TEXTE APOCRIFE - CARTEA A DOUA A LUI ADAM ȘI A EVEI.

 

TEXTE APOCRIFE - CARTEA A DOUA A LUI ADAM ȘI A EVEI

Cap. I: 1 Când a auzit Luluva spusele lui Cain, a bufnit în plâns şi a plecat săi anunţe pe tatăl şi mama sa şi să le spună cum Cain la omorât pe fratele său Abel. 2 Atunci cu toţi au plâns în hohote şi şi-au dat palme peste obraji şi şi-au turnat praf peste cap şi şi-au rupt hainele şi au plecat la locul unde zăcea Abel, mort. 3 Şi l-au găsit mort întins pe pământ, iar fiarele erau împrejurul lui; şi au plâns ei şi au jelit, căci era fiul lor cel drept. Iar din trupul său, din cauza purităţi sale, a ieşit un miros plăcut de mirodenie. 4 Şi Adam l-a luat pe mâini, iar din ochii lui s-au scurs şiroaie de lacrimi şi au venit la peştera Comorilor, unde l-au aşezat şi l-au uns cu mirodenii şi mir. 5 Şi Adam şi Eva au fost în jale timp de o sută patruzeci de zile. Abel a avut cinsprezece ani şi jumătate, iar Cain şaptesprezece şi jumătate. 6 În ceea ce-l priveşte pe Cain, cum s-a făcut de dimineaţă, a luat-o pe sora sa Luluva şi s-a însurat cu ea, fără a cere consimţământ de la tatăl şi mama sa; căci ei nu l-au putut opri din cauza jalei în care se găseau. 7 Apoi el a coborât pe la poalele muntelui, departe de Grădină, în apropiere de locul unde l-a omorât pe fratele său.  Şi acolo au fost mulţi pomi fructiferi şi pădure. Sora lui i-a născut un fiu, care la rândul său s-a însurat şi au umplut acel loc. 9 Dar în cei priveşte pe Adam şi Eva, ei nu s-au mai împreunat după moartea lui Abel timp de şapte ani. Iar după aceasta, Eva a rămas însărcinată; şi până să rămână gravidă, Adam i-a zis ei: „Haide să mergem să aducem o ofrandă şi să-i cerem lui Dumnezeu să ne de-a un fiu în dreptate, în care să ne găsim pacea şi să-l însurăm cu sora lui Abel.” 10 Atunci au pregătit ei ofranda şi au pus-o peste altar şi au oferit-o în faţa Domnului şi l-au implorat pe El să accepte prinosul de la ei şi să le ofere un urmaş drept. 11 Şi Dumnezeu l-a auzit pe Adam şi a acceptat oferta lui. Apoi au slujit Adam şi Eva şi fica lor şi s-au coborât la peştera Comorilor şi au aprins o candelă, să ardă zi şi noapte, lângă capul neânsufleţit al lui Abel. 12 Apoi Adam şi Eva au continuat a posti şi a se ruga, până la vremea de naştere a Evei, când ea a zis: „Mi-a ajuns vremea să merg în peşteră să nasc.” 13 Şi Adam i-a zis: „Mergi şi ia-ţi fica cu tine să vegheze asupra ta, dar eu voi rămâne în această peşteră a Comorilor, lângă trupul fiului meu Abel.” 14 Şi a dat Eva ascultare şi ea şi fica ei au plecat. Iar Adam a rămas în peştera Comorilor.

Cap. II: 1 Şi a născut apoi Eva şi a adus pe lume un prunc frumos la chip şi cu o înfăţişare plăcută. Frumuseţea sa era asemenea tatălui său Adam, ba chiar mai frumos. 2 Iar când l-a văzut Eva, s-a liniştit şi a rămas opt zile în peşteră, iar apoi a trimis pe fica sa la Adam să-i spună să vină să vadă pruncul şi să-i dea nume; în vreme ce fica lor a rămas să stea lângă corpul neînsufleţit al fratelui său, până Adam se va întoarce; şi aşa a făcut.  3 Şi când a venit Adam şi a văzut frumuseţea fiului său şi chipul lui perfect, s-a bucurat foarte şi a fost consolat de lipsa lui Abel. Apoi el l-a numit pe fiu Set, ceea ce înseamnă, „Dumnezeu a auzit rugăciunea mea şi m-a scăpat de necazul meu” dar, mai înseamnă si „putere şi tărie.” 4 Iar după ce Adam a dat nume fătului, s-a întors la peştera Comorilor, pe când fica lor a plecat la mama ei. 5 Şi a stat Eva în acea peşteră până la împlinirea celor patruzeci de zile, iar apoi s-a întors la Adam, ea, fica lor şi fătul. 6 Au mers apoi la râul cu apă, unde Adam şi fica lui s-au spălat, căci erau în jale pentru Abel, iar Eva şi fătul s-au spălat şi ei pentru purificare. 7 Apoi când s-au întors, au luat şi au adus ofrandă pe munte, pentru făt, Iar Dumnezeu a acceptat ofranda lor şi i-a binecuvântat pe ei şi pe fiul lor Set; după care s-au întors în peştera Comorilor. 8 Iar Adam n-a mai cunoscut-o pe nevasta lui, Eva, până la sfârşitul vieţi lor; nici n-a mai născut ea vreodată, ci doar cei cinci: Cain, Luluva, Abel, Achila şi Set, care s-a născut singur. 9 Dar Set a crescut şi s-a întărit şi a început a posti şi a se ruga firesc.

Cap. III: 1 La şapte ani de la separarea lui Adam de Eva, i s-a arătat Satana, care a căutat al îndemna a se împreuna din nou cu ea. 2 Atunci Adam, s-a ridicat şi a venit în peştera Comorilor şi a rămas acolo să doarmă seară de seară, de deasupra peşteri. Însă în fiecare dimineaţă el a coborât în peşteră să se roage şi să se binecuvânteze în ea. 3 Dar cum s-a lăsat noaptea, el a urcat pe tavanul peşteri, unde a dormit singur, nefiindu-i teamă de Satana, că-i va da târcoale. Şi a continuat aşa să procedeze, timp de treizeci şi nouă de ani. 4 Atunci Satana, cel urâtor de dreptate, când l-a văzut singur pe Adam, rugându-se şi postind, s-a arătat înaintea lui sub formă de femeie frumoasă, care a venit şi a stat în faţa lui, în noaptea celei de-a patruzecia zi şi i-a zis: - 5 „Adame, din timpul în care tu ai început să locuieşti în această peşteră, noi am năzuit multă pace de la tine şi rugăciunile tale ne-au îndemnat şi ne-au consolat mult în privinţa ta. 6 Însă acum, Adame, după ce-ai trecut noaptea să dormi pe tavanul peşteri, noi ne-am îndoit de tine şi mare supărare a căzut peste noi, din cauza separări tale de Eva; şi mai mult, când tu eşti aici pe tavan, rugăciunile tale nu sunt ascultate, iar inima ta rătăceşte de ici colo. 7 Însă până să fi în peşteră, rugăciunile tale, s-au înălţat ca un foc împreunat şi a ajuns până jos la noi, iar tu ţi-ai găsit odihna. 8 Apoi îmi pare rău şi de copii tăi, care s-au înstrăinat de la tine, iar supărarea mea este mare, de moarte fiului tău Abel; căci el era drept şi când e vorba de cei drepţi, fiecăruia îi pare rău. 9 Însă bucuria mea a fost mare, când s-a născut fiul tău Set; totuşi peste puţin timp mi-a părut rău din cauza lui Eva, fiindcă ea este sora mea. Căci la momentul când Dumnezeu a trimis somnul acela profund peste tine şi a scos-o din partea ta, El atunci m-a făcut şi pe mine. Însă El pe ea a adus-o la tine, pe când eu am rămas necunoscută. 10 Eu m-am bucurat că sora mea este cu tine. Însă Dumnezeu mi-a făcut o promisiune înainte şi mi-a zis: Nu te îngrijora că Adam s-a urcat pe tavan şi stă acolo noaptea şi s-a separat de Eva, nevasta sa; căci Eu te voi trimite pe tine la el, să te împreuni cu el şi să-i naşti cinci copii, precum a făcut Eva. 11 Şi iată! Promisiunea lui Dumnezeu s-a împlinit acum; căci El este cel care m-a trimis la tine spre căsnicie; căci dacă tu te vei împreuna cu mine, eu îţi voi naşte mai buni şi mai frumoşi fii decât acei ai lui Eva. 12 Căci tu încă eşti tânăr şi nu trebuie să fi separat şi singur, ci tinereţea ta s-o cinsteşti cu veselie şi plăcere. Căci zilele repede trec, iar judecata ta este măreaţă. Întăreşte-te şi bucură te de zilele care ţi-au mai rămas în această lume. Căci plăcerea mea este în tine, iar tu te vei bucura de mine, în aceast fel, fără frică. 13 Ridică-te şi îndeplineşte porunca Dumnezeului tău;” şi s-a aşezat ea aproape de Adam şi l-a îmbrăţişat. 14 Dar când a văzut Adam aceasta, s-a rugat cu multă râvnă la Dumnezeu să-l scape de ea. 15 Apoi Dumnezeu a trimis Cuvântul Său la Adam, spunând: „Adame, acea arătare, este cel ce ţi-a promis divinitate şi mărire şi cel ce ţi-a arătat ţie toate formele; o dată ca femeie, apoi ca înger, apoi în formă de şarpe, apoi în asemănarea lui Dumnezeu, dar toate acestea le-a făcut numai ca să-ţi nimicească sufletul tău. 16 Prin urmare, Adame, înţelege-ţi inima ta, căci de multe ori te-am scăpat din mâna lui, ca să-ţi arăt că Eu sunt Dumnezeu şi că Eu îţi vreau binele şi nu vreau să te ruinez.” 

Cap. IV: 1 Apoi i-a poruncit Dumnezeu lui Satana, să se arate în adevărata sa formă hidoasă. 2 Iar când l-a văzut Adam, s-a speriat şi a început să tremure, căci era foarte urât. 3 Iar Dumnezeu i-a zis lui Adam: „Uită-te la acest diavol şi la privirea lui hidoasă şi să şti că el este cel ce te-a făcut să cazi din starea ta divină, în întuneric, de la pace şi odihnă, la trudă şi nenorocire. 4 Şi uiă-te la cel ce-şi zice că este Dumnezu! Poate Dumnezeu să fie negru? Ar lua Dumnezeu formă de femeie? Este cineva mai puternic decât Dumnezu? Poate El să fie întrecut? 5 Vezi că nu poate pleca din prezenţa ta şi nu poate fugi! De aceea Eu îţi spun ţie, nu-ţi fie frică de el, ci mai de grabă ai grijă şi te fereşte de el, în orice ar încerca să-ţi facă.”6 Atunci l-a depărtat Dumnezeu pe Satana din faţa lui Adam, iar apoi l-a întărit şi consolat pe Adam, zicându-i: „Mergi jos în peştera Comorilor şi nu mai sta separat de Eva; Eu voi înăbuşi în tine toată pierzarea trupească.” 7 Din acea oră, el i-a lăsat pe Adam şi Eva, iar ei s-au bucurat în odihna lor de la toate poruncile lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu i-a eliberat şi pe urmaşi lui Adam, ci numai pe Adam şi Eva. 8 Atunci Adam i-a slujit şi i-a mulţumit lui Dumnezeu, că l-a eliberat şi a avut răbdare cu el; şi el a coborât şi a intrat în peşteră şi a stat cu Eva la un loc, ca la început.9 Şi cu aceasta s-a sfârşit ce-a de-a patruzecea zi de la separarea lui de Eva. 

Cap. V: 1 Dar în ceea ce-l priveşte pe Set, la vârsta sa de şapte ani a ştiut binele şi răul şi a stat mereu a posti şi a se ruga şi a petrecut nopţile în conjurarea lui Dumnezeu, pentru milă şi iertare. 2 El la fel a postit în fiecare zi înainte de-aşi aduce ofranda, mai mult decât tatăl său, căci el a fost de o înfăţişare cinstită, asemeni unui înger al lui Dumnezeu. Deasemenea a avut o inimă bună, care i-a purtat sufletul curat; din această cauză, el a adus oferte în fiecare zi. 3 Iar Dumnezeu a fost mulţumit de ofrandele, dar la fel şi de puritatea lui. Astfel el a persistat în a face voia lui Dumnezeu, dar şi a tatălui şi mamei sale, până la vârsta de şapte ani. 4 După aceea, coborând jos de pe altar, căci şi-a terminat de adus oferta, Satana i s-a arătat, sub forma unui înger strălucitor, cu un pumnal la fel în mână, înfăşat cu un brâu sclipitor. 5 Şi l-a salutat pe Set cu un zâmbet plăcut, începând al ademeni prin vorbe alese, spunându-i: „Set, de ce locuieşti atât pe munte? Căci este dur şi plin de pietre, de nisip şi de pomi neroditori, pustietate goală, fără locuitori şi fără oraşe, fără locuri plăcute şi este cald, năduf şi neplăcut.” 6 Şi a mai adăugat el: „Căci noi stăm în locuri plăcute, în altă lume decât aceasta pământeană. Lumea noastră este o lume de lumini, iar condiţiile noastre de trai sunt minunate; femeile noastre sunt mai frumoase ca toate şi a-şi dori să te însori cu una; căci am văzut că eşti prea cinstit, iar pe pământul acesta, nu se găseşte nicio femeie destul de bună pentru tine. Pe lângă aceasta, aceste femei de aici au doar cinci simţuri. 7 Însă în lumea noastră, sunt foarte mulţi oameni şi foarte multe tinere, una mai frumoasă decât alta. De aceea doresc să te muţi la noi, ca tu să vezi puterea mea şi să te însori cu oricare vei vrea din ele. 8 Şi vei locui acolo în pace şi vei fi plin de splendoarea lumini, precum suntem noi. 9 Tu vei putea să rămâi în lumea noastră şi te vei odihni de această lume şi de nenorocire şi nu vei mai simţi vreo dată leşin şi trudă. Acolo nu mai este nevoie să aduci ofrande şi să ceri milă, fiindcă nu vei mai păcătui, nici că vei mai fi dus în ispită. 10 Iar dacă îmi vei da ascultare, tu te vei însura cu una din ficele mele, căci la noi aceasta nu este păcat să faci, nici nu este socotit ca lăcomie trupească. 11 Căci noi în lumea noastră nu avem Dumnezeu, ci noi toţi suntem dumnezei şi toţi suntem din lumină divină, puternici şi plini de slavă.”

Cap. VI: 1 Când a auzit aceste lucruri Set, a rămas uimit, iar inima sa a înclinat spre aceste îndemnări ale lui Satana şi i-a zis lui: „Spui tu că mai există şi altă lume, decât aceasta şi alte făpturi mai frumoase decât cele din lumea asta?” 2 Iar Satana i-a spus: „Da, precum ai auzit de la mine, iar eu o reprezint, după cum ţi-am spus.” 3 Şi Set a zis către el: „Spusele tale m-au fascinat şi descrierea frumoasă pe care mi-ai făcut-o. 4 Însă eu nu pot merge cu tine azi, până nu voi merge la tatăl meu Adam şi la mama mea Eva, să le spun lor tot ce mi-ai spus mie. Apoi dacă ei vor fi de acord să mă lase, eu voi merge.” 5 Şi iarăşi a mai spus Set: „Mie, îmi este frică orice să fac fără acordul tatălui şi a mamei mele, ca să nu fiu pierdut ca fratele meu Cain şi tatăl meu Adam, care a neglijat porunca lui Dumnezeu. Dar fiindcă tu cunoşti aceste lucruri, vino şi ne vom întâlni aici mâine dimineaţă.” 6 Când Satana a auzit acestea, i-a zis lui Set: „Dacă-i spui tatălui tău Adam ce ţi-am zis eu, el nu te va lăsa să vi cu mine. 7 Ci ascultă-mă pe mine, nu-i spune tatălui şi mamei tale ce ţi-am spus eu ţie, ci vino cu mine astăzi, în lumea noastră, unde vei vedea frumuseţi multe şi unde te vei delecta, iar fii mei îţi vor revela despre lucrurile de acolo şi te vei umple de veselie şi te vei ferici din ce în ce mai mult. Apoi eu te voi întoarce în acest loc mâine dimineaţă, dar dacă nu vei vrea să te întorci, atunci fie să rămâi acolo să locuieşti.” 8 Atunci Set i-a răspuns: „Sufletele tatălui şi mamei mele atârnă de mine şi dacă mă voi ascunde de ei o zi, ei vor muri, iar Dumnezeu mă va învinovăţi pe mine că am păcătuit împotriva lor. 9 Căci înafară de-a aduce ofrande în locul acesta, noi nu ne despărţim nicio oră; nici eu nu merg în altă parte, decât dacă ei mă lasă. Dar ei mă tratează amabil, căci eu mă întorc la ei repede.” 10 Atunci a zis Satana: „Ce ţi se va întâmpla ţie dacă te vei ascunde de ei o noapte şi te vei întoarce la ei dis de dimineaţă?” 11 Însă văzând Set că el continuie să vorbească şi că nu-l lasă să plece - a urcat în grabă pe altar şi şi-a ridicat mâinile la Dumnezeu, cerând mântuire de la El. 12 Atunci Dumnezeu şi-a trimis Cuvântul Său şi l-a blestemat pe Satana, care a fugit. 13 Dar urcând Set pe altar, s-a gândit în inima sa: „Altarul este loc pentru ofrandă şi Dumnezeu este acolo, iar focul divin va consuma ofranda, iar Satana nu-mi va putea face niciun rău şi nu mă va lua cu el.”14 Apoi Set a coborât de pe altar şi a plecat la tatăl şi mama sa, pe care i-a găsit în drum căutându-l plini de dorul lui, iar el fiind puţin cam speriat. 15 Atunci a început el a le povesti cele întâmplate lui din partea Satanei, care s-a transformat în înger. 16 Dar când Adam a auzit aceasta, l-a sărutat pe obraz şi l-a avertizat de acel înger, spunându-i că a fost Satana care i-a venit lui. Apoi, Adam l-a luat pe Set şi au plecat la peştera Comorilor, fericiţi că totul s-a sfârşit cu bine. 17 Iar din ziua aceea Adam şi Eva, nu s-au mai depărtat niciodată de el, oriunde ar merge, nici când a avut de adus ofranda. 18 Aceasta s-a întâmplat lui Set când a avut vârsta de nouă ani.

