DIN NOU DESPRE ENERGIA DE PUNCT ZERO!

 DIN NOU DESPRE ENERGIA DE PUNCT ZERO!

   „Peste multe generații de acum încolo, dispozitivele noastre vor funcționa cu energie ce poate fi obținută în orice punct din Univers. Este o chestiune de timp până când omul va ajunge să-și branșeze dispozitivele la această sursă de energie inepuizabilă și reală a naturii.” - Nicolae Tesla.  Ceea ce este necunoscut publicului larg și majorității instituțiilor științifice oficiale (școli, facultăți, etc.) este că în spațiul ce ne înconjoară, și dincolo de el, se află  un câmp de energie pe care Nicolae Tesla l-a numit „ether”, cum de altfel au făcut mulți alții înaintea lui. Tesla a fost unul dintre primii inventatori care a construit aparate capabile sa acceseze această energie. „Noi ne rotim în spațiul imens cu o viteză inimaginabilă; totul în jurul nostru se mișcă, se rotește, totul este impregnat de energie. Trebuie să existe o modalitate de a accesa această energie și a o folosi. Apoi cu energia obținută din sursa inepuizabilă a Universului, umanitatea va avansa cu pași gigantici. Simpla contemplare a acestor magnifice posibilități, ne expansionează mințile, ne întărește speranțele și ne umple inimile cu o supremă încântare.” - Nicolae Tesla - referiri la energia vidului în 1891. Existența acestui câmp de energie inepuizabil a fost demonstrată, de la Tesla încoace, de nenumărate experimente științifice moderne. Energia „punctului zero” este manifestată la nivel grosier, prin ceea ce numim materie; este starea cea mai densă pe care aceasta energie o poate lua. Energia punctului zero este un alt termen pentru a defini energia vidului sau etherul cum îl numea Tesla. Existența energiei vidului a fost dovedita în nenumărate rânduri prin efectul „Casimir”. Acest fenomen a fost prevăzut pentru prima dată de către Hendrick Casimir în 1948. El a prezis faptul că două plăci conductoare, situate într-un mediu vidat la o foarte mică distanța una de alta, sunt  împinse una spre cealaltă de către o forță misterioasă. Această forță apare din cauza fluctuațiilor Punctului zero, fluctuații care se manifestă ca urmare a particulelor virtuale ce apar și dispar în și din  manifestare. John Wheeler si Richard Feynaman de la Universitatea Princeton au estimat energia punctului zero pentru prima dată. Ei au calculat că o „cană” din energia punctului zero ar fi suficientă pentru a aduce în stare de fierbere toate oceanele lumii. Echivalența în materie, dacă am folosi faimoasa ecuație a lui Einstein este:

     E=mc² ar fi  10 ⁹⁴ gram/cm³  

  Prin urmare un centimetru cub de energie a punctului zero conține echivalentul în materie a mai mult decât întreaga masă a Universului. Contrar a ceea ce noi cunoaștem a fi materie, aceasta nu este altceva decât o formă  difuză  de manifestare a energiei, 9,99999 % din ceea ce noi numim materie nefiind altceva decât … spațiu.

  Odată ce lumea a aflat de existența punctului zero, o noua generație de „căutători de comori” a luat naștere. Mulți inventatori caută să descopere metode cât mai eficiente de accesare a acestei energii deoarece ea este gratuită și nu trebuie să plătești pentru ea. Odată ce ai învățat să o accesezi, poți să beneficiezi din abundență de ea întrucât aceasta energie se află în cantitate nelimitată în Univers. Imaginați-vă că televizorul dvs. și alte aparate electrice din gospodărie ar funcționa cu această energie, nemaifiind necesar să introduceți cablul în priză și să folosiți curentul  electric de la compania de electricitate. Vă imaginați ce ar însemna asta? Adio petrol! Într-o lume dependentă de petrol, multor oameni influenți cu afaceri în domeniul petrolului nu  le-ar plăcea să își piardă averea și puterea. Acesta este unul din motivele pentru care tehnologiile cu privire la energia vidului (și altele de acest fel) descoperite de-a lungul timpului, au fost împiedicate să apară pe scara largă.

 Unul din inventatorii contemporani care a reușit să pună la punct un dispozitiv care să acceseze energia vidului este Thomas Bearden , fizician, fost locotenent colonel în armata SUA.. Denumirea acestui dispozitiv este Motionless Electromagnetic Generator (MEG). Dispozitivul respectiv produce de 100 de ori mai multa energie decât consumă, nefiind în contradicție cu legea conservării energiei din termodinamică deoarece energia produsă în plus este extrasă din punctul zero sau ether.Un alt cercetător, Jean Louis Naudin, care a verificat teoria ce stă la baza funcționării acestui dispozitiv, construindu-l, confirmă acest lucru și anume că MEG este supraunitar ca randament (produce mai multă energie decât consumă). Bearden a aprofundat conceptele lui James Clerck Maxwell, părintele electrodinamicii clasice, descoperind că acestea au fost greșit înțelese, interpretate și simplificate de către fizicienii Lorentz și Oliver Heaviside, pentru o mai ușoară înțelegere. Bearden a observat că anumite ecuații din teoria lui Maxwell care făceau referire într-o formă sau altă la energia vidului, au fost trecute cu vederea și prin urmare, s-a omis și posibilitatea accesării și folosirii acestei energii. Bearden era bine documentat în legătură cu aceste ecuații având în vedere că însuși fizicianul Max Plank părintele fizicii cuantice, a confirmat validitatea ecuațiilor lui Maxwell, sugerând că acestea ar trebui luate în serios.

Thomas Valone şi energia punctului zero:  

  „Vidul este plin de energie”, spune fizicianul Thomas Valone şi îi îndeamnă pe  cercetătorii să folosească acest concept. În ultima vreme, specialiştii caută soluţii prietenoase cu mediul la criza de combustili prognozată pentru următorii ani. Una din aceste soluţii ecologice este implementarea unor noi surse de energie, bazate pe extragerea acesteia din straturile subatomice. La baza noilor surse energetice stau descoperirile din fizica cuantică şi cea relativistă, potrivit cărora sursa primară de energie este vidul cuantic, adică radiaţia 0 grade Kelvin (zero point energy) sau continuumul spaţio-temporal. Cu toate că „zero point energy” ar putea schimba viitorul lumii, foarte puţini fizicieni sau ingineri participă pe plan mondial la proiecte de dezvoltare energetică cu ajutorul acestui tip de energie. În general, oamenii de ştiinţă nu iau în serios faptul că energia punctului zero poate fi o sursă serioasă de energie, care să poată fi dezvoltată. Americanul Thomas Valone este unul din puţinii ingineri fizicieni şi consultanţi de mediu care au analizat îndeaproape modalităţile prin care acest tip de energie poate înlocui în viitor resursele actuale pentru producerea energiei. Profesorul Valone spune că teoria potrivit căreia vacuumul era gol nu mai stă în picioare, deoarece s-a demonstrat că el conţine de fapt o cantitate mare de energie. Valone consideră că, în cazul în care toate resursele de energie sunt anihilate, iar zona respectivă se apropie de „punctul zero de energie”, tot mai există energie utilizabilă din abundenţă. Cercetătorul spune că aşa se explică de ce heliul stă în stare lichidă chiar şi la câteva fracţiuni dintr-un grad Kelvin. În opinia lui Valone, gravitaţia şi energia sunt efectele „energiei punctului zero”. Unul din punctele tari ale cercetătorului Valone este demonstraţia prin care foloseşte „efectul Casimir” pentru obţinerea „energiei punctului zero”. Efectul Casimir poartă numele fizicianului olandez care, în 1948, a încercat să imagineze ce ar trebui să se întâmple dacă există cu adevărat o energie a vidului. Astfel, fizicianul a obţinut un rezultat surprinzător, potrivit căruia, dacă plasăm în vid două plăci conductoare, neîncărcate electric, atunci între ele se va produce o forţă de atracţie. Valone a demonstrat că, uneori, forţa Casimir este de respingere, din cauza condiţiilor termice şi magnetice. În unele cazuri, forţa îşi schimbă mişcarea odată cu creşterea temperaturii. Aceasta ajută la manipularea şi controlul energiei punctului zero. Valone arată că energia de la punctul zero poate fi folosită prin nanotehnologie. El mai spune că densitatea spectrală pentru energia punctului zero este de fapt a doua lege a radiaţiei, dată de fizicianul Plank. Valone vrea să-i convingă pe colegii săi cercetători să realizeze experimente în privinţa energiei punctului zero pentru a găsi noi soluţii în privinţa surselor de energie. În opinia lui, magneţii permanenţi pot fi o sursă inepuizabilă de energie pentru viitor. Gradientul magnetic este o sursă potenţială de energie, la fel ca şi alte gradiente dependente de energie. Valone dă ca exemple gradientul termic din pompele pentru căldură, gradientul voltaic şi cel hidroelectric, pentru fabricile de mare putere. „Până acum, noi nu am inventat nicio maşină cu gradient magnetic, care să meargă continuu. Avem aici exemplul cercetătorilor ruşi Roschin şi Godin, care au realizat un motor complex cu multirotor”, declară Thomas Valone. Cercetătorul aduce argumentul că rotaţia şi mişcarea orbitală a unui electron sunt aproape la fel ca starea energiei nucleare, care include, de asemenea, mişcare de rotaţie. Toate acestea, explică Valone, au legătură cu energia punctului zero prin faptul că atomul însuşi derivă din câmpul acestui tip de energie. Valone conchide că, prin înţelegerea energiei punctului zero, putem demonstra toate stările atomului, inclusiv mişcarea electronului. Câmpul magnetic al unui magnet permanent, total dependent de mişcarea electronilor, este susţinut de vacuumul câmpului energiei punctului zero. „De aceea, atunci când motoarele dependente de magneţii permanenţi vor fi comercializate, nu va mai fi un mister de unde vine energia”, a declarat Valone. El a mai spus că ceea ce oamenii de ştiinţă numesc vacuum fizic al spaţiului vibrează şi are fluctuaţii, iar aceste vibraţii şi fluctuaţii sunt tocmai esenţa energiei punctului zero. „Pentru mine, energia punctului zero este cheia către rezolvarea crizei energetice. Nu numai că am demonstrat că răsucirea protonilor derivă dintr-un câmp de vacuum, dar atomul însuşi derivă din câmpul energiei punctului zero.”

Thomas Valone - Curriculum vitae: este inginer fizician, fiind cunoscut în toată lumea pentru articolele şi cărţile despre energia punctului zero. Între 1976-1980 a fost  cercetător la Departamentul de Dezvoltare Scott Aviation; între  1981-1986  a fost  instructor la Colegiul Erie; între  1987-1990  a fost inginer la „Integrity Research Corporation”, Buffalo; în perioada 1996-1999 a fost examinator la „US Patent&Trademark Office”, Crystal City; din 1999 până în prezent este  preşedinte al „Integrity Research Institute”, Washington.