JW.ORG, MARELE
„LICURICI” RELIGIOS!
În loc de motto: „Dacă un cult religios a promovat
de-a lungul timpului multe reguli, doctrine și învățături greșite, poate fi o
credință adevărată? Răspunsul este doar unul singur: acea credință promovată de
el nu este adevărată! Să analizăm împreună un set de șapte învățături false,
dintre cele care au fost predate de Wachtower
Society în decursul timpului susținând că sunt adevărate, dar pe care
această organizație a fost obligată sa le schimbe, deoarece nu au trecut proba
timpului, dovedindu-se false. Iată câteva exemple de învățături și doctrine ale
organizației care s-au dovedit a fi eronate:
1.
„Generația” anului 1914: a disparut într-adevăr fără urmă, ca și
un abur care piere, iar învățătura falsă cu privire la ea a fost abandonată și
ea demult! A fost în realitate o învățătură mincinoasă! Este greu să recunoști
asta, nu-i așa? Este mai corect să spunem că a fost una dintre „strălucirile de
lumină” așa cum își numea Wachtower/Jw.org învățăturile sale atunci când
folosea foarte des această lozincă de manipulare? Domnul Iisus Hristos le-a
spus celor din timpul său care se credeau luminați, următoarele cuvinte: „Dacă
lumina care este în voi ESTE ÎNTUNERIC, cât de mare trebuie să fie întunericul
acesta!” Fraților martori, cum ați putut să numiți întunericul o „strălucire de lumină”? Acuzați
alte culte că spun numai minciuni, în timp ce învățăturile voastre false, le
numiți „străluciri de lumină”? De ce aveți două standarde? Ce fel de conștiință
aveți voi dacă gândiți așa? Ce fel de interese lumești pot avea cei care numesc
întunericul lumină, iar lumina o numesc întuneric? Iată un exemplu în acest
sens: care era scopul declarat al revistei Treziți-vă,
considerată o „strălucire de lumină”, dar care s-a dovedit a fi de un întuneric
beznă? Iată ce era scris pe pagina interioară a publicației, editata în
milioane de exemplare: „Această revistă întăreşte încrederea în promisiunea
Creatorului, referitoare la instaurarea unei lumi noi, paşnice şi sigure,
înainte ca generaţia care a văzut evenimentele din 1914 să dispară!” S-a
întâmplat așa după cum a susținut aceasta revista Treziți-vă? Nu! Generația
care a vâzut evenimentele anului 1914 a disparut demult, iar învățătura
mincinoasă cu privire la ea, a fost și ea abandonată de Wachtower! A fost o
explicație falsă, sau nu? A fost o „strălucire de lumină” într-o lume
întunecată, așa cum susținea organizația? Nu a fost deloc o „strălucire” de
lumină și putem susține cu probe că explicația aceea s-a dovedit a fi falsă!
Organizația a mai dat între timp alte patru explicații false cu privire la „această
generație”, și este aproape sigur că va mai da și altele, deoarece își schimbă
foarte des doctrinele, iar explicația trebuie revizuită obligatoriu din când în
când!
2.
Învățătura despre oi și capre, care susținea că acestea sunt
alese și separate începând din anul 1914, o dată care a fost schimbată și
mutată ulterior în anul 1935, care la rândul ei a fost abandonată de
organizație începând cu anul 1995! Evenimentul separării oilor de capre va avea
loc, conform noii interpretări, în viitor! Iată ce recunoștea Corpul de Guvernare în Turnul de Veghe
despre acest eveniment: „Dar timpul când Isus va pronunţa judecata finală
asupra oilor şi caprelor din parabolă este încă de domeniul viitorului. Când
Fiul omului va veni în calitate de Judecător, el va constata că mulţi creştini
adevăraţi - de fapt „o mare mulţime” de oi dedicate - întrunesc cerinţele
pentru a supravieţui părţii finale a „necazului celui mare” şi pentru a intra
în lumea nouă”! W 95/15/10, paragr.21!
