupată; măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia pe lângă el alte şapte spirite mai rele decât el, şi intrând, locuiesc acolo; şi starea din urmă a omului acela se face, mai rea decât cea dintâi”. Domnul Iisus rostește aceste cuvinte în contextul în care după ce scoate demoni prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, dovedind că Împărăția lui Dumnezeu este prezentă prin Împăratul Iisus, totuși cărturarii și fariseii cer un semn (Matei 12:39), El însă nu le dă decât semnul lui Iona (Matei 12:40), prezicând astfel că după 3 zile va învia din morții. El demască generația necredincioasă în mijlocul cărora a predicat și a făcut semne și minuni, arătând prin acest exemplu ce se va întâmpla cu ea, dacă nu va lăsa ca Duhul lui Dumnezeu prin care El făcea miracole să locuiască în ei. El îi avertizează: „Iar când spiritul necurat are să iasă din om, umblă prin locuri fără ape, căutând odihnă, şi nu găseşte. Atunci zice: mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit; şi venind, o găseşte neocupată, fiind măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte spirite, mai rele decât el; şi intrând, locuiesc acolo. Şi se face starea din urmă a omului acela, mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu generaţia aceasta cea rea”. Generația din timpul lui Iisus, avea o curățenie de suprafață, ei urmau exemplul liderilor religioși din acel timp, descriși de Domnul Iisus în Matei 23:5-7: „Iar toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni; pentru că lăţesc filacteriile lor, şi măresc ciucurii. Le place însă locul dintâi în sinagogi, şi saluturile în pieţe; şi să fie chemaţi de oameni: „Rabi”. Domnul Iisus descrie ce se întâmplă când un spirit necurat iese dintr-un om, principiu aplicat și la  generația din timpul Lui, și anume: demonul „umblă prin locuri fără ape, căutând odihnă, şi nu găseşte”. Acel loc fără apă este abisul (Apocalipsa 9:1-3), crezând că dacă merge în abis în adâncul locuinței morților va fi departe de fața lui Dumnezeu și se va putea odihni de mânia Lui (comp. cu Psalm 139:7-9 - T.M.). Dar mânia lui Dumnezeu este și în adâncul locuiței morților, de aceea demonul se întoarce, își revizitează după un timp casa, care este trupul omului, și venind în fosta sa casă, dacă o găsește măturată (eliberată de demoni), împodobită (acțiuni religioase exterioare ca ale fariseilor), însă: NEOCUPATĂ (lipsită de Duhul Sfânt care să o umple), acel demon merge „şi ia cu sine alte şapte spirite, mai rele decât el; şi intrând, locuiesc acolo. Şi se face starea din urmă a omului acela, mai rea decât cea dintâi”. Astfel acel om devine mai demonizat ca înainte de a se produce schimbarea și eliberarea temporară, el devine mai rău (Efeseni 2:12). Acest principiu era valabil pentru oamenii din generația lui Iisus care erau necredincioși, cu toate că Fiul lui Dumnezeu,  Iisus Hristos, a făcut în mijlocul lor lucrări puternice (dynamis), minuni (terata), semne  (semeia)-Fapte 2:22. Însă, ei nu aveau credință, pentru că erau „o generaţie rea şi adulteră” (Matei 12:39), care doar a măturat casa folosindu-se de legea lui Moise, dar nu a lăsat ca Dumnezeu prin Duhul Sfânt să le ocupe casa. Astfel starea lor a devenit „mai rea decât cea dintâi”, (comp. cu Ezechiel 18:24,Ezechiel 1:26), de aceea a fost și judecată acea generație după cum a fost profețit în Luca 11:49-51: „De aceea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: voi trimite la ei profeţi şi apostoli, şi pe unii dintre ei îi vor omorî şi îi vor persecuta; ca să fie cerut de la generaţia aceasta sângele tuturor profeţilor, cel vărsat de la întemeierea lumii: De la sângele lui Abel, până la sângele lui Zaharia; cel omorât între altar şi casă. Da, vă zic! Va fi cerut de la generaţia aceasta” (vezi și Matei 23:36). Scopul acestei parabole sau exemplu cu omul demonizat, din care spiritul necurat pleacă este să arate ce se întâmplă cu această generație care nu și-a pregătit inima, a cărei inimă era împietrită așa cum a spus Domnul în Matei 13:14-15: „Şi cu ei este împlinită profeţia lui Isaia, cea zicând: cu auz veţi auzi, şi nicidecum nu aveţi să înţelegeţi; şi văzând, veţi vedea, şi nicidecum nu aveţi să pricepeţi; pentru că inima poporului acesta s-a împietrit, şi cu urechile au auzit greu, şi au închis ochii lor; ca nu cumva să vadă cu ochii, şi să audă cu urechile, şi să înţeleagă cu inima, şi să se întoarcă, şi să îi vindec”. Acea generație se mulțumea cu forme exterioare, dar interiorul lor nu era umplut cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt, demonii care au venit au găsit casa lor neocupată și au intrat de aceea, versetul cheie este: „Şi se face starea din urmă a omului acela, mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu generaţia aceasta cea rea”. Precizăm că, în unele traduceri, în loc de cuvântul „generație” se folosește cuvântul „neam”, fapt ce arată condamnarea necredinței manifestate de poporul everu față de Iisus ca Mesia.

13. Pilda comorii ascunse, şi pilda perlei de mare preţ - Matei 13:44-46.: „Împărăția cerurilor este asemănătoare unei comori ascunse într-un ogor, pe care găsind-o un om, a ascuns-o; şi de bucuria lui, merge şi vinde toate câte are, şi cumpără ogorul acela. Iarăşi: Împărăția cerurilor este asemănătoare unui comerciant, căutând perle frumoase; iar găsind o perlă de mare preţ, ducându-se, a vândut toate câte avea, şi a cumpărat-o.” - Matei 13:44-46. În Matei 13:44-46, Domnul dă două parabole asemănătoare ca scop, şi anume, El compară Împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă într-un ogor, pe care găsind-o un om, a ascuns-o; şi de bucuria ei, merge şi vinde toate câte are, şi cumpără ogorul acela. Apoi iarăşi, compară Împărăția cerurilor cu un comerciant căutând perle frumoase; iar găsind o perlă de mare preţ, ducându-se, a vândut toate câte avea, şi a cumpărat-o. Care este înţelesul parabolelor, scopul lor şi fraza cheie? În parabola privitoare la comoara ascunsă, Împărăția este comoara, în timp ce în cea cu perla de mare preţ, Împărăția este omul care caută perle! Împărăția  cerurilor este o comoară ascunsă, cel care găseşte ogorul unde se află comoara, de bucurie vinde tot şi cumpără ogorul, adică sacrifică tot pentru a cumpăra ogorul cu comoara (comp. cu Luca 14:33). În parabola cu perla de mare preţ, Împărăția este comerciantul care caută perle de mare preţ, el face parte din Împărăție (comp. cu Matei 21:43), el este un om care a cumpărat deja unele perle, el este deja comerciant, cu asta se ocupă (Matei 12:28-34), dar el caută perle de mare preţ; el însă nu a dat de esenţa Împărăției (Ioan 3:3-10). Comerciantul poate fi un iudeu, care a păzit legea (Romani 2:17-20), dar care încă nu la cunoscut pe Iisus, Perla de Mare preţ, care ne cere să ne lepădăm de toate, ca să câştigăm viaţa (Matei 16:24-26). Ca să obţină perla de mare preţ, - viaţa lui Iisus, comerciantul trebuie să vândă tot ce are, ca să o poată cumpără, în mod asemănător noi trebuie să renunţăm la toate averile ca să obţinem perla de mare preţ (Luca 14:33). Scopul parabolelor este acela de a le arăta oamenilor că nu putem câştiga Împărăția cerurilor printr-o lucrare religioasă de suprafaţă, ritualuri, tradiţii, forme, dar care nu îl fac pe om să dea TOTUL! Fraza cheie din parabola despre comoară este: „vinde toate câte are” iar fraza cheie din parabola cu perla este: „a vândut toate câte avea”. Deci, ca conluzie, se poate ridica întrebarea: vrei să găseşti comoara adică Împărăția? Dă totul şi o vei găsi! Vrei să fi parte din Împărăția cerurilor? Nu te opri la perle de mică valoare (legea lui Moise, împlinirea unor porunci) ci caută perla de mare preţ, sacrifică totul şi o vei găsi!

