duminică, 6 noiembrie 2022

NOUA REVELAȚIE! (poveste religios-S.F.). Prima parte.

 

NOUA REVELAȚIE! (poveste religios-S.F.). Prima parte

De ce o „Nouă Revelație”!

 Există o Nouă Revelație despre Dumnezeu, o Revelație care îl scoate pe Dumnezeu în afara istoriei antice a omenirii, în afara conflictelor și fanteziilor și neînțelegerilor omenirii. Această Revelație îl duce pe Dumnezeu în panorama mărită a vieții în Univers numită Mai Marea Comunitate.Voi aveți nevoie acum de această nouă înțelegere a lui Dumnezeu pentru că Dumnezeul anticilor a fost un Dumnezeu mic - un Dumnezeu al lumii voastre și al timpului vostru, un Dumnezeu al culturilor voastre, un Dumnezeu al popoarelor voastre în vremuri străvechi. Dar omenirea a depășit acest Dumnezeu, acest Dumnezeu uman, acest Dumnezeu mânios, acest Dumnezeu răzbunător, acest Dumnezeu care pare că este proiecția personalității și a tendințelor voastre. Nu este vorba că anticii au greșit. Doar că înțelegerea lor era limitată. Nu este vorba că au creat un Dumnezeu după propria lor asemănare; numai că ei chiar nu puteau înțelege un Dumnezeu care să fie dincolo de asemănarea lor. Noua Revelație îl prezintă pe Dumnezeu într-un context mai mare, în contextul vieții inteligente din Univers. Acesta nu este un context uman, căci Universul cu care vă confruntați nu este unul exclusiv uman.Nu este un Dumnezeu preocupat numai de lumea aceasta. Nu este un Dumnezeu care judecă în modul în care ați judeca voi sau să condamne în modul în care ați condamna voi. Nu este un Dumnezeu care are nevoie de slavă și venerație, care trebuie să aibă supunere și lingușire. Acela este vechiul Dumnezeu al tribului. Acela este vechiul Dumnezeu care favorizează o națiune în fața alteia, un popor în fața altuia. Aceea este o idee veche despre Dumnezeu.Dar, vedeti voi, Dumnezeu nu a fost niciodată așa. Căci Dumnezeul pe care oamenii l-au privit și pe care l-au venerat, Dumnezeul pe care oamenii l-au înțeles și nu l-au înțeles, a fost mereu Dumnezeul Mai Marii Comunități - vastele întinderi ale spațiului, alte dimensiuni ale realității și nenumărate rase de ființe, atât de diferite de familia umană. Acesta este singurul Dumnezeu al Universului. Nu un Dumnezeu al unei lumi, al unui popor sau al unui trib. Nu un Dumnezeu care gândește, acționează și se comportă în modul în care ființele umane gândesc, acționează și se comportă. Acest Dumnezeu nu este limitat la o singură Revelație pentru omenire, căci au fost Revelații succesive pentru omenire. Acum există o Nouă Revelație pentru omenire care să pregătească familia umană pentru marea schimbare care vine în lume și să pregătească omenirea pentru viitorul său, destinul său și întâlnirea sa cu Mai Marea Comunitate de viață inteligentă din univers. Nu va fi posibil pentru tine să te gândești la Dumnezeu în vechile moduri dacă vrei să înțelegi Noua Revelație a lui Dumnezeu pentru lume. Nu vei fi capabil să înțelegi realitatea și înțelesul vieții inteligente din Univers dacă te gândești la Dumnezeu în vechile moduri. Căci vechiul Dumnezeu a fost exclusiv pentru omenire - un Dumnezeu al unei națiuni, un Dumnezeu al unui popor, un Dumnezeu al unei rase, un Dumnezeu al unei singure lumi. De aceea vechiul Dumnezeu a fost prea limitat și zărit prea mult numai în asemănarea omenirii (pentru oameni]) fără ca omenirea să poată să înțeleagă natura reală și scopul lui Dumnezeu, chiar și aici în această lume. Vechiul Dumnezeu ducea oamenii la război. Vechiul Dumnezeu părea să nu aibă nicio preocupare pentru bunăstarea oamenilor și națiunilor pe care Dumnezeu nu le favoriza. Vechiul Dumnezeu a fost folosit de regi, monarhi și națiuni pentru a justifica și a amplifica nemulțumirile și ambițiile națiunilor lor. Vechiul Dumnezeu părea să se bucure prin pedepsirea omenirii pentru inevitabilele erori pe care omenirea le-ar face în starea sa de separație/despărțire de Dumnezeu trăind în această lume. Întreaga noțiune despre Rai și Iad este construită în jurul convingerilor și presupunerilor despre vechiul Dumnezeu. Noul Dumnezeu, Dumnezeul Mai Marii Comunități, Dumnezeul unei realități mai mari față de a voastră necesită o redefinire a tuturor acestor lucruri. Căci realitatea lui Dumnezeu este atât de diferită față de cum a fost considerat și cum s-a crezut în Dumnezeu, în trecut.Dumnezeu nu favorizează o națiune în fața alteia. Dumnezeu nu conduce popoare la război. Dumnezeu nu voiește victoria unei națiuni în fața alteia sau cucerirea unui popor de către alt popor. Dumnezeu nu voiește dezastre naturale, plăgi, boli sau catastrofe.Puteți da vina pentru aceste lucruri pe vechiul Dumnezeu, dar nu pe noul/adevăratul Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a pus în mișcare forțele naturii, evoluția, și schimbările geologice încă de la începuturile timpurilor, și acelea merg toate singure acum.Dumnezeu este inteligent. Dumnezeu nu trebuie să conducă orice lucru minor. Dumnezeu nu are nevoie să vă miște sângele prin vene sau să vă opereze milioane de celule. Dumnezeu nu trebuie să conducă vremea din lume. Dumnezeu nu trebuie să conducă națiunile lumii sau economiile lumii. Este totul pus în mișcare. Este pus în mișcare de la începuturile timpurilor.Dumnezeu privește asupra lumii și asupra tuturor lumilor, chemându-i pe cei separați să se întoarcă, chemându-i prin căile religiei, chemând prin căile conștiinței, chemând prin căile iubirii și a recunoașterii adevărate. Pe Dumnezeul Universului nu-l interesează care sunt convingerile tale religioase atâta timp cât ele te pot sprijini în a te aduce la Cunoașterea mai adâncă pe care Dumnezeu a pus-o în interiorul tău - o inteligență adâncă pe care Dumnezeu a pus-o în tine să te îndrume, să te protejeze și să te ducă într-un mai mare serviciu și contribuție în lume. Vechiul Dumnezeu a fost dominat de instituții religioase. Dacă n-ai fi susținut acele instituții și nu ai fi crezut în ideologia lor, era considerat că vei fi bun de trimis în Iad, că tu l-ai ofensat pe Dumnezeu.Dumnezeu nu ține cont de aceste lucruri. Convingerile și fascinațiile, obsesiile și fanteziile omenirii nu sunt ceea ce îl mișcă pe Dumnezeu. Ci mișcarea mai adâncă a inimii și a conștiinței. Actul de dăruire altruistă. Actul de iertare și dorința de a contribui dincolo de nevoile și preferințele personale ale omului. Recunoașterea unuia de către altul. Un dușman care devine prieten. Vindecarea lumii naturale care a fost prădată. Acestea sunt lucrurile care îl mișcă pe Stăpânul Universului.Dacă este să înțelegeți destinul si viitorul omenirii în cadrul Mai Marii Comunități a vieții din Univers, dacă este să înțelegeți cum să vă pregătiți pentru Marile Valuri ale schimbării care sosesc în lume, atunci trebuie să aveți o nouă experiență și înțelegere a Divinului. Dacă rămâneți agățați de ideile vechi și de definițiile vechi, nu veți înțelege cu ce se confruntă omenirea și cum se poate pregăti. Veți crede că este sfârșitul timpurilor. Veți crede că este marea pedeapsă. Veți crede că este bătălia finală - toate aceste genuri de lucruri care par să indice un final grandios al experienței umane. Omenirea doar părăsește un stadiu al dezvoltării sale și intră într-altul. Este o măreață tranziție de la o lume a societăților tribale și facțiunilor războinice către o omenire mai unită și mai puternică - o omenire care poate trăi, funcționa și rămâne liberă într-o Mai Mare Comunitate a vieții, o omenire care poate înfrunta intervenția din partea altor rase din Univers și care-și poate stabili propriile reguli de angajare aici, o omenire unită care poate învăța să locuiască în cadrul granițelor și a resurselor limitate din această lume fără a le conduce în uitare și declin. O omenire unită va avea nevoie de o nouă experiență și înțelegere a Divinului dacă este pe cale să facă această măreață tranziție și să evite creșterea nesfârșită a tentației către conflict, competiție și război. Confruntându-vă cu o lume a resurselor în scădere, o lume a distrugerii mediului, o lume a climei violente și a instabilității economice în creștere, veți avea nevoie de o mai mare experiență a Divinului și în mod particular a puterii Cunoașterii din interiorul vostru. La acest nivel mai adânc sub suprafața intelectului vostru este locul în care Dumnezeu vă va atinge si vă va mișca prin însăși forța de atracție a Divinului. Nu îl poți înțelege pe Dumnezeu cu intelectul tău. Tu nu îl poți reduce pe Dumnezeu la un principiu rațional. Trebuie să vezi că Dumnezeu nu operează toate funcțiile lumii, căci acestea au fost puse în mișcare la începuturile timpurilor. Nu este niciun conflict aici între creație și evoluție. Chiar nu există niciun conflict între religie și știință. Ele sunt toate născute din aceeași realitate, aceeași nevoie de a înțelege viața, aceeași nevoie de a corecta eroarea umană și de a stabili un viitor sigur și protejat pentru familia umană. Religia și știința sunt corupte de aceleași forțe - dorința de putere individuală, dominarea unui grup peste altul, instituții luptând pentru supremație. Ele sunt amândouă ortodoxe în în propriile drepturi, și amândouă tind să fie limitate și auto-defensive. În locul încercării de a lega trecutul de prezent și viitor, este cel mai bine să fie lăsat trecutul, pentru a vedea că înțelegerea omenirii a Divinului este un proces evoluționar în sinea lui. Dacă încercați să legați viitorul de trecut, fie veți nega viitorul, fie va trebui să vă schimbați înțelegerea în privința trecutului. Niciun mare lider nu va veni să ducă omenirea într-un viitor glorios. Niciun individ nu va veni să rezolve toate scorurile și să obțină răzbunare asupra sceleraților. Aceea este vechea idee despre Dumnezeu. Nu mai este relevantă și, în primul rând, nu a fost niciodată adevărată. Este dorința oamenilor pentru o rezolvare finală a enigmelor vieții, a întrebărilor vieții și a problemelor vieții. Nu te gândi că prin a crede într-o ideologie religioasă, vei fi salvat. Pentru a te reuni cu Dumnezeu, tu trebuie să devii mai mult precum ceea ce Dumnezeu a creat într-adevăr în tine. Dumnezeu a pus Cunoașterea în interiorul tău să te îndrume și să te mântuiască. Credințele sunt secundare și adesea stau în calea acestei salvări.Gândindu-te că religia ta este singura religie adevărată, acest fapt va sta în calea salvării tale. Condamnând alte națiuni, popoare și religii, te vei împiedica de la primirea acestei salvări. Fiind fariseic și apărătorul credinței tale, te vei orbi și îți vei întoarce spatele la Dumnezeu. Trebuie să ai curajul și credința în Divin să te gândești la Dumnezeu din nou, să realizezi responsabilitățile tale aici și să recunoști că ai fost trimis în lume pentru a fi un contribuitor, nu un judecător sau un critic. Aici tu trebuie să realizezi că Dumnezeu a inițiat toate religiile lumii, și că ele toate au fost schimbate de oameni, chiar schimbate radical. Pentru a corecta erorile trecutului, pentru a reînnoi credința adevărată, și pentru a evoca marele adevăr al religiilor antice în forma lor pură, Dumnezeu a trimis o Nouă Revelație în lume, nu pentru a înlocui religiile lumii, ci pentru a le clarifica și a le da o nouă tărie și putere și o mai mare unitate între ele. Nu este doar o corecție, însă. Este o pregătire pentru un viitor care va fi diferit de trecut. Voi vă confruntați cu un Univers non-uman. Vă confruntați cu distrugerea mediului și o tot mai mare instabilitate si nesiguranță în lume. Vă confruntați cu o lume a resurselor în scădere, o lume în care o populație tot mai mare va trebui să bea dintr-o fântână în scădere ușoară. Te poți ruga la Dumnezeu să te salveze, dar Dumnezeu te-a trimis pe tine aici să salvezi lumea, să-ți joci mica dar esențiala parte în asta. Nu este sfârșitul timpului. Este o mare tranziție. Nu este sfârșitul lumii. Este o recunoaștere măreață și un nou timp al Revelației. Multe lucruri se vor sfârși. Multe moduri de viață vor trebui să fie modificate. Înțelegerea umană va trebui să se schimbe. Responsabilitatea umană va trebui să crească. Compasiunea umană va trebui să crească. Iertarea umană va trebui să crească. Va părea precum sfârșitul timpurilor, ca și cum întreaga lume cade pe tine, un timp cataclismic al schimbării și perturbării. Dar este într-adevăr un timp pentru omenire să se maturizeze, să devină înțeleaptă și să se pregătească pentru viitorul său.Doar Dumnezeu știe ce vine la orizont, și doar Dumnezeu vă poate pregăti pentru asta în întregime. Poate veți recunoaște anumite soluții pentru aspecte ale problemelor lumii, dar nu vă puteți pregăti singuri pentru Marile Valuri ale schimbării sau pentru întâlnirea voastră cu viața inteligentă din Univers. Dumnezeu a trimis o Nouă Revelație în lume pentru a pregăti omenirea pentru viitorul său, pentru a avertiza omenirea de marile pericole din cadrul lumii și de dincolo de lume și pentru a binecuvânta omenirea cu puterea și prezența Cunoașterii care a fost plasată ca o tărie mai adâncă înăuntrul fiecărei persoane, pentru ca omenirea să aleagă pace peste război, cooperare peste diviziune, libertate peste capitulare și responsabilitate peste slăbiciune. Aceasta nu este providența câtorva indivizi inspirați sau a unor puține mici grupuri care lucrează în sprijinul familiei umane. Ea va trebui să fie ceva care va trebui să ajungă pretutindeni. Nu toată lumea va trebui să primească și să creadă în Noul Mesaj de la Dumnezeu, dar el trebuie să ajungă la destui oameni pentru a avea impactul său aici, pentru a furniza o nouă conștientizare și experiență a Divinului în viața voastră și a mișcării profunde a vieții voastre. Aici va trebui să lăsați în urmă noțiunile voastre despre Rai și Iad și credința voastră într-o zi finală a judecății și toate aceste lucruri, căci ele nu se vor potrivi cu realitatea mai mare în care voi intrați. Dacă tu urmărești Cunoașterea, vei deveni mai apropiat de Dumnezeu. Dacă negi Cunoașterea și îți urmărești fricile și ambițiile, vei deveni mai îndepărtat de Dumnezeu. Dacă tu contribui cu darurile tale în lume, nu vei mai avea nevoie să te întorci iar aici. Vei fi finalizat acest ciclu al evoluției și dezvoltării tale. Dumnezeu nu are de gând să te aducă pur si simplu înapoi în Rai. Dumnezeu te va pune la muncă în Univers, în realitatea celor separați. Tu ai multe sarcini actuale și multe sarcini viitoare. Nu fugi de acestea în Rai căci, vezi tu, este multă muncă de făcut. Dumnezeu nu irosește această oportunitate. Izbăvirea ta trebuie să fie o sursă de inspirație pentru alții și trebuie să continue să aibă un efect rezonant și pozitiv asupra vieții în Univers. În final, Dumnezeu îi va recâștiga pe toți înapoi, până și pe cei mai scelerați. Ei doar vor trebui să muncească mai mult pentru a se izbăvi. Ei vor trebui să ofere mai mult să contracareze impactele nocive asupra altora. Aici regii vor trebui să fie cărăuși de apă și să lucreze câmpurile. Aici tiranii vor trebui să măture străzile. Oamenii sunt nerăbdători. Ei vor o zi a judecății. Ei vor ca totul să fie terminat. Ei nu vor să trebuiască să trăiască cu mari întrebări, mari întrebări nerezolvate. Ei vor ca Dumnezeu să îi pedepsească pe alții pe care ei nu pot sau nu vor să-i pedepsească. Ei cred că știu ce este justiția. De aceea vechiul Dumnezeu este plin de răzbunare și furie și renegare în care oamenii sunt forțați să creadă cu amenințarea morții și Iadului. Acesta este un mod primitiv de a privi viața. Este un mod ignorant de a privi viața. El nu ține cont de realitatea Divinului sau de realitatea naturii și destinului vostru Divin. Dumnezeu îi va chema pe toți înapoi în cele din urmă, dar în cele din urmă poate fi peste mult timp de acum. Între timp, tu suferi; trăiești în întuneric și confuzie. Nu îți realizezi puterea, valoarea sau mai marea tărie a Cunoașterii din interiorul tău. Ea (Cunoașterea) așteaptă să fie descoperită, și încearcă să te salveze chiar și în acest moment. Dacă omenirea are să scape de un colaps major în viitor, dacă aveți să scăpați de dominația altor rase din Univers, trebuie să ascultați acum și să dobândiți o nouă și o mai mare înțelegere a prezenței și puterii Divine în viața voastră, natura reală a destinului uman și ceea ce va fi necesar de la popoare, grupuri și națiuni pentru a alege înțelept în fața unei lumi în schimbare. Aici vechile tale credințe sunt clarificate și purificate. Aici tu nu abandonezi marile tradiții. În schimb, tu vezi legătura dintre ele și marea valoare și înțelepciune care se află chiar în inima învățăturilor lor. Însă cosmologia voastră se va schimba pentru că voi intrați în Mai Marea Comunitate. Religia voastră acum nu poate fi o religie doar a unei singure lumi sau doar a unui singur popor. Va trebui să fie o religie a Mai Marii Comunități - un Dumnezeu al Universului, o spiritualitate a Universului, acel lucru care vă unește și vă leagă unul de altul în ciuda perspectivelor și interpretărilor voastre diferite. Luptați împotriva acestui lucru și luptați împotriva voinței și scopului lui Dumnezeu pentru omenire. Respingeți acest lucru și respingeți viitorul vostru, evoluția voastră și educația primară pe care trebuie să o primiți în aceste vremuri. Dezlănțuiți-vă împotriva Noii Revelații a lui Dumnezeu și vă veți distanța mai departe de puterea și prezența lui Dumnezeu în viața voastră. Ele sunt toate conectate, aceste Revelații, dar voi trebuie să vedeți firul și conținutul lor pur pentru a înțelege acest lucru. O mare parte din ceea ce cred oamenii este o pură creație umană - poveștile, miracolele, tradițiile poveștilor și miracolelor - o creație umană. Că Dumnezeu a creat lumea în câteva zile - o creație umană, o încercare a înțelegerii limitate de a pricepe realitatea și misterul Creației. Este ca și cum ai întreba un copil de 5 ani să vorbească despre evoluția lumii. El poate face asta doar într-un limbaj atât de simplu, simple povești și un simplu interval de timp. El nu poate înțelege momentan întinderea, imensitatea și complexitatea a ceea ce privește. Pe măsură ce îți extinzi conștientizarea și înțelegerea, tu dobândești o mai mare înțelegere a Divinului, miracolul Creației și chiar mai marele miracol al izbăvirii. Aici noul Dumnezeu este vechiul Dumnezeu, dezvăluit și clarificat, nu îmbracat în înțelegeri antice sau mitologii antice. Căci există doar un singur Dumnezeu și acela este Dumnezeul tuturor Universurilor și Dumnezeul tuturor raselor. Dumnezeu are un Plan de mântuire pentru fiecare, și fiecare este revendicat prin Cunoaștere, căci Dumnezeu a pus Cunoașterea în fiecare. Există un Plan de izbăvire pentru ei toți. Dar poți spune tu care este acesta? Desigur că nu. Poți defini tu Voința și Planul lui Dumnezeu pentru Univers? Sigur că nu. Poți tu măcar cuprinde o Mai Mare Comunitate a vieții inteligente - un miliard de miliarde de miliarde de rase, și mult mai multe dincolo de asta? Aici, în locul încercării de a face viața să se potrivească în ideologia ta, a face totul înghesuit în înțelegerea ta limitată, tu începi să urmezi puterea și prezența Cunoașterii din interiorul tău. Aceasta dezvăluie Prezența și Planul lui Dumnezeu pentru viața ta, și tu realizezi că dincolo de intelect, există o mai mare dimensiune a existenței tale și că intelectul trebuie să o servească pe aceasta. Aici tu încetezi să proclami că știi care este Voința lui Dumnezeu, și devii umil, și îi permiți Voinței lui Dumnezeu pentru tine și pentru aceste timpuri să fie dezvăluită. Dacă intenția ta este pură, vei urma ceva fără a ajunge la mari concluzii, fără a te proclama și fără a formula o nouă idologie care este într-adevăr o creație umană. Omenirea nu se poate salva singură acum. Nu poate veni cu o singură soluție la Marile Valuri ale schimbării. Ea nu știe cum să se pregătească singură pentru un Univers al vieții inteligente - un mediu competitiv la o scară pe care nici nu ți-o poți imagina. De aceea există un Nou Mesaj de la Dumnezeu în lume, pentru a oferi Revelația, pentru a oferi avertizarea, pentru a oferi încurajarea și pentru a oferi pregătirea. Aici tu trebuie să devii o persoană care poate funcționa în Mai Marea Comunitate, o persoană care poate gândi în termeni ai întregii lumi, o persoană care nu este limitată și constrânsă de o înțelegere anterioară care este mult prea limitată și insuficientă pentru a-ți permite să percepi circumstanțele tale în schimbare și marile provocări care sosesc. Aici Noua Revelație deschide uși, extinde conștientizarea și percepția ta, te eliberează de idei vechi care nu ți-ar permite niciodată să vezi prezentul și viitorul, te eliberează de condamnare și te aduce înapoi la misterul și la puterea vieții tale și a mai marelui scop al tău în lume. Dumnezeu are un Plan mai mare pentru familia umană, dar acest Plan poate fi urmărit doar individual prin Cunoaștere, prin cooperare și recunoaștere între oameni, prin responsabilitatea față de mediu, prin răspunderea pentru familia umană și prin smerenie și simplitate - fără aroganță, fără condamnare și fără auto-îndreptățire. Acestea sunt toate o invenție umană, și ele nu sunt limitate numai omenirii. Astfel de tendințe există prin tot Universul. Este rezultatul separației, a marii separări de Dumnezeu care a pus în mișcare creația și expansiunea Universului fizic. Universul fizic este doar o mică parte din Creația lui Dumnezeu. Dar asta rămâne pentru tine să înveți, și ai o mai mare călătorie și un mai mare destin aici. Dar trebuie să îi permiți minții să se extindă, ochilor să se deschidă și urechilor să audă dacă ai să dobândești această mai mare pregătire și înțelegere. Religiile vechi, dacă sunt ținute în dispreț una față de alta, au devenit cu adevărat învechite și vor deveni din ce în ce mai mult așa în viitor. Acum tu trebuie să-l vezi pe Iisus în cadrul Mai Marii Comunități și toți marii sfinți și emisari într-un context lărgit, într-o mai mare serie de Revelații - fiecare aducând omenirea mai aproape de civilizație globală și de o mai mare cooperare și o experiență mai adâncă a conștiinței pe care Dumnezeu a plasat-o înăuntrul tău. În acest sens, toate religiile sunt ecumenice. Ele sunt toate menite să se susțină una pe alta în loc să concureze și să se denunțe una pe alta. Voința lui Dumnezeu este ca omenirea să se unească, să păstreze planeta și să se pregătească pentru viitorul său în Mai Marea Comunitate - un viitor în care libertatea umană va fi provocată în mod repetat, un viitor în care omenirea va fi sedusă de ofertele tehnologiei extraterestre, un viitor cu multe hazarduri, dar un viitor în care omenirea trebuie să mențină libertatea umană și suveranitatea în interiorul acestei lumi. Pierdeți asta și pierdeți totul - toate realizările omenirii. Doar Noua Revelație a lui Dumnezeu îți poate arăta aceste lucruri, pentru că ele nu au făcut parte din Revelațiile anterioare ale lui Dumnezeu. Omenirea nu avea nevoie să știe despre Mai Marea Comunitate, și omenirea nu se confrunta cu o lume în declin în erele anterioare. Dar acum voi vă confruntați cu aceste lucruri, și trebuie să vă pregătiți, și din acest motiv au fost trimiși emisari în lume aducând un Nou Mesaj de la Dumnezeu. Ei nu sunt noi salvatori. Ei sunt simpli și umili. Ei sunt Mesagerii adevăratului Dumnezeu. Încă o dată, omenirea este provocată cu o Nouă Revelație. O poate ea primi? O poate ea înțelege? Va crește religia și se va extinde, sau se va contracta și va deveni auto-defensivă? Vor fi oamenii capabili să se schimbe, să aibă o schimbare reală de atitudine pentru a-i pregăti pentru viitor și a le asigura o viață mai mare și o securitate mai mare în lume? Acestea sunt întrebări la care doar oamenii pot răspunde. Revelația este asupra voastră pentru că marile nevoi sunt asupra voastră. Dumnezeu are mai multe de spus familiei umane și a furnizat o Nouă Revelație și o nouă cale înainte. Aceasta a venit de la un nou Dumnezeu - nou doar pentru înțelegerea voastră, pentru că există doar un Dumnezeu și acel Dumnezeu nu este nici nou nici vechi, dar a fost întotdeauna. Înțelegerea omenirii este cea care trebuie să evolueze acum și o Nouă Revelație a fost dată să facă acest lucru posibil. Revelația a fost dată în fața unei mari necesități, pentru că omenirea nu recunoaște Marile Valuri ale Schimbării și nu răspunde la prezența forțelor din Mai Marea Comunitate care sunt în lume pentru a profita de o omenire slabă și divizată. Omenirea nu răspunde și nu se poate pregăti singură la timp și de aceea Revelația a fost dată. Fii cu voie bună căci un Mesaj măreț este trimis în lume de la Creatorul întregii vieți din Univers. Ai mare siguranță că puterea și prezența Cunoașterii divine se află în tine, și pe măsură ce înveți să urmezi Pașii către Cunoaștere, vei găsi puterea, grația și îndrumarea sa pentru tine și pentru alții. Vei vedea că tu ai fost cu adevărat creat de Dumnezeu și trimis în lume cu un scop mai mare și că ai un destin mai mare dincolo de această lume și un viitor mai mare în interiorul și dincolo de frontierele timpului.

1. Proclamația:

 Există un Mesaj Nou de la Dumnezeu pe Pământ. A venit de la Creatorul vieții. A fost tradus în limbajul și înțelegerea umană prin intermediul Prezenței Angelice care veghează asupra acestei lumi. Mesajul continuă marea serie de revelații de la Creator care au avut loc de-a lungul secolelor și mileniilor. Este un Mesaj Nou pentru vremurile acestea și pentru vremurile ce vor veni. Desăvârșește Mesajele anterioare care i-au fost oferite omenirii, însă dezvăluie lucruri ce nu i-au fost arătate omenirii până acum. Căci în acest moment omenirea se confruntă cu o serie de provocări serioase și primejdioase, atât pe planetă, cât și din afara ei. Noul Mesaj de la Dumnezeu este aici să avertizeze, să întărească și să pregătească familia umană - oameni din toate națiunile și din toate tradițiile religioase, din toate triburile, grupurile și orientările. A venit într-o perioadă de necesități majore, o perioadă de schimbări majore. Pregătește oamenii pentru lucruri de care nici măcar nu și-au dat seama. Are însușiri profetice, avertizându-i pe oameni în privința Marilor Valuri de schimbări ce vin pe pământ și în privința poziției pe care omenirea o are în univers, privind în special contactul vostru cu alte rase. Evocă marea prezență spirituală din fiecare persoană - marea înzestrare a Cunoașterii dăruită întregii familii umane, care acum trebuie cultivată, întărită și adusă în prim plan. Vorbește despre marea nevoie spirituală a fiecăruia - nevoia de avea un scop, un înțeles și o direcție în viață. Vorbește despre marile relații pe care oamenii le pot întemeia între ei, relații ce le reprezintă scopul mai înalt în viață. Vorbește despre nevoile oamenilor și ale viitorului. Astfel, le aduce scop și recunoaștere, unitate și cooperare, înțelepciune și tărie tuturor celor care îl pot primi, care îl pot învăța, care îi pot urma pașii, care îl pot contribui altora și care îi pot împărtăși înțelepciunea în slujba altor persoane, în slujba familiilor, a comunităților, a națiunilor și a întregii lumi. Primește această binecuvântare. Învață despre Noul Mesaj de la Dumnezeu. Dă-ți seama că va afirma tot ceea ce este adevărat în tradițiile voastre actuale și că va rezona cu înțelepciunea mai profundă pe care deja o deții. Va rezona în adâncul inimii tale, trecând chiar și dincolo de gândurile și convingerile tale și de gândurile și convingerile culturii sau ale națiunii din care faci parte. Primește acest dar și învață despre el cu răbdare, urmând pașii către Cunoaștere, deprinzând înțelepciunea din Marea Comunitate și conștientizând puterea Spiritualității Unice a omenirii de a uni omenirea, de a întări omenirea si de a pregăti omenirea să recunoască și să navigheze prin vremurile dificile care urmează. Primește Noul Mesaj în chemarea sa pentru păstrarea și întărirea libertății, a cooperării și a responsabilității umane. Căci fără acest Mesaj Nou, umanitatea stă în fața unui declin grav si abrupt. Se confruntă cu pierderea libertății și a suveranității sale în această lume în favoarea altor forțe care intervin din universul ce vă înconjoară. Fără acest Mesaj Nou, spiritul uman va rămâne adormit, iar oamenii vor trăi vieți pline de disperare, de competiție și de conflicte. Voința Creatorului este ca umanitatea să-și facă apariția în Marea Comunitate a vieții din univers ca rasă liberă și suverană - ca rasă puternică, ca rasă unită, ca rasă capabilă să-și păstreze diversitatea culturală în timp ce onorează tăria și intenția mai adâncă ce va avea grijă ca lumea să rămână puternică și care va menține familia umană vitală, activă și creativă, oferind o nouă oportunitate pentru progres în viitor. Noul Mesaj de la Dumnezeu oferă o nouă oportunitate pentru progres în viitor, însă pentru a progresa, trebuie să supraviețuiți. Trebuie să supraviețuiți în timpurile dificile care urmează și trebuie să supraviețuiți în fața competiției din afara planetei, o competiție pentru controlul acestei lumi și al destinului său. Fiecare persoană trebuie să conștientizeze faptul că are o mare oportunitate să-și descopere Cunoașterea cea profundă pe care Dumnezeu i-a dăruit-o, - Cunoașterea ce îi conține rostul, înțelesul și direcția în viață și criteriile pentru toate relațiile ei importante. Așadar, există un Mesaj Nou de la Dumnezeu pentru fiecare persoană și există un Mesaj Nou de la Dumnezeu pentru lumea întreagă. Este aici în acest moment. I-a luat Mesagerului mult timp să-l primească, căci Mesajul este foarte mare. Onorați-l, așadar, pe cel care a venit să aducă Noul Mesaj pe pământ. Este un om umil. Și-a dezvoltat înțelepciunea necesară să ia asupra lui un rol atât de important și a fost trimis pe pământ cu acest scop. Primiți-l. Înțelegeți-l. Nu-l preamăriți. Nu este un zeu. Este un Mesager care aduce Noul Mesaj de la Dumnezeu pe pământ. Acum este momentul. Iată marea oportunitate. Iată răspunsul la rugăciunile oamenilor din întreaga lume - rugăciuni prin toate tradițiile religioase, prin toate națiunile si culturile, rugăciuni pentru înțelepciune, tărie, unitate, libertate și eliberare. Primiți acest Mesaj Nou acum. A ajuns, și a ajuns exact la momentul potrivit. Noi suntem cei care aduc Mesajul. Voința Lui Dumnezeu se arată prin Noi. Ne aflăm dincolo de aprecierile voastre, dincolo de teoriile voastre religioase și de ipotezele voastre personale. Căci imaginația umană nu poate fabrica decât din experiența pe care o trăiește în lumea materială. Însă realitatea se întinde mai departe de materie - dincolo de sfera și de influența rațiunii. Acesta este adevărul pretutindeni în univers, Marea Comunitate a vieții în care trăiți. Aducem Marele Mesaj pentru această eră, născut din Creatorul tuturor universurilor, pentru protejarea umanității, pentru salvarea lumii. Noi suntem cei pe care nu îi puteți înțelege. Însă Noi suntem originea și mijlocirea lucrurilor pe care umanitatea trebuie să le recunoască și să le facă pe cont propriu, lucruri care trebuie văzute, ce n-au fost văzute, lucruri care trebuie știute, ce n-au fost știute, lucruri care trebuie făcute, ce n-au fost făcute. Acesta este Mesajul pentru această eră. Acestea sunt vremurile Revelației. Unul singur a fost trimis în lume să primească Revelația și să o aducă în conștiența umană, o sarcină colosală. Să primiți Noul Mesaj înseamnă să primiți cea mai importantă Revelație dăruită vreodată familiei umane. Este o sarcină colosală să-l prezinți societății, o sarcină pentru Mesager și pentru toți cei care îl vor sprijini să aducă Revelația în toate locurile în care este necesară. Este necesară pretutindeni, căci umanitatea înfruntă primejdii foarte serioase. Și-a semănat propria pieire prin distrugerea și degradarea mediului său înconjurător - apele sale, pământul său, aerul său - până în punctul în care planeta însăși începe să se schimbe, o schimbare care va aduce mari încercări și mari necazuri pe planeta oamenilor și în familia umană. Umanitatea înfruntă un univers plin cu forme inteligente de viață. Va trebui să se pregătească pentru acest lucru acum, căci contactul a început - contact din partea acelora care văd oportunitatea de a profita de-o umanitate slăbită și aflată în conflict. Este o perioadă de schimbări și incertitudini majore, o perioadă în care puteri străine vor căuta să capete influență și în care umanitatea va cădea pradă propriei ignoranțe, propriei nesăbuințe și propriilor patimi și capricii. Mesajul este prea mare să fie spus într-o propoziție, dar te va aduce mai aproape de Dumnezeu și de ceea ce te-a trimis Dumnezeu, ca ins, să faci aici în lume în acest moment, lucru foarte diferit de ceea ce crezi și îți imaginezi în prezent. Dumnezeu a adus înțelepciune din univers pentru a pregăti umanitatea pentru univers. Dumnezeu a adus esența spiritualității într-o formă pură - neumbrită de istorie sau de manipularea umană, neînlănțuită de politicile, voința sau corupția umană. Aducem Pașii către Cunoaștere ca să puteți afla de cugetul mai profund pe care Dumnezeu l-a pus înăuntrul vostru pentru a vă călăuzi într-o lume tot mai primejdioasă. Mari tulburări încep să aibă loc și vor avea loc de acum înainte - dezastre naturale născute din ignoranța umană și din întrebuințarea peste măsură și greșită a planetei. Este o perioadă de socoteală, o perioadă de responsabilitate, o perioadă pentru a pune capăt nesăbuinței și trufiei. Numai Dumnezeu știe ce se apropie. Noi am adus Mesajul - un Mesaj format dintr-o mie de mesaje, un Mesaj format dintr-o mie de învățăminte, un Mesaj suficient de cuprinzător cât să vă ocupe tot restul timpului, un Mesaj îndeajuns de măreț încât să redirecționeze eforturile, energia și conștiența umană pentru ca umanitatea să aibă un viitor mai strălucit decât trecutul său, pentru ca umanitatea să poată supraviețui în fața Marilor Valuri ale schimbării și în fața intervenției și a competiției din universul ce vă înconjoară. Să ascultați, așadar, nu prin ideile, convingerile sau judecățile pe care le aveți, ci prin cugetul mai profund pe care Dumnezeu vi l-a dăruit ca să ascultați, să vedeți, să cunoașteți și să acționați cu o certitudine superioară. Cuvintele noastre nu se supun speculației sau dezbaterilor. Acestea din urmă sunt capriciile celor nechibzuiți, care nu pot auzi și care nu pot vedea. Ești înfricoșat de Revelație, căci îți va schimba viața. Dar îți dorești Revelația, căci îți va schimba viața. Ceea ce te orbește este starea de conflict a gândurilor tale. Acele scopuri care se contrazic unul pe altul sunt cele ce te țin într-o stare de confuzie și nu te lasă să vezi. Noi suntem Cei care au adus toate Revelațiile pe pământ. Căci Dumnezeu nu vorbește. Dumnezeu nu este o persoană sau un personaj sau o personalitate sau o conștiință singulară. Să vă gândiți astfel înseamnă să-l subestimați pe Creator și să vă supraestimați pe voi. Noi suntem cei care au vorbit cu Iisus și Buddha, Mohamed și alți învățători și clarvăzători de-a lungul epocilor, care au adus o claritate superioară pe pământ - cu profeții din fiecare epocă și cu Mesagerii care vin doar la momente majore de răscruce pentru umanitate. Nu Ne puteți venera. Nu Ne veți cunoaște numele. Căci acum trebuie să deveniți responsabili și să vă folosiți abilitățile și puterea pe care Creatorul vi le-a dăruit, în slujba unei lumi cu nevoi, turbulențe și tulburări tot mai mari. Nu te închina Creatorului dacă nu ești dispus să duci la bun sfârșit ceea ce ai fost trimis să faci în acest loc, dacă nu poți face Pașii către Cunoaștere, dacă ai aroganța de a credea că poți să-ți hotărăști soarta și destinul și împlinirea. Nu fi prefăcut. Să nu te pleci în adorare față de Dumnezeul căruia nu-I poți fi de ajutor sau căruia nu-I vei fi de ajutor. Este mai bine, deci, să îți trăiești viața autodeterminată și să te confrunți cu toate primejdiile ei decât să te închini în fața unui Dumnezeu căruia nu-I poți fi de ajutor. Iar dacă nu-i poți răspunde Revelației, atunci ce faci aici în acest moment? Fiecare Mesager a fost persecutat. Fiecare Mesager a fost neînțeles. Fiecare Revelație Nouă a întâmpinat rezistență și a fost negată și contestată. Nu este timp pentru aceste lucruri acum. Soarta umanității va fi hotărâtă în următorii 20-30 de ani - condiția planetei, condiția familiei umane, soarta și viitorul civilizației umane. Nu mai sunteți singuri pe planetă și nici în univers, bineînțeles. Nu știți ce se întâmplă și ce se ivește la orizont pentru că sunteți prea speriați să vedeți și prea aroganți, presupunând că știți. De aceea Revelația trebuie să fie dată, să vă arate ceea ce nu puteți vedea și ceea ce nu știți dincolo de speculațiile și aprecierile umane. Aceste lucruri sunt cuprinse în toate Învățăturile Noului Mesaj. Acesta este Noul Mesaj. Luptă împotriva acestuia și vei lupta împotriva propriei recunoașteri. Căci trebuie să conștientizezi existența cugetului superior și a tăriei superioare pe care Creatorul ți le-a oferit. Predată în toate religiile dar umbrită și ascunsă de toate religiile, aceasta este realitatea care trebuie recunoscută acum. Dumnezeu nu gestionează lumea. Dumnezeu nu crează catastrofele, furtunile, cutremurele, inundațiile, secetele. Dumnezeu privește să vadă cum se va ocupa umanitatea de o planetă pe care a schimbat-o - o lume nouă, o lume nouă și imprevizibilă. Umanitatea se află în curs de apariție într-o Comunitate Vastă a vieții din univers pentru că alte rase se află aici să capete influență și dominație asupra unei lumi de-o valoare și importanță majoră. Dar oamenii nu văd. Ei nu aud. Și dacă se gândesc câtuși de puțin, o fac pentru a crea o înțelegere care le confirmă ideile și convingerile. Așa că popoarele nu văd. Națiunile nu se pregătesc. Iar comportamentul distructiv continuă. Noi veghem asupra lumii. Privim de foarte mult timp. Noi suntem cei pe care Dumnezeu i-a trimis să supravegheze dezvoltarea și evoluția umanității și să primească Revelațiile care apoi sunt oferite Mesagerilor, să primim înțelegerile profunde care sunt oferite profeților, să tragem semnalele de alarmă, să dăruim binecuvântările și acum să oferim pregătirea pentru o lume diferită de trecutul pe care l-ați trăit și pentru un viitor în care umanitatea va trebui să se confrunte cu însăși Marea Comunitate. Dumnezeu nu va salva umanitatea alungând răul, sfârșind problemele pe care umanitatea le-a creat sau problemele pe care trebuie să le înfrunte ca și parte naturală din evoluția sa. Să vă gândiți la aceste lucruri înseamnă să vă înțelegeți greșit relația cu Divinitatea, dat fiind faptul că acum trăiți într-o stare de Separație. Dar Separația nu a fost niciodată finalizată pentru că există o parte din voi care încă este în legătură cu Dumnezeu. Pe aceasta Noi o numim Cunoașterea. Iar aceasta se va dovedi să fie factorul decisiv în rezultatul vieții tale personale - înțelesul și valoarea vieții tale - și în posibilitatea ca umanitatea să se poată pregăti, să se poată adapta și să poată crea într-o lume nouă, într-o serie nouă de împrejurări. Dăruirea unei asemenea Revelații familiei umane este fără precedent, căci nu a fost necesară. Ați creat o civilizație pe pământ. Este fracturată și divizată, dar este o civilizație. Ați devenit tot mai interdependenți între națiunile și culturile voastre. Aceasta a fost intenția Creatorului, căci aceasta este evoluția naturală a umanității și a tuturor raselor inteligente din univers. Acum trebuie să faceți față următorului prag major - o planetă în declin, o planetă cu resurse în scădere, o planetă cu o stabilitate în scădere, o lume în care hrana și apa se află în scădere, o lume în care o rasă umană tot mai numeroasă va trebui să facă față condițiilor planetei. Aveți nevoie de Noua Revelație pentru aceste lucruri. Revelațiile Creatorului din trecut nu vă pot pregăti pentru Marile Valuri ale schimbării. Ele nu vă pot pregăti pentru destinul vostru în Marea Comunitate. Ele nu vă pot pregăti pentru marile praguri care vă apar acum în cale și care vă vor apărea în cale tot mai des. Nu aveți răspunsuri în fața acestor lucruri. Revelația este oferită din acest motiv. Căci acum umanitatea trebuie să fie sfătuită și avertizată, binecuvântată și să i se ofere pregătirea pentru un viitor care nu va semăna cu trecutul. Ascultă aceste cuvinte, nu cu rațiunea, ci cu inima. Ele vorbesc cu un adevăr măreț dinăuntrul tău - un adevăr măreț ce se află dincolo de concepte, convingeri și idei. Ele vorbesc cu o rezonanță naturală dinăuntrul tău, o afinitate naturală, o înclinație naturală, o orientare naturală ce trăiește înăuntrul tău în fiecare clipă, dincolo de sfera și de influența rațiunii. Este o comunicare către natura ta mai profundă - să o amplifice, să o evoce, să o deosebească de ideile tale, de convingerile și activitățile tale așa cum sunt ele astăzi. Ești nepregătit. Dumnezeu a trimis pregătirea. Ești inconștient. Dumnezeu furnizează conștiența. Ești nesigur. Dumnezeu te cheamă către centrul siguranței din sinea ta. Ești în conflict. Dumnezeu furnizează calea către ieșirea din conflict. Te înjosești singur și îi înjosești și pe alții. Dumnezeu îți înapoiază adevărata valoare și menire pe pământ. Planeta se schimbă, dar voi nu vedeți. Dumnezeu v-a dăruit ochii prin care să puteți vedea și urechile prin care să puteți auzi, dar sunt diferite de ceea ce faceți astăzi și de ceea ce înțelegeți astăzi. Umanitatea va da greș fără Noua Revelație. Lumea va deveni din ce în ce mai întunecată, mai periculoasă și mai cufundată în conflicte fără Revelație. Umanitatea se va clătina și va da greș în fața propriilor erori și în fața propriei lipse de claritate. Resursele planetei vor fi irosite prin conflict, competiție și război. Oamenii se vor ridica împotriva guvernelor lor. Oamenii se vor ridica unul împotriva altuia. Vor fi conflicte de nedescris în viitor, mai mari si mai durabile decât toate lucrurile pe care le-ați văzut până acum. Noua Revelație este cea care deține ingredientele ce lipsesc din înțelegerea ta, cheia către conștiența ta și izvorul puterii, tăriei și al determinării tale. Pentru aceste lucruri, trebuie să ai o minte serioasă, să îți iei viața în serios și să începi să te ocupi de nevoile și cerințele mai mari din viața ta. Din acest motiv a trimis Dumnezeu Revelația. Aceasta este Revelația. Noi suntem Revelația. Nu există eroi de venerat acum, niciun individ de divinizat, nu există decât asumarea unor responsabilități mai mari și întrebuințarea unei înțelepciuni superioare. Nu poți scăpa căutând iluminare personală. Nu poți fugi. Nu te poți amăgi singur. Nu există decât o rezonanță mai mare și responsabilități mai mari, sacrificii și contribuții mai mari. Acestea sunt lucrurile care vor salva viața de pe pământ. Acestea sunt lucrurile care vor salva libertatea și autodeterminarea umanității într-un univers în care libertatea este rară și trebuie protejată cu foarte mare grijă. Acestea sunt lucrurile care îi vor reda fiecăruia demnitatea și abilitatea de a contribui cu lucruri de-o putere superioară și de-o importanță superioară, indiferent de împrejurările în care s-ar afla. Ascultă aceste cuvinte - nu prin ideile, convingerile sau concluziile pe care le ai, ci cu inima, natura mai profundă pe care o ai. Căci Dumnezeu nu poate vorbi decât cu ceea ce Dumnezeu a creat în tine. Dumnezeu nu ți-a creat personalitatea socială. Dumnezeu nu a creat ideile și convingerile pe care le ai. Dumnezeu nu a creat hotărârile, eșecurile și regretele pe care le ai. Dumnezeu nu poate vorbi decât cu ceea ce Dumnezeu a creat în tine, ceva mai profund, mai pătrunzător și mai natural înăuntrul tău. Noul Mesaj te cheamă. Odată ce devii conștient de el, atunci trebuie să faci față la dificultatea recunoașterii și la ce va însemna acest lucru pentru viața ta. Oamenii resping Revelația pentru că nu vor să se schimbe. Nu vor să fie nevoiți să-și reexamineze convingerile, ideile și poziția din societate. Ei nu pot contesta Noul Mesaj, cu adevărat. Ei nu pot decât să-l evite și să lupte împotriva lui pentru a-și proteja modul în care au investit în ei înainte și modul în care s-au privit în trecut. Cine poate lupta împotriva Voinței și a Înțelepciunii Creatorului, cu excepția celor ce o fac pe motive false? Aici vei înțelege dilema cu care se confruntă fiecare persoană. Cât de onești vor să fie cu adevărat față de ei înșiși, față de lucrurile pe care le văd și le cunosc? Cât de conștienți vor să fie cu adevărat față de ei înșiși, de situația în care se află și de lumea în care trăiesc? Cât de responsabili sunt dispuși să fie pentru a-și echilibra viața și pentru a lua hotărârile dificile pe care nu au reușit să le ia înainte? Aici vei vedea rațiunea defilând ca un fel de zeu când, de fapt, este un slujitor rafinat. Aceasta îi este menirea și intenția. Aici vei vedea cum aroganța și ignoranța sunt cununate în forma unei amăgiri de sine la care aderă atât de mulți oameni. Vei vedea lucrurile mari și lucrurile mici, lucrurile puternice și lucrurile slabe, lucrurile adevărate și lucrurile false, lucrurile de preț și lucrurile care doar pretind a fi de preț. Revelația dezvăluie totul. Îți cere să urmezi ceea ce este măreț în tine și să administrezi ce este mic. Nu vorbește despre vreo cale de mijloc în această privință. Nu poți avea totul. Nu poți avea viitorul împreună cu trecutul pentru că nu se potrivesc. Numai prin dezamăgiri și eșecuri conștientizezi că nu trăiești viața ce ți-a fost menită și că nu ești onest și cinstit cu tine însuți și onest și cinstit cu alte persoane - o recunoaștere dură dar necesară în vremuri de recunoaștere, vremuri de realizare, vremuri de Revelație. Ascultă aceste cuvinte - nu prin ideile tale, presupunerile tale, nu prin apărările tale, nu cu trufie, mândrie sau nesăbuință ci cu natura ta mai profundă, căci ea este ceea ce trebuie să-ți fie dezvăluit. Acest lucru face parte din Revelație.