Cap. VII: 1 Când Adam a văzut că Set este un fiu de-o inimă curată, a căutat să-l însoare, căci s-a gândit că duşmanul să nu-i mai apară altă dată şi să-l ademenească. 2 Aşa că Adam a zis către fiul său Set: „Dorinţa mea fiule este ca tu să te însori cu sora ta Achila, sora lui Abel, ca ea să-ţi nască copii, care să umple pământul; în acord cu promisiunea lui Dumnezeu, făcută nouă. 3 Nu-ţi fie frică fiule, căci în aceasta nu este disgraţie. Doresc să te însori, ca duşmanul să nu te ademenească pe tine.”4 Set oarecum n-a vrut să se însoare, dar din supunere faţă de tatăl şi mama sa, el n-a scos niciun cuvânt. 5 Aşa că Adam l-a însurat pe el cu Achila, la vârsta de cinsprezece ani. 6 Iar la vârsta de douăzeci de ani a primit un fiu, pe care l-a numit Enos; iar apoi a mai avut şi alţi copii. 7 Enos a crescut şi s-a însurat şi l-a avut pe Cainan. 8 Cainan la fel a crescut şi s-a însurat şi l-a avut pe Mahalalel. 9 Şi toţi aceşti fii s-au născut până Adam era în viaţă şi au locuit în peştera Comorilor. 10 Şi când zilele lui Adam au fost de nouăsute treizeci de ani, cele ale lui Mahalalel o sută. Mahalalel, când a crescut, a iubit postul şi rugăciunea şi a muncit din greu până ce zilele de pe urmă ale părintelui nostru Adam, nu s-au apropiat. 

Cap. VIII: 1 Când părintele nostru Adam a văzut că sfârşitul lui este aproape, l-a chemat pe fiul său Set, să vină la el în peştera Comorilor şi i-a zis: - 2 „Set, fiul meu, adu-i la mine pe fii tăi şi pe fiii fiilor tăi, să-i binecuvântez pe ei, înainte de moarte.” 3 Atunci Set auzind aceste spuse de la tatăl său Adam, a mers şi i-a adus cu lacrimi în ochii şi i-a adunat pe toţi fii săi şi pe fiii fiilor săi şi i-a adus la tatăl său Adam. 4 Dar când Adam i-a văzut pe toţi în preajma sa, a plâns căci a trebuit să se despartă de ei. 5 Iar ei când l-au văzut că plânge, au plâns şi cu toţi laolaltă, zicându-i: „Cum vei fi tu despărţit de noi, părinte al nostru? Cum te va primi pământul şi te va ascunde de ochii noştri?” Şi spunând aceasta, s-au zbuciumat cu toţi la un loc şi au plâns. 6 Atunci părintele nostru Adam i-a binecuvântat pe toţi şi i-a zis lui Set, după ce i-a binecuvântat: - 7 „O Set, fiul meu, tu cunoşti această lume - că este plină de necazuri şi de trudă şi şti toate ce ni s-au întâmplat nouă, de chinurile noastre. De aceea îţi poruncesc în felul următor: Să-ţi păstrezi inocenţa, să fi pur şi drept şi să ai credinţă în Dumnezeu; dar să nu înveţi nimic din spusele lui Satana, nici să nu dai crezare arătărilor lui. 8 Ci păzeşte aceste porunci pe care ţi le-am dat ţie şi apoi spunele mai departe fiului tău Enos, iar el să le spună fiului său Cainan, iar Cainan lui Mahalalel; ca ele să se menţină în permanenţă printre fiii şi urmaşi voştri. 9 Set, fiul meu, după moartea mea, să iei trupul meu şi să-l ungi cu mir, aloe şi smirnă şi aşează-l aici în peştera Comorilor, în care sunt toate aceste semne, pe care Dumnezeu ni le-a dat din grădină. 10 Căci fiule, după o vreme va veni un potop care-i va îneca pe toţi şi care va lăsa în viaţă numai opt suflete. 11 Însă fiule, aceia care vor trăi atunci printre urmaşi voştri, să i-a trupul meu cu ei din această peşteră, în arcă; până ce apele nu se vor potoli şi vor ieşi din ea. 12 Apoi după ce se vor salva de la ape, să i-a trupul meu şi să-l aşeze în mijlocul pământului. 13 Căci locul în care vor aşeza trupul meu va fi mijlocul pământului. De acolo va veni Dumnezeu şi ne va salva pe toţi cei de felul nostru. 14 Dar acum, Set, fiul meu, pune-te căpetenie peste poporul tău; îngrijeşte-i şi veghează asupra lor în teamă de Dumnezeu şi poartă-i pe calea ce-a bună. Porunceşte le să postească până la Dumnezeu şi fă-i să înţeleagă, să nu-i dea ascultare lui Satana, căci el îi va nimici. 15 Atunci iarăşi desparte-i pe fii tăi şi pe fiii fiilor tăi, de fiii lui Cain; să nu se amestece nicio dată cu ei, nici să nu se apropie de ei vreo dată, nici cu vorba nici cu fapta.” 16 Apoi Adam şi-a dat binecuvântarea sa decentă lui Set şi fiilor săi şi fiii fiilor săi. 17 Apoi s-a întors către fiul său Set şi către nevasta sa Eva şi le-a zis: „Păstraţi acest aur, tămâia şi mirul, pe care Dumnezeu ni le-a dat ca semne, căci în timpul potopului, toată creaţia va fi nimicită. Iar cei ce vor urca în arcă, vor lua cu ei aurul, tămâia şi mirul, la un loc cu trupul meu şi trupul meu, aurul, tămâia şi mirul, le vor pune în mijlocul pământului. 18 Căci după aceea, după multă vreme în oraşul în care va fi găsit trupul meu, aurul, tămâia şi mirul, vor fi jefuite. Însă prada nu se va pierde, ci se va păstra până la venirea Cuvântului lui Dumnezeu în trup de om, când regi le vor lua şi le vor aduce lui ofertă. Aur, ca semn că El este rege, tămâia, ca semn că El este Dumnezeu în cer şi pe pământ şi mirul ca semn a suferinţelor sale. 19 Aurul mai este semn că El îl va învinge pe Satana şi pe toţi duşmani noştri; tămâia ca semn că el va învia din morţi şi se va ridica deasupra de toate care sunt în cer şi pe pământ; şi mirul ca semn că el va bea fiere amară şi va suferi suferinţele locuinței morților de la Satana. 20 Iar acum Set, fiul meu, fiindcă ţi-am relevat aceste taine ascunse, pe care Dumnezeu mi le-a relevat mie; păzeşte poruncile mele pentru tine şi pentru poporul tău.”

Cap. IX: 1 După ce a terminat Adam poruncile sale către fiul său Set, membrele lui s-au muiat, mâinile şi picioarele lui şi-au pierdut puterea, gura lui a rămas mută, iar limba sa a încetat a mai vorbi. El a închis ochii şi şi-a dat duhul. 2 Dar văzând fii săi că el a murit, s-au aruncat peste el, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, plângând. 3 Adam a trăit nouă sute treizeci de ani pe pământ şi-a murit în ziua a cinsprăzecia de Barmudeh, conform socoteli făcute după epacta solară, la ora nouă. 4 A fost ziua de Vineri, în aceiaşi zi când a fost creat şi în care s-a odihnit şi ora la care el a murit a fost aceiaşi cu ora când a ieşit din grădină. 5 Atunci, Set l-a uns cu multe mirodenii din pomii cei sacri de pe Muntele Sfânt şi l-a înfăşat şi i-a aşezat trupul în partea de răsărit, în peşteră, unde era situată tămâia, iar în faţa lui a pus o candelă care ardea permanent. 6 Apoi fii săi au stat înaintea lui plângându-l şi jelindu-l pe el toată noaptea până la răsăritul de soare. 7 Atunci Set şi fiul său Enos, au ieşit din peşteră şi au căutat să aducă ofrandă bună Domnului şi au dat a urca la altarul lui Adam. 8 Dar Eva le-a zis lor: „Aşteptaţi să întrebăm mai întâi pe Dumnezeu să primească ofranda noastră şi să ţină El sufletul lui Adam slujnicul Său şi să-l i-a sus pentru odihnă. 9 Şi cu toţi s-au ridicat şi s-au rugat.

Cap. X: 1 Şi după ce au terminat rugăciunea, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la ei şi i-a consolat din privinţa lui Adam. 2 După aceea ei au adus ofranda pentru ei şi tatăl lor. 3 Iar după ce-au terminat de adus, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Set, ca fiind cel mai vârsnic dintre toţi şi i-a zis: „Set, Set, Set, de trei ori. Precum am fost cu tatăl tău, la fel voi fi cu tine, până la împlinirea legământului, pe care l-am făcut cu el - tatăl tău, când i-am zis: Eu voi trimite Cuvântul Meu şi El te va scăpa pe tine şi seminţia ta. 4 Dar păstrează poruncile pe care ţi le-a dat tatăl tău Adam şi nu te alipi de seminţia lui Cain, fratele tău.” 5 Şi Dumnezeu a luat Cuvântul Său de la Set. 6 Atunci Set, Eva şi fii lor au coborât de pe munte spre peştera Comorilor. 7 Adam a fost primul care a cunoscut moartea în ţara Edenului, în peştera Comorilor; căci nimeni până atunci, în afară de Abel, care a fost omorât, n-a cunoscut moartea. 8 Atunci toţi urmaşi lui Adam s-au ridicat şi l-au plâns pe părintele lor Adam şi au adus oferte lui, timp de o sută patruzeci de zile.

Cap. XI: 1 După moartea lui Adam şi a lui Eva, Set a separat pe fii săi şi pe fiii fiilor săi, de fii lui Cain; căci Cain şi seminţia sa au coborât jos şi s-au stabilit în partea de vest, în apropiere de locul unde el şi-a ucis pe fratele său Abel. 2 Pe când Set şi fii lui, au locuit în partea de nord, pe munte în jurul peşteri Comorilor, ca să fie aproape de părintele lor Adam. 3 Iar Set bătrânul, înalt şi bun, cu un duh minunat şi cu o minte dreaptă, a stat în fruntea poporului său, îngrijindu-i în inocenţă, căinţă şi blândeţe, nelăsând pe niciunul dintre ei să coboare jos în vale la fiii lui Cain. 4 Căci din puritatea lor, ei au fost numiţi „Fii lui Dumnezeu”, căci ei au fost cu Dumnezeu, în ciuda mulţimi îngerilor căzuţi; ei au continuat în rugăciuni şi au dat slavă lui Dumnezeu şi au cântat psalmi Lui în peştera lor, în peştera Comorilor. 5 Atunci Set s-a pus în faţa tatălui său Adam şi a mamei sale Eva şi s-a rugat zi şi noapte, cerând milostivire pentru el şi fii săi; iar când s-au iscat unele dificultăţi cu vreun fiu, Dumnezeu l-a consolat. 6 Şi fiilor lui Set nu le plăceau lucrurile lumeşti, ci au fost întorşi către lucurile cereşti; căci alte gânduri nu aveau, decât slavă, cinste şi psalmii lui Dumnezeu. 7 De aceea ei tot timpul auzeau voci de îngeri, cântând cinste şi mărire lui Dumnezeu, din Grădină, sau când erau în misiunea lui Dumnezeu, sau când urcau la cer. 8 Căci Set şi fii săi din cauza purităţi lor, au auzit şi au văzut acei îngeri. În plus, Grădina nu era prea departe deasupra lor, ci doar la circa cinsprezece cubi duhovniceşti. 9 Dar un cub duhovnicesc, coincide cu trei cubi omeneşti, la un loc patruzeci şi cinci de cubi. 10 Deci Set şi fii săi locuiau pe munte în apropiere de Grădină; ei n-au semănat nici n-au cules; căci ei n-au lucrat pentru hrană, nici măcar grâu, ci doar pentru ofrande. Ei au mâncat fructe aromate din pomi care au crescut pe muntele pe care ei locuiau. 11 Atunci Set postea des, la patruzeci de zile, precum făcea şi fiul său cel mai vârsnic, căci familia lui Set, simţeau mireasma plăcută care venea din Grădină, când bătea vântul înspre ei. 12 Ei au fost fericiţi şi inocenţi, fără frică neaşteptată; printre ei n-a existat gelozie, nic fapte rele, nici ură nici duşmănie. Nu aveau pasiuni lumeşti, iar din gurile lor nu ieşeau vreo dată vorbe rele şi blestemuri, nici fraude. Căci ei nu s-au jurat în timpul acela; da chiar dacă se întâmpla vreo dată ca cineva să fie nevoit să jure, ei au jurat pe sângele nevinovat al lui Abel. 13 Şi ei i-au constrâns pe fii şi femeile lor în fiecare zi în peşteră, să postească şi să se roage şi să-i slujească Celui Prea Înalt; şi s-au binecuvântat prin trupul părintelui lor Adam cu care s-au consolat. 14 Şi aşa au trăit ei până ce zilele lui Set nu s-au apropiat de sfârşit.

Cap. XII: 1 Apoi Set, cel drept, a chemat pe fiul său Enos şi Cainan, fiul lui Enos şi pe Mahalalel, fiul lui Cainan şi le-a zis: - 2 „Fiindcă sfârşitul meu este aproape, doresc să construiesc un acoperiş peste altarul de ofrande.” 3 Şi au dat ei ascultare poruncilor lui şi au ieşit cu toţi şi bătrâni şi tineri şi s-au supus la lucru şi au ridicat un acoperiş frumos peste altar. 4 Iar Set a gândit că binecuvântare vor primi pentru această faptă şi s-a gândit ca înainte de moarte, să aducă ofrande pentru ei. 5 Apoi după ce zidirea acoperişului a fost terminată, el le-a poruncit să aducă ofrande/jertfe. Şi au adus cu sârguinţă toate cele necesare şi le-au adus la Set, tatăl lor, care le-a luat şi le-a pus pe altar şi s-a rugat lui Dumnezeu să le primească şi să aibe milă de sufletele fiilor lui şi să nu-i dea pe mâna lui Satana. 6 Dumnezeu a primit ofranda lui şi şi-a trimis binecuvântarea Sa asupra lui Set şi asupra fiilor lui. Apoi Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Set, zicând: „La sfârşitul celor cinci mii şi jumătate de ani, după cum Am promis ţie şi tatălui tău, Eu voi trimite Cuvântul Meu şi El te va salva pe tine şi seminţia ta.” 7 Apoi Set şi fii săi şi fii fiilor săi, s-au întâlnit laolaltă şi au coborât de la altar şi s-au îndreptat spre peştera Comorilor - unde s-au rugat şi s-au binecuvântat şi s-au uns prin trupul lui Adam. 8 Dar Set a rămas în peştera Comorilor pentru câteva zile, unde a suferit chinurile morţi. 9 Atunci Enos, primul său fiu născut, a venit le el cu Cainan, fiul lui Enos şi Mahalalel, fiul lui Cainan şi Iared fiul lui Mahalalel şi Enoh, fiul lui Iared cu nevestele şi fii lor, au venit să primească binecuvântarea de la Set. 10 Atunci Set s-a rugat pentru ei şi i-a binecuvântat şi i-a conjurat prin sângele lui Abel cel drept, spunând: „Vă rog pe voi, fii mei, să nu lăsaţi pe niciunul dintre voi să coboare de pe acest Munte Sfânt şi pur. 11 Nu vă aliaţi cu fii lui Cain, ucigaşul şi păcătosul, care şi-a omorât fratele; căci voi ştiţi fiii mei, că noi toţi am fugit de ei, căci ei umblă în păcate.” 12 Iar după ce-a spus asta, Set l-a binecuvântat pe Enos, primul său născut şi i-a poruncit ca pe poporul său să-l poarte în puritate în preajma părintelui Adam, toate zilele vieţi lui; precum şi să aducă ofrande la timp pe altarul pe care l-a reconstruit Set; şi i-a mai poruncit să-şi poarte poporul său în dreptate şi în puritate, toate zilele vieţi lui. 13 Atunci membrele lui Set s-au lăsat în jos, mâinile şi picioarele lui şi-au pierdut puterea, gura sa a amurţit şi n-a mai vorbit şi şi-a dat duhul şi a murit la o zi după împlinirea vârstei de nouă sute doisprăzece ani; în ce-a de-a douăzeci şi şaptea zi a luni Abib; Enoh a fost atunci de douăzeci de ani. 14 Atunci ei i-au uns cu atenţie trupul lui Set cu mirodenii şi l-au înfăşat şi l-au aşezat în peştera Comorilor, de partea dreaptă a tatălui său Adam şi l-au plâns timp de patruzeci de zile; şi au oferit daruri pentru el pe altar, la fel cum au făcut pentru Adam. 15 După moartea lui Set, Enos a devenit căpetenia lor, pe care i-a purtat cu dreptate şi bunătate, precum i-a poruncit tatăl său. 16 În timpul în care Enos a avut optsute douăzeci de ani, Cain a avut o numeroasă seminţie; căci ei s-au însurat des, fiind dedaţi la lăcomiile lumeşti, până ce colţul de lume din jurul muntelui nu s-a umplut de ei.

Cap. XIII: 1 Iar în zilele acelea a trăit Lameh cel orb, care era din fiii lui Cain. el a avut un fiu pe nume Atun, iar ei au avut vite multe. 2 Dar Lameh a avut un obicei, să le pască un păstor tânăr, care să aibe grija lor; iar acesta când s-a întors seara de la păşune acasă, s-a plâns în faţa bunicului, şi în faţa tatălui său Atun şi a mamei sale Hazina, zicându-le: „Eu nu mai pot paşte vitele acelea de unu singur, căci cineva îmi va fura din ele, s-au mă va omorâ, ca să fure.” Căci printre fii lui Cain au existat multe tâlhări, omoruri şi păcate. 3 Atunci Lameh s-a milostivit de el şi i-a zis: „Într-adevăr, el singur poate fi atacat de oameni de pe alocuri.” 4 Şi Lameh s-a ridicat şi a luat arcul cu săgeţi, pe care l-a avut încă din tinereţea lui, de când era orb; şi şi-a luat multe săgeţi şi pietre şlefuite şi praştia pe care a avut-o şi a ieşit pe câmp cu tânărul păstor; şi s-a pus el şi a stat în spatele vitelor, iar tânărul le-a supraveghiat; şi aşa a făcut Lameh multe zile. 5 Între timp Cain, pe care Dumnezeu l-a alungat şi l-a blestemat să tremure şi să chinuie; din care cauză el de atunci nu şi-a găsit nici pace, nici nu s-a putut stabili undeva, ci a hoinărit din loc în loc. 6 Într-o zi a ajuns el la nevestele lui Lameh şi le-a întrebat de el. Iar ele i-au răspuns: „El este pe câmp cu vitele.” 7 Atunci Cain a mers să-l caute pe el, dar cum a intrat pe câmp, tânărul păstor a auzit zgomote, iar turma de vite când l-a văzut s-a înspăimântat. 8 Atunci el a mers şi i-a zis lui Lameh: „Stăpâne, să fie aceea vreo fiară sălbatică s-au vreun tâlhar?” 9 Iar Lameh i-a zis: „Arată-mi încotro este.” 10 Apoi Lameh şi-a luat arcul şi săgeata şi şi-a pus o piatră în praştie şi când Cain s-a arătat la vedere, păstorul i-a zis lui Lameh: „Trage înainte, căci el vine înspre noi.” 11 Şi Lameh a tras cu săgeata în Cain şi l-a nimerit. Apoi l-a lovit din praştie, care l-a nimerit în obraz şi i-a scos amândoi ochii şi Cain a căzut jos şi a murit pe loc. 12 Apoi Lameh şi tânărul păstor au venit la el şi l-au găsit cum zace întins pe pământ. Iar tânărul păstor i-a zis lui Lameh: „Este Cain, bunicul nostru, pe care tu l-ai omorât, stăpâne!” 13 Atunci lui Lameh i-a părut rău pentru el şi a avut mustrări şi regrete şi l-a prins de cap pe tânăr cu palmele sale şi i-a răsucit capul, iar acesta a căzut ca mort; dar Lameh a gândit că se preface, aşa că a luat o piatră şi l-a lovit cu ea şi i-a spart capu şi l-a omorât.

Cap. XIV: 1 Când a împlinit Enos nouă sute de ani, toţi fiii lui Set şi ai lui Cainan şi primul lui născut, cu nevestele şi copiii lor, s-au adunat în jurul lui, cerând de la el să-i binecuvânteze. 2 Atunci el s-a rugat pentru ei şi i-a binecuvântat şi i-a conjurat pe sângele lui Abel cel drept, zicând: „Niciun fiu de-al vostru să nu coboare jos de pe acest Munte Sfânt şi nici să nu se alăture fiilor lui Cain, ucigaşul. 3 Apoi Enos l-a chemat pe fiul său Cainan şi i-a zis lui: „Vezi fiul meu şi îndreaptă-ţi inima spre poporul tău şi poartă-i în dreptate şi inocenţă, ca să nu se îndepărteze de la trupul părintelui nostru Adam, în toate zilele vieţi tale.” 4 După aceasta Enos a purces la odihnă, la vârsta de nouăsute optzeci şi cinci de ani, iar Cainan l-a înfăşat în peştera Comorilor şi l-a aşezat în partea stângă a lui Adam şi a adus ofertă pentru el, după obiceiul înaintaşilor lor.

Cap. XV: 1 Iar după moartea lui Enos, Cainan a stat în fruntea poporului său în dreptate şi inocenţă, după cum i-a poruncit tatăl său şi a continuat să slujească înaintea trupului lui Adam, în peştera Comorilor. 2 Apoi Cainan a trăit nouă sute zece ani, după care nişte suferinţe au venit asupra lui. Înainte de a purcede spre odihnă, toţi părinţi cu nevestele şi fii lor, au venit la el, iar el i-a binecuvântat şi i-a conjurat pe ei pe sângele lui Abel cel drept, spunându-le lor: „Niciunul din voi să nu coboare de pe acest Munte Sfânt şi să nu se împreune cu fiii lui Cain, ucigaşul.”3 Mahalalel, primul său născut, a primit poruncile tatălui său, care l-a binecuvântat şi apoi a murit. 4 Atunci Mahalalel, l-a uns cu mirodenii plăcute la miros şi l-a aşezat în peştera Comorilor, cu părinţi lui. Apoi au adus ofrande pentru el, după obiceiul înaintaşilor lor.

Cap. XVI: 1 Atunci Mahalalel a stat în fruntea poporului său şi i-a purtat în dreptate şi inocenţă şi i-a vegheat să nu se împreune cu fiii lui Cain. 2 Şi el a continuat tradiţia în peştera Comorilor, rugându-se şi slujind înaintea trupului lui Adam; cerând lui Dumnezeu milă pentru el şi pentru poporul său, până la împlinirea vrstei de optsute şaptezeci de ani, după care s-a îmbolnăvit. 3 Apoi toţi urmaşi săi s-au adunat laolaltă ca să-i binecuvânteze, până ce nu va părăsi această lume. 4 Şi Mahalalel s-a ridicat stând pe patul său, iar lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji şi l-a chemat pe fiul său cel mai vârsnic, Iared, care a venit la el. 5 Apoi l-a sărutat pe el pe obraz, zicându-i: „Iared, fiul meu, te conjur pe tine prin Cel ce-a făcut cerul şi pământul, să veghezi asupra poporului tău şi să-i porţi în dreptate şi inocenţă; pe niciunul din ei să nu-i laşi să coboare de pe acest Munte Sfânt la fii lui Cain, căci vor pieri laolaltă cu ei. 6 Ascultă fiule, căci va veni vremea unei mari nimiciri pe faţa pământului din pricina lor; căci Dumnezeu va fi supărat pe lume şi-i va nimici prin ape. 7 Căci deasemenea ştiu că fiii tăi nu-ţi vor da ţie ascultare, ci se vor coborâ jos de pe munte şi se vor împreuna cu fiii lui Cain şi vor pieri cu ei. 8 Fiule! Învaţă-i şi veghează asupra lor, ca să nu se învinovăţească şi să li se alăture lor.” 9 Mahalalel a mai zis fiului său Iared: „După ce voi muri, unge trupul meu şi aşează-l în peştera Comorilor alături de părinţi noştri. Apoi stai în faţa trupului meu şi roagă te lui Dumnezeu şi ai grijă de tot şi îndeplineşte-ţi misiunea ta în faţa lor, până nu vei purcede şi tu la odihnă.” 10 Mahalalel apoi i-a binecuvântat pe toţi fii săi, apoi s-a întins pe patul său şi a purces spre odihnă, la fel ca părinţi lui. 11 Dar când Iared a văzut moartea tatălui său Mahalalel, a plâns şi a suferit şi la îmbrăţişat şi i-a sărutat mâinile şi picioarele şi aşa au făcut toţi urmaşi lui. 12 Apoi l-au uns cu atenţie fii lui şi l-au aşezat lângă părinţi lui; şi s-au ridicat şi l-au plâns timp de patruzeci de zile.

