ÎNTRUPAREA FIULUI LA „PLINIREA VREMII”!

ÎNTRUPAREA FIULUI LA „PLINIREA VREMII”!

1.      Introducere:

         Evanghelia după Matei stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor. Devine ucenicul lui Iisus, iar Tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia

2.      Ideea  principală:

      Matei prezintă planul lui Dumnezeu. Expresia „Împărăţia cerurilor” este caracteristică acestei Evanghelii.  Împărăţia era aproape în persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei 13). Expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii.

         Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Iisus În anul 4 î.H. (după unii specialiști) numit şi   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Iisus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman şi mulţimea clarvăzătorilor Orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui Mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4).  Iisus Hristos împarte istoria omenirii în două : î.H. şi d.H., El fiind punctul central. 

        Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci, ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise şi prorocii,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo - Persan, la începutul Evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. 

 3. Scurtă prezentare a istorie dintre cele două Testamente:

           În480 î.H., Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamina. Aceasta a fost ultima încercare a Estului de a domina lumea. În333 î.H., Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issos.  - 332 î.H.. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. În 323 î.H., Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi.

          În 320 î.H., Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter. În 312  î.H,  Selucius /Seleukos I fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. În 203 î.H, Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.  În 166 î.H, preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit „ciocanul”, a fost cel care a organizat revolta.

         În 63 î.H, Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Iisus. În 40 î.H, Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.  

         În 37 î.H., Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.  În 31 î.H,   Cezar Augustus devine împăratul Romei. În 19 î.H, începe construirea templului lui Irod.În anul 4 î.H s-a născut Iisus în Betleem.

         În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Iisus sunt : 

       1.Fariseii - fariseii s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică.

       2. Saducheii -  erau dintre cei bogaţi; gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci.

      3. Cărturarii -  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit „despicători ai firului în patru”, care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 

     4. Irodienii -  erau un partid din zilele lui Iisus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron

         Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele mai puţin importante.  

         Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci. Pe timpul lui Iisus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Sanhedrinul.

4.Redactarea cărții:

         A fost făcută cam prin anii 50, iar Matei a dorit ca evreii să înţeleagă Evanghelia lui Iisus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii  evreilor faptul că, Iisus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Iisus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. 

 Puncte de repere: 

        În Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni : primul este când Iisus învăţa norodul Matei 4:17: „ De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Iisus. Matei 16:21: „ De atunci încolo, Iisus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Iisus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În Evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legăturile între  Evanghelia după Matei  și Vechiul Testament au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Iisus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Iisus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Iisus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Iisus printre neamuri ( Isaia 9:1-2, 60 :1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)”. Iisus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care cărturarii, iudeii şi fariseii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Iisus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Doreau un Mesia în termenii lor, care să îi scape de jugul roman.

         Evanghelia după Matei ne prezintă în capitolele 5-7, „ portretul cetăţeanului” care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Iisus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise.

5.Revelaţia în Hristos: 

         Este cea mai completă formă a relevaţiei. Dumnezeu a devenit OM. Prin incarnarea sau întruparea Sa, El si-a păstrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renunţat la folosirea independenta a atributelor Sale divine. Filipeni 2:6-8:  6.El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7  ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8  La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”  si a devenit supus  Tatălui si in unele cazuri Duhului Sfânt.  Matei 4:1 scrie: „ Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul”.Această "dezbrăcare de Sine" a  fost voluntara si a durat până la înălţarea la Cer când Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.  Filipeni 2:9-10:  „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; 10  pentru ca, în Numele lui Iisus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ”.  Întruparea a fost necesara pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Iisus; ca Dumnezeu nu putea sa moara, de aceea a trebuit sa devină om pentru a muri. Dar nu a renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esenţiale în personalitatea  Domnului Iisus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinita.

  

 Semne pe ce Cer  - Magii: 

         Steaua de pe Cer, care a fost călăuza magilor – s-au încercat multe explicaţii ca:  „Steaua ”ca şi conjuncţia planetelor Jupiter şi Saturn sau  supernovă, o stea care explodează, sau Cometă etc, dar fost un semn pe Cer. Încercând să explicăm supranaturalul prin natural  dăm dovadă de necredincioşie. Când magii au sosit la Ierusalim,  Iisus avea între 40 de zile şi 2 ani în momentul vizitei. Copilul nu era într-o iesle ci se afla într-o casă. (Mat. 2:11). Magii erau oameni sus puşi, erau înţelepţi  din Răsărit, au avut acces la Irod. Împăratul era un om rău şi şi-a distrus familia doar pentru a-şi păstra tronul. Magii au venit din Babilon, Iranul de astăzi de la 1500 km pentru a se închina Regelui nou născut.   Au citi harta cerului în spectrul vizibil. Azi o privim în infraroşu, ultraviolet, unde radio, etc, dar nu vrem să îl vedem pe Dumnezeu ca şi Creator. În popor datorită celor trei tipuri de daruri, aur smirnă şi tămâie se consideră că au fost doar trei persoane, dar credem că au fost mai mulţi. Era periculos în deşert dacă nu aveai o caravană şi o  escortă. Magii aveau un scop precis acele de a se închina noului împărat. Ei au văzut steaua în Răsărit lucru profeţit de Balaam (Numeri 24:17). Irod cel Mare, un om suspicios şi gelos pe oricine ar fi atentat la poziţia lui, a vrut să ştie unde acea să se nască Hristosul. Cărturari  au dat imediat răspunsul „ Betleemul din Iudeea” şi au citat din prorocul Mica (Mica 2:6) . Irod  le cere date cu privire la naşterea lui Iisus Hristos, dar cunoaşterea lor cu privire la aceste lucruri se rezuma la nivel intelectual, şi nu avea o semnificaţie practică, sau spirituală. Irod avea planuri cum să-l găsească pe Iisus, ca să-l omoare şi invită magii să cerceteze şi să fie anunţat şi el. Magii caută copilul, îl găsesc, au deschis visteriile, au dat darurile şi i s-au închinat Lui. Ei erau plin de bucurie, au străbătut o distanţă mare, iar în contrast  cărturarii şi fariseii din timpul acela care nu au găsit de cuviinţă să facă câţiva paşi. Înştiinţaţi de îngeri,  magii se întorc pe alt drum acasă, iar Irod plin de mânie dă poruncă ca toţii copii sub doi ani să fie omorâţi, „plânsul din Rama”. Dumnezeu ,care cunoaşte planurile şi inima omului, îi  trimite pa Maria, Iosif şi copilul în Egipt.

6. La plinirea vremii: 

         Cred că acesta este cel mai bun argument cu privire la momentul Naşterii lui Iisus Hristos, anume Galateni 4:4:  „Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”, iar Dumnezeu a pregătit condiţiile şi cadrul necesar. Cadrul pregătit era în plan material dar şi spiritual. Evreii aflaţi sub stăpânirea romană aşteptau un Mesia care să îi salveze, o aşteptare  mesianică fără precedent. Roma prin cuceririle făcute a condus şi la un spirit al unităţii, era o stare relativă de pace, iar creştinii aveau posibilitatea de a răspândi Evanghelia în teritoriul roman care acoperea o suprafaţă mare de teritorii cucerite. Roma câştigat războiul în plan militar, dar grecii au rămas biruitori în plan cultural, şi limba greacă era vorbită în tot imperiul roman, iar comunicarea Evangheliei lui Hristos a fost posibilă. Popoarele cucerite care au crezut în idolii lor s-au debusolat şi zeii lor au fost abandonaţi în majoritatea lor. Şi prin filozofia greacă din timpul acela, în unele ţări mai avansate din punct de vedere cultural a rămas un gol spiritual care trebuie umplut. De asemenea religiile din vremea aceea puneau accentul pe un zeu salvator, care cerea un sacrificiu de sânge care să fie credibilă pentru ei. Evanghelia lui Hristos oferea acest lucru. Pe de altă parte scopul Legii date poporului evreu era acela de al face să înţeleagă adâncimea păcatului şi să-l accepte pe Mesia ca Mântuitor, (Galateni 3:22-23, Romani 3:19-20) fiindcă nimeni nu avea putere să ţină legea la modul desăvârşit. De asemenea Legea a fost dată „ în slujbă (Gal. 3:24)”, pentru a conduce oamenii la Hristos.

7. Genealogia lui Iisus:

          Atunci când evangheliştii abordează genealogia lui Iisus o fac în mod diferit.  Matei 1:1-17  merge pe linia regească davidică :  Avraam - David - Iosif,  iar  Luca 3:22-38 face genealogia lui Iisus de jos în sus: „Iisus fiul lui Iosif, fiul lui David,  fiul lui Avraam,  fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu”. Dar   Ioan 1:1  vorbeşte despre Logosul Întrupat şi ne aruncă în atemporalitate. Faptul că cele trei genealogii sunt diferite reprezintă perspectiva diferită a autorilor care se  completează reciproc. Dacă se dezvoltă puţin ideea găsim trei motive. O explicaţie ar fi că Matei trasează linia genealogică primară a lui Iosif în timp ce Luca înregistrează genealogia Mariei (rudele de sânge a lui Iisus). Pe de altă parte Ioan ne prezintă un Hristos atemporal. Noi ştim că evreii erau stricţi în scrierile lor, dar indiferent de abordare ca şi rezultat ne este prezentat Iisus ca Mesia, descendent a lui David, respectiv Avram, sau Iisus fiul lui Iosif, fiul lui Dumnezeu, dar şi mai mult Ioan face afirmaţia cea mai important -  Ioan 1:1:  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, un Hristos dincolo de timp, care a venit şi s-a făcut Om. Mai departe avem Ioan 1:14:  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Nu avem niciun motiv să credem că aceste genealogii se contrazic, ci din contră ne arată din perspective diferite pe Mesia, Unsul în persoana lui Iisus Hristos.

8. Dovezi istorice ale existenţei lui Iisus Hristos:

           Referinţe interne cu privire la  existenţa lui Iisus Hristos există suficiente de multe, în Bibliei, de acea voi prezenta acum, date cu caracter extern, care dovedesc existența sa! Corenelis Tacitus a fost un scriitor roman, istoric din secolul unu, şi a făcut menţiuni despre creştini ” superstiţioşi”, al căror nume venea de la Christus, care este numele latin a lui Hristos, cu menţiunea că a avut de suferit în timpul lui Pontius Pilat, guvernator al Iudeii sub împăratul Tiberius. La fel şi Suetonius, secretar  al lui Hadrian aminteşte despre Chrestus (Hristos) care a trăit în primul secol (Analele 15.44). Un alt istoric a fost Flavius Iosefus, istoric evreu, care aminteşte în „Antichităţile iudaice” despre Iacov,  ca „fratele lui Iisus, numit Hristos”. Istoricul relatează lucruri pozitive despre Iisus, bunătatea Sa, virtuţile Sale, şi faptul că mulţi evrei au fost discipolii Lui. Pilat l-a omorât prin crucificare, dar că a treia zi a înviat, şi este viu, fiind probabil Mesia vestit de proroci şi pe care evreii îl aşteptau. Iulius Africanus de asemenea citează pe istoricul Tallus, cu referire la întunerecul care a urmat în perioada răstignirii lui Hristos. (Scrierile Extant, 18). La fel şi Plinius cel Tânăr în „Scrisorile 10:96” face referire creştinilor și riturile lor (cu referinţă la Cina Domnului)  și la faptul că, se închinau lui Iisus ca fiind Dumnezeu, persoane cu o etică înaltă. Talmudul Babilonian (Sanhedrinul 43a), face referire la Crucificarea lui Iisus, cu caracter negativ afirmând faptul că a încurajat vrăjitoria şi apostazia evreilor. Lucian de Samosata, un scriitor grec din secolul doi, a admis  că lui Iisus, care a fost Crucificat, i se închinau creştinii, faptul că era o frăţietate între credincioşi, exista convertire şi respingerea altor zei. Creştinii se considerau mântuiţi, aveau indiferenţă faţă de moarte, aveau o dedicare voluntară şi renunţau la bunuri materiale în favoare altor creştini. Mara Bar în lucrarea sa - „Serpion”, vorbeşte şi el la modul pozitiv despre Iisus şi despre discipolii Lui. Mai există scrierile gnosticilor, evangheliile apocrife, care îl au în centru pe Iisus. Există  şi alte mărturii despre existenţa lui Iisus Hristos, cum sunt cele ale lui Porphyrios, Lampridius, Phlegon (sec II); aceștia amintesc despre evenimente sau personaje legate de Hristos şi creştinism.

9. CINE ESTE IISUS HRISTOS? 

         Întrebarea  se referă la afirmația dacă Iisus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu, şi dacă identitatea şi divinitatea Lui a  fost una reală. Multe religii susţin că Iisus a fost profet învăţător, a întemeiat o religie, dar Biblia spune în mod clar că este Fiul lui Dumnezeu. Ioan 10:30:  „Eu şi Tatăl una Suntem.” Dacă nu a fost aşa ci doar un simplu om, lunatic, aiurit, lider, învăţător, rabin, etc, atunci poate fi tratat ca atare ( S.C. Lewis „ Creştinismul redus la esenţă”). Posibilitatea de alegere este a omului: poţi refuza să crezi acest lucru, sau să te închini Lui. Evreii nu au acceptat divinitatea lui Iisus şi s-au revoltat împotriva Lui. Ioan 10:33:  „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” Evreii au înţeles exact ce a spus Iisus. Iisus mai face o afirmaţie în care spune Ioan 8:58  „Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” Din nou evreii reacţionează dur şi vor să-l omoare cu pietre (Ioan 8:59). Afirmaţia pe care o face Iisus Hristos „Eu Sunt”, este echivalentă cu ce a spus Dumnezeu în Vechiul Testament (Exod 3:14), şi însemna o blasfemie pentru evrei, ca cineva să pretindă că este Dumnezeu. Dar în Ioan 1:1 se afirmă: „Cuvântul era Dumnezeu”, iar tot în Ioan 1:14:  „Cuvântul s-a făcut Trup”. Dacă se merge mai departe când Toma spune „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20.28), Iisus nu îl corectează sub nici o formă. Apostolul Pavel se referă la Iisus Hristos folosind expresia „Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos” (Tit 2:13). Importanţa dumnezeiri lui Iisus Hristos  sub aspectul de  Mântuitor, are  însemnătate, valoare şi este importantă pentru că, numai Dumnezeul Întrupat prin Jertfa de pe Cruce, avea posibilitatea să plătească pentru păcatele întregii omeniri (1Ioan 2:2). Divinitatea lui Iisus Hristos  este motivul prin care El este singura cale spre mântuire.

10. Concluzii:

          În Evangheliile după Matei şi Luca ne este prezentat mai pe larg momentul Naşterii lui Iisus Hristos, pe când Ioan ne aruncă direct în afara timpului. În Evanghelia după Matei Iisus Hristos este prezentat ca şi Rege peste Împărăţia Cerurilor iar în Predica de pe Munte, (cap 5-7) ne sunt prezentate relaţiile şi felul de a se purta, comportarea, maniera pe care trebuie să o aibă cetăţenii care fac parte din Împărăţia Cerurilor, relaţia lor cu divinitatea şi raportul de părtăşie pe verticală între credincioşi. Noi ştim că între cele două Testamente a fost o perioadă de patru sute de ani  în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului prin profeţi; evreii,  aveau Lege lui Moise dar şi tradiţia rabinică suprapusă peste Lege. De asemenea condiţiile politice erau mult schimbate, poporul se afla sub jugul roman, iar în perioada Naşterii lui Iisus Hristos erau mai multe partide politice şi religioase. Exista cel de al doilea Templu şi sinagogile ca loc de închinare. Ca rol de conducere îl avea Sanhedrinul. Dar deşi Dumnezeu „a tăcut”, El a pregătit condiţiile propice în care Cuvântul a devenit Trup, la „ împlinirea vremii”. Luca redă o „scriere amănunţită” a lucrurilor care s-a întâmplat; el este un adevărat istoric pentru că a cercetat în detaliu ceea ce s-a întâmplat prin martorii oculari care au văzut evenimentele din perioada Domnului Iisus Hristos, respectiv şi momentul naşteri lui Hristos. El începe cu Zaharia şi Elisabeta, oameni curaţi înaintea Domnului, cu referinţă la naşterea lui Ioan Botezătorul. Şi Elisabeta care era mai în vrâstă şi Maria care era tânără, fac o cântare în cinstea Domnului. Cuvântul din Luca ne spune că Maria avea preţ înaintea Domnului dar în acelaşi timp a avut Har de la Domnul. Maria era nedumerită de ce îi spune îngerul Domnului, pentru că era necăsătorită, dar Gabriel îi clarifică problema „ Duhul Sfânt te va umbri”. Maria acceptă spusele îngerului. Nimeni nu poate nega Naşterea din fecioară şi să  creadă în învierea lui Iisus Hristos, fiindcă Învierea certifică Naşterea din Fecioară şi anume divinitatea lui Iisus Hristos. Luca ne spune că Iisus a  avut o copilărie obişnuită.