Da, alegerea oilor de capre nu se mai face începând din anul 1914, 1918, sau
din anul 1935 comform învățăturii predate de Rutherford, ci va avea loc în viitor, atunci când va veni Domnul
Hristos! Conform noii învățături elaborata de Wachtower în anul 1995, separarea
oilor de capre este așadar de domeniul viitorului! Asta ne arată foarte clar că
organizația s-a trezit deodată că are în staulul său atât oi, cât și capre!
Este foarte amuzant, nu-i așa? Problema și mai amuzantă, este aceea că până ce
nu vor fi separate în viitor la venirea Domnului, ea nu poate ști exact care
dintre membrii săi sunt oi, și care sunt capre! Poate face doar simple
presupuneri! Ce ne-am mai amuza, dacă ea ar trage într-adevăr concluzii greșite
cu privire la oile ei! Adică, să creadă că oile sunt capre, iar caprele din
staul oi! Regatul Domnului nostru Iisus Hristos, nu poate fi nicidecum numit
„lumea nouă”, - sau „Noua Ordine Mondială”, expresii care sunt niște denumiri
omenești false care nu se regăsesc deloc în Biblie! Termenul scriptural corect
este Regatul/Împărăția sau Paradisul lui Hristos! El nu este nicidecum o
construcție de natură omenească, trecătoare!
3.
Învățătura conform căreia în anul 1935, s-a închis „chemarea cerească”, adică
speranța oferită de evanghelia secolului întâi! În
Turnul de Veghe din 1/5 2007 p.30,31, Organizația revine asupra explicației
false din trecut, și ne spune foarte clar că: „În anul 1935 nu s-a închis deloc
uşa pentru speranţă cerească” asa cum au crezut zeci de ani TOȚI Martorii lui
Iehova după învățătura falsă dată de Rutherford! Martorii lui Iehova au predicat-o însă zeci de ani în congregații
și în public! Au predicat încă o învățătura falsă dupa aceea cu „Generația”
anului 1914 și aceea cu „separarea oilor de capre”! Da, ați citit bine: Organizația a susținut că în 1935 s-a închis
ușa pentru chemarea cerească, dupa cum au și trâmbițat în mod fals ani de zile
în publicațiile organizației! Ce a făcut în realitate organizația conform
explicației eretice date în anul 1935? A închis ușa în nas oamenilor cu privire
la speranța cerească, o ușă care a fost lăsată deschisă de însuși Domnul nostru
Iisus Hristos și care trebuia să rămână așa, până la a doua Sa venire! Realizează Corpul de Guvernare acest
păcat uriaș pe care l-a comis? Da de unde! A realizat organizația că prin
învățătura dată a împiedicat zeci de ani predicarea chemării cerești? De ce nu a reparat deloc această
eroare începând cu anul noii explicații, adică din anul 2007, ca să se predice
iar chemarea cerească de vreme ce ea nu este încheiată? De ce se predică în
continuare oamenilor tot o chemare pământească ca fiind speranța scripturală
pentru creștini? Când au schimbat oare Iisus Hristos și apostolii săi
evanghelia originală a chemării cerești?
Vă convine s-au nu martori ai lui Iehova, evanghelia predicată astăzi de Jw.org este
eretică, mincinoasă și complet în afara învățăturilor lui Iisus și ale
apostolilor săi! Conform Bibliei, toți creștinii au o singură speranță: una
cerească! Niciun reformator religios nu avea voie să schimbe speranța originală
a discipolilor, nici macar un înger, ne spune apostolul Pavel: „Mă mir că, de
la Cel care v-a chemat cu bunătatea nemeritată a lui Cristos, treceţi atât de
repede la o altă veste bună! Dar nu este alta. Sunt însă unii care vă tulbură
şi vor să denatureze vestea bună despre Cristos. Dar, chiar dacă vreunul dintre
noi sau un înger din cer v-ar anunţa o altă veste bună decât aceea pe care v-am
anunţat-o noi, să fie blestemat! Aşa cum am spus noi deja, aşa spun şi eu acum
din nou: Cine vă anunţă o altă veste bună decât aceea pe care aţi primit-o, să
fie blestemat!” Galateni 1:6-9! Nici măcar apostolii sau apostolul Pavel nu mai
puteau să revină ca să schimbe evanghelia și speranța inițială a discipolilor!
Apostolul Iuda este și el categoric : „Iubiţii mei fraţi, dându-mi toată
silinţa să vă scriu despre salvarea noastră comună, am găsit că este necesar să
vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi din greu pentru credinţa care le-a fost
dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”! Arogața, încăpățânarea și mândria i-au
împiedicat mereu pe conducătorii organizației să-și recunoasca erorile grave
făcute în doctrinele și învățăturile lor în decursul timpului!
4.
Apare încă o învățătura falsă cu „generația”, dar Wachtower își ia măsuri de
siguranță; foloseste expresia în coadă de pește, „după cât se pare”! Nici da,
nici nu! Adică, este posibil să fie așa, cum este posibil și să nu fie! În
Turnul de Veghe din anul 2010, 15/4 pag. 10, parg. 14, se publica o nouă
explicație în legatura cu subiectul „Generația”: „Deşi nu putem stabili cu exactitate
durata „acestei generaţii”, este esenţial să păstram în minte câteva aspecte
referitoare la termenul „generaţie”. De obicei, acest termen se referă la
oameni de diferite vârste, care sunt contemporani o anumită perioadă din viaţa
lor. În plus, o generaţie nu durează foarte mult şi are un sfarşit. Exod 1:6.
Aşadar cum ar trebui SĂ ÎNȚELEGEM expresia, „această generaţie”? După CÂT SE
PARE Isus a vrut să spună că cei care traiau atunci cand semnul începea să se
împlinească erau „generația”. Oh, Iehova! Cât le mai permiți acestor oameni să
ne mintă în Numele Tău? De ce oare le-ai permis să schimbe evanghelia Fiului
Tău, cu una falsă? Ce vor face oare la urmă, în fața judecătorului tău, Iisus
Hristos? Cine mai poate înghiți încă o explicație despre „Generație”, după atâtea
erori grave făcute? Doar Corpul de Guvernare și conducerea Wachtower! Mulți Martori
sinceri nu mai pot crede așa ceva, dar de frica excluderii și a politicilor
dure de evitare promovate de organizație, se fac că plouă! Nimeni nu mai este
dispus să riște ruperea relațiilor sale cu famila, prietenii și alții după ce
văd riscurile la care s-au expus mulți „apostați” dar și dezasociați!
Într-adevăr, organizația folosește din plin această capcană uriașă și mizerabilă
în care a prins captivi milioane de oameni sinceri! După ce s-a fript de
nenumarate ori cu explicațiile sale „exacte”, organizația folosește acum cu
prudență expresia, „după cât se pare”! Da, dupa cât se pare, organizația suflă
acum și în iaurt, după ce mai înainte s-a ars de atâtea ori cu „explicații”
false referitoare la termenul „Generație”!
5.
Învățătura despre „sclavul fidel”, a fost schimbată din nou! Iată
cum suna înainte explicația, dată în cartea „Să depunem o mărturie temeinică despre Regarul lui Dumnezeu”, o carte ce a fost editata în
2009, - în capitolul 14, la paragr.14 se spunea astfel: „În prezent, cei
aproximativ 7 000 000 de Martori ai lui Iehova din cele peste 100 000 de
congregaţii de pe tot pământul, acţionează în unitate şi împărtăşesc aceleaşi
convingeri. Cum este posibil acest lucru într-o lume plină de conflicte şi de
concepţii dezbinatoare? Unitatea lor este în primul rând rezultatul
îndrumărilor ferme şi clare pe care Isus Cristos, Capul congregaţiei, le oferă
prin „sclavul fidel ...”, reprezentat de Corpul de Guvernare Matei 24:45–47. Totodată,
este rezultatul faptului că familia mondială de fraţi se conformează de
bunăvoie îndrumărilor din partea Corpului de Guvernare!” Iată acum care este
noul „sclav fidel si prevăzător”, conform schimbării explicației : Este chiar
Corpul de Guvernare, care în 2009 se intitula a fi doar reprezentantul vechiului
„sclav fidel și prevăzător”, care atunci era format din circa 13.000 de membrii
unși care se împărtășeau din simboluri la cina comemorativă an de an, iar
numarul lor era în ultimul timp în creștere continuă! Însă, iată că după
aproximativ 3 ani, în anul 2012, Wachtower schimbă brusc explicația: „Sclavul
fidel și prevăzător” este de data aceasta însuși Corpul de Guvernare! Evident
că a avut loc o răscoala, adică în termeni politici o lovitură de palat, dată
la sediul mondial : „Vechiul sclav” a fost răsturnat de la putere! Cine a decis
asta? Nu se știe! Nu este oare aceasta o răscoală de tip „Core, Datan și Abiram”?
Când rascoala este făcută la sediul mondial nu se pune, nu-i așa fraților
martori? Iată ce spune organizația în Turnul de Veghe din 15/7, 2013, cu
privire la „sclavul fidel și prevăzător”: Atunci, cine este sclavul fidel şi
prevăzător? Nu este Russell asa cum s-a spus la început, înainte de anul 1914!
Sclavul fidel nu mai este reprezentat nici de cei care se împărtășesc la cina
comemorativă, așa-zisa clasă unsă așa cum s-a susținut până în anul 2012,
toamna, când a fost lansată prima dată noua explicație la întrunirea anuală din
6 octombrie! Oricum, vechiul scalv nu a protestat deloc, pentru că era doar un
paravan! Sau o fi protestat, dar nu știm noi! Sau poate că a tăcut și el, tot
de frica excluderii! De data aceasta, din anul 2012/2013, „sclavul fidel” este
chiar Corpul de Guvernare! Deși explicația le-a căzut foarte greu la stomac, ca
un pietroi, Martorii lui Iehova au înghițit și de data aceasta „explicația”, ca
pe o gălușcă! De frica excluderii lor ca „apostați”, desigur! Oricum, stați
liniștiți, pentru că nici măcar copiii Martorilor lui Iehova nu mai pot crede
așa ceva! Iată ce se spune în Turnul din anul 2013, 15/7, pag.22, paragraful 10:
„Cine este deci sclavul fidel şi prevăzător? În armonie cu modelul lui Isus,
care a hrănit mulţi oameni prin intermediul câtorva, acest sclav este alcătuit
dintr-un mic grup de fraţi unşi care sunt direct implicaţi în pregătirea şi
furnizarea hranei spirituale în timpul prezenţei lui Cristos. Pe parcursul
zilelor din urmă, fraţii unşi care alcătuiesc sclavul fidel au slujit împreună
la sediul mondial. În ultimii ani, acest sclav a fost Corpul de Guvernare al
Martorilor lui Iehova. Să remarcăm totuşi că termenul „sclav” din ilustrarea
lui Isus apare la singular, indicând că este vorba despre un sclav colectiv.
Aşadar, membrii Corpului de Guvernare iau decizii împreună, ca grup.”
6.
Din 2012/2013/ s-a schimbat și învățătura despre clasa „sclavului rău”!
Surpriză: după ce zeci de ani organizația a susținut că „apostații” sunt „clasa
sclavului rău” și i-a batjocorit în fel și chip lipindu-le o groază de etichete
false, explicația se întoarce acum cu 180 de grade: apostații nu mai sunt
numiți în noua explicație „clasa sclavului rău”! Există „apostați” spune
organizația, dar nu mai sunt o clasă! În schimb, „sclavul rău” ar putea fi
chiar „sclavul fidel” adică Corpul de Guvernare, dacă va prigoni pe tovarășii săi de slujbă! Asta chiar că-i
bună!! Iată ce scrie organizația în chenarul de la pagina 24/25: „Isus a vorbit
despre un sclav rău care se gândeşte în inima lui că stăpânul întârzie şi care
începe să-şi bată tovarăşii de sclavie. Isus a spus că, la venire, stăpânul îl
va pedepsi pe acel sclav rău „cu toată asprimea”. Citeşte Matei 24:48-51.” De
zeci de ani această organizație își bate tovarășii de slujbă, și-i exclude,
spunând că sunt „apostați”! Chiar și pe cei care s-au dezasociat de buna voie,
îi declară excluși! „A prezis Isus Hristos ca în zilele din urmă va exista o
clasă a sclavului rău? Nu. Este adevărat că unii au manifestat un spirit
asemănător cu cel al sclavului rău descris de Isus. Pe aceştia îi numim
apostaţi, indiferent că au făcut parte dintre cei unşi sau din „marea mulţime.”
Rev. 7:9. Însă aceştia nu alcătuiesc o clasă a sclavului rău. Isus nu a spus că
va numi un sclav rău. In realitate cuvintele sunt un avertisment adresat
sclavului fidel şi prevăzător!”
7.
Învățătura cu privire la, - „CINE ESTE ÎN REALITATE GOG din Magog”: Nu mai
este Satan Diavolul, CA MAI ÎNAINTE, CI UN GRUP DE NAȚIUNI! Iată ce spunea
ÎNAINTE organizația în Turnul de Veghe din 15/3/2009, pag. 28: „Ura lor va
ajunge la apogeu când Gog din Magog, Satan Diavolul, va declanşa un atac
împotriva slujitorilor lui Dumnezeu de pe tot pământul. În cele din urmă, „vom
privi triumfători” înfrângerea umilitoare a vrăjmaşilor. Ce extraordinar va fi
să vedem sfinţirea deplină a numelui lui Iehova! Ezec.38:18,22,23.” Iată însă
că, în anul 2015, în Turnul de Veghe din 15/7/pag.17, paragr. 10, Wachtower își
schimbă explicația despre Gog din Magog: Gog nu mai este Satan Diavolul, Gog
este doar „un grup de națiuni”: „Sub inspiraţie divină, profetul Ezechiel a
arătat CE VA FACE GOG din Magog, CARE REPREZINTĂ O coaliţie de naţiuni!”
Am prezentat doar sapte dintre învățăturile fundamentale crezute și predicate de Martorii lui Iehova zeci de ani, atât în congregații, cât și în public! Deoarece ele au fost clădite pe nisip, s-au prabușit! Dacă ar fi fost clădite însă pe stanca Hristos, adică pe învățăturile sale, cu siguranță învățăturile ar fi rămas în picioare! Ar fi bine ca Jw.org să nu mai ofere niciodată învățături false și minciuni în Numele lui Iehova și al Fiului Său Domnul Iisus Hristos, ca venind de la ei! Iehova și Iisus nu ne transmit NICIODATĂ învățături false! Daca Iehova i-ar fi folosit ca prooroci ai săi, EI ar fi transmis numai Adevărul! Este foarte adevarată această concluzie, nu-i așa? Iată unul dintre argumentele scripturale cu privire la MINCIUNI: „Şi dacă vei zice în inima ta: Cum vom recunoaşte cuvântul pe care nu l-a spus Iehova? Când profetul vorbeşte în Numele lui Iehova şi cuvântul nu se adevereşte sau nu se împlineşte, atunci cuvântul acesta nu l-a spus Iehova. Profetul l-a spus din înfumurare. Să nu te temi de el.” Deutronomul 18: 21,22! CONCLUZIA? MARELE „LICURICI” - CORPUL DE GUVERNARE NE OFERĂ „STRĂLUCIRI DE LUMINĂ” CARE SUNT DE FAPT ÎNTUNERIC! IISUS A AVUT DREPTATE: Domnul Iisus Hristos le-a spus celor din timpul sau care se credeau luminați, cuvintele: „CĂCI DACĂ LUMINA CARE ESTE ÎN VOI ESTE ÎNTUNERIC, CÂT DE MARE TREBUIE SĂ FIE ÎNTUNERICUL ACESTA!” DA, „strălucirile de lumină” Jw.org, sunt ASEMANĂTOARE CU „LUMINA” CARE ERA ȘI ÎN INIMA CONDUCĂTORILOR IUDEI! LUMINA LOR ERA DE FAPT UN ÎNTUNERIC DENS!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu