CE SE VA ÎNTÂMPLA CU RELIGIILE DACĂ VOR
FI DESCOPERITE FIINȚE EXTRATERESTRE?
Toate
marile religii ale lumii prezintă oamenii ca fiind singurele fiinţe capabile de
spiritualitate şi de mântuire. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit
deja peste 700 de exoplanete, dintre care multe sunt similare Pământului şi ar
putea adăposti forme de viaţă, poate chiar inteligentă. Prin urmare, ce se va
întâmpla cu religia dacă ştiinţa va confirma existenţa altor fiinţe în Univers?
Credinţa în existenţa extratereştrilor devine
tot mai larg răspândită. Un sondaj realizat anul trecut în Statele Unite a
demonstrat că 37% dintre persoanele chestionate (peste 5.800 de americani)
credeau că există viaţă pe alte planete. Cei mai mulţi dintre aceştia erau atei
(55%), urmaţi de musulmani (44%), iudei, hinduşi şi cei mai puţin numeroşi erau
creştini (32%). Totuşi, niciuna din aceste religii nu are o poziţie oficială în
privinţa acestui subiect.
Dacă la prima vedere putem crede că o
confirmare a existenţei vieţii pe alte planete ar afecta credibilitatea
religiilor, nu este chiar aşa. Religia se poate adapta la evoluţia ştiinţei,
aşa cum a făcut şi până acum. Doug
Vakoch, director în cadrul Institutului
SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din California, crede că
impactul nu va fi aşa de mare cum ne imaginăm noi. La urma urmei, deşi teoria
evoluţiei speciilor este validată de ştiinţă de atâta timp, religia prezintă în
continuare propria variantă a creaţiei, găsind mulţi adepţi. Seth Shostak, astronom la Institutul
SETI, spune că, oricum, oamenii sunt deja obişnuiţi cu ideea vieţii
extraterestre, ipoteza fiind prezentată în presă de foarte multe ori.
Recent, cercetătorii au dezbătut posibilitatea
existenţei unor forme de viaţă pe Marte sau pe un meteorit marţian, numit ALH 84001, care ar conţine microfosile.
Prin urmare, recunoaşterea oficială nu ar fi un şoc foarte mare pentru opinia
publică, nici pentru reprezentanţii diferitelor culte.
Cum ar reacţiona fiecare religie?
Delicatul
subiect a fost dezbătut de teologi în cadrul Simpozionului 100 Year Starship în anul 2011, dar şi la o
conferinţă specială, SETI CON2,
organizată în vara anului 2012. Principala problemă care apare în relaţia
dintre religie şi o potenţială viaţă extraterestră este că oamenii nu vor mai
părea speciali, aşa cum sunt prezentaţi în textele sfinte. Oamenii nu ar mai fi
unici, creaţi să stăpânească întregul Univers. David Weintraub, autorul cărţii „Religions and Extraterrestrial Life”, publicată în anul 2014, crede
că unii credincioşi mai radicali, în special creştini, vor respinge din start
existenţa vieţii pe alte planete, pentru că acest lucru nu este menţionat în
Geneză. Dar, alte culte creştine, cum sunt Adventiştii
de Ziua a Şaptea, ar putea fi
mai deschişi la schimbare. Ei interpretează Biblia literal şi cred că oamenii
au fost mântuiţi pentru că erau păcătoşi, ei moştenind acest păcat de la Adam
şi Eva. Adventiştii ar putea să accepte mai uşor existenţa altor fiinţe
superioare, care ar fi fost şi ele create de Dumnezeu, dar, neavând ca strămoşi
pe Adam şi Eva, nu au păcătuit, deci nu ar fi avut de ce să fie mântuite
asemeni oamenilor. Şi Mormonii cred
în existenţa extratereştrilor, la fel şi adepţii cultului Baha’i, spune Weintraub. Conform Cărţii lui Mormon, extratereştrii sunt „fiii şi fiicele zămislite
întru Dumnezeu.”
În timp ce
catolicii par mai deschişi la dezbaterea subiectului, pentru evanghelişti
descoperirea vieţii extraterestre ar putea avea un impact puternic, foarte
negativ. Conform cultelor evanghelice (penticostal, baptist etc.), creştinismul
este singura religie valabilă, iar oamenii singurele fiinţe care pot fi
mântuite. În schimb, hinduismul şi budismul nu ar avea nicio problemă să
primească adepţi din rândul fiinţelor extraterestre. Aceste religii admit
infinitatea Universului şi posibilitarea existenţei altor forme de viaţă. Şi Coranul are pasaje care pot fi
interpretate ca referiri la fiinţe inteligente de pe alte planete. Acestea însă
nu cunosc învăţătura lui Mohammed, ci au profeţii lor, scrie David Weintraub.
Marea
provocare va fi modul în care oamenii se vor purta cu aceste fiinţe, care poate
vor avea propria lor religie. Arătând toleranţă faţă de acestea, am putea reuşi
să fim mai toleranţi şi faţă de pământenii de altă religie, spune Weintraub. Pe
de altă parte, Doug Vakoch crede că religiile se vor adapta la noua descoperire
şi vor găsi argumente care vor fi uşor acceptate de adepţi. El dă ca exemplu un
teolog Baptist (sic!), Hal Ostrander,
pastor la o biserică din Georgia, care se opune evoluţionismului, dar care ar
accepta existenţa fiinţelor de pe alte planete. Pastorul spune că aceştia ar fi
tot copii ai lui Dumnezeu, la fel de importanţi ca oamenii. Chiar dacă
extratereştrii ar fi mai evoluaţi ca noi, asta nu ar însemna că oamenii, care
pot fi comparaţi cu nişte copii mai mici, nu sunt unici în felul lor, iar
Dumnezeu poate decide să creeze viaţă pe orice planetă.
De ce ar fi viaţa extraterestră o
provocare pentru religie?
Toate
religiile susţin că oamenii sunt fiinţe unice, înzestrate cu spiritualitate,
create „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Descoperirea altor fiinţe
inteligente, pe alte planete, ar pune sub semnul întrebării această idee, spune
astrofizicianul Jason Lisle, de la Muzeul Creaţiei din Petersburg. Jason susţine principiul antropic, adică
Pământul a fost destinat de la bun început să găzduiască fiinţe superioare. În
plus, deocamdată nu există nicio dovadă clară a existenţei extratereştrilor,
iar acest lucru poate fi considerat o dovadă că religia creştină are dreptate. La
rândul său, jurnalistul Lee Strobel,
autorul cărţii „The Case for a Creator”, spune că principiul
antropic nu este singura perspectivă pe care o oferă religia. Dar, conform
statisticilor, probabilitatea ca pe alte planete să fie îndeplinite toate
condiţiile apariţiei vieţii este foarte mică, spune el. Jurnalistul se referă
însă la formele superioare, inteligente de viaţă, care au nevoie de anumite
condiţii pentru a se putea dezvolta. Problema apare însă doar dacă ne gândim la
viaţa aşa cum o ştim noi pe Terra, adică bazată pe 6 elemente chimice: carbon,
hidrogen, nitrogen, oxigen, fosfor şi sulf.
Ted Peters, editor
la publicaţia Theology and Science,
se întreabă dacă nu este posibil să existe forme de viaţă bazate, de exemplu,
pe arsenic, care pe Pământ este o substanţă otrăvitoare. Un microb ciudat, care
trăieşte cu arsenic, a fost descoperit recent în Lacul Mono din
California. Biologii şi teologii se întreabă de atunci dacă acesta nu poate fi
considerat exemplul unei geneze diferite, care ar putea avea loc şi pe alte
planete.
În cadrul
Simpozionului (mai sus amintit), una din temele dezbătute a vizat posibilitatea
ca extratereştrii inteligenţi să fie şi ei păcătoşi, la fel ca oamenii.
Profesorul de filosofie Christian
Weidemannof, de la Ruhr-University
Bochum din Germania, se întreabă de ce Iisus nu s-a dus să-i mântuiască şi
pe aceşti extratereştri, dacă ei există şi au păcătuit. Aceasta este o dispută
mai veche între teologi, care discută despre posibilitatea ca Iisus să se fi
încarcat de mai multe ori. Cei mai mulţi teologi cred însă că Dumnezeu s-a
încarnat o singură dată, doar pe Pământ, nu şi pe alte planete.
Așadar, spre
deosebire de alte religii, cum sunt hinduismul şi budismul, în creştinism
problema vieţii extraterestre este mult mai delicată. Întreaga religie creştină
se bazează pe credinţa în mântuirea care a devenit posibilă prin Iisus,
considerat Dumnezeu încarnat. Cu toate acestea, unii reprezentaţi ai Bisericii
cred că nu există o contradicţie între creştinism şi ideea vieţii
extraterestre. Părintele Jose Funes,
astronom iezuit şi directorul Observatorului Astronomic de la
Vatican, a declarat pentru ziarul L’Osservatore
Romano că aşa cum pe Pământ există multe fiinţe, multe forme de viaţă, aşa
ar putea exista şi pe alte planete, pentru că toate acestea au fost create tot
de Dumnezeu. Funes invocă libertatea creativă a lui Dumnezeu, care nu poate fi
limitată şi care nu contrazice în niciun fel religia. El spune însă că
Încarnarea a avut loc o singură dată, iar datorită ei şi aceşti extratereştri,
dacă au păcătuit, pot avea şanse la mântuire asemeni oamenilor.
Exoteologia:
Potrivit
lui Robert Lawrence Kuhn, care scrie
despre relaţia dintre religie şi ştiinţă, în cazul descoperirii vieţii
extraterestre, există câteva variante prin care creştinismul s-ar putea salva.
Avestea sunt:
1. Va considera că moartea şi
învierea lui Iisus poate mântui toate fiinţele, din toate lumile posibile;
2. Va recunoaşte că Iisus trece
prin aceeaşi experienţă şi pe alte planete, pentru a mântui fiinţele de acolo;
3. Va susţine ideea
misionarismului galactic, adică oamenii vor coloniza şi răspândi Cuvântul lui
Dumnezeu şi pe alte planete;
4. Va recunoaşte posibilitatea ca
pe alte planete fiinţele să fie mântuite altfel;
5. Va declara că extratereştrii
nu pot beneficia pe mântuire;
6. Va susţine până la capăt că
oamenii sunt unici şi nu există pe alte planete fiinţe sensibile.
Există şi o a şaptea variantă, crede Thomas O’Meara, teolog la Universitatea Notre Dame.
El spune că este posibil ca doar oamenii să aibă nevoie de mântuire. Fiinţele
extraterestre pot fi inteligente, superioare, dar fără să păcătuiască, deci nu
au nevoie de această salvare divină. Deci, este posibil ca lumea noastră să fie
unică, dar nu neapărat într-un sens pozitiv. Voltaire scria cândva: „Micul
nostru glob terestru este o casă de nebuni între sute şi mii de milioane de lumi.”
Tati gindit o singura data la cite nati de oameni sint pe tera?, dece nu ar fi si cei din afara planetei un numar ne finit de nati , am putea gindi si asa ,ce parere aveti?,spunem ca Dumnezeu a creat tot ce e in jurul nostru ,atunci avem si raspunsul, asa vad eu totul .
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc pentru vizita pe blog. Și eu cred că Dumnezeu a creat nenumărate alte civilizații.
RăspundețiȘtergere