NOUA
REVELAȚIE! (poveste religios-S.F.) - Partea a doua
3. Binecuvântarea:
Binecuvântarea s-a ivit la orizontul
umanității, căci sunt vremuri de Revelație. Sunt vremurile în care umanitatea
primește un dar măreț, un dar măreț pentru a-i da hotărâre și-o direcție în
confruntarea cu vremurile dificile și nesigure care urmează. Sunt vremurile în
care umanitatea primește o înțelegere superioară a spiritualității sale, un
apel la unitatea și cooperarea sa și o chemare la destinul său - atât în
această lume cât și dincolo de această lume, într-o Comunitate Vastă a formelor
inteligente de viață din univers. Căci umanitatea a ajuns la un prag major, un
prag de la care nu există cale de întoarcere. Este un prag ce nu se compară cu
niciun alt prag atins vreodată de umanitate în întregul ei până acum. Trebuie
să deveniți un popor al lumii acum - nu doar poporul unei națiuni sau al unui
trib sau al unui grup. Căci vă faceți apariția într-o Comunitate Vastă a
formelor inteligente de viață, în care toți cei pe care i-ați putea întâlni și
toți cei care vă privesc chiar și acum, vă vor considera poporul lumii. Aici
intrați într-o panoramă vastă a vieții și intrați într-un mediu competitiv din
univers, diferit de tot ce v-ați putea chiar și închipui. Aici, modul în care
vă comportați, modul în care vă coordonați relațiile dintre voi, modul în care
vă gândiți la poziția voastră în univers - toate au o greutate formidabilă în
hotărârea viitorului vostru și în modul în care va fi desăvârșit destinul
vostru în această Comunitate Vastă și până și dacă poate fi desăvârșit. Ați
ajuns la marele prag la care aveți puterea să distrugeți resursele acestei lumi
ce susțin viața și să aduceți umanitatea într-o stare permanentă de declin. Aveți
puterea să concurați între voi, așa cum ați concurat dintotdeauna, să conduceți
umanitatea în această stare majoră de declin. Și totuși aveți puterea să
alegeți o altă cale, o cale de a ieși dintr-o dilemă care, pe măsură ce timpul
trece, nu va deveni decât mai dificilă și mai greu de rezolvat. Ce vei face tu
ca și persoană, ce vei face ca și parte dintr-un grup mai mare și dintr-o
națiune mai mare, va fi factorul care va hotărî pe care dintre aceste două
alegeri majore o veți face. Dacă vă veți purta așa cum ați făcut-o în trecut,
așa cum este obiceiul vostru, atunci viitorul vostru este previzibil și extrem
de îngrjorător. Însă dacă alegeți o altă cale, atunci puteți pune bazele unui
nou început și puteți exprima o speranță mai mare ce rămâne în inimile tuturor
celor care locuiesc aici. Binecuvântarea va evoca această speranță mai mare. Ea
începe înăuntrul individului, bineînțeles, dar se extinde mai departe de
familia umană. Acest lucru a chemat un Mesaj Nou de la Dumnezeu pe pământ, căci
numai un Mesaj Nou de la Dumnezeu poate conține o asemenea Binecuvântare. Numai
acesta are puterea să evoce înțelepciunea superioară și compasiunea superioară
pe care Creatorul tuturor formelor de viață le-a pus înăuntrul fiecărei
persoane. Nu există vreun individ, nu există vreo filozofie, nu există vreo
școală de gândire care să poată genera o asemenea chemare. Trebuie să vină de
la Creatorul tuturor formelor de viață. Trebuie să vină de la Dumnezeul
întregii Comunități Vaste - Unicul Dumnezeu, Unica Origine, ai cărei Îngeri
veghează asupra lumii, dar a cărei Puteri se întinde mai departe până și de
ce-și poate închipui umanitatea. Dumnezeu a pus sămânța Cunoașterii în fiecare
persoană ca această chemare să primească un răspuns. Cunoașterea aceasta este o
inteligență superioară dinăuntrul fiecăruia care așteaptă să fie descoperită,
însă întreaga ei existență se află în relație cu Creatorul tuturor formelor de
viață. Nu este o resursă pe care s-o poți folosi să te îmbogățești sau să obții
vreun avantaj asupra altora. Căci Cunoașterea nu va face aceste lucruri.
