SCRISOAREA LUI IULIU MANIU DIN 12 MAI 1946.

SCRISOAREA LUI IULIU MANIU DIN 12 MAI 1946

 „Domnule Preşedinte, din presa de azi aflu cu mirare că depoziţia mea din ziua de 11 mai a.c., dată în faţa Tribunalului Poporului, privitoare la întâmplările din ziua de 23 august 1944 şi împrejurarea că am afirmat că nu ştiu ce s-a discutat în ultima audienţă pe care mareşalul Ion Antonescu a avut-o la M. S. Regele, este interpretată în mod greşit. Astfel presa guvernului interpretează că aş fi străin de întreaga acţiune de la 23 august 1944. Deoarece nu vreu să se strecoare această eroare în aprecierea onoratului Tribunal al poporului, vă rog să binevoiţi a lua act că înţelesul depoziţiei mele, în conformitate cu realitatea este următorul:

1. Tendinţa mea şi a partidului meu, manifestată prin memorii, manifeste, adunări, întruniri, propagandă şi alte atitudini publice, precum şi prin pregătirea spiritului armatei, a fost înlăturarea grabnică a regimului lui Antonescu şi încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, a căror concretă pregătire s-a făcut prin repetate consfătuiri clandestine, care se ţineau atât în diverse întruniri secrete, cât şi în şedinţele noctrune de la Palat în prezenţa Majestăţii Sale.

2. În afară de această acţiune internă menită să pregătească opinia publică românească, am întreprins şi am condus, pentru reuşita loviturii de stat de la 23 august 1944, o intensă acţiune pe plan extern încă din toamna anului 1940, prin intermediul prietenilor mei Gr. Niculescu-Buzeşti şi V. R. Georgescu şi cu ajutorul trimişilor mei în străinătate. Prin desfăşurarea acestei acţiuni s-au obţinut condiţiile de armistiţiu stabilite la Cairo, pe care eu personal le-am acceptat în numele Partidului Naţional Ţărănesc la dorinţa exprimată de repretentanţii celor trei guverne aliate. Evenimentele de la 23 august 1944 au fost, deci, urmarea logică şi rezultatul direct al acţiunei partidului nostru încoronată prin hotărârile înţelepte şi energice ale Majestăţii Sale Regelui.

3. Asupra celor petrecute în ziua de 23 august 1944, eu am fost audiat la Tribunalul Poporului ca martor, nu ca istoriograf sau organizator. Sub povara jurământului, eu nu puteam mărturisi decât faptele ştiute de mine direct. Am fost întrebat ce ştiu despre ultima audienţă de la Palat a mareşalului Antonescu şi am precizat că nu pot da relaţiuni, nefiind martor ocular. Cât priveşte partea mea la punerea concretă în aplicare a loviturii de stat de la 23 august 1944, nu am fost întrebat. În cazul când mi s-ar fi pus această întrebare aş fi constatat, pentru deplina clarificare a acţiunei, că amănuntele loviturii le-am discutat în repetate rânduri cu M. S. Regele, cu d-l. mareşal Stârcea, cu d-l. Niculescu-Buzeşti - care era în centrul mişcării -, cu d-l. general Sănătescu şi cu d-l. general Dămăceanu. În ziua de 23 august 1944, dumnealor, între altele, mi-au repetat dorinţa M. S. Regelui de a forma eu guvernul. Nu am acceptat, motivând că, fiind vorba de aplicarea armistiţiului, operaţie prin esenţă militară, era necesar ca preşedintele Consiliului să fie un militar. Am consimţit însă să intru în guvern ca ministru fără portofoliu, spre a da colorit politic şi popular guvernului. Despre arestarea mareşalului Antonescu am fost informat, deodată cu ceilalţi conducători ai partidelor din Blocul Democratic, imediat după săvârşirea ei, adică în ziua de 23 august 1944, la orele 17.30, prin dl. dr. Aurel Leucuţia, de către dl. mareşal al Palatului Mocioni Stârcea, într-un apartament al locuinţei d-lui A. Leucuţia unde se aflau, în acel moment, reprezentanţii Blocului Democratic în frunte cu dl. Pătrăşcanu şi Titel Petrescu, care aşteptau rezultatul loviturii de stat şi chemarea la Palat.

4. În zorii zilei următoare, dl. Gr. Niculescu-Buzeşti m-a anunţat, prin dl. Leucuţia, că germanii pregătesc atacul împotriva capitalei, rugându-mă să mă prezint imediat la Palat. În dimineaţa de 24 august 1944, fiind la Palatul Regal de la orele 6, am contribuit, împreună cu membrii noului guvern, aflaţi în Palat, la luarea măsurilor pentru respingerea coloanelor germane, ce se îndreptau spre Capitală, deci la întoarcerea armelor împotriva foştilor „aliaţi” ai ţării: aceasta în timp ce nemţii bombardau Palatul Regal, pricinuind morţi şi răniţi, jertfe ale nerespectării obligaţiilor de onoare germane. Am stat în Palatul Regal, care era obiectivul de căpetenie al avioanelor germane, în tot timpul bombardamentului. Vă rog, Domnule Preşedinte, să binevoiţi a dispune ca aceste precizări să fie alăturate declaraţiilor mele din 11 mai a.c., pe care le completează.

 Primiţi, vă rog, domnule preşedinte, asigurarea consideraţiunii mele.”

IULIU MANIU, Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Bucureşti, 12 mai 1946.