Cap. XVII: 1 Apoi Iared a păzit poruncile tatălui său şi l-a purtat ca un leu pe poporul său şi l-a condus în dreptate şi inocenţă şi le-a poruncit ca nimic să nu facă fără a se consulta mai întâi cu el. Căci lui îi era frică ca ei să nu se ducă la fiii lui Cain. 2 De aceea le-a repetat în continuu aceste lucruri, până la vârsta sa de patru sute optzeci şi cinci de ani. 3 Iar la finea/sfârșitul acestor ani, s-a arătat printre ei acest semn. Până ce Iared stătea ca un leu în faţa părinţilor săi, rugându-se şi avertizând poporul său, Satana l-a invidiat pe el şi i s-a arătat; fiindcă Iared n-ar fi lăsat pe niciun fiu de-ai lui să coboare jos de pe munte, fără al consulta pe el. 4 Şi Satana i s-a arătat lui laolaltă cu încă treizeci de slujnici ai săi, în formă de bărbaţi frumoşi. Satana fiind cel mai vârsnic dintre ei şi cel mai înalt având barbă. 5 Ei s-au oprit la gura peşteri şi l-au chemat pe Iared să iasă. 6 El a ieşit la ei şi i-a văzut ca bărbaţi frumoşi, cum se arătau plini de lumină; şi s-a mirat el de frumuseţea şi de arătarea lor şi s-a gândit în sinea lui, că poate n-or fi din fiii lui Cain. 7 Căci şi-a mai zis în inima lui: „Fiii lui Cain nu pot urca aici, pe înălţimile muntelui şi niciunul dintre ei nu sunt aşa frumoşi ca aceştia, dar nici din oameni mei nu sunt, ci trebuie să fie nişte străini.” 8 Apoi Iared şi cu ei şi-au dat salutare şi el l-a întrebat pe cel mai vârsnic dintre ei, spunând: „Părinte, lămureşte-mă de această nelămurire şi spune-mi cine sunt aceştia cu tine, căci mi se par a fi nişte străini.” 9 Atunci cel mai vârsnic dintre ei a început a plânge şi ceilalţi laolaltă cu el şi i-a zis lui Iared: „Eu sânt Adam, primul făcut de Dumnezeu, iar acesta de lângă mine este Abel, fiul meu, care a fost ucis de fratele său Cain, căci Satana i-a pus aceasta în inimă lui. 10 Iar acesta este fiul meu Set, pe care l-am cerut de la Dumnezeu să mi-l dea, ca să mă consoleze în locul lui Abel. 11 Apoi acesta este fiul meu Enos, fiul lui Set, iar acesta este Cainan, fiul lui Enos şi acesta este Mahalalel fiul lui Cainan, tatăl tău.” 12 Şi Iared a rămas uimit la toate acestea şi de spusele bătrânului. 13 Apoi bătrânul a zis către el: „Nu te minuna, fiul meu, căci noi trăim în partea de nord a grădini; pe care Dumnezeu a creat-o înainte de lume. dar El nu ne-a lăsat să trăim acolo, ci ne-a aşezat în Grădina aceasta din apropierea voastră. 14 Dar după aceea am păcătuit şi el m-a pus să ies din Grădină; şi am fost lăsat să locuiesc în această peşteră, unde multe necazuri şi chinuri m-au păscut; unde moartea m-a pândit şi am poruncit fiului meu Set să-şi poarte poporul său cu dreptate şi aceste porunci ale mele să fie transmise din tată în fiu, până la sfârşit. 15 Însă Iared, fiul meu, noi trăim într-un loc de slavă, până ce voi trăiţi aici în suferinţe; precum mi-a zis şi tatăl tău Mahalalel, care mi-a spus că un mare potop va veni şi va îneca pământul întreg. 16 De aceea, fiul meu, m-am ridicat şi am venit cu fii mei, căci îmi este frică pentru voi; şi am venit să vă văd, pe tine şi fii tăi; dar te-am găsit plângând în această peşteră, iar pe fii tăi împrăştiaţi pe acest munte, în căldura soarelui şi în suferinţe. 17 Dar fiule, noi când am venit aici, am rătăcit din drum şi am găsit pe alţi oameni prin împrejurul acestui munte, care trăiesc într-o ţară minunată, plină de pomi fructiferi şi verdeaţă de tot felul. Este ca şi o grădină, căci văzându-i pe ei noi am gândit că aceia voi sunteţi, până ce tatăl tău Mahalalel, nu mi-a spus că nu aceştia sunteţi voi. 18 Acum fiule, ascultă sfatul meu şi mergi jos la ei, tu şi fiii tăi. Căci acolo te vei odihni de toate suferinţele tale; dar dacă nu vei voi să mergi printre ei, atunci ridică-te şi ia-ţi pe fii tăi şi vino cu noi în grădina noastră, căci vei trăi acolo într-o ţară frumoasă şi te vei odihni de toate aceste necazuri, pe care tu şi fii tăi acum le suferiţi.” 19 Dar Iared când a auzit acest discurs de la bătrân, s-a mirat şi a mers pe ici-colo, dar la momentul acela, el n-a găsit pe niciun fiu de-ai săi.  20 Apoi a întrebat pe bătrân: „De ce te-ai ascuns tu până în zilele astea?” 21 Iar bătrânul a răspuns: „Dacă tatăl tău nu ne-ar fi spus nouă, noi n-am fi ştiut.” 22 Atunci Iared a dat crezare acestor auzite. 23 Aşa că bătrânul i-a mai zis lui Iared:„Unde umbli ici şi colo?” Iar el a răspuns: „Caut pe vreunul dintre fii mei, să le spun că voi merge cu voi şi să le spun despre ce mi-aţi spus voi mie."  24 Iar când bătrânul a auzit intenţiile lui Iared, i-a zis: „Lasă aceasta acum, ci vino cu noi, să vezi ţara noastră; iar dacă locul nostru îţi va place ţie, noi cu tine la un loc, ne vom întoarce aici şi apoi vom lua şi familia ta cu noi. Dar dacă ţara noastră nu-ţi va place ţie, tu te vei întoarce la locul tău de aici.” 25 Apoi bătrânul l-a grăbit pe Iared să meargă cu ei până ce vreunul dintre fii lui nu vor veni la el să-l consulte ca de obicei. 26 Şi Iared a ieşit din peşteră şi a plecat cu ei şi printre ei. Iar ei l-au consolat până ce n-au ajuns pe vârful de munte unde erau fiii lui Cain. 27 Atunci bătrânul a zis către unul din ai săi: „Noi am uitat ceva la gura peşterii, iar aceea este haina ce-a aleasă cu care să-l îmbrăcăm pe Iared.” 28 Şi a mai zis el către unul din ai săi: „Du-te înapoi, iar noi te vom aştepta aici până te vei întoarce. Atunci noi îl vom îmbrăca pe Iared, iar el va fi ca noi, bun, frumos şi vrednic să meargă în ţara noastră, cu noi.” 29 Atunci acela s-a întors înapoi. 30 Dar când a ajuns la scurtă distanţă de aici, bătrânul l-a chemat şi i-a zis: „Zăboveşte până voi urca şi voi vorbi cu tine.” 31 Apoi el a aşteptat, iar bătrânul s-a întors şi a zis către el: „Noi am uitat încă ceva la peşteră, să scoatem afară candela ce arde deasupra trupurilor, care sunt înăuntru. Apoi întoarce-te la noi repede.” 32 Şi a plecat acela, iar bătrânul s-a întors la ai săi şi la Iared; şi au coborât de pe munte şi Iared cu ei şi s-au oprit lângă o fântână cu apă, în apropiere de casele fiilor lui Cain şi au aşteptat pe cel plecat, după haina lui Iared. 33 Iar când s-a întors acela, a luat candela şi i-a adus o fantomă în loc de haină, pe care i-a arătat-o. Iar când a văzut Iared, s-a mirat de frumuseţea şi splendoarea ei şi s-a bucurat în inima lui, crezând că totul este adevărat. 34 Şi până ce au stat acolo, trei dintre ei, au intrat într-o casă a fiilor lui Cain şi au zis lor: „Aduce-ţi ne nouă, ceva mâncare lângă fântâna cu apă.” 35 Iar când au văzut pe ei fiii lui Cain, s-au mirat de ei, spunând: „Aceasta este plăcut la vedere, căci aşa ceva noi n-am mai văzut până acum.” Aşa că ei s-au ridicat şi au venit la fântână să-i vadă şi pe ceilalţi. 36 Şi i-au găsit a fi foarte frumoşi, aşa că au strigat şi la alţi să vină să vadă asemenea făpturi frumoase. Şi s-au adunat împrejurul lor bărbaţi şi femei. 37 Atunci bătrânul le-a zis lor: „Noi suntem străini în ţara voastră, aduceţine-ţi ceva mâncare bună şi băutură şi femeile voastre, ca să ne împrospătăm cu ele.” 38 Când au auzit fiii lui Cain aceste vorbe ale bătrânului, fiecare din fii lui Cain şi-a adus nevasta, iar alţi ficele lor, aşa că s-au adunat o mulţime de femei la ei; toate adresându-se lui Iared pentru ei s-au pentru neveste, toţi la un loc. 39 Iar când Iared a văzut ce-au făcut ei, sufletul său curat s-a scârbit de ei; şi n-a vrut să mănânce nici să bea de la ei. 40 Dar bătrânul văzându-l pe Iared că s-a întors de la ei, i-a zis: „Nu fi trist, căci eu sânt bătrânul cel slăvit, după cum m-ai văzut, acomodează-te.” 41 Atunci el şi-a întins mâna şi a luat-o pe o femeie şi cinci din ai săi, au făcut la fel, în faţa lui Iared, ca şi el să facă precum ei. 42 Dar când a văzut Iared această neruşinare a plâns şi şi-a zis în mintea lui: „Tatăl meu nici când n-ar fi făcut aceasta.” 43 Şi şi-a ridicat măinile şi s-a rugat cu multă râvnă şi cu multe lacrimi şi l-a implorat pe Dumnezeu să-l scape din mâinile lor. 44 Nu s-a rugat el mult, că bătrânul şi amicii lui au şi fugit; căci ei nu puteau sta în vreun loc unde cineva se ruga.  45 Atunci Iared a privit dar nu i-a mai văzut pe ei, ci s-a aflat în mijlocul fiilor lui Cain.  46 Atunci el a plâns şi a zis: „Dumnezeule, nu mă nimici pe mine cu această rasă, de care tatăl meu m-a avertizat; căci am crezut Doamne Dumnezeul meu, că aceia care mi s-au arătat, au fost părinţi mei. Dar i-am găsit a fi diavoli, care m-au ademenit prin arătarea lor frumoasă pe care şi-au luat-o şi le-am dat crezare. 47 Dar îţi cer Ţie, Dumnezeule să mă scapi de această rasă, între care mă găsesc acum, la fel cum m-ai scăpat Tu de la acei diavoli. Trimite îngerul Tău să mă scoată din mijlocul lor, căci singur nu am putere să mă scap de ei.” 48 Când a terminat această rugăciune Iared, Dumnezeu a trimis un înger de-ai Săi în mijlocul lor, care l-a luat pe Iared şi l-a lăsat pe munte şi i-a arătat drumul şi l-a sfătuit, iar apoi s-a depărtat de la el.

Cap. XVIII: 1 Iar fii lui Iared au venit între timp să-l viziteze oră după oră, să primească binecuvântare de la el şi să-i ceară sfaturi pentru toate ce făceau; şi când aveau de lucrat, ei făceau la fel. 2 Însă de data aceasta când ei au venit la Iared, nu l-au găsit acolo ci au găsit candela scoasă afară din peşteră. Moaştele părinţilor erau doborâte, iar prin ele nişte voci de la Dumnezeu se auzeau, prin puterea Sa divină, spunând: „Satana în forma sa l-a înşelat pe fiul nostru, căutând să-l distrugă pe el, pe cum l-a distrus pe Cain.” 3 Şi au mai spus la fel: „Domnul Dumnezeul cerului şi al pământului, l-a scăpat pe fiul nostru din mâna Satanei, care şi-a făcut falsă arătare înaintea lui.” Şi au mai vorbit acele voci şi despre alte lucruri, prin puterea lui Dumnezeu. 4 Dar când fii lui Iared au auzit aceste voci, i-a cuprins spaima şi au început a plânge pentru tatăl lor, căci ei n-au ştiut ce s-a întâmplat cu el. 5 Au plâns ei după el în ziua aceea, până la apus de soare. 6 Atunci a apărut Iared cu o înfăţişare tristă, cu o minte şi un trup nefericit şi supărat, căci a fost separat de moaştele părinţilor săi. 7 Dar cum s-a apropiat el de peşteră, fii lui l-au văzut şi s-au grăbit să-l întâmpine şi l-au îmbrăţişat, plângând şi zicând către el: „Tată, unde ai fost tu, de ce ne-ai părăsit, căci tu nu voiai să faci aceasta?” Şi iarăşi: „O, tată, până tu ai dispărut, candela părinţilor noştri a fost scoasă afară, iar moaştele lor au fost doborâte jos, iar nişte voci au ieşit din ele.” 8 Când Iared a auzit aceasta, s-a întristat foarte şi a intrat în peşteră şi a găsit moaştele lor doborâte jos şi candela scoasă afară; iar părinţii însuşi s-au rugat pentru scăparea sa din mâna lui Satana. 9 Atunci Iared s-a aruncat peste moaşte şi le-a îmbrăţişat, spunând: „O, părinţi mei, prin intermediul vostru, Dumnezeu m-a scăpat pe mine din mâna Satanei! Şi vă rog pe voi să-i cereţi lui Dumnezeu să mă ţină şi să mă ascundă de el până în ziua morţi mele.” 10 Atunci toate vocile au încetat, în afară de ce-a a lui Adam, care prin puterea lui Dumnezeu, i-a zis lui: „Iared, fiul meu, adu daruri şi oferă lui Dumnezeu, căci te-a scăpat din mâna lui Satana şi adu ofrande pe altarul meu, pe care eu am adus oferte. Tot la fel fereşte-te de Satana; căci el m-a amăgit de multe ori pe mine cu arătările sale, căutând să mă distrugă; dar Dumnezeu m-a scăpat din mâna lui. 11 Porunceşte poporului tău să se ferească de el şi nu înceta niciodată să aduci ofrande lui Dumnezeu.” 12 Atunci vocea lui Adam a tăcut şi Iared şi fii lui s-au mirat de aceasta. Apoi au aşezat moaştele precum au fost înainte şi Iared şi fii săi au stat şi s-au rugat toată noaptea aceea, până nu s-a crăpat de ziuă. 13 Apoi Iared a făcut şi a adus ofrande pe altar, aşa cum i-a zis Adam; şi urcând pe altar, s-a rugat lui Dumnezeu pentru milă şi iertare de păcate, consimţând şi pentru candela care a fost scoasă afară. 14 Atunci Dumnezeu i s-a arătat lui Iared pe altar şi l-a binecuvântat pe el şi pe fii săi şi a primit ofrandele; şi a poruncit lui Iared să i-a din focul cel sacru de pe altar şi cu el să aprindă candela care a luminat trupul lui Adam.

Cap. XIX: 1 Atunci Dumnezeu i-a revelat din nou legământul Său făcut cu Adam şi i-a explicat lui despre cei cinci mii cinci sute de ani şi despre taina veniri Sale pe pământ. 2 Şi Dumnezeu i-a zis lui Iared: „Precum ai luat din focul de pe altar să aprinzi candela cu el, acel foc să fie cu voi să vă ilumineze trupurile voastre şi să nu mai laşi să fie scos din peşteră până ce trupul lui Adam nu va fi scos. 3 Ci ai grijă Iared de flacără, ca să sclipească în candelă; să nu fie scoasă din peşteră, precum a fost, până ce nu vei primi poruncă printr-o viziune şi nu prin arătarea văzută de tine. 4 Apoi porunceşte din nou poporului tău, să nu se împreune cu fiii lui Cain şi să nu înveţe căile lor; căci Eu sunt Dumnezeu, care nu iubeşte ura şi ticăloşia.” 5 Şi a mai dat Dumnezeu multe porunci lui Iared şi l-a binecuvântat. Iar apoi a luat Cuvântul Său de la el. 6 Atunci Iared s-a apropiat cu fii săi şi a luat din focul de pe altar şi au coborât la peşteră şi au aprins candela din faţa moaştelor lui Adam. Apoi a poruncit poporului tot ce Dumnezeu i-a poruncit lui. 7 Acest semn i s-a arătat lui Iared, la sfârşitul a patru sute cincizeci de ani ai săi; precum s-a mai întâmplat şi multe alte minuni, de care noi nu mai amintim. Căci am scris doar aceste fapte scurte ca să nu lungim naraţiunea noastră. 8 Şi a continuat Iared să înveţe pe fii săi, încă optzeci de ani; însă după aceea ei au început a se înlătura de la poruncile pe care el le-a dat lor şi să facă multe lucruri, fără a se sfătui cu el. Au început să se coboare ei de pe Muntele Sfânt, unul după altul şi să se împreune cu fiii lui Cain în toată urâciunea. 9 Cauza din care fii lui Iared au coborât de pe munte, sunt următoarele pe care noi vi le vom revela vouă.

Cap. XX: 1 După ce Cain a coborât pe pământul cel negru şi fiii săi s-au înmulţit acolo, a fost unul dintre ei pe nume Genun, fiu al lui Lameh cel orb, care l-a ucis pe Cain. 2 Iar în Genun, Satana a intrat încă din copilăriea lui; iar el a făcut diferite trompete şi goarne şi instrumente cu coarde, cimbale şi psalterioane şi lire şi harfe şi flaute. Şi el a cântat din ele tot timpul şi oră de oră. 3 Şi când cânta el la instrumente, Satana venea printre ei şi asculta acele cântări frumoase şi plăcute, ce încântau inima. 4 Apoi el a adunat pe mulţi prieteni de-ai săi, să cânte la ele; şi cântând, ei plăceau mult fiilor lui Cain, care s-au umplut de păcate printre ei, arzând ca focul; până ce Satana le inflama inimile lor, unul contra altuia şi a sporit lăcomia şi pierzarea printre ei. 5 Satana i-a zis deasemenea lui Genun, să toarne băutură tare de cereale; şi să adune mulţime mare pe la casele de băutură; şi acolo le-a servit tot felul de fructe şi flori şi ei au băut la un loc pe toate. 6 Astfel a făcut acest Genun sporind în păcate excesiv; şi a umblat în mândrie zicând fiilor lui Cain să comită tot felul de slăbiciuni şi urâciuni, pe care nici ei nu le ştiau; şi i-a îndemnat la toate păcatele pe care ei până atunci nu le cunoşteau. 7 Atunci când a văzut Satana că ei îi dau ascultare lui Genun şi se supun poruncilor sale, s-a bucurat foarte, iar apoi l-a pus pe Genun să-i îndemne să facă arme din fier pentru război. 8 Iar când erau beţi, se duşmăneau şi se omorau între ei; un om folosind violenţa asupra altuia; ca să-i înveţe răutate şi păcate pe fii lor. 9 Apoi cei ce au fost cuceriţi de alţi şi au fost învinşi şi bătuţi, au venit la Genun, ca să se refugieze la el, iar el şi i-a făcut de confidenţi. 10 Şi au crescut păcatele printre ei enorm; până ce un om nu s-a însurat cu propria lui soră, sau fică, sau mamă şi altele; sau fica cu tatăl surori ei; aşa că n-a mai fost deosebire de relaţii între ei şi ei n-au mai ştiut de dreptate, ci toate urâciunile le-au făcut şi pământul a fost cuprins de păcate; şi s-a mâniat pe ei Dumnezeu Judecătorul, care i-a făcut pe ei. 11 Iar Genun a adunat mulţime peste mulţime; care au cântat la goarne şi alte instrumente la poalele Muntelui Sfânt; şi au făcut ei astfel ca fiii lui Set de pe munte să-i audă. 12 Iar când fii lui Set au auzit zgomotele lor, ei s-au mirat şi s-au adunat pe munte să-i vadă pe aceştia; şi au făcut aşa un an întreg. 13 Iar la finea/sfârșitul acelui an, Genun a văzut că ei au auzit puţin câte puţin şi Satana l-a anunţat şi i-a spus să-şi vopsească hainele în diverse culori şi să se sulemenească şi înroşească şi multe altele. 14 Iar fiii lui Cain care au făcut toate acestea şi s-au arătat cu această arătare frumoasă şi ademenitoare, s-au adunat la poalele muntelui în alaiul lor; cu goarne şi haine împodobite şi făceau curse de călăreţi, îndeplinind toate faptele înfiorătoare. 15 Între timp, fiii lui Set, care erau pe Muntele Sfânt, se rugau şi lăudau pe Dumnezeu; în locul unde mulţimile de „îngeri” au căzut; căci înainte Dumnezeu îi chema pe ei îngeri, căci El avea plăcere în ei. 16 Însă după aceasta, ei n-au mai păzit poruncile Lui, nici nu s-au mai ţinut de legământul făcut de Dumnezeu cu părinţi lor, ci s-au retras de la post şi rugăciuni şi de la sfatul lui Iared, tatăl lor. Au continuat doar a se aduna la un loc pe marginea muntelui, să privească asupra fiilor lui Cain; de dimineaţa până seara; şi asupra faptelor lor şi a hainelor lor împodobite şi ornate. 17 Apoi fiii lui Cain au privit de jos şi i-au văzut pe fiii lui Set, stând la un loc pe vârful de munte; şi i-au chemat pe ei să coboare. 18 Iar fiii lui Set au răspuns de sus: „Noi nu ştim calea.” Atunci Genun, fiul lui Lameh auzind aceasta, s-a gândit cum să-i aducă jos. 19 Atunci Satana a venit la el noaptea, spunându-i: „Nu este nicio cale ca să coboare de pe muntele pe care locuiesc ei; dar când se va face de ziuă, spune-le să meargă prin partea de vest a muntelui, că acolo vor găsi calea, la râul cu apă curgătoare, între cele două dealuri; spune-le, pe acolo să coboare la voi.” 20 Apoi cum s-a făcut de ziuă, Genun a suflat în goarne şi a bătut în tobe pe lângă munte, căci aşa voia el. Iar când fiii lui Set au auzit, au venit să vadă, aşa cum obişnuiau. 21 Atunci Genun le-a zis lor de jos: „Mergeţi, spre partea de vest a muntelui, acolo veţi afla calea să coborâţi jos.” 22 Şi când fiii lui Set au auzit aceste spuse, de la el, ei au intrat în peşteră la Iared, să-i spună tot ce-au auzit. 23 Iar când Iared a auzit aceasta, s-a supărat, căci el a ştiut că ei vor păcătui. 24 După aceasta o sută de oameni ai fiilor lui Set s-au adunat laolaltă şi şi-au zis între ei: „Haideţi să coborâm jos la fiii lui Cain şi să vedem ce fac ei şi să ne distrăm la un loc cu ei.” 25 Dar Iared când a auzit de cei o sută de inşi, sufletul său s-a întristat şi supărat. S-a ridicat cu mare ardoare şi s-a pus în mijlocul lor şi i-a conjurat pe ei pe sângele lui Abel cel drept, spunând: „Niciunul din voi să nu coboare jos de pe acest munte sfânt şi pur, pe care părinţi noştri ne-au poruncit să trăim.” 26 Iar când Iared a văzut că ei nu vor să-i dea ascultare, le-a zis: „O fii mei buni şi inocenţi şi sfinţi; odată ce veţi coborâ de pe acest munte sfânt, Dumnezeu nu vă va mai lăsa să vă întoarceţi aici.” 27 Şi iarăşi i-a implorat pe ei şi le-a zis: „Vă conjur pe moartea părintelui nostru Adam şi pe sângele nevinovat al lui Abel, a lui Set, a lui Enos şi Cainan şi Mahalalel, să-mi daţi ascultare şi să nu coborâţi jos de pe acest munte sfânt, căci din momentul în care veţi coborâ, voi veţi fi rupţi de la viaţă şi de la milostivire; şi voi nu vă veţi mai numi fiii lui Dumnezeu, ci fii de diavol.” 28 Însă ei n-au vrut să dea ascultare spuselor sale. 29 Iar Enoh, care la vremea aceea era deja matur în râvna sa pentru Dumnezeu, s-a ridicat şi a spus: „Ascultaţimă-ţi, o voi fii ai lui Set, mici şi mari - când vă veţi întoarce de la poruncile părinţilor noştri şi veţi coborâ de pe muntele nostru sfânt - aici nu veţi mai urca în veci.” 30 Însă ei s-au ridicat împotriva lui Enoh şi nu i-au dat ascultare, ci au coborât de pe Muntele Sfânt. 31 Şi când au privit ei asupra ficelor lui Cain, la frumuseţea cu care au fost sulemenite; la mâinile şi picioarele lor vopsite cu farduri şi tatuate cu podoabe pe feţele lor, focul păcatului s-a stârnit asupra lor. 32 Atunci Satana le-a făcut să arate şi mai frumoase, în faţa fiilor lui Set, precum şi pe ei în ochii ficelor lui Cain, astfel că ele au lăcomit la ei, ca nişte fiare fioroase, deasemenea şi fiii lui Set după ficele lui Cain, până ce n-au comis păcate cu ele. 33 Iar după ce-au căzut în aceste păcate, ei au căutat să se întoarcă pe unde au coborât şi au încercat să urce pe Muntele Sfânt; dar n-au putut, fiindcă stâncile muntelui li s-au arătat lor din foc arzător; şi din acest motiv, ei n-au mai putut urca. 34 Căci Dumnezeu s-a supărat şi nu s-a milostivit de ei, căci au coborât din slavă şi şi-au pierdut puritatea şi inocenţa şi au căzut în păcat. 35 Atunci Dumnezeu a trimis Cuvântul Său la Iared, spunându-i: „Aceşti fii ai tăi, pe care tu i-ai numit fiii Mei - s-au întors de la poruncile Mele şi au coborât jos la locul pierzări şi a păcatului.Trimite un mesager la cei rămaşi, ca ei să nu meargă jos să piară.” 36 Atunci Iared a plâns în faţa Domnului şi i-a cerut milă şi iertare. Căci a vrut mai bine să moară, decât să audă aceste cuvinte de la Dumnezeu, despre fiii cei care au coborât de pe Muntele Sfânt. 37 Şi el a urmat poruncile lui Dumnezeu şi le-a zis lor să nu coboare de pe muntele sfânt* şi să nu se împreune cu fiii lui Cain. 38 Însă ei n-au auzit spusele lui şi n-au mai luat în seamă sfatul său. (*Este vorba probabil de îngerii căzuţi de pe muntele Hermon ai lui Semiaza - de citit cartea lui Enoh cap.XVIII.).

Cap. XXI: 1 Apoi o nouă mulţime s-a adunat şi au coborât şi au păţit la fel; şi aşa unii după alţii s-au adunat şi au coborât, până ce au mai rămas doar câţiva. 2 Atunci Iared a plâns de supărare, atât de mult că ziua morţi sale s-a apropiat. 3 Atunci a chemat el pe Enoh, fiul său cel mai vârsnic şi pe Metuselah, fiul lui Enoh şi pe Lameh, fiul lui Metuselah şi pe Noe, fiul lui Lameh. 4 Când au venit ei, el s-a rugat pentru ei şi i-a binecuvântat şi le-a zis: „Voi sunteţi drepţi şi inocenţi, fiilor; voi să nu coborâţi jos de pe acest munte sfânt; căci fiii voştri şi fiii fiilor voştri au coborât de pe acest Munte Sfânt şi s-au înstrăinat de la munte, prin pierzarea lor cumplită şi înstrăinarea lor de la poruncile lui Dumnezeu. 5 Dar eu ştiu, prin puterea lui Dumnezeu că El nu vă va lăsa pe voi pe acest munte, căci fiii voştri au păcătuit împotriva poruncilor Lui şi ale părinţilor noştri, pe care noi le-am primit de la ei. 6 Ci fiilor mei, Dumnezeu vă va duce pe un pământ străin şi nu vă veţi mai întoarce să vedeţi cu ochii voştri această Grădină şi acest munte sfânt. 7 De aceea fiilor mei, întoarceţivă-ţi inimile către voi înşivă şi păziţi poruncile lui Dumnezeu, care sunt în voi. Iar când veţi pleca de pe acest munte sfânt, în ţara ce-a străină, pe care voi n-o cunoaşteţi, luaţi cu voi moaştele părintelui nostru Adam şi cele trei daruri şi oferte, aurul, tămâia şi mirul; şi puneţile-ţi în locul unde va fi pus trupul lui Adam. 8 Iar celor din voi care vor mai rămâne, fiilor mei, va veni Cuvântul lui Dumnezeu; şi când el va ieşi din acea ţară, va lua cu el trupul părintelui nostru Adam şi-l va aşeza în mijlocul pământului, în locul de unde slava noastră va fi să vină.” 9 Atunci Noe a zis către el: „Cine dintre noi este cel ce va rămâne?”10 Şi Iared i-a răspuns: „Tu vei fi acela; şi tu vei lua trupul părintelui nostru Adam din peşteră şi-l vei pune cu tine în arcă, când potopul va veni. 11 Iar fiul tău Sem care va ieşi din coapsele tale; el va fi acela care va aşeza trupul părintelui nostru Adam în mijlocul pământului, în locul de unde va veni slava.” 12 Apoi Iared s-a întors la fiul său Enoh şi i-a zis lui: „Tu fiule, vei locui aici în peşteră şi cu diligenţă vei sluji în faţa moaştelor lui Adam, toate zilele vieţi tale; şi vei purta poporul tău în dreptate şi inocenţă.” 13 Şi Iared n-a mai zis nimic. Mâinile lui s-au lăsat, ochii i s-au închis şi a purces spre odihnă, precum au făcut părinţi lui. Moartea lui s-a întâmplat în cel de-al treisute şaizecilea an al lui Noe, la vârsta sa de nouă sute optzeci şi nouă de ani, pe doisprăzece Tahsas, în ziua de Vineri. 14 Murind Iared, lacrimile s-au vărsat pe obraji săi, din cauza supărări sale pentru fiii lui Set, care au căzut în zilele acelea. 15 Atunci Enoh, Metuselah, Lameh şi Noe, ei patru l-au plâns pe el, l-au uns cu atenţie şi l-au aşezat în peştera Comorilor. Atunci s-au ridicat şi l-au plâns patruzeci de zile. 16 După ce s-au terminat aceste zile de jale, Enoh, Metuselah, Lameh şi Noe, au rămas cu supărarea în inimă pentru că tatăl lor s-a depărtat de la ei şi nu l-au mai văzut.

Cap. XXII: 1 Dar Enoh a păzit poruncile lui Iared, tatăl său şi a continuat să slujească în peşteră. 2 Este acel Enoh, căruia i s-a întâmplat multe lucruri minunate şi care a lăsat scrisă o carte; însă acestea nu pot fi spuse aici. 3 Apoi, după aceasta, fiii lui Set s-au înstrăinat şi au căzut şi ei şi fii lor şi fiii fiilor lor şi nevestele lor. Dar când i-au văzut Enoh, Metuselah, Lameh şi Noe, le-a suferit inima din pricina căderi lor şi a necredinţei acelora; şi au plâns ei şi au cerut lui Dumnezeu să-i ferească pe ei şi să-i scoată din acele slăbiciuni. 4 Enoh a slujit înaintea Domnului trei sute optzeci şi cinci de ani, iar după aceea el a fost depărtat prin slava lui Dumnezeu, căci Dumnezeu a vrut să-l i-a pe el de pe pământ. 5 Atunci a spus el către fii săi: „Ştiu că Dumnezeu vrea să aducă potopul pe pământ, ca să nimicească credinţa noastră. 6 Iar voi sunteţi ultimile căpetenii peste acest popor de pe munte; căci ştiu că nimeni n-o să mai fie lăsat să nască prunci pe acest munte sfânt, căci nimeni nu va mai fi lăsat după voi aici.” 7 Şi le-a mai zis Enoh lor: „Vegheaţi peste sufletele voastre şi ţineţivă-ţi cu putere şi frică de Dumnezeu ca slujnici ai Lui; în credinţă dreaptă şi dreptate şi inocenţă şi cu judecată; în căinţă şi deasemenea în puritate.” 8 Când a terminat aceste porunci, Enoh către ei, Dumnezeu l-a luat de pe acel munte şi l-a dus în locul vieţi, în lăcaşul celor drepţi şi celor aleşi, în Raiul cel plăcut, în lumina cea ce se întinde peste cer; lumina cea care este înafara luminii acestei lumi, căci este lumina lui Dumnezeu, care umple lumea întreagă, pe care nimeni n-o poate conţine. 9 Aceasta fiindcă Enoh a umblat în lumina lui Dumnezeu; el s-a eliberat de moarte, până când Dumnezeu nu va vrea să-l lase să moară. 10 Iar pe munte n-a mai rămas niciun părinte sau fii ai lor, decât cei trei, Metuselah, Lameh şi Noe. Căci toţi ceilalţi au coborât de pe munte şi au căzut în păcat cu fiii lui Cain. De aceea, le-a fost lor cu neputinţă să urce; ci acolo au rămas doar cei trei oameni.