DESPRE ANA ASLAN ȘI GEROVITAL!

DESPRE ANA ASLAN ȘI GEROVITAL!

 La o simplă căutare pe Google, Gerovitalul generează aproximativ 230.000 de rezultate şi ocupă locul 4 în „Topul celor mai puternice 50 de branduri româneşti”, ediţia 2019, un studiu realizat de „Unlock Market Research” pentru revista „Biz”. Primul din lume, Institutul de Gerontologie și Geriatrie a fost fondat în anul 1952. În 1974, a devenit Institut Naţional, extinzându-se cu o secţie clinică nouă, remarcabilă prin confortul interior și spaţiile largi, situată într-un decor natural, pe o suprafaţă de 34 de hectare de pădure, la Otopeni. Clădirea face parte din patrimoniul arhitectural, fiind o creaţie a lui Ion Mincu, cu decoraţiuni de ceramică în stil românesc. În anul 1992, i s-a atribuit numele de Ana Aslan. De altfel, încă de la înfiinţare și până în anul 1988, institutul a fost condus de acad. prof. dr. Ana Aslan, având ca obiect de activitate asistenţa medicală geriatrică, cercetarea și gerontologia socială. În 1964, președintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii l-a propus ca model de institut de geriatrie tuturor ţărilor dezvoltate. Gerovital H3, produs biotrofic original românesc și, în același timp, primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbătrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de către prof. dr. Ana Aslan și școala sa, după numeroase cercetări clinice și experimentale. Rezultatele acestui studiu fac obiectul lucrării „Novocaina - factor eutrofic și întineritor”, publicată împreună cu prof. C. I. Parhon în 1955. Deși întâmpinat cu scepticism, acest medicament gerontologic, prin intervenţia sa în mecanismele de îmbătrânire la nivel molecular și geriatric, își va dovedi peste ani eficienţa. Un an mai târziu, în 1956, Gerovital H3 este prezentat pentru prima dată lumii medicale internaţionale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel. Din acest moment, cercetările românești în domeniu se impun pe plan internaţional și generează o serie de cercetări de testare și comparaţie cu produse similare din farmacopeea mondială. Imensa muncă de medic și cercetător a Anei Aslan și a întregului grup aflat sub conducerea sa a fost unanim apreciată pe plan internaţional și recunoscută ca o prioritate românească incontestabilă. Ca dovadă a rezultatelor semnificative înregistrate în lupta împotriva îmbătrânirii, la poarta Institutului de la Otopeni au început să se înghesuie vedete de prim-rang ale mapamondului, de la preşedinţi de stat până la șefi de servicii secrete și mari artişti ai timpurilor. Rând pe rând, Pablo Neruda, Salvador Dali, Nikita Hrușciov, Charles de Gaulle, Somerset Maugham, Indira Ghandi, generalul Francisco Franco, Miguel Asturias, Konrad Adenauer, Mao Zedong, Ho Și Min, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, Augusto Pinochet, Marlene Dietrich, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Claudia Cardinale, Aristotel Onassis, dar și contesa Swarowsky au venit în România şi au urmat tratamentul-minune, bazat pe pastile sau fiole și prescris de Ana Aslan. Până și John Fitzgerald Kennedy, preşedintele SUA între 1961 şi 1963, a purtat o corespondenţă directă cu Ana Aslan, achiziţionând şi el, ca şi succesorul său, Lyndon Johnson, cel mai cunoscut medicament românesc. Gerovitalul a fost brevetat în peste 30 de ţări, fiind considerat un medicament miraculos cu o acţiune de echilibrare a sistemului nervos vegetativ și efecte vizibile de ameliorare a diverselor afecţiuni psihice. În anul 1977, o comisie federală de aprobare a utilizării medicamentelor din SUA a reglementat comercializarea lui şi pe piaţa americană, dar numai în statul Nevada. Cine cumpăra sau administra medicamentul în afara graniţelor acestui stat era pasibil de o amendă uriaşă şi chiar de condamnarea la închisoare. Americanii se temeau că apariţia unui medicament-minune străin le va strica piaţa locală, şi aşa aglomerată cu o mulţime de produse care promiteau un ten mai ferm, o piele mai suplă şi o viaţă mai lungă. Ca să revenim la începuturile Gerovitalului, la vârsta de 52 de ani, Ana Aslan preda la Facultatea de Medicină din Timişoara şi era preocupată de studierea procainei, un cunoscut anestezic local. De-a lungul anilor, mai mulţi medici evidenţiaseră câteva efecte surprinzătoare ale întrebuinţării lui, și anume faptul că, uneori, durerile articulare cedau, părul alb se recolora, iar calitatea tegumentului se îmbunătăţea. Erau însă doar observaţii disparate, venite în special