ROMÂNI VI SE PREGĂTEȘTE CEVA! - NOUA „REFORMĂ” DIN EDUCAȚIE!

 

ROMÂNI VI SE PREGĂTEȘTE CEVA! - NOUA „REFORMĂ” DIN EDUCAȚIE!

Politizarea educației, - la loc comanda:

 Proiectul legii învățământului preuniversitar nu mai conține incompatibilitatea directorilor și inspectorilor școlari cu funcțiile de consilier local sau județean, care exista în versiunea proiectului obținut pe surse de Edupedu.ro. Eliminarea acestor incompatibilități a fost cerută public de numeroase voci din societate, iar absența prevederilor din proiectul consolidat arată că Ligia Deca a cedat presiunilor partidelor politice din coaliția de guvernare. Reamintim că toți inspectorii școlari generali și adjuncți  sunt numiți politic, cu una sau două excepții, toți sunt lideri locali ai partidelor și au și funcții de consilieri locali sau județeni. În versiunea proiectului legii învățământului preuniversitar, publicată de Ministerul Educației,   „funcțiile de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar sunt incompatibile cu: a) funcția de președinte sau vicepreședinte în structurile de conducere ale partidelor politice, la nivel local, județean/al municipiului București sau național; b) funcția de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean/Consiliul General al Municipiului București; c) cu orice funcție de conducere în organizațiile sindicale”, potrivit Art.163, alin. (9). Varianta anterioară, obţinută pe surse de Edupedu.ro, includea funcțiile de consilier local și județean și nu conținea incompatibilitatea cu orice funcție de conducere în organizațiile sindicale. „Funcţiile de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar sunt incompatibile cu funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional, precum şi cu funcţiile de primar, viceprimar, consilier local, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean, consilier judeţean”, conform Art.163. Eliminarea incompatibilităților cu funcțiile politice de consilier local și consilier județean a inspectorilor școlari și directorilor a fost făcută la presiunea politicienilor. Reamintim că Vasile Dâncu, vicepreședinte PSD, susținea pe 28 ianuarie că în proiectul Deca „există în acest moment un sistem de incompatibilități care discriminează și limitează libertățile definite prin Constituție”, fără a spune exact care sunt aceste incompatibilități pe care le critica. Singurele noutăți în regimul incompatibilităților introduse de ministra Ligia Deca erau incompatibilitățile cumulării funcțiilor de directori școlari sau inspectorii școlari cu funcțiile politice de conducere și cele de primar, consilier local sau județean, potrivit proiectului legii obținut pe surse de Edupedu.ro. În proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, directorii de școli nu puteau avea funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional și nici funcție de conducere în structuri sindicale. Nu există vreo precizare despre incompatibilitatea între funcția de inspector școlar și funcția politică. „Directorul, directorul adjunct și directorul administrativ din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional și nici funcție de conducere în structuri sindicale. Directorul administrativ nu are dreptul de a ocupa alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice”, potrivit Art. 163. Funcțiile didactice de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar sunt următoarele, potrivit Art. 189, alin. (2): „a) funcțiile de conducere de la nivelul DJIP/DMBIP (Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București - n.n. B.M.): director general, director general adjunct; b) funcțiile de conducere de la nivelul birourilor județene ale ARACIIP  (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar - n.n. B.M.) și CCD  (Centrele pentru Cariera Didactică - n.n. B.M.): directori al biroului județean ARACIIP și director al CCD; c) funcțiile de îndrumare și control de la nivelul DJIP/DMBIP și al birourilor județene ale ARACIIP: inspector școlar; d) funcțiile de conducere de la nivelul unității de învățământ preuniversitar/unități de educație extrașcolară: director și director adjunct”. Cum este Legea educației în vigoare, la secțiunea „Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control”: La articolul 256 din Legea Educației Naționale 1/2011 apare că funcțiile de conducere din unitățile de învățământ sunt: director și director adjunct. Funcțiile de conducere din inspectoratele școlare sunt: inspector școlar general și inspector școlar general adjunct.  „Funcțiile de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar sunt: a) la inspectoratele școlare: inspector școlar; b) la Ministerul Educației și Cercetării: inspector general, inspector principal de specialitate și alte funcții stabilite prin hotărâre a Guvernului.” La articolul 257 din Legea Educației Naționale, alin.(4) se precizează că „directorul și directorul adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcția de președinte sau vicepreședinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național.” Edupedu.ro a semnalat politizarea profundă a inspectoratelor școlare. Reamintim cazul inspectoarei Onorica Dorca care a mulțumit PSD, pentru că a repus-o în funcție la Inspectoratul Școlar Maramureș.  În 2021, Virgil Guran (PNL) declara că „fiecare își dorește să aibă în partidul lui un director de școală, mai ales într-o comună, unde directorul de școală dă tonul, este adevărat”. 

