TEXTE APOCRIFE - CARTEA ÎNTÂI A LUI ADAM ȘI A EVEI.

TEXTE APOCRIFE - CARTEA ÎNTÂI A LUI ADAM ȘI A EVEI

  Versiunea biblică a Genezei nu este sursa acestei cărți, care pare să fie una dintre cele mai vechi apocrife, încât este imposibil de precizat data întocmirii ei. Ceea ce este cunoscut, este că apocrifa a fost scrisă de un autor necunoscut, o parte din ea fiind găsită în Talmud.

Cap I:

1 În ce-a de-a treia zi, Dumnezeu a plantat grădina în partea de răsărit a pământului, până la orizont, după care a fost numai apă, până la răsărit de soare, care a împrejmuit întreaga lume şi s-a întins până la poalele cerului.

2 Iar în partea de nord a grădinii, a fost situată o mare de apă, pură şi cristalină, bună la gust; şi nu era în ea nimic alceva; aşa că prin apa străvezie, ai fi putut privi în adâncimile pământului.

3 Şi când omul s-a spălat în ea, devenea curat că mai curat nu se putea şi mai alb decât albeaţa - chiar dacă era negru.

4 Dumnezeu a creat această mare după plăcerea Sa, căci a ştiut că-l va face pe om; care din cauză că avea să păcătuiască, va părăsi grădina şi se va naşte pe pământ şi drepţi vor muri, dar sufletele lor Dumnezeu le va învia în ziua de apoi; când se vor întoarce în trup şi se vor scălda în apa mării şi toţi se vor curăţa de păcate.

5 Dar când Dumnezeu l-a scos pe Adam din grădină, nu l-a lăsat în partea de nord în apropiere de mare, căci ar fi putut să se scalde în ea şi el şi Eva şi s-ar fi curăţit de păcatele lor; şi ar fi uitat ce-au făcut şi nu şi-ar mai fi adus aminte de păcatele pentru care au fost pedepsiţi.

6 Nici în partea de sud a grădini, Dumnezeu nu l-a lăsat pe Adam; căci la suflarea vântului dinspre nord, ar fi dus cu el mireasma spre partea de sud, a pomilor din grădină.

7 De aceea, Dumnezeu nu l-a lăsat pe Adam acolo, ca să nu miroase mireasma plăcută a pomilor ca să nu uite ce-a făcut şi să-şi afle consolare pentru cele făptuite, căci atunci nu s-ar fi curăţat de păcatele sale.

8 Totuşi în mila sa, lui Dumnezeu i-a părut rău pentru Adam, căci el pe toate le chiverniseşte după cum ştie el - La lăsat pe  părintele nostru Adam în partea de vest la graniţa grădini, căci acolo era pământul întins şi bogat.

9 Şi Dumnezeu i-a poruncit să locuiască într-o peşteră în stâncă - Peştera Comorilor în apropiere de grădină. 

Cap. II:

1 Însă când a ieşit din grădină afară, părinții noștri Adam şi Eva, au păşit neştiind încotro să meargă.

2 Şi când au ajuns către poarta deschisă a grădini, au văzut înaintea lor pământul întins, acoperit cu pietre mici şi mari şi cu nisip; şi li s-a făcut frică şi au început a tremura şi au căzut cu faţa la pământ, de frica care i-a cuprins; şi au stat ca morţi.

3 Fiind tot timpul în grădina cea splendidă cu fel de fel de pomi, de toate soiurile - s-au văzt acum pe un pământ străin, pe care nu l-au cunoscut şi nu l-au mai întâlnit.

4 Căci au fost tot timpul protejaţi de slava acelei naturi splendide şi nu au avut inimile dedate la lucruri pământeşti.

5 Atunci lui Dumnezeu i s-a făcut milă de ei şi când i-a văzut căzuţi în faţa porţi, El a trimis Cuvântul Său la părintele Adam şi Eva şi i-a ridicat.

Cap. III:

1 Şi Dumnezeu i-a zis lui Adam: „Am poruncit pe acest pământ să fie zile şi ani şi tu şi seminţia ta veţi trăi şi umbla pe el, până la împlinirea zilelor şi anilor; când îţi voi trimite Cuvântul care te-a creat pe tine şi findcă ai păcătuit, Cuvântul care te-a făcut, va ieşi din grădină la tine şi te va învia căci ai fost căzut.

2 Da, Cuvântul te va salva pe tine după ce se vor împlini cinci zile şi jumătate.”

3 Însă auzind aceasta Adam de cinci zile şi jumătate, nu a înţeles nimic din cuprinsul lor.

4 Căci a gândit că vor fi doar cinci zile şi jumătate, până la capătul lumi.

5 Şi a plâns Adam şi s-a văitat, ca Dumnezeu să-i explice aceasta.

6 Atunci Dumnezeu în mila Sa pentru Adam, care a fost făcut după chipul şi asemănarea Lui, i-a explicat că este vorba de cinci mii cinci sute de ani; şi cum va veni Unul şi-l va salva pe el şi seminţia sa.

7 Căci înainte de a face acest legământ, Dumnezeu cu părintele nostru Adam, Eva, a luat un fruct din pomul oprit din grădină şi i-a dat să mănânce din el.

8 Şi când a fost scos din grădină, părintele Adam, a trecut pe lângă pom şi a văzut în ce mod Dumnezeu i-a schimbat înfăţişarea, acum fiind uscat.

9 Şi i s-a făcut frică lui Adam, când a văzut şi a tremurat şi a căzut jos; însă Dumnezeu în mila Sa l-a ridicat şi a făcut legământul cu el.

10 Şi iarăşi când a văzut Adam la poartă pe heruvim cu sabia de foc în mână şi când acesta s-a mâniat şi s-a încruntat, le-a fost din nou frică şi lui Adam şi lui Eva, gândind că-i va omorâ pe amândoi; Şi au căzut cu faţa la pământ şi au tremurat de frică.

11 Dar lui i-a părut rău pentru ei şi le-a arătat milă; şi întorcându-se a urcat la cer şi rugându-se Domnului, a zis: -

12 „Doamne, Tu mi-ai spus să păzesc poarta grădini cu sabia de foc.

13 Dar când slujnici tăi Adam şi Eva, m-au văzut, au căzut cu feţele la pământ şi au rămas ca morţi. Doamne, ce să facem cu slujnici tăi?”

14 Atunci lui Dumnezeu i-a părut rău de ei şi le-a arătat milă şi le-a trimis pe Îngerul Său să-i ţină la poartă.

15 Şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Adam şi Eva şi i-a ridicat.

16 Şi a zis Domnul către Adam: „Ţi-am spus că la sfârşitul celor cinci zile şi jumătate, Eu voi trimite Cuvântul meu şi te va salva.

17 Prin urmare întăreşte-ţi inima şi aşează te în Peştera Comorilor, de care ţi-am mai spus.”

18 Şi când a auzit Adam Cuvântul lui Dumnezeu, s-a întărit prin cele auzite. Căci El i-a spus cum îl va salva.

 Cap. IV:

1 Însă ieşind din grădină, Adam şi Eva iarăşi s-au tulburat;

2 Şi când a privit Adam la trupul său care s-a distrus, mai tare s-a zbuciumat, el şi Eva de ceea ce au făcut; Şi au coborât încet spre Peştera Comorilor.

3 Şi ajunşi acolo Adam iarăşi a plâns şi a spus Evei: „Vezi această peşteră care va fi locul nostru în această lume şi loc de pedeapsă!

4 Se compară ea cu grădina? Ce se poate asemăna de aici cu grădina?

5 Ce este stânca aceasta, pe lângă copaci? Ce este întunecimea aceastei peşteri, pe lângă lumina grădini?

6 Ce este scorbura aceasta să ne adăpostească, în comparare cu mila Domnului, care ne-a umbrit?

7 Ce este lutul acesta de jos, pe lângă pământul din grădină? Pământul acesta plin de pietre, faţă de acela sădit cu pomi gustoşi?”

8 Şi iarăşi i-a mai zis Adam, Evei: „Priveşte-ţi ochii tăi şi ai mei, cărora înainte îngeri cerului le-au dat slavă, fără amânare.

9 Însă acum, nici nu mai vedem cum am văzut; ochii noştri s-au făcut acum din carne, ei nu mai pot vedea cum au văzut înainte.”

10 Şi iarăşi a vorbit Adam lui Eva: „Ce sunt trupurile noastre astăzi, faţă de cele de ieri, când ne-am desfătat în grădină?”

11 După aceste spuse, Adam n-a voit să intre în peşteră sub stâncile care stăte-au deasupra.

12 Şi umilit, Adam şi-a zis: „Dacă voi intra în peşteră, voi păcătui din nou.”

Cap. V:

1 Totuşi până la urmă, au intrat în peşteră şi Adam şi Eva şi au început a se ruga, în limba lor, nouă necunoscută, dar care ei o ştiau.

2 Şi cum s-a rugat Adam şi şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut tavanul peşteri care i-a fost acoperiş deasupra capului, neputând să vadă cerul, nici pe Dumnezeu; şi a plâns şi s-a lovit în piept, până ce nu a căzut, rămas ca mort.

3 Şi Eva a început a se zbuciuma; căci a crezut că este mort.

4 Atunci, ea şi-a ridicat mâinile spre Dumnezeu, iplorându-l pentru milă, zicând: „O, Dumnezeule, iartă-mi păcatul meu, pe care l-am făcut şi nu-l ţine minte împotriva mea.

5 Căci eu am făcut pe slujnicul Tău să păcătuiască în grădină şi să cadă din lumină în întuneric şi din locaşul plăceri în această închisoare.

6 O, Dumnezeule, priveşte asupra acestui slujnic al Tău şi ridică-l din moartea sa, să se poată căi şi ispăşi de păcatele sale pe care le-a comis prin mine.

7 Nu-i lua sufletul deodată, ci lasă-l să trăiască după măsura ispăşiri sale şi fie voia Ta, ca înainte de moartea lui.

8 Iar dacă nu vei binevoi să-l înviezi, o Dumnezeule, atunci ia-mi şi sufletul meu ca să fiu ca el; şi nu mă lăsa în această pustie singură; căci singură nu pot sta în această lume ci numai cu el.

9 Căci Tu, Dumnezeule ai făcut ca un somn să vină peste el şi ai luat o coastă din el şi ai întors carnea înapoi, prin puterea Ta divină.

10 Şi Tu i-ai luat coasta şi m-ai făcut pe mine femeie, frumoasă ca şi pe el, cu inimă, cu raţiune şi cuvânt, în carne ca şi pe el; şi Tu m-ai făcut după asemănarea şi înfăţişarea lui, prin mila şi puterea Ta.

11 O, Doamne, eu şi el, una suntem şi Tu Dumnezeule, eşti Creatorul nostru, Tu eşti Acela care ne-ai făcut pe amândoi în aceiaşi zi.

12 De aceea, Dumnezeule, dă-i viaţă, ca să poată fi cu mine pe acest pământ străin, să trăim pe el după schimbarea noastră.

13 Dar dacă nu Vei voi să-i dai viaţă, atunci ia-mă şi pe mine ca pe el; ca amândoi să murim şi în aceiaşi zi.”

14 Şi mai tare a plâns Eva şi a căzut deasupra părintelui nostru Adam; în zbuciumarea ei.

Cap. VI:

1 Apoi Dumnezeu a privit asupra lor, în felul cum s-au ruinat de moarte;

2 Ca să-i ridice şi să-i tămăduiască.

3 De aceea, a trimis Cuvântul Său la ei, ca să-i întărească şi să-i stăpânească.

4 Şi Domnul a zis către ei: „Schimbarea voastră, s-a întâmplat la voia voastră, până aţi stat în grădină.

5 De liberă voie aţi păcătuit în dorinţa voastră de-a vă preamări şi de-a vă exalta, să fiţi ca mine; de aceea v-am deprivat de splendoarea naturi în care aţi fost şi v-am scos afară din grădină, pe acest pământ inaccesibil şi plin de asprime.

6 Dacă doar nu va-ţi fi întors de la poruncile mele şi aţi fi păstrat legea Mea şi nu aţi fi mâncat din fructul pomului, în apropierea căruia v-am interzis să păşiţi. Căci doar erau pomi cu fructe mai bune decât acela.

7 Însă netrebnicul Satana; ieşind din moşia sa anterioară şi din râvna sa; şi neavând intenţii bune în Mine, care-le de când l-am creat mi-a fost neascultător şi a căutat să se preamărească; aşa că l-am azvârlit jos din cer - căci el este acela care a făcut plăcut pomul în ochii voştri, până ce nu aţi mâncat din el şi ia-ţi dat lui ascultare.

8 Astfel aţi încălcat porunca Mea şi de aceea v-am adus la această durere.

9 Căci Eu sunt Dumnezeu şi Creator şi eu nu-mi făuresc făpturile mele ca să le nimicesc; ci după ce mi-au stârnit mânia, îi pedepsesc cu plăgi cumplite, până se vor căi.

10 Dar dacă nu se vor căi, ci vor urma în urâciunile lor, ei vor fi blestemaţi pe vecie.”

Cap. VII:

1 Când Adam şi Eva au auzit aceste lucruri, au suferit şi au suspinat, mai mult; însă şi-au întărit inima în Dunmnezeu, căci acum şi-au dat seama că Domnul le este ca şi un părinte; din care motiv au plâns înaintea Lui şi au cerut milă de la El.

2 Atunci lui Dumnezeu i-a părut rău de ei, spunând: „Adame, am făcut legământ cu tine şi nu mă voi întoarce de la el; dar nici nu te voi lăsa să te întorci în grădină, până ce nu se va împlini legământul Meu de cinci zile şi jumătate.”

3 Atunci Adam a spus către Dumnezeu: „Doamne, Tu care ne-ai făcut pe noi şi care ne-ai pus să fim în grădină; şi până să nu păcătuiesc, Tu ai lăsat toate fiarele să vină la mine, ca să le dau nume.

4 Căci harul Tău a fost peste mine; şi am numit pe fiecare în parte în acord cu părerea Ta; şi pe toate le-ai supus mie.

5 Însă acum Doamne Dumnezeule, că m-am întors de la poruncile Tale, toate fiarele s-au ridicat împotriva mea să mă sfâşie pe mine şi pe Eva slujnica ta; şi ne vor şterge de pe faţa pământului

6 De aceea, Te conjur, Dumnezeule căci ne-ai scos din grădină afară şi ne-ai adus aici, nu ne lăsa ca fiarele să ne sfâşie.”

7 Atunci Dumnezeu auzind aceasta, a avut milă de el şi i-a zis că fiarele câmpului au vrut să-l sfâşie pe el şi Eva, fiindcă El, Domnul a fost supărat pe ei din cauza păcatului lor.

8 Apoi a poruncit Dumnezeu fiarelor şi păsărilor şi tuturor vieţuitoarelor de pe pământ, să vină la Adam şi să se împace cu el şi să nu-i mai necăjească, pe el şi Eva şi nici pe cei drepţi din seminţiile lor.

9 Atunci fiarele i-au dat ascultare lui Adam, după porunca lui Dumnezeu; în afară de şarpe, pe care Dumnezeu s-a mâniat; care a spus: „Eu nu voi veni la Adam, cu fiarele.”

Cap. VIII:

1 Atunci Adam a plâns şi a spus: „Dumnezeule până am locuit în grădină şi inimile noastre au fost înălţate, noi am văzut îngeri cum cântă cântări de laudă în cer, da acum nu-i putem auzi, după cum am fost obişnuiţi; iar când intrăm în peşteră, întreaga creaţie este ascunsă de noi.”

2 Apoi Dumnezeu, Domnul a spus către Adam: „Când ai fost supusul Meu, tu ai avut o natură celestă în tine şi de aceea ai putut vedea aceste lucruri îndepărtate atât de mult. Însă prin schimbarea ta, natura ta strălucitoare a fost îndepărtată de la tine; şi nu ţi-a fost lăsat să vezi lucruri ne văzute, ci doar pe cele văzute; după posibilităţile trupului celui în carne; care este mărginit.”

3 Când au auzit aceasta, Adam şi Eva de la Dumnezeu, s-au mâhnit adânc; i-au dat slavă şi i-au slujit Lui cu durere în inimă.

4 Apoi Dumnezeu a plecat de la ei.

Cap. IX:

1 Atunci Adam şi Eva, au ieşit din peştera Comorilor şi au mers aproape de poarta grădini şi acolo s-au oprit şi au plâns, căci au fost alungaţi din ea.

2 Căci până erau acolo, Adam şi Eva, vene-au spre poarta din partea de sud a grădini, unde era situat izvorul, care curgea din rădăcina Pomului Vieţi, care s-a scurs de aici în patru râuri de pe pământ.

3 Atunci ei s-au dus aproape de izvor şi au privit şi au văzut că apa izvorăşte de desuptul rădăcini Pomului Vieţi din grădină.

4 Şi a plâns Adam şi s-a zbuciumat şi s-a lovit în piept, căci a fost alungat din grădină şi a zis către Eva: -

5 „Pentru ce ai adus peste mine, peste tine şi peste toată seminţia noastră, pe capul nostru, atâtea plăgi şi necazuri?”

6 Iar Eva i-a răspuns lui: „De ce te zbuciumi şi ce ai văzut de mă întrebi astfel?”

7 Şi el a zis: „Oare tu nu vezi această apă care a fost cu noi în grădină, care udă toţi pomi şi se scurge de aici?

8 Iar noi când eram în grădină, nu am dus grijă de ea, ci acum de când ne găsim pe acest pământ străin, iubim aceste lucruri.”

9 Şi Eva când a auzit aceste spuse de la el, a început a plânge şi de jalea care i-a cuprins, au căzut în apă; şi au vrut să se înece, ca să scape de aceste ostilităţi. 

Cap. X:

1 Atunci Dumnezeu, în mila şi graţia Sa, a privit asupra lor, cum plutesc pe apă gata să moară şi a trimis un înger, care i-a scos din apă şi i-a aşezat la mal fiind ca şi morţi.

2 Apoi îngeru s-a întors la Dumnezeu şi a spus: „Dumnezeule, făpturile Tale şi-au dat duhul.”

3 Atunci a trimis Dumnezeu Cuvântul Său la Adam şi Eva, să-i învie din morţi.

4 Şi după ce-a fost înviat, Adam a zis: „Dumnezeule, până am fost în grădină, noi n-am dus lipsă de nimic şi n-am avut grijă de această apă, ci de când suntem pe acest pământ ostil, noi nu putem fără ea.”

5 Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Adam: „Până ce ai fost sub stăpânirea mea ai fost un înger strălucitor, tu n-ai ştiut de această apă.

6 Însă după ce te-ai lepădat de poruncile mele, tu nu poţi trăi fără apă, unde să-ţi speli trupul ca să crească; căci el este acum ca cel al fiarelor şi are nevoie de apă.”

7 Când au auzit aceasta, Adam şi Eva au bufnit în plâns amarnic; şi Adam l-a implorat pe Dumnezeu să-i lase să intre înapoi în grădină.

8 Însă Dumnezeu i-a zis lui Adam: „Eu ţi-am făcut o promisiune; când timpul se va împlini, Te voi întoarce înapoi în grădină, pe tine şi seminţia ta ce-a dreaptă.”

9 Şi Dumnezeu a încetat să mai comunice cu Adam. 

Cap. XI:

1 Atunci Adam şi Eva au simţit setea şi arşiţa şi jalea.

2 Şi Adam a zis Evei: „Noi nu vom bea din apa aceasta chiar dacă vom muri. Căci această apă când va pătrunde în noi, va spori pedepsele noastre şi ale fiilor noştri, care vor veni după noi.”

3 Şi ambii au plecat de la apă şi n-au băut deloc, ci au intrat în peştera Comorilor.

4 Însă acolo, Adam n-a putut s-o vadă pe Eva, auzind doar zgomotele pe care le făcea ea. Şi nici ea n-a putut să-l vadă pe Adam, ci doar zgomotul produs de el.

5 Atunci Adam a plâns cu durere mare şi s-a bătut pe piept şi sculându-se în picioare, a întrebat-o pe Eva: „Unde eşti tu?”

6 Iar ea a răspuns: „Sunt aici, stau în întunericul acesta.”

7 Iar el i-a răspuns: „Îţi aduci aminte de strălucirea în care am trăit, până eram în grădină?

8 Adu-ţi aminte Eva, de slava noastră din grădină. Aminteşte-ţi de pomii care ne-au ţinut umbră, până ne plimbam printre ei.

9 Căci până eram în grădină, nu ştiam nici de noapte, nici de zi. Gândeşte te la Pomul Vieţi, la râul ce izvora din el şi la strălucirea ce se revărsa asupra noastră! Aminteşte-ţi de pomul grădini şi de slavă!

10 Gândeşte-te, gândeşte, la acea grădină în care nu era întuneric.

11 Căci întunericul din peşteră ne-a împrejmuit şi nu ne mai putem vedea unul pe celălalt şi nici frumuseţile acestei lumi.” 

Cap. XII:

1 Atunci s-au lovit în piept şi el şi Eva şi au jelit toată noaptea, până nu au căzut jos, suspinând pe parcursul nopţi în Miazia.

2 Şi s-a lovit pe sine Adam şi s-a aruncat jos, remuşcat de dureri din cauza întunericului şi a stat acolo întins, de parcă ar fi mort.

3 Dar Eva auzind zbuciumarea lui când a căzut la pământ; şi l-a căutat cu mâinile şi l-a găsit jos.

4 Atunci s-a temut să mai rămână cu el.

5 Însă Domnul cel milostiv, a privit spre moartea lui Adam şi spre tăcerea Evei de frica întunericului.

6 Şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Adam şi l-a ridicat din moarte sa şi i-a deschis gura Evei, ca să poată vorbi.

7 Apoi Adam sculându-se de jos, a spus: „Dumnezeule, unde s-a îndepărtat lumina de la noi şi a căzut acest întuneric? De ce ne-ai lăsat în acest întuneric? De ce ne provoci asemenea plăgi nouă?

8 Şi această întunecime, din ce păcat a venit peste noi? Căci este aşa de întuneric că nici nu ne putem vedea.

9 Căci am fost aşa multă vreme în grădină, unde n-am văzut, nici n-am ştiut de întuneric. Eu nu m-am ascuns de Eva, nici ea de mine, ca să nu mă vadă; şi nicio întunecime n-a venit peste noi, să ne despartă.

10 Ci am fost amândoi în lumina ce-a strălucitoare. Eu am putut s-o văd pe ea şi ea pe mine. Dar de când am venit în această peşteră, întunericul s-a lăsat asupra noastră şi ne-a despărţit; eu nu o văd pe ea şi ea nu mă vede pe mine.

11 Doamne, oare Tu ne-ai pedepsit în felul acesta?„

Cap. XIII:

1 Atunci Dumnezeu care este milostiv, cu părere de rău a auzit vocea lui Adam şi i-a zis:

2 „Adame, atâta timp cât îmi dă Mie ascultare îngerul cel bun, peste el umbreşte splendoarea lumini; asupra lui şi asupra mulţimi sale;

3 Dar când Mi se opune poruncilor Mele, eu îl lipsesc de natura lui strălucitoare şi el devine întunecat.

4 Căci până este în ceruri, în împărăţia lumini, el nu ştie de întuneric.

5 Dar după ce mi se opune, Eu îl arunc din cer pe pământ; iar acest întuneric cade peste el.

6 Şi peste tine Adame, căci până ai fost în grădina Mea şi mi-ai dat ascultare Mie, n-ai ştiut de întuneric.

7 Dar când am auzit de neascultarea ta, te-am depărtat de acea strălucire. Iar din cauza milei Mele, Eu nu te-am aruncat în întuneric, ci ţi-am făcut trup din carne, peste care ţi-am întins această piele, să te apere de frig şi căldură.

8 Căci dacă Mi-aşi fi lăsat mânia din greu să cadă asupra ta, te-aşi fi nimicit, te-aşi fi aruncat în întuneric şi ai fi fost ca şi mort.

9 Dar în mila Mea, te-am făcut aşa cum eşti; după cum nu Mi-ai ascultat porunca; Adame te-am aruncat din grădină şi te-am adus aici pe acest pământ şi ţi-am poruncit să trăieşti în această peşteră, iar întunericul a căzut peste tine fiindcă Mi te-ai opus.

10 Însă Adame, noaptea aceasta nu va rămâne veşnic, ci doar pentru douăsprăzece ore, după care va veni din nou lumina zilei.

11 Prin urmare, nu mai suspina, nici nu te mai zbuciuma şi nu mai spune în inima ta că noaptea este lungă şi păcătoasă şi nu mai spune în inima ta că eu te pedepsesc cu asemenea plăgi.

12 Ci întăreşte-ţi inima şi nu-ţi fie frică. Acest întuneric nu este o pedeapsă. Ci am făcut ziua şi am pus un soare să o lumineze, ca tu şi urmaşi tăi să poată munci.

13 Căci Eu am ştiut că tu vei păcătui şi te vei schimba şi că vei fi adus pe acest pământ. Totuşi Eu nu te-am silit pe tine şi nu te-am osândit în păcatul tău, nici prin căderea ta din lumină în întuneric; şi din grădină pe acest pământ.

14 Căci te-am făcut din lumină şi voi scoate fii de lumină din tine şi din cei ca tine.

15 Căci tu n-ai păzit o zi oprunca Mea; până să termin facerea şi să le binecuvântez pe toate.

16 Atunci ţi-am poruncit să nu mănânci din pom; deşi am ştiut că Satana, care s-a înşelat singur, te va înşela şi pe tine.

17 Şi ţi-am făcut cunoscut să nu te apropii de acest pom şi nici să nu mănânci din el, nici să guşti, nici să stai sub el, nici să guşti din el.

18 Oare nu ţi-am spus toate acestea ţie, Adame şi tu totuşi ai păcătuit, dar dacă nu-ţi dădeam nici o poruncă, tu M-ai fi înjosit din cauza aceasta.

19 Ţi-am poruncit şi te-am prevenit şi totuşi ai căzut. Aceasta se întâmplă ca făpturile Mele să nu mă înjosească, ci înjosirea să cadă asupra lor.

20 Şi aşa am făcut pentru tine, Adame şi pentru urmaşi tăi, ziua să poată vedea şi lucra şi a trudi; şi am făcut noaptea pentru ei să se poată odihni de lucrul lor; şi pentru fiarele câmpului, să meargă noaptea să-şi caute hrana.

21 Ci puţin din noapte a mai rămas, Adame, iar lumina zilei va veni.” 

Cap. XIV:

1 Atunci Adam i-a spus lui Dumnezeu: „Doamne, ia-mi sufletul meu, să nu mai văd această umbră; s-au du-mă în altă parte, unde nu este întuneric.”

2 Însă Domnul Dumnezeu i-a spus lui Adam: „Adevărat îţi spun ţie, că acest întuneric va trece de la tine, căci zilele tale sunt numărate, până se va împlini legământul Meu; când te voi salva şi te voi întoarce în grădină, în reşedinţa lumini unde ai fost, unde nu este întuneric. Te voi aduce înapoi în împărăţia cerului.”

3 Şi iarăşi i-a mai spus Dumnezeu lui Adam: „Toată urâciunea pe care ţi-ai adus-o pe capul tău, din cauza păcatului, nu te va elibera de mâna Satanei şi nu te va scăpa.

4 Ci te voi scăpa Eu; când voi coborâ din cer, îmi Voi lua trup din seminţia ta şi Voi trăi în ostilităţile în care trăieşti tu şi Voi suferi; atunci întunericul care a venit asupra ta în această peşteră, va veni asupra Mea în mormânt, când Voi fi în trup din seminţia ta.

5 Şi Eu care sunt fără sfârşit, Voi fi supus celor trecătoare, precum fiii oamenilor, ca să te scap.”

6 Şi Dumnezeu a plecat de la Adam.

Cap. XV:

1 Atunci Adam şi Eva, au plâns şi le-au părut rău din motivele auzite de la Dumnezeu, că nu vor fi întorşi în grădină, până la împlinirea zilelor; dar mai mult din cauză că Dumnezeu le-a spus că El va suferi pentru iertarea lor.

Cap. XVI:

1 După aceasta, Adam şi Eva, tremurând ca de obicei în peşteră, s-au rugat şi au plâns până nu s-a făcut de ziuă.

2 Iar când au văzut lumina că se reântoarce la ei, s-au liniştit de frică şi şi-au întărit inimile.

3 Apoi Adam a ieşit din peşteră şi când a ajuns la gura ei şi s-a întors spre răsărit, a văzut răsăritul de soare şi razele sale căzând peste el, care l-au încălzit, iar lui i s-a făcut frică, crezând în inima sa că flacăra s-a lăsat să-l ardă.

4 Atunci a început a plânge şi a se lovi în piept şi a căzut cu faţa la pământ, cu durere spunând:

5 „O, Doamne, nu mă arde şi nu-mi lua deja viaţa de pe pământ.”

6 Căci el a gândit că soarele era Dumnezeu.

7 Cu atât mai mult, cu cât din grădină se auzea glasul lui Dumnezeu şi zgomot, făcându-i frică. Adam n-a mai văzut lumina strălucitoare a soarelui nici vreo flacără care să-i ardă pielea. 

8 De aceea i-a fost frică de soare, când razele sale l-au cotropit, crezând că Dumnezeu vrea să-l nimicească prin foc căci s-au împlinit zilele de care i-a spus.

9 Şi a mai gândit el: „Dumnzeu nu m-a nimicit prin întunericul care a fost, ci ne va nimici acum prin căldura focului.”

10 Dar până a gândit el aşa în inima lui, Cuvântul lui Dumnezeu, a venit la el şi i-a spus: -

11 „Adame, scuală-te şi te ridică, căci acest soare nu este Dumnezeu, ci a fost făcut ca să de-a lumină ziua, de care ţi-am vorbit în peşteră când ţi-am spus că ziua vei avea lumină.

12 Dar Eu sunt Dumnezeu, care va fi cu tine noaptea.”

13 Şi Dumnezeu a plecat şi n-a mai vorbit cu Adam.

Cap. XVII:

1 Atunci Adam şi Eva au ieşit din peşteră şi au mers în jurul grădini.

2 Şi cum s-au apropiat de poarta dinspre apus, prin care a fost Satana alungat, când i-a înşelat pe Adam şi Eva, ei l-au zărit pe Satana, transformat în şarpe, care se zvârcolea lingând praful de pe jos. Arăta jalnic, din motiv că a fost blestemat de Dumnezeu;

3 Căci înainte şarpele a fost cel mai exaltat dintre toate fiarele, iar acum s-a schimbat şi a devenit odios şi cel mai inferior dintre toate ele, târându-se pe burtă.

4 Cândva a fost cel mai înflăcărat dintre toate fiarele, acum a devenit cel mai urât dintre toate. O dată el se hrănia cu ce-a mai bună hrană, iar acum cu praf. O dată a trăit în locul cel mai frumos, iar acum în praf.

5 O dată a fost cel mai mândru dintre toate dobitoacele, ele rămânând stupefiate de frumuseţea sa, acum însă era dispreţuit de ele.

6 O dată a trăit într-un loc superb, în care toate dobitoacele au venit de pretutindeni, la locul de unde se adăpa el, toate se adăpau; iar acum fiind veninos din blestemul lui Dumnezeu, toate dobitoacele fugeau de el, neadăpându-se unde se adapă el.

Cap. XVIII:

1 Când a văzut şarpele cel blestemat pe Adam şi Eva, şi-a umflat capul, stând în coadă, cu ochii roşii ca sângele, gata să-i omoare.

2 Şi s-a lăsat la Eva şi s-a luat după ea; până ce Adam stătea de-o parte, plângând, căci n-a avut niciun băţ să-l lovească pe şarpe.

3 Însă din dragoste pentru Eva, Adam s-a apropiat de el şi l-a prins de coadă, iar el s-a întors către Adam şi i-a zis: -

4 „Adame, din cauza ta şi a lui Eva, am ajuns în felul acesta să mă târăsc pe burtă.” Apoi prin puterea sa mare, i-a doborât pe Adam şi Eva jos şi s-a suit peste ei, gata să-i omoare.

5 Însă Dumnezeu a trimis un înger şi l-a alungat pe şarpe de la ei şi i-a ridicat de jos.

6 Atunci Cuvântul lui Dumnezeu a venit la şarpe şi i-a zis: „Prima dată te-am făcut volubil şi te-am pus să te târăşti pe burtă, dar nu ţi-am luat graiul.

7 Acum, pe vecie să fi mut şi să nu mai vorbeşti, nici tu nici neamul tău, căci prima dată ai vrut să-mi ruinezi făpturile Mele, să le supui ţie, iar acum ai voit să-i omori.”

8 Atunci pe loc şarpele a muţit şi n-a mai putut să vorbească.

9 Şi din porunca lui Dumnezeu, un vânt s-a lăsat din cer şi l-a suflat pe şarpe departe de Adam şi Eva, aruncându-l pe malul mări în ţara din India.

 Cap. XIX:

1 Însă Adam şi Eva au stat a plânge din nou înaintea lui Dumnezeu spunând: -

2 „Doamne, când am stat în peşteră am spus astfel către Tine, Domnul meu, fiarele de pe câmp mă vor prinde şi mă vor sfâşia şi mă vor şterge de pe faţa pământului.”

3 Atunci Adam de necazul său s-a lovit în piept şi a căzut la pământ ca mort; atunci a venit la el Cuvântul lui Dumnezeu, care l-a ridicat şi i-a zis:

4 „Adame, niciuna dintre aceste fiare, nu te va atinge, căci am lăsat să vină la tine toate dobitoacele, dar pe şarpe nu l-am lăsat, căci s-ar fi ridicat şi ai fi tremurat şi frica de el ar fi intrat în inima ta.

5 Căci eu am ştiut că cel blestemat este rău, de aceea nu la-şi fi lăsat să se apropie de tine.

6 Dar acum întăreşte-ţi inima şi nu-ţi mai fie frică; căci Eu voi fi cu tine, până la capătul zilelor tale.

Cap. XX:

1 Apoi a plâns Adam, spunând: „Dumnezeule, du-ne în altă parte de aici, ca şarpele să nu mai poată veni din nou la noi şi să se ridice împotriva noastră; căci o va aştepta pe Eva singură şi o va omorâ, căci ochii lui sânt hidoşi şi răi.”

2 Dar Dumnezeu i-a răspuns lui Adam şi Eva: „Înbărbătaţivă-ţi şi nu vă fie frică, Eu nu-l voi lăsa să se apropie de voi; căci l-am alungat departe de la voi, de pe acest munte şi nu l-am lăsat pe el să vă poată face rău.”

3 Atunci Adam şi Eva i-au slujit lui Dumnezeu şi i-au dat mulţumire şi slavă, căci i-a scăpat de la moarte.

Cap. XXI:

1 Apoi Adam şi Eva, au plecat să cerceteze împrejurimile.

2 Însă căldura zilei s-a lăsat asupra lor, ca o flacără şi feţele lor au început a transpira şi au început a plânge înaintea Domnului.

3 Locul unde erau ei era situat pe u munte înalt în partea de vest a Grădinii.

4 Atunci Adam s-a aruncat jos de la înălţime şi s-a zgâriat pe faţă şi mult sânge i-a curs şi a rămas ca mort.

5 Între timp Eva care era sus pe munte, a început a se zbuciuma din cauza lui.

6 Şi a spus: „Nu mai vreau să trăiesc fără el, căci toate acestea ce i s-au întâmplat lui sunt din cauza mea.”

7 Atunci şi ea s-a aruncat în urma lui şi s-a lovit şi s-a rănit de stânci şi a rămas la pământ ca moartă.

8 Dar milostivul Dumnezeu, a privit asupra făpturilor Sale, Adam şi Eva care au căzut jos şi a trimis Cuvântul Său, să-i ridice.

9 Şi i-a zis El lui Adam: „Adame, toate aceste necazuri pe care ţi le aduci pe capul tău, nu vor schimba Legea Mea, nici legământul Meu de cinci mii cinci sute de ani.”

 Cap. XXII:

1 Apoi Adam i-a zis lui Dumnezeu: „M-am veştejit de căldură, am leşinat de umblat şi sunt nepregătit pentru această lume ostilă şi nu ştiu când Mă vei scoate de aici ca să mă odihnesc.”

2 Atunci i-a vorbit Domnul Dumnezeu: „Adame, aceasta nu poate să se întâmple acum, până nu se vor sfârşi zilele tale. Atunci te voi scoate de pe acest pământ ostil.”

3 Şi Adam a zis către Dumnezeu: „Până am fost în grădină, nu am ştiut de căldură, nici de durere, nici de chinuri, dar acum de când sunt aici, toate necazurile s-au lăsat asupra mea.”

4 Şi Dumnezeu i-a vorbit lui Adam: „Atâta timp cât ai păzit poruncile Mele, lumina şi slava Mea au stat deasupra ta. Dar după ce ai încălcat poruncile Mele, jalea şi necazul te urmează pe acest pământ.”

5 Şi Adam a plâns şi a zis: „Doamne, nu mă lovi cu plăgile acestea atât de grele, nici nu Te răzbuna pe mine din cauza păcatului meu; căci noi prin voia noastră am păcătuit, dorind să devenim dumnezei ca Tine, când Satana, duşmanul nostru ne-a înşelat.”

6 Atunci Dumnezeu i-a zis: „Fiindcă te-ai născut tremurând de frică pe acest pământ şi ai păşit în suferinţă şi chin, pe acest munte şi ai murit pe el, Eu pe toate le voi lua asupra Mea şi te voi salva.” 

Cap. XXIII:

1 Atunci Adam a plâns mai mult, spunând: „Dumnezeule, ai milă de mine aşa multă, încât să iei asupra Ta ceea ce am făcut eu?”

2 Şi Dumnezeu şi-a îndepărtat Cuvântul Său de la Adam şi Eva.

3 Atunci Adam a zis către Eva: „Încinge te şi eu mă voi încinge.” Şi ea a făcut astfel după cum i-a zis el.

4 Atunci s-au pus Adam şi Eva şi au luat pietre şi ridicat un altar şi au luat frunze din copacii din jur, de unde plângând au căzut ei de pe stânci, frunze pe care s-a vărsat sângele lor;

5 Iar alte frunze le-au luat de jos, amestecate cu nisip şi aşa le-au pus pe altar ca ofertă pentru Dumnezeu.

6 Atunci Adam şi Eva, au stat dedesubt de altar şi au plâns, implorându-l pe Dumnezeu, spunând: „Iartă-ne greşeala nostră şi păcatul pe care l-am săvârşit şi priveşte ne pe noi cu ochii Tăi cei milostivi. Căci până am fost în Grădină, slava şi imnele noastre s-au înălţat mereu în faţa Ta, fără încetare.

7 Dar de când am venit aici pe acest pământ străin, slava pură n-a mai fost a noastră, nici rugăciunea ce-a dreaptă, nici înţelegerea inimilor, nici gândul bun, nici sfaturi drepte, nici discernământ, nici sentimente drepte şi natura noastră strălucitoare ne-a părăsit şi trupurile noastre s-au schimbat faţă de cele din grădină.

8 Iar, acum priveşte asupra sângelui nostru care este oferit pe aceste pietre şi acceaptă-l din mâinile noastre, asemeni slavei cântate Ţie de noi până ce eram în Grădină.”

9 Şi a început a se ruga mai mult către Dumnezeu. 

Cap. XXIV:

1 Atunci milostivul Dumnezeu şi iubitor de oameni, a privit asupra ofertei lor, pe care ei au adus-o fără cererea Sa; şi S-a mirat şi a acceptat oferta lor.

2 Şi Dumnezeu a trimis la el o flacără strălucitoare, care a mistuit oferta.

3 Şi a plăcut lui Dumnezeu mirosul ofertei şi le-a arătat milă.

4 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam spunând: „Precum tu ţi-ai vărsat sângele tău, Eu îmi voi vărsa sângele Meu, când voi veni în trup din seminţia ta; şi precum tu Mi-ai înălţat acest altar şi Eu voi înălţa pentru tine un altar pe pământ şi precum tu ţi-ai oferit sângele şi Eu îmi voi oferi pe al Meu pe acel altar de pe pământ.

5 Şi precum sângele tău l-ai oferit pentru iertare de păcat, Eu îmi voi oferi pe al Meu pentru iertarea păcatelor.

6 Am primit acum oferta ta, Adame, însă zilele legământului nu s-au împlinit. Căci după ce se vor împlini, atunci te voi aduce înapoi în grădină.

7 De aceea întăreşte-ţi inima şi când jalea se lasă asupra ta, adu-Mi ofertă (ofrandă - n.n. - B.M. şi Eu îmi voi aduce aminte de tine.”

Cap. XXV:

1 Însă Dumnezeu a ştiut că Adam se va omorî des şi-i va aduce ofertă din sângele său.

2 De aceea, El i-a zis: „Adame, să nu mai ridici mâna asupra ta şi să te omori precum ai făcut, când te-ai aruncat de pe munte.”

3 Dar Adam a răspuns lui Dumnezeu: „Mi-a fost în minte să mă sinucid, căci am păcătuit împotriva Ta şi ca să mă reîntorc în Grădină şi la strălucirea luminii în care eram şi la slava cu care te-am slăvit fără încetare şi la lumina care m-a învelit.

4 Deci Doamne Dumnezeule, nu mă alunga, ci de fiecare dată când mă voi sinucide, Tu mă adu-mă la viaţă.

5 Atunci toţi vor şti că Tu eşti Dumnezeul cel milostiv, care nu doreşti pierzarea nimănui, nici celui căzut şi care nu condamnă pe nimeni cu asprime şi spre nimicire.”

6 Atunci a tăcut Adam.

7 Iar Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el şi l-a binecuvântat şi l-a liniştit şi i-a zis din nou despre legământul, care se va împlini când va determina El.

8 Aceasta a fost prima ofertă făcută de Adam lui Dumnezeu şi aceasta i-a intrat lui în obişnuinţă să facă mereu.

Cap. XXVI:

1 Apoi Adam a luat-o pe Eva şi s-au întors în peştera Comorilor, unde au locuit. Dar când s-au apropiat şi au văzut-o, o grea jale i-a copleşit.

2 Şi Adam i-a zis lui Eva: „Până să fim pe munte, am fost în Cuvântul lui Dumnezeu, care a vorbit cu noi şi în lumina care s-a văzut de la răsărit, care ne-a luminat.

3 Dar acum Cuvântul lui Dumnezeu este ascuns de noi şi nici lumina aceea nu mai este, ci întunericul şi jalea s-a lăsat peste noi. 

4 Şi suntem nevoiţi să intrăm în această peşteră ca într-o închisoare, unde întunericul ne va acoperi şi ne va despărţi unul de celălalt; căci nici tu nu mă poţi vedea pe mine, nici eu pe tine.”

5 Şi terminând aceasta de spus, Adam a bufnit în plâns şi şi-au ridicat mâinile spre Dumnezeu, căci erau plini de jale.

6 Şi l-au rugat pe Dumnezeu să le aducă soarele, ca întunericul să nu-i umbrească în acea peşteră săpată în stâncă; şi mai bine au vrut să moară, decât să stea în întuneric.

7 Atunci i-a văzut Dumnezeu cum stau cuprinşi de jale, cu inimile fierbinţi, în ciuda tuturor necazurilor şi ostilităţilor care-i păştea pe pământ.

8 De aceea Dumnezeu nu s-a supărat pe ei, nici nu şi-a pierdut răbdarea, ci El era lung răbdător şi s-a abţinut de la mânie, căci erau făpturile Sale.

9 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: „Adame, dacă aşi fi luat soarele şi ţi la-şi fi adus ţie, atunci zilele, orele şi anii, nu au mai fi existat şi legământul pe care l-am făcut cu tine, nu s-ar mai fi putut împlini.

10 Şi mare plagă s-ar fi lăsat asupra ta şi n-ai mai fi avut nicio scăpare, în veci.

11 Ci mai de grabă te linişteşte în sufletul tău şi aşteaptă să treacă zilele şi nopţile şi să se împlinească timpul legământului Meu.

12 Căci atunci voi veni şi te voi salva, Adame, căci Eu nu doresc ca tu să suferi.

13 Atunci voi privi toate lucrurile cele bune pe care le-ai făcut şi atunci Îmi voi arăta mila către tine.

14 Căci nu mă pot da înapoi de la legământul care a ieşit din gura Mea, căci altfel te-aşi fi întors înapoi în grădină.

15 Însă când se va împlini timpul, atunci îţi voi arăta mila şi ţie şi seminţiei tale şi te voi aduce în ţara plăcerilor, unde nu este nici jale nici suferinţă şi unde lumina şi slava este veşnică şi Grădina ce-a strălucitoare care nu va trece niciodată.”

16 Şi din nou i-a mai zis Dumnezeu lui Adam: „Fi mult răbdător în suferinţe şi intră în peşteră, căci întunericul de care îţi este frică, va dura numai douăsprăzece ore, după care se va lumina de ziuă.”

17 Apoi când au auzit aceste cuvinte de la Dumnezeu, el şi Eva i-au slujit Lui şi inimile lor s-au liniştit; şi au intrat în peşteră în timp ce lacrimile le curge-au şiroae, iar jalea şi tristeţea le era în inimi, dorind mai bine să-şi fie dat duhul.

18 Şi au stat Adam şi Eva şi s-au rugat, până ce întunericul nu s-a lăsat peste ei, care i-a despărţit.

19 Şi aşa au rămas în rugăciuni.

Cap. XXVII:

1 Când Satana, cel ce urăşte bunătatea, a văzut cum s-au rugat ei şi cum le-a vorbit lor Dumnezeu şi cum i-a liniştit şi cum a acceptat El oferta lor; a hotărât să-i înşele.

2 El a transformat mulţimea sa şi a ţinut în mână o flacără de o lumină mare.

3 Şi şi-a aşezat tronul său la gura peşterii căci în ea n-a putut intra din cauza rugăciunilor; şi a vărsat lumină în peşteră până aceasta nu a început a străluci peste Adam şi Eva, în timp ce mulţimea sa s-a prefăcut că spune rugăciuni.

4 Pe acestea Satana le-a făcut ca să-l înşele pe Adam, ca el să creadă că lumina trimisă de el este din cer, iar mulţimea să creadă că sunt îngerii Domnului şi că Dumnezeu i-a trimis să păzească peştera şi să le ilumineze întunericul;

5 Ca văzând lumina Adam şi Eva să iese din peşteră şi să i se închine lui şi să-i înşele pentru a doua oară în faţa lui Dumnezeu.

6 Şi văzând lumina, Adam şi Eva au crezut că este adevărată şi şi-au întărit inimile; totuşi încă tremurând, Adam i-a zis Evei: -

7 „Priveşte acea lumină mare şi acele cântări de slavă şi acea mulţime care stă afară, dar nu intră la noi să ne spună de unde au venit şi ce vor şi ce înseamnă acea lumină; ce înseamnă slava lor, unde au stat până acum şi de ce nu intră aici.

8 Căci dacă erau de la Dumnezeu, ar fi intrat în peşteră şi ne-ar spune, ce-i paşte pe ei.”

9 Atunci Adam a stat şi s-a rugat la Dumnezeu, cu o inimă înflăcărată, zicând: -

10 „Doamne este pe lume vreun alt dumnezeu în afară de Tine, care a creat îngeri şi i-a împodobit cu lumină şi i-a trimis să ne păzească pe noi?

11 Căci iată că noi vedem această mulţime la gura peşterii, care au o lumină mare şi cântă cântări de laudă şi slavă. Dacă sunt de la alt dumnezeu, atunci spune-mi şi dacă sunt trimişi de Tine, atunci înştinţează-mă, pentru care motiv i-ai trimis la noi.”

12 N-a terminat bine Adam de spus aceasta, că un înger al lui Dumnezeu a şi venit la el în peşteră, spunându-i: „Adame, nu-ţi fie frică, căci acesta este Satana şi mulţimea sa, care vrea să vă înşele, cum va înşelat de prima dată. Căci prima dată s-a prefăcut în şarpe, dar acum s-a prefăcut în asemănarea îngerilor lumini, ca să te facă să-i slujeşti lui, ca Dumnezeu să se mânie pe tine.”

13 Atunci îngeru a ieşit în faţa peşteri şi când l-a zărit pe Satana printr-o fentă l-a lovit şi l-a adus la forma lui ce-a hidoasă, iar Adam şi Eva, când l-au văzut s-au temut de el.

14 Iar îngerul a zis către Adam: „Aceasta este forma lui hidoasă, de când Dumnezeu l-a azvârlit din cer. Astfel nu ţi se poate apropia, de aceea s-a transformat într-un înger al lumini.”

15 Atunci Îngerul l-a alungat pe Satana şi pe mulţimea sa, din faţa lui Adam şi Eva şi le-a zis: „Nu vă fie frică, Dumnezeu care va făcut, vă va întări pe voi.”

16 Şi apoi îngerul a plecat.

17 Şi Adam şi Eva au rămas în peşteră şi nicio consolare nu le-a mai venit, având gândurile împrăştiate.

18 Când s-a făcut de dimineaţă, s-au rugat şi apoi au ieşit să caute Grădina, căci inimile lor tânjeau după ea şi nu-şi puteau găsi pacea. 

Cap. XXVIII:

1 Însă Satana cel viclean, când i-a văzut pe ei că merg spre Grădină, şi-a adunat mulţimea şi sa aşezat pe un nor şi le-a ieşit în cale.

2 Iar când Adam şi Eva l-au văzut, au crezut că este vreun înger al lui Dumnezeu, care vine să-i destăinuie din cauză că nu mai sunt în Grădină, s-au să-i aducă înapoi în ea.

3 Şi Adam şi-a întins mâinile spre cer implorându-l pe Dumnezeu să-i zică despre ce este vorba şi ce însemnătate are aceasta.

4 Atunci Satana, cel ce urăşte dreptatea, a zis către Adam: „Adame, eu sunt îngerul slăvitului Dumnezeu, precum şi mulţimea care mă înconjoară.

5 Dumnezeu ne-a trimis pe noi să te ducem în partea de nord a Grădini, pe malul mări celei străvezi şi să te scalzi în ea tu şi Eva, ca să devi cum ai fost înainte, ca să te poţi întoarce în grădină.”

6 Iar vorbele acestea i-au impresionat pe Adam şi Eva.

7 Însă Dumnezeu l-a ţinut pe Cuvântul Său de la Adam, să vază ce se va întâmpla, să vadă puterea lui; dacă va fi păcălit cum a fost Eva în grădină, sau va birui.

8 Atunci Satana l-a chemat pe Adam şi Eva şi le-a zis: „Mai întâi mergem spre apa mări” şi ei au început a merge.

9 Şi Adam şi Eva i-au urmat pe ei la distanţă mică.

10 Însă când au ajuns la munte, în partea ce-a de nord spre Grădină, în faţa lor s-a iscat un urcuş înalt, fără trepte pentru a urca; şi Satana s-a apropiat de Adam şi Eva şi i-a îndemnat să urce pe acest munte, în trup nu în suflet, dorind ca să-i arunce de la înălţime jos şi să-i omoare, ca tot pământul să rămână numai al său şi al mulţimi sale.

Cap. XXIX:

1 Însă când milostivul Dumnezeu a văzut că Satana vrea să-i omoară prin vicleniile sale, iar Adam este blând şi fără nicio vină, Dumnezeu a vorbit către Satana şi l-a blestemat.

2 Atunci el şi mulţimea sa s-au împrăştiat iar Adam şi Eva au rămas pe vârful muntelui, iar când au văzut înapoia lor prăpastia, căci au urcat la înălţime mare şi n-au mai văzut mulţimea;

3 Au început a plânge şi Adam şi Eva, în faţa lui Dumnezeu, cerând iertare de la El.

4 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a vorbit: „Ştiu că ai înţeles că acesta a fost Satana, care a vrut să te înşele pe tine şi urmaşi tăi.”

5 Şi a plâns înaintea lui Dumnezeu şi l-a implorat şi l-a rugat să-i dea ceva din Grădină ca un semn care să-l liniştească.

6 Şi cercetând Dumnezeu gândurile lui Adam, l-a trimis pe îngerul Mihael la capătul mări, în India, să aducă de acolo vergeaua de aur pentru Adam.

7 A spus Dumnezeu în înţelepciunea Sa, să-i aducă vergeaua de aur, ca să-i lumineze peştera lui Adam pe timp de noapte, ca să nu-i mai fie frică de întuneric.

8 Apoi Mihael a făcut precum i-a poruncit Dumnezeu şi a adus la El vergeaua de aur. 

Cap. XXX:

1 Şi pe urmă Dumnezeu a mai poruncit îngerului Gabriel să coboare în Grădină şi să-i spună heruvimului, astfel: „Dumnezeu mi-a poruncit să vin în Grădină şi să i-au de aici frumos mirositoarea tămâie şi să i-o duc lui Adam.”

2 Şi a coborât Gabriel în Grădină după tămâie şi a făcut întocmai cum i-a poruncit Dumnezeu.

3 Şi heruvimul a zis: „Bine”; şi a luat Gabriel şi a adus tămâia în faţa lui Dumnezeu.

4 Apoi a mai poruncit Dumnezeu îngerului Rafael, să meargă în grădină şi să-i ceară heruvimului mir, să-i de-a lui Adam.

5 Şi a făcut astfel Rafael şi heruvimul a zis: „Bine”; şi a luat mirul şi l-a adus la Dumnezeu.

6 Vergeaua de aur, era din oceanul Indian, unde sunt numai pietre preţioase. Tămâia a fost din partea de est a Grădini, iar mirul din partea de vest de unde a venit şi amărăciunea lui Adam.

7 Şi îngeri au adus aceste trei lucruri la Dumnezeu, şi le-au aşezat lângă Pomul Vieţi din Grădină.

8 Apoi a zis Dumnezeu către îngeri: „Aduceţile-ţi la izvorul cu apă, apoi cu ele mergeţi şi stropiţi pe Adam şi Eva, ca să se uşureze puţin din jalea lor iar apoi să le daţi lor.

9 Şi au făcut aşa îngeri şi le-au dat lui Adam şi Eva aceste trei lucruri, pe vârful de munte, de unde Satana a vrut să-i arunce şi să-i omoară.

10 Şi când a văzut Adam, vergeaua de aur şi tămâia şi mirul, s-a bucurat foarte şi a plâns fiindcă vergeaua de aur era simbolul împărăţiei de unde a venit el, tămâia era semnul străluciri de lumină, care a fost luată de la el, iar mirul a fost semnul jalei, în care el se găsea acum.

Cap. XXXI:

1 Iar după aceasta Dumnezeu i-a vorbit lui Adam: „Fiindcă Mi-ai cerut să-ţi dau ceva să te confortezi, iată-ţi dau aceste trei semne care să-ţi slujească ca drept consolare ţie, ca să crezi în Mine şi în legământul Meu făcut cu tine.

2 Căci Eu voi veni şi te voi scoate; iar regi vor veni când voi fi să fiu în trup, şi-Mi vor aduce, aur, tămâie şi mir. Aur, ca semn al împărăţiei Mele, tămâie, ca semn al divinităţi Mele şi mir ca semn a suferinţelor şi a morţi Mele.

3 Şi pune-ţi aceste lucruri în peşteră, ca aurul să-ţi lumineze noaptea, tămâia să-ţi aducă miros plăcut, iar mirul să te consoleze în necazul tău.”

4 Când a auzit Adam aceasta, i-au mulţumit şi el şi Eva lui Dumnezeu şi i-au slujit Lui.

5 Apoi a poruncit Dumnezeu celor trei îngeri, Mihael, Gabriel şi Rafael, să ducă fiecare darul său şi să i le de-a lui Adam; şi aşa au făcut.

6 Şi a mai poruncit Dumnezeu lui Suriel şi Salatiel, să meargă şi să-i coboare jos de pe munte pe Adam şi Eva şi să-i ducă în peştera Comorilor.

7 Şi ei au aşezat aurul în partea de sud a peşteri, tămâia în partea de est, iar mirul în vest, căci gura peşteri era situată spre nord.

8 Iar după ce îngeri i-au consolat pe Adam şi Eva, s-au îndepărtat.

9 Aurul era din şaptezeci de vergele, tămâia din douăsprăzece livre şi mirul din trei livre.

10 Şi aceste trei lucruri au rămas în Casa Comorilor lui Adam pentru consolare. Iar alţii o numeau Peştera Comorilor, din cauza celor drepţi care trăiau în ea.

11 Aceste trei lucruri le-a dat Dumnezeu lui Adam, în ce-a de-a treia zi după ce-a fost scos din grădină, ca semn că Domnul va rămâne înmormântat timp de trei zile în inima pământului.

12 Şi lucrurile aceastea au făcut lumină lui Adam peste noapte, iar ziua uşurare de necazurile sale.

Cap.XXXII:

1 Şi Adam şi Eva au stat în peştera Comorilor până într-a şaptea zi, nici n-au mâncat din fructele pământului, nici apă n-au băut.

2 Iar când s-a făcut ziua a opta, Adam i-a zis lui Eva: „Noi ne-am rugat şi Dumnezeu ne-a dat ceea ce am cerut de la el din grădină;

3 Haide să mergem la marea de apă pe care am văzut-o prima dată şi să intrăm în ea şi să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să-l învoim din nou, să ne întoarcă în Grădină, s-au să ne de-a alceva, s-au să ne ducă pe alt pământ.”

4 Apoi, Adam şi Eva au ieşit din peşteră şi au venit şi au stat pe malul mări pe care s-au aruncat înainte şi Adam a zis către Eva: -

5 „Haide să coborâm în acest loc şi să stăm acolo treizeci de zile să ne rugăm, cu o inimă înfierbântată şi cu o voce blândă, ca Dumnezeu să ne ierte.

6 Şi eu voi merge în altă parte şi mă voi coborî jos şi voi face la fel, iar după aceea voi veni la tine.”

7 Atunci Eva a coborât în apă şi Adam la fel şi au stat a se ruga, implorându-l pe Domnul să le ierte păcatele şi să-i întoarcă la starea lor anterioară.

8 Şi au stat ei aşa şi s-au rugat, până la sfârşitul celei de-a treizeci şi cincea zi. 

Cap. XXXIII: 

1 Însă Satana, cel ce urăşte dreptatea, i-a căutat peste tot şi a văzut că nu sunt în peşteră;

2 Ci i-a găsit stând în mare, rugându-se şi şi-a zis în sinea lui: „Adam şi Eva se roagă şi-l conjură pe Dumnezeu să le ierte păcatele şi să-i întoarcă în grădină, deci să-i i-a de pe mâna mea.

3 Dar eu îi voi înşela să iese din apă să nu-şi poată împlini rugăciunea.”

4 Atunci urâciunea dreptăţi, a mers la ei luându-şi formă de înger al lui Dumnezeu şi slăvind şi lăudând, a spus către Eva: -

5 „Pace ţie! Slăveşte şi bucură-te, căci Dumnezeu este învoit ţie şi El m-a trimis la Adam. Îţi aduc veşti bune de iertare, că veţi fi aduşi la forma voastră dinainte;

6 Şi Adam de bucurie, m-a trimis la tine, ca să vi cu mine să te încoronez cu lumină, ca şi pe el.

7 Căci el mi-a zis: Vorbeşte cu Eva, iar dacă nu va vrea să meargă cu tine, spune-i de semnul de pe muntele cel înalt, când Dumnezeu şi-a trimis îngeri Săi, să ne i-a şi să ne ducă de acolo la peştera Comorilor şi au aşezat aurul în partea de sud, tămâia în partea de est şi mirul în vest; şi acum haide să mergem la el.”

8 Iar când a auzit ea aceste lucruri, s-a bucurat foarte şi crezând că Satana este înger, ea a ieşit din mare.

9 Şi el a luat-o înainte, iar ea l-a urmat până au ajuns la Adam. Apoi Satana s-a ascuns şi ea nu l-a mai văzut.

10 Atunci a venit ea şi a stat în faţa lui Adam, care era jos în apă rugându-se lui Dumnezeu.

11 Şi când a văzut-o a început a plânge şi a se lovi în piept şi în amărăciunea sa s-a scufundat în apă.

12 Dar Dumnezeu a privit asupra lui şi asupra necazului său şi cum era să se înece; şi a venit Cuvântul lui Dumnezeu din cer şi ridicându-l din apă, i-a zis lui: „Mergi sus şi stai la mal cu Eva”. Când a ajuns sus, a întrebat-o: „Cine ţi-a spus să vi?”

13 Atunci i-a zis ea de cele întâmplate cu îngerul care i s-a arătat şi i-a zis de semn.

14 Dar Adam s-a întristat şi i-a zis că este vorba de Satana.

15 Aceste lucruri li s-au întâmplat lor a doua oară după ce-au coborât la apă, în ce-a de-a şaptea zi de la ieşirea din Grădină.

16 Ei au postit în apă treizeci şi cinci de zile, tot la un loc patruzeci şi două de zile de la ieşirea lor din grădină.

Cap. XXXIV:

1 În dimineaţa celei de-a patruzeci şi treia zi, ei au ieşit din peşteră, cu jale şi plânsete. Trupurile lor erau slăbite şi erau lihniţi de foame şi sete, căci au postit şi s-au rugat, de jalea lor cumplită din cauza schimbări lor.

2 Iar după ce-au ieşit din peşteră, au urcat pe munte, spre partea de vest a grădini.

3 Acolo au stat şi s-au rugat şi l-au implorat pe Dumnezeu să le dea iertare de păcatele lor.

4 Şi după ce s-au rugat, Adam l-a conjurat pe Dumnezeu, spunând: „O, Doamne Dumnezeul meu şi Creatorul nostru, Tu ai poruncit celor patru părţi să se unească şi s-au unit din porunca Ta.

5 Atunci Tu ţi-ai întins mâna şi m-ai făcut pe mine din pământ şi m-ai pus în Grădină, în ora a treia în ziua de Vineri.

6 Căci până eram în chip de înger, n-am ştiut nici de noapte, nici de zile, nici lumina în care am trăit, nu m-a părăsit vreo dată, ca să ştiu de noapte şi de zi.

7 Atunci Doamne, în ora a treia când m-ai făcut, mi-ai adus toate fiarele şi leii şi struţi şi păsările din cer şi toate ce mişcau pe pământ, pe care Tu le-ai făcut în ora dintâi înaintea mea în ziua de Vineri.

8 Şi voia Ta a fost ca eu să le numesc pe toate, una câte una în mod corespunzător; Şi mi-ai dat înţelegere şi înţelepciune, o inimă pură şi o minte dreaptă de la Tine, ca să le pot numi după priceperea Ta.

9 Dumnezeule, Tu le-ai supus pe ele mie şi le-ai poruncit să-mi de-a ascultare, dar acum toate s-au înstrăinat de mine.

10 Şi-a fost în ora a treia de Vineri, când Tu m-ai făcut şi mi-ai interzis să mă apropii s-au să mănânc din pom, căci Tu mi-ai zis în Grădină: Când vei mânca din el, vei muri.

11 Şi dacă Tu m-ai fi pedepsit precum ai spus, eu a-şi fi murit atunci pe loc.

12 Mai mult, când Tu mi-ai dat această poruncă mie, Eva n-a fost cu mine, căci Tu n-ai creat-o încă atunci pe ea şi n-ai scos-o din coasta mea şi nici ea n-a putut auzi aceste porunci de la Tine.

13 Apoi la sfârşitul orei trei celei de Vineri, Doamne, Tu ai făcut să vină un somn adânc asupra mea şi am adormit.

14 Atunci Tu ai scos o coastă din mine şi ai făcut-o pe ea, după asemănarea şi chipul meu. Apoi eu m-am trezit şi văzând-o, am ştiut cine era şi am zis: Aceasta este os din osul meu şi carne din carnea mea, de aceea ea va fi numită femeie.

15 Tu Doamne, de voia Ta m-ai adormit pe mine şi ai făcut-o pe Eva, astfel ca eu să nu pot vedea cum a fost ea făcută, nici să pot fi martor, Doamne cât de înfiorătoare şi de minunată este bunătatea şi slava Ta.

16 Şi prin voia Ta, Doamne, Tu ne-ai învelit pe noi cu o aoreolă strălucitoare şi ne-ai unit şi ne-ai dat slava Ta şi ne-ai umplut de Duhul Sfânt, să nu fim nici flămânzi, nici setoşi şi nici să ştim ce este jalea, nici inima slabă, nici oboseala.

17 Însă acum, Doamne, de când am păcătuit şi n-am dat ascultare Legi Tale, Tu ne-ai scos afară aici pe acest pământ străin şi ne-ai făcut să suferim şi să chinuim în foamete şi sete.

18 De aceea, Doamne, noi ne rugăm Ţie, dă-ne ceva cu ce să ne hrănim din Grădină să ne oprim foamea şi ceva să ne potolim setea.

19 Căci de multe zile, Doamne, noi nimic n-am mâncat şi nici n-am băut şi carnea noastră s-a uscat iar puterea ne-a părăsit, iar somnul a pierit din ochii noştri din cauza postului şi a plânsetelor noastre.

20 Căci noi, Doamne, nu am îndrăznit să mâncăm fără porunca Ta din vreun pom de aici, de frică să nu păcătuim din nou.

21 Căci am gândit în inimile noastre, că dacă mâncăm fără ştirea Ta, Tu ne vei nimici de data aceasta şi nu ne vei mai lăsa să trăim.

22 Şi dacă bem din apa aceasta, fără ştirea lui Dumnezeu, El ne va face capătul şi ne va dezrădăcina.

23 Prin urmare, Dumnezeule, de aceea am venit în acest loc, eu şi Eva, să ne dai Tu fructe din grădină ca să ne oprim foamea.

24 Căci noi nu vrem să ne bucurăm de fructele de pe pământ şi de pretutindeni.”

Cap. XXXV:

1 Apoi S-a uitat Dumnezeu din nou la Adam, care a plâns şi s-a zbuciumat şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el şi i-a zis: -

2 „Adame, până să fi în grădina Mea, tu n-ai ştiut nici de foame, nici de sete, nici de chinuri şi suferinţe, nici de slăbiciunile cărni, nici de vreo schimbare, nici de insomnie. Însă de când te-ai schimbat şi ai venit pe acest pământ străin, toate ostilităţile acestea te-au năpădit. 

Cap. XXXVI:

1 Apoi Dumnezeu a poruncit heruvimului, care a păzit poarta grădini cu sabia de foc în mână, să culeagă lui Adam nişte smochine şi să-i dea.

2 Şi s-a supus porunci lui Dumnezeu şi i-a adus două smochine de la cei doi pomi, după care s-au ascuns Adam şi Eva de Dumnezeu, când El s-a plimbat prin grădină, când Cuvântul lui Dumnezeu a venit la ei şi le-a zis: „Adame, Adame, unde eşti tu?”

3 Şi Adam a răspuns: „Dumnezeule, aici sunt, căci m-am ascuns când te-am auzit că vi şi am auzit sunetele şi vocea Ta, m-am ascuns căci sunt gol.”

4 Atunci heruvimul a luat cele două smochine şi le-a adus la Adam şi Eva şi le-a aruncat lor de departe, căci ei nu puteau să se apropie de heruvim din cauza cărni, căci el era din foc.

5 La început îngeri tremurau în faţa lui Adam şi le era frică de el; dar acum Adam a tremurat în faţa lor şi îi era frică de ei.

6 Apoi Adam s-a apropiat şi a luat smochinele şi Eva a venit şi a luat şi ea una.

7 Şi când le-au luat în mână, au văzut că sunt din smochini după care s-au ascuns.

Cap. XXXVII:

1 Atunci Adam a zis Evei: „Oare nu sunt acestea smochini din pomii unde ne-am ascuns noi şi din care am rupt noi două frunze şi ne-am acoperit goliciunea, căci am fost deprivaţi de natura noastră strălucitoare? Dar acum noi nu ştim ce ne va paşte dacă mâncăm din ele.

2 Deci să ne abţinem să nu mâncăm din ele, ci să-l întrebăm pe Dumnezeu să ne de-a să mâncăm din Pomul Vieţi.”

3 Şi aşa au făcut.

4 Şi Adam a început a se ruga lui Dumnezeu şi al implora să le de-a din Pomul Vieţi să mănânce, spunând: „Dumnezeule, când am păcătuit, am încălcat porunca Ta în ora a şasea a zilei de Vineri, noi am fost dezgoliţi de natura noastră strălucitoare şi n-am mai rămas în Grădină după schimbarea noastră, mai mult de trei ore.

5 Şi spre seară, Tu ne-ai scos afară din ea. Dumnezeule, noi am păcătuit împotriva Ta, o singură oră şi acum toate aceste necazuri ne pasc.

6 Căci aceasta este a patruzeci şi treia zi; şi să ne răscumperi pentru acea oră în care am păcătuit! 

7 Dumnezeule, priveşte ne cu ochii Tăi miloşi şi nu-ţi aminti de schimbarea noastră din faţa Ta.

8 Şi dă-ne din Pomul Vieţi să mâncăm, să ne întoarcem şi să nu mai suferim pe acest pământ, căci Tu eşti Dumnezeu.

9 Când am păcătuit împotriva poruncilor Tale, Tu ne-ai scos din grădină şi ai pus heruvimul să păzească Pomul Vieţi, să nu mâncăm din el şi să trăim după ce-am păcătuit.

10 Însă acum, Dumnezeule, după ce am îndurat toate aceste chinuri timp de patruzeci şi trei de zile, fă să fie aceasta la fel cu acea oră în care am greşit.”

Cap. XXXVIII:

1 După aceste lucruri, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Adam şi i-a vorbit: -

2 „Adame, din Pomul Vieţi să mănânci, nu-ţi voi da acum, ci când se vor împlini cei cinci mii cinci sute de ani. Atunci îţi voi da să mănânci din Pomul Vieţi şi vei mânca din el şi vei trăi veşnic, tu şi Eva şi toată seminţia ta ce-a dreaptă.

3 Dar cele patruzeci şi trei de zile, nu pot împlini acea oră în care tu ai păcătuit împotriva porunci Mele.

4 Adame, ţi-am dat să mănânci din smochinul după care te-ai ascuns; mergi şi mănâncă din el tu şi Eva.

5 Nu Mă voi schimba, nici nu te voi dezamăgi în nădejdea ta, ci întăreşte-te până la împlinirea legământului care l-am făcut cu tine.”

6 Şi Dumnezeu şi-a retras Cuvântul Său de la Adam. 

Cap. XXXIX:

1 Atunci Adam s-a întors către Eva şi i-a zis: „Întoarce-te şi ia-ţi smochina ta şi eu pe a mea şi să ne întoarcem în peşteră.”

2 Şi au făcut astfel şi s-au întors la peşteră, căci timpul era spre soare-apune, iar dinţi lor erau astfel că le trebuia mult să mănânce smochinele.

3 Dar Adam a zis către Eva: „Mie mie frică să mănânc din această smochină, căci nu ştiu ce mi se va întâmpla apoi.”

4 Şi Adam a dat a plânge şi s-a rugat înaintea lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, mi-ai dat să mănânc din fructul acesta, dar ce se va întâmpla apoi cu mine? Şi ce voi mai cere de la Tine, după ce îl voi consuma?”

5 Şi a mai zis: „Mie mie teamă să mănânc din el, că nu ştiu ce se va întâmpla.”

 Cap. XL:

1 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi i-a zis: „Adame, pentru ce ai această spaimă şi eroare? De ce nu ţi-a fost spaimă până să nu fi păcătuit?

2 Căci fiind în trup, tu nu poţi trăi pe pământ fără hrană pământească, ca să-ţi întăreşti şi să-ţi aduni puterile.”

3 Şi a luat Dumnezeu Cuvântul Său de la Adam. 

Cap. XLI:

1 Apoi Adam a luat smochina şi a aşezat-o lângă vergeaua de aur şi Eva a pus-o pe a ei deasupra pe tămâie.

2 Şi ele au cântărit fiecare cât un pepene, căci fructele Grădinii au fost mai mari decât cele pământeşti.

3 Însă Adam şi Eva au postit toată noaptea, până dimineaţă în zori.

4 Şi după răsăritul de soare, Adam a încetat a se ruga şi a zis către Eva: -

5 „Eva, haide să mergem la graniţa de sud a Grădini, în locul unde râul se revarsă în cele patru părţi. Acolo ne vom ruga lui Dumnezeu să ne dea să bem din Apa Vieţi.

6 Căci Dumnezeu nu ne-a hrănit din Pomul Vieţi, ca să nu primim viaţă veşnică, dar poate ne va da să bem din Apa Vieţi, ca să ne potolim setea noastră cu ea, mai bine decât să bem această apă de pe pământ.”

7 Şi Eva a fost de acord cu această propunere; şi amândoi au plecat spre partea de sud la distanţă mică de Grădină.

8 Şi au stat la marginea râului şi s-au rugat în faţa Domnului, cerându-i să se uite la ei, să-i ierte şi să le ofere ceea ce au cerut.

9 După această rugăciune, Adam, a început să se roage în felul următor:

10 „Doamne, când am fost în grădină am văzut apa ce izvora de desubtul Pomului Vieţi, dar atunci inima mea n-a dorit-o, nici trupul meu n-a fost setos de ea, căci n-am cunoscut setea căci am fost viu în alt fel decât sunt acum.

11 Şi nici ca să trăiesc nu mi-a trebuit Hrana Vieţi şi n-am băut din Apa Vieţi.

12 Ci acum, Doamne, sunt ca mort, iar carnea mea este uscată de sete. Dă-mi să beau din Apa Vieţi să-mi potolesc setea şi să trăiesc.

13 In mila Ta, Dumnezeule, scapă mă de aceste plăgi şi nenorociri şi du-mă în altă parte de aici, dacă nu vrei să mă laşi în Grădina Ta.”

Cap. XLII:

1 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi i-a zis lui Adam: -

2 „Adame, tu ai cerut să te duc în altă parte de aici, dar nu este alt pământ decât acesta, ci este doar împărăţia cerului, unde este odihnă.

3 Însă tu nu poţi intra acum acolo, ci doar după terminarea judecăţi tale şi împlinirea ei.

4 Atunci te voi duce în împărăţia cerului, pe tine şi seminţia ta ce-a dreaptă şi vă Voi da vouă să vă odihniţi, după cum ceri acum.

5 Şi cum ai spus tu: Dă-mi din Apa Vieţi să beau din ea şi să trăiesc - nu poţi s-o primeşti acum, ci în ziua când voi coborâ în iad şi Voi deschide porţile cele de aramă (fontă) şi când Voi sfărâma în bucăţi împărăţia cea din fier;

6 Atunci îţi Voi salva în mila Mea, sufletul tău şi sufletele drepţilor şi le Voi da odihnă în Grădina Mea. Dar aceasta va fi la sfârşitul veacurilor.

7 Şi Apa Vieţi pe care ai cerut-o, nu-ţi poate fi dată acum, ci în ziua când sângele Meu se va vărsa pe capul tău în locul numit Golgota.

8 Căci Sângele Meu va fi Apa Vieţi pentru tine în timpul acela şi nu numai pentru tine, ci pentru întreaga ta seminţie care-Mi va da Mie crezare, ca să fie spre odihna lor în veci.”

9 Şi i-a mai zis Domnul: „Adame, până să fi în Grădină, aceste necazuri nu te-au păscut.

10 Ci de când ai păcătuit în porunca Mea, suferinţele tale stau deasupra ta.

11 Iar carnea ta necesită hrană şi apă, deci bea din ce-a ce curge pe pământ.”

12 Atunci Dumnezeu şi-a retras Cuvântul Său de la Adam.

13 Şi Adam şi Eva i-au slujit Domnului şi s-au întors de la râul acela în peşteră. Şi a fost amiaza, dar când s-au apropiat de peşteră, au văzut acolo un foc mare.

 Cap. XLIII:

1 Iar când Adam şi Eva au văzut aceasta, au înlemnit. Şi Adam a zis către Eva: „Ce este acel foc în peşteră? Căci noi nu l-am aprins.

2 Căci noi n-am copt pâine acolo; căci noi nici nu ştim de un astfel de foc.

3 Ci noi am văzut aşa ceva de când Dumnezeu l-a trimis pe heruvimul cu sabia de foc, care strălucea la el în mână, iar noi de frică am căzut jos şi am rămas ca morţi.

4 Căci Eva, focul acesta îmi este asemănător cu cel al heruvimului.

5 Să nu se fie Dumnezeu mâniat pe noi să vrea să ne omoare.

6 Poate că din nou am păcătuit cu ceva şi El şi-a trimis focul Său să ne prevină să nu intrăm acolo.

7 Dacă este întradevăr aşa, atunci unde vom merge? Şi unde ne vom ascunde din faţa Domnului? Căci în Grădină El nu ne va lăsa să intrăm, căci ne-a spus să stăm în această peşteră în întuneric şi necazuri, dar în care până la urmă ne-am acomodat.

8 Dar acum dacă ne va duce pe un alt pământ, cine ştie ce se mai poate întâmpla acolo? Şi cine ştie, poate acolo întunericul să fie mai mare decât aici?

9 Cine ştie ce se poate întâmpla acolo, ziua s-au noaptea? Şi cine ştie dacă va fi aproape s-au departe? Poate că o să fie departe de Grădină - s-au Dumnezeu s-o fi supărat pe noi că i-am făcut atâtea cereri?

10 Căci dacă Dumnezeu ne va duce în altă parte de aici, în care ne-am găsit consolare, atunci ne va omorî sufletele noastre şi ne va şterge numele de pe faţa pământului.

11 Căci dacă vom fi departe de Grădină şi de Dumnezeu, unde-l vom găsi pe El să-i cerem aur, tămâie şi mir şi smochine?

12 Unde-l vom găsi pe El să ne liniştească? Unde-l vom găsi pe El să ne împlinească legământul nostru?”

13 Atunci Adam a tăcut şi au continuat a privi spre peşteră la flacăra care s-a ridicat împrejur.

14 Dar flacăra aceia era de la Satana, căci el a adunat crengi şi iarbă uscată şi le-a pus în peşteră şi le-a dat foc să nimicească peştera şi ceea ce se găsea acolo.

15 Ca Adam şi Eva să fie lăsaţi în jale, ca să nu mai de-a crezare lui Dumnezeu, ca să-l neglijeze pe El. 

16 Dar el n-a reuşit să distrugă peştera, căci Dumnezeu şi-a trimis îngerul Său să păzească.

17 Şi acest foc a durat de la amiază, până la apus de soare; care era a patruzeci şi cincea zi. 

Cap. XLIV:

1 Între timp, Adam şi Eva priveau asupra focului, căci nu puteau să se apropie.

2 Iar Satana a continuat să arunce crengi pe foc, până ce flacăra s-a ridicat sus de tot şi a cuprins întreaga peşteră; căci a avut de gând să nimicească peştera întreagă prin foc. Însă îngerul Domnului privea deoparte.

3 Şi nu l-a blestemat, nici nu l-a vătămat prin cuvânt, căci n-a fost îndemnat să facă astfel.

4 Până ce Cuvântul lui Dumnezeu a coborât şi i-a zis lui Satana: „Pleacă de aici, căci o dată ai încercat să-Mi păcăleşti slujnici Mei, iar acum vrei să-i distrugi.

5 Căci dacă nu era să fie mila Mea, te-aşi fi nimicit şi pe tine şi mulţimea ta, de pe faţa pământului. Dar am răbdare cu tine, până la sfârşitul lumi.”

6 Atunci Satana a fugit din faţa Domnului, însă focul a rămas să ardă şi mai departe, până în ziua următoare, care a fost a patruzeci şi şasea zi de când Adam şi Eva au ieşit din grădină.

7 Şi când Adam şi Eva au văzut că focul s-a mai potolit, au mers împrejurul peşterii să intre înăuntru pe unde vor putea.

8 Apoi au început amândoi să plângă, căci focul nu le-a permis să intre în peşteră; şi i-a înconjurat; şi le era frică.

9 Atunci a zis Adam către Eva: „Vezi acest foc, din care avem o parte în noi, care înainte nu ne-a putut face nimic, dar acum ne poate arde; căci focul nu s-a schimbat a rămas acelaşi, însă noi ne-am schimbat. De aceea, acum are putere asupra noastră şi când ne apropiem, ne pârjoleşte carnea.”

Cap. XLV:

1 Atunci, Adam s-a ridicat şi s-a rugat la Dumnezeu, spunând: „Vezi, Doamne, acest foc care ne-a separat de peştera noastră în care Tu ne-ai poruncit să stăm, acum nu mai putem intra în ea.”

2 Şi Dumnezeu l-a auzit pe Adam şi a trimis Cuvântul Său, care i-a spus:

3 „Adame, vezi acest foc! Câtă diferenţă este între această flacără şi focul din Grădină!

4 Căci până erai sub puterea Mea, toate făpturile îţi erau supuse, pe când acum toate s-au ridicat împotriva ta.”

5 Şi iarăşi i-a mai zis Dumnezeu lui: „Vezi Adame, cum Satana te-a batjocorit pe tine! El te-a despărţit de Mine şi nu şi-a ţinut promisiunea pe care ţi-a dat-o, ci ţi-a devenit duşman; căci el este cel care a dat foc peşteri, căci a crezut să vă ardă pe tine şi Eva.

6 De ce nu şi-a păstrat el promisiunea ce ţi-a făcut-o, nici chiar o zi, ci te-a deprivat de slava care era deasupra ta.

7 Ai crezut tu că el te iubeşte pe tine, când ţi-a propus aşa ceva? Că te vrea ridicat în slăvi?

8 Nu, Adame, el n-a făcut aceasta pentru că te iubeşte pe tine; ci a vrut să te scoată din lumină în întuneric şi de la o slavă la jale, de la glorie la supărare, de la plăcere la necaz şi de la odihnă şi pace la post şi moarte.”

9 Şi la fel i-a mai zis Dumnezeu lui Adam: „Vezi acest foc aprins de Satana în jurul peşteri tale, vezi aceste griji care te împresoară, care te vor paşte pe tine şi seminţia ta; când ai dat ascultare promisiunilor sale, cum te-a vrut el să arzi în foc, ca să te ducă în iad.

10 Atunci ai fi văzut flacăra focului său, care ar fi ars în jurul tău şi a seminţiei tale, căci scăpare n-ar fi fost pentru tine, decât prin venirea Mea. Precum tu nu poţi ieşi din focul acesta care te-a înconjurat, la fel nu vei putea ieşi din iad, până ce Cuvântul Meu nu va veni să-ţi facă cărare să ieşi, când se va împlini legământul Meu.

11 Căci acum nu poţi pleca de acolo, până ce Cuvântul Meu nu va veni. Atunci El îţi va croi drum şi vei avea odihnă.” Apoi Dumnezeu a chemat Cuvântul Său să de-a focul la o parte; şi focul a dat ascultare lui Dumnezeu şi calea a fost pregătită pentru ca Adam să treacă.

12 Şi şi-a luat Dumnezeu Cuvântul Său de la Adam. 

Cap. XLVI:

1 Apoi au intrat Adam şi Eva în peşteră. Dar trecând printre flăcări, Satana a suflat în foc, puternic şi focul l-a pârjolit pe Adam şi Eva şi i-a luat o căldură mare.

2 Şi din flăcări Adam şi Eva au strigat către Domnul, spunând: „Doamne, scapă-ne! Nu ne lăsa să murim în plăgile astea arzând în foc şi nu te răzbuna pe noi că am păcătuit.”

3 Şi Dumnezeu a privit asupra lor şi a văzut ce-a făcut Satana şi a trimis un înger să potolească focul. Însă rănile lor au rămas.

4 Şi Dumnezeu i-a vorbit lui Adam: „Vezi iubirea lui Satana pentru tine, care s-a făcut că-ţi dă slavă şi mărire; căci te-a pârjolit cu foc şi a vrut să te nimicească de pe pământ.

5 Apoi priveşte asupra Mea, Adame, căci Eu te-am făcut şi de câte ori te-am scăpat din mâna lui? Căci de altfel, nu te-ar fi distrus el pe tine?”

6 Şi i-a mai vorbit Dumnezeu lui Eva: „Ce ţi-a promis el în grădină, când ţi-a zis: Când vei mânca din pom, ochii tăi se vor deschide şi tu vei deveni ca dumnezeii, ştiind binele şi răul. Dar iată! Că el va pârjolit pe voi cu foc şi va făcut să gustaţi din gustul focului în locul gustului de Grădină; şi va făcut să vedeţi flăcările focului şi răutatea, puterea lui fiind peste voi.

7 Ochii voştri au văzut binele pe care vi l-a luat şi în adevăr vi s-au deschis ochii şi va-ţi dat seama de Grădina în care aţi fost cu Mine; şi la fel aţi văzut şi răul care de la Satana va venit vouă. Dar Dumnezeire el nu vă poate da, nici să-şi ţină promisiunea dată, ci doar amărăciune, vouă şi seminţiei voastre.”

8 Şi Dumnezeu şi-a luat Cuvântul Său de la ei.

Cap. XLVII:

1 Şi au intrat apoi Adam şi Eva în peşteră, încă tremurând de la focul care i-a pârjolit; şi a zis Adam către Eva: -

2 „Uite, focul ne-a pârjolit în lumea asta; dar cum va fi după ce vom muri, când Satana ne va pedepsi sufletele noastre? Până va veni Dumnezeu şi prin legământul Său să ne scoată de acolo, cum va fi cu noi?”

3 Atunci Adam şi Eva au intrat în peşteră binecuvântând că au ajuns cu bine; căci văzând flăcari, au crezut că nu vor mai putea să intre acolo.

4 Dar şi după apusul de soare, flăcările în continuu ardeau şi se apropiau de ei în peşteră, aşa că nu au putut dormi în ea. După ce a apus soarele, ei au ieşit afară. Aceasta fiind a patruzeci şi şaptea zi după ieşirea lor din grădină.

5 Apoi au urcat pe vârful dealului de unde se vedea Grădina, ca să doarmă.

6 Şi s-au rugat lui Dumnezeu să le ierte păcatele şi s-au culcat sub vârful de munte.

7 Însă Satana, cel ce urăşte dreptatea, s-a gândit în sine: „Când Dumnezeu i-a promis lui Adam legământul, El îl va scoate de la toate necazurile lui - însă mie nu mi-a promis nimic prin legământ şi pe mine nu mă va scoate de la necazuri. El a promis că va scoate seminţia lui Adam, de la necazuri, şi-i va duce în împărăţia în care o dată am fost şi eu. Îl voi ucide pe Adam;

8 Pământul nu-l va primi şi el va rămâne al meu, iar fiind mort, nu va mai putea să aibă urmaşi să moştenească împărăţia şi ea îmi va rămâne toată mie. Atunci Dumnezeu îmi va da toate mie şi mă va întoarce pe mine şi mulţimea mea la El.” 

Cap. XLVIII:

1 După aceasta, Satana şi-a chemat mulţimea, iar fiecare dintre ei când au venit, au zis: -

2 „Doamne, care este dorinţa ta?”

3 Atunci le-a zis el: „Voi ştiţi că acest Adam, pe care Dumnezeu l-a făcut din praf, este cel ce ne va lua împărăţia noastră. Haideţi, să mergem împreună şi să-l omorâm, să azvârlim peste el şi Eva o stâncă şi să-i zdrobim sub ea.”

4 Când au auzit ei vorbele astea ale Satanei, s-au repezit cu toţi pe munte, în apropiere unde dormeau Adam şi Eva.

5 Apoi Satana şi mulţimea sa au luat o stâncă mare şi chiar şi atunci fără ruşine, a gândit el: „Dacă este vreo gaură la mijloc şi când va cădea stânca peste ei vor rămâne vi!?”

6 Apoi a zis el mulţimi sale: „Luaţi această stâncă, căci este dreaptă şi azvârliţi-o peste ei, dar vedeţi să nu se rostogolească în altă parte şi ei să scape cu viaţă. Iar după ce o azvârliţi, fugiţi şi nu zăboviţi.”

7 Şi au făcut ei aşa, însă până stânca să cadă peste Adam şi Eva, Dumnezeu a ridicat deasupra lor o peşteră ca să nu poată cădea peste ei.

8 Dar când a căzut stânca, tot pământul s-a cutremurat din cauza mărimi ei.

9 Şi de la cutremur şi de la zguduitură, Adam şi Eva s-au deşteptat din somn şi s-au găsit sub o stâncă scobită în formă de peşteră, deasupra lor; căci înainte de a se culca, au fost sub cerul liber şi când au văzut, s-au speriat.

10 Şi Adam a zis Evei: „Când s-a înclinat acest munte şi de unde acel cutremur şi zguduitura aceea? Şi de unde această stâncă deasupra noastră asemeni unui cort?

11 Oare să fi vrut Dumnezeu să ne închidă în această închisoare? Ne-a închis El pe noi aici?

12 S-a mâniat El pe noi fiindcă am ieşit din peşteră şi am venit aici fără porunca Lui; căci am venit aici fără ştirea Sa?”

13 Atunci a zis Eva: „Dacă Dumnezeu vrea să ne omoare din cauza păcatelor noastre, atunci vai de noi, căci pedeapsa noastră va fi lungă.

14 Ci să ne ridicăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute.”

15 Atunci Adam s-a ridicat şi s-a rugat Domnului, să-l înştiinţeze despre această strâmtorare; şi au stat şi s-au rugat astfel până dimineaţa.

Cap. XLIX:

1 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi a spus: -

2 „Adame, cine te-a consolat pe tine când ai ieşit din peşteră şi ai venit aici în acest loc?”

3 Şi Adam a zis: „Dumnezeule Doamne, noi am venit aici din cauza focului care s-a lăsat asupra noastră în peşteră.”

4 Atunci Domnul Dumnezeu, i-a răspuns lui Adam: „Adame, dacă o noapte n-ai putut rezista la foc, atunci ce vei face când vei ajunge în iad?

5 Totuşi nu-ţi fie frică Adame, dar nici să nu spui în inima ta că Eu am aruncat această stâncă asupra ta, ca să te nimicesc.

6 Căci aceasta a venit de la Satana, care-le ţi-a promis ţie mărire şi slavă. El este cel care a aruncat această stâncă să te omoară pe tine şi pe Eva la un loc, ca să te şteargă de pe faţa pământului.

7 Ci în mila Mea pentru tine, ţi-am ridicat acest cort, ca să te protejez, ca stânca să nu cadă peste voi.

8 Şi aceasta este un semn Adame, care Mi se va întâmpla Mie pe pământ; Satana va ridica poporul Evreilor să Mă omoare; şi Mă vor pune într-o stâncă şi o vor pecetlui cu o altă stâncă; şi voi rămâne acolo trei zile şi trei nopţi.

9 Însă în ce-a de-a treia zi, voi învia din morţi şi aceasta va fi într-u salvarea ta şi a seminţiei tale, ca să credeţi în Mine. Deci nici pe tine Adame, nu te voi scoate de aici, până nu vor trece trei zile şi trei nopţi.”

10 Şi Dumnezeu a luat Cuvântul Său de la Adam.

11 Şi Adam şi Eva au rămas acolo trei zile şi trei nopţi, după cum le-a zis Dumnezeu.

12 Şi le-a făcut astfel Dumnezeu fiindcă au părăsit peştera şi au venit aci, fără ştirea Lui.

13 Dar după trei zile Dumnezeu a dat la o parte stânca şi i-a scos pe ei afară; iar trupul lor a fost uscat şi ochii lor, de atâtea plânsete şi jale. 

Cap. L:

1 Apoi au plecat Adam şi Eva şi s-au întors la peştera Comorilor, unde s-au rugat ziua întreagă, până seara.

2 Şi aceasta s-a întâmplat la sfârşitul celei de-a cinzecea zi, după ieşirea lor din grădină.

3 Şi Adam şi Eva s-au ridicat şi s-au rugat toată noaptea şi au cerut milă dela El.

4 Şi când s-a făcut de ziuă, Adam a zis către Eva: „Vino, haide să mergem să facem unele treburi pentru trupurile noastre.”

5 Şi astfel au plecat ei afară din peşteră şi au ajuns în partea de nord la graniţa Grădini şi au căutat ceva cu ce să-şi acopere trupul. Însă n-au găsit nimic, iar trupurile lor erau înlemnite de frig şi de căldură.

6 Atunci Adam a stat şi s-a rugat lui Dumnezeu, să le arate cum o să se înfăşoare.

7 A venit atunci Cuvântul lui Dumnezeu şi le-a zis: „Adame, ia-o pe Eva şi mergeţi la malul mări, unde aţi postit înainte. Acolo veţi afla piei de oi, a căror carne a fost sfâşiată de lei. Luaţi-le şi vă îmbrăcaţi cu ele.”

Cap. LI:

1 Când a auzit Adam aceste cuvinte de la Dumnezeu, a luat-o pe Eva şi au plecat din partea de nord, în partea de sud pe lângă râul cu apă, unde au postit o dată.

2 Dar înainte ca ei să ajungă în acel loc, Satana, cel ce umblă în urâciune, a auzit ce le-a zis lor Cuvântul lui Dumnezeu de pieile de oi.

3 Şi s-a gândit să meargă înainte să le găsească şi să le arunce în mare, s-au să le dea foc, ca ei să nu le poată găsi.

4 Dar când să pună mâna a le lua, Cuvântul lui Dumnezeu s-a lăsat la el din cer şi l-a legat deoparte, până ce Adam şi Eva au ajuns acolo să i-a cojoacele. Acolo, văzându-l, s-au speriat de forma sa urâtă.

5 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi le-a zis: „Acesta este cel ce s-a transformat în şarpe şi v-a înşelat şi prin urmare, v-a deposedat de hainele voastre de lumină şi de slava cu care aţi fost înveliţi.

6 Acesta este cel ce va promis vouă divinitate şi măiestrie. Unde este acum frumuseţea care l-a înfăşurat? Unde este lumina lui? Unde este slava ce a poposit deasupra sa?

7 Acum forma sa este hidoasă; a devenit îngrozitor printre îngeri şi a fost numit Satana.

8 Adame, el a vrut să-ţi i-a şi haina ta pământeană ce-a din piei de oi şi s-o nimicească, ca să nu te poţi acoperi cu ea.

9 Care este frumuseţea sa după care ai umblat tu? Şi ce ai câştigat tu ascultându-l pe el? Uită te la relele lui şi apoi priveşte asupra Mea, Creatorul tău; şi asupra faptelor bune pe care ţi le-am făcut ţie.

10 Vezi l-am legat în juguri, până să vi tu să-l vezi în slăbiciunea lui, cum nicio putere nu i-a mai rămas lui.”

11 Şi Dumnezeu l-a dezlegat din juguri şi i-a dat drumul. 

Cap. LII:

1 Apoi Adam şi Eva n-au mai zis nimic, ci au început a plânge înaintea lui Dumnezeu din cauza situaţiei lor şi pentru că trupurile lor necesitau lucruri pământeşti.

2 Atunci Adam a zis către Eva: „Eva, aceste cojoace sunt nişte piei de dobitoace, cu care noi ne vom înveli. Dar când ne vom îmbrăca cu ele, un semn al morţi se va lăsa asupra noastră, cu atât mai mult, cu cât dobitoacele sunt moarte şi sfâşiate. La fel se va întâmpla şi cu noi.”

3 Atunci Adam şi Eva au luat cojoacele şi s-au înapoiat la peştera Comorilor; şi ajunşi acolo, au stat a se ruga.

4 Şi s-au gândit cum îşi vor face ei îmbrăcăminte din acele piei de care n-au mai folosit înainte.

5 Atunci Dumnezeu a trimis un înger şi le-a arătat el cum să le îmbrace. Şi îngerul a zis către Adam: „Mergi şi adu nişte spini de palmier”. Şi Adam a făcut astfel.

6 Apoi îngerul a luat şi a făcut în faţa lor din acele piei, două cojoace, iar spini i-a cusut la o parte.

7 Iar apoi îngerul s-a ridicat şi s-a rugat la Dumnezeu ca lucrul să iese bine şi ţesătura la fel.

8 Şi aşa a fost din voia lui Dumnezeu şi le-a făcut îmbrăcăminte din ele.

9 De atunci goliciunea lor a fost acoperită.

10 Şi aceasta s-a întâmplat în ce-a de-a cinzeci şi una zi.

11 După ce trupurile lor au fost acoperite, Adam şi Eva s-au rugat şi au cerut milă de la Domnul şi iertare şi i-au mulţumit că le-a acoperit goliciunea; şi s-au rugat fără încetare toată noaptea.

12 Iar la răsărit de soare, când s-a lăsat dimineaţa şi-au zis rugăciunea, ca de obicei şi au ieşit apoi afară din peşteră.

13 Şi Adam a zis către Eva: „Noi n-am văzut încă ce se găseşte în partea de vest a peşteri. Să mergem să vedem azi”. Şi au mers în partea aceea.

Cap. LIII:

1 Dar nu s-au îndepărtat prea mult de peşteră, că Satana le-a şi dat târcoale sub forma a doi lei fioroşi, care parcă de trei zile n-ar fi mâncat nimica; şi au venit spre Adam şi Eva vrând să-i despice în bucăţi şi să-i sfâşie.

2 Văzând Adam şi Eva, au început a plânge şi s-au rugat lui Dumnezeu să-i scape de la necaz.

3 Şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la ei şi i-a alungat pe lei.

4 Iar Dumnezeu a zis către Adam: „Adame, ce cauţi tu în partea de vest? Şi de ce ai părăsit partea de est unde ai stat?

5 Acum întoarce-te la peştera ta şi rămâi acolo, ca Satana să nu te păcălească şi să te ademenească.

6 Căci seminţia care va ieşi din tine, partea de vest o vor umple şi se vor întina în păcate şi vor face legământ cu Satana, ca să-i urmeze calea lui.

7 De aceea voi aduce peste ei un potop de ape şi-i voi pierde pe toţi. Dar pe cei drepţi dintre ei îi voi cruţa şi-i voi duce într-o ţară depărtată, iar locul unde stai tu acum, va rămâne pustiu, fără nicio vietate.”

8 După ce-a terminat de vorbit Dumnezeu, ei s-au întors la peştera Comorilor; însă trupurile lor s-au uscat, iar puterile i-au părăsit, din cauza postului şi a rugăciunilor, precum şi din cauza tânguiri şi a jalei, căci n-au dat ascultare porunci lui Dumnezeu.

Cap. LIV:

1 Şi au stat în peşteră, Adam şi Eva şi s-au rugat toată noaptea, până mâine zi dimineaţă, iar când soarele a răsărit, au ieşit din peşteră, îngânduraţi de jale şi n-au mai ştiut unde merg.

2 Şi au umblat aşa spre partea de sud, pe lângă graniţa Grădinii; şi au urcat până au ajuns la graniţa de răsărit, căci mai departe, nu mai aveau de mers.

3 Şi heruvimul care păzea Grădina a stat la poarta de vest şi a privit împotriva lui Adam şi Eva, ca să nu intre cumva în Grădină; şi s-a avântat spre ei de parcă ar fi vrut să-i omoare, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu.

4 Când Adam şi Eva au venit iarăşi în partea de răsărit, au gândit în inimile lor, că nu-i va vedea heruvimul şi s-au dat spre poartă. Dar deodată heruvimul a apărut cu sabia de foc în mână şi când i-a văzut s-a dat la ei, să-i omoare; căci îi era frică că Dumnezeu îl va omorî pe el, dacă îi lasă să intre.

5 Dar când a ridicat sabia asupra lui Adam şi Eva, flacăra dintr-o dată s-a stins.

6 Iar heruvimul a crezut că Dumnezeu este milostiv cu ei şi-i va lăsa să intre din nou în grădină; şi heruvimul a stat pe gânduri.

7 Căci nu putea să urce la Dumnezeu în cer să se asigure de porunca Lui, căci se temea că între timp ei vor intra în Grădină; aşa că a stat lângă ei, ne îndrăznind să-i lase înăuntru ca Dumnezeu să nu-l nimicească pe el.

8 Dar în timp ce Adam şi Eva l-au văzut pe heruvim, că se apropie de ei, au căzut cu feţele la pământ, ca morţi.

9 În acel timp, cerul şi pământul s-au zguduit şi un alt heruvim a coborât din cer şi l-a văzut pe celălalt stând uimit şi înlemnit.

10 Şi au mai coborât şi alţi îngeri în locul unde erau Adam şi Eva fiind şi trişti şi fericiţi.

11 Erau fericiţi căci au gândit că Dumnezeu îi va da trecere lui Adam, căci ei ar fi dorit ca el să se întoarcă în Grădină, ca să fie primit în slava lui dinainte.

12 Dar erau trişti căci Adam şi Eva arătau ca nişte oameni morţi de la căderea lor şi au crezut că Dumnezeu i-a omorât, din cauză că au venit în locul acela şi au vrut să intre fără porunca lui Dumnezeu.

Cap. LV:

1 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi Eva şi i-a ridicat de jos spunându-le: „De ce aţi venit aici? Avea-ţi intenţia să intraţi în grădină, din care V-am scos afară? Aceasta nu se poate întâmpla astăzi, ci numai când se va împlini legământul, pe care Eu l-am făcut cu voi.”

2 Iar când Adam a auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi i-a văzut pe îngerii care s-au agitat, pe care el nu i-a văzut ci doar i-a auzit cântând, el şi Eva au plâns şi au zis către îngeri: -

3 „Sufletelor care staţi la Dumnezeu, priviţi la mine, care nu vă pot vedea! Căci până să fiu în slava mea strălucitoare, v-am putut vedea şi cântam laude ca şi voi şi inima mea era mult mai înălţată decât a voastră.

4 Dar acum fiind schimbat, de la natura mea strălucitoare, mă găsesc în această stare jalnică; şi acum am ajuns să nu mai pot nici vedea, iar voi nu-mi mai slujiţi, cum aţi făcut o dată. Căci am ajuns a fi în carne de animal.

5 Îngeri ai lui Dumnezeu, rugaţivă-ţi lui Dumnezeu pentru mine, ca El să mă întoarcă la starea mea dinainte, să mă scoată din această jale şi să mă sustragă de la moartea care mă paşte, căci am păcătuit împotriva Lui.”

6 Iar când îngeri au auzit aceste vorbe, s-au întristat şi l-au blestemat pe Satana care l-a ademenit pe Adam, care a căzut de la viaţă la moarte, de la pace la necaz şi din slavă pe pământ străin.

7 Apoi i-au zis îngeri lui Adam: „Tu ai dat ascultare lui Satana şi ai părăsit Cuvântul lui Dumnezeu care te-a făcut pe tine şi ai crezut că Satana va împlini ce ţi-a promis ţie.

8 Dar să-ţi spunem Adame şi să-ţi facem cunoscut, ce s-a lăsat peste noi, prin el, înainte de căderea sa din cer.

9 El i-a purtat şi a înşelat şi mulţimea care a fost cu el, căci le-a promis că le va da o împărăţie mare de slavă divină şi încă altele le-a mai promis lor.

10 Şi mulţimea lui a dat crezare cuvântului său şi s-au luat după el şi l-au părăsit pe Dumnezeu.

11 Apoi a trimis şi după noi, ca să ne supunem poruncilor lui şi să dăm ascultare promisiunilor lui deşarte. Dar noi n-am vrut şi n-am luat sfatul lui.

12 Apoi după ce-a luptat cu Dumnezeu şi s-a înţeles dinainte cu El şi-a condus mulţimea sa şi s-a războit cu noi. Iar dacă n-ar fi fost puterea lui Dumnezeu cu noi, noi n-am fi putut să-l învingem şi să-l azvârlim din cer.

13 Dar după ce-a căzut din cer, a fost o mare bucurie, că nu mai este printre noi. Căci dacă mai rămânea în cer, niciunul dintre noi n-ar fi rămas aici.

14 Ci Dumnezeu în mila lui, l-a alungat de la noi pe acest pământ întunecat; căci şi el însuşi a devenit întunecat şi un adept al nedreptăţi.

15 Şi el a continuat cu războiul împotriva ta, Adame, până ce a reuşit a te scoate afară din Grădină, pe acest pământ străin, unde toate aceste necazuri au căzut asupra ta. Şi moartea care Dumnezeu a adus-o asupra lui, el a adus-o asupra ta, Adame, căci tu i-ai dat ascultare şi te-ai întors împotriva lui Dumnezeu.”

16 Atunci toţi îngeri de faţă au tresărit de bucurie şi au dat slavă lui Dumnezeu şi l-au rugat ca să nu-l nimicească pe Adam, fiindcă a căutat să intre în grădină, ci să fie cu el până la împlinirea legământului şi să-i dea ajutor pe acest pământ, până se va elibera de mâna lui Satana.

Cap. LVI:

1 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: -

2 „Adame, priveşte la Grădina slăvită şi apoi la pământul acesta trudit şi la mulţimea de îngeri din Grădină, căci este plină de ei şi la tine, care eşti singur pe acest pământ, cu Satana căruia tu i-ai dat crezare.

3 Însă dacă Mi te supui Mie şi d-ai ascultare Cuvântului Meu, tu vei fi cu îngeri Mei în grădina Mea.

4 Căci de când ai păcătuit şi i-ai dat ascultare lui Satana, tu ai devenit oaspete printre îngeri săi, care sunt plini de urâciune şi ai fost adus pe acest pământ, care-ţi va rodi ţie spini şi ciulini.

5 Adame, întreabă-l pe cel ce te-a înşelat, să-ţi de-a slavă divină de care ţi-a promis, s-au să-ţi facă o grădină, precum Eu ţi-am făcut, s-au să te învelească cu splendoarea cu care te-am învelit Eu.

6 Întreabă-l să-ţi facă un astfel de trup, cum ţi-am făcut Eu, s-au să-ţi de-a o zi de odihnă, precum Eu ţi-am dat; s-au să pună în tine un suflet chibzuit, cum ţi-am făcut Eu, s-au să te ducă pe un alt pământ decât acesta pe care ţi l-am dat ţie. Căci el Adame, n-ar împlini nici măcar una din aceste lucruri pentru tine.

7 Recunoaşte bunăvoinţa Mea pentru tine şi mila Mea, făptură a Mea; căci eu nu m-am răzbunat pe tine din cauza păcatului tău, ci în mila Mea pentru tine, ţi-am promis că la sfârşitul celor cinci zile şi jumătate, Voi veni şi te Voi salva.”

8 Şi iarăşi i-a mai zis Dumnezeu lui Adam şi Eva: „Ridică-te şi coboară de aici, până ce heruvimul cu sabia de foc în mâna sa, nu te va nimici.”

9 Şi inima lui Adam a fost încălzită de Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a lăudat pe El.

10 Şi Dumnezeu a poruncit îngerilor lui, să-l conducă pe Adam şi Eva, la peşteră cu plăcere, în ciuda frici care a venit peste ei.

11 Apoi i-au ridicat pe Adam şi Eva şi i-au dus jos de pe munte din faţa Ggrădini; cântând cântări şi psalmi, până ce au ajuns la peşteră. Acolo îngeri i-au consolat şi i-au întărit, iar apoi s-au întors în cer la Creatorul lor care i-a trimis.

12 Însă după ce îngeri s-au depărtat de la Adam şi Eva, a venit Satana, ruşinat, stând la intrarea în peşteră, unde erau Adam şi Eva; şi apoi l-a chemat pe Adam, spunându-i: „Vino şi lasă-mă să-ţi vorbesc ţie.”

13 Atunci Adam a ieşit din peşteră afară, crezând că este unul din îngerii lui Dumnezeu, care a venit să-i dea vreun sfat bun. 

Cap. LVII:

1 Dar când a ieşit Adam afară şi a văzut figura sa hidoasă, s-a cutremurat de el şi l-a întrebat: „Cine eşti tu?”

2 Iar Satana i-a răspuns: „Sunt eu, care mă ascumd în şarpe şi care am ademenit-o pe Eva să mi se supună poruncilor mele. Sunt eu, cel care a îndemnat-o pe ea să te păcălească pe tine să mâncaţi din pomul oprit ca să nu-i mai daţi ascultare lui Dumnezeu.”

3 Dar când a auzit Adam aceasta, i-a zis lui: „N-ai putut tu să-mi faci o grădină precum mi-a făcut Dumnezeu mie? S-au n-ai putut tu să mă îmbraci în aceiaşi slavă strălucitoare, în care m-a îmbrăcat Dumnezeu?

4 Unde este slava divină pe care mi-ai promis-o mie? Unde-ţi sunt vorbele tale dulci cu care ne-ai vorbit în Grădină?”

5 Atunci i-a spus Satana lui Adam: „Crezi tu că eu când vorbesc cu cineva despre ceva, îmi ţin vreo dată cuvântul? Nu!

6 Prin urmare, am căzut şi te-am făcut să cazi şi tu, fiindcă am căzut eu. Şi deci oricine-mi dă mie crezare, va cădea.

7 Însă acum Adame, fiindcă ai căzut, eşti sub legea mea, iar eu îţi sunt ţie rege, fiindcă mie mi-ai dat ascultare şi te-ai întors împotriva lui Dumnezeu. Nici nu vei fi eliberat din mâna mea, până în ziua promisă ţie de Dumnezeu.”

8 Şi din nou i-a mai zis: „Cu atât mai mult, cu cât noi nu ştim când va veni acea zi promisă ţie de Dumnezeul tău, nici ora în care tu vei fi eliberat, din care cauză, noi ne vom război mereu şi voi săvârşi omoruri asupra ta şi asupra seminţiei tale.

9 Aceasta este voinţa şi plăcerea noastră, ca să nu lăsăm pe niciunul măcar din fiii oamenilor să moştenească ordinea noastră din cer.

10 Căci locuinţa noastră este din foc arzător, Adame şi noi nu vom întârzia cu relele noastre, nicio zi, nici măcar o oră; şi eu Adame, voi răspândi foc peste tine în peştera care stai.”

11 Când Adam a auzit aceasta, a început a plânge şi a se zbuciuma, zicând către Eva: „Ai auzit ce-a spus, că el nu va îndeplini ce ţi-a promis în Grădină. A ajuns el oare atunci întradevăr rege asupra noastră?

12 Îl vom întreba pe Dumnezeu, care ne-a făcut, să ne scape din mâna lui.” 

Cap. LVIII:

1 Atunci Adam şi Eva şi-au ridicat mâinile către Dumnezeu, rugându-se şi implorându-l pe el, să-l alunge pe Satana de la ei, ca să nu-i atace şi să nu-i oblige să renunţe la Dumnezeu.

2 Şi dintr-o dată, Dumnezeu le-a trimis lor un înger care l-a alungat pe Satana de la ei. Iar aceasta s-a întâmplat pe la apusul de soare în a cinzeci şi treia zi, de când ei au ieşit din Grădină.

3 Apoi au mers Adam şi Eva în peşteră şi cu faţa la pământ s-au rugat lui Dumnezeu.

4 Dar până s-au rugat, Adam a zis către Eva: „Vezi ce ispită a căzut asupra noastră pe acest pământ. Vino, haide să ne înălţăm şi să-l întrebăm pe Dumnezeu să ne ierte păcatele pe care le-am săvârşit; şi nu vom mai ieşi până se va împlini patruzeci de zile. Iar dacă vom muri, vom fi salvaţi.”

5 Atunci Adam şi Eva s-au înălţat împreună în rugăciuni de implorare a lui Dumnezeu.

6 Şi aşa s-au rugat ei în peşteră şi n-au ieşit nici ziua, nici noaptea, până ce rugăciunea ieşea din gura lor asemeni unei flăcări de foc.

Cap. LIX:

1 Dar Satana, duşmanul dreptăţi, nu i-a lăsat să se roage până la capăt, căci şi-a chemat mulţimea sa, iar ei toţi au venit la el. Şi apoi el le-a zis: „Adam şi Eva pe care noi îi urâm, s-au înţeles să se roage lui Dumnezeu zi şi noapte şi să-l conjure să-i salveze; până atunci nu vor ieşi din peşteră, până ce vor trece patruzeci de zile.

2 Şi mă tem că dacă se vor ruga atâta timp, Dumnezeu îi va scăpa de sub mâna noastră, şi-i va întoarce în Grădină. Vedeţi prin urmare, ce vom avea de făcut.” Iar mulţimea i-a răspuns: „Puterea este a ta doamne, să faci ceea ce crezi de cuviinţă.”

3 Atunci Satana cel dibaci în urâciuni şi-a luat mulţimea şi a venit în peşteră; în ce-a de-a treizecea noapte a celei de-a patruzeci şi una zi; şi i-a lovit pe Adam şi Eva, până ce nu i-a lăsat morţi.

4 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi Eva, care i-a ridicat din suferinţele lor şi Dumnezeu i-a zis lui Adam: „Întăreşte-te şi nu-ţi fie frică de cel care a fost la tine.”

5 Dar Adam a bufnit în plâns, zicând: „Unde ai fost Tu, Dumnezeul meu, când m-au lovit pe mine cu atâta furie şi am căzut în astfel de suferinţe; Tu făuritorule?”

6 Atunci Dumnezeu i-a zis: „Adame, vezi el este domn şi stăpân peste toate ale tale, el care a zis că-ţi va da ţie divinitate, unde este iubirea sa pentru tine? Şi unde este darul care ţi l-a promis?

7 A venit el vreo dată să te consoleze, să te întărească şi să te bucure; şi şi-a trimis el mulţimea lui să te păzească fiindcă tu i-ai dat lui ascultare şi te-ai supus îndemnări sale şi ai păcătuit împotriva poruncilor Mele?”

8 Atunci Adam a plâns înaintea Domnului şi a zis: „Doamne, fiindcă eu am păcătuit puţin, Tu mă chinui cu astfel de plăgi; ţi-am cerut să mă scapi din mâna lui, s-au să ai milă de mine măcar şi să-mi iei sufletul din trup, din această lume străină.”

9 Apoi i-a zis Dumnezeu lui Adam: „Măcar de-ai fi suspinat atât şi te-ai fi rugat înainte, n-ai fi păcătuit! Atunci ai fi avut odihnă şi-ai fi fost scutit de necazurile acestea.”

10 Şi Dumnezeu a avut răbdare cu Adam şi l-a lăsat pe el şi Eva să rămână în peşteră până într-a patruzecea zi.

11 Însă trupul lui Adam şi Eva, au slăbit de puteri din cauza postului şi a rugăciunilor, de foame şi sete, căci n-au gustat hrană nici apă n-au băut de când au părăsit Grădina; dar capul lor încă mai slujea şi nu le-a slăbit puterea de-a se ruga, până în ziua ce-a de-a patruzecea. Atunci ei au căzut jos în peşteră; totuşi orice cuvânt din gura lor era rugăciune. 

Cap. LX: 

1 Atunci într-a optzeci şi noua zi, Satana a venit în peşteră, îmbrăcat în haine de lumină, înfăşurat cu un brâu sclipitor.

2 Iar în mână ţinea un pumnal luminos, având o privire severă, iar faţa şi cuvântarea lui au fost plăcute.

3 S-a deghizat astfel cu tendinţa de-ai păcăli pe Adam şi Eva, să-i facă să iese din peşteră după ce-a de-a patruzecia zi.

4 Căci şi-a spus în sinea lui: „Acum că s-au împlinit cele patruzeci de zile de post şi rugăciuni, Dumnezeu îi va întoarce la slava lor dinainte, dar chiar dacă El nu va face astfel, dacă nu va avea milă de ei, El le va da lor iarăşi ceva din Grădină ca să-i liniştească, precum a făcut deja de două ori.”

5 Astfel s-a arătat el lor în faţa peşteri, spunând: -

6 „Adame, ridică-te şi vino tu şi Eva să mergem în lumea ce-a dreaptă şi n-ai frică, căci eu am fost primul făcut de Dumnezeu.

7 Şi a fost aşa, când m-a făcut pe mine, El m-a pus în Grădină, în partea de nord, la graniţa lumii.

8 Şi mi-a zis: Locuieşte aici; şi eu am locuit acolo după poruncile Cuvântului Său şi n-am încălcat porunca Sa.

9 Apoi El a făcut ca un somn să vină deasupra mea şi te-a făcut pe tine Adame, din trupul meu, însă nu te-a pus să locuieşti cu mine.

10 Ci te-a luat Dumnezeu pe mâna Sa divină şi te-a aşezat în partea de răsărit a grădinii.

11 Atunci, eu m-am întristat din cauza ta, căci Dumnezeu mi te-a luat de la mine şi nu te-a lăsat să fim la un loc.

12 Dar Dumnezeu mi-a zis: Nu fi trist din cauza lui Adam, că l-am luat de la tine, căci nu i se va întâmpla niciun rău.

13 Căci acum am scos o parte din el ca să nu fie singur şi să aibe plăcere.”

14 Apoi Satana a mai zis: „Eu n-am ştiut că tu eşti în această peşteră, nici de necazurile care te pasc - până ce Dumnezeu nu mi-a spus: Adam a păcătuit, cel care l-am făcut din tine şi Eva la fel, pe care am făcut-o din el; şi i-am scos afară din grădină; şi i-am pus să locuiască pe pământ în jale şi necaz, fiindcă au păcătuit împotriva Mea şi i-au dat ascultare lui Satana. Dar iată că sunt în suferinţă, până acum într-a optzecea zi.

15 Apoi Dumnezeu mi-a zis mie: Ridică-te şi mergi la ei şi fă-i să meargă în locuinţa ta, să nu mai sufere din partea lui Satana, să-i necăjească. Căci acum sunt în mare deznădejde şi lihniţi de foame.

16 Şi mi-a mai zis El: Când îi vei lua la tine, dă-le să mănânce din Pomul Vieţi şi să bea din apa păcii şi îmbracă-i cu hainele cele de lumină şi apoi întoarce-i la slava lor dinainte şi nu-i mai lăsa în acea jale, căci ei sunt din tine. Să nu se mai zbuciume şi să nu mai ispăşească pentru păcatele lor.

17 Iar când am auzit aceasta, mi-a părut rău şi inima mea n-a putut fi liniştită din cauza ta, fiul meu.

18 Căci mi-a fost frică, când am auzit de numele lui Satana şi mi-am zis în sinea mea, eu nu voi ieşi afară, să nu-mi întindă vreo cursă, precum a făcut fiilor mei Adam şi Eva.

19 Şi am zis: Dumnezeule, când mă voi duce după fii mei, Satana mă va întâlni şi se va război cu mine, cum a făcut cu ei.

20 Iar Dumnezeu mi-a zis: Nu-ţi fie frică, ci când îl vei vedea, loveşte-l cu pumnalul acesta din mâna ta şi nu-ţi fie teamă de el, căci tu eşti cel mai bătrân şi el nu va izbuti împotriva ta.

21 Atunci am zis eu: Doamne, eu sunt bătrân şi nu pot merge, ci trimite îngeri Tăi la ei.

22 Însă Dumnezeu mi-a spus: Îngeri nu sunt ca şi ei şi nu vor consimţi să meargă cu ei; ci te-am ales pe tine, căci ei sunt progeniturile tale, în forma ta şi ţie-ţi vor da ascultare.

23 Şi mi-a mai zis Dumnezeu: Dacă nu vei putea să umbli îţi voi da un nor ţie, care să te ducă şi să te coboare la peştera lor.

24 Şi dacă vor voi să meargă, eu voi trimite norul să vă poarte pe tine şi ei.

25 Atunci a poruncit El şi un nor m-a adus aici la voi şi apoi s-a întors.

26 Şi acum fii mei, Adam şi Eva, priviţi la pletele mele cărunte şi la umeri mei încovoiaţi, căci din depărtare vin. Veniţi, veniţi cu mine în locul de odihnă.”

27 Apoi el a început a plânge şi a suspina în faţa lui Adam şi Eva şi lacrimile i s-au stors şiroaie.

28 Iar când Adam şi Eva şi-au ridicat ochii şi au văzut barba şi vorba lui blândă, inimile lor s-au muiat şi i-au dat ascultare, crezând că vorbeşte adevărul.

29 Crezând întradevăr că ei sânt progenituri ale sale, când au văzut că faţa lui a fost identică cu a lor, i-au dat crezare lui.

Cap. LXI:

1 Atunci i-a luat el de mână pe Adam şi Eva şi a plecat să iese din peşteră.

2 Însă Dumnezeu a văzut aceasta şi a ştiut că Satana îi va păcăli, după ce se vor împlini cele patruzeci de zile şi-i va duce undeva departe, ca să-i nimicească.

3 Atunci Cuvântul Domnului Dumnezeu a venit din nou şi l-a blestemat pe Satana şi l-a alungat de la ei.

4 Şi Dumnezeu a vorbit lui Adam şi Eva, spunându-le lor: „Ce va determinat să ieşiţi din peşteră, în acest loc?”

5 Şi Adam a zis lui Dumnezeu: „Ai făcut tu vreun om înainte de noi? Căci până eram în peşteră, a venit la noi un om bătrân şi bun, care ne-a zis: Eu sunt un trimis al lui Dumnezeu, care am fost pus să vă întorc la locul de odihnă.

6 Şi noi i-am dat crezare, căci am gândit că este trimis de Tine şi de aceea am ieşit afară împreună cu el, neştiind unde vom merge.”

7 Atunci i-a zis Dumnezeu lui Adam: „Vezi, că acela a fost tatăl răutăţilor, cel care pe tine şi Eva va scos afară din Grădina Plăceri; care a văzut că tu şi Eva vă rugaţi şi postiţi şi că nu veţi ieşi din peşteră timp de patruzeci de zile. El a vrut să vă înşele şi să vă sfărâme oasele, să vă stingă orice nădejde şi să vă ducă undeva unde să vă nimicească.

8 Căci altfel n-a putut să vă înşele, decât să se arate în forma voastră.

9 De aceea vi s-a arătat astfel, să vă de-a semne parcă ar fi adevărate.

10 Însă Eu, în mila Mea pentru voi, nu l-am lăsat să vă distrugă, ci l-am alungat de la voi.

11 Prin urmare, întoarceţivă-ţi în peşteră, tu şi Eva şi rămâneţi acolo până dimineaţa celei de-a patruzecea zi, iar când veţi ieşi, mergeţi în faţa porţi de răsărit a grădinii.”

12 Atunci Adam şi Eva, au dat mulţumire şi au lăudat şi au binecuvântat pe Dumnezeu, că i-a scăpat şi de acest necaz şi s-au întors în peşteră. Aceasta s-a întâmplat în amurgul celei de-a treizeci şi noua zi.

13 Atunci Adam şi Eva au stat şi s-au rugat cu mare râvnă la Dumnezeu, să-i întărească căci puterile lor s-au îndepărtat de la ei din cauza foamei şi a setei şi a rugăciunilor. Însă ei au continuat a se ruga până în zori.

14 Apoi Adam a zis către Eva: „Scoală-te şi să mergem în faţa porţi de răsărit a grădini, precum ne-a spus Dumnezeu.”

15 Şi au încetat a se mai ruga şi au plecat din peşteră şi s-au îndreptat către poarta de răsărit a grădini.

16 Şi au stat acolo şi s-au rugat implorându-l pe Dumnezeu să le întoarcă puterile şi să le trimită ceva pentru aşi potoli foamea.

17 Dar după ce au terminat rugăciunea, au rămas aşa pe loc, căci nu mai aveau putere.

18 Atunci a venit din nou Cuvântul lui Dumnezeu le ei şi le-a zis: „Adame, scoală-te şi dute de culege şi adu două smochini.”

19 Şi s-au ridicat Adam şi Eva şi au mers până ce au ajuns aproape de peşteră.

Cap. LXII:

1 Dar Satana cel netrebnic, a fost invidios din cauză că Dumnezeu i-a consolat pe ei.

2 De aceea le-a luat-o înainte şi a mers în peşteră şi a luat cele două smochine şi le-a îngropat afară din peşteră, ca Adam şi Eva să nu le poată găsi; iar în gândul său a avut în plan să-i omoară.

3 Dar Dumnezeu în mila Lui, l-a alungat pe Satana şi i-a încurcat planurile sale, iar cele două smochine îngropate de Satana, Dumnezeu le-a transformat în doi pomi de smochini, care făceau umbră la intrarea în peşteră, căci Satana le-a îngropat în partea de răsărit.

4 Astfel Satana, n-a mai putut de ciudă, căci după ce pomii au crescut plini de fructe, a spus: „Mai bine era să fi lăsat cele două smochine aşa cum au fost, decât acum că au crescut în doi pomi roditori, iar Adam va avea să mănânce din el câte zile va avea. Ce-am avut în minte, mai bine le dădeam foc şi le nimiceam complet.

5 Dar Dumnezeu mi-a răsucit minţile şi n-a lăsat ca aceste fructe sfinţite să fie nimicite şi a prevăzut intenţiile mele şi mi-a zăpăcit planurile mele, pentru slujnicii Lui”

6 Atunci Satana a plecat ruşinat căci nu i-a reuşit intenţia sa. 

Cap. LXIII:

1 Şi cum s-au apropiat Adam şi Eva de peşteră au observat cei doi pomi de smochini, plini de fructe făcând umbră la intrarea în peşteră.

2 Atunci Adam a zis Evei: „Mie mi se pare că noi ne-am rătăcit. De unde pomii aceştia aici? Mie mi se pare că duşmanul nostru vrea să ne pună în încurcătură. Crezi tu că aici mai este vreo altă peşteră?

3 Haide să intrăm în ea şi să luăm cele două smochine, căci aceasta trebuie că este peştera noastră. Dar dacă înăuntru nu vom găsi cele două smochine, atunci nu este peştera noastră.” 

4 Şi au intrat înăuntru şi au privit împrejur în toate cele patru colţuri, însă nu au găsit smochinele.

5 Şi a început Adam a plânge, zicând Evei: „Am intrat în altă peşteră? Dar cei doi pomi par a fi din cele două smochine.” Iar Eva a zis: „Eu nu ştiu.”

6 Apoi Adam s-a ridicat şi a început a se ruga, spunând: „Dumnezeule, Tu ne-ai poruncit să venim în peşteră să luăm cele două smochine iar apoi să ne întoarcem la Tine.

7 Dar nu le-am mai găsit. Doamne, le-ai luat Tu şi le-ai transformat în aceşti doi pomi, sau ne-am rătăcit noi de la peştera noastră, s-au inamicul nostru ne-a înşelat? Dumnezeule, dezveleşte-ne acest secret, a celor doi pomi şi a celor două smochine.”

8 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: „Adame, când te-am trimis să aduci cele două smochine, Satana a mers înaintea ta şi a luat smochinele din peşteră şi le-a îngropat afară în partea de est, căci a gândit să le distrugă.

9 Dar nu cu intenţie bună, ca să crească aceşti doi pomi deodată, ci Eu am avut milă de tine şi am poruncit să crească şi au crescut în doi pomi mari ca tu să poţi să te odihneşti la umbra lor, ca să vezi puterea Mea şi minunile Mâinilor mele.

10 Şi ca să-ţi arăt intenţiile lui Satana şi faptele sale rele, căci de când ai ieşit din grădină, el mereu este pe urmele tale să-ţi facă rău. Dar Eu nu i-am dat putere asupra ta.”

11 Şi a mai zis Dumnezeu: „Veseleşte-te Adame, căci ţi-am dat aceşti pomi ţie şi lui Eva şi odihneşte-te sub ei când eşti obosit. Dar să nu mănânci din fructele lui, nici să te apropii de ele.”

12 Atunci a început Adam a plânge, zicând: „Dumnezeule, vrei iarăşi să ne omori, s-au vrei să ne ştergi din faţa ochilor Tăi şi să ne nimiceşti de pe faţa pământului?

13 Dumnezeule, Te implor, pe Tine, dacă şti că aceşti pomi aduc moartea s-au alte rele, atunci smulge-i din faţa peşteri noastre şi aruncă-i şi lasă ne mai bine să murim de căldură, de foame s-au de sete.

14 Căci noi ştim că minunile mâinilor Tale sunt mari şi că Tu poţi dintr-un lucru să faci altul, prin voinţa Ta; căci puterea Ta poate stâncile să le transforme în copaci şi copaci să devină stânci.” 

Cap. LXIV:

1 Apoi a cercetat Dumnezeu pe Adam şi s-a uitat la puterea minţi sale şi aspura abstinenţei sale de la hrană şi apă şi la îndurarea arşiţei şi călduri. Şi a schimbat Dumnezeu cei doi pomi în două smochine, precum a fost înainte, iar apoi a zis către Adam şi Eva: „Fiecare din voi să i-a câte o smochină”. Şi au luat după cum le-a zis Dumnezeu.

2 Şi le-a zis lor: „Mergeţi în peşteră şi mâncaţile-ţi şi vă potoliţi foamea, că altfel veţi muri.”

3 Şi precum le-a poruncit Dumnezeu, aşa au făcut, au intrat în peşteră pe la timpul apusului de soare; şi Adam şi Eva, s-au ridicat a se ruga, căci era apusul de soare.

4 Atunci s-au aşezat jos să mănânce smochinele; însă ei nu ştiau cum să le mănânce, căci nu erau obişnuiţi să mănânce mâncare pământeană. Le-a fost deasemenea frică că le va arde stomacul şi li se va umfla burta şi inima nu va suporta mâncare pământeană.

5 Şi au stat ei aşa, dar Dumnezeu de milă le-a trimis un înger, că de altfel ar fi pierit de foame şi sete.

6 Şi îngerul le-a zis lui Adam şi Eva: „Dumnezeu vă spune că voi n-aveţi putere să mai postiţi, prin urmare, mâncaţi şi vă întăriţi trupul; căci acum sunteţi în trup animal din carne, care nu poate rezista fără hrană şi apă.”

7 Atunci au luat Adam şi Eva smochinele şi au început a mânca din ele.

8 Apoi îngerul a plecat de la ei, căci au mâncat din smochine până s-au săturat. Iar prin puterea lui Dumnezeu, smochinele au crescut din nou înapoi cum au fost, căci El le-a binecuvântat.

9 După aceasta Adam şi Eva s-au ridicat şi s-au rugat cu mare plăcere, căci şi-au refăcut puterile şi au mulţumit şi au lăudat pe Dumnezeu toată noaptea şi aceasta a fost la sfârşitul celei de-a optzeci şi treia zi.

Cap. LXV:

1 Şi când s-a făcut de ziuă, ei s-au ridicat şi s-au rugat, după cum aveau obiceiul şi apoi au ieşit din peşteră.

2 Însă ei au simţit dureri de stomac de la hrana care au consumat-o şi s-au întors în peşteră, spunându-şi: -

3 „Ce ni s-a întâmplat nouă de când am mâncat, că durerile acestea au dat peste noi? Vai de noi, căci vom muri! Mai bine de muream fără să fim mâncat şi să ne fim păstrat trupurile în puritate, decât ce le-am pătat cu mâncare.”

4 Atunci Adam a zis către Eva: „Aceste dureri noi în grădină n-am avut, nici n-am mâncat acolo astfel de mâncare rea. Crezi tu Eva că Dumnezeu ne va pedepsi prin mâncarea pe care am consumat-o, s-au vor ieşi mădularele noastre dinăuntru, s-au Dumnezeu vrea să ne omoare prin durerile acestea, înainte de a împlini legământul Său?”

5 Apoi Adam l-a conjurat pe Dumnezeu, spunând: „Doamne, nu ne lăsa să pierim din cauza hranei pe care am mâncat-o. Doamne, nu ne nimici, ci priveşte ne pe noi cu mare mila Ta şi nu ne părăsi până în ziua ce-a mare, pe care ne-ai promis-o Tu nouă.”

6 Apoi s-a uitat Dumnezeu asupra lor şi i-a căutat/ajutat să nu piară, din cauza mâncări.

7 Apoi s-au întors în peşteră Adam şi Eva, plângând şi jelind soarta lor; şi ambii au ştiut începând de atunci că şansele lor de-a se reîntoarce în Grădină, sunt acum cu neputinţă şi şi-au dat seama că nu vor putea să mai intre acolo.

8 Acum trupul lor avea îndeletniciri diferite şi orice corp care necesită mâncare şi băutură pentru a persista, nu poate intra în Grădină.

9 Atunci Adam a zis către Eva: „Acum nădejdea noastră este terminată, ca noi să mai putem intra în Grădină. Noi nu mai facem parte din acea lume, ci suntem în trup făcut din lut şi facem parte din lumea aceasta pământeană. Noi nu ne vom putea întoarce în Grădină, până în ziua promisă nouă de Dumnezeu, când El ne va salva şi ne va reîntoarce din nou în Grădină, precum ne-a promis.”

10 Şi au stat ei şi s-au rugat lui Dumnezeu, ca El să aibe milă de ei, după care minţile lor s-au liniştit; inimile lor au fost frânte de durere, iar dorinţa lor arzătoare, s-a potolit şi ei au fost ca nişte străini pe pământ. În acea noapte Adam şi Eva au petrecut în peşteră, căci au dormit adânc din cauza hranei pe care au mâncat-o.

Cap. LXVI:

1 Iar când s-a făcut de ziuă, o zi după ce-au mâncat Adam şi Eva, s-au rugat în peşteră şi Adam a zis către Eva: „Uite, noi am cerut hrană de la Dumnezeu şi El ne-a dat. Dar acum să-i cerem la fel şi apă de băut.”

2 Atunci s-au ridicat şi s-au îndreptat la malul râului cu apă, care se găsea situat la graniţa de sud a grădinii în care ei s-au aruncat o dată. Acolo, au stat la mal şi s-au rugat lui Dumnezeu, ca El să le de-a voie să bea din apă.

3 Apoi a venit cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: „Adame, trupul tău acum necesită apă. I-a şi bea tu şi Eva şi mulţumiţi şi lăudaţi.”

4 Atunci au luat Adam şi Eva şi au băut din acea apă curgătoare, până ce au simţit că trupul lor s-a împrospătat. După ce au băut, au lăudat pe Dumnezeu şi s-au înapoiat la peşteră, după obicei. Aceasta s-a întâmplat la sfârşitul celei de-a optzeci şi treia zi.

5 Apoi în ce-a de-a optzeci şi patra zi, ei au luat cele două smochine şi au mâncat din ele în peşteră, la un loc cu frunzele, să le fie lor semn şi binecuvântare de la Dumnezeu. Apoi le-au aşezat în locul posterior, de unde s-au ridicat, unde Dumnezeu le-a făcut lor lucruri minunate.

6 Apoi Adam şi Eva, au ieşit din peşteră şi l-au implorat pe Dumnezeu, să le arate unde mai pot găsi hrană pentru a-şi satisface necesităţile trupeşti.

7 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi le-a zis: „Adame, mergi jos în partea de vest a peşterii, până veţi vedea pământul cel negru, acolo tu vei afla hrană.”

8 Şi Adam a dat ascultare Cuvântului lui Dumnezeu şi a luat-o pe Eva şi au plecat în partea aceia şi au găsit acolo grâu copt şi smochine şi Adam s-a bucurat de aceasta.

9 Şi iarăşi a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: „Culege-ţi din grâul acesta şi faceţi pâine din el, ca să vă hrăniţi cu ea.” Şi Dumnezeu i-a dat pricepere lui Adam cum să lucreze pământul şi să facă pâine din grâu.

10 Adam le-a făcut pe toate cu desăvârşire, iar apoi s-a întors la peşteră, fericit de ceea ce-a învăţat să facă cu grâul, ca să-l prepare în pâine. 

Cap. LXVII:

1 Când Adam şi Eva au coborât jos pe pământul cel noroios şi s-au apropiat de grâne, Dumnezeu le-a arătat că el este copt şi gata de seceriş. Dar neavând seceră, l-au cules cu mâna, până ce au isprăvit totul.

2 Apoi l-au adunat la grămadă şi fiind lihniţi de sete şi căldură, s-au aşezat la umbra unui copac şi o adiere plăcută de vânt, i-a făcut să adoarmă.

3 Dar Satana, a văzut ce-a făcut Adam şi Eva şi şi-a chemat mulţimea sa, zicându-le lor: „De când Dumnezeu le-a arătat lui Adam şi Eva toate în legătură cu grâul, cum să-l prepare şi să-şi întărească trupul - şi iată că au isprăvit şi au făcut o grămadă, dar fiind obosiţi, au adormit. Veniţi, să dăm foc acestei grămezi şi s-o ardem şi să le luăm vasul acela cu apă şi să-l golim, ca să nu aibe să bea şi să moară de foame şi sete.

4 Când se vor deştepta din somn şi vor pleca spre peşteră, noi vom veni şi-i vom rătăci din drum, ca să moară de foame şi sete; căci poate se vor întoarce împotriva lui Dumnezeu şi El îi va nimici şi astfel vom scăpa de ei.”

5 Apoi Satana şi supuşi săi, au dat foc la grămadă şi au ars-o.

6 Însă din cauza călduri de la foc, Adam şi Eva s-au deşteptat din somn, văzând grânele cum ardeau, iar vasul cu apă de lângă ei răsturnat.

7 Şi au plâns şi au plecat înapoi către peşteră.

8 Dar urcând din valea în care erau spre munte, Satana şi mulţimea sa li s-au arătat în formă de îngeri ai lui Dumnezeu.

9 Şi Satana a zis către Adam: „Adame, de ce eşti atât de lihnit de foame şi sete. Mi se pare că Satana ţi-a dat foc la grâne.” Iar Adam a zis: „Da.”

10 Iarăşi Satana a zis către Adam: „Vino cu noi, căci suntem îngeri ai lui Dumnezeu, iar El ne-a trimis să-ţi arătăm un alt câmp de grâne, mai bun decât acesta; iar în spatele lui se găseşte un izvor de apă bună şi mulţi pomi şi vei locui acolo în apropiere şi vei lucra pământul care este mai bun decât acesta, pe care Satana ţi l-a distrus.”

11 Crezând Adam că este adevărat ce ei spun şi că sunt îngeri ai lui Dumnezeu, a mers cu ei.

12 Atunci Satana a început să-i rătăcească pe Adam şi Eva, timp de opt zile, până ce amândoi au căzut jos ca morţi, de foame şi sete şi oboseală. Atunci el cu mulţimea sa au plecat şi i-au lăsat acolo. 

Cap. LXVIII:

1 Şi a privit apoi Dumnezeu peste Adam şi Eva, peste ce au păţit din partea lui Satana şi cum i-a adus el la pieire.

2 Şi şi-a trimis Dumnezeu Cuvântul Său de i-a ridicat pe ei de la moarte.

3 Iar Adam după ce-a fost ridicat, a zis: „Dumnezeule, Tu ne-ai ars nouă grânele, pe care ni le-ai dat şi ne-ai vărsat apa din vas; şi apoi ai trimis îngeri Tăi, care ne-au rătăcit de la câmpul cu grâne. Tu vrei să ne pierzi? Căci dacă astea sunt de la Tine, atunci iane sufletele şi nu ne mai căzni.”

4 Atunci Dumnezeu a zis către Adam: „Eu nu V-am dat foc la grâu şi nici nu V-am vărsat apa şi nu Mi-am trimis îngeri Mei la voi să vă rătăcească.

5 Ci Satana, stăpânul tău a făcut aceasta, cel căruia te-ai supus; în timp ce poruncile Mele le-ai dat la o parte. El este cel ce ţi-a dat foc la grâu şi ţi-a vărsat apa şi te-a purtat în rătăcire; precum toate promisiunile lui sunt doar minciuni şi înşelăciuni.

6 Dar acum Adame, tu vei aplica priceperea primită de la Mine.”

7 Şi Dumnezeu a zis îngerilor Săi, să-i i-a pe Adam şi Eva şi să-i întoarcă la locul cu grâne, pe care l-au găsit ca şi înainte şi vasul plin cu apă.

8 Acolo au văzut un pom cu mană cerească şi s-au minunat de puterea lui Dumnezeu. Iar îngerii le-au poruncit să mănânce din ea căci le era foame.

9 Şi Dumnezeu l-a blestemat pe Satana, să nu mai vină să nimicească câmpul cu grâne.

10 Atunci Adam şi Eva au luat din grâu şi l-au adus ofertă, sus pe munte, în acelaşi loc unde au adus prima lor ofertă de sânge.

11 Şi această jertfă au adus-o iarăşi pe altarul pe care l-au făcut prima dată; şi au stat şi s-au rugat şi l-au implorat pe Dumnezeu, zicând: „Până să fim în grădină, Dumnezeule, laudele noastre s-au ridicat până la Tine în formă de ofertă, iar inocenţa noastră, sub formă de tămâie. Dar acum Dumnezeule, primeşte această ofertă de la noi şi nu ne întoarce spatele nouă de la mila Ta.”

12 Atunci a spus Dumnezeu lui Adam şi Eva: „Fiindcă mi-ai adus această ofertă Mie, Eu voi coborâ pe pământ şi te Voi salva şi Voi face ca această ofertă/ofrandă să fie în permanenţă pe altar, pentru iertare şi milă pentru cei învoiţi, până la vremea potrivită.”

13 Şi a trimis apoi Dumnezeu un foc strălucitor, care a consumat oferta lui Adam şi Eva şi i-a umplut pe ei cu strălucire şi slavă şi lumină, căci Duhul Sfânt a coborât peste acea ofertă.

14 Apoi Dumnezeu a poruncit unui înger să i-a cu o lingură din limbile de foc, să le dea ofertă lui Adam şi Eva; şi îngerul a procedat aşa cum i-a poruncit Dumnezeu şi le-a dat lor.

15 Iar sufletele lor s-au luminat iar inimile li s-au umplut de plăcere şi bucurie şi cu slavă de la Dumnezeu.

16 Şi Dumnezeu i-a zis lui Adam: „Aceasta va fi pentru tine o obişnuinţă, să faci aşa, când jalea şi necazul vine asupra ta. Însă eliberarea şi primirea ta în Grădină, nu va fi până la împlinirea legământului între tine şi Mine. Atunci Voi avea milă de tine ca să te aduc înapoi în grădina Mea, ca să fi cum ai fost înainte; de dragul ofertei ce ai adus Numelui Meu.”

17 Şi Adam s-a bucurat de cele auzite de la Dumnezeu şi el şi Eva, i-au slujit în faţa altarului cu plecăciune, iar apoi s-au întors la peştera Comorilor.

18 Aceasta a avut loc la sfârşitul celei de-a douăsprăzecea zi după cele optzeci de zile, de când Adam şi Eva au ieşit din grădină.

19 Şi ei au stat toată noaptea şi s-au rugat până dimineaţa, când au ieşit din peşteră.

20 Atunci Adam a zis către Eva, cu plăcere în inimă, din cauza ofertei lor către Dumnezeu, căci aceasta a fost acceptată de El: „Să facem astfel de trei ori pe săptămână, în ziua a patra de Miercuri, în ziua de pregătire de Vineri şi în ziua Sabatului de Duminică, toată viaţa noastră.”

21 Şi fiindcă s-au înţeles astfel, lui Dumnezeu i-a plăcut această hotărâre a lor.

22 După aceasta a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: „Tu chiar ai determinat zilele când suferinţa va veni peste Mine; când voi fi în trup, căci aceasta va fi în zilele de Miercuri şi Vineri.

23 Căci în prima zi Eu am creat toate lucrurile şi am înălţat cerurile. Din această cauză Eu iarăşi voi face această zi, zi de plăcere şi-i Voi înălţa pe cei ce cred în Mine. Adame, aceste oferte să-Mi aduci toate zilele vieţi tale.”

24 Atunci Dumnezeu a luat Cuvântul Său de la Adam.

25 Iar Adam a făcut aşa şi a adus oferte de trei ori pe săptămână, până la sfârşitul celor şapte săptămâni. Iar în prima zi, care este ce-a de-a cinsprezecea, Adam a adus ofertă aşa cum a vrut el şi împreună cu Eva a pus-o pe altar în faţa lui Dumnezeu, precum le-a spus El.

Cap. LXIX:

1 Atunci Satana, cel ce urăşte dreptatea, fiind invidios pe Adam şi pe ofertele lui, prin care a primit întâietate de la Dumnezeu, s-a grăbit să i-a o piatră ascuţită, ca din fier şi s-a arătat în faţa lui Adam şi Eva, în formă de om.

2 În momentul acela Adam chiar aducea oferta lui Dumnezeu şi a început a se ruga, cu mâinile întinse spre Dumnezeu.

3 Atunci Satana s-a lăsat şi la străpuns pe Adam cu piatra aceia ascuţită, de partea dreaptă, iar din rană a ţâşnit sânge şi apă şi Adam a căzut peste altar, mort. Iar Satana a fugit.

4 Apoi Eva a venit şi l-a luat pe Adam şi l-a aşezat lângă altar; şi a rămas acolo plângând, pe când sângele curgea şiroae din trupul lui Adam, peste ofertele de pe altar.

5 Şi a privit Dunezeu peste moartea lui Adam şi şi-a trimis Cuvântul Său, de la ridicat pe el, spunându-i: „Termină-ţi oferta de slujit, căci întradevăr vrednic eşti de ea.”

6 Şi i-a mai zis Dumnezeu: „Căci aşa Mi se va întâmpla Mie, pe pământ, căci voi fi străpuns, iar sânge şi apă vor ţâşni din Mine şi trupul Meu va fi în sânge; căci aceasta este adevărata jertfă, care va fi oferită pe altar, ca ofertă deplină.”

7 Apoi Dumnezeu i-a poruncit lui Adam să termine oferta de adus, iar când a terminat, i-a slujit lui Dumnezeu în faţa Lui şi L-a lăudat pentru semnele acestea.

8 Şi Dumnezeu l-a vindecat pe Adam într-o zi, care era sfârșitul celei de-a şaptea săptămână în ce-a de-a cinzecea zi.

9 Adam şi Eva s-au întors îmapoi de pe munte şi au intrat în peştera Comorilor, precum obişnuiau să facă, ceea ce a completat ziua ce-a de-a o sută patruzecea, de când au ieşit din grădină.

10 Şi au stat în picioare şi s-au rugat în noaptea aceea lui Dumnezeu, iar când s-a făcut dimineaţă, au ieşit afară şi s-au dus în partea de vest a peşterii, în câmpul cel cu grâne şi acolo s-au odihnit la umbra pomilor, aşa cum au vrut ei.

11 Dar o mulţime de fiare s-au adunat acolo împrejurul lor, căci era fapta lui Satana cel ce umblă în urâciune; cu scopul de a purta război împotriva lui Adam.

Cap. LXX:

1 După aceasta, Satana cel ce urăşte dreptatea, a luat o formă de înger şi pe încă doi de-ai săi, ca să arate ca cei trei îngeri care i-au dăruit lui Adam, aur, tămâie şi mir.

2 Şi s-au arătat în faţa lui Adam şi Eva, până ce ei şedeau sub copac şi le-au dat salutare lui Adam şi Eva prin cuvinte suspuse, cu plină viclenie.

3 Iar când Adam şi Eva au văzut faţa lor blândă şi vorbele lor dulci, Adam s-a ridicat şi le-a urat bun venit şi i-a adus la Eva ca să rămână toţi la un loc. Adam s-a bucurat în inima lui, căci a gândit că sunt aceiaşi îngeri, care i-au dăruit lui aur, tămâie şi mir.

4 Căci aceştia s-au prezentat în faţa lui Adam cu aceleaşi cuvinte de pace şi fericire, când cu semnele cele bune; şi a gândit el că ei vin pentru a doua oară să-i dea alte semne pentru al ferici; neştiind că este Satana la mijloc şi deci i-a primit cu mare plăcere.

5 Atunci Satana, cel mai şiret dintre ei, a zis: „Bucură-te Adame şi fi fericit, căci iată Dumnezeu ne-a trimis pe noi la tine să-ţi spunem ceva.”

6 Iar Adam a întrebat: „Ce să-mi spuneţi?” Atunci Satana a răspuns: „Este lucrul luminii, ba mai mult, este Cuvântul lui Dumnezeu, care-l vei auzi de la noi şi-l vei împlini! Dar dacă ascultare nu vei da, noi ne vom întoarce la Dumnezeu şi o să-i spunem că nu ai dat ascultare Cuvântului Său.”

7 Şi a mai zis Satana către Adam: „Nu-ţi fie frică, nici să nu tremuri, oare tu nu ne şti pe noi?”

8 Însă Adam a zis: „Eu nu vă ştiu.”

9 Şi din nou Satana a spus către el: „Eu sunt îngerul care ţi-a adus ţie aur şi l-am pus în peşteră; acesta de lângă mine este cel ce ţi-a adus tămâie, iar cel de-al treilea este cel ce ţi-a adus mir, când ai fost pe vârful muntelui şi care te-am coborât jos în peşteră.

10 Dar pe ceilalţi îngeri, care te-au coborât la peşteră, Dumnezeu nu i-a trimis cu noi de data asta, căci El a zis către noi: Este deajuns să mergeţi doar voi.”

11 Şi când a auzit aceste lucruri, Adam a dat crezare şi le-a zis: „Spuneţi-mi cuvântul lui Dumnezeu să dau ascultare.”

12 Şi Satana i-a zis: „Jură-te şi promite că vei da ascultare.”

13 Atunci Adam a zis: „Eu nu ştiu să jur şi să promit.”

14 Iar Satana i-a spus: „Ridică-ţi mâna şi pune peste mâna mea.”

15 Şi a făcut Adam aşa, iar apoi Satana i-a zis lui: „Spune acum - precum viu este Dumnezeu şi este adevărat, care a întins cerurile în spaţiu şi a fixat pământul peste ape şi m-a făcut pe mine din cele patru părţi ale lumi şi m-a făcut din lut - eu nu voi încălca promisiunea mea nici nu voi renunţa la cuvintele mele.”

16 Şi Adam a jurat asta.

17 Atunci Satana i-a zis lui: „S-a făcut acum destulă vreme de când ai ieşit din Grădină şi n-ai ştiut de slăbiciuni şi rele. Însă acum Dumnezeu îţi spune ţie s-o iei pe Eva, care e parte din tine şi să te uneşti cu ea, ca să-ţi nască un fiu, care să te conforteze şi să-ţi aline durerile şi jalea ta, căci aceasta nu este o dificultate nici vreo necinste pentru tine.”

Cap. LXXI:

1 Însă când a auzit aceasta Adam, de la Satana, i-a părut foarte rău din cauza jurământului şi a promisiunilor făcute şi a zis: „Să comit adulter, cu trup din trupul meu şi cu os din osul meu şi să păcătuiesc împotriva mea, ca Dumnezeu să mă nimicească şi să mă şteargă de pe faţa pământului?

2 Căci dacă am mâncat din pomul oprit şi m-a alungat din grădină pe acest pământ străin şi m-a deprivat de slava mea strălucitoare şi a adus moartea asupra mea; atunci ce-mi va face dacă făptuiesc acest lucru? El mă va nimici de pe pământ şi mă va arunca în iad, cu plagă acolo pe timp îndelungat.

3 Însă Dumnezeu nu vorbeşte astfel de vorbe ca şi tine şi voi nu sunteţi îngeri ai lui Dumnezeu, nici nu va trimis El. Ci voi sunteţi diavoli, care aţi luat chip de îngeri. Depărtaţivă-ţi de la mine, voi blestemaţilor de Dumnezeu.”

4 Atunci diavoli au fugit de lângă Adam şi el şi Eva s-au ridicat şi au plecat la peştera Comorilor şi au intrat în ea.

5 Atunci Adam a zis către Eva: „Dacă ai văzut ce-am făcut, să nu spui nimic, căci am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, căci am jurat pe Numele Său şi mi-am pus mâna încă o dată peste cea a lui Satana.” Şi Eva a făcut precum i-a zis Adam.

6 Atunci s-a ridicat Adam şi şi-a ridicat mâinile la Dumnezeu implorându-l şi conjurându-l cu lacrimi în ochii, să-l ierte de ce-a făcut. Şi a rămas aşa Adam în rugăciuni patruzeci de zile şi de nopţi. Nici n-a mâncat nici n-a băut, până ce n-a căzut la pământ de foame şi sete.

7 Atunci Dumnezeu şi-a trimis Cuvântul Său la Adam, care l-a ridicat de jos şi i-a zis: „Adame, de ce ai jurat tu pe numele Meu şi de ce ai făcut legământ cu Satana pentru a doua oară?”

8 Dar Adam a bufnit în plâns, zicând: „Doamne, iartă-mă căci am făcut-o fără intenţie, crezând că sunt îngeii lui Dumnezeu.”

9 Şi Dumnezeu l-a iertat pe Adam, spunându-i: „Fereşte-te de Satana!”

10 Şi Dumnezeu a depărtat Cuvântul Său de la Adam.

11 Atunci inima lui Adam s-a liniştit şi a luat-o pe Eva şi au ieşit din peşteră, să-şi prepare hrană pentru a mânca.

12 Însă din acea zi Adam s-a luptat în mintea sa în privinţa unirii cu Eva, căci i-a fost teamă că Dumnezeu îl va pedepsi dacă o va face.

13 Apoi Adam şi Eva au mers la râul cu apă şi au stat la mal, precum fac oameni când sunt fericiţi.

14 Însă Satana a fost gelos pe ei şi a căutat să-i distrugă.

 Cap. LXXII:

1 Atunci Satana şi încă zece din ai săi şi-au luat formă de fecioare, care de care mai frumoase.

2 Şi au ieşit din râu în faţa lui Adam şi Eva, spunându-şi ei: „Haide-ţi să ne dăm pe lângă Adam şi Eva, care sunt oameni pe pământ.” Apoi au venit la Adam şi Eva şi i-au întâmpinat şi i-au privit uimiţi pe ei.

3 Adam şi Eva, i-au privit deasemenea, mirându-se de frumuseţea lor, spunând: „Să fie oare dedesubtul nostru o altă lume, cu asemenea creaturi frumoase ca acestea?”

4 Şi acele fecioare au zis către Adam şi Eva: „Da întradevăr noi suntem numeroase și frumoase creaturi.”

5 Apoi Adam le-a zis lor: „Dar cum vă înmulţiţi?”

6 Iar ele i-au răspuns: „Noi avem bărbaţi care se împreună cu noi, iar noi le naştem copii, care apoi cresc, care şi ei la rândul lor se împreună între ei şi nasc copii; aşa ne înmulţim. Dar dacă nu ne crezi, îţi vom arăta bărbaţii şi copii noştri.”

7 Şi ele au strigat peste râu ca şi când ar fi chemat pe copii şi bărbaţii lor, care au ieşit din râu; oamenii şi copii şi fiecare a venit cu nevasta lui iar copiii la părinţi.

8 Iar când Adam şi Eva i-au văzut, au rămas înlemniţi şi uimiţi.

9 Atunci au spus ei către Adam şi Eva: „Vedeţi bărbaţii şi copii noştri; uneşte-te cu Eva, cum ne-am unit noi cu nevestele noastre şi voi veţi avea copii la fel ca şi noi.” Aceasta fiind un şiretlic al lui Satana, ca să-l înşele pe Adam.

10 Satana la fel şi-a zis în sinea lui: „Dumnezeu prima dată i-a poruncit lui Adam să nu mănânce din pomul oprit, zicându-i: Să nu mănânci din el; că de altfel vei muri. Însă Adam a mâncat; dar totuşi Dumnezeu nu l-a omorât, ci doar a adus asupra lui decretul morţi, plăgile şi necazurile, până în ziua când va ieşi din trup.

11 Iar acum dacă-l voi ademeni, să facă aceste lucruri şi să se unească cu Eva, fără ştirea lui Dumnezeu, El îl va omorâ.”

12 De aceea Satana s-a arătat în această formă în faţa lui Adam şi Eva, căci a gândit astfel să-i omoare şi să-i facă să fie şterşi de pe faţa pământului.

13 Între timp focul păcatului a venit asupra lui Adam şi el a gândit să facă păcat, însă s-a abţinut căci s-a gândit că dacă va da ascultare acestui sfat al lui Satana, Dumnezeu îl va nimici.

14 De aceea Adam şi Eva s-au ridicat şi s-au rugat lui Dumnezeu, după ce Satana şi mulţimea lui s-au scufundat iarăşi în râu, în prezenţa lui Adam şi Eva, ca să vadă dacă se vor lăsa ademeniţi.

15 Atunci Adam şi Eva au plecat înapoi la peştera Comorilor, aşa cum au dorit, spre seară.

16 Şi amândoi s-au ridicat şi s-au rugat la Dumnezeu în noaptea aceea. Adam a rămas să se roage, dar neştiind cum, din cauza gândurilor inimii lui în privinţa unirii cu Eva; şi a continuat aşa până dimineaţă.

17 Când s-a luminat de ziuă Adam a zis către Eva: „Scoală te şi haide să mergem la poalele muntelui, acolo unde ne-a fost dăruit aurul şi să-l întrebăm pe Domnul despre lucrurile astea.”

18 Atunci a spus Eva: „Despre ce să întrebăm, Adame?”

19 Şi el a răspuns: „Să-l întrebăm pe Domnul, să-mi spună despre unirea cu tine; căci eu n-o voi face, fără să-mi poruncească El, căci de altfel ne va pierde şi pe mine şi pe tine. Căci acei diavoli mi-au aprins inima, cu ceea ce ne-au arătat ei, în arătarea lor păcătoasă.”

20 Atunci Eva a zis către Adam: „De ce trebuie să mergem la poalele muntelui? Haide mai bine să rămânem aici şi să ne rugăm în peştera noastră lui Dumnezeu, să ne sfătuiască dacă aceasta este bine sau nu.”

21 Atunci Adam s-a ridicat şi a zis în rugăciune: „Dumnezeule, Tu şti ce-am păcătuit noi împotriva Ta, iar din momentul acela noi am fost deprivaţi de slava noastră strălucitoare, iar trupurile noastre au devenit pământene având nevoie de hrană şi apă şi cu necesităţi trupeşti.

22 Porunceşte-ne Dumnezeule, ce să facem, ca să nu dăm ascultare lui Satana, ca să nu ne pierzi, ci să ştim de la Tine ce avem de făcut.

23 Dacă nu atunci ia-ne sufletele noastre de la noi, ca să scăpăm de aceste cerinţe trupeşti. Iar dacă nu ne vei porunci în privinţa aceasta, atunci desparte-o pe Eva de mine şi pe mine de ea; şi du-ne departe unul de celălalt.

24 Iarăşi Dumnezeule, dacă nu ne vei despărţi unul de celălalt, diavolii ne vor ademeni prin apariţiile lor şi ne vor frânge inimile şi ne vor încurca gândurile noastre; şi dacă nu vom fi la un loc, noi greu vom răzbate la ademenirea lor.” Cu aceasta Adam a terminat rugăciunea sa.

Cap. LXXIII:

1 Apoi Dumnezeu a cercetat cuvintele lui Adam, dacă sunt adevărate.

2 Şi Dumnezeu i-a dat dreptate lui Adam în legătură cu aceaste rugăciuni, pe care el le-a făcut în faţa Sa; şi a venit cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: „Adame, dacă doar ai fi fost atât de prevăzător de la început, ai fi fost tu scos din Grădină pe acest pământ?”

3 După aceasta Dumnezeu a trimis pe cei trei îngeri, care înainte i-au adus aur, tămâie şi mir la Adam, ca ei să-l înştiinţeze în privinţa unirii cu Eva.

4 Apoi îngeri i-au zis lui Adam: „I-a aurul şi dă-il lui Eva ca dar de nuntă pentru logodnă precum şi tămâie şi mir; şi fiţi voi tu şi ea un trup.”

5 Şi Adam a dat ascultare îngerilor şi a luat aurul şi l-a pus la pieptul ei în haină şi a logodit-o cu mâna lui.

6 Apoi îngeri i-au poruncit lui Adam şi Eva, să se ridice şi să se roage patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; iar după aceea Adam va putea să vină la nevasta sa, căci atunci împreunarea lor va fi un act pur şi nepătat; şi ei vor avea fii care se vor înmulţi şi vor umple pământul.

7 Şi după ce Adam şi Eva au primit aceste cuvinte, îngerii s-au îndepărtat de la ei.

8 Apoi Adam şi Eva au început a posti şi a se ruga până la finea celor patruzeci de zile, iar apoi s-au împreunat, precum le-au zis îngeri. Dar de la ieşirea lor din Grădină până la împreunarea lor, au trecut două sute douăzeci şi trei de zile, ceea ce este şapte luni şi treisprăzece zile.

9 Astfel Satana a fost învins în războiul său împotriva lui Adam.

Cap. LXXIV:

1 Şi-au continuat să trăiască pe pământ şi să lucreze pentru aşi menţine şi satisface trebuinţele lor trupeşti; şi aşa până în ce-a de-a noua lună când Eva a trebuit să nască.

2 Atunci a zis ea către Adam: „Această peşteră este sfinţită din cauza semnelor din ea şi a rugăciunilor noastre. Deci nu se cuvine ca eu să nasc în ea; ci mai de grabă să reparăm acea peşteră din stâncă, care ne-a ridicat-o Dumnezeu când Satana a vrut să ne omoară, aruncând acea stâncă ascuţită peste noi.”

3 Atunci Adam a trecut-o pe Eva în acea peşteră, iar când i-a venit ei vremea să nască, s-a chinuit mult. Iar lui Adam i-a fost milă şi inima lui a suferit cumplit, căci ea era cât pe aci să moară, ca să se împlinească cuvintele lui Dumnezeu: „În suferinţe vei purta sarcina şi în dureri vei naşte.”

4 Dar văzând Adam că Eva era la strâmtoare, el s-a ridicat şi s-a rugat la Dumnezeu, spunând: „Doamne, priveşte-mă cu ochii Tăi cei milostivi şi scuteşte-o pe ea de dureri.”

5 Şi Dumnezeu s-a uitat la slujnica Sa, Eva şi a scăpat-o şi ea a născut primul lor fiu şi cu el şi prima lor fică.

6 Iar Adam s-a bucurat foarte că Eva a scăpat de travalii, precum şi din cauza pruncilor pe care i-a născut. Adam a ajutat-o pe Eva timp de opt zile, după care i-au dat fiului nume Cain, iar ficei Luluva.

7 Cain însemnând ură, fiindcă el a urât pe sora lui până era în burta mamei sale, precum şi după aceea. Din cauza aceasta l-a numit Adam, Cain.

8 Dar Luluva a primit acest nume, ceea ce înseamnă frumoasă, căci era mai frumoasă decât mama ei.

9 Apoi Adam şi Eva au aşteptat până ce Cain şi sora lui nu s-au făcut de patruzeci de zile, după ce Adam i-a zis Evei: „Vom face acum o ofertă în numele copiilor noştri.”

10 Şi Eva a zis: „Vom face o ofertă pentru primul nostru fiu născut, iar apoi una pentru fica noastră.”

Cap. LXXV:

1 Atunci Adam şi Eva au preparat oferta/ofranda şi au pus-o pe altarul lor pe care l-au construit înainte, pentru copiii lor.

2 Şi Adam a adus oferta şi l-a implorat pe Dumnezeu s-o primească.

3 Atunci Dumnezeu a acceptat oferta lui Adam, trimiţând o lumină din cer care a mistuit-o; şi Adam şi fiul său s-au apropiat de ofertă, pe când Eva şi fica ei au stat de-o parte.

4 Apoi Adam a coborât de pe altar fiind fericiţi; şi Adam şi Eva au aşteptat până ce fica lor a împlinit optzeci de zile; şi Adam a preparat pentru ea o altă ofertă şi a luat-o pe Eva şi pe fică şi au urcat pe altar, la fel ca prima dată, cerând Domnului să o primească. 5 Şi Domnul a primit-o; iar apoi Adam şi Eva şi copiii s-au adunat laolaltă şi au coborât de pe munte fericiţi.

6 Şi s-au întors nu la peştera unde s-au născut copii, ci la peştera Comorilor, pentru ca copiii să fie binecuvântaţi de semnele primite din grădină.

7 Iar după ce-au fost binecuvântaţi, ei s-au întors la peştera unde au fost născuţi.

8 Dar înainte ca Eva să-şi ofere jertfa ei, Adam a luat-o şi a dus-o la râul cu apă, în care s-au spălat. Adam şi-a spălat trupul lui, iar Eva al ei, după suferinţele şi necazurile lor.

9 Dar după ce s-au scăldat în acel râu, în fiecare noapte se întorceau la peştera Comorilor, unde s-au rugat şi au primit binecuvântare, după care s-au întors iarăşi la peştera unde erau copii.

10 Aşa au procedat Adam şi Eva, până ce copii au supt. După ce au fost înţărcaţi, Adam a făcut o ofertă pentru sufletele copiilor; iar după aceea de trei ori pe săptămână, după obişnuinţă.

11 După ce copiii au fost înţercaţi, Eva a rămas din nou însărcinată, iar când zilele ei s-au împlinit, ea a născut din nou un fiu şi o fică. Pe fiu l-au numit Abel iar fică Achila.

12 Şi la finea celor patruzeci de zile, Adam a făcut ofertă pentru fiu, iar după optzeci de zile, pentru fică; şi le-a făcut pe toate ca şi pentru Cain şi Luluva.

13 I-a adus apoi la Peştera Comorilor, unde au fost binecuvântaţi, iar apoi s-au întors la peştera unde au fost născuţi. Iar după aceasta Eva n-a mai născut.

Cap. LXXVI:

1 Şi copii au crescut şi s-au întărit; însă Cain i-a stăpânit şi s-a comportat cu o inimă dură faţă de fratele său mai mic;

2 Şi de multe ori când tatăl său a adus oferte, el a rămas deoparte şi n-a mers cu ei pe munte.

3 Însă Abel, a avut o inimă blândă şi a fost ascultător tatălui şi mamei sale şi a oferte de fiecare dată şi s-a rugat şi a postit mult.

4 Atunci a venit acest semn pentru Abel. Când a intrat el în peştera Comorilor şi a văzut aurul, tămâia şi mirul, el i-a întrebat pe părinţi săi Adam şi Eva: „De unde aţi primit acestea?”

5 Atunci Adam i-a zis toate cum s-au întâmplat şi Abel a fost uimit profund din cele auzite de la tatăl său.

6 Mai mult Adam i-a povestit lui despre faptele lui Dumnezeu şi despre grădină, după care el a rămas toată noaptea în peştera Comorilor cu tatăl său.

7 Iar în noaptea ceea, până el se ruga, Satana i s-a arătat în formă de om, zicându-i: „Tu de multe ori ai mers cu tatăl tău şi ai adus oferte şi ai postit şi te-ai rugat; de aceea te voi ucide şi te voi şterge de pe lumea aceasta.”

8 Dar Abel s-a rugat şi mai departe la Dumnezeu şi l-a alungat pe Satana de la el şi n-a crezut diavolului. Apoi când s-a făcut de ziuă, i s-a ziuă, i s-a arătat un înger al lui Dumnezeu care i-a zis: „Pentru scurt timp ai dat ascultare lui Dumnezeu, te-ai rugat şi postit şi ai adus oferte. Căci iată Domnul ţi-a primit rugăciunile tale. Să nu-ţi fie frică de acea arătare care ţi-a apărut ţie aseară, care te-a blestemat cu moartea.” Apoi îngerul s-a depărtat de la el.

9 Şi făcându-se de ziuă, Abel a venit la Adam şi Eva şi le-a spus despre viziunea sa. Dar ei când au auzit le-a părut foarte rău, însă nu i-au zis lui nimica, ci doar l-au liniştit.

10 Dar în ceea ce-l priveşte pe Cain cel dur, Satana i s-a arătat şi a venit noaptea la el, spunându-i: „Se pare că Adam şi Eva mai mult îl iubesc pe fratele tău Abel, decât pe tine şi vor să-l însoare cu sora ta frumoasă, căci îl iubesc; dar ţie vor să ţi-o dea pe sora lui, că-i mai urâtă, fiindcă ei te urăsc pe tine.

11 De aceea te sfătuiesc să-l omori pe fratele tău, atunci ţie-ţi va rămâne sora ta, care este frumoasă, iar sora lui va fi alungată.”

12 Şi s-a depărtat Satana de la el. Însă răutatea sa a rămas în inima lui Cain, care a căutat de multe ori să-l omoare pe fratele său. 

Cap. LXVII:

1 Dar când a văzut Adam că fratele cel mai vârsnic îl urăşte pe cel mai tânăr, el a încercat să-i umilească inima lui, zicând către Cain: „Fiule, ia-ţi din roadele tale şi adu-i lui Dumnezeu ofertă din partea ta, ca să-ţi ierte slăbiciunile şi păcatele tale.”

2 Şi către Abel a zis: „Şi tu ia-ţi din roadele tale şi fă ofertă lui Dumnezeu ca să-ţi ierte ale tale slăbiciuni şi păcate.”

3 Atunci Abel a dat ascultare tatălui său şi a adus ofertă bună lui Dumnezeu, spunând tatălui său, Adam: „Vino cu mine ca să-mi arăţi cum să aduc oferta.”

4 Şi au plecat Adam şi Eva cu el şi i-au arătat cum să-şi aducă oferta pe altar. Apoi s-au ridicat şi s-au rugat, ca Dumnezeu să accepte prinosul lui Abel.

5 Şi Dumnezeu a privit peste Abel şi a acceptat-o; şi a plăcut mai mult lui Dumnezeu, căci el cu o inimă bună şi cu trupul curat a adus-o. Căci n-a fost viclenie în inima lui.

6 Apoi au coborât de pe altar şi au venit la peştera lor. Abel a adus ofertă lui Dumnezeu de trei ori pe săptămână, după cum a făcut şi Adam tatăl său.

7 Însă Cain n-a avut plăcere să aducă oferta; ci, cu multă mânie pe tatăl său, el a adus prima sa ofertă. Când a adus oferta, ochii lui au dorit acel prinos şi a luat pe cel mai mic miel şi l-a jertfit, dar din cauza lăcomiei, nici pe acela n-a voit să-l aducă.

8 De aceea Dumnezeu, n-a acceptat oferta lui, căci inima sa a fost plină de răutate.

9 Şi aşa au trăit ei toţi la un loc, în peştera în care Eva a născut, până la vârsta lui Cain de cinsprăzece ani, iar a lui Abel de doisprăzece ani.

Cap. LXXVIII:

1 Atunci a zis Adam către Eva: „Când fii noştri vor creşte, noi trebuie să le găsim lor neveste.”

2 Apoi Eva a răspuns: „Cum vom face asta?”

3 Şi Adam a zis: „Noi o vom uni pe sora lui Abel cu Cain, iar pe a lui Cain soră, cu Abel.”

4 Apoi a zis Eva către Adam: „Mie nu-mi place de Cain, căci este dur în inimă, dar lasă să fie până ce vom aduce ofertă Domnului pentru ei.”

5 Şi Adam n-a mai zis nimic.

6 Între timp Satana a venit la Cain în formă de om al câmpului şi i-a zis: „Adam şi Eva s-au sfătuit în legătură cu căsătoria voastră şi s-au înţeles să-l însoare pe Abel cu sora ta, iar pe tine cu sora lui.

7 Dacă nu te-aşi fi iubit, nu ţi-aşi fi spus toate astea. Iar dacă-mi dai mie ascultare şi accepţi sfatul meu, în ziua nunţi tale îţi voi aduce prăzi bune, aur şi argint mult şi-ţi voi da legăturile mele.”

8 Atunci Cain bucuros a zis: „Unde sunt legăturile tale?”

9 Şi Satana i-a răspuns: „Sunt în grădină în partea de nord ale mele legături pe care am vrut şi lui Adam să-i ofer, dar el a respins oferta mea.

10 Însă tu dacă vei primi cuvintele mele şi dacă vei veni cu mine după nunta ta, tu te vei odihni de suferinţele astea în care te găseşti şi vei fi mai bun decât tatăl tău Adam.”

11 La aceste vorbe ale lui Satana, Cain a deschis ochii şi s-a supus spuselor lui.

12 Apoi a părăsit câmpul şi s-a dus la mama sa Eva şi a bătut-o şi a blestemat-o, spunând: „De ce ai vorbit tu ca sora mea să fie împreună cu fratele meu? Sunt eu mort?”

13 Iar mama sa l-a liniştit oarecum şi l-a trimis pe câmp, unde a fost.

14 Apoi când a venit Adam, ea i-a zis ce s-a întâmplat.

15 Şi Adam a înlemnit şi n-a zis niciun cuvânt.

16 Iar dimineaţă Adam a zis către fiul său Cain: „Ia-ţi din oile tale tinere şi bune şi adă-le ofertă lui Dumnezeu şi voi spune şi fratelui tău să aducă o ofertă de grâne.”

17 Şi au dat ascultare şi au făcut aşa şi au adus oferta sus pe munte, pe altar.

18 Însă Cain s-a comportat urât cu fratele său şi l-a alungat de la altar şi nu l-a lăsat să-şi aducă oferta sa; ci a oferit-o pe a lui cu o inimă plină de mândrie şi de viclenie şi de fraudă.

19 Dar Abel a aşezat şi el nişte pietre care-i erau la îndemână şi pe acel altar şi-a adus oferta sa, cu o inimă umilită şi fără viclenie.

20 Apoi Cain a stat lângă altarul ofertelor sale şi a strigat către Dumnezeu să accepte ofertele lui. Însă nicio flacără divină, n-a coborât să mistuie oferta lui.

21 Şi el a stat acolo lângă altar îmbufnat şi plin de ură, uitându-se la fratele său Abel, să vadă dacă Dumnezeu va accepta oferta lui, s-au nu.

22 Şi Abel s-a rugat la Dumnezeu să accepte oferta sa; şi un foc divin s-a lăsat şi a consumat oferta. Şi a simţit Dumnezeu mirosul plăcut al ofertei, fiindcă Abel l-a iubit pe Dumnezeu.

23 Şi Dumnezeu a plăcut pe Abel şi de aceea El a trimis un înger de lumină în formă de om, care a luat oferta, fiindcă era de un miros plăcut lui Dumnezeu şi i-a întărit el inima lui.

24 Iar Cain văzând toate acestea, s-a umplut de mânie.

25 Atunci el şi-a deschis gura şi l-a blestemat pe Dumnezeu, fiindcă nu i-a primit a sa ofertă.

26 Dar Dumnezeu i-a zis lui Cain: „De unde păcatul acesta al tău? Fi drept ca să accept oferta ta. Nu cârti împotriva Mea, ci a ta.”

27 Astfel l-a mustrat Dumnezeu pe Cain, căci oferta sa i-a fost lui o urâciune.

28 Şi a coborât Cain de pe altar, fiind plin de mânie, din care cauză s-a schimbat la faţă şi a venit la tatăl său şi mama sa şi le-a spus tot ce s-a întâmplat. Iar Adam s-a întristat mult, căci Dumnezeu n-a primit oferta lui Cain.

29 În schimb Abel a coborât vesel şi cu o inimă plăcută, a zis tatălui său şi mamei sale precum Dumnezeu a primit oferta lui; şi ei s-au bucurat şi l-au sărutat pe obraji.

30 Şi Abel a zis tatălui său: „Fiindcă Cain m-a alungat de pe altar şi nu m-a lăsat să-mi aduc oferta mea, eu mi-am făcut altarul meu şi acolo mi-am adus prinosul meu.”

31 Dar când a auzit Adam aceasta, i-a părut foarte rău, căci era vorba de altarul pe care l-a construit el de prima dată, unde a adus toate ofertele sale.

32 Dar Cain a fost foarte supărat şi înfuriat că a plecat la câmpul său, unde Satana a venit la el şi i-a zis: „Abel a plâns la tatăl său că tu l-ai alungat de pe altar, iar ei l-au sărutat pe obraji şi s-au bucurat din cauza lui, mult mai mult decât de tine.”

33 Auzind aceasta Cain de la Satana, s-a umplut de furie, dar n-a zis nimănui. Dar a aşteptat să pună mâna pe fratele său, să-l omoare; până când l-a adus în peşteră şi i-a zis: -

34 „Frate, acest colţ de pământ este aşa de frumos şi sunt aşa de plăcuţi copaci şi fermecători la vedere! Însă frate, tu n-ai mers niciodată pe câmp să vezi ce plăcut este acolo.

35 Azi aş vrea aşa de mult să mergi cu mine pe câmp, în plăcere şi să binecuvântezi câmpurile şi turmele noastre, căci tu eşti drept, iar eu te iubesc aşa de mult, frate al meu! Căci tu te-ai înstrăinat de la mine.”

36 Atunci Abel a acceptat să meargă cu fratele său Cain pe câmp.

37 Dar înainte să iese, Cain a zis către Abel: „Aşteaptă-mă pe mine, până să-mi i-au măciuca, din cauza fiarelor.”

38 Atunci în inocenţa sa Abel l-a aşteptat, iar Cain şi-a luat măciuca şi a ieşit afară.

39 Şi au mers ei Cain şi Abel pe drumul lor; Cain vorbind şi linguşindu-se pe lângă el, ca să-l facă să uite totul. 

            Cap. LXXIX:

1 Şi au mers aşa, până ce n-au ajuns într-un loc singuratic, unde n-au fost oi şi a zis Abel către Cain: „Frate, am mers atât de mult şi n-am văzut niciun pom, nici fructe, nici verdeaţă şi nici oi, nimic din câte mi-ai spus tu. Unde sunt oile tale, pe care mi-ai zis să le binecuvântez?”

2 Atunci Cain a spus: „Vino şi îndată tu vei vedea lucruri frumoase, dar mergi înaintea mea, iar eu voi merge după tine.”

3 Atunci a luat-o Abel înainte, iar Cain după el.

4 Şi Abel a umblat în inocenţă, fără viclenie, neştiind că fratele său îl va omorâ.

5 Şi Cain mergând după el, a continuat să-l conforteze cu vorbele sale, apoi s-a repezit şi l-a lovit cu măciuca şi l-a lovit cu mare duşmănie şi ură, ca un nebun, ne mai oprindu-se.

6 Dar când Abel a căzut jos, văzând că fratele său vrea să-l omoare, a spus: „Frate, ai milă de mine, de sâni care ne-au alăptat, nu mă mai lovi! Pentru pântecele care ne-au purtat şi ne-au adus pe lume, nu mă lovi până la moarte cu măciuca aceea! Dacă vrei să mă omori, i-a acea mare piatră şi fă-o deodată.”

7 Atunci Cain cel dur şi ucigaş crud, a luat o piatră mare şi l-a lovit în cap pe fratele său, pânăce  i-a zburat creeri într-o baltă de sânge.

8 Şi Cain nu s-a căit de ceea ce-a făcut.

9 Şi a tremurat pământul care a băut sângele drept al lui Abel, vărsat de fratele său Cain.

10 Şi a strigat cumplit sângele lui Abel către Dumnezeu, pentru răzbunare de acest omor.

11 Iar apoi Cain a săpat o groapă să-l îngroape acolo pe fratele său, fiindcă i s-a făcut frică căci pământul a început să tremure.

12 Apoi a aruncat trupul fratelui său în groapă şi l-a acoperit cu praf; însă pământul nu l-a primit, ci pe loc l-a dat afară.

13 Şi iarăşi a săpat Cain o groapă şi l-a ascuns în ea pe fratele său, dar pământul nu l-a primit nici de data aceasta; şi aşa de trei ori s-a întâmplat.

14 Pământul noroios l-a dat afară prima dată, fiindcă el n-a fost primul născut; a doua oară nu l-a primit, fiindcă a fost drept şi bun; iar a treia oară nu l-a primit pământul ca să rămână mărturie împotriva fratelui său Cain.

15 Astfel l-a mustrat pământul pe Cain, până ce Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el din cauza fratelui său.

16 Şi a fost Dumnezeu foarte supărat şi mâniat de moartea lui Abel şi a tunat ca din cer şi fulgere mergeau înaintea Sa şi Cuvântul Domnului Dumnezeu a venit din cer la Cain şi i-a zis: „Unde este Abel, fratele tău?”

17 Atunci Cain a răspuns plin de mândrie şi cu o voce morocănoasă: „Da ce Dumnezule, sunt eu păzitorul lui?”

18 Atunci Dumnezeu a zis către Cain: „Blestemat să fie pământul care a înghiţit sângele fratelui tău Abel, iar tu vei tremura şi acesta va fi un semn pentru tine, că orcine te va găsi, te va omorî.”

19 Însă Cain a bufnit în plâns, din cauză că Dumnezeu i-a spus aceste cuvinte lui; şi Cain a zis către El: „Dumnezeule, orcine mă va găsi mă va omorî şi eu voi fi şters de pe faţa pământului.”

20 Atunci Dumnezeu a zis către Cain: „Orcine te va găsi, nu te va omorî.” Fiindcă înainte de aceasta Dumnezeu a zis către Cain: „Îl voi pedepsi de şapte ori pe cel care-l omoară pe Cain.” Căci de aceea a zis Cuvântul lui Dumnezeu: Unde este fratele tău? În mila Sa pentru ca să-l încerce şi să-l facă să-şi ispăşească păcatul.

21 Căci dacă Cain s-ar fi căit din ceasul acela şi ar fi zis: „Dumnezeule, iartă-mi păcatul şi omorul fratelui meu”, Dumnezeu i-ar fi iertat atunci păcatele.

22 Iar când a zis Dumnezeu lui Cain: „Blestemat să fie pământul, care a înghiţit sângele fratelui tău.”; şi aceasta era manifestarea milei lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu l-a blestemat pe el, ci pământul; căci dealtfel nu pământul a fost cel care l-a omorât pe Abel şi a săvârşit nedreptate.

23 Căci era de înţeles că blestemul să cadă asupra ucigaşului, însă în mila Sa, Dumnezeu a spus astfel; şi ca nimeni să nu-l cunoască şi să-şi întoarcă spatele de la el.

24 Şi i-a mai spus El lui: Unde este fratele tău? La care el a răspuns: Nu ştiu. Iar Creatorul i-a spus: „Tremură şi te cutremură.”

25 Atunci Cain a început a tremura, fiindu-i frică şi prin acest semn, Dumnezeu l-a dat pe el drept exemplu în faţa întregi creaţii, ca ucigaş de frate. La fel Dumnezeu a adus peste el frică şi groază, ca să se umilească în faţa Lui şi să-şi ispăşească păcatele şi să caute pacea de care dispunea la început.

26 Iar în ceea ce Dumnezeu a spus: „Şi voi pedepsi de şapte ori pe oricine îl omoară pe Cain”, Dumnezeu, n-a căutat să-l omoară pe Cain cu sabia, ci să-l facă pe el să postească şi să se roage şi să se căiască în modul cel mai drastic, ca să fie curăţat de păcate.

27 Iar cele şapte pedepse reprezintă cele şapte generaţii, timp în care Dumnezeu l-a aşteptat pe Cain să se căiască de moartea fratelui său.

28 Iar Cain de când l-a ucis pe fratele său, nu şi-a găsit pacea în niciun loc, ci s-a întors la Adam şi Eva, tremurând, speriat şi pătat de sânge.