2. Dumnezeu a vorbit din nou!

 Să vorbim acum despre Dumnezeu, Autoritatea Superioară. Autoritatea Superioară îți vorbește în acest moment, vorbind prin Prezența Angelică, vorbind cu o parte din tine care reprezintă însuși centrul și izvorul Ființei tale, vorbind mai departe de condiționarea ta socială, dincolo de ideile și convingerile pe care le ai și de convingerile și ideile culturii din care faci parte și până și ale religiei din care faci parte. Autoritatea Superioară are un Mesaj pentru întreg pământul și pentru fiecare persoană de pe pământ. Mesajul este mai mult decât o idee. Este mai mult chiar și decât o serie de idei. Este o chemare și o confirmare, chemându-te să răspunzi și confirmând că există o natură mai profundă înăuntrul tău și înăuntrul tuturor oamenilor de pe pământ. Confirmarea este un moment de răscruce cu privire la capacitatea ta de a răspunde. Puterea și Prezența prezidează universul fizic, un univers mult mai mare și mai expansiv decât v-ați putea imagina, însă chiar și dincolo de universul fizic către tărâmurile superioare ale Creației însăși, un aspect pe care puțini oameni de pe pământ l-au luat măcar în considerare ca posibilitate. Și totuși Autoritatea Superioară îți vorbește în cel mai privat loc al tău, centrul Ființei tale, în adâncime sub vălul de aparențe al minții tale. Este relația cea mai mare pe care o ai și Izvorul înțelesului și al rostului în toate relațiile pe care le ai cu oameni, locuri și până și lucruri. Ai nevoie acum de această Autoritate Superioară să-i vorbească părții profunde din tine, să te familiarizeze cu partea profundă din tine și să te pregătească pentru a trăi pe o planetă nouă și pentru a intra în contact cu un întreg univers locuit de forme inteligente de viață, adică Marea Comunitate a vieții. Nu știi despre aceste lucruri, dar ele fac parte din tine. Poate că ți-ai simțit natura mai profundă în perioade limpezi, în perioade premonitorii și până și în perioade cu dezamăgiri, când ai putut să auzi mai departe de dorințele și temerile tale și de dorințele și temerile altora. Autoritatea Superioară te cheamă, te cheamă prin Coridoarele Străvechi ale minții tale, te cheamă dincolo de convingerile și preocupările pe care le ai. Căci Dumnezeu a vorbit din nou și Cuvântul și Sunetul sunt pe pământ. Este o comunicare mai profundă, mult mai adâncă și mai profundă decât poate rațiunea să cuprindă. Vorbește despre o menire mai înaltă și o responsabilitate mai profundă și o asociere superioară, atât în această lume cât și dincolo de ea. Iar prin această asociere, devii o punte de legătură - o punte de legătură către viața de pe pământ, o punte de legătură către Căminul tău Străvechi din care ai venit și în care te vei întoarce. Oamenii vor multe lucruri. Au temeri foarte mari - teama de a pierde, teama de a nu avea, teama de a fi deprivat, teama de a fi asuprit, teama de durere și suferință și de durerea morții. Dar Autoritatea Superioară vorbește dincolo de toate aceste lucruri. Este Creatorul vorbindu-i Creației. Creația dinăuntrul tău este cugetul mai profund pe care Noi îl numim Cunoaștere. Este partea permanentă din tine. Este partea din tine care a existat înaintea acestei vieți și care va exista după această viață, călătorind prin tărâmurile Separației, călăuzită numai de puterea Vocii. Oamenii vor multe lucruri. Au temeri foarte mari. Mulți oameni au convingeri ferme. Dar Autoritatea Superioară le vorbește dincolo de aceste lucruri tuturor acelora care pot vedea și pot auzi și care pot răspunde la un nivel mai profund. Nu poți evalua acest aspect. Este mai mare decât mintea ta. Nu îl poți examina, căci se află dincolo de capacitățile tale. Cunoașterea este misterioasă pentru că este pretutindeni. Originea sa depășește această lume și toate lumile, așa că nu ți-o poți imagina. Dar experiența este atât de profundă încât îți poate schimba cursul vieții și te poate trezi din visul Separației, chemându-te să ieși din preocupările tale și asocierile pe care le ai și din toate lucrurile așa încât să poți auzi Vocea Străveche, atât de străveche încât vorbește despre o existență de dincolo de aprecierile tale. Insă o existență care îți aparține. Dumnezeu știe ce se ivește la orizont. Dumnezeu știe de ce ești aici. Dumnezeu te-a trimis aici cu un rost. Planurile și scopurile tale rareori țin seama de acest aspect. Este ceva mai înalt. Este ceva mai simplu și mai puțin grandios. Este ceva esențial Ființei tale și naturii tale și menirii tale. Este relația cea mai fundamentală pe care o ai, cea mai adâncă dragoste, cea mai profundă afinitate. Te unește cu tine însuți și îți aduce viața în centrul atenției. Te cheamă să ieși din situațiile care îți sunt dăunătoare sau care nu promit nimic pentru tine. Te cheamă într-o participare superioară pe pământ, sub călăuzirea misterioasei Voci Străvechi, o Voce care nu se aseamănă cu nimic din ce ai auzit vreodată, mai profundă decât tot ce ai simțit vreodată, mai măreață decât toate lucrurile pe care le poți vedea sau atinge. Oamenii vor multe lucruri. Sunt conduși de temeri foarte mari. Până și plăcerile lor sunt pline de teamă și neliniște. Dar Vocea Străveche se află dincolo de teamă, iar când răspunzi, te afli dincolo de teamă. Cine poate spune ce înseamnă acest răspuns? Cine îl poate evalua? Nu fii stupid și să te gândești în termeni de productivitate. Nu fii analitic. Căci acest răspuns are loc la un nivel mai adânc și mai profund. Nu te feri de acest răspuns. Căci îți reprezintă viața, menirea și chemarea. Prezența și Grația îți sunt alături. Dar tu ești atent la alte lucruri. Mintea îți este altundeva. Ceea ce te mântuiește și te reface se află cu tine chiar acum. Dar tu privești în cealaltă direcție. Revelația este pe pământ. Dumnezeu a venit din nou cu un Mesaj superior pentru umanitate și cu o pregătire pentru un viitor dificil și primejdios pentru familia umană. Care este acest viitor? Ce vrea să însemne? De ce se întâmplă? Cum te pregătești? Numai Revelația poate răspunde la aceste întrebări. Separându-te singur, nu poți răspunde la aceste intrebări. Oamenii vor multe lucruri. Sunt foarte distrași. Sunt foarte preocupați. Dar ei nu știu unde se află sau ce fac. Scopurile lor sunt scopurile societății în mare parte. Ei nu știu încotro se îndreaptă în viață sau de ce se află aici sau cine i-a trimis și ce anume îi va reface și împlini și le va oferi hotărâre și orientare în viață. Vocea Străveche îți vorbește astăzi. Iar tu vei auzi Vocea Străveche răspunzând înăuntrul tău, căci legătura pe care o ai este foarte adâncă. Este asemenea izvoarelor care curg sub pământ dedesubtul deșertului, râuri subterane cu cea mai pură apă dar care nu pot fi văzute de la suprafață și care nu pot fi găsite decât prin alte mijloace. În vreme ce îți trăiești viața la suprafață, adânc înăuntrul tău, ești în legătură cu Divinitatea. Iar această legătură este trăită prin Chemarea și răspunsul, prin urmarea unei Voci mai profunde și a unei orientări mai înalte. Oamenii întreabă De ce? De ce se întâmplă asta? Ei trebuie să se oprească și să asculte și să învețe să asculte pentru a-și aduce atenția în totalitate în acest moment ca să audă și să simtă și să vadă că Revelația se mișcă înăuntrul lor. Așa că Revelația răscolește, Revelația dinăuntrul fiecărei persoane. Așa îi vorbește Dumnezeu vieții de pe pământ la vremea Revelației. Este o relație la cel mai adânc și cel mai important nivel. Nu poți să te rupi de Dumnezeu. Căci Dumnezeu merge pretutindeni cu tine. Dumnezeu este cu tine în fiecare moment, în fiecare activitate pe care o ai. Numai în gândurile tale poți sta separat, asociindu-te cu alte lucruri, identificându-te cu alte lucruri. Dar Vocea Străveche se află înăuntrul tău, chemându-te să răspunzi, călăuzindu-te, reținându-te. Să îți înțelegi premonițiile mai adânci și îndemnurile inimii, trebuie să începi să asculți. Ascultă în sinea ta. Ascultă firea lucrurilor fără judecată sau condamnare. Ascultă de semnele lucrurilor care se apropie. Ascultă, pentru a cunoaște, modul în care trebuie să răspunzi. Ascultă, pentru a cunoaște, cu cine să fii și cu cine să nu fii. Nu urmezi frica în acest context. Condamnarea ia sfârșit aici. Descoperi un discernământ superior și o recunoaștere superioară aici. Dumnezeu a pus Cunoaștere înăuntrul tău pentru a te călăuzi, pentru a te proteja și pentru a-ți arăta drumul către o existență și o participare mai înaltă pe pământ. Ea trăiește dincolo de sfera și de influența rațiunii. Se întâmplă la un nivel mai profund. Odată ce începi să trăiești experiența acestui lucru, începi să dobândești un discernământ mai profund. Devii mai atent la ceea ce faci și la persoanele cu care te asociezi. Asculți în mod profund alte persoane pentru a vedea dacă ar trebui să participi cu ele și ce îți comunică ele ție. Oamenii cred multe lucruri, dar ei știu foarte puține. Ei trăiesc la suprafața minții, care este turbulentă și haotică și guvernată de răsuflul și pornirile societății. Convingerile lor sunt o înlocuire a relației mai adânci. Preocupările lor reprezintă o evitare a participării mai profunde care le este predestinată. Stând deoparte, ei nu pot vedea. Ei nu pot cunoaște. Ei nu pot răspunde. Sunt dominați de gândurile lor, de mintea lor, de reacțiile lor. Sunt sclavi, trăind în sclavie. Dar Misterul se află înăuntrul lor. Este cel mai important lucru în viață. Dincolo de a-ți atinge scopurile, de a dobândi bogăție și companie și recunoaștere în societate, este cel mai important lucru pentru că este contextul unei implicări mai profunde. Misterul este izvorul tuturor lucrurilor importante. Toate marile invenții și contribuții, marile relații, marile experiențe - toate vin din Mister - cine ești, de ce ești aici, ce te cheamă, asocierea ta mai înaltă, destinul tău cu anumiți oameni pe pământ, abilitatea de a-ți găsi drumul în vreme ce toți cei din jurul tău dorm, visează și nu răspund. Este o călătorie pe care trebuie să o faci sau viața îți va fi un vis tulbure și nimic mai mult. Când te întorci la Familia ta Spirituală după ce părăsești această lume, te vor privi să vadă dacă ți-ai îndeplinit sarcina, dacă ai reușit să faci legătura mai profundă. Iar tu vei ști dacă ai făcut-o sau nu. Aici nu există judecată sau condamnare, ci numai recunoaștere. În acest punct, ceea ce a fost misterios înainte devine însăși realitatea și prioritățile tale sunt clare. Fără distrageri. Fără opoziție. Iar tu vei vrea să te întorci, spunându-ți în sine, „De data aceasta îmi voi aminti. Acum știu. Acum înțeleg. Îmi voi aminti.” Dar trebuie să-ți amintești cât ești aici. Asta face toată diferența. Aspectul acesta este începutul tuturor lucrurilor importante. Este momentul de răscruce al vieții tale. Este un aspect misterios doar pentru că ai fost despărțit de el, prins în lumea formei, pierdut în lume, crescând ca individ, adaptându-te la o lume dificilă și în schimbare. Apoi apare ceva care să îți reamintească, iar tu începi să simți că Misterul este cu tine și în tine, influențându-te. Originea Lui depășește realitatea materială, căci cine ești tu depășește realitatea materială. Unde vei merge în cele din urmă depășește realitatea materială. Dar îți este scris să fii aici pentru că ai fost trimis aici cu un rost. Acesta este Misterul. Vorbim despre aceste lucruri ca să te implicăm la un nivel mai profund, să invocăm ceea ce este autentic, să vorbim cu o parte din tine pe care abia o cunoști, care reprezintă partea măreață din tine. Iar această parte din tine va răspunde datorită angajamentului străvechi pe care Ni l-am luat împreună. Îți este frică de acest angajament, dar ți-l dorești în același timp. Este o dorință naturală, mai naturală decât orice altceva ai face sau ai putea face pe pământ. Este Implicarea. Dumnezeu a vorbit din nou pentru că societatea umană își înfruntă cele mai mari încercări, cele mai dificile probleme. Familia umană a creat o calamitate atmosferică având puterea să-i submineze civilizația - o calamitate formată din multe elemente; o calamitate care vă va altera mediul, care vă va epuiza solurile, care vă va seca râurile; o calamitate care îi va pune capăt creșterii și expansiunii voastre; o calamitate ce reprezintă produsul deceniilor și secolelor de întrebuințare greșită a planetei, fără nicio grijă pentru ziua de mâine, ca și cum pământul ar fi o recompensă nesfârșită care poate fi exploatată fără limite. Iar religiile lumii, care au fost toate inițiate de Dumnezeu, se ceartă între ele - uneori violent, deseori vehement - se află într-o discordie, întrecându-se pentru precedență și recunoaștere, susținând în multe cazuri că ar fi cea mai mare sau chiar singura manifestare adevărată a Revelației lui Dumnezeu - unicul drum adevărat ce trebuie urmat. Dumnezeu a vorbit din nou pentru că umanitatea a prădat pământul și acum se confruntă cu o situație dificilă care poate duce la pierderi și conflicte imense. Dumnezeu a vorbit din nou pentru că religia nu a reușit să-și găsească unitatea, existând excepții în rândul câtorva indivizi și organizații. Nu a reușit să treacă peste identitățile tribale ale oamenilor care trebuiau întrecute suficient ca o comunitate globală să fie stabilită - să depășească grupul imediat al omului, identitatea regională a omului, cultura și obiceiurile unice ale omului, să devină parte dintr-o comunitate globală. Așa arată evoluția în privința umanității, o evoluție care duce la o mare diversitate de exprimări culturale, dar care le permite oamenilor să trăiască și să comunice și să-și împărtășească creațiile între ei. Dumnezeu a vorbit din nou deși sunt mulți care spun că acest lucru nu este posibil, că ultimul profet a avut marele și finalul mesaj pentru oameni. Dar ce persoană poate spune acest lucru? Nici măcar Mesagerii lui Dumnezeu nu pot face asemenea afirmații. Căci Dumnezeu comunică atunci când Dumnezeu voiește și nu este limitat de ideile sau convingerile umane. Câtă aroganță să crezi despre Creatorul tuturor universurilor că va fi oprit de prezumțiile umane și de îndemnurile umane. De aceea încă o dată, Dumnezeu a vorbit, căci există mari îndreptări ce trebuie să ajungă în înțelegerea voastră legată de Prezența și Puterea Divină în viețile voastre și în lume și dincolo de ea, într-o Comunitate Vastă a vieții din univers. Umanitatea se află în pragul spațiului, pragul de a întâlni o Comunitate Vastă a vieții - o Comunitate Vastă mult mai complexă, mai severă și mai problematică decât toate lucrurile pe care le-a întâlnit familia umană vreodată. Este ca și cum umanitatea ar fi un adolescent care intră în lumea adultă, plin de prezumții și importanță de sine, firește, dar inconștient și periculos de naiv față de realitățile și dificultățile acelei lumi adulte. Religiile lumii, care au fost dăruite să construiască civilizația umană, nu au fost menite să pregătească umanitatea pentru Marea Comunitate. Vedeți voi, nu aceasta a fost menirea lor sau funcția lor. Dar acum progresul și procesul evoluționar au adus umanitatea la acest prag major. Trăind într-o lume de resurse în diminuare și cu o populație crescândă, trebuie acum să se confrunte cu realitatea, dificultatea și marea oportunitate de-a înfrunta o Comunitate Vastă a vieții. Căci dincolo de temerile voastre, dincolo de anxietățile voastre, dincolo de evitarea și negarea voastră, puteți vedea că Marile Valuri ale schimbării care apar pe pământ și întâlnirea umanității cu un univers plin cu forme inteligente de viață sunt cele mai mari două lucruri, cele mai mari două motivații care vor duce umanitatea, în sfârșit, la cooperare și la întemeierea unei ordini mondiale funcționale și echitabile, o stabilitate mondială care nu a fost găsită până acum. Această stabilitate nu poate exista sub conducere tiranică sau nu va avea succes. Este generată din necesitate acum. Căci națiunile concurând și luptându-se între ele nu vor face decât să epuizeze lumea chiar mai mult și mai repede. Iar cu un climat în schimbare și cu un mediu în schimbare, națiunile vor trebui să coopereze dacă vor să supraviețuiască și să se îngrijească de popoarele lor. Este viața la un nivel atât de simplu și elementar, pierdută minții moderne care se gândește la dorințele sale și temerile sale, fanteziile sale și creațiile sale cu o nepăsare atât de obsesivă încât nu poate vedea realitățile vieții însăși. Prădați-vă mediul înconjurător și acest lucru vă va compromite. Va lucra împotriva voastră. Luptați-vă între voi, iar războiul va deveni perpetuu. Nedreptățile vechi vor fi reînnoite, iar noi nedreptăți vor fi întemeiate. Oamenii au nevoie de o Nouă Revelație. Căci Creștinismul, impregnat cu idei păgâne, nu poate salva lumea. Islamul nu poate salva lumea. Buddhismul și Hinduismul nu pot salva lumea. Iar Iudaismul nu a fost niciodată menit să salveze lumea. Acum că există o comunitate globală de-o mare interdependență, mare fragilitate și mare vulnerabilitate, atât la colapsul intern cât și la competiție și intervenție externă, este timpul ca umanitatea să se maturizeze. Este timpul pentru o schimbare de atitudine, pentru oamenii din toate națiunile - o recunoaștere a realității situației, o înțelegere a Marilor Valuri ale schimbării și a puterii lor să afecteze și să compromită o planetă stabilă. Este timpul ca Dumnezeu să vorbească din nou. Dumnezeu știe acest lucru, bineînțeles, deși puțini oameni își dau seama de acest lucru. Mulți oameni așteaptă împlinirea profețiilor timpurii - întoarcerea lui Imam, a Maitreyei sau a lui Iisus. Dar, vedeți voi, ei nu se vor întoarce așa cum vă închipuiți voi. Iar cei care vin să-și revendice aceste titluri și aceste identități nu vor fi cei iluminați spiritual sau cei înzestrați spiritual, ci aceia din Marea Comunitate care sunt aici să profite de nesăbuința și așteptările umane. Dumnezeu a vorbit din nou. Dacă ați putea în mod onest să recunoașteți nevoia pentru acest lucru - nevoia pentru acest lucru în viața voastră, în comunitatea voastră, în familia voastră, în națiunea voastră și între națiunile voastre - atunci ați putea vedea că o Nouă Revelație este necesară și că voi, de fapt, trăiți în vremuri de Revelație. Dar aici trebuie să fiți foarte limpezi, căci Dumnezeu nu vă dă un nou supererou în care să credeți. Dumnezeu nu vă dă o doctrină masivă la care să aderați sub amenințarea gravă a pedepsei dacă veți da greș. Dumnezeu nu vă cere să credeți într-un singur învățător. Dumnezeu nu vă cere să aveți o singură teologie sau o singură filozofie. Dumnezeu îi aduce omului, în schimb, puterea Cunoașterii și cu acea putere, responsabilitate în slujba vieții de pe pământ. Dumnezeu nu are de gând să-i dea umanității o idee nouă asupra căreia să se lupte în păreri diferite. Vă va oferi ceva mult mai fundamental, ceva ce îi poți da, într-adevăr, numai unei comunități globale care înfruntă pericole și tulburări majore. Aceasta este o Revelație mai avansată - ce nu-i oferită în povești simple sau anecdote acum, nu oferită în mustrări, nu pictată în imagini simple păstorești, nu oferită în identități mistice cu speranța iluminării, ci oferită să-l aducă pe om într-o stare de recunoaștere și într-un simț al responsabilității, nu numai față de sine, ci pentru salvarea civilizației umane însăși. Oamenii nu vor înțelege acest lucru la început pentru că ei nu văd marea primejdie îndreptată spre umanitate. Ei cred că viața va fi așa cum a fost înainte, poate mai problematică, mai dificilă, mai incertă. Ei nu realizează că trăiesc într-o lume nouă - o lume care s-a schimbat insesizabil, o lume diferită de cea în care au crescut, lumea părinților sau a strămoșilor lor. Și vor vedea că fără îndrumarea Cunoașterii dinăuntrul lor, sunt pierduți în această lume - această lume care va deveni tot mai îngrijorătoare, tot mai incertă. La un moment dat, nu puteți fugi de acest lucru. Nu puteți trăi într-o stare de fantezie sau negare, aruncând vina și ostilitatea asupra părinților voștri sau sau asupra culturii voastre sau asupra organizațiilor sau guvernelor. Vedeți voi, trebuie să fie o recunoaștere, și cu cât are loc mai repede această recunoaștere pentru om, cu atât mai devreme începe să-și facă bilanțul vieții. Însă umanitatea va fi călăuzită de ceea ce vă influențează și vă hotărăște deciziile. Fie că ești liderul unei națiuni sau o persoană săracă trăind în afara orașului, ceea ce-ți informează hotărârile și ceea ce poți auzi și vedea în sinea ta și în sinea altora va face toată diferența în privința alegerilor pe care le vei face în fața Marilor Valuri ale schimbării și în privința măsurii de înțelepciune pe care o poți purta în propriile împrejurări, indiferent de dificultatea lor. Dumnezeu îi dăruiește umanității un lucru de care umanitatea nici măcar nu știe că are nevoie - unicul element cheie, piesa lipsă, partea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, tăria, puterea și viziunea pe care numai Dumnezeu le poate oferi. Fără acest lucru, tehnologia voastră nu vă va salva. Ingeniozitatea voastră nu vă va salva. Norocul nu vă va salva. Negarea sau evitarea nu vă va salva. Să vă cufundați în hobby-uri și distrageri nu vă va salva. De aceea Dumnezeu a vorbit din nou. Mesajul este onest. Este atât de onest încât oamenii vor fugi de el. Este atât de onest încât, la început, va încurca persoana care îl primește, poate. Este atât de onest pentru că îți cere ție să fii atât de onest. Îți cere să fii ceea ce Dumnezeu a creat în tine și să gestionezi acea parte din tine ce reprezintă o consecință a viețuirii pe pământ - o mare cerință, însă una potrivită pentru a putea fi capabil să înfrunți o planetă în declin și să înfrunți realitățile Marii Comunități, unde copilăria și prostia te vor răni și te vor face slab. Viața de pe pământ s-a schimbat. Acum, Marilor Revelații ale lui Dumnezeu trebuie să le fie date următoarea etapă a manifestării lor - nu să le înlocuiască ci să le înalțe, să le purifice și să le aducă în armonie între ele. Vedeți voi, ele sunt toate căi către Cunoaștere. Asta sunt ele cu adevărat. Au fost transformate în alte lucruri de către guverne, de către indivizi și instituții, de către națiuni ce căutau putere și dominație. Au fost corupte de obiceiuri, culturi și percepții locale până în punctul în care accentul și rostul lor esențial poate fi dificil de sesizat. Acest rost reprezintă aducerea oamenilor înapoi la esența spiritualității, ce reprezintă puterea și prezența Cunoașterii din om, puterea și prezența Cunoașterii - această inteligență superioară pe care Dumnezeu i-a dăruit-o fiecărei persoane, lucrând prin grupuri și națiuni de oameni, sprijinind libertatea și iertarea, recunoașterea, comunicarea, munca, efortul și responsabilitatea. Acest lucru nu este pur și simplu o opțiune acum, căci lumea cu care te confrunți va fi mult mai dificilă și mult mai severă. Deciziile pe care va trebui să le faci vor avea mari consecințe pentru tine și pentru alții. Nu puteți pierde vremea în fața Marilor Valuri ale schimbării. Vă aflați în pragul Marii Comunități. Numai Dumnezeu vă poate pregăti pentru aceste două realități majore. Iar Dumnezeu vă oferă elementele esențiale ale acestei pregătiri. Dumnezeu îi dăruiește societății ce are nevoie, dar popoarele nu pot vedea acest lucru. Ele vor un lider războinic. Vor o putere militară. Ele vor un Barabbas, nu un Iisus! Îl vor pe domnul pământurilor, nu pe Domnul Cerurilor. Ele vor putere materială. Vor soluționare materială. Vor ca problemele să le fie rezolvate din afară. Ele vor să renunțe la frâie în loc să primească darul responsabilității. Miracolul Noului Mesaj este miracolul tuturor Revelațiilor. Este miracolul revelației personale. Este miracolul izbăvirii personale. Este miracolul responsabilității și al contribuției personale și individuale față de societate și față de oameni. Este miracolul dăruirii. Este miracolul iertării. Este miracolul rezonanței dintre oameni la un nivel mai profund, dincolo de sfera și de influența rațiunii. Este miracolul realității voastre adevărate exprimându-se într-o lume dificilă și temporară. În deciderea urmărilor, ceea ce îți informează hotărârile va face toată diferența. Dumnezeu ți-a dăruit glasul și conștiința pentru a te călăuzi, dar nu este glasul tău sau conștiința ta. Face parte dintr-un Glas mai măreț și-o conștiință mai măreață. Dumnezeu nu conduce lumea, guvernând vremea. Dumnezeu nu este sursa calamităților și catastrofelor, uraganelor și cutremurelor și inundațiilor. Acestea nu reprezintă decât natura lucrând. Dumnezeu te-a trimis pe tine în această lume dificilă și imprevizibilă, pe cât de frumoasă este, să redobândești puterea Cunoașterii și cu această putere să fii călăuzit să dăruiești ceea ce ești menit să dăruiești în mod particular acolo unde contribuția ta poate avea cel mai mare impact. Acestea toate depășesc rațiunea umană, bineînțeles, căci nu vei înțelege niciodată lucrările Creației și ale Raiului, care se extind mult mai departe de universul fizic, care în sine este atât de vast încât nicio rasă nu a putut vreodată să cuprindă întregimea sa ori înțelesul său deplin. Aici concretul și misticul se unesc. Aici lăuntricul și exteriorul fac conexiunea esențială. Aici mintea este cârmuită de o inteligență superioară astfel încât capacitățile extraordinare ale intelectului să poată fi folosite și aplicate în mod înțelept. Aici oamenii își asumă responsabilitatea nu numai pentru a-și aduce treburile în ordine și echilibru, ci, de asemenea, să vadă ce trebuie să facă pentru a sprijini familia umană în orice loc în care darurile lor pot fi oferite. Va trebui să privești societatea cu multă milă și înțelegere în viitor. Vei vedea multe eșecuri și multe pierderi. Vei vedea mari nesăbuințe și chiar răsfățurile și patimile recurente ale umanității devenind tot mai extreme. Va trebui să ierți și să privești viața de pe pământ cu milă. Nu poți fi total detașat de ea, căci ești în legătură cu ea, ești trimis să fii în slujba ei iar rostul și destinul tău au legătură cu ea. Obiectivul nu este pacea lăuntrică. Obiectivul este contribuția. Până și cei mai mari sfinți au trebuit să-și dea seama de acest lucru și să fie trimiși în lume să predea și să predice și să contribuie oriunde s-a putut. Reușitele tale în această lume, sau chiar și reușitele tale spirituale, sunt toate pentru a fi puse în slujba vieții, să ușureze povara acelora din jurul tău, să-i încurajeze pe oameni să se întoarcă la Puterea și Prezența ce reprezintă Originea lor și legătura lor cu Divinitatea - folosind orice convingeri sau simboluri sau imagini sau personaje care îi inspiră cel mai mult. Esențiale și importante sunt căutarea și recunoașterea faptului că trăiești cu două minți - mintea lumească și cugetul mai profund al Cunoașterii. Acest lucru este pentru toată lumea, nu numai pentru un trib, un grup sau un singur moment în istorie sau pentru a satisface doar un episod major în povestea lungă a prezenței umanității în această lume. Acum Dumnezeu a vorbit din nou despre lucruri mai mari - lucruri dincolo de obișnuit și lucruri care sunt extrem de obișnuite și importante. Dumnezeu a vorbit despre Marea Comunitate, Marile Valuri ale schimbării, despre înțelesul realității voastre lăuntrice și despre căutarea esențială de a vă redobândi legătura cu Cunoașterea, care este aici să vă fie călăuză, să vă protejeze și să vă ducă la reușitele voastre mai înalte în viață. Este o descoperire extraordinară pentru individ. Iar indivizii vor fi cei care vor face toată diferența în hotărârea sorții și al viitorului umanității. Iar ceea ce le informează hotărârile - fie că este vorba despre ambiție, convingere, frică, mândrie și înțelegerea lor anterioară sau marea inspirație pe care numai Cunoașterea o poate oferi - va decide rezultatul în fiecare situație. Dumnezeu a vorbit din nou. Trebuie să veniți la Revelație să vedeți. Nu fiți nesăbuiți și să stați deoparte și să încercați s-o judecați sau s-o înțelegeți, căci nu o veți înțelege. Iar să o judecați nu înseamnă decât să vă demonstrați nesăbuința și lipsa de onestitate. Acestea sunt vremuri mărețe de Revelație. Sunt vremuri importante de pregătire pentru viitor. Sunt vremuri excepționale pentru a vă aduce viața în echilibru și armonie și pentru a vă pregăti să trăiți într-o lume nouă, o lume dificilă dar, de asemenea, o lume izbăvitoare dacă umanitatea alege să urmeze ceea ce Dumnezeu a oferit.

3. Binecuvântarea:

 Binecuvântarea s-a ivit la orizontul umanității, căci sunt vremuri de Revelație. Sunt vremurile în care umanitatea primește un dar măreț, un dar măreț pentru a-i da hotărâre și-o direcție în confruntarea cu vremurile dificile și nesigure care urmează. Sunt vremurile în care umanitatea primește o înțelegere superioară a spiritualității sale, un apel la unitatea și cooperarea sa și o chemare la destinul său - atât în această lume cât și dincolo de această lume, într-o Comunitate Vastă a formelor inteligente de viață din univers. Căci umanitatea a ajuns la un prag major, un prag de la care nu există cale de întoarcere. Este un prag ce nu se compară cu niciun alt prag atins vreodată de umanitate în întregul ei până acum. Trebuie să deveniți un popor al lumii acum - nu doar poporul unei națiuni sau al unui trib sau al unui grup. Căci vă faceți apariția într-o Comunitate Vastă a formelor inteligente de viață, în care toți cei pe care i-ați putea întâlni și toți cei care vă privesc chiar și acum, vă vor considera poporul lumii. Aici intrați într-o panoramă vastă a vieții și intrați într-un mediu competitiv din univers, diferit de tot ce v-ați putea chiar și închipui. Aici, modul în care vă comportați, modul în care vă coordonați relațiile dintre voi, modul în care vă gândiți la poziția voastră în univers - toate au o greutate formidabilă în hotărârea viitorului vostru și în modul în care va fi desăvârșit destinul vostru în această Comunitate Vastă și până și dacă poate fi desăvârșit. Ați ajuns la marele prag la care aveți puterea să distrugeți resursele acestei lumi ce susțin viața și să aduceți umanitatea într-o stare permanentă de declin. Aveți puterea să concurați între voi, așa cum ați concurat dintotdeauna, să conduceți umanitatea în această stare majoră de declin. Și totuși aveți puterea să alegeți o altă cale, o cale de a ieși dintr-o dilemă care, pe măsură ce timpul trece, nu va deveni decât mai dificilă și mai greu de rezolvat. Ce vei face tu ca și persoană, ce vei face ca și parte dintr-un grup mai mare și dintr-o națiune mai mare, va fi factorul care va hotărî pe care dintre aceste două alegeri majore o veți face. Dacă vă veți purta așa cum ați făcut-o în trecut, așa cum este obiceiul vostru, atunci viitorul vostru este previzibil și extrem de îngrjorător. Însă dacă alegeți o altă cale, atunci puteți pune bazele unui nou început și puteți exprima o speranță mai mare ce rămâne în inimile tuturor celor care locuiesc aici. Binecuvântarea va evoca această speranță mai mare. Ea începe înăuntrul individului, bineînțeles, dar se extinde mai departe de familia umană. Acest lucru a chemat un Mesaj Nou de la Dumnezeu pe pământ, căci numai un Mesaj Nou de la Dumnezeu poate conține o asemenea Binecuvântare. Numai acesta are puterea să evoce înțelepciunea superioară și compasiunea superioară pe care Creatorul tuturor formelor de viață le-a pus înăuntrul fiecărei persoane. Nu există vreun individ, nu există vreo filozofie, nu există vreo școală de gândire care să poată genera o asemenea chemare. Trebuie să vină de la Creatorul tuturor formelor de viață. Trebuie să vină de la Dumnezeul întregii Comunități Vaste - Unicul Dumnezeu, Unica Origine, ai cărei Îngeri veghează asupra lumii, dar a cărei Puteri se întinde mai departe până și de ce-și poate închipui umanitatea. Dumnezeu a pus sămânța Cunoașterii în fiecare persoană ca această chemare să primească un răspuns. Cunoașterea aceasta este o inteligență superioară dinăuntrul fiecăruia care așteaptă să fie descoperită, însă întreaga ei existență se află în relație cu Creatorul tuturor formelor de viață. Nu este o resursă pe care s-o poți folosi să te îmbogățești sau să obții vreun avantaj asupra altora. Căci Cunoașterea nu va face aceste lucruri. Menirea sa și realitatea sa există pentru a-i răspunde Creatorului tuturor formelor de viață și pentru a răspunde la marea chemare ce se ivește pe măsură ce umanitatea continuă să se apropie de acest prag major în existența sa. Căci acesta este marele moment de răscruce în care umanitatea va alege succesul sau eșecul în fața dificultăților imense de pe pământ și în fața forțelor potrivnice și competitive din Marea Comunitate care caută să profite de o rasă umană aflată în conflict și divizată. Mulți oameni din întreaga lume simt un disconfort major, o mare neliniște în legătură cu condiția planetei și au îngrijorări serioase legate de viitorul ei și de viitorul umanității. Ei au senzația și sentimentul și cunoștința faptului că trăiesc în timpuri de mare putere, timpuri care vor hotărî soarta și urmările pentru umanitate. Nu este o înțelegere intelectuală atât de mult pe cât este o experiență viscerală, o recunoaștere puternică, un simț înnăscut de conștiență - toate care vin de la Cunoașterea dinăuntrul lor. Nu poți scăpa de acestă perioadă colosală, acest moment major de răscruce. Nu te mai poți pierde în fanteziile tale și în țelurile tale individuale. Căci dacă intri orb și obsedat de sine în această perioadă colosală, acest prag major și aceste vremuri de Revelație, nu vei putea să vezi, să cunoști și să te pregătești. Te poți ruga la Dumnezeu pentru eliberare. Te poți ruga la Dumnezeu pentru Binecuvântare. Dar Binecuvântarea și eliberarea au fost deja puse înăuntrul tău - înăuntrul Cunoașterii din tine, așteptând momentul în care ai avea maturitatea și înțelegerea că o asemenea putere dinăuntrul tău trebuie invocată, trebuie urmată, trebuie onorată mai presus de orice. Căci aceasta este relația ta cu Dumnezeu, iar urgența pe care o simți înăuntrul tău este Chemarea lui Dumnezeu - chemarea de a te trezi, de a deveni conștient și de a răspunde. Să nu crezi că viața ta va avea vreo posibilitate mai mare fără participarea ta. Să nu crezi că poți dormi în cursul celui mai mare eveniment din istoria umană și să te aștepți să beneficiezi de pe urma împrejurărilor în schimbare din jurul tău. Și să nu crezi că poți găsi pace și seninătate încercând să treci cu vederea marile timpuri în care trăiești. Căci nu va exista pace și seninătate în așa ceva. Nu va exista alinare și consolare în așa ceva. Trăiești în vremuri de Revelație. Trăiești în vremuri în care umanitatea își înfruntă cel mai mare prag, cele mai mari provocări, cel mai mare pericol și totuși având singura oportunitate majoră de-a pune bazele cooperării și unității umane în fața unor împrejurări grave și înfricoșătoare. Să vezi acest lucru și să cunoști acest lucru în sinea ta, trebuie să poți să-ți înfrângi propria negare. Trebuie să poți să-ți înfrângi condiționarea culturii. Trebuie să poți să-ți înfrângi propriile preferințe și propriile încercări de a scăpa. Probabil te gândești că acest lucru nu este posibil, dar puterea Cunoașterii dinăuntrul îți va da tăria de a face acest lucru și le va da și altora tăria de a face acest lucru. Chemarea iese înainte acum. Un Mesaj Nou de la Dumnezeu este pe pământ. Mesagerul este pe pământ. El este pregătit acum să prezinte Noul Mesaj. Mesajul conține Binecuvântarea. Conține Avertizarea. Conține Pregătirea. Nu este aici să înlocuiască religiile lumii ci să întemeieze și să le întărească baza comună, să le lumineze și să le insufle tărie și hotărâre ca să poată avea un viitor - atât pe pământ cât și în Marea Comunitate a vieții în care umanitatea își face acum apariția. În fața acestui prag major, guvernele voastre nu vor avea un răspuns. Filozofii voștri nu vor avea un răspuns. Poate că oamenii vor vedea o parte din soluție și vor încerca s-o exprime, iar acest lucru este necesar, dar răspunsul trebuie să vină de la o putere superioară dinăuntrul vostru și de la o Putere Superioară de dincolo de voi. Căci ceea ce va fi necesar este o mișcare majoră în înțelegerea umană și o schimbare în comportamentul uman. Aceste lucruri trebuie să fie necesitate de o Putere Superioară și de un răspuns superior în tine și în oamenii din întreaga lume. Nu toată lumea va trebui să răspundă, dar va fi nevoie ca destui oameni din multe locuri să trăiască această chemare și acest răspuns. Timpul este scurt. Acum nu este momentul să deveniți nepăsători sau nehotărâți. Nu există vreun lux în a rămâne ignorant și nesăbuit în fața Marilor Valuri ale schimbării. Căci există un Întuneric Mai Mare pe pământ. Este un Întuneric mai profund și mai semnificativ decât tot ce a înfruntat umanitatea vreodată. Acest Întuneric pătrunde pe pământ într-o perioadă de mare vulnerabilitate pentru familia umană, pe măsură ce înfruntați o planetă în declin și pe măsură ce înfruntați marea decizie dinaintea voastră, dacă umanitatea va alege drumul auto-distrugerii - un drum născut din competiție, conflicte și războaie - sau dacă celălalt drum, cealaltă cale, va fi recunoscută și asumată, revendicată și exprimată - un drum către cooperare și unitate în fața unei mari primejdii. Mulți oameni din întreaga lume încep să observe dovezile acestei primejdii mari, dar mulți oameni încă sunt adormiți, visând la împlinirea lor personală, inconștienți și neatenți la Marile Valuri ale schimbării care se revarsă deja peste planetă. Așadar, va fi necesar pentru aceia care pot răspunde, să răspundă în întregime - să recunoască marea amenințare, să audă marele avertisment și să primească marea Binecuvântare de la Creatorul tuturor formelor de viață. Există un răspuns pentru umanitate, dar nu este un răspuns pe care umanitatea și-l poate inventa în întregime singură. Căci răspunsul trebuie să aibă puterea de a chema oamenii într-un serviciu mai înalt unul față de celălalt. Trebuie să aibă puterea să învingă și să înlocuiască ideologiile și tendințele psihologice, sociale și politice care continuă să arunce umanitatea în opoziție cu ea însăși. Trebuie să fie o putere îndeajuns de mare încât să incite îndurare, toleranță și iertare în familia umană. Nu este numai o serie de idei. Este puterea izbăvirii. Este o chemare de la Dumnezeu și un răspuns de la Creația lui Dumnezeu - un răspuns înăuntrul oamenilor, un răspuns înăuntrul tău. Așadar, primește Binecuvântarea. Nu vei putea să o înțelegi la nivel intelectual, dar poți să o simți și să ști că este autentică. Poți simți răspunsul agitându-se în tine. Onorează acest răspuns și permite-i să răsară în conștiența ta. Permite-i să te ducă înainte. Este îndrumarea pe care Creatorul ți-o oferă. A dormit înăuntrul tău așa cum tu ai dormit în jurul ei. Acum răspunsul trebuie să se trezească, căci a venit vremea pentru apariția sa. Acum trebuie să privești viața de pe pământ cu ochi limpezi și obiectivi. Acum trebuie să lași deoparte procupările copilărești și prostești care n-ar putea decât să te țină slab și orb și vulnerabil. Acestea sunt vremuri de Revelație. Asemenea vremuri nu vin decât foarte rar - la momente majore de răscruce pentru familia umană, la mari momente de oportunitate în care Creatorul tuturor formelor de viață îi poate oferi umanității o Înțelepciune și Cunoaștere superioară și o insuflare nouă de inspirație și putere spirituală. Este vremea ta. Sunt vremurile pentru care ai venit. Căci nu ai bătut atâta drum până pe această lume cu sprijinul Mulțimii Angelice doar ca să fii un consumator în acest loc - numai ca să-ți construiești un cuib, să te îmbogățești și să te întreci cu alții pentru această îmbogățire. Deși aceasta ar putea fi realitatea vieții tale aici în acest moment, nu-ți reflectă realitatea mai înaltă, care reprezintă aducerea unui lucru mai prețios pe lume, ceva ce lumea nu-și poate oferi sieși, și să-i permiți acestui dar să-ți transforme viața și să-ți redirecționeze viața în slujba umanității și în slujba vieții de pe această planetă. Însă o menire trebuie activată de o chemare mai înaltă și de-o serie mai profundă de împrejurări. Așadar, nu te feri de Marile Valuri ale schimbării care apar, ci înfruntă-le. Vei fi îngrozit și nesigur în umbra lor, dar realitatea lor va aprinde, de asemenea, o putere spirituală înăuntrul tău, iar această putere spirituală va ieși la iveală datorită Chemării, datorită Binecuvântării. Căci Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care sunt adormiți acum, să se trezească din visurile lor de chin și împlinire, să răspundă la aceste vremuri importante și să se pregătească să-și contribuie darurile datorită cărora au fost trimiși pe pământ pentru a i le oferi unei umanități aflate în conflict - o umanitate al cărei viitor va fi acum hotărât în mare parte în cadrul puținilor ani care urmează. Aceasta este Binecuvântarea. Te-ai putea ruga la Dumnezeu pentru multe lucruri. Ai putea cere să fii ocrotit. Te-ai putea ruga pentru oportunități și avantaje. Te-ai putea ruga pentru bunăstarea membrilor familiei tale și a celor apropiați. Dar nu există niciun răspuns mai mare pe care să-l poți da și nu există niciun dar mai mare care să poată fi oferit, decât Binecuvântarea. Căci Binecuvântarea îi răspunde unei întrebări mult mai mari care vine dinăuntrul tău, de la nevoia sufletului tău. Este o comunicare care depășește cu mult influența rațiunii sau nevoile momentului. Prevede mult mai multe decât lucrurile pe care ai învățat să le ceri. Este o cale. Este un drum. Este o conștiență. Este o călătorie. Este un munte de urcat. Iată Binecuvântarea. Iată ce îți va rearanja viața și îi va da un înțeles. Iată ce îți va pune în ordine gândirea și îți va oferi o scăpare de la ambivalență și haos. Acest răspuns, indiferent de împrejurările în care te afli, îți va aduce Binecuvântarea în viață ca alte persoane să o poată vedea și să o simtă și să îi răspundă. Este intangibilă. Este inefabilă. Însă are puterea să aducă toate marile recompense în familia umană. Numai Binecuvântarea poate pregăti și proteja umanitatea. Numai Binecuvântarea îți va oferi calea prin timpurile nesigure și dificile care urmează. Și numai Binecuvântarea te poate pregăti pentru Marele Întuneric care se află pe pământ - Marele Întuneric care are puterea să hotărască viitorul fiecărei persoane și al fiecărei persoane viitoare din această lume. Sunt vremuri care cer ca unitatea umană, puterea umană și înțelepciunea umană să apară în prim plan. Căci acum înfruntați competiție de dincolo de planetă, cât și împrejurări dezastruoase pe planetă. Este o serie de împrejurări fără precedent în întreaga existență a umanității. Nu vă gândiți că o asemenea realitate este în vreun viitor îndepărtat sau că nu se află asupra voastră acum. Dacă nu puteți înțelege dificultatea majoră, nu veți simți marea nevoie. Dacă nu puteți simți marea nevoie, nu veți recunoaște Binecuvântarea. Nu veți simți nevoia pentru Binecuvântare. Nu veți vedea că fără Binecuvântare, umanitatea va intra într-o perioadă de declin prelungit, cu împrejurări grave și extrem de dificile. Dumnezeu înțelege situația dificilă a umanității chiar dacă umanitatea în sine nu o poate recunoaște. Dumnezeu știe nevoia sufletului tău chiar dacă nu o poți simți încă în sinea ta. Dumnezeu știe ce urmează pentru umanitate și cheamă umanitatea să se pregătească, să devină trează și conștientă. Voința lui Dumnezeu și hotărârile umane nu sunt unul și același lucru. Așadar, rezultatul depinde de oameni. Creatorul a oferit deja marea înzestrare a Cunoașterii. Îngerii veghează asupra lumii. Dar rezultatul este în mâinile oamenilor. Oamenii pot alege - așa cum multe alte rase din Marea Comunitate au ales din timpuri imemoriale - să dea greș, să decline, să cadă sub puterea de convingere și dominația altor forțe. Acest lucru s-a întâmplat de nenumărate ori atât în lumea voastră cât și în vastitatea imensă a universului. Ce voiește Dumnezeu și ce aleg și vor oamenii pentru ei nu reprezintă unul și același lucru. Iată problema. Iată enigma. Este ceea ce crează marea Separație. Este ceea ce te împiedică să urmezi Cunoașterea dinăuntrul tău. Este ceea ce îi ține pe oameni orbi, generând comportamente nesăbuite și distructive. Așadar, dacă poți recunoaște problema, te pui singur într-o poziție să recunoști soluția. Chemarea trebuie să vină de la Dumnezeu. Răspunsul este în Cunoașterea dinăuntrul tău și în Cunoașterea dinăuntrul tuturor. Nu există competiție sau conflict între această Cunoaștere, în felul în care Ea există în toată lumea. Cât de diferit este acest lucru de teoriile și ideile voastre, rețetele voastre și rețetele societăților voastre. În final, umanitatea trebuie să acționeze curajos și să ia hotărâri dificile. Însă Chemarea este acolo. Hotărârile tale și faptele tale trebuie să urmeze Binecuvântarea și nu să o preceadă. Dă-ți voie să primești darul Binecuvântării și apoi, pas cu pas, vei ști ce să faci - ce serie de acțiuni trebuie să întreprinzi, pragurile de care trebuie să treci și schimbarea pe care trebuie să o cauzezi în propria gândire și în propriile împrejurări. Faptele și înțelegerea urmează Binecuvântarea. Pentru a dărui, trebuie să primești mai întâi. Să cunoști, ochii trebuie să-ți fie deschiși mai întâi. Pentru a avea puterea și curajul de a răspunde, trebuie să vezi nevoia și să simți măreția timpurilor în care trăiești. Trebuie să-ți pregătești mintea și emoțiile. Trebuie să te pregătești pentru a primi Binecuvântarea și pentru a trăi experiența marelui răspuns înăuntrul tău, marea chemare către Cunoașterea dinăuntrul tău. Trebuie să îi permiți acestei Cunoașteri să apară încet, fără să încerci să o controlezi, să o domini sau să o manipulezi în vreun fel. În acest fel, Binecuvântarea prinde rădăcini înăuntrul tău și crește mai departe în tine. Căci Binecuvântarea nu este un lucru de moment. Nu este un lucru pe care să-l trăiești ca pe un fulger. Nu luminează peisajul noaptea doar pentru o secundă. Binecuvântarea începe un proces de emergență. Începe un proces de reînnoire. Începe procesul de izbăvire care îți poate călăuzi și desăvârși restul existenței de aici. Astfel arată marea nevoie a umanității și astfel arată marea nevoie a sufletului tău și a tuturor celor care locuiesc aici. Fie ca puterea Binecuvântării din acest moment, și fie ca gravitatea situației voastre să ți se dezvăluie cu toată puterea. Fie să treci prin sentimentele inițiale de frică, nesiguranță și inadecvare pentru a răspunde și a-i permite răspunsului să aibă loc în viața ta, așa cum se va întâmpla astăzi, mâine și în toate zilele care urmează. Căci sunt vremurile Revelației. Iar tu te afli aici în vremurile Revelației.

4. Procesul Revelației!

 Pentru prima dată în istoria acestei lumi, puteți fi martori la procesul Revelației. Ajutat de tehnologie modernă, întregul proces este înregistrat pentru a nu exista greșeli în interpretările viitoare, așa cum s-a întâmplat atât de des în trecut. Nu numai Revelația în sine este importantă. Ci însuși procesul Revelației - să puteți auzi Vocea, atât de similară celei care i-a vorbit lui Iisus, lui Buddha și lui Mohamed și multor altor mari învățători, atât cunoscuți cât și nerecunoscuți în istoria acestei lumi. Aceasta este o șansă unică și o educație profundă care poate clarifica multe erori în gândirea religioasă și care poate pune toate Revelațiile anterioare ale lui Dumnezeu într-o lumină nouă și mult mai clară. Căci în istoria acestei lumi și a tuturor lumilor, procesul Revelației este același. O persoană (uneori, mai multe) este selectată și trimisă în lume. Când atinge un anumit stadiu în dezvoltarea și maturitatea ei, este chemată să iasă din împrejurări normale, chemată la un randevu măreț, o întâlnire profundă cu Prezența Angelică ce supraveghează acea lume particulară. Apoi este chemată într-o slujire mai înaltă și pregătită pentru un serviciu mai înalt, fiind pregătită să aducă ceva nou și revoluționar pe lume. Acest lucru nu este pur și simplu o purificare a înțelegerilor din trecut sau a convingerilor din trecut. Este ceva cu adevărat nou și revoluționar. Nu este pur și simplu o perfecționare sau o îmbunătățire sau o perspectivă nouă în privința lucrurilor deja furnizate și bine întemeiate. Este un prag nou. Ai oportunitatea de a fi martor la Revelație și la procesul Revelației și la clarificarea Revelației și la înțelesul Revelației pentru viața ta și pentru întreaga lume. Căci este un Mesaj pentru întreaga lume, nu doar pentru un trib sau un popor sau o națiune sau o regiune. Nu este o revizuire a lucrurilor oferite înainte. Nu este o reacție la lucrurile oferite înainte. Nu este o completare la vreo învățătură sau teologie care există pe pământ. Este ceva nou și revoluționar. Reprezintă un prag major și o mare provocare pentru familia umană. Oriunde ai trăi, indiferent de națiunea în care ești, indiferent de împrejurările tale, trăiești în vremuri de Revelație, la fel de mari ca toate celelalte vremuri de Revelație din trecut. Abilitatea ta de a răspunde la Revelație îți va decide disponibilitatea, receptivitatea, onestitatea și sinceritatea. Căci tot ce este fals, tot ce este nesincer, tot ce este corupt sau greșit este dezvăluit în Lumina Revelației. Cine poate primi un nou Mesager de la Dumnezeu? Cine îl va respinge? Cum vor răspunde oamenii? Vor răspunde câtuși de puțin? Totul este dezvăluit la vremea Revelației - valoarea înțelegerii religioase a omului, puritatea credinței religioase a omului, claritatea și onestitatea abordării omului, receptivitatea inimii și a minții omului. Toate aceste lucruri sunt dezvăluite la vremea Revelației. Iar voi, în prezent, trăiți în vremuri de Revelație. Un singur om a fost pregătit și trimis pe pământ. Nu poate exista niciun altul care să pretindă așa ceva, căci Raiul știe cine este ales și cine nu. Cei care se aleg singuri și se votează singuri, ei nu pot aduce o Revelație Nouă pe pământ. Nu au puterea sau claritatea și, cel mai important, ei nu au Revelația în sine. Procesul Revelației este atât de diferit de poveștile și fanteziile și miracolele pe care oamenii le atribuie unor asemenea evenimente, asemenea evenimente atât de influente în istoria umană care au fost glorificate și înălțate dincolo de obișnuit în încercarea de a li se oferi o mai mare proeminență și importanță învățăturilor care s-au născut din asemenea evenimente mărețe. Însă toate aceste evenimente mărețe au începuturi umile. Ele nu sunt grandioase și senzaționale. Ele nu sunt pline de miracole și de evenimente extraordinare la care toată lumea să rămână uluită. Asta este diferența dintre realitate și invenția umană. Însă Revelația este extraordinară. Este rară. Căci Dumnezeu trimite un Mesaj Nou pe pământ poate doar o dată într-un mileniu, în vremuri ce conțin praguri majore, mari provocări și mari dificultăți pentru familia umană; în vremuri cu mari oportunități și mari necesități, în care o Revelație Nouă trebuie oferită, nu numai comentariu adițional în privința lucrurilor oferite mai înainte. Aceasta, deci, este Revelația care trebuie să ajungă dincolo de ideile și convingerile ascultătorului într-o parte mai adâncă din el, o inteligență mai adâncă dinăuntrul lui, o parte din el care încă este în legătură cu Dumnezeu, partea din el pe care Noi o numim Cunoaștere, - în sensul unei forțe divine implantate în om, care îi oferă acestuia posibilitatea de a cunoaște cu adevărat Divinitatea și de a intra în comuniune cu Ea. Nu poți înșela Cunoașterea. Nu există nicio eroare în percepție la acest nivel. Dar, din păcate, așa de puțini oameni au dobândit această stare de spirit, această legătură mai profundă, suficient încât să poată vedea clar și să poată urma Cunoașterea, ce reprezintă direcția Voinței și a Intenției lui Dumnezeu pe pământ. Revelația pe care o ai în față este cea mai mare și cea mai cuprinzătoare Revelație oferită vreodată umanității, căci îi vorbește unei lumi învățate, o lume cu schimburi de informații globale, o lume de-o sofisticare superioară și o lume cu nevoi profunde și în creștere, de-o confuzie și mizerie profundă și în creștere. Este prima Revelație majoră care să-i fie oferită unei comunități globale, unei populații învățate. Iar din acest motiv trebuie să vorbească astăzi cu o mai mare claritate, punând un accent mai mare, având o sofisticare și o complexitate superioară. Căci nu poți fi un copil și să înfrunți ceea ce vei înfrunta pe pământ și dincolo de el. Nu poți fi pur și simplu un urmaș orb și să te pregătești pentru Marile Valuri ale schimbării care apar pe pământ sau pentru întâlnirea umanității cu forme inteligente de viață din univers - cel mai mare eveniment cu cele mai mari repercursiuni din istorie. Nu-L poți preaslăvi pe Dumnezeu și să te gândești că îți împlinești destinul aici, căci fiecare dintre voi a fost trimis pe pământ cu o menire mai înaltă care este conectată la evoluția lumii și la realitatea nevoilor umane din jurul vostru. Numai Cunoașterea dinăuntrul tău știe ce înseamnă această menire în mod specific și ce trebuie făcut să te pregătească pentru ea și ce trebuie înfăptuit prin tine și prin alții cu care te vei asocia în mod natural în lumina unei meniri mai înalte. Revelația nu este aici să creeze un panteon de zei sau povești fantastice care par incredule și greu de crezut. Nu este aici să vă prefacă în servitori ai lui Dumnezeu atât cât este să vă încurajeze să reprezentați Voința și Scopul Divin, lucru pe care numai Cunoașterea dinăuntrul vostru vă poate permite să-l faceți. Este o Revelație de mari proporții pentru un viitor care va fi diferit de trecut - pentru o lume în declin; o lume a resurselor în scădere; o lume a distrugerii mediului înconjurător; o lume în care va fi mai dificil să ai grijă de oameni, să furnizezi mâncare, apă, medicamente și energie în jurul lumii; o lume plină de pericole și dispute mai profunde; iar dincolo de aceste lucruri, o lume care înfruntă intervenția unor rase din univers care sunt aici să profite de slăbiciunea și așteptările umane. Așadar, Mesajul este foarte puternic, dar trebuie să ofere o clarificare foarte mare. Iar Mesagerul trebuie să vestească acest Mesaj și, de asemenea, să poată să spună ce înseamnă. Este un lucru care a necesitat decenii întregi de pregătire. I-a luat Mesagerului decenii întregi până și să primească Noul Mesaj de la Dumnezeu, atât este de vast și de cuprinzător. Mesagerul trebuie să fie un om fără poziție pe pământ, dar trebuie să fie bine educat și foarte milos. El trebuie să fie simplu și umil. Trebuie să vorbească în mod clar dar în termeni pe care toată lumea îi poate înțelege. El trebuie să demonstreze, prin viața lui, valoarea Mesajului său și însemnătatea de a trăi și de a învăța o Nouă Revelație. El nu este perfect, dar niciunul dintre Mesageri nu a fost perfect. Nu are de gând să facă miracole pentru mase pentru că niciunul dintre Mesageri nu a făcut așa ceva cu adevărat. El este aici să deschidă ușa către o experiență mai profundă a Prezenței și Puterii Divine în viețile oamenilor de pretutindeni - bogați și săraci, nord și sud, est și vest, în toate națiunile, în toate religiile. El nu este aici să înlocuiască religiile lumii, ci să le dea o mai mare claritate și relevanță. Căci umanitatea trebuie să se pregătească pentru Marile Valuri ale schimbării care apar pe pământ dacă civilizația umană are de gând să supraviețuiască și să fie stabilă și să fie baza celor mai mari realizări ale umanității din viitor. Umanitatea trebuie, de asemenea, să fie pregătită și educată în ceea ce privește viața din univers, în măsura în care veți avea nevoie să înțelegeți pentru a vă decide cum veți răspunde la prezența unei intervenții în propria voastră lume. Niciuna dintre religiile lumii nu vă poate pregăti pentru aceste lucruri, căci s-au născut dintr-o epocă timpurie și, deși au o importanță colosală pentru umanitate, va fi nevoie de o Nouă Revelație de la Dumnezeu pentru a salva civilizația umană, pentru a aduce o mai mare unitate între religiile lumii, pentru a sfârși războiul și conflictul așa încât umanitatea să se poată pregăti pentru marile provocări care urmează. Nu poți fi ancorat în trecut și să înțelegi Revelația viitorului. Nu poți fi de neclintit în opiniile tale religioase și să înțelegi cum va vorbi Dumnezeu din nou și de ce a vorbit Dumnezeu din nou și ce va însemna pentru tine și pentru alții. Inima ta nu poate fi închisă, sau nu vei auzi și nu vei vedea. Trebuie să iubești umanitatea îndeajuns pentru a prețui o asemenea Revelație și pentru a trăi în conformitate cu ceea ce predă și pentru a primi puterea pe care o aduce, grația și compasiunea pe care pune accentul. Mesagerul se confruntă cu o călătorie foarte riscantă în față, căci va exista multă opoziție la Noua Revelație, așa cum au fost mereu mari opoziții în trecut la Revelațiile lui Dumnezeu pe pământ, oricând și oriunde au fost oferite. El nu va vorbi în fiecare oraș. Nu va fi prezent la fiecare eveniment. Va vorbi doar ici și colo, dar Mesajul lui va fi transmis lumii, iar Revelația va fi prezentată întregii lumi cu propriul comentariu, propriile directive, propria-i clarificare. Nu este ceva care să fie lăsat la interpretarea și comentariul unor viitori învățați și indivizi, căci acest lucru s-a dovedit a fi periculos și regretabil în trecut. De aceea Revelația este atât de explicită și atât de repetitivă. De aceea oferă o clarificare atât de mare, pentru a minimiza posibilitatea erorii, a percepției greșite și a neînțelegerii umane. Îi redă individului puterea Cunoașterii, care a fost numai privilegiul elitei și al aleșilor înainte. Vorbește despre conștiința mai adâncă a umanității, conștiința care a fost întemeiată chiar înainte să ajungi aici, pentru a-ți fi călăuză și sfetnic în toate lucrurile importante. Mesagerul nu trebuie să fie preaslăvit. El nu este un zeu. Niciunul dintre Mesageri nu a fost un zeu. Ei au fost Mesageri - jumătate oameni, jumătate sfinți - reprezentând ambele realități, realitatea lumii și realitatea Căminului Străvechi din care voi toți ați venit și în care vă veți întoarce cu toții în cele din urmă. Prezența lui va clarifica ce trebuie clarificat. Vocea lui se va adresa minților și inimilor acelora care pot auzi. Se va adresa nevoilor lumii și nevoilor inimii și ale sufletului. El aduce nu numai răspunsurile, ci însuși răspunsul. Căci Dumnezeu a pus o inteligență mai profundă, un cuget mai profund în interiorul fiecărei persoane, dar acest lucru nu este cunoscut într-o măsură importantă pe pământ, decât de puţine persoane. Nu numai tehnologia umană și ingeniozitatea umană te vor putea pregăti în mod adecvat pentru viitor, pentru însăși Marea Comunitate. Va trebui să fie ceva mult mai profund și esențial naturii tale și Ființei tale. Mesagerul va vorbi de aceste lucruri. Vezi tu, toate aceste lucruri fac parte din Revelație. Dumnezeu nu îți dă un răspuns pentru astăzi sau un răspuns pentru mâine, ci un răspuns pentru toate zilele și toate situațiile. Dumnezeu nu trebuie să-ți direcționeze viața, căci Stăpânul tuturor universurilor nu este implicat în relație cu tine în acest fel. Dumnezeu este mai inteligent. Dumnezeu a pus Cunoașterea înăuntrul tău, o inteligență perfectă călăuzitoare spre a fi diferențiată de toate celelalte voci și impulsuri, dorințe și frici din mintea ta. Revelația a adus Pașii către Cunoaștere, calea pentru a dobândi accesul la ceea ce reprezintă cea mai mare înzestrare pe care Dumnezeu ar putea să i-o ofere umanității sau oricărei rase nou apărute sau avansate din univers. Acum, înțelegerea ta în privința Divinității trebuie purtată într-o mai mare panoramă a vieții. Înțelegerea ta nu poate fi ancorată în trecut, ci trebuie să fie flexibilă și să poată să se adapteze la viitor, pe măsură ce au loc schimbări tot mai mari înăuntrul tău și în jurul tău. Domnul tău trebuie acum să fie Domnul universurilor, un Domn al miliardelor de miliarde de miliarde de rase și mult mai multe. Acest aspect face parte din Revelația pentru umanitate, atât de diferită și mai extinsă decât toate Revelațiile oferite vreodată. Prin această Revelație, vei prețui fiecare Revelație și vei dobândi înțelepciune din toate. Dacă ești un Creștin cuvios, Creștinismul tău va crește acum și va deveni mai extins. Dacă ești un Musulman cuvios, credința și practica ta vor crește acum și vor deveni mai extinse. Dacă ești un Buddhist practicant sau dacă aparții religiei Evreiești sau oricărei căi religioase, toate vor ajunge să fie amplificate de Noua Revelație. Mesagerul va vorbi despre aceste lucruri. Revelația vorbește despre aceste lucruri. Iar pentru prima dată, vei auzi Vocea Revelației. Această Voce nu a putut fi înregistrată niciodată mai înainte din motive evidente, dar acum vei putea auzi Vocea Revelației. Este un lucru nemaipomenit, dar este și o provocare pentru tine, căci dacă nu poți auzi această Voce, dacă nu O poți recunoaște, atunci trebuie să-ți înfrunți propriile bariere. Ai putea să O critici, să O negi și să O eviți, dar acest lucru nu face decât să-ți arate slăbiciunea și limitările. Ce mai trebuie să facă Dumnezeu pentru tine? Dacă nu poți primi Revelația, ce poate face Dumnezeu pentru tine? Dumnezeu a oferit un răspuns pentru întreaga lume și pentru tine în mod personal - credinței tale, tradiției tale, religiei tale, culturii tale și națiunii tale. Vrei favoruri? Vrei scutiri? Vrei să fii ușurat de dificultățile vieții? Vrei să fii răsfățat? Vrei miracole la fiecare pas? Vrei să te afli într-un fel de prosperitate în drum spre Rai, ca și cum ai fi neajutorat și neputincios pe pământ? Dumnezeu îți oferă tărie prin Cunoaștere și invocă Cunoașterea prin Noua Revelație. Nu Dumnezeu va salva lumea, ci oamenii care au fost trimiși aici să salveze lumea sunt cei care vor face acest lucru. Iar ei își vor juca rolul mic dar important, iar acest rol va fi mai mare decât înțeleg ei. Și va fi diferit de scopurile și ambițiile lor personale. Și îi va mântui și îi va readuce la viață, înapoindu-le tăria și puterea Raiului, care este întruchipată în Cunoașterea dinăuntrul lor, în adâncime sub vălul de aparențe al minții. Ai șansa de a înțelege procesul Revelației. Iar dacă poți înțelege acest proces, vei vedea ce miracol este cu adevărat. Și nu-l vei preschimba pe Mesager într-un zeu, ci îi vei acorda respectul și deferența pe care le merită. Și vei fi onest în abordarea ta - nu pentru a înlătura sau pentru a disprețui Revelația, ci pentru a o auzi, a o trăi și a o aplica în viața ta suficient încât să-i poți înțelege marea intenție și semnificație pentru tine. Oamenii vor ca Dumnezeu să facă multe lucruri pentru ei - să-i salveze de calamități, să le dea oportunități, să vindece bolnavii, să răstoarne guverne corupte și tiranice, să-i facă bogați, să-i facă fericiți, să-i mulțumească sau să-i împace cu ei înșiși. Dar ceea ce vor oamenii și ceea ce voiește Dumnezeu nu sunt unul și același lucru, nu la început. Căci nevoile reale ale inimii tale rezonează cu Voința Creatorului, însă nevoile reale ale inimii și sufletului tău pot fi un lucru care încă nu se află în conștiența ta. O măsură de onestitate mai adâncă te va duce la această conștiență. Dumnezeu a oferit puterea Cunoașterii și odată cu ea, calea și implicarea în relație cu viața care-l va izbăvi pe individ. Acest lucru îi servește pe toți, chiar și pe cei ticăloși, chiar și pe cei mai săraci dintre săraci. În acest context nu există eroi și maeștri. Există doar cei care sunt mai puternici în Cunoaștere, care-i pot demonstra grația și puterea pe pământ. Cât de diferit este acest aspect față de ceea ce sunt învățați oamenii să gândească și să creadă. Însă gândurile și convingerile sunt la suprafața minții. Dedesubtul vălului de aparențe se află marea deschidere către natura ta adevărată și către puterea Cunoașterii. Încă nu realizezi cât de important și central este acest lucru pentru viața ta. Din acest motiv Revelația trebuie să ofere o clarificare la ce este și ce înseamnă religia în mod real, ce este și ce înseamnă spiritualitatea în mod real și cum toate practicile spirituale adevărate sunt, în esență, pași către Cunoaștere. Dar este dificil să găsești acest lucru în religiile lumii, atât de acoperite au devenit de ritualuri, tradiții, comentarii și interpretări greșite. Pentru mulți, ele au devenit convingeri rigide; pentru alții, doar o consolare. Puterea lor adevărată nu poate fi găsită în ele decât alături de un mare învățător și îndrumător înțelept. Umanitatea nu are timp pentru acest lucru acum, căci ora este târzie. Acești pași nu sunt pur și simplu pentru anumiți indivizi să pornească într-o călătorie mai înaltă în viață. Sunt pentru întreaga familie umană să se pregătească în cele mai practice și esențiale moduri pentru marea schimbare care apare pe pământ și care deja începe să lovească țărmurile și să copleșească orașele, să arunce națiunile în conflicte reciproce, să vă întunece cerurile, să vă polueze râurile și să amenințe înseși resursele de care depindeți în fiecare zi. Revelația nu este aici să vă îngrozească, ci să vă dea putere; să vă dea tărie, curaj și determinare; să vă dea compasiune și toleranță; să vă dea puterea Cunoașterii, care este izvorul tăriei și al integrității voastre reale. Lumea s-a schimbat, dar oamenii nu s-au schimbat cu ea. Marile Valuri se apropie, dar oamenii nu știu. O intervenție are loc pe pământ, dar oamenii sunt inconștienți sau poate consideră că este un lucru minunat. Va fi nevoie de o Revelație de la Creatorul tuturor formelor de viață pentru a pregăti umanitatea, pentru a trezi umanitatea și pentru a întări și a uni umanitatea ca să poată avea un viitor mai strălucit și să supraviețuiască în fața marii provocări la adresa libertății sale și a destinului său. Sunt atât de multe de învățat. Sunt atât de multe lucruri de pus deoparte, atât de multe lucruri de pus sub semnul întrebării, atât de multe lucruri de luat din nou în considerare. O Revelație de la Dumnezeu aduce toate aceste lucruri. Este o mare provocare pentru destinatar și pentru oamenii care sunt atât de binecuvântați să o primească. Iar în vreme ce Mesagerul este pe pământ, aveți această mare oportunitate să-l auziți, să-i luați în considerare cuvintele și semnificația prezenței lui pe pământ în acest moment. Revelația va fi un șoc imens pentru multe persoane. Mulți i se vor împotrivi. Mulți o vor primi. Dar va fi nevoie de un șoc imens pentru a trezi umanitatea la realitatea situației sale și la împrejurările pentru care trebuie să se pregătească. Va fi nevoie de șocul Revelației. Va fi nevoie de șocul viitorului. Va fi nevoie de realitatea momentului actual și de realizarea că oamenii nu trăiesc viața pe care au fost trimiși aici să o trăiască și de recunoașterea faptului că ideile voastre nu sunt suficiente pentru a vă pregăti pentru lucruri mai mari, că trebuie să aveți puterea Cunoașterii, care este forța Raiului ce v-a fost oferită. Acesta este înțelesul Revelației. Nu este pur și simplu o Revelație de idei. Este o Revelație a trăirii. Este o Revelație a naturii, originii și destinului omului. Ochii să-ți fie deschiși la aceste lucruri. Inima să-ți fie receptivă. Ideile să-ți fie suficient de flexibile pentru a fi luate din nou în considerare. Și fie să realizezi că ești aici să servești un scop mai înalt pe care tu însuți nu-l poți inventa sau dirija. Fie să ai Revelația, iar prin tine, să fie oferită altora. Fie ca Mesagerul să ajungă recunoscut și onorat în timpul lui rămas pe Pământ. Și fie ca aceste vremuri să aducă mari binecuvântări, clarificări și încurajări pentru tine, care te afli în căutarea menirii și orientării mai înalte din viața ta.

Notă: articolul este o însumare a mai multora cu tematică religios-S.F..

2 comentarii:

  1. Eu cred că Dumnezeu e neschimbat. Cred că e la fel ca ieri și astăzi, și în veci. Pe Dumnezeu îl iubești sau nu. Îl simți sau îi întorci spatele și decizi să trăiești cum vrei. Cred că Dumnezeu nu se relevează tuturor, dacă nu ne dăm seama de felul în care ne ține vii și ne apără, este inutilă orice căutare. Ne găsește El, atunci când vom merita asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aici, îmi imaginez cum am privi credința în Dumnezeu în contextul în care am descoperi alte civilizații cu propriile lor religii.

    RăspundețiȘtergere

DIN TESTAMENTUL LUI PETRU CEL MARE.

  DIN TESTAMENTUL LUI PETRU CEL MARE  „În numele Sfintei şi nedespărţitei Treimi, noi, Petru, împăratul şi suveranul întregii Rusii, tutur...