O lege depășită: Unii concetățeni sunt mirați că nu are loc o dezbatere cu publicul interesat de această  lege. Dar când a avut loc cu adevărat o dezbatere pe vreo lege de importanță deosebită în regimul ciocoiului Johannis!? Jocul în continuare cu legislația educației naționale va costa enorm. Mai ales că situația educației de azi este mai dramatică decât a fost odinioară. Chiar ministrul învățământului declara cu câteva luni în urmă că s-a atins nivelul cel mai de jos al educației din România. Un prestigios vizitator observa că ceea ce este mai interesant în universitățile românești de azi sunt festivitățile (sic!). Sunt  multe alte remarci lucide ale stării în care s-a ajuns. După date publice, pe care suntem nevoiți să le evidențiem de fiecare dată, scade profesionalismul în domenii în care România avea industrii în avangardă. În multe domenii, inovația și capacitatea de sinteze majore s-au stins - elocvent este faptul că nu s-a putut scrie, exploatând arhivele, nici istoria țării la Centenar. „Fuga” de sistemul indigen de învățământ este acum nu doar la dascăli și studenți, ci și la elevi - în sondaje, două treimi exprimă aspirația emigrării. România a devenit în ultimii ani țara cu cea mai puțină lectură pe cap de locuitor, cel mai mare abandon școlar, cel mai ridicat analfabetism funcțional din Europa. Universitățile ating cea mai extinsă corupție din istorie, cu expansiunea plagiatului și a titlurilor false. Mii de copii au fost privați de școlarizare din cauza desființării de unități școlare, iar, în pandemie, s-a bătut recordul european la măsuri greșite. S-a înregistrat cea mai vastă emigrare a cetățenilor dintr-o țară a lumii în timp de pace - inclusiv din cauza neîncrederii în educație. Dezbaterea publică este redusă și trece rar dincolo de mărturisirea neputinței. Țară cu un potențial natural și uman dintre cele mai remarcabile, România se trezește azi dezindustrializată și devalizată de resurse. Ea a înregistrat, în ultimele decenii, cum ne spun istoricii, declinul cel mai mare în timp scurt și un  jaf mai amplu decât oricând. Lumea se restructurează, însă, sub un nivel nou al științei și tehnologiei și o uimitoare proliferare de idei noi. Întrucât educația poate fi una dintre locomotivele scoaterii României din situația actuală, legii educației se cuvine să i se acorde o importanță majoră. Cine ar fi normal să o conceapă? O politrucă de cea mai joasă speță ca Ligia Deca, cea care a făcut celebra plecăciune în fața ciocoiului Johannis!? Proiectul legilor educației reia soluții din „reformele” anilor trecuți, care au fost dezastroase. Dar degeaba se preiau acum „soluții” din trecut, când viziunea este birocratică, ideile noi prea puține și abundă lacunele, neînțelegerile și erorile. Proiectul legilor din 2023 are lacune de concepere a legii. El conține prea multe generalități în locul reglementării juridice propriu-zise. Bunăoară, deși „principiile” se proclamă îndeobște în preambulul unei legi și mai ales în motivarea ei, căci legea propriu-zisă reglementează acțiuni și comportamente, proiectele legilor educației de acum alunecă într-o retorică a „principiilor” - unele suprapuse cu altele, de slabă valoare operațională („principiul relevanței”, „principiul garantării identității culturale” etc.), după ce nu se știe ce-i „principiul”. Acesta este confundat cu scopul sau cu reguli de acțiune sau chiar cu opțiuni politice („principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare” (sic!)). Valorile - „echitate”, „integritate” etc. - sunt rău operaționalizate și rămân mai mult dorințe. În lege se folosesc cuvinte mari, precum „prioritate