          Înainte ca Dumnezeu să devină Trup, înainte ca El să aleagă un om, şi un popor, prin Revelaţia Generală în creaţie, natură şi fiinţa umană, El s-a descoperit omului, pentru a-l salva de la moarte, şi a făcut un pas mai departe prin Revelaţia Specială, care a culminat cu momentul când Cuvântul s-a făcut Trup, Dumnezeu s-a făcut Om, şi anume s-a născut Iisus Hristos. De asemenea în perioada respectivă din partea poporului evreu din cauza condiţiilor în care se găsea exista o aşteptare mesianică deosebită pe parcursul a trei sute de ani, şi totuşi atunci când evenimentul se produce poporul evreu nu l-a recunoscut din cauza tradiţiilor rabinice suprapuse peste Legea dată de Dumnezeu prin Moise, fapt prin care poporul aştepta o izbăvire pământească, un mesia eliberator cu putere militară, dar exista şi un număr mic de persoane care a perceput dimensiunea Spirituală a lui Mesia. Accentul cade pe Mesia ca şi Miel şi Rob în ascultare, lucru pe care evreii de atunci nu l-au înţeles. Evenimentul naşterii lui Iisus a avut rezonanţă cosmică prin steaua care a apărut pe cer. În mod evident, a fost ceva supranatural iar Magii din Răsărit, au ştiut să citească cerul înstelat, au făcut o lungă călătorie ca să se închine  împăratului nou născut. Irod îşi temea tronul şi a masacrat copiii sub doi ani pentru o siguranţă falsă a statutului său. Se vede bine contrastul dintre bucuria magilor când l-au găsit pe Iisus şi teama paranoică a lui Irod.  Dar Iosif, Maria şi copilul erau deja în Egipt, sub protecţia lui Dumnezeu. Interesant este că şi cărturarii vremii respective au rămas reci la vestea acesta deşi cunoşteau cu exactitate locul în care urma să se nască Mesia. Momentul naşterii lui Iisus nu a fost la întâmplare. Dumnezeu  a pregătit cadrul necesar din punct de vedere politic, filozofic şi religios pentru momentul naşterii lui Iisus dar a fost şi o „împlinire a vremii” dar tot hotărâtă de Dumnezeu, în care Iisus s-a născut, a crescut şi şi-a îndeplinit Lucrarea de Ispăşire, iar mai târziu după Învierea lui Iisus, Evanghelia a fost dusă mai departe, mulţi soldaţi romani primind şi ei Vestea Bună. Dovezile că Iisus Hristos  a fost Mesia au fost atestate de Învierea lui Iisus Hristos, care s-a arătat multora după Înviere. De asemenea este important cum evangheliştii prezintă în mod diferi linia genealogică a lui Iisus pe linia maternă, pe linia paternă, pe linia regească a lui David, iar Ioan spune că Iisus este atemporal.  De asemenea s-a dezvoltat o doctrină care se ocupă de Persoana lui Iisus Hristos denumită Cristologie. Această doctrină a fost dezvoltată mai târziu de către Biserică, datorită valurilor de persecuţie şi timpului necesar pentru clarificarea ei. Având o bază biblică ea susţine că Iisus Hristos este o persoană care face parte din Trinitate, este egală în esenţa ei cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar Întruparea a fost necesară pentru că o divinitate nu poate să moară, de aceea Hristos s-a făcut Om, dar păstrându-şi şi divinitatea,  Jertfa de pe Cruce,  a fost universală şi a avut capacitatea să răscumpere păcatele întregii omeniri.  De asemenea există o serie de mărturii despre existenţa istorică a lui Iisus Hristos, extrabiblice, a unor scriitori, filozofi, sau conducători păgâni care amintesc despre Hristos în mod pozitiv sau negativ. Nu reluăm numele lor dar într-o perioadă în care scrisul era o raritate, şi distrugerile romanilor au fost imense, (piatră pe piatră) mărturiile lor au o mare importanţă pentru apologetică şi apărarea credinţei în Iisus Hristos. De asemenea se ridică întrebarea ce a spus Iisus Hristos despre sine, cu cine s-a identificat, motiv pentru care evreii l-au Crucificat. Problema este că toţi prorocii adevăraţi a spus : Aşa vorbeşte Domnul. Iisus vine şi face afirmaţii pe care un popor monoteist cum erau evreii, nu le pot accepta deoarece în multe cazuri Iisus face afirmaţii de genul că, Tatăl l-a trimis, dar şi mai mult el se identifică cu Dumnezeu prin formula „ Eu Sunt”, cunoscută din Vechiul Testament, Nume prin care Dumnezeu s-a prezent. De asemenea Iisus face afirmaţia că există dinaintea lui Avram. La fel  evanghelistul Ioan spune  Ioan 1:1:  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”,   şi ne aruncă pe  în atemporalitate, iar Iisus îşi afirmă divinitatea în numeroase versete din Biblie din care menţionăm  versetul  Ioan 10:30:  „Eu şi Tatăl una Suntem.”

           Prin faptul că Duhul Sfânt a contribuit la concepţia lui Iisus, - „a umbrit-o”, pe Maria, s-a  înlăturat şi evitat transmiterea păcatului strămoşesc de la Adam, mai departe în specia umană, astfel Iisus a fost şi Om şi divin în acelaşi timp. Doar în acest fel era posibilă salvarea omenirii prin ceea ce a făcut mai târziu Isus Hristos prin Jertfa de pe Cruce.

          Nu se cunoaşte ziua sau luna în care s-a născut Iisus,  data  de 25 decembrie fiind o sărbătoare venită din păgânism, dar dacă ne gândim la ciobani şi păşunat se estimează  ca anotimp fie primăvara, fie toamna.

          Întruparea  este un eveniment nerepetabil.   Naşterea lui Iisus a fost Revelaţia cea mai completă al lui Dumnezeu, pentru oameni.  Prin prezenţa magilor se dovedeşte că şi neamurile au acces la închinare.  Punctele de vedere al evangheliştilor privind genealogia lui Iisus sunt în armonie. Au fost profeţii şi aşteptări aşteptări mesianice în istoria evreilor ca Unsul, Mesia. Mielul, Leul. Evreii nu au înţeles, din păcate, „anul de îndurare”, diferenţa dintre Miel şi Leu.  Conform spuselor lui Pavel, o vor înțelege în timpurile Antihristului!