Menirea sa și realitatea sa există pentru a-i răspunde Creatorului tuturor
formelor de viață și pentru a răspunde la marea chemare ce se ivește pe măsură
ce umanitatea continuă să se apropie de acest prag major în existența sa. Căci
acesta este marele moment de răscruce în care umanitatea va alege succesul sau
eșecul în fața dificultăților imense de pe pământ și în fața forțelor
potrivnice și competitive din Marea Comunitate care caută să profite de o rasă
umană aflată în conflict și divizată. Mulți oameni din întreaga lume simt un
disconfort major, o mare neliniște în legătură cu condiția planetei și au
îngrijorări serioase legate de viitorul ei și de viitorul umanității. Ei au
senzația și sentimentul și cunoștința faptului că trăiesc în timpuri de mare
putere, timpuri care vor hotărî soarta și urmările pentru umanitate. Nu este o
înțelegere intelectuală atât de mult pe cât este o experiență viscerală, o
recunoaștere puternică, un simț înnăscut de conștiență - toate care vin de la
Cunoașterea dinăuntrul lor. Nu poți scăpa de acestă perioadă colosală, acest
moment major de răscruce. Nu te mai poți pierde în fanteziile tale și în
țelurile tale individuale. Căci dacă intri orb și obsedat de sine în această
perioadă colosală, acest prag major și aceste vremuri de Revelație, nu vei
putea să vezi, să cunoști și să te pregătești. Te poți ruga la Dumnezeu pentru
eliberare. Te poți ruga la Dumnezeu pentru Binecuvântare. Dar Binecuvântarea și
eliberarea au fost deja puse înăuntrul tău - înăuntrul Cunoașterii din tine,
așteptând momentul în care ai avea maturitatea și înțelegerea că o asemenea
putere dinăuntrul tău trebuie invocată, trebuie urmată, trebuie onorată mai
presus de orice. Căci aceasta este relația ta cu Dumnezeu, iar urgența pe care
o simți înăuntrul tău este Chemarea lui Dumnezeu - chemarea de a te trezi, de a
deveni conștient și de a răspunde. Să nu crezi că viața ta va avea vreo
posibilitate mai mare fără participarea ta. Să nu crezi că poți dormi în cursul
celui mai mare eveniment din istoria umană și să te aștepți să beneficiezi de
pe urma împrejurărilor în schimbare din jurul tău. Și să nu crezi că poți găsi
pace și seninătate încercând să treci cu vederea marile timpuri în care
trăiești. Căci nu va exista pace și seninătate în așa ceva. Nu va exista
alinare și consolare în așa ceva. Trăiești în vremuri de Revelație. Trăiești în
vremuri în care umanitatea își înfruntă cel mai mare prag, cele mai mari
provocări, cel mai mare pericol și totuși având singura oportunitate majoră
de-a pune bazele cooperării și unității umane în fața unor împrejurări grave și
înfricoșătoare. Să vezi acest lucru și să cunoști acest lucru în sinea ta,
trebuie să poți să-ți înfrângi propria negare. Trebuie să poți să-ți înfrângi
condiționarea culturii. Trebuie să poți să-ți înfrângi propriile preferințe și
propriile încercări de a scăpa. Probabil te gândești că acest lucru nu este
posibil, dar puterea Cunoașterii dinăuntrul îți va da tăria de a face acest lucru
și le va da și altora tăria de a face acest lucru. Chemarea iese înainte acum.
Un Mesaj Nou de la Dumnezeu este pe pământ. Mesagerul este pe pământ. El este
pregătit acum să prezinte Noul Mesaj. Mesajul conține Binecuvântarea. Conține
Avertizarea. Conține Pregătirea. Nu este aici să înlocuiască religiile lumii ci
să întemeieze și să le întărească baza comună, să le lumineze și să le insufle
tărie și hotărâre ca să poată avea un viitor - atât pe pământ cât și în Marea
Comunitate a vieții în care umanitatea își face acum apariția. În fața acestui
prag major, guvernele voastre nu vor avea un răspuns. Filozofii voștri nu vor
avea un răspuns. Poate că oamenii vor vedea o parte din soluție și vor încerca
s-o exprime, iar acest lucru este necesar, dar răspunsul trebuie să vină de la
o putere superioară dinăuntrul vostru și de la o Putere Superioară de dincolo
de voi. Căci ceea ce va fi necesar este o mișcare majoră în înțelegerea umană
și o schimbare în comportamentul uman. Aceste lucruri trebuie să fie necesitate
de o Putere Superioară și de un răspuns superior în tine și în oamenii din
întreaga lume. Nu toată lumea va trebui să răspundă, dar va fi nevoie ca destui
oameni din multe locuri să trăiască această chemare și acest răspuns. Timpul
este scurt. Acum nu este momentul să deveniți nepăsători sau nehotărâți. Nu
există vreun lux în a rămâne ignorant și nesăbuit în fața Marilor Valuri ale
schimbării. Căci există un Întuneric Mai Mare pe pământ. Este un Întuneric mai
profund și mai semnificativ decât tot ce a înfruntat umanitatea vreodată. Acest
Întuneric pătrunde pe pământ într-o perioadă de mare vulnerabilitate pentru
familia umană, pe măsură ce înfruntați o planetă în declin și pe măsură ce
înfruntați marea decizie dinaintea voastră, dacă umanitatea va alege drumul
auto-distrugerii - un drum născut din competiție, conflicte și războaie - sau
dacă celălalt drum, cealaltă cale, va fi recunoscută și asumată, revendicată și
exprimată - un drum către cooperare și unitate în fața unei mari primejdii. Mulți
oameni din întreaga lume încep să observe dovezile acestei primejdii mari, dar
mulți oameni încă sunt adormiți, visând la împlinirea lor personală,
inconștienți și neatenți la Marile Valuri ale schimbării care se revarsă deja
peste planetă. Așadar, va fi necesar pentru aceia care pot răspunde, să
răspundă în întregime - să recunoască marea amenințare, să audă marele
avertisment și să primească marea Binecuvântare de la Creatorul tuturor
formelor de viață. Există un răspuns pentru umanitate, dar nu este un răspuns
pe care umanitatea și-l poate inventa în întregime singură. Căci răspunsul
trebuie să aibă puterea de a chema oamenii într-un serviciu mai înalt unul față
de celălalt. Trebuie să aibă puterea să învingă și să înlocuiască ideologiile
și tendințele psihologice, sociale și politice care continuă să arunce
umanitatea în opoziție cu ea însăși. Trebuie să fie o putere îndeajuns de mare
încât să incite îndurare, toleranță și iertare în familia umană. Nu este numai
o serie de idei. Este puterea izbăvirii. Este o chemare de la Dumnezeu și un
răspuns de la Creația lui Dumnezeu - un răspuns înăuntrul oamenilor, un răspuns
înăuntrul tău. Așadar, primește Binecuvântarea. Nu vei putea să o înțelegi la
nivel intelectual, dar poți să o simți și să ști că este autentică. Poți simți
răspunsul agitându-se în tine. Onorează acest răspuns și permite-i să răsară în
conștiența ta. Permite-i să te ducă înainte. Este îndrumarea pe care Creatorul
ți-o oferă. A dormit înăuntrul tău așa cum tu ai dormit în jurul ei. Acum
răspunsul trebuie să se trezească, căci a venit vremea pentru apariția sa. Acum
trebuie să privești viața de pe pământ cu ochi limpezi și obiectivi. Acum
trebuie să lași deoparte procupările copilărești și prostești care n-ar putea
decât să te țină slab și orb și vulnerabil. Acestea sunt vremuri de Revelație.
Asemenea vremuri nu vin decât foarte rar - la momente majore de răscruce pentru
familia umană, la mari momente de oportunitate în care Creatorul tuturor
formelor de viață îi poate oferi umanității o Înțelepciune și Cunoaștere
superioară și o insuflare nouă de inspirație și putere spirituală. Este vremea
ta. Sunt vremurile pentru care ai venit. Căci nu ai bătut atâta drum până pe
această lume cu sprijinul Mulțimii Angelice doar ca să fii un consumator în
acest loc - numai ca să-ți construiești un cuib, să te îmbogățești și să te
întreci cu alții pentru această îmbogățire. Deși aceasta ar putea fi realitatea
vieții tale aici în acest moment, nu-ți reflectă realitatea mai înaltă, care
reprezintă aducerea unui lucru mai prețios pe lume, ceva ce lumea nu-și poate
oferi sieși, și să-i permiți acestui dar să-ți transforme viața și să-ți
redirecționeze viața în slujba umanității și în slujba vieții de pe această
planetă. Însă o menire trebuie activată de o chemare mai înaltă și de-o serie
mai profundă de împrejurări. Așadar, nu te feri de Marile Valuri ale schimbării
care apar, ci înfruntă-le. Vei fi îngrozit și nesigur în umbra lor, dar
realitatea lor va aprinde, de asemenea, o putere spirituală înăuntrul tău, iar
această putere spirituală va ieși la iveală datorită Chemării, datorită
Binecuvântării. Căci Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care sunt adormiți acum, să
se trezească din visurile lor de chin și împlinire, să răspundă la aceste
vremuri importante și să se pregătească să-și contribuie darurile datorită
cărora au fost trimiși pe pământ pentru a i le oferi unei umanități aflate în
conflict - o umanitate al cărei viitor va fi acum hotărât în mare parte în
cadrul puținilor ani care urmează. Aceasta este Binecuvântarea. Te-ai putea ruga
la Dumnezeu pentru multe lucruri. Ai putea cere să fii ocrotit. Te-ai putea
ruga pentru oportunități și avantaje. Te-ai putea ruga pentru bunăstarea
membrilor familiei tale și a celor apropiați. Dar nu există niciun răspuns mai
mare pe care să-l poți da și nu există niciun dar mai mare care să poată fi
oferit, decât Binecuvântarea. Căci Binecuvântarea îi răspunde unei întrebări
mult mai mari care vine dinăuntrul tău, de la nevoia sufletului tău. Este o
comunicare care depășește cu mult influența rațiunii sau nevoile momentului.
Prevede mult mai multe decât lucrurile pe care ai învățat să le ceri. Este o
cale. Este un drum. Este o conștiență. Este o călătorie. Este un munte de
urcat. Iată Binecuvântarea. Iată ce îți va rearanja viața și îi va da un înțeles.
Iată ce îți va pune în ordine gândirea și îți va oferi o scăpare de la
ambivalență și haos. Acest răspuns, indiferent de împrejurările în care te
afli, îți va aduce Binecuvântarea în viață ca alte persoane să o poată vedea și
să o simtă și să îi răspundă. Este intangibilă. Este inefabilă. Însă are
puterea să aducă toate marile recompense în familia umană. Numai Binecuvântarea
poate pregăti și proteja umanitatea. Numai Binecuvântarea îți va oferi calea
prin timpurile nesigure și dificile care urmează. Și numai Binecuvântarea te
poate pregăti pentru Marele Întuneric care se află pe pământ - Marele Întuneric
care are puterea să hotărască viitorul fiecărei persoane și al fiecărei
persoane viitoare din această lume. Sunt vremuri care cer ca unitatea umană, puterea
umană și înțelepciunea umană să apară în prim plan. Căci acum înfruntați
competiție de dincolo de planetă, cât și împrejurări dezastruoase pe planetă.