din partea chirurgilor. În premieră, Ana Aslan a luat în calcul potenţialul procainei de a fi utilizată în lupta împotriva îmbătrânirii. Ocazia s-a ivit în primăvara anului 1949. „Pe 15 aprilie, am cunoscut un tânăr student la medicină, care suferea de artroză acută,” povestea ea. „Genunchiul îi era imobilizat şi fiecare mişcare îi provoca dureri atroce. Medicaţia care-i fusese administrată nu-i uşurase suferinţa decât pe termen scurt.” Doamna Aslan i-a administrat o soluţie cu procaină în artera femurală. După câteva minute, tânărul a ridicat piciorul şi l-a îndoit de mai multe ori, apoi a părăsit spitalul la scurt timp. „Şocul şi interesul au fost atât de mari, încât am renunţat la cariera universitară, căreia mă dedicasem trup şi suflet, pentru a mă consacra studiului acestei substanţe.” După doi ani, Ana Aslan a început un experiment de lungă durată pe animale, asociat cu un studiu clinic pe pacienţi vârstnici, bazat pe procaină injectabilă, constatând îmbunătăţirea stării lor generale. Printre exemplele care au demonstrat ulterior eficienţa tratamentului se află şi cel al unui pacient în vârstă de 110 ani. După patru ani de tratament, tremuratul mâinilor şi al capului aproape încetaseră, pacientul putea să meargă singur, avea poftă de mâncare, părul alb se repigmenta, iar depresia fusese înlocuită de o stare psihică bună. Evaluarea clinică a Gerovitalului pe 7.600 de pacienţi a determinat omologarea sa în anul 1957 şi trecerea la producţia de serie sub formă de fiole, iar cinci ani mai târziu sub formă de drajeuri, cremă terapeutică şi loţiune capilară. Apoi, lucrurile s-au înrăutăţit. Ana Aslan şi-a atras antipatia Elenei Ceauşescu, motivul fiind invidia acesteia pe titlul de academician al Profesoarei, iar lipsa apei calde și a alimentelor, plus condiţiile proaste de trai cu care se confrunta întreaga ţară au început să afecteze imaginea institutului. În 1978, colegiul de partid i-a cerut Anei Aslan să plătească 1,5 milioane de lei, bani care reprezentau contravaloarea unor taxe de spitalizare pe care nu le percepuse bătrânilor săraci. După şapte ani de procese, demarate în 1981, şi cu numai cinci luni înainte de a înceta din viaţă, Ana Aslan a avut câştig de cauză. La acea oră, metoda ei de tratament aducea anual peste 17 milioane de dolari statului român. Dar cine a fost Ana Aslan? S-a născut pe 1 ianuarie 1897, la Brăila, într-o familie de intelectuali. La 16 ani visa să devină pilot, iar la absolvirea liceului, datorită opoziţiei mamei de a deveni medic, a trecut la soluţii extreme, intrând în greva foamei. În cele din urmă, în 1922 a absolvit Facultatea de Medicină şi apoi şi-a desfăşurat activitatea la mai multe spitale, până în 1952, când a fost numită, cu susţinerea unuia dintre mentorii ei, doctorul C. I. Parhon, director al Institutului de Geriatrie din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o până în luna mai a anului 1988, când a încetat din viaţă. Apropiaţii Anei Aslan susţin că era o femeie deosebită, care vorbea perfect franceza, germana, italiana, dar putea conversa foarte ușor și în engleză, greacă, spaniolă și poloneză. A rămas fidelă toată viaţa pasiunilor și tabieturilor ei: citea Balzac, Dostoievski, Marguerite Yourcenar, iubea anemonele lui Luchian, operele lui Van Gogh și Masa Tăcerii a lui Brâncuși. Îi plăceau materialele fine, mobilele de calitate, muzica bună și oamenii frumoși. „Urâţenia mă crispează, mă blochează și mă anihilează. Nu aș ști cum să trăiesc într-o ambianţă respingătoare. Detest bătrâneţea, urâţenia și minciuna,” i se confesa lui Dinu Lipatti. Renumele ei s-a răspândit în lume, iar colecţia de scrisori pe care le primea la institut conţine 130.000 de piese din 123 de ţări, scrisorile ajungând la destinaţie chiar şi atunci când pe plic scria doar „Prof. Ana Aslan, România”. „Marea majoritate a pacienţilor institutului erau din străinătate. Toată lumea vorbea cel puţin o limbă străină. Aveam un bagajist care vorbea la perfecţie franceza și italiana,” își amintește Georgeta Popescu, medic primar la Secţia clinică a institutului de la Otopeni. „Doamna Aslan era foarte exigentă, rafinată și foarte umblată. A trăit ca o prinţesă.” Doctoriţa Monica Bârsan face parte din vechea gardă a Institutului și se numără printre persoanele care au lucrat alături de Ana Aslan. Vorbește despre ea cu respect, utilizând tot timpul apelativul „Profesoara”. „Profesoara era foarte drăguţă. În primul rând, avea umor. În al doilea rând, știa să fie foarte dură când trebuia și-ţi era apropiată când erai numai cu ea. Trebuia să menţii totuși o distanţă, altfel te domina și ajungea să te anihileze cu totul. Pe de altă parte, Profesoarei nu-i plăcea să fie lingușită.” Doctoriţa este nostalgică după anii respectivi: „Marea majoritate a pacienţilor se întorceau anual pentru cure, tratamente și investigaţii. Totul era combinat cu fizioterapie și gimnastică. Existau programe sociale, cu plimbări la Sinaia și vizite la mânăstiri. Era altfel decât acum. Și, desigur, la mijloc era mâna Profesoarei, care proteja toată această atmosferă de lucru. O mână de fier, dar, în același timp, protectoare.” Elegantă, cu maniere ireproșabile și o ţinută distinsă, în ciuda vârstei înaintate, Ana Aslan era un exemplu pentru pacienţi, își amintește doctoriţa Bârsan. „Purta mereu tocuri înalte, savura o cupă de șampanie în fiecare dimineaţă și făcea vizite în saloane de trei ori pe săptămână.” Hectarele de pădure pe care se întinde Secţia clinică Otopeni alcătuiesc un decor pitoresc și o surprinzătoare oază de liniște aflată în imediata vecinătate a Capitalei. Pe cărările care se afundă printre copaci se plimbă agale oameni vârstnici. Treptat, mitul miraculosului leac împotriva îmbătrânirii s-a transformat într-o afacere, iar locurile în care se ofereau tratamente revoluţionare au devenit secţii clinice obișnuite, care nu se mai adresează exclusiv cetăţenilor străini. Motivul este simplu, aceștia renunţând să mai vină în România, când în alte părţi există oferte mai atractive și condiţii mai bune. Partea bună a lucrurilor este că, în prezent, terapia cu Gerovital, combinată cu fizioterapie, hidroterapie, masaj și kinetoterapie, atrage numeroși pacienţi români, care sunt nevoiţi să-și facă programări cu cinci luni în avans. Dar chiar și așa, prezentul este prea puţin strălucitor la Otopeni, de aceea legătura cu trecutul este păstrată cu sfinţenie. Albumele cu poze care o înfăţișează pe Ana Aslan și articolele din publicaţiile vremii alcătuiesc o colecţie impresionantă. În corpul principal, la parter, se află apartamentul patru, care i-a aparţinut Profesoarei. Așa i-a și rămas numele „Apartamentul Profesoarei.” Ana Aslan și Gerovitalul sunt nume care aduc în continuare mulţi bani, mai puţin statului român și mai mult companiilor, firmelor și centrelor de tratament private, cum ar fi un centru de spa și tratament situat la Eforie-Nord, plasat pe poziţii de concurenţă cu INGG, care a preluat numele Ana Aslan ca parte a strategiei de marketing. Doamna Aslan a încredinţat producţia produselor cosmetice pe care le-a brevetat firmelor Farmec din Cluj-Napoca și Miraj, acum Gerovital Cosmetics din București, iar drepturile pentru fabricarea produselor farmaceutice marca Gerovital i-au revenit puternicului grup farmaceutic Zentiva. Gerovital H3 s-a produs prima oară la Farmec. De atunci, producţia nu a fost întreruptă niciodată, iar produsul a evoluat faţă de cum arăta în 1967. Doamna Mariana Schenker, cercetător principal la Farmec, declară: „Gerovital H3 este o invenţie extraordinară în domeniul cremelor anti-rid. În același timp nu putem să ignorăm faptul că, între timp au apărut ingrediente mai eficiente, care pot să ducă mai departe performanţa GH3-ului original. De aceea, am considerat de datoria noastră să nu lăsăm GH3-ul prizonier al timpului în care a fost inventat.” Odată cu dezvoltarea pieţei de cosmetice și diversificarea gamelor de produse, brandul Gerovital a evoluat, sub umbrela lui aflându-se astăzi numeroase produse noi care se adresează unor consumatori foarte diferiţi atât din punct de vedere al vârstei, cât și ca nevoi. Atuul lor pe piaţa autohtonă este cu siguranţă tradiţia, Gerovitalul fiind un brand autentic românesc, care a reușit să intre în graţiile românilor prin confirmarea calităţii promise. „Consumatorii produselor de îngrijire, fie că vorbim despre îngrijirea feţei, a corpului sau a părului, sunt din ce în ce mai informaţi, mai educaţi și mai selectivi atunci când achiziţionează un produs”, observă Ioana Borza, Marketing Manager la Farmec. „Pe de altă parte, dincolo de cifre și de bugete, produsele noastre sunt create special pentru persoanele care trăiesc, consumă și au un stil de viaţă specific României, trăsături care determină și anumite caracteristici aparte ale pielii, părului și unghiilor.” Mai mult, Gerovitalul profită de avantajul de a-și cunoaște foarte bine consumatorii, înţelegându-le cerinţele și necesităţile, întâmpinându-i astfel în mod constant cu produse inovatoare.