națională”, „excelență”, etc., fără consecințe juridice. Nu ar fi de preferat un limbaj moderat, cu rezolvări legislative inteligente? Sunt apoi lacune de concepere a educației. De pildă, proiectul axează educația pe „competențe”. Se știe, însă, că atunci când este ruptă de „abilități de bază” și de „educația pentru valori”, formarea de „competențe” sucombă. În fapt, tripticul „competențe, abilități de bază, educația pentru valori” stă la baza educației actuale. În Franța, chiar ministrul de resort scria că „științele cognitive nu sunt busola absolută a tot ceea ce trebuie făcut în materie de educație” (Jean-Michel Blanquer, L’Ecole de demain. Propositions pour une education nationale renovee, Odile Jacob, Paris, 2016, p.11), educația urmând să-și asume „idealul unei națiuni avansate”. În Germania se caută plasarea educației în „mediul vieții”, în China  educația este concepută pentru societate, în SUA are loc restabilirea educației civice. Un alt exemplu:  „misiunea” universităților este înțeleasă restrictiv - „a genera, a transfera, a certifica cunoaștere”, în vreme ce acțiunea lor în societate este ignorată. Universitățile sunt, desigur, autonome, dar se verifică prin efectele acestei acțiuni. Nu poate fi universitate în ordine cât timp țara rămâne săracă! Proiectul de legi rămâne tributar confuziei create după 1989 între interesul pentru societate, care este datorie civică a oricui, și politică! În mod firesc, studentul este „partener”, dar formula „centrarea educației pe student” (art.120) nu a dat rezultate. Multe sisteme de învățământ nici nu o proclamă. Profesorul este centrul universității care se ia în serios. De aceea, universitățile de referință caută profesori competenți și creativi, capabili să sprijine studenți performanți și inovativi. În proiectul legilor se prevede că „internaționalizarea este răspunderea fiecărei instituții de învățământ superior” (art.116). O fi, dar legea se cuvine să stabilească contururile internaționalizării. O țară participă cu succes la schimburile internaționale asumându-se pe sine. Proiectul prevede în exces comitete, consilii, programe adiacente, cu costuri inutile și cu diluarea răspunderii. Sunt multe „confecții”, precum Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar, Centrele de Consiliere și Orientare în Carieră, Programul Național pentru Internaționalizare Universitară. Toate pot fi acțiuni ale inspectoratelor și universităților. Potrivit proiectului, ministerul educației consultă în decizii tot felul de autorități pe domenii, consiliul rectorilor, sindicate, studenți (art.4). Dar cine mai răspunde? De altfel, este detectabilă în proiect o voință de a scăpa de răspundere. De pildă, „politicile de etică universitară și deontologie” sunt plasate la universități (art.11,14) și se pune (art.158) pe umerii universităților ceea ce făcea CNATDCU. Or, în mod normal, „politicile” sunt ale ministerului, programele de aplicare ale universităților. Apoi, un  alt exemplu: obligațiile autorităților locale față de școală ar trebui stabilite prin legea educației, nu prin acorduri cu Ministerul dezvoltării și administrației locale (art.8). Alocația pentru copii se cuvine să fie în lege (art.14), nu în dependență de altă lege. Opțiunea pentru „școală în comunitate” ar trebui să fie necondiționată. Relația public-privat în educație (art.20) și învățământul dual (art.30) ar trebui să aibă Ministerul educației ca responsabil clar, fiind învățământ, iar liceele agricole ar trebui să-și recupereze pământul pierdut, nu doar să capete pământ (art.31) și multe altele. Proiectul legilor educației nu înțelege că în România este ora stabilizării de organizări făcute cu cap. Autorii lui copiază din reforma anilor 1997-2000 (vezi Adrian Gorun, Cătălin Baba, Ciprian Tanul, Anii reformei 1997-2000 în reglementări, UNESCO, 2002) fără să o înțeleagă. În acei ani, ministerul a încurajat elaborarea Cartei fiecărei universități, fiind vorba de reformă, dar de aici nu rezultă că acest document se modifică oricând. Ca un exemplu, Universitatea Harvard are Cartă de la înființare (1650), iar „acest document s-a schimbat mai puțin decât Constituția SUA” (cf. Richard Bradley, Harvard Rules ... Harper Collins, New York, 2005, p.62). În 1998, s-a pus în aplicare curriculum-ul național, dar nu înseamnă că acesta se schimbă în fiecare an. În acei ani s-a intervenit cu ordine de ministru pe multe subiecte, căci trebuia reformă neîntârziată, dar, acum, legea însăși trebuie să regleze lucrurile. Ar trebui înțeles că una este reforma și alta este să o duci, eventual, mai departe. Or, în proiectul legilor se prevede curricum-ul adoptat de guvern, bacalaureat stabilit de minister, alocări de ore de către minister etc.. Doar erori costisitoare!! Sunt numeroase idei discutabile, unele greșite, și inutilități în proiect. De pildă, ideea „portofoliului personal, educațional” (art. 61) atrage prin izul birocratic, dar orice elev poate atinge dezvoltări surpriză pe traseu. „Educația pentru viață” este o idee slab elaborată, căci persoana este  formată de discipline riguroase, nu de prelucrări ideologice. Se înființează „direcțiile județene” (art.95) - dar de ce nu s-ar păstra tradiția ce vine de mai mult de un secol, cu „inspectorate școlare”? „Directorul” unității este asistat în decizii de Comisia Calității și Comisia Dezvoltare Didactică (art.99), dar nu cumva răspunderea sa se trimite pe alți umeri? Se prevede că universitățile pot înființa „unități de învățământ preuniversitar” (art.16), ceea ce este inutil! Cum să înființeze universități care ele însele nu sunt în ordine astfel de unități?  Cât despre „consorțiile” din lege, ele nu sunt decât expediente. Conducerea din educație este mai departe rău rezolvată, căci, doar ca un exemplu, prevederea stabilirii rectorului fie prin concurs, fie prin vot universal (art.129) nu dă rezultate. S-a văzut, inclusiv în experiența ultimului deceniu, că prin concurs, s-a ajuns la selecții arbitrare, iar prin vot universal la convertirea universităților în câmpuri de luptă electorală a unor coterii. Alegerea de către Senat a rectorului și prorectorilor rămâne cea mai capabilă să aducă în fruntea universităților oameni de valoare și să exprime pluralismul vederilor dintr-o universitate, Senatul fiind corpul electoral cel mai calificat. „Decan ales prin concurs public” (art.130) este soluție dacă concursul public se deschide și pentru specialiști din afara universității respective. „Șeful de departament ales prin vot universal” nu mai dă rezultate, căci închide instituțiile. De ce să nu se încerce desemnarea prin concurs, cu participare de candidați de oriunde? S-ar pune, astfel, în mișcare universitățile, devenite stagnante! Limitarea efectivului de mandate doar în Carta instituției (art.114), și nu prin lege, va duce la perpetuarea în funcții a unor simpli activiști. Ceea ce se prevede în proiect pentru a combate cea mai mare corupție din istoria universităților din țară este ocolirea problemei. Or, se poate spune că dacă infracțiunile ar fi definite univoc (de pildă, plagiatul este definit prea larg la art.168), cu consecința sancțiunii, inclusiv pierderea titlului respectiv, comisia  prevăzută la nivelul universității poate duce la capăt cazul (art.47). Nu ar fi nevoie de contencios. Așa cum se dovedește