Este o serie de împrejurări fără precedent în întreaga existență a umanității. Nu
vă gândiți că o asemenea realitate este în vreun viitor îndepărtat sau că nu se
află asupra voastră acum. Dacă nu puteți înțelege dificultatea majoră, nu veți
simți marea nevoie. Dacă nu puteți simți marea nevoie, nu veți recunoaște
Binecuvântarea. Nu veți simți nevoia pentru Binecuvântare. Nu veți vedea că
fără Binecuvântare, umanitatea va intra într-o perioadă de declin prelungit, cu
împrejurări grave și extrem de dificile. Dumnezeu înțelege situația dificilă a
umanității chiar dacă umanitatea în sine nu o poate recunoaște. Dumnezeu știe
nevoia sufletului tău chiar dacă nu o poți simți încă în sinea ta. Dumnezeu
știe ce urmează pentru umanitate și cheamă umanitatea să se pregătească, să
devină trează și conștientă. Voința lui Dumnezeu și hotărârile umane nu sunt
unul și același lucru. Așadar, rezultatul depinde de oameni. Creatorul a oferit
deja marea înzestrare a Cunoașterii. Îngerii veghează asupra lumii. Dar
rezultatul este în mâinile oamenilor. Oamenii pot alege - așa cum multe alte
rase din Marea Comunitate au ales din timpuri imemoriale - să dea greș, să
decline, să cadă sub puterea de convingere și dominația altor forțe. Acest
lucru s-a întâmplat de nenumărate ori atât în lumea voastră cât și în
vastitatea imensă a universului. Ce voiește Dumnezeu și ce aleg și vor oamenii
pentru ei nu reprezintă unul și același lucru. Iată problema. Iată enigma. Este
ceea ce crează marea Separație. Este ceea ce te împiedică să urmezi Cunoașterea
dinăuntrul tău. Este ceea ce îi ține pe oameni orbi, generând comportamente
nesăbuite și distructive. Așadar, dacă poți recunoaște problema, te pui singur
într-o poziție să recunoști soluția. Chemarea trebuie să vină de la Dumnezeu.
Răspunsul este în Cunoașterea dinăuntrul tău și în Cunoașterea dinăuntrul
tuturor. Nu există competiție sau conflict între această Cunoaștere, în felul
în care Ea există în toată lumea. Cât de diferit este acest lucru de teoriile
și ideile voastre, rețetele voastre și rețetele societăților voastre. În final,
umanitatea trebuie să acționeze curajos și să ia hotărâri dificile. Însă
Chemarea este acolo. Hotărârile tale și faptele tale trebuie să urmeze
Binecuvântarea și nu să o preceadă. Dă-ți voie să primești darul Binecuvântării
și apoi, pas cu pas, vei ști ce să faci - ce serie de acțiuni trebuie să
întreprinzi, pragurile de care trebuie să treci și schimbarea pe care trebuie
să o cauzezi în propria gândire și în propriile împrejurări. Faptele și
înțelegerea urmează Binecuvântarea. Pentru a dărui, trebuie să primești mai
întâi. Să cunoști, ochii trebuie să-ți fie deschiși mai întâi. Pentru a avea
puterea și curajul de a răspunde, trebuie să vezi nevoia și să simți măreția
timpurilor în care trăiești. Trebuie să-ți pregătești mintea și emoțiile.
Trebuie să te pregătești pentru a primi Binecuvântarea și pentru a trăi
experiența marelui răspuns înăuntrul tău, marea chemare către Cunoașterea
dinăuntrul tău. Trebuie să îi permiți acestei Cunoașteri să apară încet, fără
să încerci să o controlezi, să o domini sau să o manipulezi în vreun fel. În
acest fel, Binecuvântarea prinde rădăcini înăuntrul tău și crește mai departe
în tine. Căci Binecuvântarea nu este un lucru de moment. Nu este un lucru pe
care să-l trăiești ca pe un fulger. Nu luminează peisajul noaptea doar pentru o
secundă. Binecuvântarea începe un proces de emergență. Începe un proces de
reînnoire. Începe procesul de izbăvire care îți poate călăuzi și desăvârși
restul existenței de aici. Astfel arată marea nevoie a umanității și astfel
arată marea nevoie a sufletului tău și a tuturor celor care locuiesc aici. Fie
ca puterea Binecuvântării din acest moment, și fie ca gravitatea situației
voastre să ți se dezvăluie cu toată puterea. Fie să treci prin sentimentele
inițiale de frică, nesiguranță și inadecvare pentru a răspunde și a-i permite
răspunsului să aibă loc în viața ta, așa cum se va întâmpla astăzi, mâine și în
toate zilele care urmează. Căci sunt vremurile Revelației. Iar tu te afli aici
în vremurile Revelației.
4.
Procesul Revelației!
Pentru prima dată în istoria acestei lumi,
puteți fi martori la procesul Revelației. Ajutat de tehnologie modernă,
întregul proces este înregistrat pentru a nu exista greșeli în interpretările
viitoare, așa cum s-a întâmplat atât de des în trecut. Nu numai Revelația în
sine este importantă. Ci însuși procesul Revelației - să puteți auzi Vocea,
atât de similară celei care i-a vorbit lui Iisus, lui Buddha și lui Mohamed și
multor altor mari învățători, atât cunoscuți cât și nerecunoscuți în istoria acestei
lumi. Aceasta este o șansă unică și o educație profundă care poate clarifica
multe erori în gândirea religioasă și care poate pune toate Revelațiile
anterioare ale lui Dumnezeu într-o lumină nouă și mult mai clară. Căci în
istoria acestei lumi și a tuturor lumilor, procesul Revelației este același. O
persoană (uneori, mai multe) este selectată și trimisă în lume. Când atinge un
anumit stadiu în dezvoltarea și maturitatea ei, este chemată să iasă din
împrejurări normale, chemată la un randevu măreț, o întâlnire profundă cu
Prezența Angelică ce supraveghează acea lume particulară. Apoi este chemată
într-o slujire mai înaltă și pregătită pentru un serviciu mai înalt, fiind
pregătită să aducă ceva nou și revoluționar pe lume. Acest lucru nu este pur și
simplu o purificare a înțelegerilor din trecut sau a convingerilor din trecut.