14. Pilda Năvodului - Matei 13:47-52: „Iarăşi: Împărăția cerurilor este asemănătoare năvodului aruncat în mare, şi aducând pești din orice soi. Care, când a fost umplut, trăgându-l pe ţărm, şi aşezându-se, au adunat pe cei buni în vase; iar pe cei stricaţi, i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul epocii: Îngerii vor ieşi şi vor despărţii pe cei răi din mijlocul celor drepţi, şi îi vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Aţi înţeles toate acestea? Ei I-au zis: Da! Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar, fiind făcut discipol pentru Împărăția cerurilor, este asemănător unui om, stăpân al casei, care scoate din comoara lui, lucruri noi şi vechi.” - Matei 13:47-52. Această parabolă o găsim consemnată în Matei 13:47-52; este demn de menţionat că aceasta este foarte asemănătoare cu cea despre grâu şi zizanie/neghină, deoarece în ambele ilustrări are loc o selecţie dintre buni şi răi la sfârşitul istoriei. Aici, Împărăția cerurilor este comparată cu un năvod care este aruncat în mare, acesta prinde tot felul de peştii, şi buni şi răi; este interesant că cei răi sunt luaţi din mijlocul celor buni şi sunt aruncaţi în cuptorul de foc, iar cei buni sunt adunaţi în vase, selecţia o vor face îngerii la sfârşitul istoriei. La revenirea Domnui cei strânşi în năvodul evangheliei: cei buni care ascultă de Cuvântul Domnului şi cei răi, care se prefac că ascultă, sunt adunaţi pentru judecată, iar îngerii vor da plata la cei drepţi şi pedeapsa la cei răi (Matei 13:38-42; Matei 24:31). Peştii buni vor fi strânşi în vase, faptul că sunt mai multe vase, indică faptul că Cerul are diferite camere şi poziţii (Ioan 14:2-3), totuşi, toţi peşti buni vor beneficia de nemurire şi fericire. Scopul parabolei este atenţionarea că nu toţi peştii din năvod vor ajunge în cer, şi astfel Domnul îi atenţionează pe toţi de pericolul ca la sfârşitul istoriei să fie aruncaţi în cuptor! De aceea, versetul cheie este: „Aţi înţeles toate acestea?” Aceste avertizări din parabole nu sunt lucruri de ignorat sau minimalizat, ci de înţeles şi de luat aminte!

15. Pilda cu oaia rătăcită, cu drahma pierdută, cu fiul risipitor - Matei 18:12-14, Luca 15:1-32: „Ce vi se pare? Dacă un om o să aibă o sută de oi, şi are să se rătăcească una dintre ele, nu va lăsa pe cele nouăzeci şi nouă pe munte, şi ducându-se, o caută pe cea rătăcită? Și dacă ar fi să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă; cele nefiind rătăcite. Tot aşa, nu este voinţa Tatălui vostru Cel ce este în ceruri, ca să piară unu dintre micuţii aceştia.” - Matei 18:12-14. „Dar de El s-au apropiat toţi vameşii şi păcătoşii, să asculte la El. Şi murmurau fariseii şi cărturarii, zicând: Acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă împreună cu ei. Iar El a zis către ei parabola aceasta, spunând: Care om dintre voi, având o sută de oi, şi pierzând una dintre ele; nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în deşert, şi se duce după cea pierdută, până are să o găsească? Şi găsind-o, o pune pe umerii lui, bucurându-se. şi venind acasă, chemă împreună prietenii şi vecinii lui, zicându-le: Bucuraţi-vă împreună cu mine; pentru că am găsit oaia mea cea pierdută. Vă zic: astfel va fi bucurie mai mare în cer pentru un păcătos, căindu-se; decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care nu au nevoie de căinţă. Sau care femeie având zece drahme, dacă are să piardă o drahmă, nu aprinde o lampă, şi mătură casa, şi caută cu grijă, până are să o găsească? Şi găsind-o, chemă împreună prietenele şi vecinele, zicând: bucuraţi-vă împreună cu mine; pentru că am găsit drahma pe care am pierdut-o. Vă zic: astfel se face bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos, căindu-se. Iar El a zis: un om oarecare avea doi fii. Şi cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui: Tată! Dă-mi partea cuvenită de avere; iar el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, fiul cel mai tânăr, strângând toate, s-a dus într-o ţară îndepărtată; şi acolo a risipit averea lui, vieţuind destrăbălat. Dar cheltuind el toate, s-a făcut o foamete mare în ţara aceea; şi el a început să fie lipsit. Şi ducându-se, s-a alipit de unu dintre cetăţenii ţării aceia; şi el l-a trimis pe câmpurile lui, să păzească porcii. Şi dorea să se sature din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar niciunu nu i-a dat. Dar, venindu-şi în sine, a zis: câţi angajaţi ai tatălui meu sunt îmbelşugaţi de pâini, iar eu pier aici de foame! Ridicându-mă, voi pleca la tatăl meu, şi voi zice: Tată! Am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să fiu chemat un fiu al tău. Fă-mă ca pe unu dintre angajaţii tăi. Şi ridicându-se, a venit la tatăl lui. Dar, fiind el încă departe, l-a văzut tatăl lui, şi s-a înduioşat, şi alergând, a căzut pe gâtul lui, şi l-a sărutat. Fiul însă i-a zis: Tată! Am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Nu mai sunt vrednic să fiu chemat fiul tău. Dar tatăl a zis către sclavii lui: aduceţi repede un veşmânt lung, pe cel dintâi, şi îmbrăcaţi-l şi daţi-i un inel în mâna lui, şi sandale în picioarele lui. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat; junghiaţi, şi mâncând, să ne veselim. Pentru că fiul acesta al meu, era mort, şi iarăşi trăieşte; era pierdut, şi a fost găsit. Și au început să se veselească. Dar fiul lui cel mai bătrân/mai mare era la câmp; şi când a venit, şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi dansuri. Şi chemând pe unu dintre servitori, a întrebat ce să fie acestea. Iar el i-a zis: Fratele tău a venit şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat pentru că l-a primit înapoi sănătos. Dar el s-a mâniat şi nu a vrut să intre; însă tatăl lui, ieşind, îl ruga. Iar el, răspunzând, a zis tatălui său: iată! Eu de atâţia ani îţi servesc ca un sclav, şi niciodată nu am călcat o poruncă de-a ta; şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Iar când a venit fiul acesta al tău, cel care a mâncat averea ta cu prostituate, i-ai junghiat viţelul cel îngrăşat. El însă i-a zis: copile! Tu eşti totdeauna cu mine, şi toate cele ale mele sunt ale tale. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm; pentru că fratele acesta al tău era mort, şi trăieşte; şi era pierdut, şi a fost găsit” - Luca 15:1-32. Domnul Iesus enunță trei parabole succesive, consemnate în Evanghelia după Luca. În aceste trei ilustrări, este redată expresiv, voinţa Tatălui ceresc de a nu pierde oamenii, ci de a-i recupera, îndrepta, restabili în turmă (oaia pierdută), respectiv în pungă (drahma pierdută), în familie (fiul pierdut).Tatăl nu doreşte moartea păcătosului, ci întoarcerea Lui (Ezechiel 18:23; Ezechiel 33:11). Ba mai mult, El este Păstorul care lasă cele 99 de oi, ce sunt ascultătoare, şi merge de caută oaia rătăcită. În Evanghelia după Luca, chiar precizează că: „Şi găsind-o, o pune pe umerii lui, bucurându-se. şi venind acasă, chemă împreună prietenii şi vecinii lui, zicându-le: Bucuraţi-vă împreună cu mine; pentru că am găsit oaia mea cea pierdută.” Motivul pentru care Domnul Iisus a spus aceaste ilustrări era acela de a corecta optica iudeilor legalişti, despre care relatarea precizează: „murmurau fariseii şi cărturarii, zicând: Acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă împreună cu ei.” Domnul Iisus Îl reprezintă corect pe Dumnezeu-Tatăl, fiindcă El nu-i repsinge pe vameşi şi păcătoşi! Apoi El predică corect pe Tatăl ceresc, ca fiind un Dumnezeu milos, care doreşte restabilirea păcătosului, nu pierderea Lui. El nu s-a bucurat când oaia s-a rătăcit, sau când moneda s-a pierdut, sau când fiul s-a pierdut într-o viaţă de destrăbălare; ci, dimpotrivă s-a bucurat când ele au fost recuperate! Fiul cel mare reprezintă pe evreii care păzeau legea şi care nu au căzut în păcate grave, dar aceştia aveau un păcat ascuns: dispreţul faţă de cei căzuţi, lipsa lor de milă, pe care Domnul o corectează arătând că cei drepţi nu trebuie să se supere sau să fie invidioşi pe dragostea Tatălui pentru cei căzuţi, deoarece tot ce are El este şi a lor, şi trebuie să înveţe să se bucure împreună cu cerul când un păcătos se întoarce de la calea lui cea rea. Versetul cheie în Evanghelia după Matei este: „Tot aşa, nu este voinţa Tatălui vostru Cel ce este în ceruri, ca să piară unu dintre micuţii aceştia”! Iar în Evanghelia după Luca, versetele-cheie sunt: „Vă zic: astfel va fi bucurie mai mare în cer pentru un păcătos, căindu-se, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care nu au nevoie de căinţă”, şi: „pentru că fiul acesta al meu, era mort, şi iarăşi trăieşte; era pierdut, şi a fost găsit”.