astăzi, contenciosul poate fi luat doar ca supapă pentru infracțiuni. Se prevede că acele „comisii de etică din universități” duc la îndeplinire ordinele ministrului (art.167). Or, înțeleasă la propriu, etica nu ține de ordine ale ministrului! Iar prevederea după care se constată plagiatul, dar nu se retrage titlul, căci s-a exercitat deja dreptul subiectiv aferent (art.171), este doar o șmecherie! Dinamica ocupării posturilor este prea mică. În România, biografiile universitare sunt liniare, necreative, de funcționari. Mișcarea între societate și universități, între universități, între universități din diferite țări, încurajarea inovării ar trebui să aibă un capitol aparte în lege. Statisticile dovedesc faptul că un candidat valoros, dar neagreat de persoane deja în funcțiune, nu poate pătrunde în aproape niciun departament universitar. Dacă se vrea normalizarea, ar trebui reglementat accesul nu doar la funcții, ci și, mai profund, la posturi universitare. Și din acest punct de vedere, este eronată trecerea, în forma birocratică în care se face, a eticii și deontologiei la universități (art.17), căci legea, înainte de orice, trebuie să aibă cuvântul. Mai ales în situația actuală! Multe noțiuni folosite în proiectul legilor educației sunt slab stăpânite. Se operează cu „instituții de învățământ superior de stat, particulare și confesionale” (art.6) - de ce nu publice, private și confesionale? „Guvernanța” , care, la propriu, înseamnă transferul de decizii la bază,  este confundată cu administrația (art.159).  „Școala bună”, este caracterizată sumar prin „starea de bine dobândită prin cunoaștere” (tare nu-i așa?) (Art.160). Standardele profesionale sunt confundate cu criteriile acceptate. Se vorbește de „instituțiile de învățământ superior care și-au asumat ca misiune și cercetarea științifică” (art.108), contrazicându-se astfel misiunea învățământului superior (din art.2). În plus, se ignoră faptul că, dacă nu are cercetare științifică, o instituție nu are cum să dea licență, decum masterat sau doctorat. Apoi,  „doctoratul” este mai departe greșit perceput în proiect doar ca „ciclu III” (art.60), în vreme ce masteratul rămâne confuz (art.56), fiind luat mai mult ca o prelungire a studiilor. Proiectul spune că, pentru a conduce doctorate, cineva să aibă „abilitarea”(art.7), dar, cum se știe, „abilitări” (în accepțiunea uzuală de la noi) s-au dat copios în reciprocitate, încât conduc doctorate persoane fără valoare. Fiecare articol din proiect ar trebui reelaborat mai întâi pentru a lichida lacunele și a face față crizei actuale a educației, apoi, pentru a debirocratiza sistemul și a relansa inițiativa în educație. O viziune personalistă, ce pune în valoare dascălul, elevul și studentul, în condițiile autonomiei personale și instituționale și ale motivării pentru performanță, ale racordării la cultura și științele vremii și la schimbarea lumii, cu rezolvări juridice adecvate, este soluția. Propun un exercițiu. Atunci când s-a pus în joc proiectul legii învățământului din 2010, de la Universitatea Babeș-Bolyai s-a reacționat cu numeroase observații din partea fiecărei facultăți și a sute de cadre didactice din diferite generații. Ele au fost reunite într-un volum (Nicolae Păun, Eunicia Maria Trif, ed., O lege eronată, Presa Universitară Clujeană, 2010) ce merită consultat azi, căci obiecțiile la legea din 2011, adoptată în cele din urmă, cum se știe, fără dezbatere parlamentară, s-au confirmat. Unde a dus această lege se vede ușor. Nu ar fi cazul să se ia în seamă argumentele critice ale concetățenilor și să se evite o altă prăbușire a educației ca efect al legii înseși?

Dezastrul se prefigurează!! Dezastrul care guvernează Ministerul Educației în Guvernul Ciucă s-a etalat în toată splendoarea sa joi, 9 martie 2023, în conferința susținută de Ligia Deca la Palatul Victoria. Ce a auzit o societate întreagă, de la ministrul care tocmai a scris două legi ale educației? Că oficialul cu gândire presupus strategică își împarte propriii angajați în profesori de discipline „importante” și restul - dar fără să ne spună care sunt disciplinele neimportante, de ce mai învață copiii materii lipsite de importanță și când le va scoate din curriculum; că a menținut titularizarea pentru că „profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți” - deci, de ce să-i supere în an preelectoral Deca și Guvernul PNL-PSD-UDMR condus de Ciucă pe angajații care nu sunt „neapărat buni”, introducând evaluarea tuturor profesorilor, - nu doar a suplinitorilor care n-au avut norocul sau șansa de a se titulariza pentru că n-au avut pile -, salarizare pe bază de performanță și făcându-le dreptate profesorilor buni care se simt tot mai singuri în cancelarii? Și dacă titularizarea era cheia succesului, magnetismul de care are nevoie școala pentru a mai atrage totuși absolvenți de facultăți cu vocația profesoratului, atunci cum am ajuns în această fundătură după „performanța” aplicării titularizării timp de peste 30 de ani? De ce am ajuns la deprofesionalizarea profesiei didactice și la apogeul analfabetismului funcțional, dacă atragem încă tineri sclipitori în sistem, vrăjiți de beneficiile titularizării? Nu cumva această inamovibilitate a cadrelor didactice titulare în sistem are partea ei de vină în problemă!? Am mai aflat din aceeași conferință găzduită de Palatul Victoria că angajații din licee pot „allege” ei elevii care nu au luat admiterea, pe care în etapa de repartizare să-i bage pe ușa din dos în licee (what???). Declarația exactă și uimitoare a ministrului Ligia Deca: „Chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are şansa să concureze din nou pe baza repartizării computerizate” (ne-am tâmpit de tot!!???). Deci cine va alege ce copil merită și ce copil nu merită un loc la colegiu/liceu? Angajații din licee selectați din „nu neapărat cei mai buni absolvenți”? Profesorii numai de la „disciplinele importante”? Acesta este motivul pentru care ministrul Ligia Deca lasă Evaluarea Națională neschimbată, tot doar cu 2 materii de examen? Sunt Româna și Matematica singurele discipline „importante” pentru ministrul Educației din România care a propus societății două legi ale învățământului? Este această concepție a disciplinelor „de bază” rațiunea pentru ca interdisciplinaritatea și conceptele de Științe și Arte ocolesc legile educației și realitatea copiilor noștri și pentru următorii cel puțin 10 ani? Din păcate, Ligia Deca nu poate beneficia de prezumția de a fi greșit, de a fi exprimat în mod eronat un gând „corect”. Realitatea este că avem de-a face cu o recidivă transformată în literă de lege a gândurilor identice semănate încă de-acum 4 ani de Ligia Deca, pe atunci consilier prezidențial pe educație și coordonatorul proiectului România educată, în proiectul lansat de Cotroceni. Ce spunea în 2018 proiectul „România educată” lansat în dezbatere de Klaus Johannis, noul ciocoi al patriei: „Evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a va include un test standardizat național, acoperind materiile de bază”. „Tranziția către învățământul superior se face în baza rezultatelor unui examen de bacalaureat care acoperă materiile de bază (limba și literatura română, matematică, o limbă străină) la nivelul trunchiului comun minim oferit pentru toate cele trei trasee”. În aceeași conferință susținută de Ligia Deca la Palatul Victoria aflăm că ministrul Educației nu a găsit soluția juridică pentru a opri rectorii cu 2-3 mandate să mai candideze pentru a conduce universitățile încă 10 ani; asta deși soluția juridică nu doar că a fost identificată încă din 2011 de specialiștii din Ministerul pe care îl conduce, dar a și fost aplicată de Legea nr.1/2011, - altminteri o lege catastrofală, la rândul său -, din care Ligia Deca a păstrat articole întregi (din întâmplare oare?) neschimbate în propriile legi și a oprit veșnicia unor rectori care nu au mai putut candida atunci la conducerea universităților.  