Este ceva cu adevărat nou și revoluționar. Nu este pur și simplu o
perfecționare sau o îmbunătățire sau o perspectivă nouă în privința lucrurilor
deja furnizate și bine întemeiate. Este un prag nou. Ai oportunitatea de a fi
martor la Revelație și la procesul Revelației și la clarificarea Revelației și
la înțelesul Revelației pentru viața ta și pentru întreaga lume. Căci este un
Mesaj pentru întreaga lume, nu doar pentru un trib sau un popor sau o națiune
sau o regiune. Nu este o revizuire a lucrurilor oferite înainte. Nu este o
reacție la lucrurile oferite înainte. Nu este o completare la vreo învățătură
sau teologie care există pe pământ. Este ceva nou și revoluționar. Reprezintă
un prag major și o mare provocare pentru familia umană. Oriunde ai trăi,
indiferent de națiunea în care ești, indiferent de împrejurările tale, trăiești
în vremuri de Revelație, la fel de mari ca toate celelalte vremuri de Revelație
din trecut. Abilitatea ta de a răspunde la Revelație îți va decide
disponibilitatea, receptivitatea, onestitatea și sinceritatea. Căci tot ce este
fals, tot ce este nesincer, tot ce este corupt sau greșit este dezvăluit în
Lumina Revelației. Cine poate primi un nou Mesager de la Dumnezeu? Cine îl va
respinge? Cum vor răspunde oamenii? Vor răspunde câtuși de puțin? Totul este dezvăluit
la vremea Revelației - valoarea înțelegerii religioase a omului, puritatea
credinței religioase a omului, claritatea și onestitatea abordării omului,
receptivitatea inimii și a minții omului. Toate aceste lucruri sunt dezvăluite
la vremea Revelației. Iar voi, în prezent, trăiți în vremuri de Revelație. Un
singur om a fost pregătit și trimis pe pământ. Nu poate exista niciun altul
care să pretindă așa ceva, căci Raiul știe cine este ales și cine nu. Cei care
se aleg singuri și se votează singuri, ei nu pot aduce o Revelație Nouă pe
pământ. Nu au puterea sau claritatea și, cel mai important, ei nu au Revelația
în sine. Procesul Revelației este atât de diferit de poveștile și fanteziile și
miracolele pe care oamenii le atribuie unor asemenea evenimente, asemenea
evenimente atât de influente în istoria umană care au fost glorificate și
înălțate dincolo de obișnuit în încercarea de a li se oferi o mai mare
proeminență și importanță învățăturilor care s-au născut din asemenea
evenimente mărețe. Însă toate aceste evenimente mărețe au începuturi umile. Ele
nu sunt grandioase și senzaționale. Ele nu sunt pline de miracole și de
evenimente extraordinare la care toată lumea să rămână uluită. Asta este
diferența dintre realitate și invenția umană. Însă Revelația este
extraordinară. Este rară. Căci Dumnezeu trimite un Mesaj Nou pe pământ poate
doar o dată într-un mileniu, în vremuri ce conțin praguri majore, mari
provocări și mari dificultăți pentru familia umană; în vremuri cu mari
oportunități și mari necesități, în care o Revelație Nouă trebuie oferită, nu
numai comentariu adițional în privința lucrurilor oferite mai înainte. Aceasta,
deci, este Revelația care trebuie să ajungă dincolo de ideile și convingerile
ascultătorului într-o parte mai adâncă din el, o inteligență mai adâncă
dinăuntrul lui, o parte din el care încă este în legătură cu Dumnezeu, partea
din el pe care Noi o numim Cunoaștere, - în sensul unei forțe divine implantate
în om, care îi oferă acestuia posibilitatea de a cunoaște cu adevărat
Divinitatea și de a intra în comuniune cu Ea. Nu poți înșela Cunoașterea. Nu
există nicio eroare în percepție la acest nivel. Dar, din păcate, așa de puțini
oameni au dobândit această stare de spirit, această legătură mai profundă,
suficient încât să poată vedea clar și să poată urma Cunoașterea, ce reprezintă
direcția Voinței și a Intenției lui Dumnezeu pe pământ. Revelația pe care o ai
în față este cea mai mare și cea mai cuprinzătoare Revelație oferită vreodată
umanității, căci îi vorbește unei lumi învățate, o lume cu schimburi de
informații globale, o lume de-o sofisticare superioară și o lume cu nevoi
profunde și în creștere, de-o confuzie și mizerie profundă și în creștere. Este
prima Revelație majoră care să-i fie oferită unei comunități globale, unei
populații învățate. Iar din acest motiv trebuie să vorbească astăzi cu o mai
mare claritate, punând un accent mai mare, având o sofisticare și o
complexitate superioară. Căci nu poți fi un copil și să înfrunți ceea ce vei
înfrunta pe pământ și dincolo de el. Nu poți fi pur și simplu un urmaș orb și
să te pregătești pentru Marile Valuri ale schimbării care apar pe pământ sau
pentru întâlnirea umanității cu forme inteligente de viață din univers - cel
mai mare eveniment cu cele mai mari repercursiuni din istorie. Nu-L poți
preaslăvi pe Dumnezeu și să te gândești că îți împlinești destinul aici, căci
fiecare dintre voi a fost trimis pe pământ cu o menire mai înaltă care este
conectată la evoluția lumii și la realitatea nevoilor umane din jurul vostru. Numai
Cunoașterea dinăuntrul tău știe ce înseamnă această menire în mod specific și
ce trebuie făcut să te pregătească pentru ea și ce trebuie înfăptuit prin tine
și prin alții cu care te vei asocia în mod natural în lumina unei meniri mai
înalte. Revelația nu este aici să creeze un panteon de zei sau povești
fantastice care par incredule și greu de crezut. Nu este aici să vă prefacă în
servitori ai lui Dumnezeu atât cât este să vă încurajeze să reprezentați Voința
și Scopul Divin, lucru pe care numai Cunoașterea dinăuntrul vostru vă poate
permite să-l faceți. Este o Revelație de mari proporții pentru un viitor care
va fi diferit de trecut - pentru o lume în declin; o lume a resurselor în
scădere; o lume a distrugerii mediului înconjurător; o lume în care va fi mai
dificil să ai grijă de oameni, să furnizezi mâncare, apă, medicamente și
energie în jurul lumii; o lume plină de pericole și dispute mai profunde; iar
dincolo de aceste lucruri, o lume care înfruntă intervenția unor rase din
univers care sunt aici să profite de slăbiciunea și așteptările umane. Așadar,
Mesajul este foarte puternic, dar trebuie să ofere o clarificare foarte mare.
Iar Mesagerul trebuie să vestească acest Mesaj și, de asemenea, să poată să
spună ce înseamnă. Este un lucru care a necesitat decenii întregi de pregătire.
I-a luat Mesagerului decenii întregi până și să primească Noul Mesaj de la
Dumnezeu, atât este de vast și de cuprinzător. Mesagerul trebuie să fie un om
fără poziție pe pământ, dar trebuie să fie bine educat și foarte milos. El
trebuie să fie simplu și umil. Trebuie să vorbească în mod clar dar în termeni
pe care toată lumea îi poate înțelege. El trebuie să demonstreze, prin viața
lui, valoarea Mesajului său și însemnătatea de a trăi și de a învăța o Nouă
Revelație. El nu este perfect, dar niciunul dintre Mesageri nu a fost perfect.
Nu are de gând să facă miracole pentru mase pentru că niciunul dintre Mesageri
nu a făcut așa ceva cu adevărat. El este aici să deschidă ușa către o
experiență mai profundă a Prezenței și Puterii Divine în viețile oamenilor de
pretutindeni - bogați și săraci, nord și sud, est și vest, în toate națiunile,
în toate religiile. El nu este aici să înlocuiască religiile lumii, ci să le
dea o mai mare claritate și relevanță. Căci umanitatea trebuie să se
pregătească pentru Marile Valuri ale schimbării care apar pe pământ dacă
civilizația umană are de gând să supraviețuiască și să fie stabilă și să fie
baza celor mai mari realizări ale umanității din viitor. Umanitatea trebuie, de
asemenea, să fie pregătită și educată în ceea ce privește viața din univers, în
măsura în care veți avea nevoie să înțelegeți pentru a vă decide cum veți
răspunde la prezența unei intervenții în propria voastră lume. Niciuna dintre
religiile lumii nu vă poate pregăti pentru aceste lucruri, căci s-au născut
dintr-o epocă timpurie și, deși au o importanță colosală pentru umanitate, va
fi nevoie de o Nouă Revelație de la Dumnezeu pentru a salva civilizația umană,
pentru a aduce o mai mare unitate între religiile lumii, pentru a sfârși
războiul și conflictul așa încât umanitatea să se poată pregăti pentru marile
provocări care urmează. Nu poți fi ancorat în trecut și să înțelegi Revelația
viitorului. Nu poți fi de neclintit în opiniile tale religioase și să înțelegi
cum va vorbi Dumnezeu din nou și de ce a vorbit Dumnezeu din nou și ce va
însemna pentru tine și pentru alții. Inima ta nu poate fi închisă, sau nu vei
auzi și nu vei vedea. Trebuie să iubești umanitatea îndeajuns pentru a prețui o
asemenea Revelație și pentru a trăi în conformitate cu ceea ce predă și pentru
a primi puterea pe care o aduce, grația și compasiunea pe care pune accentul. Mesagerul
se confruntă cu o călătorie foarte riscantă în față, căci va exista multă
opoziție la Noua Revelație, așa cum au fost mereu mari opoziții în trecut la
Revelațiile lui Dumnezeu pe pământ, oricând și oriunde au fost oferite. El nu
va vorbi în fiecare oraș. Nu va fi prezent la fiecare eveniment. Va vorbi doar
ici și colo, dar Mesajul lui va fi transmis lumii, iar Revelația va fi
prezentată întregii lumi cu propriul comentariu, propriile directive, propria-i
clarificare. Nu este ceva care să fie lăsat la interpretarea și comentariul
unor viitori învățați și indivizi, căci acest lucru s-a dovedit a fi periculos și
regretabil în trecut. De aceea Revelația este atât de explicită și atât de
repetitivă. De aceea oferă o clarificare atât de mare, pentru a minimiza
posibilitatea erorii, a percepției greșite și a neînțelegerii umane. Îi redă
individului puterea Cunoașterii, care a fost numai privilegiul elitei și al
aleșilor înainte. Vorbește despre conștiința mai adâncă a umanității,
conștiința care a fost întemeiată chiar înainte să ajungi aici, pentru a-ți fi
călăuză și sfetnic în toate lucrurile importante. Mesagerul nu trebuie să fie
preaslăvit. El nu este un zeu. Niciunul dintre Mesageri nu a fost un zeu. Ei au
fost Mesageri - jumătate oameni, jumătate sfinți - reprezentând ambele
realități, realitatea lumii și realitatea Căminului Străvechi din care voi toți
ați venit și în care vă veți întoarce cu toții în cele din urmă. Prezența lui
va clarifica ce trebuie clarificat. Vocea lui se va adresa minților și inimilor
acelora care pot auzi. Se va adresa nevoilor lumii și nevoilor inimii și ale
sufletului. El aduce nu numai răspunsurile, ci însuși răspunsul. Căci Dumnezeu
a pus o inteligență mai profundă, un cuget mai profund în interiorul fiecărei
persoane, dar acest lucru nu este cunoscut într-o măsură importantă pe pământ,
decât de puţine persoane. Nu numai tehnologia umană și ingeniozitatea umană te
vor putea pregăti în mod adecvat pentru viitor, pentru însăși Marea Comunitate.
Va trebui să fie ceva mult mai profund și esențial naturii tale și Ființei
tale. Mesagerul va vorbi de aceste lucruri. Vezi tu, toate aceste lucruri fac
parte din Revelație. Dumnezeu nu îți dă un răspuns pentru astăzi sau un răspuns
pentru mâine, ci un răspuns pentru toate zilele și toate situațiile. Dumnezeu
nu trebuie să-ți direcționeze viața, căci Stăpânul tuturor universurilor nu
este implicat în relație cu tine în acest fel. Dumnezeu este mai inteligent.
Dumnezeu a pus Cunoașterea înăuntrul tău, o inteligență perfectă călăuzitoare
spre a fi diferențiată de toate celelalte voci și impulsuri, dorințe și frici
din mintea ta. Revelația a adus Pașii către Cunoaștere, calea pentru a dobândi
accesul la ceea ce reprezintă cea mai mare înzestrare pe care Dumnezeu ar putea
să i-o ofere umanității sau oricărei rase nou apărute sau avansate din univers.
Acum, înțelegerea ta în privința Divinității trebuie purtată într-o mai mare
panoramă a vieții. Înțelegerea ta nu poate fi ancorată în trecut, ci trebuie să
fie flexibilă și să poată să se adapteze la viitor, pe măsură ce au loc
schimbări tot mai mari înăuntrul tău și în jurul tău. Domnul tău trebuie acum să fie
Domnul universurilor, un Domn al miliardelor de miliarde de miliarde de rase și
mult mai multe. Acest aspect face parte din Revelația pentru umanitate,
atât de diferită și mai extinsă decât toate Revelațiile oferite vreodată. Prin
această Revelație, vei prețui fiecare Revelație și vei dobândi înțelepciune din
toate. Dacă ești un Creștin cuvios, Creștinismul tău va crește acum și va
deveni mai extins. Dacă ești un Musulman cuvios, credința și practica ta vor
crește acum și vor deveni mai extinse. Dacă ești un Buddhist practicant sau
dacă aparții religiei Evreiești sau oricărei căi religioase, toate vor ajunge
să fie amplificate de Noua Revelație. Mesagerul va vorbi despre aceste lucruri.
Revelația vorbește despre aceste lucruri. Iar pentru prima dată, vei auzi Vocea
Revelației. Această Voce nu a putut fi înregistrată niciodată mai înainte din
motive evidente, dar acum vei putea auzi Vocea Revelației. Este un lucru
nemaipomenit, dar este și o provocare pentru tine, căci dacă nu poți auzi
această Voce, dacă nu O poți recunoaște, atunci trebuie să-ți înfrunți
propriile bariere. Ai putea să O critici, să O negi și să O eviți, dar acest
lucru nu face decât să-ți arate slăbiciunea și limitările. Ce mai trebuie să
facă Dumnezeu pentru tine? Dacă nu poți primi Revelația, ce poate face Dumnezeu
pentru tine? Dumnezeu a oferit un răspuns pentru întreaga lume și pentru tine
în mod personal - credinței tale, tradiției tale, religiei tale, culturii tale
și națiunii tale. Vrei favoruri? Vrei scutiri? Vrei să fii ușurat de dificultățile
vieții? Vrei să fii răsfățat? Vrei miracole la fiecare pas? Vrei să te afli
într-un fel de prosperitate în drum spre Rai, ca și cum ai fi neajutorat și
neputincios pe pământ? Dumnezeu îți oferă tărie prin Cunoaștere și invocă
Cunoașterea prin Noua Revelație. Nu Dumnezeu va salva lumea, ci oamenii care au
fost trimiși aici să salveze lumea sunt cei care vor face acest lucru. Iar ei
își vor juca rolul mic dar important, iar acest rol va fi mai mare decât
înțeleg ei. Și va fi diferit de scopurile și ambițiile lor personale. Și îi va
mântui și îi va readuce la viață, înapoindu-le tăria și puterea Raiului, care
este întruchipată în Cunoașterea dinăuntrul lor, în adâncime sub vălul de
aparențe al minții. Ai șansa de a înțelege procesul Revelației. Iar dacă poți
înțelege acest proces, vei vedea ce miracol este cu adevărat. Și nu-l vei
preschimba pe Mesager într-un zeu, ci îi vei acorda respectul și deferența pe
care le merită. Și vei fi onest în abordarea ta - nu pentru a înlătura sau
pentru a disprețui Revelația, ci pentru a o auzi, a o trăi și a o aplica în
viața ta suficient încât să-i poți înțelege marea intenție și semnificație
pentru tine. Oamenii vor ca Dumnezeu să facă multe lucruri pentru ei - să-i
salveze de calamități, să le dea oportunități, să vindece bolnavii, să
răstoarne guverne corupte și tiranice, să-i facă bogați, să-i facă fericiți,
să-i mulțumească sau să-i împace cu ei înșiși. Dar ceea ce vor oamenii și ceea
ce voiește Dumnezeu nu sunt unul și același lucru, nu la început. Căci nevoile
reale ale inimii tale rezonează cu Voința Creatorului, însă nevoile reale ale
inimii și sufletului tău pot fi un lucru care încă nu se află în conștiența ta.
