PUTEM
STABILI DATA CELEI DE-A DOUA VENIRI A DOMNULUI IISUS?
Mulţi oameni au
încercat să calculeze data celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos. Un
exemplu oarecum recent al faptului că nu ar trebui să facem acest lucru îl
constituie chiar profeţia neîmplinită a lui Harold Camping care spunea că lumea se va sfârşi la data de 21 mai
2011. Camping susţinea că ar fi descoperit un cod secret în Biblie, prin care
putea prezice ziua exactă a venirii lui Hristos şi a începerii judecăţii. El a
declarat presei, sigur pe sine, că sfârşitul lumii „va avea loc fără niciun
dubiu” la data prezisă de el. În aşteptarea zilei de 21 mai, Camping şi adepţii
lui au achiziţionat mii de panouri publicitare transmiţându-şi mesajul în toată
America. Unii dintre ei şi‑au dat demisia, şi-au lichidat conturile bancare şi
au renunţat la toate averile lor, siguri că nu mai au nevoie de ele. Ziua de 21
mai a venit, a trecut şi în mod clar sfârşitul lumii nu a avut loc, însă
Camping nu şi-a cerut iertare şi nici măcar nu a recunoscut că profeţia lui era
falsă. În schimb, el a afirmat că data de 21 mai ar fi fost o zi a
judecaţii din punct de vedere „spiritual” şi că ziua reală a judecăţii,
precedată de cutremure și cataclisme, va avea loc pe 21 octombrie. Toate aceste
lucruri au dat ateilor şi comedianţilor motive să‑şi bată joc de a doua venire.
Aceştia au organizat pe data de 22 mai petreceri pentru „sfârşitul
lumii”, iar unul dintre grupurile de atei s-au oferit chiar să aibă grijă (în
schimbul unei taxe!) de animalele de companie ale celor ce erau răpiţi. Oamenii
care au fixat data celei de-a doua veniri au adus mari prejudicii acestei
învăţături, făcând-o să pară ridicolă, anunţând o zi care a venit şi a trecut
fără să se întâmple nimic. Domnul Camping reprezintă exemplul clasic al tipului
de învăţător şi profet fals. Pe lângă problema cu cea de-a doua venire, el le-a
spus creştinilor să îşi părăsească bisericile, pretinzând că ar fi găsit în
Biblie afirmaţia că epoca Bisericii a trecut. De asemenea, el a spus
creştinilor să renunţe la botez şi la Cina Domnului, lucruri pe care Domnul
ne-a poruncit să le ţinem până la revenirea Lui. Biblia ne avertizează cu
privire la faptul că numărul de profeţi falşi va creşte, ca un semn al zilelor
de pe urmă, cînd Iisus va reveni: „În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători
mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de
Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare
năprasnică.” (2 Petru 2:1). Domnul Camping nu a
avut nevoie cu adevărat de un cod secret sau de diagrame complicate ca să
calculeze data celei de-a doua veniri (sau mai degrabă ca să ştie că nu o poate
calcula). Despre acest eveniment Iisus a spus: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii
din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Matei 24:36).În
următorul capitol El spune: „Vegheaţi,
dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului” (Matei
25:13). Nici adepţii domnului Camping nu ar fi trebuit să demisioneze din
funcţiile lor sau să renunţe la averile lor pe baza acestei profeţii. Este
interesant de observat că în apropierea celor două pasaje despre venirea
Domnului, în 1 Tesaloniceni 4-5 şi în 2 Tesaloniceni 2, Pavel ne spune că ar
trebui să continuăm să trăim normal şi „ să lucraţi cu mâinile voastre” ca să „n-aveţi trebuinţă de nimeni.” (1Tesaloniceni
4:11-12). Creştinii ar trebui, atât cât le stă în putinţă, să se întreţină, ei
şi familiile lor, prin câştigul obţinut de pe urma muncii lor. În 2 Tesaloniceni
3:10,11,12 Pavel spune: „Căci,
când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu
mănânce.” Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic,
ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul
nostru Iisus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.” În societatea modernă există mulţi oameni care
nu pot să muncească din motive întemeiate: vârsta, boala sau lipsa locurilor de
muncă, însă pentru cineva capabil să-şi cîştige existenţa, a renunţa la averi
pe baza profeţiei celei de-a doua veniri este o nebunie şi neascultare faţă de
Dumnezeu.
În
1Tesaloniceni 4:16-5:3 Pavel ne spune mai multe despre vremea venirii Domnului:
„Căci însuşi Domnul, cu un
strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din
cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi
rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în
văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii
cu aceste cuvinte. Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se
scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va
veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie
neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi
nu va fi chip de scăpare.”
Hoţul în noapte:
Venirea Domnului este
comparată cu venirea unui „hoţ în noapte.” Hoţul nu sună la telefon să ne
spună: „Mâine la miezul nopţii vin la tine acasă să te jefuiesc” pentru că,
dacă am şti că există posibilitatea ca un hoţ să vină şi să ne jefuiască ne-am
lua măsuri de precauţie ca sa ne protejăm, atât cât se poate de mult,
proprietatea. Dacă am putea să calculăm data venirii Lui, esenţa învăţăturii
Lui s-ar pierde. Să presupunem că am şti că Iisus se întoarce, să
zicem, pe 21 decembrie 2021. Mulţi
oameni ar gândi: „Voi continua să-mi
trăiesc viaţa ca şi până acum până pe 20 decembrie 2021 şi apoi mă voi pregăti
să mă întâlnesc cu El.” După cum ne-a scris şi Ioan în epistola
lui, pentru că nu ştim data celei de-a doua veniri, ar trebui să fim pregătiţi
tot timpul: „Oricine are
nădejdea aceasta
în El se curăţă, după cum El este curat.” (1 Ioan
3:3). Aşteptarea celei de-a doua veniri iminente a lui Iisus sau tânjirea
noastră de a fi cu El până la sfârşitul vieţii, ar trebui să constituie un
imblod pentru noi la sfinţire, prin Duhul Sfânt, ca să putem fi gata sa ne
întâlnim cu El. Petru a scris despre acest lucru: „De aceea, preaiubiţilor, fiindcă
aşteptaţi aceste lucruri,
siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.”
(2 Petru 3:14). Dorim să fim găsiţi în locul potrivit făcând ceea ce Lui îi
place şi nu într-un loc nesfânt făcând ceva de care să ne fie ruşine. Din
moment ce nu ştim când va reveni, ar trebui să ne fixăm un scop din a rămâne
mereu la locul potrivit făcând ceea ce îi place Lui. Atunci când Domnul va
veni ca un „hoţ în noapte” cei care sunt încă în viaţă vor fi „răpiţi” ca să Îl
intâlnească în văzduh. Aceştia sunt cei ce cred că Iisus a murit pentru
păcatele lor şi a înviat din morţi, cei ce vor lua parte la evenimenul cunoscut
sub numele de „răpirea Bisericii.”
Ei se vor alătura celor care au murit înainte ca acest eveniment să fi avut loc
şi care mai apoi vor fi înviaţi din morţi. Nu ştim când se va petrece
Răpirea, va fi ceva neaşteptat iar milioanele de oameni care cred în Iisus vor
fi luaţi de pe pământ şi se vor întâlni cu El, Cel care revine, în văzduh. Atât
creştinii sinceri care sunt consternaţi de haosul moral ce pune stăpânire pe
lume, cât şi cei care sunt persecutaţi pentru credinţa lor, vor dispărea
deodată, lăsând în urmă o lume care se îndreaptă spre dezastru, dezordine şi
confuzie. Va urma apoi o mare perioadă de încercări în care Antihristul îşi va
afirma puterea, promiţând pace şi siguranţă, dar conducând de fapt lumea spre
un final catastrofic (Apocalipsa 6-19). Iisus a comparat aceste evenimente cu
zilele lui Noe. Oamenii erau ocupaţi cu treburile lor, nefiind conştienţi de
potopul ce avea să vină şi să le distrugă lumea, dar Noe a crezut că
Dumnezeu a pregătit pentru el şi familia lui un loc în care să fie în
siguranţă. Astăzi, acest loc al siguranţei poate fi găsit prin pocăinţa şi credinţa
în Domnul Iisus (Luca 17:26-36). A doua etapă a venirii lui Iisus va
consta în apariţia în mod fizic, a Lui şi a credincioşilor care au fost răpiţi
ca să Il întâlnească în văzduh. El va sta pe Muntele Măslinilor, în estul
Ierusalimului, şi va învinge armatele Antihristului în bătălia de la Armaghedon. Cei care s-au întors împreună cu El
şi cei care s-au întors la El în timpul Necazului
Cel Mare, Îl vor însoţi în Împărăţia
Mesianică sau în Mileniu, unde Iisus va domni peste naţiuni, va aduce pace
şi va face dreptate lumii (Zaharia 14, Iuda, versetele 14-15, Apocalipsa
19-20). Atunci naţiunile îşi „(…) vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun
popor nu va mai scoate sabia
împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.(Isaia 2:4).” „(…) pământul va
fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.” (Isaia 11:9). Vor fi
cele mai glorioase timpuri ale omului pe această planetă, la fel cum perioada
Necazului Cel Mare va fi cel mai îngrozitor timp trăit vreodată de oameni.
Femeia în durerile naşterii:
În 1 Tesaloniceni 5:3 se face
referire la femeia în durerile naşterii. Acesta este o ilustraţie folosită atât
în Vechiul cât şi în Noul Testament pentru a înfăţişa zilele de pe urmă şi se
pot face trei observaţii referitoare la ea. În primul rând, când o femeie
începe să aibă dureri de naştere, ea simte nişte şocuri numite contracţii, care
devin din ce în ce mai intense pe măsură ce se apropie momentul naşterii.
Aceste dureri pe care le simte o femeie, sunt necazurile prin care lumea va
trece şi care vor deveni din ce în ce mai dificile înainte de a doua venire, pe
măsură ce lumea se apropie de sfârşit. În al doilea rând, atunci când o femeie
începe să simtă durerile naşterii, acesta este un proces ireversibil şi care se
finalizează cu naşterea copilului. Odată ce durerile zilelor de pe urmă încep
să se facă simţite (şi au început deja!), niciun lider religios sau politic nu
va fi în stare să inverseze acest proces. Lucrurile se pot petrece mai lent sau
mai rapid, dar nimeni nu va putea împiedica producerea acestor evenimente care
vor conduce spre concluzia finală profeţită în Biblie. În al treilea rând,
atunci când se naşte copilul, femeia nu se mai gândeşte la întristările şi
durerea prin care a trecut ci la bucuria naşterii şi la viaţa nouă care tocmai
a păşit în lume. Această ilustraţie îşi găseşte o aplicaţie importantă în
profeţia Bibliei despre vremurile de pe urmă. Naşterea unui copil corespunde
unui mare eveniment, întoarcerea plină de putere şi de glorie a Domnului Iisus
Hristos. El va pune capăt epocii prezente a păcatului şi slăbiciunii şi va
stabili pe pământ domnia Mileniului, o perioadă plină de pace şi dreptate, care
va aduce bucurie oamenilor. Datorită bunătăţii Domnului şi a măreţiei
Împărăţiei Sale, ei vor uita suferinţele prin care au trecut.
În ciuda fapului că nu cunoaştem data exactă a întoarcerii lui Iisus,
există totuşi nişte semne, precizate de El în Biblie, privitoare la starea
lumii în momentul întoarcerii Sale. Iisus le-a vorbit ucenicilor despre acestea
avertizându-i: „Când vor
începe să se întâmple
aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că
izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28). Este
interesant de observat că El a folosit aici cuvîntul „începe.” Acesta indică
faptul că un anume proces a început, proces ce va avea şi un final, în
acest caz a doua venire a lui Iisus. În concluzie, deşi Domnul nu vrea să ne
pierdem timpul preocupându-ne de calcularea datei exacte, El vrea totuşi să fim
conştienţi de semnele întoarcerii Sale. Când mergi într-un oraş mare ajungi mai întâi
la periferia lui, dar ştii că odată ce treci de aceasta, dacă vei continua în
aceeaşi direcţie de mers, vei ajunge în centru. Când te apropii de un lanţ muntos
ajungi mai întâi la poalele munţilor, dar ştii că dacă vei continua să urmezi
aceeaşi direcţie de mers, vei ajunge pe înălţimi. Tot aşa, când vezi că unele
lucruri încep să se întâmple ştii că sfârşitul acestora va fi a doua venire a
lui Iisus. Semnele majore precizate de Iisus în legatură cu cea de-a doua
venire, pot fi identificate în Biblie. Ele ne indică direcţia unui mare
eveniment: întoarcerea glorioasă a Domnului Iisus. Iată câteva semne dintre
cele mai importante:
· ·
Războaiele, foametea, plăgile şi cutremurele se vor înmulţi şi vor aduce mari
necazuri pe pământ. Luca 21:10-11;
· ·
Pământul se va umple de violenţă „ca în zilele lui Noe” şi multor oameni le va
fi frică de ceea ce urmează să se întâmple. Luca 17:26-27; Luca 21:25-26;
Geneza 6:11;
· ·„Ca
în zilele lui Lot” (Sodoma şi Gomora), va exista o mare imoralitate sexuală.
Luca 17:28-29:Matei 24:12; Romani 1:24-27; 2 Timotei 3:1-9;
· ·
Poluarea se va extinde pe pământ şi vor fi probleme cu mediul înconjurător.
Isaia 24; Apocalipsa 8:6-11;
· ·
Israelul va fi recunoscut ca şi ţinut evreiesc. În Ierusalim va avea loc un
conflict care va implica toate naţiunile lumii. Ezechel 36-39; Zaharia 12-14; Luca
21:20-24; Apocalipsa 16:16;
· ·
Va avea loc un proces de globalizare care va aduce toate țările împreună.
Rezultatul va fi crearea unui guvern mondial anticreştin. Apocalipsa 13;
· ·
Se va dezvolta tehnologia şi posibilitatea de a călători. Daniel 12:4;
· ·
Vor exista profeţi falşi care vor aduce confuzie şi-i vor îndepărta pe
oameni de Dumnezeu şi de mântuire. Matei 24:5, 24:23-27; Apocalipsa 17:1-6;
· · Adevărurile de bază ale Bibliei vor fi atacate şi va exista opoziţie împotriva celor care predică Evanghelia. Matei 24:10-11; 2 Timotei 4:2-5; 2 Petru 2; 1 Ioan 2:18-23;
În ciuda persecuţiei şi a opoziţiei mesajul Evangheliei va ajunge la toate naţiunile. Matei 24:9-14; Matei 28:18-20. Acum este ziua mântuirii. Acum este timpul să accepţi oferta lui Dumnezeu, care vrea să-ţi dea viaţa veşnică şi iertarea prin jertfa lui Iisus de pe cruce. Făcând acest pas al credinţei vei avea un loc în Împărăţia lui Dumnezeu care urmează să vină şi vei fi răpit cu Domnul într-un loc al siguranţei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu