UN AN DE RĂZBOI.

 

UN AN DE RĂZBOI

 S-a încheiat primul an de război în Ucraina. Nu și ultimul. Viktor Orban susține însă că s-ar putea termina în câteva săptămâni dacă UE n-ar mai ajuta Ucraina. Adică dacă ar lăsa-o în ghearele lui Putin! Deh, somnul democrației naște monștri. Putin, enervat de faptul că Biden a fost la Kiev, a ținut un discurs unde a utilizat toate clișeele, minciunile și aberațiile unui dictator care nu se poate controla. Sau este controlat de forțe malefice. Cică, „Vestul a început războiul în Ucraina” și „vrea să distrugă Rusia” folosind „mercenari, naziști și chiar Diavolul”. Așa grăit-a Sarsailă. „Vestul a distrus Ucraina” declara Putin în timp ce bombarda civilii din Herson. De la Varșovia Biden a reafirmat decizia democrațiilor lumii de a susține Ucraina astfel încât „să nu fie o victorie pentru Rusia” și a elogiat-o pe Maia Sandu cerând aplauze pentru ea și pentru dorința Republicii Moldova de a fi liberă. Frumos gest. Și oportun. Maia Sandu a venit apoi la București unde a fost asigurată că România îi va fi alături în orice împrejurare. Dar și susținătorii lui Putin și-au dat arama pe față: China a renunțat la pretinsa ei neutralitate și a trecut de partea Rusiei trimițând un emisar la Kremlin și un mesaj lui Zelenski unde se declara „de partea păcii”. Dacă vrea pace, Jinping să-i spună lui Putin: oprește naibii războiul. Dar Putin n-are pace. Medvedev se teme că „dacă oprește războiul, Rusia va dispărea”. Unde să dispară? Fuge la Paris? Ce aiureală! Putin a convocat și un miting-concert pe stadion (după rețetarul URSS) unde a invocat „apărarea țării-mamă, a familiei, a culturii și a limbii ruse”. Ar mai fi apărat și corupția-mamă dar a suferit un atac cibernetic și a fost scos din cadru. De la Varșovia, - unde V.Orban a lipsit, el fiind cu trupul în NATO și cu sufletul la Moscova -, Johannis a susținut că „vom ajuta Ucraina să câștige războiul”. Exact atunci mai mulți politicieni în frunte cu Ciolacu s-au supărat pe Ucraina fiindcă adâncind canalul Bâstroe ne pune în pericol Delta Dunării. Nu că am avea noi grijă de ea, dar să nu se bage alții!! Johannis a intervenit explicând că „Grindeanu știa de aceste lucrări cam din octombrie”, că Ucraina a cerut din vară discuții cu miniștrii noștri dar aceștia n-au răspuns iar acum „spre bucuria Moscovei, unii politicieni s-au inflamat la tv fără să aibă date certe”. Ba avem „indicii certe” l-a contrazis Ciucă anunțând că orice excedere a acestor lucrări va fi clarificată cu Ucraina și CE. Asta trebuia să o faceți înainte, deștepților!! Ciolacu și-a explicat și el inflamarea: „eu ca și român, nu neapărat ca și om politic sunt îndreptățit să cer explicații și să fiu îngrijorat”. Una peste alta, a fost un an de neuitat! Aproape totul în lume și în Europa s-a schimbat din 24 februarie 2022. Majoritatea oamenilor, - inclusiv a experților din Europa și America -, a fost luată pe nepregătite. Mai mult, nici majoritatea ucrainienilor nu se aștepta la o invazie totală, pe trei direcții (nord, sud, est), și se pare că abia cu trei zile înainte de atac președintele Zelenski s-a convins că, serviciile americane, care anunțaseră iminența invaziei, au probabil dreptate. Ce a urmat a fost, în continuare, o serie de surprize: mai ales rezistența Ucrainei, care a reușit în primele zile și săptămâni nu numai să-i împiedice pe invadatori să ocupe Kievul și să anihileze Ucraina independentă, dar și să-i oblige pe invadatori să se retragă. Ceea ce era meni, - în opinia planificatorilor ruși, dar și în mare parte a experților occidentali -, să dureze câteva zile, maximum trei săptămâni, a intrat acum în al doilea an fără perspective de pace sau chiar de armistițiu. Iar pierderile în vieți și resurse sunt uriașe de ambele părți. Putem face o listă lungă de surprize, dar și de mari schimbări în lume, datorate războiului. Notez:

*Capacitatea Ucrainei nu numai de a se apăra, dar și de a lansa contraofensive de succes, recuperând o parte din teritoriile pierdute: în zona Harkov, în Herson.

*Rolul de comunicator și de conducător extraordinar jucat de președintele Zelenski, care a reușit să-și mobilizeze poporul, dar și o parte din întreaga lume, în susținerea cauzei apărării patriei.

*Marea armată rusă s-a dovedit considerabil mai slabă și mai incompetentă decât se aștepta lumea. Erorile ei strategice, dar și tactice, corupția și lipsa de coordonare a comandanților au devenit patente. Totuși, dispunând de resurse umane și materiale mari, Rusia a reușit întrucâtva să compenseze calitatea prin cantitate.

*Între timp, Rusia lui Putin a devenit un stat totalitar (din autoritar), unde chiar și micile libertăți de dinainte de 24 februarie 2022 sunt interzise. Este un stat din care unii au fugit, alții mor pe front, alții strigă în cor sloganele regimului, alții, - majoritatea -, tac înfricoșați. Este posibilă o lovitură de stat? Nimeni nu știe.

*Occidentul, condus de SUA, care sub administrația Biden a redevenit „liderul lumii libere”, s-a dovedit mai unitar și mai eficient decât se așteptau destui, și mai ales Putin, în susținerea masivă a efortului de război al Ucrainei, fără a se implica totuși direct într-un război cu Rusia. După unele ezitări, până și Germania a abandonat politica sa pacifistă de decenii, acceptând în ultimul timp să livreze Ucrainei temutele tancuri Leopard, de unde inițial promisese, - stârnind ironii -, numai căști de protecție.

*Milioanele de refugiați ucrainieni din Europa, inclusiv România, n-au condus la proteste masive, cum s-a întâmplat acum 7-8 ani cu refugiații din Orientul Mijlociu. Dimpotrivă, în general au fost bine primiți de populație și ajutați să se integreze. La noi am asistat la un efort spontan, eficient și neașteptat al societății civile de ajutorare a refugiaților. Compasiunea, dar și teama că soarta lor poate fi oricând și soarta noastră au avut o contribuție importantă.

*Sancțiunile economice și financiare aplicate de Occident Rusiei au decuplat practic această țară de piețele globale, răsturnând un proces inițiat după 1990. Totuși, ele n-au reușit să afecteze Rusia în asemenea măsură încât aceasta să înceteze agresiunea. Rusia a continuat să vândă hidrocarburi în lumea largă și să obțină sume uriașe care i-au susținut moneda și efortul de război.

*În general, o parte însemnată din țările așa-numitei, pe timpuri, „lumi a  treia”, chiar dacă n-a susținut direct Rusia, nici n-a dorit să o condamne. Mai ales China și India au ales un fel de neutralitate, favorabilă însă Rusiei. Occidentul n-a reușit să-l izoleze internațional pe agresorul rus decât în mod parțial. Totuși, statutul Rusiei de mare putere s-a dovedit iluzoriu, atunci când aceasta a trebuit să facă apel la Iran și la Coreea de Nord pentru a obține drone și alte arme.

*Lumea a asistat și asistă cu stupoare și groază la crime de război și crime împotriva umanității din partea invadatorilor ruși. Orașe întregi, ca Mariupol, au fost rase de pe fața pământului. Cadavrele găsite în satul Bucea au amintit de ororile germanilor din Al Doilea Război Mondial, - multe, săvârșite cam în aceleași locuri. Dar atâta timp cât regimul Putin rămâne la putere, nu există nicio șansă ca asemenea crime să fie judecate și pedepsite.

*Uniunea Europeană a reușit să treacă iarna rezonabil de bine,  - este adevărat, destul de blândă -, tot mai independentă de gazul și de petrolul rusești. Prețurile la hidrocarburi au crescut spectaculos la început, alimentând inflația, apoi au început să scadă, pe măsură ce s-au găsit noi surse de aprovizionare. Războiul și necesitatea de a sancționa agresorul au reușit să taie acel cordon ombilical energetic de care Rusia s-a folosit pentru a șantaja numeroase țări din Uniunea Europeană. Dintr-o marotă ecologistă, „energia verde” a devenit o necesitate, iar ministrul de externe german, o ecologistă, Annalena Baerbock, s-a dovedit o susținătoare intransigentă a înarmării Ucrainei.

*Deși în ansamblu Occidentul condus de SUA susține masiv militar, economic, financiar și umanitar Ucraina și sancționează Rusia, falii mai vechi în această unitate rămân vizibile. Ungaria lui Viktor Orban rămâne favorabilă Rusiei, încercând să blocheze mecanismele de sancționare a agresorului. Cu excepția ei, țările „din Est” (Polonia și țările baltice, mai ales) au fost vocale și eficiente în ostilitatea față de Rusia. Li s-au adăugat în mod oarecum neașteptat Suedia și Finlanda, care au renunțat la neutralitatea tradițională și au cerut intrarea în NATO. Rusia, care dorise să împingă alianța occidentală cât mai departe de frontierele sale, a obținut efectul invers.

*Războiul din Ucraina a servit drept revelator pentru poziționarea mai generală, mai ales a figurilor publice. Vechi falii s-au acutizat și aici. „Nativiștii” și criticii Occidentului au împrumutat masca moderației și a pacifismului. Vechii și mai noii „trumpiști” au criticat administrația Biden. Chiar și la noi acest lucru a fost evident: unii au cerut și cer înfrângerea Rusiei, alții preferă să ceară pacea; pentru unii, războiul este o crimă a regimului Putin, alții vor „echilibru”. BOR, în ansamblu, critică Rusia, dar există cler și chiar arhierei de partea Rusiei, care critică guvernul ucrainian pentru a fi persecutat bisericile românești din Ucraina. Au apărut și câțiva intelectuali care critică „maniheismul” cu care judecăm cei mai mulți războiul din Est, împărțind unilateral vinovățiile. Să „fim nuanțați”, au cerut ei, din contra, denunțând așa-numita „claritate morală” a celorlalți, în care ei citesc mai ales ideologie și conformism la „gândirea unică”. Evident, reacțiile au fost dure de partea cealaltă, care și-a acuzat criticii de rusofilie, „putinism” și cecitate morală. „Rețelele” s-au umplut de acuzații și chiar de insulte.

 Am putea continua, dar poate cel mai important mi se pare acesta: lumea în care trăim după 24 februarie 2022 este mai nesigură, mai imprevizibilă și mai haotică decât oricând probabil după 1945. Regulile internaționale, care, de bine, de rău, asigurau un cadru politic și diplomatic lumii, au fost încălcate grosolan de Rusia și au fost târâte complet în ridicol. Pentru prima dată, după foarte mult timp, o țară mare și-a propus să anexeze o alta, mai mică, ale cărei naționalitate și drept de a exista independent le-a negat și le neagă, explicit și implicit. Iar această țară agresoare, care sacrifică inutil, zilnic, sute de soldați proprii și bombardează orașe și sate omorând civili, totul pentru visele de mărire deșarte ale unui dictator și ale clicii sale, este în continuare membru permanent al Consiliului de securitate ONU și nu este condamnată de țări mari, precum China, India sau Brazilia. În plus, dispune de un imens arsenal nuclear, cu care nu se sfiește să amenințe periodic întreaga planetă.