O măsură de onestitate mai adâncă te va duce la această conștiență. Dumnezeu a
oferit puterea Cunoașterii și odată cu ea, calea și implicarea în relație cu
viața care-l va izbăvi pe individ. Acest lucru îi servește pe toți, chiar și pe
cei ticăloși, chiar și pe cei mai săraci dintre săraci. În acest context nu
există eroi și maeștri. Există doar cei care sunt mai puternici în Cunoaștere,
care-i pot demonstra grația și puterea pe pământ. Cât de diferit este acest
aspect față de ceea ce sunt învățați oamenii să gândească și să creadă. Însă
gândurile și convingerile sunt la suprafața minții. Dedesubtul vălului de
aparențe se află marea deschidere către natura ta adevărată și către puterea Cunoașterii.
Încă nu realizezi cât de important și central este acest lucru pentru viața ta.
Din acest motiv Revelația trebuie să ofere o clarificare la ce este și ce
înseamnă religia în mod real, ce este și ce înseamnă spiritualitatea în mod
real și cum toate practicile spirituale adevărate sunt, în esență, pași către
Cunoaștere. Dar este dificil să găsești acest lucru în religiile lumii, atât de
acoperite au devenit de ritualuri, tradiții, comentarii și interpretări
greșite. Pentru mulți, ele au devenit convingeri rigide; pentru alții, doar o
consolare. Puterea lor adevărată nu poate fi găsită în ele decât alături de un
mare învățător și îndrumător înțelept. Umanitatea nu are timp pentru acest
lucru acum, căci ora este târzie. Acești pași nu sunt pur și simplu pentru
anumiți indivizi să pornească într-o călătorie mai înaltă în viață. Sunt pentru
întreaga familie umană să se pregătească în cele mai practice și esențiale
moduri pentru marea schimbare care apare pe pământ și care deja începe să
lovească țărmurile și să copleșească orașele, să arunce națiunile în conflicte
reciproce, să vă întunece cerurile, să vă polueze râurile și să amenințe înseși
resursele de care depindeți în fiecare zi. Revelația nu este aici să vă
îngrozească, ci să vă dea putere; să vă dea tărie, curaj și determinare; să vă
dea compasiune și toleranță; să vă dea puterea Cunoașterii, care este izvorul
tăriei și al integrității voastre reale. Lumea s-a schimbat, dar oamenii nu
s-au schimbat cu ea. Marile Valuri se apropie, dar oamenii nu știu. O
intervenție are loc pe pământ, dar oamenii sunt inconștienți sau poate
consideră că este un lucru minunat. Va fi nevoie de o Revelație de la Creatorul
tuturor formelor de viață pentru a pregăti umanitatea, pentru a trezi
umanitatea și pentru a întări și a uni umanitatea ca să poată avea un viitor
mai strălucit și să supraviețuiască în fața marii provocări la adresa
libertății sale și a destinului său. Sunt atât de multe de învățat. Sunt atât
de multe lucruri de pus deoparte, atât de multe lucruri de pus sub semnul
întrebării, atât de multe lucruri de luat din nou în considerare. O Revelație
de la Dumnezeu aduce toate aceste lucruri. Este o mare provocare pentru
destinatar și pentru oamenii care sunt atât de binecuvântați să o primească. Iar
în vreme ce Mesagerul este pe pământ, aveți această mare oportunitate să-l
auziți, să-i luați în considerare cuvintele și semnificația prezenței lui pe
pământ în acest moment. Revelația va fi un șoc imens pentru multe persoane.
Mulți i se vor împotrivi. Mulți o vor primi. Dar va fi nevoie de un șoc imens
pentru a trezi umanitatea la realitatea situației sale și la împrejurările
pentru care trebuie să se pregătească. Va fi nevoie de șocul Revelației. Va fi
nevoie de șocul viitorului. Va fi nevoie de realitatea momentului actual și de
realizarea că oamenii nu trăiesc viața pe care au fost trimiși aici să o
trăiască și de recunoașterea faptului că ideile voastre nu sunt suficiente
pentru a vă pregăti pentru lucruri mai mari, că trebuie să aveți puterea
Cunoașterii, care este forța Raiului ce v-a fost oferită. Acesta este înțelesul
Revelației. Nu este pur și simplu o Revelație de idei. Este o Revelație a
trăirii. Este o Revelație a naturii, originii și destinului omului. Ochii să-ți
fie deschiși la aceste lucruri. Inima să-ți fie receptivă. Ideile să-ți fie
suficient de flexibile pentru a fi luate din nou în considerare. Și fie să
realizezi că ești aici să servești un scop mai înalt pe care tu însuți nu-l
poți inventa sau dirija. Fie să ai Revelația, iar prin tine, să fie oferită
altora. Fie ca Mesagerul să ajungă recunoscut și onorat în timpul lui rămas pe
Pământ. Și fie ca aceste vremuri să aducă mari binecuvântări, clarificări și
încurajări pentru tine, care te afli în căutarea menirii și orientării mai
înalte din viața ta.
*Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu