TEXTE APOCRIFE: APOCALIPSA LUI EZDRA; APOCALIPSA LUI PETRU.

TEXTE APOCRIFE:

1. APOCALIPSA LUI EZDRA

Notă introductivă: Apocalipsa lui Ezdra este cel mai bine păstrată într-o traducere etiopiană. Manuscrisul datează din secolul al XV-lea, iar porţiunile mai vechi sunt foarte greu de descifrat. Au existat cu siguranţă versiuni în greacă, care trebuie să fi fost traduceri ale unui text în ebraică redactat pe la sfârşitul secolului I d.H.. (după unele opinii, secolul al II-lea sau al III-lea d.H.) dar niciuna nu s-a păstrat, cu excepţia versiunilor târzii în limba latină. Sunt cunoscute douăzeci şi unu de manuscrise conţinând această apocalipsă, cele mai multe datând din secolele XVII-XIX. 

Scurt rezumat: Profetul Ezdra este plin de uimire în fața tainelor vieţii şi îl întreabă pe Dumnezeu despre toate lucrurile; însă ceea ce îl tulbură cel mai mult sunt suferinţele pe care le îndură păcătoşii, întrucât aceştia au păcătuit ca urmare a căderii lui Adam, soarta lor este considerată chiar mai rea decat cea a făpturilor lipsite de raţiune. Călător prin Tartar/Iad şi deopotrivă invitat în Ceruri, Ezdra imploră de la Dumnezeu milă pentru cei păcătoşi, insistă în acest sens şi chiar propune să se jertfească pentru izbăvirea lor. În cele din urmă profetul îşi dăruieşte duhul lui Dumnezeu, care a pregătit pentru el coroana nemuririi.

Textul:

 Cuvântul şi descoperirea lui Ezdra, sfântul şi de Dumnezeu iubitul prooroc: în cel de-al treizecilea an, în ziua a douăzeci şi doua a lunii, pe când şedeam în casa mea, am strigat şi am zis către Cel Preaînalt: „Doamne, dă-mi slava Ta ca să pot vedea tainele Tale”. Iar când s-a făcut noapte, a venit arhanghelul Mihail, care mi-a spus: „O, proorocule Ezdra, opreşte-te de la pâine pentru şaptezeci de săptămâni” Iar eu am postit după cuvântul ce mi-a fost spus. Atunci a venit Rafael, căpetenia oştirilor, care mi-a dat o crenguţă de smirnă. Şi am postit de două ori câte şaizeci de săptămâni. Aşa am văzut tainele lui Dumnezeu şi ale îngerilor. Şi am zis către îngeri: „Voiesc să mărturisesc înaintea lui Dumnezeu pentru spiţa creștinilor. Este mai bine pentru un om să nu fie născut, decât să vină în lume”. Drept aceea, am fost luat la ceruri, în primul cer am văzut o mare oştire îngerească, care m-au dus la judecăţile ce se fac acolo. Dar am auzit în locul acela un glas care îmi spunea: „Ai milă de mine, Ezdra, alesule al lui Dumnezeu”. Atunci am zis: „Vai păcătoşilor! .(text neclar). Văd cum se chinuiesc în Gheena focului!” Încât Ezdra l-a rugat pe Dumnezeu: „Fie-Ţi milă de lucrurile mâinilor Tale; nu eşti Tu compătimitor şi îndelung milostiv? Mai bine osândeşte-mă pe mine în locul sufletelor acestor păcătoşi; căci este mai bine ca un singur suflet să fie pedepsit, decât întreaga lume să meargă la pieire”. Însă Dumnezeu a spus: „Pe cei drepţi îi voi aduce la odihna raiului, căci sunt milostiv”. Dar Ezdra a spus: „Doamne, pentru ce să-i dai daruri celui drept? Căci aşa cum cineva s-a tocmit pentru o lucrare, iar după ce o isprăveşte, se duce şi iarăşi se tocmeşte, lucrând ca o slugă pentru stăpânul său, tot astfel şi-a primit şi cel drept răsplata în ceruri. Ci spre păcătoşi să arăţi mila Ta, căci ştim că Tu eşti cu adevărat Cel milostiv”. Atunci Dumnezeu a răspuns: „Cu aceştia nu-mi pot face milă”. Dar Ezdra a stăruit: „Iată, ei nu pot îndura mânia Ta”. Şi Dumnezeu a spus: „Aceasta este soarta unora ca aceştia”. Şi a adăugat: „Vreau să-mi fii Mie precum Pavel şi Ioan, căci mi-ai adus nestricată comoara cea de mult preţ, şi să fii ca un turn de întărire pentru oameni”. Dar Ezdra a zis: „Este mai bine omului să nu se fi născut. Mai bine îi este lui să nu fie viu. Făpturile necuvântătoare sunt mai bune decât omul, căci ele nu sunt osândite. Dar Tu ne-ai strâns şi ne-ai dat Judecăţii. Vai păcătoşilor în lumea ce stă să vină! Căci osânda lor nu va avea sfârşit, iar focul este de nestins”. Şi pe când vorbeam eu în felul acesta cu Dumnezeu, s-au arătat Mihail şi Gabriel împreună cu toţi apostolii, care mi-au zis: „Bucură-te, o, bărbat credincios al lui Dumnezeu!” Iar Ezdra a spus: „Scoală-Te, Doamne al Judecăţilor, şi vino cu mine”. Şi Domnul a zis: „Iată, am pus legământ între Mine şi tine, iar tu să-l păzeşti”. Ezdra a zis: „Vin acum să-ţi cer, ştiind că Tu mă auzi”. Dar Dumnezeu a zis: „Află de la Avraam, părintele tău, felul în care un fiu trebuie să ceară de la tatăl lui şi atunci să vii să ceri de la noi”. Atunci Ezdra a zis: „Viu este Domnul, că nu voi înceta să cer de la Tine milă pentru neamul creştinesc. Unde sunt, Doamne, milele Tale cele de demult? Unde îndelunga Ta răbdare?” Atunci Dumnezeu a răspuns: „Aşa cum am făcut ziua şi noaptea, tot aşa îmi arăt şi mila Mea cu cel păcătos; însă acesta trebuia să trăiască în dreptate, nu în viclenie”. Atunci proorocul a zis: „Cine este cel care l-a plămădit mai întâi pe Adam?” Şi Dumnezeu a spus: „Eu, cu neprihănitele Mele mâini. Apoi l-am aşezat în rai, să păzească roadele pomului vieţii. Dar s-a făcut neascultător şi a păcătuit”. Atunci proorocul a zis: „Dar n-a fost oare ocrotit de un înger? Şi nu era viaţa lui păzită de heruvimi în veci? Cum de-a putut fi înşelat cel care era în paza îngerilor? Căci Tu le-ai poruncit tuturor să fie de faţă şi să slujească poruncilor Tale. Dar dacă nu i-ai fi dat-o pe Eva, şarpele nu ar fi înşelat-o. Însă pe aceia pe care voieşti, pe aceia îi şi mântuieşti, tot aşa cum pe alţii voieşti să îi nimiceşti”. Şi proorocul a mai zis: „Doamne, îngăduie-ne să venim la a doua judecată”. Dar Dumnezeu a răspuns: „Eu sunt Cel care am aruncat foc asupra Sodomei şi Gomorei”. Şi proorocul a zis: „Doamne, Tu te porţi cu noi după cum merităm”. Dumnezeu a spus: „Păcatele voastre întrec milostivirea Mea”. Proorocul a spus: „Adu-Ţi aminte de Scripturi, Părinte, Cel care ai măsurat Ierusalimul şi iar l-ai întărit. Miluieşte-ne Doamne, pe noi păcătoşii; îndură-te de făpturile Tale; ai milă de lucrul Tău”. Atunci Dumnezeu şi-a adus aminte de cei pe care i-a făcut, şi a zis către prooroc: „Cum aş putea să Mă îndur de cei care mi-au dat să beau oţet amestecat cu fiere şi care nu s-au pocăit nici măcar atunci?” Iar proorocul a zis: „Descoperă-mi pe heruvimul Tău, şi îngăduie-mi să ne înfăţişăm împreună la judecată; arată-mi Ziua Judecăţii, în ce fel va fi ea”. Dumnezeu a spus: „Nu te amăgi, Ezdra; căci ziua aceea este ca atunci când ploaia ar fi încetat pe faţa pământului; şi judecata cea mai aspră este blândă pe lângă aceasta”. Însă proorocul a spus: „Nu voi înceta să te rog până când nu voi vedea ziua cea de osândă”. Dumnezeu a spus: „Numără stelele şi nisipul mării; dacă vei putea să le numeri pe acelea, atunci vei putea să-mi ceri şi lucrul acesta”. Dar proorocul a spus: „Doamne, Tu ştii că port trup omenesc; cum aş putea aşadar să număr stelele din cer, ori nisipul mărilor?” Dumnezeu însă i-a răspuns: „Proorocul meu iubit, nu poate omul să cunoască ziua şi felul arătării ei, atunci când lumea va intra la Judecată. Dar pentru că tu eşti proorocul meu cel mai îndrăgit, ţi-am spus care va fi ziua; însă în care ceas va fi, pe acesta nu ţi l-am spus”. Atunci proorocul a zis: „Doamne, spune-mi şi anii”. Iar Dumnezeu a zis: „Dacă voi vedea îndreptare în lume, şi că aceasta rodeşte, voi avea răbdare cu oamenii; altfel, îmi voi întinde braţul şi voi apuca lumea din cele patru colţuri şi îi voi aduna pe toţi în Valea lui Iosafat şi voi şterge sămânţa oamenilor ca lumea să nu mai fie”. A zis proorocul: „Dar cum va mai fi atunci preaslăvită Dreapta Ta?” Iar Dumnezeu a spus: „Îngerii Mei îmi vor aduce slavă”. Însă proorocul iarăşi a zis: „Doamne, dacă ai hotărât aceasta, pentru ce l-ai mai făcut pe om? La ce bun i-ai mai zis părintelui nostru Avraam: Voi înmulţi sămânţa ta ca stelele cerului şi ca nisipul de la malul mărilor; unde sunt deci făgăduinţele Tale?” Şi Dumnezeu a zis: „Mai întâi voi aduce un cutremur pentru pieirea tuturor fiarelor cu patru picioare şi a oamenilor; iar când vei vedea că fratele îşi lasă fratele pradă morţii, că fiii se vor ridica împotriva părinţilor, că femeia va uita de soţul ei, că un popor se va porni asupra altuia cu război, atunci vei şti că sfârşitul este aproape. În zilele acelea fratele nu se va mai îndura de frate, nici bărbatul de femeia lui, nici prietenii de prieteni, nici robul de stăpânul lui; fiindcă cel care este vrăjmaşul omului va ieşi din Tartar, şi îi va învăţa multe răutăţi pe oameni. Deci ce să mă fac Eu cu tine, Ezdro? Ba încă te-ncumeţi să-Mi ceri una şi alta?” Însă proorocul a zis: „Doamne, nu voi înceta să Te rog şi să Te înduplec!” Şi i-a zis Dumnezeu: „Numără florile pământului; dacă te vei dovedi în stare, de-abia atunci vei putea să mă rogi”. Şi proorocul a zis: „Doamne, nu pot să le număr, căci port trup omenesc; însă nu voi înceta să te rog. Doamne, îngăduie-mi să văd şi locurile dedesubt ale Tartarului”. Dumnezeu a spus: „Coboară şi priveşte”. Şi Domnul mi i-a dat pe Mihail şi pe Gabriel împreună cu treizeci şi patru de îngeri. Am coborât optzeci şi cinci de trepte, iar ei m-au purtat în jos încă cinci sute de trepte. Acolo am văzut un tron cuprins de limbi de foc, în care era aşezat un bătrân. Şi judecata ce o făcea era plină de cruzime. Aşa că i-am întrebat pe îngeri: „Cine este acesta? Şi care este păcatul lui?” Îngerii mi-au spus: „Acesta este Irod, care a fost rege pentru o vreme; a poruncit cândva ca toţi pruncii de la doi ani în jos să fie omorâţi”. Atunci am zis: „Vai sufletului acesta!” Apoi m-au coborât încă treizeci de trepte. Acolo am văzut focul ţâşnind în sus din pământ, chinuind mulţime de păcătoşi; dar nu-i puteam zări desluşit, ci doar le auzeam vaietele. Şi iar am fost coborât cale de multe trepte, încât le pierdusem numărul. Acolo am văzut nişte bătrâni, în urechile cărora se învârteau un fel de fusuri de foc. Aşadar am spus: „Cine sunt aceştia? Şi care este păcatul lor?” Îngerii mi-au răspuns: „Aceştia sunt cei care nu au voit să asculte”. Apoi m-au dus încă cinci sute de trepte în jos. Acolo am văzut viermele cel neadormit şi focul nestins care-i ardea pe păcătoşi. După aceasta, m-au dus în locurile cele mai adânci ale nimicirii. Acolo am văzut cele douăsprezece plăgi ale Gheenei. Iar îngerii m-au dus spre miazăzi, unde am văzut un om spânzurat de pleoape, în timp ce îngerii îl biciuiau din toate părţile. Aşa că am întrebat: „Cine este acesta? Şi care este păcatul lui?” Iar Mihail căpetenia mi-a zis: „Acesta este cel care a păcătuit cu cea care l-a născut; pentru că şi-a împlinit pofta a fost spânzurat în felul în care îl vezi”. Apoi m-au dus spre miazănoapte, unde am văzut un om legat cu lanţuri de fier. Iar eu am întrebat: „Cine este acesta?” Iar arhanghelul a zis către mine: „Acesta este cel care a zis: eu sunt fiul lui Dumnezeu, cel care face piatra pâine şi apa vin“. Proorocul i-a zis lui Mihail: „Stăpâne, îngăduie-mi să văd cum este la înfăţişare, ca să le spun oamenilor iar ei să se ferească de el şi să nu creadă în el”. Arhanghelul a zis către mine: „Înfăţişarea acestuia este precum cea a unei fiare sălbatice; ochiul lui drept, precum luceafărul dimineţii, iar celălalt ochi stă nemişcat; gura îi este largă de-un cot, dinţii de-o palmă, degetele-i sunt ca nişte coase; urmele paşilor lui, de două palme de late. Iar pe chip i se vede scris un cuvânt: Antihrist. Acesta a fost înălţat în ceruri, dar va fi coborât până la iad. Şi va veni o vreme când se va face copil; şi o alta, când se va face asemenea unui bătrân”. Atunci profetul a întrebat: „Doamne, de ce îl laşi să înşele spiţa omenească?” Dumnezeu a zis: „Ascultă, proorocul Meu. Acesta se face şi copil şi bătrân, dar nimeni nu crede că este Fiul Meu iubit. Apoi va răsuna trâmbiţa, iar mormintele se vor deschide şi morţii vor învia întru nestricăciunea vieţii. Atunci vrăjmaşul, auzind înfricoşătoarea ameninţare, se va ascunde în întunericul cel mai dinafară. Iar cerul, pământul şi mările vor fi nimicite. Apoi voi arde optzeci de părţi din cer şi opt sute de părţi din pământ”. A întrebat deci proorocul: „Cum de a păcătuit cerul?” Dumnezeu a spus: „Fiindcă  există răul (text neclar)”. Iar proorocul a zis: „Dar pământul, Doamne, cum a păcătuit?” Şi Dumnezeu a răspuns: „Pentru că vrăjmaşul se va ascunde la auzul trâmbiţei, este destul acest lucru ca să topesc pământul dimpreună cu toţi vrăjmaşii spiţei omeneşti”. Iar proorocul a zis: „Doamne, îndură-Te de neamul creştinesc. Iată, am văzut o femeie atârnând în ştreang şi patru fiare sugându-i sânii”. Îngerii mi-au spus: „Aceasta nu a voit să-şi alăpteze pruncii, ba chiar i-a aruncat în ape”. Şi am văzut o întunecime grozavă, şi o noapte care nu avea nici lună, nici stele; şi nu mai erau acolo nici tânăr, nici bătrân, sau frate cu frate, sau mamă cu prunc, ori soţie cu soţ. Atunci am plâns şi am zis: „O, Doamne Dumnezeule, îndură-Te de păcătoşi”. Şi cum am spus asta, a şi venit un nor care m-a tras în sus şi m-a purtat înapoi în ceruri. Acolo am văzut multe judecăţi. Am plâns cu amar, şi am zis: „Mai bine este pentru om să nu fi ieşit din pântecele maicii sale”. Iar cei care erau în suferinţe au strigat, zicând: „Pentru că ai venit atât de aproape, sfântule al lui Dumnezeu, am primit şi noi puţină alinare”. Iar proorocul a spus: „Fericiţi sunt cei care plâng pentru păcatele lor”. Atunci Dumnezeu a spus: „Ascultă, Ezdra, cel iubit de Mine. Aşa cum plugarul pune sămânţa de grâu în pământ, tot astfel şi bărbatul pune sămânţa lui în femeie, în prima lună este aşa cum a pus-o; în cea de-a doua, începe să crească; în a treia, apare părul; în a patra, unghiile; în cea de-a cincea, se preface în lapte; într-a şasea, este pregătită şi primeşte viaţă; în luna a şaptea are tot ce-i trebuie; în luna a noua, opritoarele porţii femeii sunt înlăturate; astfel apare omul pe pământ, neprimejduit şi în bună stare”. Dar proorocul a spus: „Doamne, mai bine i-ar fi fost omului să nu se fi născut. Vai neamului omenesc, când vei veni cu el la Judecată!” Şi am zis către Domnul: „Doamne, la ce bun l-ai mai făcut pe om, dacă tot îl dai Judecăţii?” Atunci Domnul a grăit cu glas puternic: „În veci nu-mi voi face milă cu aceia care calcă legământul Meu”. Şi proorocul a spus: „Doamne, unde ţi-ai ascuns bunătatea?” Iar Dumnezeu a zis: „Pe toate câte le-am făcut, pentru om le-am făcut şi din dragoste pentru el. Dar omul nu a voit să păzească poruncile Mele”. Şi proorocul a mai zis: „Doamne, arată-mi judecăţile şi raiul”. Atunci îngerii m-au dus spre răsărit, unde am văzut Pomul vieţii. Şi i-am văzut pe Enoh, pe Ilie, pe Moise, şi pe Petru, pe Pavel, pe Luca şi Matei, şi pe toţi drepţii, şi pe patriarhi. Şi am văzut acolo cămările văzduhului, foalele vânturilor şi pivniţele gheţurilor, precum şi judecăţile veşnice. Apoi am văzut un om care atârna, fiind legat de căpăţâna lui. Îngerii mi-au spus: „Acest om a mutat hotarele”. Şi am văzut acolo judecăţi mari, încât am zis către Domnul: „O, Doamne Dumnezeule, cine dintre cei născuţi este fără de păcat?” Şi iar mau coborât în Tartar, unde am văzut mulţime de păcătoşi plângând şi tânguindu-se şi văitându-se cu amar. Şi am plâns şi eu la vederea chinurilor neamului omenesc. Atunci Dumnezeu mi-a zis: „Au oare ştii tu, Ezdra, care sunt numele îngerilor care vor veni la sfârşitul lumii? Aceştia sunt Mihail, Gabriel, Uriel, Rafael, Gabutelon, Aker, Arfugiton, Bebur, Zebulon”. Apoi am auzit un glas care-mi zicea: „Vino aici şi mori, iubitul meu Ezdra; întoarce darul care ţi-a fost făcut”. Şi proorocul a spus: „Dar cum aţi putea scoate sufletul din mine?” Iar îngerii au spus: „Îl putem scoate pe gură”, însă proorocul a zis: „Am vorbit cu Dumnezeu gură către gură, şi tot nu a ieşit”. Iar îngerii au spus: „Îl vom scoate atunci prin nările tale”. Şi proorocul a zis: „Nările mele au mirosit buna mireasmă a slavei lui Dumnezeu.” Iar îngerii au spus: „Putem să-l scoatem prin ochii tăi”, însă proorocul a spus: „Ochii mei au văzut spatele lui Dumnezeu”. Iar îngerii au zis: „Putem să îl scoatem prin coroana creştetului tău”, însă proorocul a spus: „Am păşit alături de Moise pe munte, şi nu a ieşit nici atunci”. Îngerii au spus: „Îl putem scoate prin rănile tălpilor tale”. Şi proorocul iarăşi a spus: „Picioarele mele au păşit în jurul altarului”. Aşa că îngerii au trebuit să plece, fără să fi izbândit nimic, zicând: „Doamne, nu-i putem lua sufletul”. Atunci Dumnezeu a zis către Fiul Său Unul născut: „Pogoară-te, Fiul Meu iubit, împreună cu oştire mare de îngeri, şi vino să iei sufletul iubitului Meu Ezdra”. Iar Domnul, având cu Sine mare oştire de îngeri, a spus către prooroc: „Dă-mi mie încrederea ce ţi-am dat-o ţie; cununa a fost pregătită pentru tine”. Proorocul a spus: „Dacă aşa binevoieşti Tu, Doamne, ia sufletul meu căci îl pun pentru neamul omenesc ca să-ţi faci milă cu el”. Dumnezeu a spus: „Fiindcă eşti muritor şi pământesc, nu eşti în măsură să îmi ceri nimic”. Proorocul a zis: „Nu voi înceta să te înduplec în veci”. Dumnezeu a spus: „Renunţă acum la această datorie; cununa îţi este pregătită. Vino şi mori, ca să poţi fi încununat”. Atunci proorocul a început să spună, plângând: „O, Doamne, la ce bun că am tot încercat să te înduplec, dacă tot mă voi coborî în pământ? Vai mie, vai mie, că voi ajunge hrană viermilor! Plângeţi pentru mine voi toţi drepţii şi sfinţii, căci deşi mi-am pus sufletul pentru alţii, sunt acum dat morţii. Plângeţi pentru mine voi toţi drepţii şi sfinţii, căci acum voi merge în adâncul Gheenei”. Iar Dumnezeu i-a zis: „Ascultă Ezdra, iubitul Meu: Eu, care sunt fără de moarte, am îndurat blestemul crucii; am gustat oţet şi fiere; am fost pus în mormânt, şi i-am înviat pe cei care sunt ai Mei; L-am chemat pe Adam din Gheenă ca să mântuiesc neamul omenesc. Prin urmare, nu te teme de moarte; căci ce ai de la Mine, adică sufletul, va merge în rai; iar ceea ce este din pământ, adică trupul, se va întoarce în locul de unde a fost luat”. Şi proorocul a zis: „Vai mie, vai mie! Încotro voi scăpa? Ce voi face? Nu ştiu ce să mă fac”. Atunci fericitul Ezdra a început să spună: „O, Dumnezeule cel veşnic, Făcătorul lumii, care ai măsurat cerurile cu cotul şi care cuprinzi pământul într-un pumn, care mergi în care trase de heruvimi, care l-ai luat la ceruri pe proorocul Ilie în carul de foc, care dai hrană tuturor făpturilor, de care toată făptura tremură şi se îngrozeşte dinaintea puterii Tale, - ascultă-mă pe mine, cel care Te-a rugat atât de stăruitor, şi dăruieşte binecuvântare cerească tuturor celor care copiază această carte, ca şi celor care o au sau îşi amintesc de numele meu şi cinstesc amintirea mea; şi binecuvântează-i pe aceştia în toate lucrările lor după cum l-ai binecuvântat pe Iosif, şi nu-ţi aminti de răutăţile lor de dinainte atunci când vor veni la Judecată. Cât despre cei care nu au crezut în cele scrise aici, să ardă precum Sodoma şi Gomora”. Şi s-a făcut un glas către el, zicând: „Ezdra, iubitul Meu, toate lucrurile pe care le-ai cerut vor fi date acelora”. Pe loc şi cu multă cinste şi-a dat sufletul lui cel de mult preţ, în ziua a douăzeci şi opta a lunii octombrie. Înmormântarea i-a fost pregătită cu tămâie şi cântări de psalmi. 

Notă: în tradiția rabinică veche, Ezdra este creditat ca fiind cel care a stabilit canonul Tanakului/Vechiului Testament. Datorită acestui fapt, unii rabini l-au considerat pe Ezdra un prooroc înzestrat cu daruri deosebite de la Dumnezeu. Astfel, el ar fi cunoscut viitorul foarte precis! Așa se explică de ce această Apocalipsă îi poartă numele. În Biblia etiopiană, cartea este considerată canonică, făcând parte din Noul Testament, deoarece Ezdra ar fi cunoscut, cu anticipație, și creștinismul și, după cum rezultă din carte, ar fi mijlocit pentru mulți așa-ziși creștini! 

2. APOCALIPSA LUI PETRU

Notă introductivă: fragmentul a fost descoperit în 1886 de către o misiunea arheologică franceză într-o veche necropolă din Akmim, în Egiptul de Sus. A fost publicat la Paris în 1892 (Bouriant, Memoires publies par les membres de la Mission Archeologique Francaise au Caire, T. ix., fasc. l, 1892).Până la descoperirea fragmentului, despre Apocalipsa lui Petru se ştia din următoarele surse:

- Aşa numitul Fragment muratorian - un inventar de scrieri sacre publicat prima dată de Muratori în 1740 şi descoperit de acesta într-un manuscris din secolul al VIII-lea sau al X-lea ce aparţinea bibliotecii ambrosiene din Milano (şi care înainte aparţinuse mănăstirii din Bobbio) - este atribuit pe baza dovezilor interne celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea. La rândul 69 se spune: „şi numai Apocalipsele lui Ioan şi Petru le-am primit, pe care (ultima) unii dintre noi nu ar fi citit-o în biserică”;

- Clement Alexandrinul (c. 200 d.H.), în lucrarea sa „Hypotoposes”, a făcut, potrivit mărturiei lui Eusebiu (H. E., VI, 14), „scurte prezentări ale tuturor Scripturilor canonice, fără să le uite chiar şi pe cele îndoielnice.”;

- Catalogus Claromontanus, un inventar răsăritean de scrieri sfinte, ce aparţine secolului al IIIlea, are la sfârşit Apocalipsa lui Petru;

- Metodiu, episcop de Olimp pe la începutul secolului al IV-lea, scrie în Symposium, II. 6: „Şi am mai învăţat din Scripturile de inspiraţie dumnezeiască că cei născuţi înainte de vreme, chiar dacă sunt vlăstarul unui adulter, sunt daţi ingerilor purtători de grijă”. Deşi Petru nu este menţionat aici pasajul are acelaşi înţeles ca şi unul din citatele date de Clement Alexandrinul;

- Eusebiu (339 d.Hr.), în „Istoria bisericească, III. 2 şi 25”, face referire directă la Apocalipsa lui Petru;

- În lista celor „Şaizeci de cărţi”, un document datat în secolul al V-lea sau al VI-lea, Apocalipsa lui Petru este menţionată printre textele apocrife;

- Autorul de anale armean Mkhitan (secolul al XlII-lea), într-o listă de antilegomene ale Noului Testament, pomeneşte Apocalipsa lui Petru după Evanghelia după Toma.

 Din aceste relatări putem bănui că Apocalipsa lui Petru a fost scrisă înainte de sfârșitul secolului I şi că a cunoscut o largă circulaţie; a ajuns chiar să facă parte din  canon, dar până la urmă a fost respinsă şi, pe termen lung, uitată cu totul. Dar chiar şi înainte de descoperirea de la Akhmim, caracterul general al cărţii a fost dedus din rarele fragmente păstrate de vechii scriitori, precum şi din elemente comune conţinute în alte scrieri apocaliptice de mai târziu ce par să fi avut ca sursă ultimă o carte cum este Apocalipsa lui Petru.

  Apocalipsa lui Petru oferă cea mai veche mărturie din literatura creştină a acelor reprezentări imagistice ale raiului şi iadului care au exercitat o influență atât de răspandită şi de îndelungată. Imaginile sale se înrudesc foarte puţin sau deloc cu Cartea lui Daniel, Cartea lui Enoh sau Apocalipsa Sf. Ioan. Singurele sale paralele din scriptura canonică, cu excepţia notabilă a celei de-a Doua Epistole a lui Petru, se pot găsi în Isaia 66:24, Marcu 9:44, 48 şi în parabola din Luca 16:19.  Raiul din Apocalipsa lui Petru este asemănător cu Campiile Elizee şi cu Insulele Binecuvântaţilor, din literature păgână greacă!. Aici, sfinţii sunt încoronaţi cu flori şi sunt frumoşi la chip, intonând cântece de laudă în aerul înmiresmat, pe un tărâm strălucind de razele soarelui. Pe lângă acest rai, Noul Ierusalim al Apocalipsei lui Ioan pare auster, dar este o cetate spirituală: „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul”. La fel şi în cazul chinurilor prin care trec păcătoşii, în Apocalipsa lui Petru - aici nu ne aflăm în Sheolul evreiesc, sau printre focurile din câmpia lui Hinnom, ci ne aflăm printre caznele din Tartar şi noroiul clocotitor al lacului aherusian. De aceea nu este surprinzător că în viziunile de acelaşi gen de mai târziu chiar numele ce ţin de infernul grecesc sunt atribuite unor locuri din iad.

  Fragmentul începe în mijlocul unui discurs eshatologic al lui Iisus, exprimat probabil după înviere, fiindcă versetul 5 sugerează că discipolii au început să predice Evanghelia. Se termină brusc în momentul enumerării păcătoşilor din iad şi a pedepselor acestora. Fragmentele păstrate în scrierile lui Clement din Alexandria şi ale lui Methodiu au aparţinut probabil sfârşitului care nu s-a mai păstrat din carte; cel păstrat de Macarie cel Mare a aparţinut probabil discursului eshatologic de la început. Ţinând cont de întinderea întregii cărţi de la 270 de versete la 300, fragmentul de la Akhmim conţine aproape jumătate. Mai există şi o altă Apocalipsa a lui Petru, în arabă, scrisă mai târziu, ale cărei manuscrise se găsesc la Roma şi la Oxford. Se numeşte Apocalipsa lui Petru sau povestirea lucrurilor arătate acestuia de Iisus Hristos care s-au petrecut de la începutul lumii şi care se vor petrece până la sfarşitul lumii sau a doua venire a lui Hristos. Se spune că această carte a fost scrisă de Clement, căruia Petru i-a împărtăşit tainele ce i-au fost revelate, însuşi scriitorul numeşte această scriere „Librum Perfectionis sau Librum Completum”. Judecând din analiza textului acesteia, citat de Tischendorf, se poate spune că nu are nicio legătură cu opera de față.

Textul:

1. „...mulţi dintre ei vor fi profeţi mincinoşi şi vor propovădui felurite căi şi învăţături ale pierzaniei: 2. dar aceştia vor ajunge fii ai pierzaniei. 3. Apoi Dumnezeu se va pogorî peste cei credincioşi care sunt înfometaţi, însetaţi şi obidiţi şi le va curăţa sufletele în viaţa aceasta: şi îi va judeca pe fiii fărădelegii”. 4. Şi Domnul a mai spus: „Să mergem pe munte: Să ne rugăm”. 5. Şi mergând cu El, noi, cei doisprezece ucenici, ne-am rugat ca El să ne arate pe unul dintre fraţii noştri, drepţii care au părăsit lumea aceasta, ca să putem vedea ce fel de înfăţişare au şi, căpătând noi curaj (din aceasta), să îi îmbărbătăm şi pe cei care ne ascultă. 6. Şi în vreme ce ne rugam, au apărut dintr-o dată doi oameni care stăteau dinaintea Domnului către miazăzi, şi la care nu puteam să ne aţintim ochii; 7. căci de pe chipurile lor răzbătea o rază ca de soare, iar veşmântul lor strălucea aşa cum ochiul omului nu a văzut nicicând; căci nu se poate spune în cuvinte sau cuprinde cu mintea slava de care erau învăluiţi şi frumuseţea înfăţişării lor. 8. Şi în vreme ce priveam către ei, am rămas încremeniţi de uimire, fiindcă trupurile lor erau mai albe ca zăpada şi mai împurpurate decât trandafirul; 9. iar roşul era amestecat cu alb, şi nu pot spune cât de mare era frumuseţea lor, 10. fiindcă aveau părul inelat şi strălucitor şi le cădea frumos pe faţă şi pe umeri, ca şi când ar fi fost o ghirlandă împletită din nard şi flori felurit colorate sau precum un curcubeu pe cer, atâta erau de frumoşi. 11. Şi văzând atunci frumuseţea lor, am fost uluiţi, căci ei au apărut fără veste. 12. Şi m-am apropiat de Domnul şi am zis: „Cine sunt aceştia?” 13. El mi-a spus: „Aceştia sunt fraţii voştri, drepţii, ale căror înfăţişări voi aţi vrut să le vedeţi”. 14. Şi i-am spus: „Şi unde sunt toţi drepţii, şi care este locul în care ei stau şi au această slavă? 15. Şi Domnul mi-a arătat mie un ţinut nemărginit din afara lumii, răspândind strălucire şi lumină, iar văzduhul era luminat de razele soarelui şi pământul înflorea de flori ce nu se veştejeau şi era plin de miresme şi plante, cu flori frumoase şi nepieritoare şi încărcate de roade binecuvântate. 16. Şi atâta de puternică era mireasma lor că ajungea din locul acela până la noi. 17. Iar locuitorii acelui tărâm erau înveşmântaţi în lumina îngerilor strălucitori şi lumina lor era la fel până în ţara lor; şi îngerii pluteau printre ei. 18. Iar slava locuitorilor era la fel şi, într-un singur glas, ei înălţau laude Domnului Dumnezeu, bucurându-se în locul acela. 19. Domnul ne-a spus: „Acesta este locul marilor voştri preoţi, al oamenilor drepţi”. 20. Şi dinaintea acelui loc am văzut un altul, spurcat, care era locul de osândă; iar cei care erau pedepsiţi acolo şi îngerii osânditori aveau straie întunecate asemeni aerului din acel loc. 21. Şi acolo se aflau oameni spânzuraţi de limbă: şi aceştia erau hulitorii căii celor drepţi; iar dedesubtul lor ardea focul, pârjolindu-i şi pedepsindu-i. 22. Şi acolo era o mlaştină mare, plină de noroi încins, în care se aflau oamenii care stricaseră dreptatea, şi îngerii osânditori îi chinuiau. 23. Şi mai erau şi alţii, femei spânzurate de păr deasupra acelei mocirle care bolborosea: şi acestea erau cele care se împodobeau ca să săvârşească adulter; iar bărbaţii care se împreunaseră cu ele în spurcăciunea adulterului atârnau spânzuraţi de picioare cu capetele vârâte în mocirla aceea. Şi am zis: „N-am crezut că voi veni într-un astfel de loc”. 24. Şi am văzut ucigaşi şi pe cei care uneltiseră împreună cu ei aruncaţi într-un loc strâmtorat, plin de şerpi răi, loviţi de aceste fiare, şi astfel întorşi de pe o parte pe alta în acea osândă; şi viermi ca nişte nori întunecaţi îi chinuiau. Iar sufletele celor omorâţi de către ei stăteau şi priveau pedepsirea acelor ucigaşi şi spuneau: „O, Doamne, dreaptă este judecata Ta”. 25. Şi aproape de locul acela am văzut un alt loc îngust în care curgea sângele şi murdăria celor pedepsiţi şi arăta de parcă ar fi fost un lac. Şi acolo şedeau femei cărora sângele le venea până la gât, iar în faţa lor stăteau, jelind, mulţi copii care se născuseră din ele înainte de a le veni sorocul; iar dinspre ei săreau scântei de foc şi le izbeau pe femei în ochi: iar acestea erau blestematele care procreaseră şi-şi lepădaseră pruncii. 26. Alte femei şi alţi bărbaţi erau pârjoliţi în partea din mijloc şi erau aruncaţi întrun loc întunecat şi erau loviţi de duhuri rele, iar măruntaiele lor erau mâncate de viermi neobosiţi: iar aceştia erau cei care prigoniseră pe cei drepţi şi îi dăduseră prinşi. 27. Iar lângă aceştia erau alţi bărbaţi şi femei care îşi muşcau buzele, şi erau pedepsiţi să li se înfigă un fier încins în ochi: iar aceştia erau cei care batjocoriseră şi huliseră calea dreptăţii. 28. Şi în faţa lor se aflau alţi bărbaţi şi femei care îşi muşcau limbile, care aveau limbi de foc în gurile lor: şi aceştia erau martorii mincinoşi. 29. Iar într-un alt loc se aflau pietre mai ascuţite decât sabia ori secera, încinse la foc, iar femei şi bărbaţi în veşminte zdrenţăroase şi murdare se rostogoleau peste ele încoace şi încolo drept pedeapsă: iar aceştia erau bogaţii care se încrezuseră în bogăţiile lor şi nu avuseră milă de orfani şi văduve, şi nesocotiseră porunca lui Dumnezeu. 30. Iar într-un alt iaz mare - plin cu smoală, sânge şi mocirlă care bolborosea, stăteau femei şi bărbaţi cufundaţi până la genunchi: şi aceştia erau cămătarii şi cei care luaseră camătă la camătă. 31. Şi alţi bărbaţi şi femei erau azvârliţi de pe o stâncă până la poalele ei şi iarăşi erau duşi în vârf de cei care erau puşi să-i pedepsească să urce înapoi pe stâncă, iar deacolo aruncaţi din nou jos şi nu aveau răgaz de la această osândă: aceştia erau cei care îşi întinaseră  trupurile purtându-se ca femeile; iar femeile care îi însoţeau erau cele care se culcaseră una cu alta ca bărbat şi femeie. 32. Şi lângă stânca aceea era un loc cu mult foc şi se aflau acolo oameni care îşi făcuseră cu mâinile lor chipuri cioplite în loc de Dumnezeu. Iar alături de aceştia erau alţi bărbaţi şi femei, care aveau vergi şi se loveau unul pe celălalt fără să se oprească dintr-o astfel de pedeapsă. 33. Şi iarăşi alţii lângă ei, femei şi bărbaţi, arzând şi întorcându-se de pe o parte pe alta şi pârjolindu-se: şi aceştia erau cei care părăsiseră calea lui Dumnezeu. 

ALTE FRAGMENTE DIN APOCALIPSA LUI PETRU:

1. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 48: „De pildă, Petru spune în Apocalipsă că acei copii care sunt născuţi înainte de soroc vor fi de partea mai bună: şi că aceştia sunt încredinţaţi unui înger păzitor ca ei să poată primi o parte de cunoaştere şi să dobândească un loc mai bun după ce vor fi suferit ceea ce ar fi suferit dacă ar fi fost în trup: însă alţii vor obţine mântuirea doar ca fiinţe năpăstuite cărora li se arată milă, şi nu vor fi pedepsiţi, primind aceasta drept răscumpărare.”

2. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 49:  „Însă laptele femeilor care curge din pieptul lor şi se încheagă va zămisli mici fiare mâncătoare de carne: iar acestea se vor urca pe ele şi le vor sfâşia.”

3. MACARIE CEL MARE, Apocritica iv,6 cf.16: „În Apocalipsă lui Petru se spune: „Pământul va înfăţişa pe toţi oamenii înaintea lui Dumnezeu în ziua judecăţii, fiind el însuşi judecat, laolaltă cu cerul care îl cuprinde”.

4. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 41: „Scriptura spune că pruncii care au fost părăsiţi sunt încredinţaţi unui înger păzitor, de care ei sunt instruiţi şi astfel cresc, şi se spune că ei vor fi precum credinciosul care-i aici de o sută de ani.”

5. METHODIUS, Conviv, ii., 6: „Tot de acolo am aflat prin scripturile insuflate deDumnezeu că cei care nu se nasc la soroc sunt încredinţaţi unor îngeri păzitori, chiar dacă ei sunt rodul adulterului.”