Tot joi am aflat că ministrul Ligia Deca nu are niciun pic de încredere în școlile de stat, cărora paradoxal le menține prin lege aceleași mecanisme de funcționare și dependența de centru și politic. Explicația pe care Deca a oferit-o la întrebarea de ce nu le-a dat posibilitatea directorilor de școli de stat să-și poată angaja personalul, inclusiv profesorii, și să-i poată concedia pe bază de performanță, în Consiliul de Administrație, așa cum a lăsat însă să se petreacă în privat, a fost: pentru că „soluția de acum din lege este cea potrivită”. Soluția de acum, adică angajarea prin titularizare veșnică pe post și imposibilitatea profesorilor buni, a directorilor, a comunității locale de a scoate din școli profesorii neperformanți, angajații care nu au ce să caute în Educație. Ba mai mult, Deca a declarat că „vom încerca să vedem cum ar arăta o autonomie crescută, inclusiv în ceea ce privește selecția cadrelor didactice” prin pilotare în școlile pilot. Doar că școlile-pilot nu mai pot pilota noi modele de carieră didactică pe textul proiectului de lege propus de Ligia Deca, iar dintre cele care pilotează în prezent diverse măsuri, niciuna nu testează autonomia în alegerea profesorilor. În aceeași conferință de joi, ministrul Ligia Deca motivează păstrarea angajării centralizate în școli, prin minister sau inspectorate, cu „dorința de a asigura o integritate a examenului de intrare în profesie și de stabilizare pe post și având în vedere nevoia de a asigura cadre didactice pentru toate școlile la un nivel calitativ decent”. Exact asta a eșuat să facă acest sistem bazat, în fapt pe pile, să asigure „cadre didactice pentru toate școlile la un nivel calitativ decent”, conform datelor de la toate testările interne și internaționale, de stat sau independente. De ce să-i supere în an preelectoral Deca și Guvernul PNL-PSD-UDMR, condus de Ciucă, pe angajații care nu sunt „neapărat buni”, introducând posibilitatea ca școala să le facă dreptate profesorilor buni și să îi poată demite pe cei cu efecte dezastruoase la nivelul elevilor? Iar când a fost rugată, în aceeași conferință de joi, să detalieze singura promisiune care ar putea sprijini atragerea de profesori buni în școli, Ligia Deca a refuzat să facă orice fel de estimare cu privire la salariile viitoare ale profesorilor. Deși a vorbit în repetate rânduri despre „stimulentele din punct de vedere financiar pe care legile le prevăd” pentru profesori, ministrul Educației a fost incapabil să spună exact ce le promite profesorilor. La întrebările repetate ale jurnaliștilor, ministrul Educației, Ligia Deca a refuzat să spună ce se va întâmpla cu salariile debutanților, a refuzat să comenteze pe tema salariului la care s-ar putea aștepta un profesor cu 10 ani vechime, a refuzat să spună ce se va întâmpla cu sporurile, a refuzat să comenteze care ar putea fi cel mai mare salariu în învățământ! În prima conferință de presă organizată după ședința de Guvern în care ministrul Educației a introdus pentru prima dată în analiza colegilor de executiv proiectele sale de legi ale educației, Ligia Deca a eșuat să explice de ce vrea să realizeze o nouă lege a educației: structura învățământului preuniversitar rămâne neschimbată, ciclurile de învățământ sunt aceleași, materiile de Evaluare Națională la clasa a VIII-a sunt la fel, peste care aplică o admitere la liceu pe același model aplicat în România în 1999, titularizarea rămâne neschimbată, angajarea la școli la fel, alegerea rectorilor le permite în continuare celor „aleși” să-și continue hegemonia. Schimbările potențial benefice sunt punctuale, puse în umbră de înșurubarea politicului și a mediocrității în școli și universități și insuficiente pentru a justifica bulversarea societății printr-un act nou de puterea Legii educații.

Note: 1. Pentru mine Klaus Johannis nu mai este doar PREȘ-edintele patriei, ci și noul ei      ciocoi, după faza cu avionul privat și escala de la Sibiu, în drum spre ... Japonia!

         2. Prima parte a titlului articolului, - Români vi se pregătește ceva! -, face trimitere la anii 90! Vă amintiți?