duminică, 30 decembrie 2018

CUM ESTE VĂZUT IISUS HRISTOS ÎN CORAN?

CUM ESTE VĂZUT IISUS HRISTOS ÎN CORAN?

         În viziunea Coranului, ultimul și cel mai mare profet al cuvântului lui Dumnezeu a fost Mahomed. Între cei care i-au precedat a fost si Iisus. Faptul că Mahomed vorbește deseori despre Iisus Hristos în cuvântările sale devine astfel explicabil. Tonul folosit de el este, în general, unul polemic, dar polemica sa nu este îndreptată împotriva lui Iisus, ci împotriva creștinilor, pe care Mahomed îi consideră responsabili de falsificarea imaginii lui Iisus si a învățăturii sale. Este și motivul pentru care el se consideră un fel de salvator al adevăratului profil și rol al lui Iisus Hristos în istoria mântuirii. Principalul reproș făcut creștinilor este acela de a-i fi transformat pe Iisus si pe Fecioara Maria in adevărați dumnezei.
         Deși respinge calitatea de Fiu al lui Dumnezeu pentru Iisus Hristos, Mahomed vorbește cu mult respect în Coran despre „profetul” Iisus. Îl amintește în paisprezece capitole ale Coranului, fiind alături de Avraam si Moise între cele mai des consemnate personaje coranice.  Mai mult decât atât, în aceeași viziune coranica, Iisus Hristos face parte din istoria mântuirii neamului omenesc. Cel mai frecvent, Iisus este numit fiul Mariei, care era fecioarăIosif, logodnicul Mariei, nu este pomenit iî Coran. În modinteresant, pericopa despre vestirea nașterii lui Iisus, făcută de îngerul Gabriel, în centrul căreia se află nașterea din fecioară, este singurul eveniment complet privind istoria lui Iisus Hristos relatat in Coran (cf. Lc. 1, 26-38).
         În sura 19, 30-33, Iisus spune despre Sine: „Eu sunt robul lui Dumnezeu! El mi-a dăruit Scriptura (Evanghelia, n.n. – Băluțescu Marius)) si m-a facut profet! Și El m-a binecuvântat, oriunde aș fi, și mi-a poruncit rugăciune și milostenie, cât voi trai, și bunăcuviință față de născătoarea mea! Și nu m-a facut pe mine trufaș, nici ticălos! Și pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut și în ziua în care voi muri și în ziua în care voi fi adus la viață din nouș Cel care vorbește aici este pruncul Iisus, aflat în leagan (cf. sura 19, 29). Ziua revenirii la viață dupa moarte, conform Coranului, nu înseamnă învierea din morți a treia zi, despre care se vorbeste în Evanghelie, ci învierea de la sfârșitul lumii, de care vor avea parte toți oamenii. Misiunea de a fi profet îi revine lui Iisus asemenea altor trimiși ai lui Dumnezeu, cum ar fi Ioan Botezătorul(sura 3, 39) sau altora care au fost uciși (sura 4, 155), dar în special lui Mahomed, socotit cel mai mare profet. Cuvintele rostite de Mahomed, în continuarea celor spuse de pruncul Iisus, în sura 19, 34, „acesta este Iisus, fiul Mariei! Aceasta este povestea adevarată de care ei se indoiesc!, sunt practic îndreptate împotriva credinței creștine privind dumnezeirea lui Iisus Hristos. Potrivit credinței musulmane, Iisus este doar fiul Mariei, nu și Fiul lui Dumnezeu: „Nu se cuvine ca Dumnezeu să-și atribuie un fiu (sura 19, 35).
        În Coran, Iisus este numit de unsprezece ori Hristos (cf. surele 4, 172; 5, 17; 5, 72; 5, 75; 9, 30 si 31), iar de trei ori ca Iisus Hristos (vezi surele 3, 45; 4, 157; 4, 171). Totuși, niciunul dintre aceste locuri nu lasă să se înțeleagă caracterul de Mesia al lui Hristos. E vorba mai degrabă de un nume propriu, prezent înca de timpuriu în spațiul creștin. Acest fapt se explică prin aceea că mărturisirea lui Iisus Hristos, respectiv că Iisus este Hristosul, Mesia, era de o mare importanță, in special pentru creștinii proveniți din rândul iudeilor. În schimb, în spațiul creștinilor proveniți din rândul păgânilor, o atare mărturisire era uneori ignorată.
       Discutabilă din perspectivă coranică este și desemnarea lui Iisus Hristos drept Cuvântul lui Dumnezeu: „Mesia Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei și un duh de la El (sura 4, 171), sau : „O, Maria! Dumnezeu îti vestește un cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa (Mesia, Iisus, n.n. – Băluțescu Marius), așa cum se afirmă în sura 3, 45. Aceste citate din Coran n-au nimic în comun cu hristologia nou-testamentară despre Logosul divin, potrivit căreia Hristos este întruparea Logosului veșnic al lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1). Textele coranice fac trimitere exclusiv la puterea creatoare a lui Dumnezeu (cf. sura 3, 39). Nașterea lui Hristos din fecioară, preluată de Coran din Evanghelia dupa Luca, 1, nu este altceva decât expresia puterii creatoare a lui Dumnezeu: „Dumnezeu creeaza ceea ce voiește El. Când El hotărăște un lucru, El spune doară „să fie și el este de îndată! (sura 3, 47). De aceea, în viziunea lui Mahomed, crearea lui Adam este mai importantă decât nașterea din fecioară a lui Iisus, pentru că Adam n-a avut nici tată, nici mamă (cf. surele 3, 59; 15, 26-30).
      O deosebire esențială între tradiția coranică și cea nou-testamentară vizează, de asemenea, caracterizarea lui Iisus Hristos. În Evanghelia dupa Luca 1, 32-33, Îngerul Gabriel îi spune Fecioarei Maria despre Iisus: „Acesta va fi mare si Fiul Celui Preaînalt se va chema si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit„. Coranul, însă, ignoră calitatea de „împărat spiritual a lui Iisus, originea sa davidiană, dar în primul rând faptul că este Fiul lui Dumnezeu. Pentru Mahomed, Hristos rămâne doar un trimis al lui Dumnezeu, care face cunoscută revelația lui Dumnezeu, și nimic mai mult.
       De asemenea, Coranul nu amintește nimic despre activitatea publică a Mântuitorului Hristos. Există doar cateva aluzii sumare și generale. De pildă, în sura 3, 49, Iisus apare în ipostaza celui care săvârșește multe minuni: „Eu plămădesc pentru voi din lut un chip de pasăre și suflu asupra sa și se face o pasăre vie, cu voia lui Dumnezeu. Și-l voi tămădui pe orb si pe lepros și-i voi învia pe morți, cu voia lui Dumnezeu Aceste informații au fost preluate de Mahomed din evangheliile aprocrife, care au incercat să se substituie biografiei evenimentelor din copilăria și tinerețea lui Iisus Hristos.
        Cea mai mare contradicție între Coran și Noul Testament vizează filiația divină a lui Iisus Hristos și calitatea Sa de Mântuitor al lumii, prin moartea Sa pe Cruce, ambele reprezentând fundamentul credinței crestine. Coranul nu doar că respinge cele doua aspecte ale rolului si rostului lui Iisus Hristos în istorie, ci chiar îi amenință cu chinurile iadului pe cei ce ar împărtăși o asemenea credință: „Necredinciosi sunt aceia care spun: „Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei! Doar a zis Mesia: „O, fii ai lui Israel, adorați-L pe Dumnezeu, Domnul meu si Domnul vostru Pe cel care asează lângă Dumnezeu pe altcineva, Dumnezeu îl va opri de la Rai, iar adăpostul lui va fi Focul și cei nelegiuiți nu vor afla ajutor (sura 5, 72); „Credeți, așadar, în Dumnezeu și în trimișii Săi. Și nu spuneți „Trei! (sura 4, 171), se spune în Coran, blamând astfel credința creștină în Dumnezeul  Treimic.
         Afirmațiile din Coran privind moartea lui Hristos sunt foarte puține. Oricum, pentru Mahomed, indiferent dacă a avut loc pe Cruce, moartea lui Iisus nu are nicio valoare salvatoare/mântuitoare. În concepția sa, o astfel de moarte contravine atotputerniciei lui Dumnezeu, Care se află totdeauna în apropierea trimișilor Săi și le vine în ajutor: „Adu-ți aminte când Dumnezeu a zis: „O, Iisus! Eu îți voi da o răsplată îmbelșugată, te voi înălța la Mine, te voi mântui de cei care nu cred (evrei, n.n. – Băluțescu Marius) și îi voi pune pe cei care te-au urmat (apostolii și cei care i-au urmat, n.n. – Băluțescu Marius) peste cei care nu cred până în ziua învieriii„”(sura 3, 55). Prin urmare, Dumnezeu nu numai că nu L-a părăsit pe Iisus, dar chiar L-a adus la Sine și L-a eliberat de necredincioși (cf. sura 4, 158). În fine, este de remarcat și prezența lui Iisus Hristos la Judecata de apoi, așa cum reiese din sura 4, 159: „Iar în Ziua de Apoi, el (Iisus, n.n. – Băluțescu Marius) va fi martor împotriva lor, adică a tuturor contemporanilor Săi, amintindu-ne de cuvintele Mântuitorului din Evanghelia dupa Luca 12, 8: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE CHESTIUNI POLITI ... CHISTE!

  DESPRE CHESTIUNI POLITI … CHISTE! 1. Coaliția renunță la Cârstoiu și fiecare merge cu candidat propriu pentru București: Firea și Burduj...