IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! Părțile 1-10.

                  IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! Părțile 1-10

                    IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (prima parte)

INTRODUCERE:

 Oricine se bucură să primească veşti bune. Şi pentru dumneavoastră şi pentru cei pe care îi iubiţi există o veste bună. Această veste bună se găseşte în Biblie, o carte scrisă cu mulţi, mulți ani în urmă sub îndrumarea Creatorului Universului – Dumnezeu. În aceast comentariu, în mai multe părți, mă voi concentra asupra a patru cărţi biblice care conţin o veste deosebit de bună pentru fiecare dintre noi. Ele poartă numele bărbaţilor pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a le scrie – Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Aceste patru cărţi biblice sunt cunoscute de mulţi ca cele patru Evanghelii. Toate patru conţin Evanghelia, sau vestea bună, despre Iisus, şi anume că el este mijlocul folosit de Dumnezeu pentru salvare şi că, în calitate de „Împărat al Împăraților” le va aduce binecuvântări eterne tuturor celor care au credinţă în El (Marcu 10:17, 30;13:13).

DE CE EXISTĂ PATRU EVANGHELII?

  Probabil că vă întrebaţi de ce a inspirat Dumnezeu scrierea a patru cărţi biblice despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus. Este în avantajul nostru să avem aceste relatări diferite despre ceea ce a zis şi a făcut Iisus. Să ilustrăm: Imaginaţi-vă că patru bărbaţi stau împrejurul unui învăţător renumit. Bărbatul care stă în faţa învăţătorului este încasator de impozite. Cel aflat la dreapta sa este medic. Bărbatul din stânga sa este pescar şi prieten foarte apropiat al învăţătorului. Iar al patrulea, care stă în spate, este mai tânăr ca ceilalţi. Toţi sunt bărbaţi de încredere şi fiecare are domenii de interes diferite. În plus, se concentrează la aspecte diferite. Dacă fiecare dintre cei patru ar consemna învăţăturile şi activităţile învăţătorului, după toate probabilităţile, scrierile lor ar conţine detalii sau evenimente diferite. Când analizăm cele patru relatări, păstrând în minte perspectivele sau obiectivele diferite ale scriitorilor, ne putem forma o privire de ansamblu despre ce a făcut şi a predat învăţătorul. Această ilustrare ne ajută să înţelegem că este util să avem patru relatări distincte despre viaţa Marelui Învăţător, Iisus. Mergând cu ilustrarea mai departe, încasatorul de impozite li se adresează iudeilor, de aceea, el grupează unele învăţături sau evenimente având în vedere în principal această categorie de cititori. Medicul pune accent pe vindecarea bolnavilor şi a celor cu infirmităţi, omiţând unele detalii consemnate de încasatorul de impozite sau prezentându-le în altă ordine. Prietenul apropiat se axează pe sentimentele şi calităţile învăţătorului. Scrierea tânărului este mai succintă. Însă relatarea fiecăruia dintre cei patru este exactă. Din această ilustrare reiese că, având patru relatări despre viaţa lui Iisus, putem dobândi o cunoştinţă temeinică despre activităţile, învăţăturile şi personalitatea Sa. Este adevărat că oamenii în general spun „Evanghelia după Matei” sau „Evanghelia după Ioan” şi nu este greşit, întrucât fiecare evanghelie conţine „vestea bună despre Iisus Hristos” (Marcu 1:1). Însă, în sens mai larg, există o singură evanghelie, sau veste bună, despre Iisus, pusă la dispoziţia noastră în cele patru relatări. Mulţi cercetători ai Cuvântului lui Dumnezeu au comparat şi au armonizat evenimentele şi informaţiile consemnate în Matei, Marcu, Luca şi Ioan. În jurul anului 170 d.H., scriitorul sirian Taţian s-a străduit să facă şi el acest lucru. Admiţând că aceste patru cărţi sunt exacte şi inspirate de Dumnezeu, Taţian a redactat Diatessaronul, o compilaţie în care a armonizat cele patru relatări despre viaţa şi serviciul lui Iisus. Comentariul meu se va intitula „Iisus - Calea, Adevărul şi Viaţa”. Va avea acelaşi obiectiv - o prezentare armonizată a celor 4 Evanghelii. Nu voi pretinde niciun moment că, prezentarea mea este exactă! Este una relativă!

CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA:

 Iisus Hristos i-a spus apostolului Toma: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (Ioan 14:6). Iisus este „Calea”. Numai prin El ne putem ruga lui tatălui Ceresc. Mai mult, Iisus este calea prin care putem să ne împăcăm cu Dumnezeu-Tatăl (Ioan 16:23; Romani 5:8). Prin urmare, doar prin El putem fi în relaţii apropiate cu Tatăl. Iisus este „Adevărul”. El a vorbit despre adevăr şi a trăit în armonie cu acesta. Iisus a împlinit multe profeţii, care „prin El au devenit Da/s-au împlinit” (2 Corinteni 1:20; Ioan 1:14). Aceste profeţii ne ajută să înţelegem rolul său esenţial în realizarea scopului lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:10). De asemenea, Iisus Hristos este „Viaţa”. Prin răscumpărarea oferită de El – faptul că şi-a dat viaţa perfectă şi şi-a vărsat sângele în folosul nostru – , Iisus a făcut posibil ca noi să obţinem „adevărata viaţă”, adică „viaţa veşnică” (1 Timotei 6:12, 19; Efeseni 1:7; 1 Ioan 1:7). El se va dovedi a fi „Viaţa” mai cuseamă odată cu instaurarea Cerului Nou și Pământului Nou! Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă şi să preţuiască rolul lui Iisus în împlinirea scopului lui Dumnezeu. Fie ca şi dumneavoastră să simţiţi bucuria de a învăţa mai multe lucruri despre Iisus, „Calea, Adevărul şi Viaţa”!

1. Două mesaje de la Dumnezeu: 

LUCA 1:5-33: 

ARHANGHELUL GABRIEL PREZICE NAŞTEREA LUI IOAN BOTEZĂTORUL; 

ARHANGHELUL GABRIEL ÎI SPUNE MARIEI DESPRE NAŞTEREA LUI IISUS:  

  Întreaga Biblie poate fi considerată un mesaj de la Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc ni l-a transmis pentru instruirea noastră. Să analizăm în continuare două mesaje speciale, transmise cu peste 2 000 de ani în urmă. Cel ce le-a anunţat a fost Gabriel, un arhanghel care „stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1:19). În ce împrejurări a adus arhanghelul aceste mesaje importante? Este în jurul anului 3 î.H. (posibil chiar 4-5 î.H.). Gabriel îi transmite primul mesaj lui Zaharia, un preot al Domnului care locuieşte în regiunea deluroasă a Iudeii, probabil în apropiere de Ierusalim. El şi soţia lui, Elisabeta, nu mai sunt tineri şi nu au copii. Este rândul lui Zaharia să slujească în calitate de preot la templul lui Dumnezeu din Ierusalim. În timp ce Zaharia se află la templu, Gabriel apare pe neaşteptate lângă altarul pentru tămâie. Fireşte, Zaharia este înspăimântat. Dar arhanghelul îi alungă temerile zicându-i: „Nu te teme, Zaharia, pentru că implorarea ţi-a fost ascultată, iar soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan”. De asemenea, Gabriel îi spune că Ioan „va fi mare înaintea Domnului” şi că „îi va pregăti lui Dumnezeu un popor” (Luca 1:13-17). Mesajul arhanghelului i se pare greu de crezut lui Zaharia deoarece el şi soţia lui, Elisabeta, sunt în vârstă. De aceea, Gabriel îi zice: „Nu vei mai putea vorbi şi vei tăcea până în ziua în care vor avea loc aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele” (Luca 1:20). Între timp, oamenii de afară se întreabă de ce zăboveşte Zaharia atât de mult în templu. El iese în cele din urmă, dar nu poate să vorbească, ci doar să facă semne cu mâinile. Este limpede că a văzut ceva supranatural în templu. După ce îşi încheie serviciul preoţesc la templu, Zaharia se întoarce acasă. La scurt timp după aceea, Elisabeta rămâne însărcinată. Ea stă acasă cinci luni, izolată de comunitate, aşteptând să nască. Apoi, Gabriel se arată a doua oară, de data aceasta unei fecioare, pe nume Maria, care locuieşte la nord de Ierusalim, în Galileea, în oraşul Nazaret. El îi zice Mariei: „Ai găsit favoare la Dumnezeu!”. Îngerul îi spune în continuare: „Iată că vei concepe în pântecele tău şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt. El va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi împărăția Sa nu va avea sfârşit” (Luca 1:30-33). Cât de privilegiat trebuie să se fi simţit Gabriel pentru că a transmis aceste două mesaje! Cu cât vom citi mai mult despre Ioan şi despre Iisus, cu atât vom înţelege mai bine de ce aceste mesaje transmise din cer sunt foarte importante.

2. Iisus este onorat înainte de a se naşte: 

LUCA 1:34-56:

MARIA O VIZITEAZĂ PE ELISABETA, O RUDĂ A SA:

  După ce Gabriel îi spune tinerei Maria că va naşte un fiu care va fi Împărat pentru eternitate, Maria îl întreabă: „Cum se va face aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?” (Luca 1:34). Gabriel îi răspunde: „Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa. Astfel, şi cel ce se va naşte va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). – sublinierile ne aparțin. Probabil pentru a o ajuta pe Maria să accepte mesajul, Gabriel adaugă: „Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput şi ea un fiu la bătrâneţe. Ea, cea numită stearpă, este acum în luna a şasea, pentru că la Dumnezeu niciun cuvânt nu rămâne neîmplinit” (Luca 1:36, 37). Maria acceptă ce i-a spus Gabriel, aşa cum reiese din răspunsul ei: „Iată roaba Domnului! Să mi se facă după cuvintele tale” (Luca 1:38). – de notat, aici, smerenia Mariei, al cărui nume, în ebraică înseamnă „stăpâna, aleasa”, și care, acum își spune „roaba”! După plecarea lui Gabriel, Maria se pregăteşte să meargă în vizită la Elisabeta şi la soţul ei, Zaharia, care locuiesc în apropiere de Ierusalim, în regiunea deluroasă a Iudeii. Din Nazaret, oraşul unde locuieşte Maria, până acolo este cale de trei, patru zile. Maria ajunge, în sfârşit, acasă la Zaharia şi la Elisabeta, ruda sa. După ce Maria intră şi o salută pe Elisabeta, aceasta se umple de Duh Sfânt şi îi spune: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Cum de am acest privilegiu, să vină la mine mama Domnului meu? Pentru că iată, când mi-a ajuns la urechi glasul salutului tău, pruncul mi-a săltat în pântece de bucurie” (Luca 1:42-44). La auzul acestor cuvinte, Maria răspunde cu recunoştinţă: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi sufletul mi s-a umplut de o mare bucurie în Dumnezeu, Salvatorul meu, pentru că El a privit la starea umilă a roabei sale. Fiindcă iată că de acum înainte toate neamurile mă vor numi fericită, pentru că Cel puternic a făcut fapte mari pentru mine”. Este demn de remarcat că, deşi i s-a arătat favoare, Maria îi acordă toată onoarea lui Dumnezeu. Ea spune: „Sfânt este numele său. Din neam în neam îndurarea lui este peste cei care se tem de El” (Luca 1:46-50). Prin cuvinte profetice inspirate, Maria continuă să-l laude pe Dumnezeu: „El a înfăptuit lucrări măreţe cu braţul său, i-a împrăştiat pe cei trufaşi în planurile inimii lor. I-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei de condiţie umilă, i-a săturat cu bunătăţi pe cei flămânzi şi i-a alungat fără nimic pe cei bogaţi. A venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, arătând că-şi aminteşte promisiunea de a avea îndurare pentru totdeauna faţă de Avraam şi sămânţa lui, aşa cum le-a spus strămoşilor noştri” (Luca 1:51-55). Maria rămâne cu Elisabeta aproximativ trei luni, fiindu-i, probabil, de ajutor în ultimele săptămâni de sarcină. Ce bine că aceste două femei fidele, care poartă fiecare în pântece un copil cu ajutorul lui Dumnezeu, pot fi împreună în această perioadă din viaţa lor! Să remarcăm că lui Iisus i s-a acordat onoare chiar şi înainte de a se naşte. Elisabeta l-a numit „Domnul meu”, iar pruncul din pântecele ei „a săltat de bucurie” când Maria a intrat în casa Elisabetei. Mai târziu însă, alţii îi vor trata diferit pe Maria şi pe copilul ei încă nenăscut‚ aşa cum vom vedea.

3. Se naşte cel care va pregăti calea: 

LUCA 1:57-79:

SE NAŞTE IOAN BOTEZĂTORUL ŞI PRIMEŞTE NUMELE HOTĂRÂT DE DUMNEZEU;

ZAHARIA PREZICE ROLUL PE CARE ÎL VA AVEA IOAN:

 Nu mai este mult şi Elisabeta va naşte. Maria, ruda sa, a stat cu ea trei luni. A sosit timpul ca Maria să-şi ia rămas-bun şi să pornească în lunga călătorie de întoarcere spre casa ei din Nazaret, situat la nord de dealurile Iudeii. Peste aproximativ şase luni va avea şi ea un fiu. La scurt timp după ce Maria pleacă, Elisabeta naşte. Totul decurge bine la naştere, iar Elisabeta şi copilul sunt sănătoşi. Când Elisabeta le arată băieţelul vecinilor şi rudelor ei, aceştia se bucură împreună cu ea. Conform Legii date de Dumnezeu Israelului, în a opta zi de la naştere, un copil de sex bărbătesc trebuie să fie circumcis. Tot atunci primeşte şi un nume (Leviticul 12:2, 3). Unii spun că băiatul ar trebui să se numească Zaharia, după tatăl său. Dar Elisabeta intervine: „Nu, ci se va numi Ioan” (Luca 1:60). Să ne amintim că arhanghelul Gabriel a spus că numele copilului va fi Ioan. Vecinii şi rudele nu sunt de acord, zicând: „Nimeni dintre rudele tale nu poartă acest nume” (Luca 1:61). Prin semne, ei îl întreabă pe Zaharia ce nume vrea să-i pună băiatului. Zaharia cere o tăbliţă şi scrie: „Ioan este numele lui” (Luca 1:63). Atunci, Zaharia îşi recapătă în mod miraculos graiul. Probabil, ne amintim că Zaharia nu a mai putut vorbi deoarece nu a crezut ce a spus Gabriel, şi anume că Elisabeta va avea un fiu. Când Zaharia începe să vorbească, vecinii lui rămân uluiţi şi se întreabă: „Ce va fi copilaşul acesta?” (Luca 1:66). Ei recunosc intervenţia divină în modul în care i se pune lui Ioan numele. Zaharia se umple de Duh Sfânt şi declară: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, fiindcă şi-a îndreptat atenţia spre poporul său şi i-a adus eliberarea. A ridicat pentru noi un corn de salvare în casa lui David, slujitorul său” (Luca 1:68, 69). Expresia „corn de salvare” se referă la Domnul Iisus, care nu este încă născut. Prin intermediul acestuia, spune Zaharia, „după ce vom fi scăpaţi din mâinile duşmanilor, (Dumnezeu ne va da) privilegiul de a îndeplini fără teamă un serviciu sacru pentru el, cu loialitate şi dreptate înaintea lui, în toate zilele noastre” (Luca 1:74, 75). Zaharia prezice despre fiul său: „Tu, copilaşule, vei fi numit profet al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea Domnului, ca să-i pregăteşti căile, ca să-i dai poporului său vestea salvării prin iertarea păcatelor lor, datorită milostivirii/compasiunii Dumnezeului nostru. Această compasiune va fi ca lumina strălucitoare a zorilor, ca să-i lumineze pe cei ce stau în întuneric şi în umbra morţii, ca să ne îndrume paşii pe calea păcii” (Luca 1:76-79). Cât de încurajatoare este această profeţie! Între timp, Maria‚ care este încă necăsătorită, a ajuns acasă‚ în Nazaret. Ce i se va întâmpla când se va vedea clar că este însărcinată?

4. Maria este însărcinată, dar necăsătorită:  

MATEI 1:18-25 LUCA 1:56

IOSIF AFLĂ CĂ MARIA ESTE ÎNSĂRCINATĂ ;

IOSIF O IA PE MARIA DE SOŢIE:

 Maria este în luna a patra de sarcină. Aşa cum am văzut, în primele luni de sarcină, ea a fost în vizită la ruda ei, Elisabeta, în regiunea deluroasă a Iudeii, situată la sud de Nazaret. Dar acum Maria s-a întors acasă. În scurt timp se va vedea că este însărcinată. Să ne gândim în ce situaţie delicată se află Maria. Ea este logodită cu un tâmplar din Nazaret, pe nume Iosif. Maria ştie că, potrivit Legii date de Dumnezeu Israelului, o femeie logodită care are relaţii intime cu un alt bărbat este omorâtă cu pietre (Deuteronomul 22:23, 24). Deşi nu a comis imoralitate, probabil că Maria se întreabă cum îi va explica lui Iosif că a rămas însărcinată şi ce se va întâmpla după aceea. Întrucât Maria a fost plecată trei luni, Iosif este, cu siguranţă, nerăbdător să o vadă. Când se întâlnesc, probabil că Maria îi spune lui Iosif despre situaţia ei, încercând să-i explice că a rămas însărcinată prin intermediul Duhului Sfânt. Însă, aşa cum vă puteţi imagina, lui Iosif îi este greu să înţeleagă şi să creadă ce-i zice Maria. Iosif ştie că Maria este o femeie morală şi că are o reputaţie bună. El o iubeşte foarte mult. Dar, în ciuda celor spuse de ea, Iosif se gândeşte că doar un alt bărbat ar fi putut să o lase însărcinată. El nu vrea ca Maria să fie ucisă cu pietre sau să fie făcută de ruşine; de aceea, hotărăşte să divorţeze de ea în secret. Pe timpul acela, cei logodiţi erau consideraţi ca fiind căsătoriţi şi trebuiau să divorţeze pentru a rupe logodna. Mai târziu, Iosif merge la culcare, gândindu-se încă la aceste lucruri. Îngerul Domnului îi apare într-un vis şi-i spune: „Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soţia ta, fiindcă ce s-a conceput în ea este prin Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi îi vei pune numele Iisus, căci El îşi va scăpa poporul de păcatele lui” (Matei 1:20, 21). Cât de recunoscător este Iosif când se trezeşte deoarece situaţia s-a clarificat! El face fără întârziere ce i-a spus îngerul, luând-o pe Maria acasă. Acest act public echivalează cu o ceremonie de nuntă, de acum Iosif şi Maria fiind consideraţi un cuplu căsătorit. Câteva luni mai târziu, Iosif şi Maria, care este în ultimele luni de sarcină, trebuie să se pregătească pentru o călătorie spre un loc aflat departe de casa lor din Nazaret. Unde sunt nevoiţi ei să meargă acum, când Maria este aproape gata să nască?

5. Unde şi când s-a născut Iisus?

LUCA 2:1-20:

IISUS SE NAŞTE ÎN BETLEEM; 

PĂSTORII MERG SĂ-L VADĂ PE PRUNCUL IISUS: 

 Cezar August, împăratul Imperiului Roman, a dat un decret potrivit căruia toţi supuşii săi trebuie să se înregistreze. Prin urmare, Iosif şi Maria sunt nevoiţi să meargă în oraşul natal al lui Iosif, Betleem, situat la sud de Ierusalim. Mulţi oameni au venit la Betleem ca să se înregistreze. Singurul loc în care Iosif şi Maria găsesc adăpost peste noapte este un grajd, unde sunt ţinuţi măgari şi alte animale. Acolo se naşte Iisus. Maria îl înfaşă şi îl culcă într-o iesle, locul în care se pune hrana pentru animale. Cu siguranţă, Dumnezeu a dirijat lucrurile pentru ca Cezar August să dea decretul referitor la recensământ. Astfel a fost posibil ca Iisus să se nască în Betleem, oraşul natal al regelui David, strămoşul său. Scripturile au prezis cu mult timp în urmă că acesta va fi oraşul în care se va naşte promisul Mesia (Mica 5:2). Ce noapte memorabilă! Afară, pe câmp, o lumină puternică străluceşte în jurul unui grup de păstori. Este Slava Domnului! Un înger le spune păstorilor: „Nu vă temeţi, căci iată că vă anunţ vestea bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul, fiindcă în oraşul lui David vi s-a născut astăzi un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Iată care este semnul pentru voi: veţi găsi un prunc înfăşat şi culcat într-o iesle”. Deodată, îngerului i se alătură mulţi îngeri care spun: „Glorie lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ printre oamenii bunăvoinței!” (Luca 2:10-14). După ce îngerii pleacă, păstorii îşi zic unul altuia: „Să mergem imediat la Betleem şi să vedem ce s-a întâmplat acolo, după cum ne-a spus Domnul” (Luca 2:15). Ei se duc în grabă şi îl găsesc pe micuţul Iisus exact unde le-a spus îngerul Domnului. Când păstorii relatează ce le-a zis îngerul, toţi cei care îi ascultă sunt uluiţi. Maria preţuieşte toate aceste cuvinte şi se gândeşte la ele în inima ei. În prezent, mulţi oameni cred că Iisus s-a născut la 25 decembrie. Dar, în zona Betleemului, decembrie este o lună ploioasă şi rece. Uneori, chiar ninge. În acea perioadă a anului este puţin probabil ca păstorii să fi stat noaptea pe câmp cu turmele. De asemenea, este greu de crezut că împăratul roman ar fi cerut unui popor care era gata oricând să se revolte împotriva lui să călătorească zile în şir în plină iarnă pentru recensământ. Din câte se pare, Iisus s-a născut în luna octombrie (există și păreri conform cărora Iisus s-a născut în lunile martie sau aprilie).

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA!  (partea a doua)

6. Copilul care a fost promis:

LUCA 2:21-39:

*IISUS ESTE CIRCUMCIS, IAR MAI TÂRZIU, ADUS LA TEMPLU:

 Iosif şi Maria nu se întorc la Nazaret‚ ci rămân în Betleem. Când are opt zile‚ Iisus este circumcis‚ conform Legii date de Dumnezeu Israelului (Leviticul 12:2, 3). În această zi se obişnuieşte şi să i se dea nume unui copil de sex bărbătesc. Iosif şi Maria îi pun fiului lor numele „Iisus”‚ aşa cum i-a îndrumat arhanghelul Gabriel. După mai bine de o lună, când Iisus împlineşte 40 de zile, părinţii săi îl duc la templul din Ierusalim‚ situat la doar câţiva kilometri de locul în care se află ei. Potrivit Legii‚ la 40 de zile de la naşterea unui fiu, mama trebuie să aducă la templu o ofrandă de purificare (Leviticul 12:4-8). Maria aduce ca ofrandă două păsărele. Aceasta ne ajută să ne facem o idee despre starea materială a lui Iosif şi a Mariei. Conform Legii, trebuie aduşi ca ofrandă un berbec tânăr şi o pasăre. Dar, dacă mama nu-şi permite să ofere un berbec, ea poate aduce două turturele sau doi porumbei. Fiind în această situaţie, Maria aduce şi ea două păsărele.

7. Iisus este vizitat de astrologi:

MATEI 2:1-12:

*CÂŢIVA ASTROLOGI/MAGI SUNT CONDUŞI DE O STEA LA IERUSALIM, IAR APOI LA IISUS:

 Câţiva bărbaţi vin de la răsărit. Ei sunt astrologi şi studiază poziţia aştrilor, pretinzând că astfel pot să le prezică oamenilor viitorul (Isaia 47:13). Când erau acasă, în răsărit, ei au văzut o stea şi au urmat-o sute de kilometri. Steaua i-a dus la Ierusalim, nu la Betleem. Ajunşi la Ierusalim, ei întreabă: „Unde este regele iudeilor, care s-a născut? Fiindcă am văzut steaua lui când eram în răsărit şi am venit să ne plecăm înaintea lui” (Matei 2:1, 2). Când aude aceasta, regele Irod se mânie. Îi cheamă pe preoţii principali şi pe alţi conducători religioşi evrei şi îi întreabă unde trebuie să se nască Hristosul. Bazându-şi răspunsul pe Scripturi, ei îi spun: „În Betleemul din Iudeea” (Matei 2:5; Mica 5:2). Atunci, Irod îi cheamă în ascuns pe astrologi şi le spune: „Duceţi-vă şi căutaţi cu atenţie copilaşul, iar, când îl veţi găsi, să-mi daţi de ştire, ca să merg şi eu să mă plec înaintea lui” (Matei 2:8). În realitate însă, Irod vrea să-l găsească pe copilaş ca să-l ucidă. După plecarea astrologilor, steaua pe care au văzut-o când erau în răsărit merge înaintea lor. Este limpede că aceasta nu este o stea obişnuită; ea a fost făcută să apară special pentru a-i îndruma pe astrologi. Ei o urmează până se opreşte deasupra casei în care locuiesc Iosif, Maria şi băieţelul lor. Când intră în casă, astrologii o găsesc pe Maria cu copilaşul Iisus. Ei se pleacă înaintea lui şi-i oferă în dar aur, tămâie albă şi smirnă. Mai târziu, când se pregătesc să se întoarcă la Irod, ei sunt avertizaţi de Dumnezeu în vis să nu facă acest lucru. De aceea, se duc în ţara lor pe alt drum. Ce-a fost această stea care i-a călăuzit pe astrologi? Este greu de spus. Ne ferim să facem speculații! Cât privește pe astrologi/magi există și părerea că ei erau preoți persani ai lui Zoroastru! Nu intrăm în amănunte.

8.Fug de un conducător rău:

MATEI 2:13-23:

*FAMILIA LUI IISUS FUGE ÎN EGIPT;

*IOSIF ŞI FAMILIA SA SE MUTĂ LA NAZARET:

 Iosif o trezeşte pe Maria. Trebuie să-i dea neapărat vestea. Îngerul Domnului i-a apărut în vis şi i-a spus: „Scoală-te, ia copilaşul şi pe mama lui şi fugi în Egipt. Stai acolo până îţi voi spune eu, fiindcă Irod are de gând să caute copilaşul ca să-l omoare” (Mat. 2:13). Iosif şi Maria împreună cu fiul lor ies fără întârziere din oraş, la adăpostul întunericului. Ei fug chiar la timp, deoarece Irod află că astrologii l-au înşelat. El le spusese să se întoarcă şi să-l informeze cu privire la Iisus, însă ei au părăsit ţara fără să facă aceasta. Irod este furios. El nu renunţă la ideea de a-l ucide pe Iisus, de aceea dă ordin să fie omorâţi toţi băieţii din Betleem şi din împrejurimi de la vârsta de doi ani în jos. Calculul său se bazează pe ceea ce aflase de la astrologii veniţi de la răsărit. Uciderea tuturor acestor băieţi este ceva îngrozitor. Nu ştim câţi copii au fost ucişi, dar plânsul amar şi strigătele de durere ale mamelor îndoliate împlinesc o profeţie biblică făcută de Ieremia, un profet al lui Dumnezeu (Ieremia 31:15). Iosif şi familia sa ajung în Egipt şi rămân să locuiască acolo. Dar, într-o noapte, îngerul Domnului se arată din nou lui Iosif într-un vis. „Scoală-te, ia copilaşul şi pe mama lui”, îi spune îngerul, „şi du-te în ţara lui Israel, fiindcă aceia care căutau să ia sufletul copilaşului au murit” (Matei 2:20). Iosif înţelege acum că el şi familia sa se pot întoarce în ţara lor. Astfel se împlineşte o altă profeţie biblică: Fiul lui Dumnezeu este chemat din Egipt (Osea 11:1). După cât se pare, Iosif intenţionează să se stabilească împreună cu familia sa în Iudeea, probabil în apropiere de oraşul Betleem, unde au locuit înainte de a fugi în Egipt. Dar află că în Iudeea este rege fiul lui Irod, Arhelaus, un om rău. În alt vis, Dumnezeu îl avertizează pe Iosif cu privire la pericol. Prin urmare, Iosif şi familia sa călătoresc spre nord şi se stabilesc în oraşul Nazaret, din ţinutul Galileii, departe de Ierusalim, centrul vieţii religioase iudaice. Iisus creşte în această comunitate, împlinind astfel o altă profeţie: „El va fi numit Nazarinean” (Matei 2:23). După ce năştea, o femeie israelită era considerată un timp necurată din punct de vedere ceremonial. La sfârşitul acelei perioade, trebuia adusă o ofrandă arsă ca jertfă de purificare. Tuturor li se reamintea astfel că păcatul şi imperfecţiunea s-au transmis nou-născutului. Copilaşul Iisus era perfect şi sfânt (Luca 1:35). Totuşi, Maria şi Iosif „l-au adus” la templu „pentru purificarea lor”, aşa cum prevedea Legea (Luca 2:22). La templu‚ un bărbat în vârstă, pe nume Simeon, li se adresează lui Iosif şi Mariei. Dumnezeu i-a dezvăluit lui Simeon că nu va muri înainte de a-l vedea pe Hristosul‚ sau Mesia‚ promis de Dumnezeu. În această zi‚ Simeon este îndrumat de Duhul Sfânt la templu‚ unde îi găseşte pe Iosif şi Maria cu copilaşul lor. Simeon îl ia pe copilaş în braţe. În timp ce îl ţine pe Iisus în braţe, Simeon îi mulţumeşte lui Dumnezeu, spunând: „Acum, Doamne, tu îl laşi pe robul  tău să moară în pace, potrivit cuvintelor Tale. Pentru că ochii mei au văzut cum vei aduce mântuirea pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, o Lumină pentru a îndepărta vălul de pe popoare şi Slavă poporului tău Israel” (Luca 2:29-32).  Iosif şi Maria rămân uluiţi când aud aceste cuvinte. Simeon îi binecuvântează şi îi spune Mariei că fiul ei „este pus pentru căderea şi ridicarea din nou a multora din Israel” şi că durerea îi va străpunge sufletul asemenea unei săbii ascuţite (Luca 2:34). La templu se află şi profetesa Ana‚ în vârstă de 84 de ani. De fapt‚ ea nu lipseşte niciodată de la templu. Chiar în acest ceas‚ Ana se apropie de Iosif, de Maria şi de copilaşul Iisus. Ea începe să-i aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi să le vorbească despre Iisus tuturor celor care vor să asculte. Cât de mult trebuie să se bucure Iosif şi Maria de tot ce li s-a întâmplat la templu! Cu siguranţă‚ aceasta le confirmă că fiul lor este Cel promis de Dumnezeu.

9.Iisus creşte în Nazaret:

MATEI 13:55, 56 MARCU 6:3:

*COPILĂRIA LUI IISUS:

 Iisus creşte în Nazaret, un oraş mic şi neînsemnat. Acesta este situat la nord de Iudeea, în ţinutul deluros al regiunii Galileea‚ la vest de un lac mare, cunoscut ca Marea Galileii. Când Iosif şi Maria se întorc din Egipt la Nazaret, Iisus are, probabil, vârsta de doi ani şi este, din câte se pare, singurul lor copil. În familia pământeană a lui Iisus existau și fraţii vitregi, Iacov, Iosif, Simon şi Iuda. Existau și cel puțin două surori vitrge ale lui Iisus. Există în lumea creștină puternice dispute legate de problema dacă aceștia sunt sau nu copiii Mariei și ai lui Iosif. Bisericile Ortodoxă și Catolică consideră că este vorba de copii ai lui Iosif dintr-o altă căsătorie. Așadar, ar fi vorba de veri ai lui Iisus! Nu încercăm clarificarea acestui subiect aici! Pe blogul meu există un alt articol referitor la Maica Domnului! În acel articol îmi exprim părerea aupra acestei chestiuni. Cu siguranţă, Iisus are şi alte rude. I-am amintit deja pe Elisabeta şi pe fiul ei, Ioan (vezi prima parte a acestui comentariu). Ei locuiesc la mulţi kilometri spre sud‚ în Iudeea. Mult mai aproape‚ în Galileea‚ trăieşte Salome‚ după cât se pare‚ sora Mariei şi deci mătuşa lui Iisus. Salome este căsătorită cu Zebedei. Cei doi fii ai lor‚ Iacov şi Ioan‚ ar fi, aşadar, veri primari ai lui Iisus. Nu ştim dacă în copilărie Iisus a petrecut mult timp împreună cu aceşti băieţi‚ însă mai târziu ei îi devin tovarăşi apropiaţi, fiind doi dintre apostolii săi. Iosif trebuie să lucreze din greu pentru a-şi întreţine familia. El este tâmplar. Iosif îl creşte pe Iisus ca pe copilul său‚ motiv pentru care Iisus este numit „fiul tâmplarului” (Matei 13:55). Iosif îl învaţă pe Iisus meseria de tâmplar‚ iar acesta se dovedeşte un ucenic bun. De fapt, mai târziu‚ oamenii spun despre Iisus: „Nu este el tâmplarul?” (Marcu 6:3). Cel mai important lucru din viaţa familiei lui Iosif este închinarea la Dumneze. În Nazaret există o sinagogă unde, fără îndoială, Iosif îşi duce cu regularitate familia pentru a se închina. Mai târziu, despre Iisus s-a spus că a mers la sinagogă „după obiceiul său din ziua sabatului” (Luca 4:16). De asemenea, pentru familia lui Iisus este o mare bucurie să meargă cu regularitate la templul lui Dumnezeu din Ierusalim.

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (partea a treia)

10. Familia lui Iisus călătoreşte la Ierusalim:

LUCA 2:40-52:

·LA VÂRSTA DE 12 ANI, IISUS LE PUNE ÎNTREBĂRI ÎNVĂŢĂTORILOR;

·IISUS ÎL NUMEŞTE PE DUMEZEU „TATĂL SĂU”:

 Este primăvară. A sosit timpul ca familia lui Iosif împreună cu prieteni şi rude să pornească în călătorie la Ierusalim, după cum obişnuiesc în fiecare an. Ei se duc la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui, aşa cum prevede Legea (Deuteronomul 16:16). De la Nazaret la Ierusalim sunt aproximativ 120 de kilometri. Este o perioadă plină de activităţi şi mult aşteptată de toţi. Iisus, care are acum 12 ani, este nerăbdător să participe la această sărbătoare şi să fie din nou la templu. Pentru Iisus şi familia sa, sărbătoarea Paştelui nu este doar un eveniment de o zi. Următoarea zi după Paşte este începutul Sărbătorii Turtelor Nedospite, care durează şapte zile (Marcu 14:1). Aceasta face parte din perioada sărbătorii Paştelui. Călătoria de la Nazaret la Ierusalim, şederea lor în acest oraş şi drumul de întoarcere acasă durează aproximativ două săptămâni. Dar anul acesta, din cauza unui incident în care este implicat Isus, călătoria va dura mai mult. Călătoriile la Ierusalim pentru cele trei sărbători anuale erau un prilej de bucurie pentru toţi (Deuteronomul 16:15). În timpul acelor călătorii, Iisus avea posibilitatea să vadă diferite zone ale ţării, să afle unele caracteristici geografice ale lor şi să cunoască închinători ai lui Dumnezeu din alte regiuni. Călătoriile la Ierusalim erau într-adevăr deosebite. În timpul călătoriei spre nord, spre casă, Iosif şi Maria presupun că Iisus este printre prietenii şi rudele cu care călătoresc. Însă Iisus nu este cu ei când se opresc pentru a înnopta. Aşa că merg să-l caute printre tovarăşii de drum, dar nu-l găsesc nicăieri. Atunci Iosif şi Maria se întorc la Ierusalim ca să-l caute. O zi întreagă îl caută fără să-i dea de urmă. Nu-l găsesc nici în ziua următoare. În sfârşit, a treia zi îl găsesc pe Iisus în templu, în una dintre multele săli. Îl văd stând în mijlocul unor învăţători evrei. El îi ascultă, le pune întrebări, iar aceştia rămân uimiţi de priceperea lui. „Copile, de ce te-ai purtat aşa cu noi?”, îl întreabă Maria. „Iată că tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi.” (Luca 2:48). Iisus se miră că n-au ştiut unde era. El îi întreabă: „De ce a trebuit să mă căutaţi? Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” (Luca 2:49). Iisus se întoarce acasă, la Nazaret, cu Iosif şi Maria şi le este supus. El creşte în înţelepciune şi în statură. Deşi tânăr, Iisus se bucură de favoare înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Încă din copilărie, el a avut preocupări spirituale şi a manifestat respect faţă de părinţi. Într-adevăr, Iisus este un exemplu pentru toți copiii de azi!

11. Ioan Botezătorul pregăteşte calea:

MATEI 3:1-12 MARCU 1:1-8 LUCA 3:1-18 IOAN 1:6-8, 15-28:

 IOAN VINE SĂ PREDICE ŞI SĂ BOTEZE;

 SUNT BOTEZAŢI MULŢI, DAR NU TOŢI:

 Au trecut aproximativ 17 ani de când Iisus, care avea atunci 12 ani, le-a pus întrebări învăţătorilor în templu. Acum este primăvara anului 29. Mulţi vorbesc despre Ioan, o rudă a lui Iisus, care predică în tot ţinutul de la vest de râul Iordan. Ioan este un bărbat care impresionează atât prin înfăţişare, cât şi prin vorbire. El poartă o haină din păr de cămilă, are mijlocul încins cu o centură de piele şi mănâncă lăcuste şi miere sălbatică. Mesajul său este: „Pocăiţi-vă, căci Împărăîia Cerurilor s-a apropiat!” (Matei 3:2). Mesajul lui Ioan trezeşte interesul celor care au venit să-l asculte. Mulţi înţeleg că trebuie să se pocăiască, adică să-şi schimbe atitudinea şi conduita, renunţând la modul de viaţă condamnabil din trecut. Cei care vin la el sunt din „Ierusalim, din toată Iudeea şi din tot ţinutul din jurul Iordanului” (Matei 3:5). Mulţi dintre cei care vin la Ioan se căiesc, iar el îi botează scufundându-i în apele Iordanului. Ioan îi botează pe oameni ca simbol al pocăinţei lor sincere de păcatele comise prin încălcarea legământului Legii lui Dumnezeu (Faptele 19:4). Însă nu toţi îndeplinesc cerinţele pentru botez. Când unii conducători religioşi, farisei şi saduchei, vin la el, Ioan îi numeşte „pui de vipere”. El le spune: „Daţi rod potrivit pocăinţei şi să nu îndrăzniţi să ziceţi în sinea voastră: Îl avem de tată pe Avraam. Pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam din pietrele acestea. Securea este deja la rădăcina pomilor; orice pom care nu dă rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc” (Matei 3:7-10). Deoarece Ioan atrage atenţia multora, transmite un mesaj direct şi îi botează pe mulţi, sunt trimişi la el nişte preoţi şi leviţi care îl întreabă: „Tu cine eşti?”. „Eu nu sunt Hristosul”, spune clar Ioan. „Atunci cine eşti? Eşti Ilie?” „Nu sunt.” „Eşti Profetul?”, întreabă ei, referindu-se la marele Profet despre care Moise a spus că va veni (Deuteronomul 18:15, 18). „Nu!”, răspunde Ioan. Ei insistă, întrebându-l din nou: „Cine eşti? Ca să le dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui despre tine?”. Atunci Ioan le zice: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustiu: Îndreptați calea Domnului, cum a spus profetul Isaia” (Ioan 1:19-23). Ca urmare, preoţii şi leviţii îl întreabă: „Atunci de ce botezi dacă nu eşti nici Hristosul, nici Ilie, nici Profetul?”. Răspunsul lui Ioan este semnificativ: „Eu botez cu apă. Dar în mijlocul vostru stă cineva pe care nu-l cunoaşteţi. El vine după mine” (Ioan 1:25-27). Da, Ioan recunoaşte că pregăteşte calea ajutându-i pe oameni să dobândească o stare corespunzătoare a inimii pentru a-l accepta pe promisul Mesia. El declară despre acesta: „Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-i scot sandalele” (Matei 3:11). Ioan chiar spune: „Cel care vine după mine a trecut înaintea mea, fiindcă exista înainte de mine” (Ioan 1:15). Aşadar, mesajul lui Ioan „Pocăiţi-vă, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat!” este într-adevăr oportun (Matei 3:2). Acesta are menirea de a le face cunoscut tuturor că, în curând, Iisus Hristos, îşi va începe slujirea.

12. Iisus este botezat:

MATEI 3:13-17 MARCU 1:9-11 LUCA 3:21, 22 IOAN 1:32-34:

·IISUS ESTE BOTEZAT ŞI UNS CU DUHUL SFÂNT;

·TATĂL CERESC DECLARĂ CĂ IISUS ESTE FIUL SĂU:

 La aproximativ şase luni după ce Ioan Botezătorul începe să predice‚ Iisus‚ care are în jur de 30 de ani‚ vine la el‚ la râul Iordan. Iisus face aceasta nu doar pentru a-l vizita pe Ioan sau pentru a afla cum progresează lucrarea lui. El vine pentru a-i cere lui Ioan să-l boteze. Fireşte, Ioan obiectează: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine, şi tu vii la mine?” (Matei 3:14). Ioan ştie că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Să ne amintim că Ioan a săltat de bucurie în pântecele mamei sale când Maria‚ care era însărcinată cu Iisus‚ a venit în vizită la mama sa, Elisabeta. Fără îndoială că Elisabeta i-a relatat mai târziu acest lucru. Probabil, el a aflat şi că un înger a anunţat naşterea lui Iisus şi că mai mulţi îngeri li s-au arătat unor păstori în noaptea în care s-a născut acesta. Ioan ştie că botezul său este pentru cei care se pocăiesc de păcate. Isus  însă n-are păcat. Deşi Ioan nu este de acord să-l boteze, Iisus insistă: „Lasă de data asta, fiindcă aşa este potrivit să îndeplinim tot ce este drept” (Matei 3:15). De ce este potrivit ca Iisus să fie botezat? Botezul lui Iisus nu este un simbol al pocăinţei de păcate. Cu ocazia botezului, el se prezintă înaintea Tatălui său pentru a înfăptui voinţa sa (Evrei 10:5-7). Iisus a fost tâmplar‚ dar acum a venit timpul să înceapă serviciul pentru care Tatăl său ceresc l-a trimis pe pământ. Se aşteaptă Ioan ca în momentul botezului lui Iisus să se întâmple ceva neobişnuit? Ioan a relatat mai târziu: „Cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a spus: Cel peste care vei vedea Duhul coborând şi rămânând este cel care botează cu Duh Sfânt»” (Ioan 1:33). Aşadar, Ioan se aşteaptă să vadă Duhul Sfânt coborând asupra unui om pe care îl botează. De aceea, după ce Iisus iese din apă, probabil că Ioan nu este surprins să vadă „Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind peste Iisus” (Matei 3:16). Dar la botezul lui Iisus se mai întâmplă ceva. „Cerurile se deschid” înaintea Sa. Nu putem ști ce înseamnă exact acest fapt, probabil semnifică posibilitatea pentru Iisus de-al revedea direct pe Tatăl! În plus, la botezul lui Iisus, o voce din Cer declară: „Acesta este Fiul meu, cel iubit,în care îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Vocea este, evident, a lui Dumnezeu-Tatăl. Iisus este Fiul lui Dumnezeu - „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, după cum se spune în Crezul creștin! După ce descrie botezul lui Iisus, evanghelistul  Luca precizează: „Iisus avea cam treizeci de ani când şi-a început lucrarea şi era, aşa cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, . . . fiul lui David, . . . fiul lui Avraam, . . . fiul lui Noe, . . . fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3:23-38).

13. Să învăţăm din modul în care Iisus a făcut faţă ispitelor:

MATEI 4:1-11 MARCU 1:12, 13 LUCA 4:1-13:

·SATAN ÎL ISPITEŞTE PE IISUS:

  Imediat după ce este botezat de Ioan, Iisus este dus de Duhul Sfânt în pustiul Iudeii.  Aici, El rămâne 40 de zile şi 40 de nopţi. El nu mănâncă nimic în tot acest timp. Apoi, când i se face foarte foame, Satan Diavolul vine la El să-l ispitească şi îi zice: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune-le acestor pietre să se facă pâini” (Matei 4:3). Iisus se împotriveşte ispitei, întrucât ştie că este greşit să-şi folosească puterile supranaturale pentru a-şi satisface propriile dorinţe. Diavolul nu renunţă, ci încearcă să-l ispitească în alt fel. El îi cere să se arunce de pe parapetul templului. Dar Iisus nu cedează tentaţiei de a face ceva spectaculos ca să atragă atenţia asupra lui. Citând din Scripturi, Iisus arată că este greşit să-l pui pe Dumnezeu la încercare în modul acesta. Apoi, ispitindu-l a treia oară, Diavolul îi arată lui Iisus - nu ştim în ce fel - „toate regatele lumii şi gloria lor” şi îi spune: „Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie dacă te vei prosterna şi te vei închina o dată înaintea mea”. Din nou, Iisus refuză categoric, spunând: „Pleacă, Satan!” (Matei 4:8-10). El nu cade în capcana de a face ce este rău, deoarece ştie că doar lui Tatălui trebuie să i se aducă închinare. Da, Iisus alege să-i rămână fidel lui Dumnezeu-Tatăl. Avem multe de învăţat din aceste ispite şi din modul în care Iisus a reacţionat la ele. Ispitele au fost reale, ceea ce dovedeşte că Diavolul nu este doar un simbol al răului, aşa cum susţin unii oameni. El este o persoană reală, invizibilă. Această relatare arată, de asemenea, că guvernele lumii, deși sunt îngăduite de Dumnezeu,  sunt sub influența Diavolului!  Dacă nu aşa ar sta lucrurile, Satan nu l-ar fi putut ispiti pe Iisus în acest fel! Mai mult decât atât, Diavolul a spus că, dacă Iisus se va închina o dată înaintea lui, el îi va da toate regatele lumii. Diavolul ar putea încerca să ne ispitească şi pe noi într-un mod asemănător, probabil oferindu-ne ocazii de a acumula bogăţii şi de a dobândi putere sau o poziţie înaltă în această lume. Dăm dovadă de înţelepciune dacă urmăm exemplul lui Iisus rămânându-i fideli lui Dumnezeu, indiferent de tentaţiile cu care ne confruntăm. Dar este demn de remarcat că Diavolul a plecat de la Iisus, „aşteptând un alt moment prielnic” (Luca 4:13). Şi nouă ni s-ar putea întâmpla la fel, de aceea este important să fim mereu vigilenţi.

14. Iisus îşi alege primii discipoli:

IOAN 1:29-51;

·SUNT ALEŞI PRIMII APOSTOLI/DISCIPOLI AI LUI IISUS:

 Iisus a petrecut 40 de zile în pustiu. Înainte de a merge înapoi în Galileea, Iisus se întoarce la Ioan, care l-a botezat. Când Iisus se apropie de Ioan, acesta arată spre El şi le spune celor prezenţi: „Iată Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii! Acesta este Cel despre care am zis: După mine vine un om care a trecut înaintea mea, fiindcă exista înainte de mine” (Ioan 1:29, 30). Deşi este cu câteva luni mai mare decât Iisus, Ioan ştie că Iisus a existat înaintea sa în Cer ca Dumnezeu-Fiul. Cu câteva săptămâni în urmă, când Iisus a venit să fie botezat, se pare că Ioan nu era sigur că Iisus avea să fie Mesia. „Eu nu-l cunoşteam”, admite Ioan, „dar iată de ce am venit să botez cu apă: ca El să fie dezvăluit Israelului” (Ioan 1:31). Ioan le relatează ascultătorilor săi ce s-a întâmplat la botezul lui Iisus: „Am văzut Duhul Sfânt coborând din Cer ca un porumbel; şi a rămas peste el. Eu nu-l cunoşteam, dar Cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a spus: Cel peste care vei vedea Duhul coborând şi rămânând este cel care botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut lucrul acesta şi am depus mărturie că el este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1:32-34). În ziua următoare, când Ioan este împreună cu doi dintre discipolii săi, Iisus vine din nou la el. Văzându-l, Ioan spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1:36). Ca urmare, aceşti doi discipoli ai lui Ioan Botezătorul îl urmează pe Iisus. Unul dintre ei se numeşte Andrei. Probabil că celălalt este chiar cel care a consemnat acest episod şi care se numeşte tot Ioan. Se pare că acest Ioan este un văr al lui Iisus, fiind unul dintre fiii lui Salome. Ea este probabil sora Mariei, iar soţul ei este Zebedei. Întorcându-se şi văzându-i pe Andrei şi pe Ioan că îl urmează, Iisus îi întreabă: „Ce căutaţi?”. „Rabi, . . . unde stai?”, îl întreabă ei. Iisus le răspunde: „Veniţi şi veţi vedea” (Ioan 1:37-39). Este în jurul orei patru după-amiaza, iar Andrei şi Ioan petrec restul zilei cu Iisus. Andrei este atât de entuziasmat, încât, după ce îl găseşte pe fratele său Simon, numit şi Petru, îi spune: „Noi l-am găsit pe Mesia” (Ioan 1:41). Andrei îl duce pe Petru la Iisus. Evenimentele ulterioare lasă să se înţeleagă că şi Ioan îl duce pe fratele lui, Iacov, la Iisus; însă Ioan nu menţionează acest detaliu referitor la el în Evanghelia sa. În următoarea zi, Iisus îl găseşte pe Filip, care este din Betsaida, oraşul natal al lui Andrei şi al lui Petru, situat în apropiere de ţărmul nordic al Mării Galileii. Iisus îi face lui Filip invitaţia: „Urmează-mă!” (Ioan 1:43). Apoi Filip îl găseşte pe Natanael, numit şi Bartolomeu, şi îi spune: „Noi l-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi Profeţii: este Iisus, fiul lui Iosif, din Nazaret”. Natanael este neîncrezător şi îi zice lui Filip: „Poate să iasă ceva bun din Nazaret?”. „Vino şi vezi!”, îl îndeamnă Filip. Iisus îl vede pe Natanael apropiindu-se şi spune: „Iată într-adevăr un israelit în care nu este înşelăciune!”. „Cum de mă cunoşti?”, întreabă Natanael. „Te-am văzut mai înainte ca Filip să te cheme, când erai sub smochin”, îi spune Iisus. Uimit, Natanael îi răspunde: „Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti Împăratul lui Israel!”. „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi?”, îl întreabă Iisus. „Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.” Apoi Iisus declară: „Foarte adevărat vă spun: Veţi vedea Cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând la Fiul Omului” (Ioan 1:45-51). La scurt timp după aceea, Iisus împreună cu noii săi discipoli pleacă din Valea Iordanului şi pornesc spre Galileea.

15. Primul miracol al lui Iisus:

IOAN 2:1-12:

·NUNTA DIN CANA;

·IISUS TRANSFORMĂ APA ÎN VIN:

 Este a treia zi de când Natanael a devenit unul dintre primii discipoli ai lui Iisus. Iisus împreună cu cel puţin câţiva dintre aceştia se îndreaptă spre nord, spre ţinutul Galileii, de unde sunt ei originari. Destinaţia lor este Cana, oraşul natal al lui Natanael, situat într-o zonă de deal, la nord de Nazaret, unde a crescut Iisus. Ei au fost invitaţi la un ospăţ de nuntă în Cana. La nuntă a venit şi mama lui Iisus. Se pare că Maria‚ fiind prietenă cu familia mirilor‚ dă o mână de ajutor, ocupându-se de numeroşii invitaţi. Astfel, ea observă imediat că lipseşte ceva şi îi spune lui Iisus: „Nu mai au vin” (Ioan 2:3). Prin aceste cuvinte, Maria îi sugerează lui Iisus să facă ceva ca să rezolve problema. Folosind o expresie idiomatică pentru a-şi exprima dezacordul, Iisus îi spune: „Ce am eu de-a face cu tine, femeie?” (Ioan 2:4). Întrucât Iisus este  Fiul lui Dumnezeu, doar Tatăl Său Ceresc poate hotărî ce va face El, nu familia sau prietenii. Dovedind înţelepciune, Maria lasă problema în seama fiului ei‚ spunându-le celor care slujesc: „Să faceţi tot ce vă va spune!” (Ioan 2:5). Acolo se află şase vase de piatră pentru apă‚ fiecare având peste patruzeci de litri. Iisus le spune celor care slujesc: „Umpleţi vasele cu apă”. Apoi‚ Iisus zice: „Scoateţi acum puţin şi duceţi-i directorului/nunului petrecerii” (Ioan 2:7, 8). Directorul petrecerii este impresionat de calitatea excepţională a vinului‚ însă nu ştie că acesta a fost obţinut printr-un miracol. El îl cheamă pe mire şi îi spune: „Orice om serveşte mai întâi vinul cel bun şi, când oamenii sunt ameţiţi, pe cel mai puţin bun. Tu ai păstrat vinul cel bun până acum” (Ioan 2:10). Acesta este primul miracol al lui Iisus. Când noii săi discipoli/apostoli văd miracolul, credinţa lor în Iisus se întăreşte. După aceea, Iisus împreună cu mama sa şi cu fraţii săi vitregi/verii Săi* merg în Capernaum, oraş situat pe ţărmul nord-vestic al Mării Galileii.

*Notă: - în această prezentare a vieții lui Iisus nu intru în chestiuni teologice aprig discutate între confesiunile creștine. Este și cazul problemei fraților lui Iisus. Părerea mea legată de această chestiune se poate citi într-un alt articol de pe blog - „Despre Fecioara Maria, Maica Domnului”.

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a IV-a).

16. Iisus manifestă zel pentru Dumnezeu-Tatăl:

IOAN 2:12-22:

·IISUS CURĂŢĂ TEMPLUL:

 După nunta din Cana, Iisus porneşte spre Capernaum. Mama lui Iisus şi fraţii săi vitregi/verii (după alte opinii) - Iacov, Iosif, Simon şi Iuda - călătoresc împreună cu el. De ce merge Iisus la Capernaum? Acest oraş are o poziţie mai avantajoasă decât Nazaretul sau Cana şi este, din câte se pare, mai mare. De asemenea, mulţi dintre noii discipoli ai lui Iisus locuiesc în Capernaum sau în apropiere de acest oraş. Astfel, Iisus îi poate învăță în regiunea lor natală. În plus, cât timp se află la Capernaum‚ Iisus înfăptuieşte lucrări extraordinare. Prin urmare, mulţi oameni din Capernaum şi din împrejurimi aud despre ceea ce face El în acest oraş. Dar, fiind iudei devotaţi, Iisus şi însoţitorii săi trebuie să pornească în curând spre Ierusalim pentru a sărbători Paştile din anul 30. În timp ce sunt la templul din Ierusalim, discipolii lui Iisus remarcă un aspect impresionant al personalităţii sale pe care nu l-au descoperit până acum. Legea lui Dumnezeu le cere israeliţilor să aducă jertfe de animale la templu, iar cei care vin la Ierusalim de la distanţă au nevoie de hrană pe parcursul şederii lor. De aceea, Legea le permite acestora să aducă bani cu care să cumpere „vite, oi, capre” şi alte lucruri necesare cât timp se află aici (Deuteronomul 14:24-26). Drept urmare, negustorii din Ierusalim vând animale sau păsări chiar într-o curte mare a templului. Unii dintre ei îi înşală pe oameni, cerând preţuri prea mari. Cuprins de indignare, Iisus împrăştie monedele schimbătorilor de bani, le răstoarnă mesele şi îi izgoneşte din templu. Iisus spune apoi: „Luaţi de aici lucrurile acestea! Şi nu mai faceţi din casa Tatălui meu o casă de negoţ!” (Ioan 2:16). Când văd aceasta, discipolii lui Iisus îşi amintesc următoarea profeţie referitoare la Fiul lui Dumnezeu: „Zelul pentru casa ta mă va mistui”. Dar iudeii îl întreabă: „Prin ce semn poţi să ne arăţi că ai dreptul să faci aceste lucruri?”. Iisus le răspunde: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica”. (Ioan 2:17-19). Iudeii se gândesc că Iisus se referă la templul propriu-zis din Ierusalim, de aceea îi spun: „Templul acesta a fost zidit în patruzeci şi şase de ani, şi tu îl vei ridica în trei zile?” (Ioan 2:20). Însă Iisus face referire la templul trupului său. Trei ani mai târziu, când Iisus este înviat, discipolii îşi amintesc aceste cuvinte.

17. Într-o noapte, Isus îl învaţă pe Nicodim adevăruri profunde:

IOAN 2:23-3:21:

·IISUS VORBEŞTE CU NICODIM;

·CE ÎNSEAMNĂ „A SE NAŞTE DIN NOU”:

 În timp ce se află în Ierusalim la sărbătoarea Paştelui din anul 30, Iisus face semne extraordinare, sau miracole, şi mulţi cred în El. Nicodim, fariseu şi membru al Curţii Supreme a iudeilor, numite Sanhedrin, este impresionat. Întrucât vrea să afle mai multe, el merge la Iisus după lăsarea întunericului, probabil pentru că nu vrea să fie văzut de ceilalţi conducători iudei, temându-se că reputaţia lui ar putea avea de suferit. „Rabi”, îi spune Nicodim, „ştim că ai venit ca învăţător de la Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate face semnele pe care le faci tu dacă Dumnezeu nu este cu el”. Atunci Iisus îi spune lui Nicodim că, pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, o persoană trebuie „să se nască din nou” (Ioan 3:2, 3). Dar cum poate cineva să se nască din nou? „Mai poate el să intre a doua oară în pântecele mamei lui şi să se nască?”, întreabă Nicodim (Ioan 3:4). Desigur, nu aceasta înseamnă naşterea din nou. Iisus explică: „Dacă cineva nu se naşte din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). „Nașterea din nou”, în esență, înseamnă pentru creștinii adevărați să-l accepte sincer pe Iisus ca Domn și Mântuitor personal, lucru posibil prin ajutorul Duhului Sfânt! Mai târziu, la Penticosta din 33, Duhul Sfânt avea să fie turnat şi peste alţi continuatori botezaţi ai lui Iisus, aceştia născându-se astfel din nou ca fii ai lui Dumnezeu născuți prin Duh (Faptele 2:1-4). Lui Nicodim îi este greu să înţeleagă ce îl învaţă Iisus despre Împărăție. De aceea, Iisus îi dezvăluie mai multe referitor la rolul său deosebit de Fiu al lui Dumnezeu. Iisus îi spune: „Aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:14, 15). Israeliţii din vechime care au fost muşcaţi de şerpi veninoşi au trebuit să privească la şarpele de aramă ca să fie salvaţi (Numerele 21:9). În mod asemănător, toţi oamenii trebuie să manifeste credinţă în Fiul lui Dumnezeu pentru a fi salvaţi de la moarte, la care au fost cu toţii condamnaţi, şi să primească viaţă veşnică. Scoţând în evidenţă iubirea lui Tatălui Ceresc faţă de oameni, Iisus îi spune în continuare lui Nicodim: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Aşadar, la circa şase luni după ce şi-a început serviciul pământesc, Iisus explică în mod clar că El este calea spre salvare pentru omenire. Iisus îi zice lui Nicodim: „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea”. Aceasta înseamnă că El nu a fost trimis să pronunţe o judecată împotriva lumii, condamnându-i pe toţi oamenii la distrugere. Dimpotrivă, aşa cum spune Iisus, el a fost trimis „pentru ca lumea să fie salvată prin El” (Ioan 3:17). Nicodim s-a temut să vină la Iisus, făcând aceasta la adăpostul întunericului. De aceea, este interesant că Iisus încheie discuţia cu el astfel: „Iar aceasta este judecată: lumina (Iisus fiind lumina prin viaţa şi învăţăturile sale) a venit în lume, dar oamenii au iubit mai degrabă întunericul decât lumina, căci faptele lor erau rele. Fiindcă cine practică lucruri rele urăşte lumina şi nu vine la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie dezaprobate. Dar cine practică adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele lui sunt făcute în armonie cu voinţa lui Dumnezeu” (Ioan 3:19-21). Lui Nicodim, acest fariseu şi învăţător al Israelului, nu-i rămâne decât să mediteze la ce a aflat despre rolul lui Iisus în scopul urmărit de Dumnezeu-Tatăl, - mântuirea oamenilor!

18. Iisus creşte, iar Ioan descreşte:

MATEI 4:12 MARCU 6:17-20 LUCA 3:19, 20 IOAN 3:22-4:3;

· DISCIPOLII LUI IISUS BOTEAZĂ;

· IOAN BOTEZĂTORUL ESTE ARUNCAT ÎN ÎNCHISOARE:

 După ce sărbătoresc Paştile în primăvara anului 30, Iisus şi discipolii săi pleacă din Ierusalim. Însă ei nu se întorc direct acasă, în Galileea, ci merg în ţinutul Iudeii, unde botează mulţi oameni. Ioan Botezătorul face o lucrare asemănătoare de aproximativ un an, iar unii dintre discipolii săi sunt încă cu el, probabil în valea râului Iordan. Iisus însuşi nu botează pe nimeni, ci discipolii săi fac acest lucru sub îndrumarea Sa. În această perioadă din misiunea pământească a lui Iisus, atât El, cât şi Ioan îi învaţă pe iudeii care se căiesc de păcatele comise prin încălcarea legământului Legii lui Dumnezeu (Faptele 19:4). Discipolii lui Ioan sunt invidioşi şi i se plâng cu privire la Iisus, spunând: „Omul (Isus) care era cu tine . . . botează şi toţi se duc la el” (Ioan 3:26). Însă Ioan nu este invidios. El se bucură de rezultatele lucrării lui Iisus şi vrea ca şi discipolii săi să se bucure. Ioan le aminteşte: „Voi îmi sunteţi martori că am spus: Nu sunt eu Hristosul, ci am fost trimis înaintea Lui”. El clarifică această idee printr-o ilustrare uşor de înţeles pentru toţi: „Cine are mireasă este mire. Iar prietenul mirelui, când stă şi îl ascultă, se bucură mult de glasul mirelui. Această bucurie a mea a ajuns deplină” (Ioan 3:28, 29). Ioan, asemenea prietenului unui mire, s-a bucurat în urmă cu câteva luni, când i-a prezentat pe discipolii săi lui Iisus. Unii dintre aceştia l-au urmat pe Iisus. Mai târziu, ei vor fi unşi cu Duhul Sfânt. Ioan doreşte ca şi actualii săi discipoli să-l urmeze pe Iisus. De fapt, scopul lui Ioan este acela de a pregăti calea pentru serviciul lui Hristos. Ioan explică: „El trebuie să crească, iar eu să descresc” (Ioan 3:30). Unul dintre discipolii lui Iisus, numit tot Ioan, a consemnat mai târziu unele detalii referitoare la originea lui Iisus şi la rolul său vital în salvarea omenirii: „Cine vine de sus este deasupra tuturor celorlalţi. Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine are credinţă în Fiul are viaţă veşnică. Cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:31, 35, 36). Acesta este un adevăr important pe care  toți oamenii trebuie să-l ştie. La scurt timp după ce spune că trebuie să descrească, cu alte cuvinte că rolul şi activitatea sa trebuie să se încheie, Ioan Botezătorul este arestat de regele Irod. Acesta s-a căsătorit cu Irodiada, soţia fratelui său vitreg Filip. Deoarece Ioan condamnă în public relaţia lor adulteră, Irod îl aruncă în închisoare. Auzind că Ioan a fost arestat, Iisus, împreună cu discipolii săi, pleacă din Iudeea în Galileea (Matei 4:12; Marcu 1:14).

19. Iisus o învaţă pe o femeie samariteană:

IOAN 4:3-43:

·IISUS ÎI ÎNVAŢĂ PE O FEMEIE SAMARITEANĂ ŞI PE ALŢII;

·ÎNCHINAREA APROBATĂ DE DUMNEZEU:

 După ce pleacă din Iudeea, Iisus şi discipolii săi merg în Galileea, călătorind spre nord prin ţinutul Samariei. Întrucât sunt obosiţi din cauza călătoriei, ei se opresc în jurul amiezii în apropierea oraşului Sihar pentru a se odihni lângă izvorul lui Iacob. Probabil că Iacob a săpat acest izvor sau a plătit să fie săpat cu secole în urmă. În prezent, se crede că izvorul lui Iacob se află în apropierea actualului oraş Nablus. În timp ce Iisus se odihneşte lângă izvor, discipolii săi se duc în oraşul aflat în apropiere să cumpere de mâncare. În lipsa lor, la izvor vine o femeie samariteană ca să scoată apă. Iisus îi spune: „Dă-mi să beau” (Ioan 4:7). În general, iudeii nu au legături cu samaritenii din cauza unor prejudecăţi adânc înrădăcinate. De aceea, femeia se miră şi întreabă: „Cum se face că tu, deşi eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?”. Iisus îi răspunde: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel care îţi zice: „Dă-mi să beau”, i-ai fi cerut tu Lui şi El ţi-ar fi dat apă vie”. „Domnule”, îi spune femeia, „n-ai nici măcar o găleată cu care să scoţi apă, iar fântâna este adâncă. De unde ai această apă vie? Eşti tu mai mare decât strămoşul nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi care a băut din ea cu fiii lui şi cu vitele lui?” (Ioan 4:9-12). „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete”, explică Iisus. „Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu nu-i va mai fi sete niciodată, ci apa pe care i-o voi da va deveni în el un izvor de apă care ţâşneşte ca să dea viaţă veşnică.” (Ioan 4:13, 14) Deşi se simte obosit, Iisus este dispus să-i împărtăşească femeii samaritene adevărul care duce la viaţă veșnică. Atunci femeia îi spune: „Domnule, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot apă”. Iisus pare să schimbe subiectul şi-i zice: „Du-te, cheamă-l pe soţul tău şi vino aici”. Ea mărturiseşte: „N-am soţ”. Spre marea ei surprindere, Iisus îi spune: „Bine-ai zis: „N-am soţ”. Căci ai avut cinci soţi, iar bărbatul pe care-l ai acum nu-ţi este soţ” (Ioan 4:15-18). Femeia înţelege semnificaţia cuvintelor lui Iisus şi, uimită, îi zice: „Domnule, văd că eşti profet”. Prin ceea ce spune în continuare, dovedeşte că o interesează lucrurile spirituale: „Strămoşii noştri (samaritenii) s-au închinat pe muntele acesta (muntele Garizim, aflat în apropiere), dar voi (evreii) spuneţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii” (Ioan 4:19, 20). Atunci Iisus îi explică femeii samaritene că nu locul de închinare este important: „Vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim”. El continuă: „Vine ceasul, şi acesta este acum, când închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu Duh şi Adevăr, căci astfel de închinători caută Tatăl” (Ioan 4:21, 23, 24). Ceea ce contează pentru Tatăl nu este locul în care slujitorii săi îi aduc închinare, ci modul în care i se închină ei, prin credința în Duhul Sfânt și în Adevăr ( Iisus este Adevărul!). Femeia este impresionată. „Ştiu că vine Mesia, care se numeşte Hristos”, zice ea. „Când va sosi, El ne va spune toate lucrurile deschis.” (Ioan 4:25) Apoi, Iisus îi dezvăluie un adevăr important: „Eu, care îţi vorbesc, sunt Acela” (Ioan 4:26). Să ne gândim: Iisus îi acordă o onoare deosebită unei femei care a venit la amiază să scoată apă. El îi spune direct ceea ce, din câte se pare, nu a mai spus nimănui până acum în mod deschis, şi anume că El este Mesia!

MULŢI SAMARITENI CRED:

 Discipolii lui Iisus se întorc din Sihar cu mâncare. Ei îl găsesc pe Iisus la izvorul lui Iacob, unde l-au lăsat. Acum, El vorbeşte cu o femeie samariteană. Când sosesc discipolii, ea îşi lasă acolo vasul de apă şi merge în oraş. Odată ajunsă în Sihar, femeia le povesteşte oamenilor lucrurile pe care i le-a zis Iisus. Ea le vorbeşte cu convingere: „Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut”. Apoi, probabil pentru a le stârni curiozitatea, ea întreabă: „Oare nu este El Hristosul?” (Ioan 4:29). Aceasta este o întrebare referitoare la o chestiune importantă, de interes încă din zilele lui Moise (Deuteronomul 18:18). Astfel, oamenii din oraş se simt îndemnaţi să vină să-l vadă ei înşişi pe Iisus. Între timp, discipolii stăruie pe lângă Iisus să mănânce mâncarea adusă de ei. Dar El le spune: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi”. Discipolii se miră, zicându-şi unii altora: „Nu cumva i-a adus cineva de mâncare?”. Iisus le explică în mod binevoitor: „Hrana mea este să fac voinţa Celui care m-a trimis şi să sfârşesc lucrarea Sa” (Ioan 4:32-34). Aceste cuvinte sunt semnificative pentru toţi continuatorii săi. Lucrarea/misiunea despre care vorbeşte Iisus nu este secerişul propriu-zis, care va avea loc peste aproximativ patru luni. Mai degrabă, Iisus face referire la un seceriş spiritual, după cum reiese din cuvintele sale: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi ogoarele: sunt albe pentru seceriş. Deja secerătorul primeşte plata şi strânge rod pentru viaţa veşnică, pentru ca semănătorul şi secerătorul să se bucure împreună” (Ioan 4:35, 36). Iisus îşi dă seama deja de rezultatele discuţiei sale cu femeia samariteană. Mulţi oameni din Sihar cred în El datorită mărturiei acestei femei, întrucât ea le zice: „Mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut” (Ioan 4:39). Prin urmare, când vin din Sihar la fântână, ei îl roagă pe Iisus să rămână şi să le vorbească în continuare. Iisus acceptă şi rămâne în Samaria două zile. Ascultându-l pe Iisus, şi mai mulţi samariteni cred în El. Ei îi spun femeii: „De-acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înşine şi ştim că omul acesta este cu adevărat salvatorul lumii” (Ioan 4:42).Mai sunt patru luni până la seceriş - din câte se pare, până la secerişul orzului - care are loc primăvara în această zonă. Aşadar, acum este probabil luna noiembrie sau decembrie. Aceasta înseamnă că, după sărbătoarea Paştelui din anul 30, Iisus şi discipolii săi au rămas aproximativ opt luni în Iudeea, învăţând şi botezând. Ei se îndreaptă acum spre nord, spre casa lor din Galileea. Ce îi aşteaptă acolo? – vom vedea în partea următoarea!

SUPLIMENTAR: CINE ERAU SAMARITENII?

 Regiunea numită Samaria se întindea între Iudeea la sud şi Galileea la nord. După moartea regelui Solomon, cele zece triburi din nord ale lui Israel s-au despărţit de tribul lui Iuda şi al lui Beniamin. Israeliţii care făceau parte din cele zece triburi au adoptat închinarea la viţel. Prin urmare, în 740 î.H. (cronologia este relativă), Dumnezeu a permis ca asirienii să cucerească Samaria. Cei mai mulţi dintre locuitorii Samariei au fost deportaţi de invadatori, în locul lor fiind aduşi străini din alte părţi ale Imperiului Asirian. Aceşti închinători la dumnezei străini şi unii israeliţi care au rămas în ţară au încheiat căsătorii între ei. Treptat, locuitorii acestei zone au ajuns să practice o formă de închinare care includea unele învăţături şi practici prevăzute de Legea lui Dumnezeu, precum circumcizia. Totuşi, închinarea lor nu putea fi considerată adevărată (2 Regi 17:9-33; Isaia 9:9). În zilele lui Iisus, samaritenii acceptau cărţile lui Moise, însă nu se închinau la templul din Ierusalim. Ani la rând, ei s-au închinat la un templu construit pe muntele Garizim, nu departe de Sihar, şi au continuat să se închine pe acest munte chiar şi după ce templul de acolo a fost distrus. În timpul serviciului lui Iisus era evident că samaritenii şi evreii nu erau în relaţii bune (Ioan 8:48).

Notă: versetele sunt preluate dintr-o versiune biblică italiană. Traducerea este personală.

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a cincea).

20. Al doilea miracol făcut de Iisus în Cana:

MARCU 1:14, 15 LUCA 4:14, 15 IOAN 4:43-54:

 IISUS ANUNŢĂ CĂ „ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU S-A APROPIAT”;

 EL VINDECĂ UN BĂIAT DE LA DISTANŢĂ:

 După ce a petrecut două zile în Samaria, Iisus se îndreaptă spre locul unde a crescut. El a desfăşurat o amplă campanie de predicare în Iudeea, însă nu se întoarce în Galileea ca să se odihnească. Dimpotrivă, Iisus începe o lucrare chiar mai mare în ţinutul copilăriei sale. Probabil că nu se aşteaptă să fie bine primit, deoarece, aşa cum a spus chiar El, „profetul nu este prețuit în patria lui” (Ioan 4:44). Discipolii săi nu mai rămân cu El, ci se întorc acasă, la familiile lor şi la vechile lor ocupaţii. Mesajul pe care Iisus începe să-l predice este următorul: „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în vestea bună!” (Marcu 1:15). Cum reacţionează oamenii? Mulţi galileeni îl primesc bine pe Iisus, dându-i onoare. Acest lucru nu se datorează doar mesajului său. Cu câteva luni înainte, unii galileeni au fost la Ierusalim cu ocazia Paştelui şi au văzut semnele mari făcute de Iisus (Ioan 2:23). Unde îşi începe Iisus serviciul din Galileea? Se pare că în Cana, unde mai demult a transformat apa în vin la un ospăţ de nuntă. În timp ce Iisus se află a doua oară în Cana, i se aduce la cunoştinţă că un băiat este foarte bolnav, la un pas de moarte. Acesta este fiul unui slujitor al regelui Irod Antipa, rege care mai târziu va porunci decapitarea lui Ioan Botezătorul. Slujitorul află că Iisus a sosit din Iudeea la Cana. Astfel, el vine aici din Capernaum, oraşul său, pentru a-l căuta pe Iisus. Cuprins de durere, slujitorul regelui îl imploră pe Iisus: „Doamne, coboară înainte să-mi moară copilaşul” (Ioan 4:49). Răspunsul lui Iisus trebuie să-l surprindă pe bărbat: „Du-te, fiul tău trăieşte!” (Ioan 4:50). Slujitorul regelui Irod crede cuvintele lui Iisus şi se întoarce acasă. Pe drum, îi întâlneşte pe sclavii săi, care vin în grabă la el ca să-i spună vestea cea bună. Într-adevăr, fiul său trăieşte şi este sănătos. Încercând să pună cap la cap informaţiile, el îi întreabă când s-a însănătoşit fiul său. „Ieri, la ceasul al şaptelea, l-a lăsat febra”, îi răspund ei (Ioan 4:52). Slujitorul regelui îşi dă seama că este exact ora când Iisus i-a spus: „Fiul tău trăieşte”. După ce fiul acestui om, care este destul de bogat ca să-şi permită sclavi, a fost vindecat, atât el, cât şi toată casa lui devin discipoli ai lui Hristos. Cana este deci locul unde Iisus face miracole în două ocazii, prima dată transformând apa în vin, iar apoi vindecând un băiat de la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri. Desigur, acestea nu sunt singurele sale miracole. Dar vindecarea aceasta este importantă deoarece marchează întoarcerea sa în Galileea. Iisus este cu siguranţă, în ochii oamenilor, un profet aprobat de Dumnezeu, însă în ce măsură va fi „onorat în patria lui”? Vom vedea însoţindu-l pe Iisus în oraşul său, Nazaret. 

21. În sinagoga din Nazaret:

LUCA 4:16-31:

·IISUS CITEŞTE DIN SULUL LUI ISAIA;

·OAMENII DIN NAZARET ÎNCEARCĂ SĂ-L OMOARE;

 În Nazaret este, fără îndoială, mare agitaţie. Cu peste un an în urmă, când a plecat să fie botezat de Ioan, Iisus a fost tâmplar în acest oraş. Acum însă El este cunoscut ca un bărbat care înfăptuieşte lucrări miraculoase. Locuitorii oraşului sunt nerăbdători să-l vadă pe Iisus făcând astfel de lucrări în mijlocul lor. Nerăbdarea lor creşte când Iisus, potrivit obiceiului său, se duce la sinagogă. Serviciul religios de aici include rugăciuni şi citirea unui fragment din cărţile lui Moise, după cum se face „în sinagogi în fiecare sabat” (Faptele 15:21). Se citesc şi fragmente din cărţile profetice. Când se ridică să citească, Iisus îi recunoaşte, probabil, pe mulţi oameni din anii în care venea la această sinagogă. I se înmânează sulul profetului Isaia. El găseşte locul în care se vorbeşte despre Cel uns cu Duhul lui Dumnezeu/Duhul Sfânt, pasaj care în Bibliile actuale corespunde cu Isaia 61:1, 2. Iisus citeşte despre Cel prezis care urmează să le predice captivilor eliberarea, orbilor recăpătarea vederii şi să vestească anul de bunăvoinţă al lui Dumnezeu. Iisus îi înapoiază slujitorului sulul şi se aşază. Toate privirile sunt aţintite asupra Lui. Atunci El le spune probabil mai multe lucruri, iar la un moment dat face şi următoarea afirmaţie foarte importantă: „Astăzi s-a împlinit acest cuvânt din Scripturi pe care tocmai l-aţi auzit” (Luca 4:21). Oamenii sunt uimiţi „de cuvintele pline de har ce Îi ies din gură” şi îşi spun unul altuia: „Nu este acesta fiul lui Iosif?”. Dar, dându-şi seama că ei vor să îl vadă înfăptuind lucrări miraculoase, asemenea acelora despre care au auzit, Iisus le zice: „Fără îndoială că veţi folosi următorul proverb cu privire la Mine: Doctore, vindecă-te pe Tine! Fă şi aici, în patria Ta, lucrurile despre care am auzit că s-au întâmplat în Capernaum!” (Luca 4:22, 23). Probabil că locuitorii Nazaretului se gândesc că El trebuia să facă vindecări mai întâi aici, în folosul oamenilor din regiunea sa. De aceea, poate ei consideră că Iisus nu le-a acordat atenţia cuvenită. Realizând care le sunt gândurile, Iisus le aminteşte unele episoade din istoria Israelului. În Israel erau multe văduve pe timpul lui Ilie, menţionează el, însă Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele. El s-a dus la o văduvă neisraelită din Sarepta, un oraş situat în apropiere de Sidon, unde a înfăptuit un miracol, salvând viaţa văduvei şi a fiului ei (1 Regi 17:8-16). Iar în zilele lui Elisei existau mulţi leproşi în Israel, dar Elisei l-a curăţat numai pe Naaman, sirianul (2 Regi 5:1, 8-14). Cei din Nazaret ar putea considera că aceste paralele între situaţia lor şi cele două situaţii din istoria Israelului sunt în defavoarea lor, demascându-le egoismul şi lipsa de credinţă. Cum reacţionează ei? Cei aflaţi în sinagogă se înfurie, se ridică şi îl scot pe Iisus afară din oraş. Ei îl duc pe culmea muntelui pe care este construit Nazaretul şi încearcă să-l arunce jos. Dar Iisus scapă nevătămat. Apoi se îndreaptă spre Capernaum, situat pe ţărmul nord-vestic al Mării Galileii. 

22. Patru discipoli vor fi pescari de oameni:

MATEI 4:13-22 MARCU 1:16-20 LUCA 5:1-11:

·IISUS CHEAMĂ DISCIPOLI CARE SĂ-L URMEZE NEÎNCETAT;

·NIŞTE PESCARI DEVIN „PESCARI DE OAMENI”:

 După ce oamenii din Nazaret încearcă să-l omoare, Iisus se duce la Capernaum, în apropiere de Marea Galileii, numită şi „lacul Ghenezaret” (Luca 5:1). Astfel se împlineşte profeţia din cartea lui Isaia potrivit căreia oamenii din Galileea care locuiesc lângă mare vor vedea o mare lumină (Isaia 9:1, 2). Da, Iisus continuă să vestească aici, în Galileea, că „Împărăția Cerurilor s-a apropiat” (Matei 4:17). El îi găseşte pe patru dintre discipolii săi. Aceştia l-au însoţit în călătoriile sale, dar, după ce s-au întors cu Iisus din Iudeea, au continuat să se ocupe de afacerea lor cu peşte (Ioan 1:35-42). Acum însă este timpul ca ei să fie mereu cu Iisus ca să poată fi instruiţi pentru lucrarea de propovăduire a Evangheliei, pe care vor trebui s-o îndeplinească după ce Iisus nu va mai fi. Mergând de-a lungul ţărmului, Iisus îl vede pe Simon Petru, pe fratele lui, Andrei, şi pe câţiva dintre tovarăşii lor curăţându-şi plasele de pescuit. Iisus se îndreaptă spre ei, urcă în barca lui Petru şi-i cere să se îndepărteze de ţărm. După aceea, Iisus se aşază şi începe să le predea adevăruri despre Împărăția Cerurilor mulţimilor adunate pe ţărm. Apoi, Iisus îi spune lui Petru: „Ieşi în larg unde apa este adâncă şi aruncaţi-vă plasele de pescuit”. Petru îi răspunde: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar la cuvântul Tău voi arunca plasele de pescuit” (Luca 5:4, 5). Ei aruncă plasele de pescuit şi prind o mulţime de peşti, iar plasele încep să li se rupă. Le fac semn tovarăşilor lor dintr-o altă barcă să vină să-i ajute. În scurt timp, amândouă bărcile sunt atât de încărcate de peşte, încât încep să se scufunde. Văzând aceasta, Petru cade înaintea lui Iisus şi spune: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos”. Iisus îi răspunde: „Nu te mai teme! De acum înainte te voi face pescar de oameni” (Luca 5:8, 10). Iisus le spune lui Petru şi lui Andrei: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (Matei 4:19). El îi cheamă şi pe alţi doi pescari, pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei. Şi ei îl urmează pe Iisus fără să şovăie. Aşadar, aceşti patru bărbaţi renunţă la afacerea lor cu peşte şi devin primii discipoli/apostoli ai lui Iisus care îl urmează neîncetat. 

23. Iisus face lucrări mari în Capernaum:

MATEI 8:14-17 MARCU 1:21-34 LUCA 4:31-41:

·IISUS SCOATE UN DEMON;

·SOACRA LUI PETRU ESTE VINDECATĂ:

 Iisus i-a invitat pe patru discipoli, pe Petru, Andrei, Iacov şi Ioan, să fie „pescari de oameni”. Acum, în ziua de sabat, merg cu toţii la sinagoga din Capernaum. Iisus predă în sinagogă, iar oamenii sunt şi de această dată uluiţi de modul său de a-i învăţa. El predă ca unul care are autoritate, nu ca scribii. În acest sabat, la sinagogă a venit şi un om demonizat, care începe să strige: „Ce-avem noi de-a face cu tine, Iisus, Nazarineanule? Ai venit să ne distrugi? Ştiu sigur cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Mustrând demonul care îl stăpânea pe bărbat, Iisus spune: „Taci şi ieşi din el!” (Marcu 1:24, 25). Atunci, spiritul necurat îl trânteşte pe om la pământ provocându-i convulsii şi urlă cât poate de tare. Demonul iese apoi din el „fără să-i facă vreun rău” (Luca 4:35). Oamenii din sinagogă care văd miracolul sunt de-a dreptul uluiţi. „Ce este aceasta?”, se întreabă ei. „El le porunceşte cu autoritate chiar şi spiritelor necurate şi ele îl ascultă.” (Marcu 1:27) Cum era de aşteptat, vestea despre acest lucru extraordinar se răspândeşte în toată Galileea. După ce pleacă de la sinagogă, Iisus merge împreună cu discipolii săi la casa lui Simon, sau Petru, unde o găseşte pe soacra acestuia zăcând cu febră mare. Iisus este implorat să o vindece. Prin urmare, El merge la ea, o ia de mână şi o ridică. Imediat, femeia este vindecată şi începe să le slujească lui Iisus şi discipolilor care sunt cu El, probabil pregătindu-le o mâncare. Pe la apusul soarelui, oameni din toate părţile vin la casa lui Petru aducându-i la Iisus pe cei bolnavi. În scurt timp, toţi locuitorii oraşului par să se fi adunat în faţa uşii. De ce vin ei? Biblia spune că „toţi cei care au bolnavi, cu diferite boli, îi aduc la El. Punându-şi mâinile peste fiecare dintre ei, El îi vindecă” (Luca 4:40). Da, indiferent ce boli au, Iisus îi face din nou sănătoşi, aşa cum a fost profeţit (Isaia 53:4). El chiar scoate demonii din cei posedaţi. Când ies afară, spiritele rele strigă: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4:41). Dar Iisus le mustră şi nu le permite să mai vorbească. Demonii ştiu că Iisus este Hristos, iar El nu vrea ca ei să lase impresia că-i slujesc adevăratului Dumnezeu.

SUPLIMENTAR: CE ÎNSEMNA A FI POSEDAT DE DEMONI?

 Când un demon sau mai mulţi demoni puneau stăpânire pe o persoană, aceasta putea avea mult de suferit (Matei 17:14-18). Dar când era eliberată de sub puterea demonilor, persoana în cauză îşi revenea pe plan mintal şi fizic. De repetate ori, Iisus şi-a dovedit puterea de a scoate demoni cu ajutorul Duhului Sfânt.

24. Iisus predică şi în alte locuri din Galileea:

MATEI 4:23-25 MARCU 1:35-39 LUCA 4:42, 43:

·IISUS PREDICĂ ŞI ÎN ALTE LOCURI DIN GALILEEA ÎMPREUNĂ CU PATRU DISCIPOLI;

·LUCRAREA SA DE PREDICARE ŞI MIRACOLELE SALE DEVIN TOT MAI CUNOSCUTE:

 Ziua pe care Iisus a petrecut-o cu cei patru discipoli ai săi la Capernaum a fost încărcată. Seara, oamenii din Capernaum i-au adus pe bolnavi la El ca să-i vindece. Iisus n-a avut nicio clipă de răgaz. În următoarea zi, înainte să se ivească zorile, Iisus se trezeşte și merge afară singur într-un loc retras ca să se roage Tatălui, fără să fie deranjat de nimeni. Dar Iisus nu rămâne singur mult timp. Când îşi dau seama că Iisus lipseşte, „Simon şi cei ce erau cu el” încep să-l caute. Poate că cel care ia iniţiativa este Simon Petru, întrucât Iisus a rămas în casa lui (Marcu 1:36; Luca 4:38). Când îl găsesc pe Iisus, Petru îi spune: „Toţi te caută” (Marcu 1:37). Este lesne de înţeles că oamenii din Capernaum vor ca Iisus să rămână. Ei sunt foarte recunoscători pentru ce a făcut Iisus în folosul lor, aşa că „încearcă să-L împiedice să plece de la ei” (Luca 4:42). Însă a venit Iisus pe pământ în primul rând pentru a face vindecări miraculoase? Îşi va limita El activitatea la acest oraş? Ce spune Iisus în această privinţă? Iisus le răspunde discipolilor: „Să ne ducem în altă parte, în aşezările învecinate, ca să predic şi acolo, căci de aceea am venit” Iisus chiar le spune celor care vor ca El să rămână: „Trebuie să anunţ şi altor oraşe vestea bună despre Împărăția lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta am fost trimis” (Marcu 1:38; Luca 4:43). Într-adevăr, motivul important pentru care Iisus a venit pe pământ este acela de a predica despre Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor de către El pentru ca aceștia să poată intra în Împărăția Cerurilor! Aşadar, Iisus pleacă din Capernaum pentru a predica şi în alte oraşe. Împreună cu El sunt cei patru discipoli - Petru, fratele său, Andrei, Ioan şi fratele acestuia, Iacov. Cu o săptămână în urmă, ei au fost invitaţi de Iisus să fie primii săi colaboratori care să-l însoţească în călătoriile sale. Lucrarea de predicare înfăptuită de Iisus în Galileea împreună cu aceşti patru discipoli dă rezultate foarte bune. De fapt, „vestea despre El se răspândeşte în toată Siria”, în zona celor zece oraşe numită Decapole şi pe celălalt mal al Iordanului (Matei 4:24, 25). Mari mulţimi din aceste regiuni, precum şi din Iudeea îl urmează pe Iisus şi pe discipolii săi. Mulţi îi aduc la El pe cei care vor să fie vindecaţi. Iisus nu le înşală aşteptările. El îi vindecă pe bolnavi şi scoate spiritele rele din cei demonizaţi.

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a șasea).

25. Iisus manifestă compasiune faţă de un lepros:

MATEI 8:1-4 MARCU 1:40-45 LUCA 5:12-16;

·IISUS VINDECĂ UN LEPROS:

 Iisus, însoţit de cei patru discipoli ai săi, predică „în sinagogi, în toată Galileea”, astfel că vestea despre lucrurile minunate pe care le face el se răspândeşte pretutindeni, ajungând şi într-un oraş unde locuieşte un om bolnav de lepră (Marcu 1:39). Medicul Luca spune despre el că este „plin de lepră” (Luca 5:12). În stadiu avansat, această boală cumplită desfigurează treptat diferite părţi ale corpului. Aşadar, acest lepros se află într-o stare deplorabilă. El trebuie să locuiască izolat de ceilalţi. În plus, când se află în preajma oamenilor, trebuie să strige: „Necurat, necurat!” pentru ca aceştia să nu se apropie prea mult de el, riscând să se îmbolnăvească (Leviticul 13:45, 46). Însă ce face leprosul? El se apropie de Iisus, cade cu faţa la pământ şi-l imploră: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi” (Matei 8:2). Câtă credinţă are acest bărbat în Iisus! Şi cât de vrednic de milă arată din cauza bolii sale! Cum reacţionează Iisus? Tu ce ai fi făcut dacă ai fi fost acolo? Plin de compasiune, Iisus îşi întinde mâna şi îl atinge pe bărbat. El îi spune: „Vreau. Fii curăţat!” (Matei 8:3). Chiar dacă unora li se pare greu de crezut, lepra dispare imediat.V-ar plăcea să fiţi conduşi de un împărat care să aibă compasiune asemenea lui Iisus şi să fie la fel de capabil ca el? Modul în care Iisus s-a purtat cu acest lepros constituie o asigurare că, atunci când el va fi Împărat peste întregul pământ, următoarea profeţie biblică se va împlini: „El va avea milă de cel de condiţie umilă şi de sărac, va salva sufletele săracilor” (Psalmul 72:13 - T.M.). Da, atunci Iisus va face ce îşi doreşte, îi va ajuta pe toţi cei aflaţi în suferinţă. Chiar şi înainte de vindecarea acestui lepros, acțiunile lui Iisus au atras atenţia oamenilor. Cu siguranţă, oamenii vor auzi şi de această vindecare extraordinară. Iisus însă nu vrea ca ei să creadă în El doar pe baza a ceea ce aud de la alţii. Iisus cunoaşte profeţia potrivit căreia El „nu va face să i se audă vocea pe stradă”, adică nu va căuta să iasă în evidenţă (Isaia 42:1, 2). De aceea, îi porunceşte leprosului pe care l-a vindecat: „Vezi să nu spui nimănui, ci du-te, arată-te preotului şi oferă darul pe care l-a stabilit Moise” (Matei 8:4). Însă, aşa cum ne putem imagina, bărbatul este atât de fericit că a fost vindecat, încât nu poate să nu le spună şi altora ce i s-a întâmplat. El răspândeşte vestea peste tot, ceea ce trezeşte şi mai mult interesul şi curiozitatea oamenilor. Iisus chiar ajunge în situaţia de a nu mai putea intra în niciun oraş decât pe ascuns. Prin urmare, un timp, el stă în afara oraşelor, în locuri retrase. Totuşi, oameni din toate părţile vin la el ca să fie învăţaţi şi vindecaţi.

26. „Păcatele îţi sunt iertate!”

MATEI 9:1-8 MARCU 2:1-12 LUCA 5:17-26:

·IISUS ÎI IARTĂ UNUI OM PARALIZAT PĂCATELE ŞI ÎL VINDECĂ:

 Oameni de pretutindeni au auzit de Iisus. Mulţi merg chiar în locuri izolate pentru a-L asculta predicând şi pentru a vedea lucrările sale minunate. Însă, după câteva zile, El se întoarce la Capernaum, centrul activităţii sale. Vestea despre întoarcerea sa se răspândeşte repede în acest oraş de lângă Marea Galileii. Drept urmare, mulţi vin la casa în care stă. Unii sunt farisei şi învăţători ai Legii veniţi din tot ţinutul Galileii şi al Iudeii, inclusiv din Ierusalim. „Se strâng mulţi oameni, atât de mulţi, că nu mai este loc nici chiar lângă uşă, iar el începe să le spună cuvântul.” (Marcu 2:2). În aceste împrejurări se va întâmpla ceva cu totul remarcabil, ceva ce ne ajută să înţelegem că Iisus are puterea de a înlătura cauza suferinţei şi de a-i însănătoşi pe toţi cei pe care doreşte El. În timp ce Iisus predică în casa plină de oameni, patru bărbaţi aduc un om paralizat pe o targă. Ei vor ca Iisus să-l vindece pe prietenul lor. Dar, din cauza mulţimii, nu reuşesc „să-l ducă până la Iisus” (Marcu 2:4). Cât de dezamăgiţi trebuie să fie ei! Însă bărbaţii urcă pe acoperişul plat al casei şi fac o deschizătură, înlăturând câteva ţigle. Apoi coboară în casă targa pe care se află omul paralizat. Iisus nu se supără că a fost întrerupt. El este foarte impresionat de credinţa lor şi îi spune paraliticului: „Păcatele îţi sunt iertate!” (Matei 9:2). Dar poate Iisus într-adevăr să ierte păcatele? Scribii şi fariseii nu cred acest lucru şi îşi spun: „De ce vorbeşte omul acesta aşa? Blasfemiază! Cine poate ierta păcatele, în afară de unul singur, Dumnezeu?” (Marcu 2:7). Cunoscându-le gândurile, Iisus le spune: „De ce gândiţi aceste lucruri în inimile voastre? Ce este mai uşor: Să-i zici paraliticului: „Păcatele îţi sunt iertate” sau să zici: „Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă”?” (Marcu 2:8, 9). Da, Iisus, Dumnezeu-Fiul, poate ierta păcatele acestui om. Apoi, Iisus le arată oamenilor, inclusiv celor care-L condamnă, că are autoritatea de a ierta păcatele pe pământ. El se întoarce către bărbatul paralizat şi-i porunceşte: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă”. Bărbatul face aceasta, ieşind şi ducându-şi targa în văzul tuturor. Oamenii sunt uluiţi şi-l glorifică pe Dumnezeu, zicând: „Niciodată n-am mai văzut aşa ceva” (Marcu 2:11, 12). Este demn de remarcat că Iisus stabileşte o legătură între păcat şi boală, precum şi între iertarea păcatelor şi sănătatea fizică. Biblia învaţă că Adam, strămoşul nostru, a păcătuit şi că am moştenit cu toţii boala şi moartea, consecinţe ale păcatului. Dar, în timpul Împărăției de 1000 de ani, Iisus va ierta păcatele tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi-I slujesc. Atunci boala nu va mai exista (Romani 5:12, 18, 19).

27. Iisus îl cheamă pe Matei să-l urmeze:

MATEI 9:9-13 MARCU 2:13-17 LUCA 5:27-32:

·IISUS ÎL CHEAMĂ PE MATEI, UN ÎNCASATOR DE IMPOZITE;

·HRISTOS STĂ ÎN COMPANIA PĂCĂTOŞILOR PENTRU A-I AJUTA:

  După ce îl vindecă pe paralitic, Iisus rămâne o perioadă scurtă în zona Capernaumului, lângă Marea Galileii. Şi de această dată, mulţimi de oameni vin la Iisus, iar El începe să-i înveţe. Apoi, plecând mai departe, îl vede pe Matei, numit şi Levi, stând în locul unde se încasează impozite. Iisus îi face o invitaţie unică, spunându-i: „Urmează-mă!” (Matei 9:9). Probabil că Matei cunoaşte într-o oarecare măsură învăţăturile lui Iisus şi lucrările pe care le-a făcut El în această zonă, aşa cum le-au cunoscut şi Petru, Andrei, Iacov şi Ioan când au fost chemaţi. La fel ca ei, Matei acceptă imediat invitaţia. El însuşi descrie în evanghelia sa reacţia pe care a avut-o: „Atunci el (Matei) s-a ridicat şi l-a urmat (pe Iisus)” (Matei 9:9). Astfel, Matei renunţă la ocupaţia de încasator de impozite şi devine discipol al lui Iisus. Mai târziu, poate în semn de apreciere pentru invitaţia deosebită din partea lui Iisus, Matei dă un ospăţ mare în casa lui. În afară de Iisus şi discipolii săi, sunt invitaţi unii dintre foştii tovarăşi ai lui Matei, şi ei încasatori de impozite. Ei încasează impozite pentru autorităţile romane, care nu sunt agreate de evrei. Aceste impozite includ taxe pentru vasele care intră în port, taxe de drum pentru caravanele care circulă pe drumurile principale şi impozite pe produsele de import. Evreii în general îi dispreţuiesc pe încasatorii de impozite pentru că, deseori, cer mai mulţi bani decât impozitul stabilit. La ospăţ sunt prezenţi şi păcătoşi, adică oameni despre care se ştie că practică nelegiuirea (Luca 7:37-39). Văzându-l pe Iisus la ospăţ cu astfel de oameni, fariseii, care se cred drepţi, îi întreabă pe discipolii săi: „De ce mănâncă învăţătorul vostru cu încasatorii de impozite şi cu păcătoşii?” (Matei 9:11). Auzindu-i, Iisus le răspunde: „Nu oamenii sănătoşi au nevoie de doctor, ci bolnavii. Duceţi-vă şi învăţaţi ce înseamnă: „Îndurare vreau, nu jertfă!” Pentru că n-am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (Matei 9:12, 13; Osea 6:6). Fariseii nu-l consideră pe Iisus învăţător, deşi îl numesc aşa. Însă ei pot învăţa ceva de la Iisus cu privire la ce este drept. Se pare că Matei a invitat încasatori de impozite şi păcătoşi la el acasă pentru ca ei să-l poată asculta pe Iisus şi să fie vindecaţi pe plan spiritual, „căci mulţi dintre ei începuseră să-l urmeze” (Marcu 2:15). Iisus doreşte să-i ajute să fie în relaţii bune cu Dumnezeu. Spre deosebire de fariseii care se consideră drepţi, Iisus nu-i dispreţuieşte pe aceşti oameni. El are compasiune şi îndurare faţă de ei; Iisus poate fi un medic spiritual pentru toţi cei care sunt bolnavi spiritualiceşte. În ce fel arată Iisus compasiune pentru încasatorii de impozite şi pentru păcătoşi? El nu le tolerează păcatele, ci are aceleaşi sentimente faţă de ei cum a avut şi faţă de cei care erau bolnavi pe plan fizic. Să ne amintim, de pildă, că El l-a atins plin de compasiune pe un lepros şi i-a zis: „Vreau. Fii curăţat!” (Matei 8:3). Să arătăm şi noi compasiune asemenea lui Iisus şi să-i ajutăm pe cei aflaţi în nevoie!

28. De ce nu postesc discipolii lui Iisus?

MATEI 9:14-17 MARCU 2:18-22 LUCA 5:33-39:

·DISCIPOLII LUI IOAN ÎL ÎNTREABĂ PE IiSUS DESPRE POST:

  La câtva timp după ce Iisus a participat la Paştile din anul 30, Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare. El este şi acum închis. Ioan voia ca discipolii săi să-l urmeze pe Iisus, dar nu toţi au făcut aceasta în lunile care au trecut de la întemniţarea sa. Sărbătoarea Paştelui din 31  se apropie. Unii discipoli ai lui Ioan vin la Iisus şi-L întreabă: „De ce noi şi fariseii obişnuim să postim, dar discipolii tăi nu postesc?” (Matei 9:14). Pentru farisei, postul este un obicei religios. Mai târziu, Iisus chiar a făcut o ilustrare în care un fariseu îşi scoate în evidenţă propria dreptate, rugându-se astfel: „O, Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi . . . Eu postesc de două ori pe săptămână” (Luca 18:11, 12). Probabil şi pentru discipolii lui Ioan postul este un obicei. Sau poate că ei postesc pentru a-şi exprima părerea de rău că Ioan este închis. De asemenea, cei care îi observă pe discipolii lui Isus se întreabă de ce aceştia nu postesc, alăturându-li-se, poate, celor care îşi exprimă astfel regretul pentru ce i s-a întâmplat lui Ioan. Iisus le răspunde dând un exemplu: „Au prietenii mirelui motiv să jelească atâta timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti” (Matei 9:15). Ioan însuşi a spus despre Iisus că este mire (Ioan 3:28, 29). Astfel, cât timp Iisus se află în mijlocul lor, discipolii săi nu postesc. Mai târziu, când Iisus îşi va da viaţa, discipolii vor fi profund îndureraţi şi nu vor dori să mănânce. Însă cât de diferit vor sta lucrurile când Iisus va învia! Atunci nu vor mai avea motiv să postească. În continuare, Iisus face două ilustrări: „Nimeni nu coase la un veşmânt vechi un petic de stofă nebăgat la apă, fiindcă peticul ar trage din veşmânt şi ruptura s-ar face mai rea. Nici nu se pune vin nou în burdufuri vechi. Dacă se pune, burdufurile se sparg, vinul se varsă şi burdufurile se strică. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi” (Matei 9:16, 17). Ce vrea Iisus să spună? El îi ajută pe discipolii lui Ioan Botezătorul să înţeleagă că nimeni nu ar trebui să se aştepte ca cei care-l urmează pe Iisus să respecte practici vechi din iudaism, precum postul. Iisus nu a venit să îmbunătăţească sau să perpetueze un mod de închinare învechit şi corupt, un întreg sistem care este pe punctul de a fi înlăturat. Închinarea pe care o promovează Iisus nu trebuie să se conformeze iudaismului practicat în aceste timpuri, în care există multe tradiţii omeneşti. Nu, El nu încearcă să pună un petic nou la o haină veche sau să pună vin nou în burdufuri vechi şi rigide.

SUPLIMENTAR: ILUSTRĂRI DESPRE POST:  Iisus a folosit o ilustrare despre cusut, uşor de înţeles pentru ascultătorii Săi. Dacă un petic de stofă nou, nebăgat la apă este cusut la un veşmânt vechi, când acesta este spălat, peticul intră la apă şi trage din veşmânt, rupându-l. În mod asemănător, vinul se păstra uneori în burdufuri făcute din pielea animalelor. Odată cu trecerea timpului, pielea îşi pierdea elasticitatea, devenind mai rigidă. Era riscant să pui vin nou în astfel de burdufuri. Vinul nou putea să continue să fermenteze, exercitând presiune asupra burdufului, iar burduful vechi putea plesni.

29. Se pot face lucrări bune în sabat?

IOAN 5:1-16:

·IISUS PREDICĂ ÎN IUDEEA;

·VINDECĂ UN OM BOLNAV LA UN BAZIN:

  Iisus a făcut multe lucruri pe parcursul amplului său serviciu în Galileea. Însă, când a spus: „Trebuie să anunţ şi altor oraşe vestea bună despre împărăția lui Dumnezeu”, Iisus nu s-a referit doar la ţinutul Galileii. Astfel, El merge „să predice în sinagogile din Iudeea” (Luca 4:43, 44). Este de aşteptat să se întâmple aşa, deoarece, fiind primăvară, la Ierusalim va avea loc în curând o sărbătoare. În comparaţie cu ceea ce putem citi despre serviciul lui Iisus în Galileea, evangheliile conţin puţine detalii despre activitatea Sa în Iudeea. Chiar dacă majoritatea oamenilor din Iudeea rămân indiferenţi la mesajul Său, Iisus continuă să predice cu zel şi să facă lucrări bune oriunde se află. Nu mai este mult şi Iisus va merge la Ierusalim, cel mai important oraş al Iudeii, pentru sărbătoarea Paştelui din anul 31. În locul aglomerat de lângă poarta oilor este un bazin mare, cu colonade, numit Betzata. Mulţi bolnavi, orbi şi şchiopi vin la acest bazin întrucât se crede că oamenii care intră în el când se tulbură apa pot fi vindecaţi. Este sabat. Iisus vede la bazin un om care este bolnav de 38 de ani şi îl întreabă: „Vrei să te însănătoşeşti?”. Bărbatul îi răspunde: „Domnule, n-am pe nimeni să mă pună în bazin când se tulbură apa. Până vin eu, coboară altul înaintea mea” (Ioan 5:6, 7). Atunci Iisus spune ceva ce, cu siguranţă, îl surprinde pe bărbat, ca de altfel pe oricine ar auzi aceasta: „Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!” (Ioan 5:8). Omul face exact acest lucru. Fiind acum vindecat, el îşi ia targa şi începe să umble. În loc să se bucure pentru lucrul uimitor care s-a întâmplat, iudeii se grăbesc să-l judece pe bărbat şi îi spun: „Este sabat şi nu-ţi este permis să duci targa”. Bărbatul le răspunde: „Cel care m-a însănătoşit mi-a zis: Ia-ţi targa şi umblă!” (Ioan 5:10, 11). Aceşti iudei condamnă un om care a vindecat pe cineva în sabat. „Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi targa şi umblă?”, vor ei să ştie. Iudeii întreabă aceasta deoarece „Iisus a plecat de acolo”, iar omul vindecat nu-i ştie numele (Ioan 5:12, 13). Dar îl va vedea din nou. Mai târziu, în timp ce se află la templu, se întâlneşte cu Iisus şi află cine este cel care l-a vindecat la bazin. Omul îi găseşte pe iudeii care au întrebat cine l-a însănătoşit şi le spune că Iisus a înfăptuit miracolul. Aflând aceasta, iudeii merg la Iisus. Dar ce urmăresc ei? Vor să ştie cum a putut Iisus să facă astfel de lucruri minunate? Nu, ci vor să-l condamne pentru că a făcut lucruri bune în sabat. Ba mai mult, ei încep să-l persecute.

30. Relaţia lui Iisus cu Tatăl Său:

IOAN 5:17-47:

·DUMNEZEU ESTE TATĂL LUI IISUS;

·IISUS VORBEŞTE DESPRE SPERANŢA ÎNVIERII:

 Când unii iudei îl acuză că a încălcat sabatul vindecând un om, Iisus le răspunde: „Tatăl Meu a lucrat fără încetare până acum şi Eu lucrez fără încetare” (Ioan 5:17). Iisus nu încalcă legea lui Dumnezeu referitoare la sabat prin ceea ce face. Lucrarea Sa de predicare şi vindecările Sale sunt o reflectare a lucrărilor bune ale lui Dumnezeu. Prin urmare, Iisus continuă să facă binele în fiecare zi. Răspunsul dat de Iisus îi înfurie însă şi mai mult pe acuzatorii Săi, iar aceştia caută să-L ucidă. De ce reacţionează astfel? Ei consideră în mod greşit că Iisus încalcă sabatul vindecându-i pe oameni. În plus, se irită când îl aud spunând că este Fiul lui Dumnezeu. În opinia lor, afirmaţia lui Iisus este o blasfemie, pentru că El se făcea egal cu Dumnezeu-Tatăl. Totuşi, Iisus nu se lasă intimidat şi le vorbeşte în continuare despre relaţia Sa privilegiată cu Dumnezeu. „Tatăl îl iubește pentru Fiul”, spune El, „şi Îi arată toate lucrurile pe care Le face” (Ioan 5:20). Tatăl este Cel care dă viaţă şi a demonstrat aceasta în trecut dându-le unor oameni puterea de a învia morţi. Iisus continuă: „Aşa cum Tatăl scoală morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul le dă viaţă celor cărora vrea” (Ioan 5:21). Ce speranţă frumoasă exprimă aceste cuvinte! Mai mult, Iisus spune: „Cine aude cuvântul Meu şi îl crede pe Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24). Biblia nu specifică dacă, până atunci, Iisus a înviat literalmente pe cineva, însă El le spune acuzatorilor Săi că astfel de învieri vor avea loc: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Său şi vor ieşi afară” (Ioan 5:28, 29). Deşi are un rol deosebit, Iisus, cu Dumnezeu-Fiul întrupat, spune clar că îi este subordonat lui Dumnezeu-Tatăl: „Eu nu pot face nimic de la mine. Nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 5:30). Totuşi, Iisus descrie rolul esenţial pe care îl are El însuşi în scopul lui Dumnezeu-Tatăl, ceea ce nu a mai făcut niciodată în mod public. Dar acuzatorii Săi nu au doar mărturia Lui în această privinţă. „Voi aţi trimis oameni la Ioan (Botezătorul)”, le aminteşte Iisus, „iar el a depus mărturie despre adevăr” (Ioan 5:33). Probabil, acuzatorii lui Iisus au auzit că, în urmă cu aproximativ doi ani, Ioan le vorbise conducătorilor religioşi iudei despre Cel care avea să vină după el, care a fost numit „Profetul” şi „Hristosul” (Ioan 1:20-25). Amintindu-le de consideraţia pe care au avut-o cândva faţă de Ioan, aflat acum în închisoare, Iisus le zice: „Voi aţi vrut, pentru un timp scurt, să vă bucuraţi mult la lumina lui” (Ioan 5:35). Totuşi, El le spune că există o mărturie şi mai importantă decât a lui Ioan Botezătorul. „Lucrările acestea pe care le fac Eu (inclusiv vindecarea pe care tocmai a înfăptuit-o) depun mărturie despre Mine că Tatăl M-a trimis.” Iisus continuă: „Şi Tatăl care M-a trimis a depus El Însuşi mărturie despre Mine” (Ioan 5:36, 37). De pildă, Dumnezeu-Tatăl a depus mărturie despre Iisus la botezul acestuia (Matei 3:17). Într-adevăr, acuzatorii lui Iisus nu au nicio scuză pentru că Îl resping. Scripturile, pe care ei pretind că le cercetează, depun mărturie despre El. „Dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine”, spune Iisus în încheiere, „fiindcă el a scris despre Mine. Dar, dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” (Ioan 5:46, 47). 

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a șaptea)

31.Discipolii lui Iisus smulg spice în sabat:

MATEI 12:1-8; MARCU 2:23-28; LUCA 6:1-5;

·     DISCIPOLII SMULG SPICE DE GRÂU ÎN SABAT;

·     IISUS ESTE „DOMN AL SABATULUI”:

 Iisus şi discipolii săi se îndreaptă spre nord pentru a ajunge în Galileea. Este primăvară, iar grâul s-a copt. Când li se face foame, discipolii smulg câteva spice de grâu şi le mănâncă boabele. Însă, fiind zi de sabat, acţiunea lor nu trece neobservată de farisei. Să ne amintim că, nu cu mult timp în urmă, câţiva iudei din Ierusalim au vrut să-l omoare pe Iisus, acuzându-l că a încălcat sabatul. Acum, fariseii îi acuză pe discipoli spunându-i lui Iisus: „Uite că discipolii tăi fac ce nu este permis să se facă în sabat” (Matei 12:2). Fariseii susţin că a culege spice şi a le freca cu mâinile pentru a le mânca boabele înseamnă a secera şi a treiera (Exodul 34:21). Interpretarea lor rigidă referitoare la ce înseamnă a munci face din sabat o povară, când, de fapt, el a fost instituit pentru a fi o zi de bucurie şi de întărire spirituală. Vrând să le corecteze concepţia greşită despre sabat, Iisus le dă exemple care demonstrează că Dumnezeu nu a intenţionat ca legea sa cu privire la sabat să fie aplicată în acest mod. Unul dintre exemplele date de Iisus este cel al lui David şi al oamenilor săi. Când li s-a făcut foame, ei s-au oprit la tabernacol şi au mâncat pâinile de prezentare/punere înainte. Acele pâini, care fuseseră deja luate dinaintea Domnului şi înlocuite cu altele proaspete, erau, de regulă, mâncate de preoţi. Totuşi, în acea împrejurare, David şi oamenii săi nu au fost condamnaţi pentru că au mâncat pâinile de prezentare (Leviticul 24:5-9; 1 Samuel 21:1-6). Iisus dă un alt exemplu: „N-aţi citit în Lege că în zilele de sabat preoţii profanează sabatul în templu şi rămân totuşi nevinovaţi?”. El se referă la faptul că preoţii taie animale pentru jertfă şi fac şi alte munci la templu chiar în ziua de sabat. Iisus continuă: „Dar vă spun că aici este unul mai mare decât templul” (Matei 12:5, 6; Numerele 28:9). Iisus foloseşte şi de această dată Scripturile pentru a-şi susţine ideea: „Dacă aţi fi înţeles ce înseamnă: „Îndurare vreau, nu jertfă”, nu i-aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi”. El încheie astfel: „Pentru că Fiul omului este Domn al sabatului”. Prin aceste cuvinte, Iisus face referire, probabil, și la viitoarea sa Domnie de O Mie de Ani, care va aduce pacea pe pământ (Matei 12:7, 8; Osea 6:6). Omenirea suferă de multă vreme sub sclavia apăsătoare a lui Satan, violenţa şi războaiele fiind larg răspândite. Cât de diferit vor sta lucrurile pe parcursul domniei lui Hristos, asemănătoare unui sabat, care va fi un timp de odihnă mult aşteptat!

32.Ce este permis să se facă în sabat?

MATEI 12:9-14; MARCU 3:1-6; LUCA 6:6-11;

·     IISUS VINDECĂ ÎN SABAT UN OM CU MÂNA USCATĂ:

 Este din nou sabat, iar Iisus se află într-o sinagogă, probabil în Galileea. Aici El vede un om cu mâna dreaptă uscată (Luca 6:6). Scribii şi fariseii îl urmăresc pe Iisus cu atenţie. De ce? Întrebarea pe care aceştia i-o adresează scoate la iveală adevăratele lor intenţii: „Este permis să vindeci în sabat?” (Matei 12:10). Conducătorii religioşi iudei cred că este permis să vindeci o persoană în sabat doar dacă viaţa ei este în pericol. De exemplu, ei susţin că în sabat nu este permis să fie pus la loc un os sau să fie bandajată o entorsă întrucât, în astfel de cazuri, viaţa unei persoane nu este în pericol. Evident, scribii şi fariseii nu pun această întrebare deoarece sunt sincer interesaţi de acest om care suferă, ci caută un pretext pentru a-l condamna pe Iisus. Însă Iisus le cunoaşte modul greşit de a gândi. El îşi dă seama că punctul lor de vedere referitor la ce reprezintă o încălcare a poruncii de a nu munci în sabat nu este rezonabil şi nici în armonie cu Scripturile (Exodul 20:8-10). Iisus a mai fost criticat în mod nejustificat pentru lucrările sale bune. Dar acum El se pregăteşte să-i înfrunte pe scribi şi pe farisei, spunându-i omului cu mâna uscată: „Ridică-te şi vino în mijloc!” (Marcu 3:3). Iisus se întoarce către scribi şi farisei şi le zice: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă în sabat, n-o apucă şi n-o scoate afară?” (Matei 12:11). Întrucât o oaie reprezintă o investiţie, ei nu ar lăsa-o în groapă până a doua zi. Dacă oaia ar muri, ei ar suferi o pierdere financiară. În plus, Biblia spune: „Cel drept are grijă de sufletul animalului său domestic” (Proverbele 12:10). Iisus continuă făcând o paralelă: „Cu cât deci este mai de preţ un om decât o oaie! De aceea este permis să faci bine în sabat” (Matei 12:12). Aşadar, Iisus nu ar încălca sabatul vindecându-l pe acest om. Conducătorii religioşi nu pot combate un raţionament atât de logic, care reflectă compasiune. Prin urmare, ei tac. Indignat, dar şi adânc mâhnit din cauza gândirii lor greşite, Iisus se uită în jur şi îi spune omului: „Întinde-ţi mâna!” (Matei 12:13). Omul îşi întinde mâna uscată şi este vindecat. Cât de mult se bucură el! Dar cum reacţionează cei care vor să-l prindă în capcană pe Iisus? În loc să se bucure că mâna omului a fost vindecată, fariseii pleacă şi încep imediat să uneltească împotriva lui Iisus „cu membrii partidului lui Irod, ca să-l omoare” (Marcu 3:6). Acest partid politic include, se pare, membri ai unui grup religios, numiţi saduchei. De obicei, între saduchei şi farisei există disensiuni, însă de această dată cele două grupuri se aliază împotriva lui Iisus.

 

33.Iisus împlineşte profeţia lui Isaia:

MATEI 12:15-21; MARCU 3:7-12;

·     MULŢIMI DE OAMENI SE STRÂNG ÎN JURUL LUI IISUS;

·     IISUS ÎMPLINEŞTE PROFEŢIA LUI ISAIA:

 Aflând că fariseii şi membrii partidului lui Irod plănuiesc să-l ucidă, Iisus se retrage împreună cu discipolii săi la Marea Galileii. La El se adună mari mulţimi de oameni din toate părţile: din Galileea, din oraşele de coastă Tir şi Sidon, din zona aflată la est de râul Iordan, din Ierusalim şi din Idumeea, situată mai departe, în sud. Iisus îi vindecă pe mulţi. De aceea, cei grav bolnavi nu mai aşteaptă ca Iisus să-i atingă pentru a-i vindeca, ci se înghesuie nerăbdători în jurul lui ca să-l atingă (Marcu 3:9, 10). Întrucât mulţimile sunt foarte mari, Iisus le spune discipolilor să-i ţină la îndemână o barcă mică. Astfel, El poate să se îndepărteze de ţărm pentru ca mulţimile să nu-l îmbulzească. În plus, îi poate învăţa pe oameni din barcă sau poate călători de-a lungul ţărmului pentru a-i ajuta şi pe alţii. Discipolul Matei consemnează că prin activitatea desfăşurată de Iisus se împlineşte „ce se spusese prin profetul Isaia” (Matei 12:17). Ce profeţie împlineşte Iisus? „Iată! Robul Meu pe care l-am ales, Alesul Meu, în care își găsește plăcerea sufletul Meu! Voi pune Duhul Meu peste El şi El va face neamurile să înţeleagă ce este dreptatea. El nu se va certa, nu va striga şi nimeni nu-i va auzi glasul pe drumurile mari. El nu va zdrobi trestia frântă şi nu va stinge fitilul care fumegă, până nu va face să triumfe dreptatea. Şi neamurile vor nădăjdui în numele Său.” (Matei 12:18-21; Isaia 42:1-4). Desigur, Iisus este Robul cel iubit, în care Dumnezeu-Tatălîși găsește plăcerea. El arată clar ce înseamnă adevărata dreptate, care este deformată de tradiţii religioase false. Aplicând în mod greşit Legea lui Dumnezeu, fariseii nici măcar nu-i vin în ajutor unui om bolnav dacă este zi de sabat. Iisus însă dezvăluie dreptatea divină şi demonstrează că Duhul lui Dumnezeu este peste El eliberându-i pe oameni de povara tradiţiilor omeneşti. Din acest motiv conducătorii religioşi vor să-l omoare. Ce mârşăvie! Care este semnificaţia cuvintelor: „El nu se va certa, nu va striga şi nimeni nu-i va auzi glasul pe drumurile mari”? Când îi vindecă pe oameni, Iisus le porunceşte acestora sau demonilor „să nu dezvăluie cine este” (Marcu 3:12). El nu vrea ca oamenii să afle cine este de la unii care mărturisesc despre El în mod zgomotos pe străzi sau prin intermediul unor veşti de senzaţie, transmise pe cale orală, care deseori sunt denaturate. De asemenea, Iisus le face cunoscut mesajul său mângâietor celor care, în sens figurat, sunt ca o trestie frântă, aplecată şi călcată în picioare, ca un fitil care fumegă, a cărui licărire abia se mai zăreşte. Iisus nu zdrobeşte trestia frântă şi nu stinge fitilul care fumegă, ci îi ridică cu tandreţe şi iubire pe cei umili. Într-adevăr, Iisus este cel în care neamurile pot nădăjdui!

 

34.Iisus alege doisprezece apostoli:

MARCU 3:13-19; LUCA 6:12-16;

·     CEI DOISPREZECE APOSTOLI:

 A trecut aproximativ un an şi jumătate de când Ioan Botezătorul le-a făcut cunoscut oamenilor că Iisus este Mielul lui Dumnezeu. Când Iisus şi-a început serviciul pământesc, câţiva bărbaţi sinceri, printre care Andrei, Simon Petru, Ioan, probabil Iacov (fratele lui Ioan), Filip şi Bartolomeu (cunoscut şi ca Natanael), au devenit discipolii săi. Cu timpul, mulţi alţii l-au urmat pe Hristos (Ioan 1:45-47). Acum Iisus este pregătit să-şi aleagă apostolii. Aceştia vor fi colaboratorii săi apropiaţi şi vor primi o instruire specială. Dar, înainte de a-i alege, Iisus merge pe un munte, poate unul situat în apropiere de Marea Galileii, nu departe de Capernaum. El se roagă toată noaptea, cerând, probabil, înţelepciune şi binecuvântarea Tatălui Ceresc. Când se face ziuă, Iisus îşi cheamă discipolii şi alege dintre ei doisprezece apostoli. Iisus îi alege pe cei şase menţionaţi la început, precum şi pe Matei, pe care l-a chemat în timp ce acesta se afla în locul unde se încasau impozite. Ceilalţi cinci sunt: Iuda (numit şi Tadeu şi „fiul lui Iacov”), Simon Canaanitul, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, şi Iuda Iscariot (Matei 10:2-4; Luca 6:16). Până acum, cei doisprezece au călătorit alături de Iisus şi El îi cunoaşte bine. Unii dintre ei îi sunt rude. Iacov şi fratele său, Ioan, sunt, se pare, veri primari ai lui Iisus. Se presupune că Alfeu a fost fratele lui Iosif, tatăl adoptiv al lui Iisus. Dacă aşa au stat lucrurile, atunci fiul lui Alfeu, apostolul Iacov, a fost vărul lui Iisus. Desigur, lui Iisus nu-i este greu să reţină numele apostolilor săi. Dar cum ni le putem aminti şi noi? Ne-ar putea fi de ajutor să reţinem că doi apostoli se numesc Simon, doi, Iacov şi doi, Iuda. Simon (Petru) are un frate numit Andrei, iar Iacov (fiul lui Zebedei) are un frate numit Ioan. Aceasta este o modalitate de a ne aminti numele a opt apostoli. Ceilalţi patru sunt: un încasator de impozite (Matei), un apostol care mai târziu a avut îndoieli (Toma), unul care a fost chemat în timp ce se afla sub un pom (Natanael) şi prietenul lui Natanael (Filip). Unsprezece apostoli sunt, ca şi Iisus, din Galileea. Natanael este din Cana. Filip, Petru şi Andrei sunt originari din Betsaida. Petru şi Andrei s-au mutat mai târziu în Capernaum, unde se pare că locuia şi Matei. Iacov şi Ioan locuiau tot în Capernaum sau în apropiere de acest oraş şi aveau o afacere cu peşte, desfăşurându-şi activităţile în împrejurimi. Se pare că Iuda Iscariot, care mai târziu l-a trădat pe Iisus, este singurul apostol originar din Iudeea.

 

35.Bine-cunoscuta Predică de pe munte:

MATEI 5:1-7:29; LUCA 6:17-49;

·     PREDICA DE PE MUNTE:

 Iisus este, cu siguranţă, obosit. Şi-a petrecut toată noaptea rugându-se, după care a ales 12 discipoli să-i fie apostoli. Acum este ziuă, dar Iisus încă are puterea şi dorinţa de a-i ajuta pe oameni. El face aceasta pe un munte din Galileea, probabil nu departe de Capernaum, centrul activităţii sale. Mulţimi de oameni au venit la Iisus din locuri îndepărtate. Unii au venit din sud, din Ierusalim şi din alte locuri din Iudeea, iar alţii, din oraşele de coastă Tir şi Sidon, situate în nord-vest. Ei au venit la Iisus „să-l audă şi să fie vindecaţi de bolile lor”. Şi exact acest lucru se întâmplă: Iisus „îi vindecă pe toţi”! El îi ajută şi pe „cei chinuiţi de spirite necurate”, persoane cărora îngerii răi ai lui Satan le provoacă mari suferinţe (Luca 6:17-19). Iisus găseşte apoi un loc neted pe munte, iar mulţimile se adună în jurul lui. Cei 12 apostoli şi alţi discipoli sunt aşezaţi, probabil, chiar lângă El. Toţi sunt nerăbdători să-l asculte pe învăţătorul care poate înfăptui astfel de miracole. Iisus ţine o predică ce le aduce foloase ascultătorilor săi. De atunci, aceasta a ajutat nenumărate persoane. Predica de pe munte ne poate ajuta şi pe noi, întrucât conţine adevăruri spirituale profunde expuse în mod simplu şi clar. Iisus face referire la situaţii obişnuite şi la lucruri cunoscute oamenilor. Astfel, învăţăturile sale pot fi înţelese de toţi cei care doresc să ducă o viaţă plăcută în ochii lui Dumnezeu. Ce idei din predica lui Iisus o fac atât de valoroasă?

CINE SUNT CEI CU ADEVĂRAT FERICIŢI?

 Toţi oamenii vor să fie fericiţi. De aceea, Iisus îşi începe predica arătând cine sunt cei cu adevărat fericiţi. Cuvintele lui Iisus le captează atenţia ascultătorilor săi. Însă probabil că unele lucruri spuse de El îi nedumeresc. Iisus zice: „Fericiţi sunt cei săraci cu duhul/(conştienţi de necesităţile lor spirituale - n.n. B.M.), căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiţi sunt cei cuprinşi de jale, căci ei vor fi mângâiaţi! . . . Fericiţi sunt cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi săturaţi! . . . Fericiţi sunt cei persecutaţi pentru dreptate, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiţi sunteţi voi când oamenii vă batjocoresc şi vă persecută . . . din cauza Mea! Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie!” (Matei 5:3-12). Ce înseamnă a fi fericit în accepţiunea lui Iisus? Când îi descrie pe cei fericiţi, El nu se referă la cei care sunt veseli pentru că se distrează. Adevărata fericire este mai profundă. Ea presupune un sentiment de mulţumire autentică, de satisfacţie şi de împlinire. Iisus spune că oamenii cu adevărat fericiţi sunt cei care înţeleg că au necesităţi spirituale, care sunt întristaţi din cauza stării lor păcătoase şi care ajung să-l cunoască pe Dumnezeu şi să-i slujească. Chiar dacă sunt urâţi sau persecutaţi pentru că înfăptuiesc voinţa lui Dumnezeu, ei sunt fericiţi, deoarece ştiu că îi sunt plăcuţi Lui şi că vor fi răsplătiţi de El cu viaţă veşnică. Mulţi cred că o persoană este fericită dacă este bogată şi îşi satisface plăcerile. Iisus însă nu susţine acelaşi lucru. Realizând contraste care îi pun, probabil, pe mulţi dintre ascultătorii săi pe gânduri, El spune: „Vai de voi, bogaţilor, pentru că vă primiţi din plin mângâierea! Vai de voi, care acum sunteţi sătui, pentru că vă va fi foame! Vai de voi, care acum râdeţi, pentru că veţi jeli şi veţi plânge! Vai, când toţi oamenii vă vorbesc de bine, fiindcă la fel le făceau strămoşii lor profeţilor falşi!” (Luca 6:24-26). De ce este vai de cei care au bogăţii, care râd şi care sunt lăudaţi de alţii? Când cineva pune preţ pe aceste lucruri poate ajunge să neglijeze închinarea adusă lui Dumnezeu şi deci să nu fie cu adevărat fericit. Iisus nu vrea să spună că a fi sărac sau flămând face în sine pe cineva fericit. Însă, deseori, persoanele defavorizate sunt receptive la învăţăturile lui Iisus şi cunosc adevărata fericire. Referindu-se la discipolii săi, Iisus spune: „Voi sunteţi sarea pământului” (Matei 5:13). Desigur, Iisus foloseşte aici un limbaj figurat. Sarea este un conservant. Astfel, lângă altarul de la templul lui Dumnezeu se află o cantitate mare de sare, folosită la sărarea jertfelor. De asemenea, sarea simbolizează o stare în care nu există degradare sau decădere morală (Leviticul 2:13; Ezechiel 43:23, 24). Discipolii lui Iisus sunt „sarea pământului” în sensul că au o influenţă benefică asupra oamenilor, ajutându-i să evite degradarea spirituală şi morală. Într-adevăr, mesajul lor le va aduce viață veșnică celor care-l ascultă. Iisus le spune discipolilor săi şi următoarele cuvinte: „Voi sunteţi lumina lumii”. O lampă nu este pusă sub baniţă, ci pe lampadar, de unde poate lumina. Prin urmare, Iisus îşi îndeamnă discipolii: „Tot aşa să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16).

NORME ÎNALTE PENTRU CONTINUATORII SĂI:

 Conducătorii religioşi iudei îl consideră pe Iisus un călcător al Legii lui Dumnezeu şi nu cu mult timp în urmă au plănuit să-l omoare. Aşa că Iisus spune deschis: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. N-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc” (Matei 5:17). Da, Iisus are un respect deosebit pentru Legea lui Dumnezeu şi îi îndeamnă şi pe alţii să aibă respect faţă de aceasta. De fapt, El spune: „Cine încalcă una din cele mai mici dintre aceste porunci şi îi învaţă pe oameni să facă la fel va fi numit „cel mai puţin demn” de Împărăția Cerurilor”. Iisus vrea să spună că o astfel de persoană nu va intra în Împărăție. El continuă: „Dar cel ce le împlineşte şi le predă altora va fi numit „demn” de Împărăția Cerurilor” (Matei 5:19). Iisus condamnă chiar şi atitudinile care pot determina pe cineva să încalce Legea lui Dumnezeu. După ce menţionează că Legea spune „Să nu ucizi”, Iisus adaugă: „Cine ţine mânie pe fratele său va da socoteală înaintea tribunalului” (Matei 5:21, 22). A ţine mânie pe cineva este o chestiune gravă, putând să ducă chiar la crimă. Astfel, Iisus arată cât de important este ca o persoană să facă pace: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă. Fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei întoarce, oferă-ţi darul” (Matei 5:23, 24). O altă poruncă din Lege condamnă adulterul. Iisus spune: „Aţi auzit că s-a zis: „Să nu comiţi adulter”. Dar Eu vă spun că cine priveşte insistent o femeie în aşa fel încât s-o poftească a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Matei 5:27, 28). Iisus nu se referă în acest caz doar la un gând imoral trecător, ci subliniază cât de grav este „să priveşti insistent” pe cineva. Aceasta stârneşte adesea dorinţe pătimaşe, iar, când se iveşte ocazia, astfel de dorinţe pot duce la adulter. Dar ce ar trebui să facă o persoană ca să nu ajungă în această situaţie? Poate fi necesar să ia măsuri drastice. Iisus spune: „Dacă ochiul tău drept te face să te poticneşti, scoate-l şi aruncă-l de la tine. . . . Iar, dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti, tai-o şi arunc-o de la tine” (Matei 5:29, 30). Unii oameni au renunţat de bunăvoie la o parte bolnavă a corpului pentru a-şi salva viaţa. Este lesne de înţeles de ce Iisus spune că este şi mai important să aruncăm, figurativ vorbind, orice lucru, chiar şi ceva preţios, cum ar fi un ochi sau o mână, pentru a evita gândirea imorală şi faptele la care duce aceasta. Iisus explică: „Îţi este de mai mare folos să-ţi pierzi un mădular decât să-ţi ajungă tot corpul în Gheenă”. Gheena era un loc în afara zidurilor Ierusalimului unde se ardeau gunoaie. Aceasta simbolizează perfect chinurile eterne ale Iadului. Iisus ne dă sfaturi şi cu privire la modul în care trebuie să ne comportăm cu cei ce ne fac rău şi ne insultă. „Nu vă împotriviţi celui ce este rău”, spune El, „ci, dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt” (Matei 5:39). Aceasta nu înseamnă că o persoană nu se poate apăra sau nu-şi poate apăra familia în caz de pericol. Iisus face referire la o palmă care nu este dată cu scopul de a răni grav sau de a omorî pe cineva, ci cu scopul de a insulta. Cu alte cuvinte, dacă cineva încearcă să provoace o ceartă sau o dispută, fie dându-ne o palmă, fie adresându-ne cuvinte jignitoare, nu trebuie să răspundem cu aceeaşi monedă. Acest sfat este în armonie cu porunca lui Dumnezeu de a ne iubi semenii. Prin urmare, Iisus îi îndeamnă pe ascultătorii săi: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută”. El spune şi de ce să facem aceasta: „Ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri, căci El face să răsară soarele său şi peste cei răi, şi peste cei buni” (Matei 5:44, 45). Iisus rezumă această parte a predicii sale astfel: „Voi să fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru ceresc este perfect” (Matei 5:48). Fireşte, El nu vrea să spună că putem fi perfecţi în sens absolut. Însă, dacă îl imităm pe Dumnezeu, putem să-i iubim chiar şi pe duşmanii noştri. Aceeaşi idee este exprimată în cuvintele: „Continuaţi să fiţi îndurători, aşa cum şi Tatăl vostru este îndurător” (Luca 6:36).

 

RUGĂCIUNEA ŞI ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU:

 În continuare, Iisus îşi îndeamnă ascultătorii: „Aveţi mare grijă să nu vă arătaţi dreptatea în faţa oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei”. Iisus condamnă ipocrizia celor care îşi etalează devoţiunea adăugând: „Când faci daruri de îndurare, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac ipocriţii” (Matei 6:1, 2). Este mai bine ca o persoană să facă daruri de îndurare/(milostenii - n.n. - B.M.) în particular. Apoi Iisus spune: „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca ipocriţii, căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile drumurilor mari, ca să fie văzuţi de oameni”. Iisus dă următorul îndemn: „Când te rogi, intră în camera ta şi, după ce închizi uşa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns” (Matei 6:5, 6). Iisus nu condamnă toate rugăciunile publice, întrucât şi El a făcut astfel de rugăciuni. El dezaprobă rugăciunile spuse cu scopul de a impresiona şi de a primi laude. Iisus îi sfătuieşte pe cei din mulţime: „Când vă rugaţi, să nu spuneţi aceleaşi lucruri la nesfârşit, cum fac oamenii naţiunilor” (Matei 6:7). El nu vrea să spună că este greşit să ne rugăm de mai multe ori pentru acelaşi lucru. Iisus dezaprobă repetarea „la nesfârşit” a unor fraze memorate, rugăciunile învăţate pe de rost. Apoi El îi învaţă cum să se roage. Rugăciunea sa model include şapte cereri. Primele trei recunosc dreptul lui Dumnezeu de a guverna şi menţionează scopurile sale - sfinţirea numelui său, venirea Împărăției şi îndeplinirea voinţei sale. Numai după ce ne rugăm pentru aceste lucruri ar trebui să-i adresăm cereri personale pentru hrana zilnică şi pentru iertarea păcatelor, precum şi să-i cerem să nu fim ispitiţi peste ceea ce putem îndura şi să fim eliberaţi de cel rău. Cât de importante ar trebui să fie lucrurile materiale pentru noi? Iisus îşi îndeamnă auditoriul: „Nu vă mai strângeţi comori pe pământ, unde rod molia şi rugina şi unde sparg şi fură hoţii!”. Cuvintele lui Iisus sunt logice. Comorile propriu-zise pot fi pierdute. În plus, faptul de a le avea nu ne face cu nimic mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Iisus spune în continuare: „Strângeţi-vă comori în cer”. Putem face aceasta punând închinarea adusă lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă. Nimeni nu ne poate lua relaţia bună cu Dumnezeu sau răsplata vieţii veşnice. Cât de adevărate sunt cuvintele lui Iisus: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”! (Matei 6:19-21). Pentru a sublinia această idee, Iisus face următoarea ilustrare: „Lampa corpului este ochiul. Dacă ochiul tău este simplu, tot corpul tău va fi luminos, dar, dacă ochiul tău este rău, tot corpul tău va fi întunecos” (Matei 6:22, 23). Când funcţionează corespunzător, ochiul nostru figurativ este asemenea unei lămpi pentru corp. Dar, pentru a fi o astfel de lampă, ochiul trebuie să fie concentrat asupra unui singur lucru. În caz contrar, am putea să ne formăm o scară de valori greşită. Dacă ne concentrăm asupra lucrurilor materiale în loc să-i slujim lui Dumnezeu, „tot corpul nostru va fi întunecos”, ajungând, probabil, să facem lucruri greşite. Iisus dă apoi un exemplu sugestiv: „Nimeni nu poate fi sclav la doi stăpâni, căci fie îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, fie se va alipi de unul şi îl va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi fi sclavi ai lui Dumnezeu şi ai Bogăţiei” (Matei 6:24). Poate că unii dintre cei care îl ascultă pe Iisus se îngrijorează cu privire la necesităţile lor materiale. De aceea, El îi asigură că n-au motive de îngrijorare dacă pun închinarea la Dumnezeu pe primul loc. „Uitaţi-vă atent la păsările cerului, fiindcă ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng în hambare. Totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte.” (Matei 6:26). Referindu-se la crinii pe care ascultătorii lui Iisus îi pot vedea pe munte, El afirmă că „nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei”. Concluzia? „Dacă aşa îmbracă Dumnezeu plantele câmpului, care astăzi sunt şi mâine se aruncă în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu atât mai mult pe voi?” (Matei 6:29, 30). De aceea, Iisus dă următorul îndemn: „Nu vă îngrijoraţi . . . niciodată, zicând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? . . . Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Căutaţi mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate” (Matei 6:31-33).

 

CUM PUTEM UMBLA PE CALEA VIEŢII?

 Apostolii şi alţi oameni sinceri vor să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu, dar acest lucru nu este uşor în situaţia lor. De exemplu, mulţi farisei sunt critici, judecându-i aspru pe alţii. Prin urmare, Iisus îşi îndeamnă auditoriul: „Nu mai judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi” (Matei 7:1, 2). Este periculos pentru un iudeu să se lase condus de fariseii exagerat de critici, aşa cum reiese din ilustrarea lui Iisus: „Poate un orb să-l călăuzească pe alt orb? Nu vor cădea amândoi într-o groapă?”. Atunci cum ar trebui să-i privească ascultătorii lui Iisus pe alţii? Nu cu o atitudine critică, pentru că aceasta ar fi o greşeală gravă. El întreabă: „Cum poţi să-i zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, când tu nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Luca 6:39-42). Aceasta nu înseamnă că discipolii nu pot să-şi formeze păreri cu privire la alţii. „Nu daţi câinilor ce este sfânt şi nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor”, îi sfătuieşte Iisus (Matei 7:6). Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt preţioase, asemenea unor perle. Dar, dacă unii nu au discernământ şi nu apreciază aceste adevăruri preţioase, discipolii lui Iisus trebuie să-i lase şi să caute persoane receptive. Iisus accentuează necesitatea de a persevera în rugăciune spunând: „Cereţi şi vi se va da”. Următoarele cuvinte ale lui Iisus subliniază că Dumnezeu este gata să ne răspundă la rugăciuni: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă fiul său îi cere o pâine, îi dă o piatră? . . . Dacă voi, deşi sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!” (Matei 7:7-11). Apoi Iisus enunţă o normă de conduită care a devenit foarte cunoscută: „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel”. Cu toţii ar trebui să aplicăm acest îndemn în relaţiile noastre cu alţii. Însă ne-ar putea fi greu să procedăm aşa, după cum reiese din cuvintele lui Iisus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă şi spaţioasă este calea care duce la distrugere şi mulţi sunt cei ce intră pe ea, în timp ce strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc” (Matei 7:12-14). Întrucât există persoane care ar putea încerca să-i facă pe discipoli să devieze de la calea care duce la viaţă, Iisus îi avertizează: „Păziţi-vă de profeţii falşi, care vin la voi în haine de oi, dar care pe dinăuntru sunt lupi prădători!” (Matei 7:15). Iisus spune că pomii buni şi pomii răi se recunosc după roade. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul oamenilor. Prin urmare, putem să-i recunoaştem pe profeţii falşi după învăţăturile şi acţiunile lor. Iisus arată deci că nu doar ceea ce spune cineva îl califică drept discipol al Său, ci şi ceea ce face. Despre cei care susţin că Iisus este Domnul lor, dar care nu fac voinţa lui Dumnezeu, El spune: „Le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!” (Matei 7:23). În încheierea predicii sale, Iisus declară: „Cine aude aceste cuvinte ale Mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă” (Matei 7:24, 25). Casa nu s-a prăbuşit deoarece bărbatul „a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă” (Luca 6:48). Prin urmare, nu este suficient să auzim cuvintele lui Iisus. Trebuie să ne străduim „să le punem în practică”. Însă ce se poate spune despre cel care „aude aceste cuvinte”, dar „nu le pune în practică”? El „se va asemăna cu un bărbat nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip” (Matei 7:26). Din cauza ploii, a inundaţiilor şi a vânturilor, o astfel de casă s-ar putea prăbuşi. Mulţimile sunt uluite de modul de predicare al lui Iisus. Spre deosebire de conducătorii religioşi iudei, El face aceasta ca unul cu autoritate. Probabil că mulţi dintre cei care l-au ascultat devin discipoli ai Săi.

 

IISUS A FOLOSIT REPETIŢIA ÎN PREDICARE:

 Uneori, Iisus a repetat anumite învăţături importante. De exemplu, în Predica de pe munte, El i-a învăţat pe ascultătorii Săi cum să se roage şi i-a ajutat să aibă un punct de vedere echilibrat cu privire la lucrurile materiale (Matei 6:9-13, 25-34). După aproximativ un an şi jumătate, Iisus a amintit din nou acele învăţături (Luca 11:1-4; 12:22-31). Prin repetiţie, nu doar cei care nu au auzit Predica de pe munte au putut trage foloase, ci şi discipolii Săi, care şi-au fixat în minte ideile principale.

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a opta)

36.Un centurion dă dovadă de o mare credinţă:

MATEI 8:5-13 LUCA 7:1-10;

·   SCLAVUL UNUI OFIŢER ESTE VINDECAT;

·   CEI CARE AU CREDINŢĂ VOR FI BINECUVÂNTAŢI:

 După ce ţine Predica de pe munte, Iisus merge la Capernaum. Aici vin la el nişte bătrâni ai iudeilor, trimişi de un om care provine dintr-un alt mediu. El este centurion, un ofiţer în armata romană. Servitorul ofiţerului, la care acesta ţine foarte mult, este grav bolnav, fiind pe moarte. Deşi este un om dintre neamuri, centurionul îi cere lui Iisus ajutorul. Bătrânii iudeilor îi spun lui Iisus că servitorul acestui bărbat „zace în casă paralizat şi se chinuieşte cumplit”, având probabil dureri mari (Matei 8:6). Ei îl roagă pe Iisus să îndeplinească cererea centurionului, spunându-i: „Merită să-l ajuţi, pentru că iubeşte neamul nostru şi ne-a zidit sinagoga” (Luca 7:4, 5). Iisus pleacă imediat împreună cu bătrânii spre casa ofiţerului. Când sunt aproape de casă, centurionul trimite nişte prieteni să-i spună lui Iisus: „Domnule, nu te mai deranja, fiindcă nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu. De aceea nu m-am considerat demn să vin la tine” (Luca 7:6, 7). Câtă umilinţă din partea unui bărbat care obişnuieşte să dea ordine! Cuvintele sale arată şi cât de diferit este el de romani, care îşi tratează sclavii cu cruzime (Matei 8:9). Fără îndoială, centurionul ştie că iudeii evită compania celor din alte neamuri  (Faptele 10:28). Probabil acesta este motivul pentru care ofiţerul îşi trimite prietenii să-l roage pe Iisus: „Spune un cuvânt şi slujitorul meu se va vindeca” (Luca 7:7). Când aude aceasta, Iisus se miră: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare” (Luca 7:9). Întorcându-se la casa centurionului, prietenii săi constată că sclavul care a fost grav bolnav este acum sănătos. După ce îl vindecă pe slujitorul centurionului, Iisus se foloseşte de ocazie pentru a arăta că oamenii din neamuri care au credinţă vor fi binecuvântaţi. El spune: „Vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi se vor întinde la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăția cerurilor”. Însă despre iudeii cărora le lipseşte credinţa, Iisus spune că „vor fi aruncaţi în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8:11, 12). Astfel, iudeii care nu acceptă privilegiul acordat mai întâi lor de a face parte din împărăție alături de Hristos vor fi respinşi, pănă în vremea sfârșitului (vezi comentariul - „Apocalipsa” - Chemarea la transcendență!”).  Dar oamenii din neamuri vor fi invitaţi să se întindă la masa lui, cu alte cuvinte, vor putea intra în „împărăția cerurilor”.

37. Iisus îl învie pe fiul unei văduve:

LUCA 7:11-17;

·   IISUS FACE O ÎNVIERE ÎN NAIN:

 La scurt timp după ce îl vindecă pe sclavul ofiţerului, Iisus părăseşte Capernaumul şi merge la Nain, un oraş situat la peste 30 de kilometri spre sud-vest. Este însoţit de discipolii săi şi de o mare mulţime. Probabil că ei ajung la intrarea în Nain către seară. Aici întâlnesc un cortegiu funerar, alcătuit din mulţi evrei. Trupul neînsufleţit al unui tânăr este dus în afara oraşului pentru a fi îngropat. Mama tânărului este cea mai îndurerată. Ea este văduvă, iar acum singurul ei copil s-a stins. Când i-a murit soţul, cel puţin i-a fost alături fiul ei iubit. Cât de strânsă trebuie să fi fost relaţia dintre ea şi fiul ei, în care îşi pusese toată nădejdea! Însă nici el nu mai este. Cine îi va sta alături şi cine îi va fi sprijin de acum înainte? Văzând-o pe această femeie, Iisus este mişcat de durerea ei sfâşietoare şi de situaţia nefericită în care se află. Cu tandreţe şi totuşi cu o siguranţă care insuflă încredere, El îi spune: „Nu mai plânge!”. Însă Iisus face mai mult. Se apropie şi atinge năsălia pe care este purtat trupul neînsufleţit (Luca 7:13, 14). Atitudinea sa şi acţiunile sale îi fac pe cei din cortegiul funerar să se oprească imediat. Probabil că mulţi se întreabă ce vrea să spună Iisus şi ce intenţionează să facă. Dar ce gândesc cei care îl însoţesc pe Iisus şi care l-au văzut făcând lucrări extraordinare şi vindecând multe boli? Se pare că ei nu l-au văzut pe Iisus înviind pe cineva. Este adevărat că în trecut au avut loc învieri, dar poate şi Iisus să învie oameni? (1 Regi 17:17-23; 2 Regi 4:32-37) El porunceşte: „Tinere, îţi zic: Scoală-te!” (Luca 7:14). Şi aşa se întâmplă. Tânărul se ridică în capul oaselor şi începe să vorbească. Iisus i-l dă mamei lui, care este uluită, dar nespus de fericită. Acum nu mai este singură. Când oamenii văd că tânărul trăieşte, îl laudă pe Dumnezeu, Cel care dă viaţă. Unii spun: „Un mare profet s-a ridicat între noi”. Alţii înţeleg semnificaţia acestui miracol extraordinar şi zic: „Dumnezeu şi-a îndreptat atenţia spre poporul său” (Luca 7:16). Vestea despre miracol se răspândeşte repede în ţinutul din jur şi, probabil, şi în Nazaret, oraşul unde a crescut Iisus, aflat la aproximativ zece kilometri depărtare. Chiar şi în sud, în Iudeea, oamenii aud despre învierea făcută de Iisus. Ioan Botezătorul se află încă în închisoare şi este foarte interesat de lucrările pe care Iisus are puterea să le facă. Cum reacţionează el când discipolii săi îi spun despre aceste miracole?

38. Ioan vrea să afle ce are de spus Iisus despre sine:

MATEI 11:2-15 LUCA 7:18-30:

·   IOAN BOTEZĂTORUL VREA SĂ ŞTIE MAI MULTE DESPRE ROLUL LUI IISUS;

·   IISUS ÎL LAUDĂ PE IOAN:

 Ioan Botezătorul este în închisoare de aproximativ un an. Totuşi, el află despre miracolele înfăptuite de Iisus. Să ne gândim ce simte Ioan când discipolii săi îi spun că Iisus l-a înviat pe fiul văduvei din Nain. Însă el vrea să afle direct de la Iisus ce semnificaţie au toate acestea. Prin urmare, Ioan îi trimite pe doi dintre discipolii săi să-l întrebe pe Iisus: „Tu eşti Cel care trebuia să vină sau trebuie să aşteptăm pe altul?” (Luca 7:19). Dar poate că nu ne-am fi aşteptat ca Ioan să pună o astfel de întrebare. Ioan este un bărbat fidel care, în urmă cu aproape doi ani, când l-a botezat pe Iisus, a văzut Duhul Sfânt coborând peste El şi a auzit vocea lui Dumnezeu-Tatăl. Nu avem niciun motiv să ne gândim că, credinţa lui Ioan a slăbit. Dacă ar fi aşa, Iisus nu ar vorbi în termeni apreciativi despre Ioan, cum o face cu această ocazie. Însă, dacă nu are îndoieli, de ce îi pune Ioan lui Iisus această întrebare? Poate că vrea pur şi simplu ca Iisus însuşi să-i confirme că este Mesia. Aceasta l-ar întări în timp ce se află în închisoare. Dar se pare că el îi pune lui Iisus această întrebare şi dintr-un alt motiv. Ioan cunoaşte profeţiile biblice care arată că Unsul lui Dumnezeu va fi împărat şi eliberator. Totuşi, el este încă întemniţat, deşi Iisus a fost botezat cu multe luni în urmă. Aşadar, Ioan întreabă dacă trebuie să vină altcineva, un succesor al lui Iisus, ca să zicem aşa, care va împlini profeţiile ce mai trebuiau să fie împlinite referitoare la ce va realiza Mesia. În loc să le spună discipolilor lui Ioan: „Bineînţeles că eu sunt Cel care trebuie să vină”, Iisus dovedeşte că are sprijinul lui Dumnezeu vindecând mulţi oameni de tot felul de boli. Apoi le spune discipolilor: „Duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan ce auziţi şi vedeţi: Orbii văd din nou şi ologii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, iar morţii sunt înviați şi săracilor li se anunţă vestea bună/evanghelia” (Matei 11:4, 5). Întrebarea lui Ioan ar putea sugera că el se aşteaptă ca Iisus să facă mai mult decât face, poate chiar să-l elibereze din închisoare. Iisus însă îi spune să nu se aştepte la mai mult decât la miracolele pe care le înfăptuieşte. După ce discipolii lui Ioan pleacă, Iisus declară înaintea mulţimii că Ioan nu este un simplu profet. El este mesagerul Domnului prezis în Maleahi 3:1. De asemenea, el este profetul Ilie despre care se vorbeşte în Maleahi 4:5, 6. Iisus explică: „Adevărat vă spun că printre cei născuţi din femei nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul, dar cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11:11). Spunând că cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât Ioan, Iisus arată, de fapt, că, Ioan face parte din Epoca Legii, pe care o încheia, în timp ce, credincioșii în Iisus vor face parte din Epoca Harului, și, de aceea, sunt, într-un fel mai mari decât Ioan Botezătorul! Ioan a pregătit calea pentru Iisus, dar a murit înainte ca Hristos să le ofere oamenilor posibilitatea de mântuire prin credința în jertfa sa de pe cruce (Evrei 10:19, 20). Însă Ioan a fost un profet fidel al lui Dumnezeu şi va fi un slujitor important în împărăția cerurilor, ca și în Mileniu, și, apoi, în „Cerul nou și pământul nou”!.

 

39. Este vai de o generaţie nereceptivă/necredincioasă:

MATEI 11:16-30 LUCA 7:31-35;

·   IISUS MUSTRĂ ANUMITE ORAŞE;

·   EL LE ADUCE OAMENILOR ÎNVIORARE:

 Iisus are o consideraţie deosebită pentru Ioan Botezătorul. Dar cum este privit Ioan de majoritatea oamenilor? „Această generaţie”, declară Iisus, „se aseamănă cu nişte copilaşi care stau în pieţe şi strigă la tovarăşii lor de joacă, zicând: V-am cântat din flaut, dar n-aţi dansat, ne-am jelit, dar nu v-aţi bătut în piept de durere.” (Matei 11:16, 17). Ce vrea să spună Iisus? El clarifică ideea zicând: „Ioan a venit fără să mănânce şi fără să bea, totuşi oamenii zic: Are demon! Fiul omului a venit mâncând şi bând, însă oamenii zic: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al încasatorilor de impozite şi al păcătoşilor!” (Matei 11:18, 19). Ioan a dus o viaţă simplă ca nazireu, chiar abţinându-se de la vin, şi totuşi această generaţie spune despre el că este demonizat (Numerele 6:2, 3; Luca 1:15). Iisus, în schimb, trăieşte la fel ca ceilalţi oameni. El mănâncă şi bea cu moderaţie, însă este acuzat că face excese. Oamenii par imposibil de mulţumit. Iisus aseamănă această generaţie cu nişte copilaşi din pieţe care refuză să danseze când alţi copii le cântă din flaut sau să plângă când alţii se jelesc. „Totuşi, înţelepciunea este dovedită dreaptă de lucrările ei”, spune Iisus (Matei 11:16, 19). Da, lucrările lui Ioan şi ale lui Iisus dovedesc că acuzaţiile aduse împotriva lor sunt neîntemeiate. După ce cataloghează această generaţie ca nereceptivă, Iisus mustră oraşele Corazin, Betsaida şi Capernaum, unde a înfăptuit lucrări extraordinare. Dacă ar fi făcut astfel de lucrări în oraşele feniciene Tir şi Sidon, spune Iisus, locuitorii acestora s-ar fi căit. Chiar şi în Capernaum, oraşul în care s-a stabilit o vreme, majoritatea oamenilor nu au reacţionat favorabil la lucrarea sa. Iisus afirmă despre acest oraş: „Va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei în Ziua Judecăţii decât pentru tine” (Matei 11:24). Apoi Iisus îl laudă pe Tatăl Său deoarece ascunde adevăruri spirituale preţioase „de înţelepţi şi de învăţaţi”, dar le dezvăluie celor umili, care sunt asemenea copilaşilor (Matei 11:25). Iisus le face acestora o invitaţie deosebită: „Veniţi la mine, voi, toţi care trudiţi şi sunteţi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă! Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci Eu sunt blând şi am o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare/odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este plăcut şi sarcina Mea, uşoară” (Matei 11:28-30). Cum le aduce Ipsus înviorare oamenilor? Conducătorii religioşi i-au împovărat pe oameni făcându-i sclavii unor tradiţii, cum sunt regulile extrem de rigide referitoare la sabat. Dar Iisus îi înviorează învăţându-i adevărul care provine de la Dumnezeu-Tatăl şi care nu este corupt de acele tradiţii. De asemenea, Iisus le aduce înviorare/odihnă celor asupriţi de conducătorii politici şi celor care se simt zdrobiţi de povara propriilor păcate. Iisus le dezvăluie acestora ce trebuie să facă pentru a fi iertaţi şi pentru a fi în pace cu Dumnezeu. Toţi cei ce acceptă jugul plăcut al lui Iisus i se pot dedica lui Dumnezeu şi-i pot sluji Tatălui nostru ceresc, care manifestă compasiune şi îndurare. Acest lucru nu este împovărător, întrucât poruncile lui Dumnezeu nu sunt deloc grele (1 Ioan 5:3).

 

40. O lecţie despre iertare:

LUCA 7:36-50;

·   O FEMEIE PĂCĂTOASĂ TOARNĂ ULEI PE PICIOARELE LUI IISUS;

·  IISUS ÎŞI ÎNVAŢĂ ASCULTĂTORII CE ESTE IERTAREA FĂCÂND O ILUSTRARE DESPRE DATORNICI.

 Oamenii reacţionează la ceea ce spune şi face Iisus în funcţie de ce este în inima lor. Aceasta reiese dintr-o întâmplare petrecută într-o casă din Galileea. Un fariseu pe nume Simon îl invită pe Iisus la masă, poate pentru a-l cunoaşte mai bine pe cel care face lucrări atât de impresionante. Considerând, probabil, că aceasta este o ocazie bună de a le predica celor prezenţi, Iisus acceptă invitaţia, aşa cum a acceptat şi alte invitaţii de a lua masa cu încasatori de impozite şi cu păcătoşi. Însă faţă de Iisus gazda nu arată aceeaşi ospitalitate pe care ar arăta-o în mod obişnuit faţă de un oaspete. Unei persoane care purta sandale pe drumurile pline de praf ale Palestinei i se încălzeau şi i se murdăreau picioarele; de aceea, a-i spăla unui musafir picioarele cu apă rece era un gest de ospitalitate din partea gazdei. Dar lui Iisus nu-i sunt spălate picioarele. Nici nu i se dă o sărutare de bun venit, aşa cum se obişnuieşte. Un alt obicei era să se toarne ulei pe părul oaspetelui în semn de amabilitate şi ospitalitate. Însă lui Iisus nu i se face nici acest lucru. Aşadar, este El în realitate bine primit? Invitaţii se întind la masă şi încep să ia prânzul. În timp ce ei mănâncă, o femeie care n-a fost invitată intră în cameră fără să atragă atenţia. Ea este „cunoscută în oraş ca păcătoasă” (Luca 7:37). Toţi oamenii sunt păcătoşi, întrucât se nasc imperfecţi. Dar se pare că această femeie duce o viaţă imorală, fiind probabil prostituată. Poate că ea a auzit învăţăturile lui Iisus, inclusiv invitaţia făcută celor trudiţi şi împovăraţi de a veni la El pentru a găsi înviorare (Matei 11:28, 29). Fiind, probabil, impresionată de învăţăturile şi lucrările lui Iisus, ea vine la El. Femeia se apropie de Iisus, care stă întins la masă, şi îngenunchează la picioarele Lui. Lacrimile îi curg, udându-i lui Iisus picioarele. Ea le şterge cu părul ei, le sărută cu tandreţe şi toarnă pe ele din uleiul parfumat pe care l-a adus. Simon priveşte în mod dezaprobator, spunând în sinea lui: „Dacă omul acesta ar fi profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care îl atinge, că este o păcătoasă” (Luca 7:39). Cunoscându-i gândurile, Iisus îi zice: „Simon, am ceva să-ţi spun”. El îi răspunde: „Spune, învăţătorule!”. Atunci Iisus face o ilustrare: „Doi oameni îi erau datori unui om care îi împrumutase: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Cum nu aveau de unde să plătească, i-a iertat cu mărinimie pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?”. Simon îi răspunde lui Iisus, poate cu indiferenţă: „Cred că acela căruia i-a iertat cu mărinimie mai mult” (Luca 7:40-43). Acesta este răspunsul pe care-l aşteaptă Iisus. Apoi, uitându-se la femeie, îi spune lui Simon: „Vezi tu femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta şi tu nu Mi-ai dat apă pentru picioare. Dar această femeie Mi-a udat picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul ei. Tu nu Mi-ai dat o sărutare, dar această femeie n-a încetat să-Mi sărute picioarele cu tandreţe din ceasul în care am intrat. Tu nu Mi-ai uns capul cu ulei, dar această femeie Mi-a uns picioarele cu ulei parfumat”. Iisus a putut să vadă că femeia se căieşte sincer de viaţa imorală pe care o ducea. El concluzionează: „Îţi spun că păcatele ei, deşi sunt multe, sunt iertate, pentru că a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin” (Luca 7:44-47). Iisus nu scuză imoralitatea. El manifestă înţelegere şi compasiune faţă de cei care comit păcate grave, dar care dovedesc apoi că se căiesc şi vin la Hristos pentru a găsi înviorare. Şi cât de înviorată se simte această femeie când Iisus îi spune: „Păcatele îţi sunt iertate … Credinţa ta te-a salvat/mântuit. Du-te în pace!” (Luca 7:48, 50).

41. Cu puterea cui face Iisus miracole?

MATEI 12:22-32 MARCU 3:19-30 LUCA 8:1-3;

·   IISUS ÎŞI ÎNCEPE A DOUA CĂLĂTORIE DE PREDICARE;

  .EL SCOATE DEMONI ŞI AVERTIZEAZĂ CU PRIVIRE LA PĂCATUL DE NEIERTAT:

 La scurt timp după ce a vorbit despre iertare în casa fariseului Simon, Iisus începe o altă călătorie de predicare/propovăduire în Galileea. Este al doilea an de serviciu pământesc al Său. Iisus nu călătoreşte singur, cu El fiind cei 12 apostoli şi câteva femei pe care le-a vindecat „de spirite rele şi de boli” (Luca 8:2). Printre ele se află Maria Magdalena, Suzana şi Ioana, al cărei soţ este funcţionar al regelui Irod Antipa. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni aud de Iisus, activitatea sa devine tot mai controversată. Acest lucru este evident când un bărbat posedat, orb şi mut este adus la Iisus, iar El îl vindecă. Acum omul nu mai este stăpânit de demoni şi poate să vadă şi să vorbească. Oamenii sunt de-a dreptul uluiţi şi spun despre Iisus: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?” (Matei 12:23).

Mulţimile adunate în jurul casei unde stă Iisus sunt atât de numeroase, încât El şi discipolii săi nici măcar nu pot lua masa. Însă nu toţi cred că Iisus este „Fiul lui David”, cel promis. Unii scribi şi farisei au venit tocmai de la Ierusalim, dar nu ca să înveţe de la Iisus sau ca să-L susţină. Ei le spun oamenilor că Iisus „îl are pe Beelzebub” şi că face miracole „cu ajutorul conducătorului demonilor” (Marcu 3:22). Când rudele lui Iisus află de toată vâlva creată în jurul Său, vin să-L prindă. În momentul de faţă, fraţii/verișorii lui Iisus nu cred că El este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 7:5). Iisus care, aparent, produce această agitaţie în rândul oamenilor nu pare să fie acelaşi Iisus cu care au crescut în Nazaret. Crezând că fratele/vărul lor suferă de vreo boală mintală, ei spun: „Şi-a ieşit din minţi” (Marcu 3:21). Dar ce arată faptele? Iisus tocmai a vindecat un om demonizat, care acum poate să vadă şi să vorbească. Nimeni nu poate nega aceasta. De aceea, scribii şi fariseii încearcă să-L discrediteze pe Iisus acuzându-L pe nedrept. Ei zic: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu ajutorul lui Beelzebub, conducătorul demonilor” (Matei 12:24). Ştiind ce gândesc scribii şi fariseii, Iisus afirmă: „Orice regat dezbinat împotriva lui însuşi este pustiit şi orice oraş sau casă dezbinată împotriva ei înseşi nu va dăinui. Tot aşa, dacă Satan îl scoate afară pe Satan, el s-a dezbinat împotriva lui însuşi. Şi cum va dăinui regatul/împărăția lui?” (Matei 12:25, 26). Cât de logice sunt cuvintele Sale! Fariseii ştiu că unii iudei practică exorcizarea (Faptele 19:13). Prin urmare, Iisus îi întreabă: „Dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebub, fiii voştri cu ajutorul cui îi scot?”. Cu alte cuvinte, şi acestora li se poate aduce aceeaşi acuzaţie! Iisus îşi continuă argumentaţia: „Dar, dacă Eu scot demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:27, 28). Pentru a ilustra că scoate demoni întrucât are putere asupra lui Satan, Iisus spune: „Cum poate cineva să pătrundă în casa unui om puternic şi să pună mâna pe bunurile lui dacă nu-l leagă mai întâi pe omul acela puternic? Abia apoi îi va jefui casa. Cine nu este de partea Mea este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine risipeşte” (Matei 12:29, 30). Fără îndoială, scribii şi fariseii i se împotrivesc lui Iisus, demonstrând astfel că sunt de partea lui Satan. Ei îi îndepărtează pe oameni de Fiul lui Dumnezeu, care are sprijinul Tatălui său în tot ce face. Iisus îi avertizează pe aceşti împotrivitori influenţaţi de Satan: „Totul le va fi iertat fiilor oamenilor, indiferent ce blasfemii ar spune şi ce păcate ar comite în mod blasfemator. Dar dacă cineva spune blasfemii împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat niciodată, ci se face vinovat de un păcat veşnic” (Marcu 3:28, 29). Să ne gândim ce implicaţii are aceasta pentru cei care îi atribuie lui Satan ceea ce se face în mod incontestabil prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

 

42. Iisus îi mustră pe farisei:

MATEI 12:33-50 MARCU 3:31-35 LUCA 8:19-21;

·   IISUS VORBEŞTE DESPRE „SEMNUL PROFETULUI IONA”;

·   EL ESTE MAI APROPIAT DE DISCIPOLII SĂI DECÂT DE FAMILIE:

 Negând că Iisus scoate demoni cu Duhul lui Dumnezeu, scribii şi fariseii sunt în pericolul de a blasfemia împotriva Duhului Sfânt. Aşadar, de partea cui vor fi ei, a lui Dumnezeu sau a lui Satan? Iisus spune: „Sau faceţi ca pomul să fie bun şi rodul lui bun, sau faceţi ca pomul să fie rău şi rodul lui rău, pentru că pomul se cunoaşte după rodul lui” (Matei 12:33). Este absurd ca ei să-l acuze pe Iisus că scoate demoni, ceea ce este un rod bun, cu ajutorul lui Satan. Aşa cum a explicat Iisus în Predica de pe munte, dacă rodul este bun, şi pomul este bun, nu rău. Aşadar, rodul fariseilor, acuzaţiile aberante aduse lui Iisus, dovedesc că sunt răi. Iisus le spune: „Pui de vipere, cum puteţi să spuneţi lucruri bune, când sunteţi răi? Căci din plinătatea inimii vorbeşte gura” (Matei 7:16, 17; 12:34). Într-adevăr, cuvintele unei persoane reflectă ce are în inimă şi sunt o bază pentru judecată. De aceea, Iisus declară: „Vă spun că oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii de orice cuvânt nefolositor pe care-l rostesc, fiindcă prin cuvintele tale vei fi declarat drept/neprihănit şi prin cuvintele tale vei fi condamnat” (Matei 12:36, 37). În ciuda lucrărilor impresionante pe care le face Iisus, scribii şi fariseii cer mai mult: „Învăţătorule, vrem să vedem un semn de la tine”. Indiferent că l-au văzut sau nu pe Iisus înfăptuind miracole, ei au mărturia multor martori oculari referitoare la lucrările sale. Prin urmare, Iisus Le poate spune acestor conducători evrei: „O generaţie/un neam rea/rău şi adulteră/adulter caută fără încetare un semn, dar nu i se va da alt semn, decât semnul profetului Iona” (Matei 12:38, 39). Ei nu trebuie să ghicească sensul cuvintelor lui Iisus, întrucât El le spune: „Aşa cum Iona a fost în pântecele peştelui uriaş trei zile şi trei nopţi, tot aşa Fiul omului va fi în inima pământului trei zile şi trei nopţi”. Iona a fost înghiţit de un peşte uriaş, dar apoi a ieşit din pântecele lui, fapt care poate fi asemănat cu o înviere. Iisus profeţeşte astfel că El Însuşi va muri şi va fi înviat a treia zi. Mai târziu, la învierea Sa, conducătorii evrei vor respinge „semnul profetului Iona”, refuzând să se căiască şi să se schimbe (Matei 27:63-66; 28:12-15). Spre deosebire de ei, „bărbaţii din Ninive” s-au căit după ce Iona le-a predicat. Prin urmare, ei vor condamna această generaţie/acest neam. De asemenea, Iisus spune că regina din Şeba va condamna şi ea generaţia/neamul aceasta/acesta prin exemplul său. Ea a dorit să audă cuvintele înţelepte ale lui Solomon şi s-a minunat de înţelepciunea lui. Dar „aici este unul mai mare decât Solomon”, afirmă Iisus (Matei 12:40-42). El aseamănă situaţia acestei generaţii rele/neam rău cu a unui om din care a ieşit un spirit/duh rău (Matei 12:45). Întrucât omul nu umple golul cu lucruri bune, spiritul rău se întoarce cu alte şapte spirite mai rele decât el şi acestea pun stăpânire pe om. În mod similar, neamul Israel a fost curăţat şi s-a schimbat, la fel ca omul din care a ieşit spiritul necurat. Dar neamul i- a respins pe profeţii lui Dumnezeu şi chiar i s-a împotrivit celui care are în mod indiscutabil Duhul lui Dumnezeu, Iisus. Aceasta arată că starea neamului este mai rea decât la început. În timp ce Iisus vorbeşte, mama sa şi fraţii/verii săi sosesc şi aşteaptă deoparte. Unii dintre cei care stau lângă Iius îi spun: „Mama ta şi fraţii tăi stau afară şi vor să te vadă”. Atunci Iisus arată cât de apropiat este de discipolii săi. Întinzându-şi mâna spre ei, Iisus spune: „Mama mea şi fraţii mei sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl respectă” (Luca 8:20, 21). El subliniază astfel că oricât de importante sunt legăturile dintre El şi rudele Sale, relaţia Sa cu discipolii este chiar mai importantă.

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a noua)

43: Ilustrări despre Împărăție:

MATEI 13:1-53 MARCU 4:1-34 LUCA 8:4-18;

IISUS FACE ILUSTRĂRI DESPRE ÎMPĂRĂȚIE:

 Se pare că Iisus se află în Capernaum când îi mustră pe farisei. Mai târziu în aceeaşi zi, El iese din casa unde stă şi merge la Marea Galileii, aflată în apropiere, unde se adună mulţimi de oameni. Iisus se urcă într-o barcă, se îndepărtează de ţărm şi începe să-i înveţe pe oameni despre Împărăția Cerurilor folosind mai multe ilustrări sau parabole. Ascultătorilor lui Iisus le sunt cunoscute multe dintre cadrele sau situaţiile menţionate de El, fiindu-le mai uşor să înţeleagă anumite aspecte privitoare la Împărăție. Mai întâi, Iisus vorbeşte despre un semănător care seamănă sămânţă. Unele seminţe cad de-a lungul drumului şi sunt mâncate de păsări. Altele cad pe locuri stâncoase, unde nu este mult pământ. Rădăcinile plantei nu se pot dezvolta bine deoarece solul nu este adânc, iar plantele abia încolţite sunt arse de soare şi se usucă. Alte seminţe cad printre spini, care înăbuşă plantele tinere când acestea răsar din pământ. Iar altele cad pe pământ bun şi dau rod: „una o sută, alta şaizeci şi alta treizeci” (Matei 13:8). Într-o altă ilustrare, Iisus compară Împărăția cu un om care seamănă sămânţă. În acest caz, indiferent dacă omul doarme sau este treaz, seminţele cresc „fără ca el să ştie cum” (Marcu 4:27). Acestea cresc de la sine şi dau rod, pe care omul îl poate secera. Iisus face apoi o a treia ilustrare despre semănat. Un om seamănă sămânţă bună, dar, „în timp ce oamenii dorm”, un duşman seamănă neghină în mijlocul grâului. Sclavii stăpânului îl întreabă dacă să smulgă neghina. El le răspunde: „Nu, ca nu cumva, strângând neghina, să smulgeţi din rădăcină şi grâul odată cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş şi la vremea secerişului le voi spune secerătorilor: Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să fie arsă, apoi duceţi-vă să strângeţi grâul în hambarul meu” (Matei 13:24-30). Mulţi dintre ascultătorii lui Iisus ştiu cum se cultivă pământul. El face referire şi la alt lucru bine cunoscut de auditoriul său: mica sămânţă de muştar. Aceasta creşte şi devine un pom atât de mare, încât păsările se pot adăposti în ramurile lui. Iisus spune privitor la această sămânţă: „Împărăția Cerurilor este asemenea unui grăunte de muştar pe care un om l-a luat şi l-a semănat în ogorul lui” (Matei 13:31). Iisus nu predă o lecţie de botanică, ci face o ilustrare cu privire la o creştere impresionantă, arătând cum ceva foarte mic poate deveni foarte mare. Apoi Iisus vorbeşte despre un proces pe care mulţi dintre ascultătorii săi îl cunosc. El aseamănă Împărăția Cerurilor cu plămădeala „pe care o femeie a luat-o şi a ascuns-o în trei măsuri mari de făină” (Matei 13:33). Deşi plămădeala este ascunsă, adică amestecată cu făina, ea face să dospească tot aluatul, producând o creştere considerabilă şi schimbări care nu pot fi observate uşor. După ce face aceste ilustrări, Iisus le dă drumul mulţimilor şi se întoarce la casa în care stă. Nu după mult timp, discipolii vin la El deoarece vor să înţeleagă semnificaţia ilustrărilor sale.

DISCIPOLII ÎNŢELEG ILUSTRĂRILE LUI IISUS: Discipolii l-au mai auzit şi înainte pe Iisus făcând ilustrări, dar acum este prima oară când foloseşte atât de multe. Ei îl întreabă: „De ce le vorbeşti în ilustrări?” (Matei 13:10). Un motiv pentru care Iisus face aceasta este că astfel împlineşte o profeţie biblică. În Evanghelia după Matei se spune: „Nu le vorbea fără ilustrări, ca să se împlinească ce se spusese prin profetul care a zis: Îmi voi deschide gura în ilustrări şi voi vesti lucruri ascunse de la întemeierea lumii.” (Matei 13:34, 35; Psalmul 78:2 - T.M.). Iisus foloseşte ilustrări şi dintr-un alt motiv. Acestea pot dezvălui atitudinea oamenilor. Cei mai mulţi îl caută pe Iisus doar pentru că-l privesc ca pe un povestitor bun şi pentru că face miracole. Ei nu-l consideră Domnul lor de care trebuie să asculte şi pe care trebuie să-l urmeze cu abnegaţie (Luca 6:46, 47). Nu vor să-şi schimbe concepţiile şi modul de viaţă. Nu, ei nu vor ca mesajul să-i influenţeze în asemenea măsură. Răspunzând la întrebarea discipolilor, Iisus le spune: „De aceea le vorbesc în ilustrări, pentru că, deşi privesc, privesc în zadar şi, deşi aud, aud în zadar şi nu înţeleg. Şi cu ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: … Inima acestui popor a ajuns insensibilă.” (Matei 13:13-15; Isaia 6:9, 10). Aceste cuvinte nu se aplică însă la toţi cei care îl aud pe Iisus. El explică: „Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit” (Matei 13:16, 17). Cei doisprezece apostoli şi alţi discipoli loiali sunt receptivi la mesajul lui Iisus. De aceea, Iisus spune: „Vouă vă este dat să înţelegeţi tainele Împărăției Cerurilor, dar acelor oameni nu le este dat” (Matei 13:11). Întrucât ei doresc cu sinceritate să înţeleagă învăţăturile sale, Iisus le explică ilustrarea despre semănător. „Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu”, spune Iisus (Luca 8:11). Pământul reprezintă inima unei persoane. Aceste informaţii sunt esenţiale pentru a înţelege ilustrarea sa. Referitor la sămânţa semănată în pământul bătătorit de la marginea drumului, Isus explică: „Diavolul … ia cuvântul din inima lor, ca să nu creadă şi să nu fie salvaţi” (Luca 8:12). Sămânţa semănată pe locul stâncos îi reprezintă pe oamenii care primesc cuvântul cu bucurie, dar nu lasă ca acesta să pătrundă adânc în inima lor. Ei se poticnesc „când vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului”. Da, „în timp de încercări”, poate când întâmpină opoziţie din partea familiei sau a altora, ei renunţă (Matei 13:21; Luca 8:13). Ce se poate spune despre sămânţa care cade printre spini? Iisus le zice discipolilor că aceasta se referă la oamenii care au auzit cuvântul, dar sunt copleşiţi de „îngrijorările acestui veac” şi se lasă înşelaţi de „puterea amăgitoare a bogăţiilor” (Matei 13:22). Ei au avut cuvântul în inima lor, însă acesta este înăbuşit şi devine neroditor. Ultimul tip de sol menţionat de Iisus este pământul bun. Acesta se referă la cei care aud cuvântul şi îl acceptă în inima lor, înţelegându-i pe deplin sensul. Drept urmare, ei „aduc rod”. Totuşi, din cauza unor împrejurări precum vârsta înaintată sau problemele de sănătate, nu toţi pot da rod în aceeaşi măsură; unul dă o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Într-adevăr, cei ce sunt binecuvântaţi în serviciul adus lui Dumnezeu sunt „cei care, după ce au auzit cuvântul cu o inimă curată şi bună, îl păstrează şi aduc rod cu perseverenţă” (Luca 8:15). Cât de impresionaţi trebuie să fie discipolii care l-au căutat pe Iisus ca să le explice învăţăturile sale! Acum ei înţeleg în profunzime ilustrările lui Iisus. El vrea ca discipolii să înţeleagă ilustrările sale pentru a putea şi ei să le împărtăşească altora adevărul. „Oare este adusă lampa ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat?”, întreabă Iisus. „Nu este ea adusă ca să fie pusă pe lampadar?” De aceea, Iisus dă următorul sfat: „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4:21-23).

BINECUVÂNTAŢI CU ŞI MAI MULTĂ INSTRUIRE: După ce Iisus le explică ilustrarea despre semănător, discipolii vor să cunoască mai multe. „Explică-ne ilustrarea despre neghina din ogor”, îl roagă ei (Matei 13:36). Cerând aceasta, discipolii manifestă o atitudine total diferită de a celorlalţi oameni din mulţimea adunată pe ţărm. Acei oameni au auzit învăţăturile lui Iisus, dar nu au avut dorinţa de a afla semnificaţia ilustrărilor sale şi modul în care se aplică ele. Ei s-au mulţumit cu o explicaţie sumară a adevărurilor la care făceau referire ilustrările. Iisus realizează un contrast între auditoriul de pe ţărm şi discipolii săi, care sunt dornici să înveţe. El spune: „Fiţi atenţi la ce auziţi. Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura, ba vi se va şi adăuga” (Marcu 4:24). Discipolii iau seama la cele auzite de la Iisus. Ei sunt interesaţi de lucrurile spuse de El şi le acordă atenţie într-o măsură mare, fiind binecuvântaţi cu mai multă instruire, cu mai multă lumină spirituală. Răspunzându-le discipolilor la întrebarea referitoare la ilustrarea despre grâu şi neghină, Iisus explică: „Semănătorul seminţei bune este Fiul Omului; ogorul este lumea; cât despre sămânţa bună, aceştia sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău; duşmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerişul este sfârșitul acestui veac/acestei lumi, iar secerătorii sunt îngerii” (Matei 13:37-39). După ce menţionează ce reprezintă fiecare aspect din ilustrarea sa, Iisus descrie deznodământul. El spune că, lasfârșitul lumii, secerătorii, sau îngerii, îi vor separa pe creştinii falşi, asemănători cu neghina, de „fiii Împărăției”. „Cei drepţi” vor fi strânşi şi, în cele din urmă, vor străluci „în Împărăția Tatălui lor”. Iar „fiii celui rău” vor fi distruşi/trimiși în iad/ulterior, în iazul de foc; de aceea, pentru ei „va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:41-43). Iisus îi binecuvântează pe discipolii săi cu mai multă cunoştinţă făcându-le alte trei ilustrări. Mai întâi, El spune: „Împărăția Cerurilor este asemenea unei comori ascunse într-un câmp, pe care un om a găsit-o şi a ascuns-o. Apoi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără câmpul acela” (Matei 13:44). Iisus continuă: „Împărăția  Cerurilor este şi asemenea unui negustor voiajor care caută perle scumpe. Când a găsit o perlă de mare valoare, a plecat, a vândut imediat tot ce avea şi a cumpărat-o” (Matei 13:45, 46). Prin ambele ilustrări, Iisus scoate în evidenţă dispoziţia unei persoane de a face sacrificii pentru ceea ce este cu adevărat preţios. Negustorul vinde imediat tot ce are pentru a obţine perla de mare valoare. Exemplul referitor la o perlă de mare valoare este uşor de înţeles pentru discipolii lui Iisus. Iar omul care găseşte o comoară ascunsă într-un câmp vinde şi el tot ce are pentru a intra în posesia ei. În ambele situaţii, se poate obţine ceva valoros, ce merită dobândit şi preţuit. Sacrificiile făcute de cei doi bărbaţi din ilustrări pentru a obţine acele lucruri de valoare pot fi comparate cu sacrificiile pe care le face o persoană pentru a-şi satisface necesităţile spirituale (Matei 5:3). Unii dintre cei care aud aceste ilustrări au dovedit deja că sunt dispuşi să facă eforturi mari ca să-şi satisfacă necesităţile spirituale şi să fie cu adevărat continuatori ai lui Iisus (Matei 4:19, 20; 19:27). În final, Iisus aseamănă Împărăția Cerurilor cu un năvod care adună tot felul de peşti (Matei 13:47). Când peştii sunt separaţi, cei buni sunt păstraţi în vase, dar cei răi sunt aruncaţi. Iisus spune că la fel va fi şi lasfârșitul lumii: îngerii îi vor separa pe cei răi de cei drepţi. Iisus însuşi desfăşura un fel de pescuit spiritual când i-a chemat pe primii săi discipoli să fie „pescari de oameni” (Marcu 1:17). Însă El precizează că ilustrarea despre năvod se aplică în viitor, „la sfârșitul lumii” (Matei 13:49). Aşadar, apostolii şi alţi discipoli care îl ascultă pe Iisus îşi pot da seama că în viitor se vor întâmpla lucruri deosebit de interesante. Cei care au auzit ilustrările spuse de Iisus când se afla în barcă primesc şi mai multă lumină spirituală. Iisus arată că este dispus să le explice discipolilor săi deoparte toate lucrurile (Marcu 4:34). El este „asemenea unui om, stăpânul unei case, care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi” (Matei 13:52). Făcând aceste ilustrări, Iisus nu-şi etalează aptitudinile de predare, ci le împărtăşeşte discipolilor săi adevăruri care sunt asemenea unei comori preţioase. Iisus este într-adevăr un „învăţător public/rabin” ca nimeni altul!

44: Iisus potoleşte o furtună pe mare:

MATEI 8:18, 23-27 MARCU 4:35-41 LUCA 8:22-25;

IISUS LINIŞTEŞTE O FURTUNĂ PE MAREA GALILEII:

 Iisus a avut o zi lungă şi obositoare. La lăsarea serii, El le spune discipolilor săi: „Să trecem pe celălalt ţărm”, care se află pe partea opusă oraşului Capernaum (Marcu 4:35). Pe ţărmul estic al Mării Galileii se află ţinutul gherasenilor, care aparţine regiunii Decapole. Oraşele din această regiune sunt centre ale culturii greceşti, deşi aici locuiesc şi mulţi evrei. Plecarea lui Iisus din Capernaum nu trece neobservată. Şi alte bărci pornesc în această călătorie (Marcu 4:36). De fapt, celălalt ţărm nu este foarte departe. Marea Galileii este un lac mare cu apă dulce, care are o lungime de aproximativ 21 de kilometri şi o lăţime maximă de circa 12 kilometri. Însă lacul este destul de adânc. Deşi este un om perfect, Iisus se simte obosit, întrucât desfăşoară o activitate intensă. Prin urmare, după ce părăsesc ţărmul, El se întinde în partea din spate a bărcii, îşi pune capul pe o pernă şi adoarme. Unii dintre apostoli ştiu să conducă o ambarcaţiune, însă călătoria nu va fi uşoară. Marea Galileii este înconjurată de munţi, iar temperatura de la suprafaţa apei este adesea destul de ridicată. Uneori, mase de aer rece dinspre munţi coboară spre mare, iar, când intră în contact cu suprafaţa caldă a apei, se produc în mod neaşteptat furtuni violente. Acest fenomen are loc şi acum. În scurt timp, valurile izbesc cu putere barca. Aceasta începe să se umple de apă, iar apostolii sunt în pericol (Luca 8:23). Dar Iisus nu se trezeşte. Apostolii se luptă cu disperare să ţină barca sub control. Nu este prima oară când sunt surprinşi de o furtună. Dar acum situaţia este diferită. Temându-se pentru viaţa lor, ei îl trezesc pe Iisus şi îi spun: „Doamne, salvează-ne, că pierim!” (Matei 8:25). Discipolii se tem că se vor îneca. Iisus le spune: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” (Matei 8:26). Apoi ceartă vântul şi spune mării: „Taci! Potoleşte-te!” (Marcu 4:39). Vântul năprasnic se opreşte, iar marea devine calmă. În evangheliile lor, Marcu şi Luca menţionează mai întâi că Iisus potoleşte în mod miraculos furtuna şi după aceea amintesc lipsa de credinţă a discipolilor. Cât de impresionaţi trebuie să fie discipolii! Tocmai au văzut cum o furtună cumplită s-a potolit, aşternându-se apoi o linişte desăvârşită. Discipolii sunt cuprinşi de o mare frică şi îşi zic unii altora: „Cine este oare acesta de-l ascultă până şi vântul şi marea?”. În cele din urmă, ei ajung teferi pe celălalt mal (Marcu 4:41-5:1). Probabil că bărcile care au pornit pe mare odată cu ei au reuşit să se întoarcă pe ţărmul vestic. Este încurajator să ştim că Fiul lui Dumnezeu are putere asupra forţelor naturii. Când Iisus va fi Împărat al pământului, în timpul Împărăției de o mie de ani, toţi oamenii vor trăi în siguranţă, întrucât nu vor mai avea loc dezastre naturale.

45: Iisus are putere asupra multor demoni:

MATEI 8:28-34 MARCU 5:1-20 LUCA 8:26-39;

IISUS SCOATE DEMONI ŞI ÎI TRIMITE ÎNTR-O TURMĂ DE PORCI:

 Când ajung pe uscat după ce supravieţuiesc unei furtuni puternice pe mare, discipolii sunt şocaţi de ceea ce văd. Doi bărbaţi extrem de violenţi, amândoi demonizaţi, ies dintr-un cimitir din apropiere şi aleargă spre Iisus. Unul dintre ei atrage în mod deosebit atenţia, probabil pentru că este mai violent şi de mai mult timp posedat de demoni. Bărbatul este vrednic de milă. Umblă gol şi, „noapte şi zi, stă în morminte şi pe munţi, ţipând şi crestându-se cu pietre” (Marcu 5:5). Modul în care se manifestă inspiră groază, astfel că oamenilor le este teamă să treacă pe drumul pe unde umblă el. Unii au încercat să-l lege, dar bărbatul a rupt lanţurile şi a sfărâmat obezile cu care îi erau imobilizate picioarele. Nimeni nu-l poate stăpâni. După ce bărbatul se apropie de Iisus şi cade la picioarele sale, demonii care îl stăpânesc îl fac să strige: „Ce-am eu de-a face cu tine, Iisus, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu că nu mă vei chinui”. Iisus demonstrează că are autoritate asupra demonilor, poruncind: „Ieşi din omul acesta, spirit necurat!” (Marcu 5:7, 8). În realitate, acest om este stăpânit de mulţi demoni. Când Iisus întreabă: „Care îţi este numele?”, i se răspunde: „Numele meu este Legiune, pentru că suntem mulţi” (Marcu 5:9). O legiune romană era alcătuită din mii de soldaţi; prin urmare, mulţi demoni îl chinuie pe acest om, găsind plăcere în suferinţa lui. Ei îl imploră pe Iisus „să nu le poruncească să se ducă în abis”. Se pare că demonii îşi dau seama ce îi aşteaptă atât pe ei, cât şi pe conducătorul lor, Satan (Luca 8:31). În apropiere paşte o turmă de aproximativ 2 000 de porci, animale necurate potrivit Legii, pe care evreii nu trebuie nici măcar să le aibă. Demonii zic: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei” (Marcu 5:12). Iisus îi lasă să intre în porci. Atunci, toţi cei 2 000 de porci se reped peste povârniş în mare şi se îneacă. Văzând aceasta, păzitorii turmei de porci merg în grabă în oraş şi în ţinutul din jur ca să le dea de veste oamenilor. Aceştia vin să vadă ce s-a întâmplat. Când sosesc, observă că bărbatul din care au ieşit demonii este bine şi se comportă normal. Surprinzător, omul este îmbrăcat şi stă la picioarele lui Iisus. Cei care aud despre ce i s-a întâmplat bărbatului sau care îl văd sunt cuprinşi de teamă, neştiind cum i-ar putea afecta pe ei acest miracol. De aceea, îi cer lui Iisus să plece din regiunea lor. Când Iisus se urcă în barcă şi se pregăteşte să plece, omul care a fost demonizat îl imploră să-i permită să meargă cu el. Dar Iisus îi spune: „Du-te acasă la rudele tale şi spune-le tot ce a făcut Domnul pentru tine şi cum a avut îndurare faţă de tine” (Marcu 5:19). De obicei, Iisus le porunceşte celor pe care îi vindecă să nu spună nimănui despre miracolul înfăptuit deoarece nu doreşte ca oamenii să-şi formeze o părere despre El pe baza unor relatări senzaţionale. În acest caz, cel ce a fost demonizat reprezintă o dovadă vie a puterii lui Iisus şi va putea să le depună mărturie oamenilor la care Iisus nu are posibilitatea să ajungă. De asemenea, mărturia lui ar putea pune capăt eventualelor comentarii negative referitoare la pierderea turmei de porci. Astfel, bărbatul pleacă şi începe să vorbească în Decapole despre ce a făcut Iisus pentru el.

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a zecea)

46. A atins veşmântul lui Iisus şi s-a vindecat:

MATEI 9:18-22, MARCU 5:21-34, LUCA 8:40-48;

O FEMEIE CARE ATINGE VEŞMÂNTUL LUI IISUS ESTE VINDECATĂ:

 Vestea întoarcerii lui Iisus din Decapole se răspândeşte printre evreii care locuiesc pe ţărmul nord-vestic al Mării Galileii. Probabil, mulţi au aflat că, în urmă cu puţin timp, când s-a iscat o furtună pe mare, Iisus a liniştit vântul şi apele învolburate, iar unii poate că au auzit că i-a vindecat pe bărbaţii posedaţi de demoni. Astfel, „o mare mulţime” se adună lângă mare, probabil în zona Capernaumului, pentru a-l întâmpina pe Iisus (Marcu 5:21). Când Iisus coboară din barcă, oamenii sunt nerăbdători să vadă ce va mai face el. Unul dintre cei dornici să-l vadă pe Iisus este Iair, un conducîtor al unei sinagogi, poate al celei din Capernaum. El cade la picioarele lui Iisus şi-l imploră de mai multe ori: „Fetiţa mea este pe moarte. Vino, te rog, şi pune-ţi mâinile peste ea ca să se vindece şi să trăiască.” (Marcu 5:23). Cum va reacţiona Iisus la cererea stăruitoare a lui Iair de a o ajuta pe unica şi scumpa lui fiică, în vârstă de numai 12 ani? (Luca 8:42). În drum spre casa lui Iair, Iisus este pus în faţa altei situaţii emoţionante. Mulţi dintre oamenii care îl însoţesc pe Iisus sunt entuziasmaţi la gândul că s-ar putea să-l vadă înfăptuind din nou un miracol. Însă o femeie din mulţime nu se poate gândi decât la problema ei gravă de sănătate. De 12 ani, această evreică suferă de o scurgere de sânge. Ea a mers la mulţi doctori, cheltuindu-şi toţi banii pe tratamentele recomandate de ei. Dar nimic nu a dat rezultate. „Ba chiar îi este mai rău.” (Marcu 5:26). Ne putem da seama că boala ei o face să se simtă nu doar slăbită, ci şi ruşinată şi umilită. În general, unei persoane nu îi este uşor să vorbească deschis despre o astfel de problemă de sănătate. Mai mult, sub Legea mozaică, o scurgere de sânge o face pe o femeie necurată din punct de vedere ceremonial. Oricine se atinge de ea sau de veşmintele ei pătate de sânge trebuie să se spele, fiind necurat până seara (Leviticul 15:25-27). Această femeie „a auzit ce se spunea despre Iisus” şi a venit să-l caute. Întrucât este necurată, femeia încearcă să treacă prin mulţime fără să atragă atenţia, zicându-şi: „Dacă îi voi atinge fie şi numai veşmintele, mă voi vindeca”. Când îi atinge franjurii veşmântului, ea simte imediat că scurgerea de sânge i se opreşte. A fost „vindecată de boala ei chinuitoare” (Marcu 5:27-29). Atunci Iisus spune: „Cine m-a atins?”. Să ne gândim ce trebuie să fi simţit femeia la auzul acestor cuvinte. Petru îi spune lui Iisus pe un ton reprobator: „Mulţimile te împresoară şi te înghesuie”. Prin urmare, de ce întreabă Iisus: „Cine m-a atins?”. El explică: „Cineva m-a atins, căci am simţit că din mine a ieşit o putere.” (Luca 8:45, 46). Dându-şi seama că ceea ce a făcut nu a trecut neobservat, femeia se înspăimântă şi cade tremurând la picioarele lui Iisus. În faţa tuturor, ea spune adevărul despre boala ei şi mărturiseşte că tocmai a fost vindecată. Iisus îi zice cu bunătate: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat. Du-te în pace şi fii vindecată de boala ta chinuitoare.” (Marcu 5:34). Cu siguranţă, Cel pe care Dumnezeu-Tatăl l-a ales să domnească peste pământ este plin de bunătate şi compasiune. El nu doar că înţelege durerea oamenilor, dar are şi puterea de a-i ajuta!

47. O fetiţă este readusă la viaţă:

MATEI 9:18, 23-26 MARCU 5:22-24, 35-43 LUCA 8:40-42, 49-56;

IISUS O ÎNVIE PE FIICA LUI IAIR:

 Iair vede că femeia care a avut o scurgere de sânge a fost vindecată de Iisus. Cu siguranţă, Iisus o poate ajuta şi pe fiica lui, deşi Iair se gândeşte că ea „trebuie să fi murit deja” (Matei 9:18). Dar mai poate fi ea ajutată? În timp ce Iisus încă vorbeşte cu femeia pe care a vindecat-o, câţiva bărbaţi din casa lui Iair vin şi îi spun acestuia: „Fiica ta a murit! De ce să-l mai deranjezi pe învăţător?” (Marcu 5:35). Ce veste îngrozitoare! Acest bărbat, foarte respectat în comunitate şi influent, este acum complet neputincios. Singura lui fiică a murit. Dar, auzind vestea, Iisus se întoarce spre Iair şi îi spune pe un ton încurajator: „Nu te teme! Ai credinţă numai!” (Marcu 5:36). Apoi Iisus îl însoţeşte pe Iair la casa acestuia. Oamenii adunaţi aici sunt cuprinşi de o mare tulburare. Ei plâng, jelesc şi se lovesc în piept de durere. Iisus intră în casă şi face următoarea afirmaţie surprinzătoare: „Copila n-a murit, ci doarme!” (Marcu 5:39). Când îl aud, oamenii încep să râdă. Ei ştiu că fetiţa este moartă. Însă, folosindu-se de puterea Sa dumnezeiască, Iisus le va arăta că oamenii pot fi readuşi la viaţă, aşa cum pot fi treziţi dintr-un somn adânc. Iisus îi trimite afară pe toţi, cu excepţia lui Petru, a lui Iacov, a lui Ioan şi a părinţilor fetiţei. Iisus îi ia cu el pe cei cinci şi intră unde este copila. Luând-o de mână, el spune: „Talita cumi, care, tradus, înseamnă: Fetiţo, îţi zic: Scoală-te!” (Marcu 5:41). Fetiţa se ridică imediat şi începe să umble. Imaginează-ţi bucuria fără margini pe care o simt Iair şi soţia lui când văd aceasta! Ca o dovadă în plus că fetiţa este vie, Iisus spune să i se dea ceva să mănânce. În ocazii anterioare, Iisus le-a poruncit celor pe care i-a vindecat să nu facă public miracolul. El le cere acelaşi lucru şi părinţilor fetiţei. Însă atât părinţii, cât şi alţii răspândesc vestea „în toată regiunea aceea” (Matei 9:26). Dacă o persoană dragă ţie ar învia, n-ai vorbi şi tu cu entuziasm despre acest lucru? Învierea fiicei lui Iair este a doua înviere consemnată în Scripturi pe care a făcut-o Iisus.

48. Face miracole, dar este respins chiar în Nazaret:

MATEI 9:27-34; 13:54-58 MARCU 6:1-6;

IISUS ÎI VINDECĂ PE ORBI ŞI PE MUŢI; OAMENII DIN NAZARET ÎL RESPING:

 Iisus a avut o zi plină de activităţi. După ce s-a întors din regiunea Decapole, a vindecat-o pe femeia care a avut o scurgere de sânge şi a înviat-o pe fiica lui Iair. Dar ziua nu s-a terminat. Când Iisus pleacă de la casa lui Iair, doi oameni orbi îl urmează, strigând: „Îndură-te de noi, Fiul lui David!” (Matei 9:27). Numindu-l pe Iisus „Fiul lui David”, cei doi îşi exprimă convingerea că Iisus este moştenitorul tronului lui David şi deci Mesia. Iisus pare să nu-i ia în seamă, poate pentru a vedea dacă sunt stăruitori, şi chiar sunt. Când Iisus intră într-o casă, bărbaţii îl urmează. El îi întreabă: „Credeţi că pot să fac lucrul acesta?”. Răspunsul lor arată că au încredere în Iisus: „Da, Doamne”. Atunci, El le atinge ochii şi le spune: „Să vi se facă după credinţa voastră.” (Matei 9:28, 29). Dintr-odată ei pot să vadă! Aşa cum a făcut şi în alte ocazii, Iisus îi îndeamnă pe bărbaţi să nu le spună altora despre vindecarea lor miraculoasă. Dar, de bucurie, ei le vorbesc mai târziu oamenilor din toată regiunea despre Iisus. După plecarea celor doi, oamenii îl aduc la Iisus pe un om care nu poate să vorbească deoarece este demonizat. Iisus scoate demonul şi, în clipa aceea, omul începe să vorbească. Mulţimile rămân uimite şi spun: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!”. Cu această ocazie sunt prezenţi şi farisei. Ei nu pot contesta miracolele lui Iisus, de aceea îi aduc din nou acuzaţia referitoare la puterea cu care face aceste lucrări. „Prin conducătorul demonilor scoate el demonii”, spun ei (Matei 9:33, 34). Nu după mult timp, Iisus se întoarce în Nazaret, oraşul în care a crescut, fiind însoţit de data aceasta de discipolii săi. În urmă cu aproximativ un an, El a predicat în sinagoga de aici. La început, oamenii au fost impresionaţi de cuvintele sale, dar apoi s-au simţit ofensaţi de învăţătura sa şi au vrut să-l omoare. Acum, Iisus încearcă din nou să-i ajute pe cei din oraşul său. În sabat, El se duce la sinagogă ca să predice. Mulţi sunt uluiţi şi chiar întreabă: „De unde a primit acest om o asemenea înţelepciune şi asemenea lucrări de putere? Nu este el fiul tâmplarului? Nu se numeşte mama lui Maria, iar fraţii lui, Iacov, Iosif, Simon şi Iuda? Şi surorile lui, nu sunt toate cu noi? Atunci de unde are acest om toate acestea?” (Matei 13:54-56). Pentru ei, Iisus este doar un om din partea locului. L-au văzut crescând aici, deci cum să fie el Mesia? Prin urmare, în ciuda marii sale înţelepciuni şi a miracolelor sale, precum şi a altor dovezi incontestabile, ei îl resping. Deoarece îl cunosc pe Iisus de când era mic, chiar şi rudele sale se poticnesc din cauza lui. Aceasta îl determină pe Iisus să spună: „Profetul nu este dispreţuit decât în patria şi în casa lui.” (Matei 13:57). Iisus se miră de necredinţa lor. De aceea, El alege să nu facă niciun miracol aici, „decât să-şi pună mâinile peste câţiva bolnavi şi să-i vindece.” (Marcu 6:5, 6).

49. Iisus predică în Galileea şi îşi instruieşte apostolii:

MATEI 9:35-10:15 MARCU 6:6-11 LUCA 9:1-5;

IISUS FACE O NOUĂ CĂLĂTORIE DE PREDICARE ÎN GALILEEA; ÎI TRIMITE PE APOSTOLI SĂ PREDICE:

 Iisus predică în mod zelos de aproximativ doi ani. Însă nu este timpul să încetinească ritmul şi să se odihnească. De fapt, El îşi extinde activitatea, străbătând „toate oraşele şi satele (din Galileea), predicând în sinagogile lor, aducând vestea bună despre Împărăția Mesianică şi vindecând tot felul de boli şi tot felul de infirmităţi.” (Matei 9:35). Ceea ce vede îl convinge că este necesar să extindă lucrarea de predicare. Dar cum poate realiza El acest lucru? În timp ce străbate Galileea, Iisus observă că oamenii au nevoie de vindecare spirituală şi de mângâiere. Ei sunt asemenea unor oi fără păstor, jupuite şi aruncate încoace şi-ncolo. Lui Iisus i se face milă de ei şi le spune discipolilor: „Da, secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Stăpânul secerişului să scoată lucrători la secerişul său.” (Matei 9:37, 38). Iisus ştie ce poate contribui la realizarea acestui lucru. El îi cheamă pe cei doisprezece apostoli şi îi împarte în şase perechi. Apoi le dă instrucţiuni clare: „Nu mergeţi pe drumul neamurilor şi nu intraţi într-un oraş samaritean, ci, mai degrabă, mergeţi la oile pierdute ale casei lui Israel. Când mergeţi, predicaţi, zicând: Împărăția cerurilor s-a apropiat!” (Matei 10:5-7). Împărăția despre care ei trebuie să predice este cee menţionată de Iisus în rugăciunea-model. „Împărăția s-a apropiat” în sensul că Regele/Împăratul numit de Dumnezeu, Iisus Hristos, este în mijlocul lor. Însă ce va dovedi că discipolii săi reprezintă într-adevăr această Împărăție? Iisus le dă puterea de a vindeca bolnavi şi chiar de a învia morţi. Ei trebuie să facă toate acestea fără plată. Atunci cum îşi vor satisface necesităţile fizice, precum hrana zilnică? Iisus le spune discipolilor să nu se pregătească din punct de vedere material pentru această călătorie de predicare. Discipolii nu trebuie să ia cu ei aur, argint sau aramă. Ei nu au nevoie nici chiar de traistă pentru călătorie, de veşminte sau de sandale de schimb. De ce trebuie ei să procedeze aşa? Iisus le dă următoarea asigurare: „Vrednic este lucrătorul de hrana lui.” (Matei 10:10). Oamenii pe care-i vor găsi şi care vor accepta mesajul vor contribui la satisfacerea necesităţilor lor de bază. Iisus le spune: „În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo până veţi ieşi din locul acela.” (Marcu 6:10). De asemenea, Iisus îi instruieşte cum să-i abordeze pe oameni la casele lor cu mesajul despre Împărăție, spunându-le: „Când intraţi în casă, salutaţi-i pe cei din ea şi, dacă această casă merită, pacea pe care i-o doriţi să vină peste ea, dar, dacă nu merită, pacea voastră să se întoarcă la voi. Acolo unde cineva nu vă va primi sau nu va asculta cuvintele voastre, să vă scuturaţi praful de pe picioare când veţi ieşi din casa aceea sau din oraşul acela.” (Matei 10:12-14). Se poate întâmpla ca un întreg oraş sau sat să respingă mesajul predicat de ei. Ce consecinţe vor suporta oamenii din acel loc? Iisus arată că vor primi o judecată aspră: „Adevărat vă spun că va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei în Ziua Judecăţii decât pentru oraşul acela!” (Matei 10:15).

50. Sunt pregătiţi să predice în ciuda persecuţiei:

MATEI 10:16-11:1 MARCU 6:12, 13 LUCA 9:6;

IISUS ÎI INSTRUIEŞTE PE APOSTOLI ŞI ÎI TRIMITE SĂ PREDICE:

 Când îi trimite pe apostoli doi câte doi în lucrarea de predicare, Iisus le dă instrucţiuni cu privire la modul în care trebuie să se achite de această sarcină. Însă El nu doar îi instruieşte, ci, plin de grijă, îi şi avertizează că se vor confrunta cu împotrivire: „Iată că vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Păziţi-vă de oameni, pentru că ei vă vor preda tribunalelor şi vă vor biciui în sinagogile lor. Da, veţi fi târâţi înaintea guvernatorilor şi a regilor din cauza mea.” (Matei 10:16-18). Într-adevăr, unii continuatori ai lui Iisus vor fi crunt persecutaţi, dar El îi încurajează promiţându-le: „Când vă vor preda, să nu vă îngrijoraţi gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce va trebui să spuneţi vi se va da în ceasul acela, fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi prin voi”. Iisus adaugă: „Frate va da la moarte pe frate şi tată pe copil, iar copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi îi vor omorî. Veţi fi urâţi de toţi oamenii din cauza numelui meu. Dar cine va persevera până la sfârşit, acela va fi salvat.” (Matei 10:19-22). Întrucât lucrarea de predicare este foarte importantă, Iisus îşi îndeamnă continuatorii să fie prudenţi ca să-şi păstreze libertatea şi, astfel, să-şi poată duce la îndeplinire lucrarea. El spune: „Când vă vor persecuta într-un oraş, să fugiţi în altul, căci adevărat vă spun că nicidecum nu veţi termina de străbătut oraşele lui Israel până va sosi Fiul omului.” (Matei 10:23). Cât de valoroase sunt pentru apostoli instrucţiunile, avertismentele şi cuvintele de încurajare ale lui Iisus! Dar ce a spus El este valabil şi pentru cei care vor lua parte la lucrarea de predicare după moartea şi învierea Sa. Aceasta reiese din cuvintele lui Iisus că discipolii săi vor fi „urâţi de toţi oamenii”, nu doar de cei la care sunt trimişi apostolii să predice. Mai mult, în Scripturi nu este consemnat că apostolii ar fi fost târâţi înaintea guvernatorilor şi a regilor în timpul scurtei campanii de predicare în Galileea, nici că ar fi fost daţi la moarte de membrii familiilor lor. Este limpede că Iisus se referă la viitor când le spune apostolilor aceste lucruri. Să ne gândim că El le-a spus discipolilor că nu vor termina „de străbătut oraşele lui Israel până va sosi Fiul omului”. Iisus vrea să spună că discipolii săi nu vor termina lucrarea de predicare despre Împărăție înainte ca Împăratul Iisus Hristos să sosească în glorie în calitate de Judecător numit de Dumnezeu-Tatăl. Apostolii n-ar trebui să fie surprinşi dacă vor întâmpina împotrivire în lucrarea de predicare, căci Iisus spune: „Discipolul nu este mai presus de învăţătorul lui, nici sclavul mai presus de domnul lui”. Este clar ce vrea să scoată Iisus în evidenţă. El va fi tratat în mod nedrept şi persecutat pentru că predică Împărăția lui Dumnezeu şi la fel vor fi trataţi şi ei. Însă Iisus îi îndeamnă: „Să nu vă fie frică de cei care ucid corpul, dar nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să distrugă atât sufletul, cât şi corpul în Gheenă!” (Matei 10:24, 28). Iisus a dat exemplul suprem în această privinţă. Plin de curaj, El a fost dispus mai degrabă să moară decât să nu-i rămână loial Tatălui Ceresc, Cel care are toată puterea. Doar Dumnezeul Atotputernic poate să distrugă sufletul unei persoane (orice perspectivă a acestuia de a trăi veșnic în prezența Lui) sau să-l învie şi să-i dea viaţă veşnică. Cât de încurajator trebuie să fie acest lucru pentru apostoli! Iisus ilustrează grija şi iubirea lui Dumnezeu faţă de continuatorii săi astfel: „Nu se vând două vrăbii pentru un bănuţ? Totuşi, niciuna dintre ele nu cade la pământ fără ştirea Tatălui vostru. De aceea, nu vă temeţi: Voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.” (Matei 10:29, 31). Mesajul predicat de discipolii lui Iisus va crea dezbinare în familie, unii acceptându-l, alţii refuzându-l. „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ”, explică Iisus. Da, un membru al familiei are nevoie de curaj ca să accepte adevărul. Iisus adaugă: „Cine are mai multă afecţiune pentru tatăl sau mama lui decât pentru Mine nu este demn de Mine şi cine are mai multă afecţiune pentru fiul sau fiica lui decât pentru Mine nu este demn de Mine!” (Matei 10:34, 37). Totuşi, unii îi vor primi bine pe discipolii lui Iisus. El spune: „Cine îi dă să bea unuia dintre aceşti micuţi fie şi numai un pahar de apă rece pentru că este discipol, adevărat vă spun că nu-şi va pierde nicidecum răsplata.” (Matei 10:42). După ce primesc de la Iisus aceste instrucţiuni, avertismente şi încurajări, apostolii sunt pregătiţi să meargă „prin tot ţinutul, din sat în sat, anunţând vestea bună şi făcând pretutindeni vindecări.” (Luca 9:6).