PARABOLELE DOMNULUI IISUS - STUDIU. Partea a cincea.

 

PARABOLELE DOMNULUI IISUS - STUDIU. Partea a cincea

16. Pilda robului nemilostiv - Matei 18:21-35: „Atunci, apropiindu-se Petru, I-a zis: Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, şi îi voi ierta lui? Până de şapte ori? Iisus îi zice: nu îţi zic până de şapte ori; ci până de şaptezeci de ori şapte. De aceea, Împărăția cerurilor este asemănată cu un om, cu un rege care a vrut să se socotească cu sclavii lui. Începând el să socotească, a fost adus un îndatorat lui cu zece mii de talanţi. El însă, neavând să restituie; domnul lui a ordonat să fie vândut el şi nevasta şi copilaşii şi toate câte are, şi să restituie. Proşternându-se deci, sclavul i s-a închinat, zicând: Doamne, fi îndelung-răbdător cu mine; şi ţi le voi restitui pe toate. Înduioşându-se domnul sclavului acela, l-a lăsat; şi i-a iertat datoria. Dar ieşind sclavul acela, a găsit pe unu dintre ceilalţi sclavi, care îi datora o sută de dinari; şi apucându-l, îl sugruma, zicând: restituie orice îmi datorezi! Proşternându-se deci sclavul, îl ruga, zicând: Fi îndelung-răbdător cu mine şi am să îţi restitui. Dar el nu a vrut; ci ducându-se, l-a aruncat în închisoare, până are să restituie ce este dator. Văzând deci ceilalţi sclavi cele făcute, s-au întristat tare mult; şi venind, au relatat domnului lor toate cele făcute. Atunci, chemându-l, domnul lui îi zice: Sclav rău! Toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia şi tu să miluieşti pe acel sclav, precum te-am miluit şi eu? Şi mâniindu-se, domnul lui l-a predat chinuitorilor; până ce are să restituie tot ce este dator. Aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă; dacă nu aveţi să iertaţi din inimile voastre, fiecare, fratelui lui.” - Matei 18:21-35. Pilda aceasta a fost spusă de Domnul Iisus pentru a sublinia importanţa iertării fraţilor, a celorlalţi sclavi ai lui Dumnezeu, cu o iertare deplină chiar pentru lucruri mari (datorii mari). Ea este răspunsul Domnului la întrebarea lui Petru: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, şi îi voi ierta lui? Până de şapte ori?” Deoarece învăţătorii religioşi iudei propun să se acorde iertare cel mult de trei ori, Petru consideră, probabil, că este foarte generos din partea lui să sugereze: „Până la şapte ori?” Însă Domnul îi surprinde pe discipoli care aveau cultura iudaică, arătându-le inima mare a lui Dumnezeu pe care noi trebuie să o imităm, pe care ei nu o cunoşteau, răspunzând astfel: „Nu îţi zic până de şapte ori; ci până de şaptezeci de ori şapte.” Ce înseamnă aceasta? Că trebuiau să numere până la 490 de greşeli, aşa cum interpretează anumiţi atei? Nu, căci apoi El dă o parabolă, care şi mai tare accentuează iertarea deplină! El îi învaţă pe dicipolii Săi prin parabolă, că nu trebuie să ţină cont de numărul de greşeli, sau să le numere! Numai un om nebun ar număra, sau o persoană răutăcioasă! Parabola vorbeşte de un sclav, ce are o datorie de 10.000 de talanţi la un domn sau stăpân! Un talant avea 36 de kg., putând fi de argint (2 Regi 5:23),  ce ar veni cca. 60.000.000, de dinari. Iar un dinar era plata pentru o zi de muncă pentru un om! Dar putea să fie și un talant de aur (Exod 25:39), şi atunci ar fi valorat şi mai mult! Dus în faţa stăpânului, sclavul nu a avut să plătească, domnul vrând să-i vândă familia pentru a recupera ceva din pierdere, sclvul îndatorat a implorat să aibă îndelungă răbdare faţă de el, că îi va plăti! Înduioşindu-se domnul de el, l-a lăsat şi i-a iertat datoria care era foarte mare! Dar ieşind din faţa stăpânului, sclavul îndatorat la stăpân, a găsit un alt sclav datornic de data aceasta lui, cu 100 de dinari, şi a începund să-l sugrume cerându-i datoria! Sclavul dator cu 100 de dinari a imporat milă şi îndelungă răbdare din partea celuilalt sclav, dar acesta l-a băgat la închisoare. Ceilalţi sclavi văzând, i-au relatat domnului cele întâmplate! Atunci domnul sclavului dator cu 10.000 de talanţi, la predat pe mâna chinuitorilor în temniţă până va plăti tot ce datorează! Versetul cheie al pildei este: „Aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă; dacă nu aveţi să iertaţi din inimile voastre, fiecare, fratelui lui.” Concluzia este simplă! Noi toţi îi datorăm mult mai mult lui Dumnezeu, decât fiecare dintre noi semnului nostru! Dumnezeu este dispus să ne ierte dacă ne iertăm semenii cu puţinele lor datorii faţă de noi, atunci Tatăl ceresc va şterge datoria mare care o avem la El! - vezi şi: Matei 6:12; Coloseni 3:13. În cazul în care nu vom ierta, nu numai că nu vom primi iertarea divină, dar vom fi daţi pe mâna chinuitorilor, atât în viaţa aceasta, neiertarea ducând mânie, supărare, iritare, întristare, tulburare (Iov 5:2; Proverbe 3:31; Proverbe 14:30; Efeseni 4:31-32), cât şi după moarte, căci noi nu ne-am plătit datoria, astfel vom suferi etern, căci Domnul a spus: „Şi mâniindu-se, domnul lui l-a predat chinuitorilor; până ce are să restituie tot ce este dator. Aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă; dacă nu aveţi să iertaţi din inimile voastre, fiecare, fratelui lui.”

17. Pilda lucrătorilor în vie - Matei 20:1-16: „Pentru că Împărăția cerurilor este asemănătoare unui om, stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să angajeze lucrători în via lui. Învoindu-se dar cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. Şi ieşind pe la a treia oră a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi vă voi da ceea ce are să fie drept; iar ei s-au dus. Ieşind iar şi pe la a şasea şi a noua oră, a făcut la fel. Iar ieşind pe la unsprezecea, a găsit pe alţii stând fără lucru, şi le zice: de ce staţi aici toată ziua fără lucru? Ei îi zic: pentru că niciunul nu ne-a angajat. El le zice: Mergeţi şi voi în vie. Iar făcându-se seară, domnul viei zice administratorului său: cheamă lucrătorii şi dă-le plata; începând de la cel din urmă, până la cel dintâi. Iar venind cei de pe la a unsprezecea oră, au primit câte un dinar. Şi venind cei dintâi, considerau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei câte un dinar. Primind însă, murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: aceştia, cei din urmă, au lucrat o oră; şi i-ai făcut egali cu noi, cei care au îndurat greul zilei şi arşiţa. El însă, răspunzând unuia dintre ei, a zis: prietene! Pe tine nu te nedreptăţesc. Nu cu un dinar te-ai învoit cu mine? Ia ce este al tău, şi mergi! Vreau dar să dau acestuia din urmă ca şi ţie. Nu îmi este permis să fac ceea ce vreau cu cele ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei din urmă, întâi; şi cei dintâi, în urmă.” - Matei 20:1-16. Domnul Iisus în această ilustrare, compară Împărăția cerurilor cu un Stăpân care este Dumnezeu, şi care rând pe rând, de cinci ori, la ore diferite, angajează lucrători cu plata de un dinar în via lui. Unii lucrători sunt angajaţi la prima oră, diminiaţa, alţii mai târziu, pe rând, dar toţi capătă aceiaşi plată! De ce? Deoarece plata este viaţa veşnică (Matei 19:27-29)! Cei veniţi printre primii sunt credincioşii din vechime, începând cu Abel, Enoh, Noe, apoi: Avraam, Isac, Iacob, apoi: David, Ilie, Elisei, etc.. Cei veniţi în ultimele ceasuri la ora nouă şi respectiv unsprăzece, reprezintă pe creştinii care L-au servit pe Dumnezeu în via Lui! Când vine timpul socotelilor (judecata de la venirea Domnului), are loc o surpriză: primi care primesc plata sunt cei de la urmă! Ba mai mult, când vine rândul celor care au îndurat „greul zilei şi arşiţa”, a sfinţiilor dinainte de Hristos (Evrei 11:36-38), ei primesc plata la urmă, după creștini (Apocalipsa 20:11-15); ei obsearvă că plata este aceiaşi: un dinar (viaţa veşnică). Şi unii ajung să murmure, însă Dumnezeu îi spune unuia din cei ce murmură: „prietene! Pe tine nu te nedreptăţesc. Nu cu un dinar te-ai învoit cu mine? Ia ce este al tău, şi mergi! Vreau dar să dau acestuia din urmă ca şi ţie. Nu îmi este permis să fac ceea ce vreau cu cele ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?” Dumnezeu cu toţi sclavii Săi din orice timp s-a tocmit cu aceiaşi plată: viaţa veşnică! Nu este niciun motiv să fim invidioşi pe anumite categorii care poate nu au îndurat „greul zilei şi arşiţa”, pentru că înţelegerea noastră cu Stăpânul este aceasta: viaţa eternă (Matei 25:46; Ioan 4:36). Concluzia pildei, şi versetul cheie este: „Astfel vor fi cei din urmă, întâi; şi cei dintâi, în urmă”! Adică cei ce au servit la sfârşit (creştinii) vor fi primii la primirea plăţii! Iar cei dintâi (evreii credincioşi), vor fi cei din urmă la primirea plăţii! Scopul pildei este acela de a demonstra că nu există niciun motiv de îngâmfare pentru evrei!

18. Pilda celor doi fii - Matei 21:28-32: „Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii; şi apropiindu-se de cel dintâi, a zis: Fiule! Mergi astăzi de lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: nu vreau! Dar mai târziu, regretând, s-a dus. Apropiindu-se de cel de al doilea, i-a zis la fel. Iar el răspunzând, a zis: Eu mă duc Doamne! şi nu s-a dus. Cine dintre cei doi a făcut voinţa tatălui? Ei au zis: cel dintâi! Iisus le zice: adevărat vă zic: Vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Ioan a venit la voi pe o cale a dreptăţii, şi nu l-aţi crezut; dar vameşii şi curvele l-au crezut. Voi însă, văzând, nici nu aţi regretat mai târziu; ca să îl credeţi.” - Matei 21:28-32. Domnul Iisus spune această parabolă în contextul discuţiei despre autoritatea cu care lucrează, şi despre Botezul lui Ioan cu preoţii şi bătrâni, El îi întreabă: „Botezul lui Ioan, de unde era? Din cer, sau de la oameni? Dar ei cugetau în sine, zicând: dacă avem să zicem, din cer; ne va zice: atunci de ce nu l-aţi crezut? Iar dacă avem să zicem: De la oameni; ne temem de mulţime, pentru că toţi îl au pe Ioan ca profet. Şi răspunzând lui Iisus, au zis: Nu ştim. Și El le-a zis: nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac acestea.” Ca urmare a vicleniei preoţilor, Domnul dă o ilustrare cu doi fii, indicând că în Israel au fost două tipuri de oameni, oameni care cu gura spuneau că ascultă, dar nu făceau ceea ce promiteau! Şi oameni, care iniţial spuneau că nu fac, apoi le părea rău şi făceau ceea ce tatăl lor le-a spus! Al doilea fiu din parabolă care a zis şi nu a făcut, i-a reprezentat pe marii preoţi şi bătrânii poporului (Matei 21:23), iar primul fiu care a spus că nu face, dar apoi a regretat şi a făcut, i-a reprezintat pe „vameşii şi curvele”, care iniţial, ei nu au ascultat de legea lui Moise, dar apoi venind Ioan Botezătorul, care a demascat călcările de lege, ei l-au crezut şi s-au căit de călcarea legii acceptând botezul lui, ca fiind un botez al căinţei şi împăcării cu Dumnezeu! Versetul cheie şi conluzia este: „Vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu.” Scopul parabolei este să demaşte lipsa de ascultare a preoţilor şi bătrânilor! Ei doreau să afle cu ce autoritate lucra Iisus (v.23). Însă oamenii care sunt neascultători de trimişii lui Dumnezeu, nu pot înţelege autoritatea ce o avea Domnul, nici lucrarea Lui! Astfel, nu cei care spun cu gura că fac voia lui Dumnezeu, o fac cu adevărat!

19. Pilda Viticultorilor - Matei 21:33-46; Marcu 12:1-12; Luca 20:9-19: „Ascultaţi altă parabolă. Era un om stăpân de casă, care a plantat vie; şi i-a pus împrejur un gard, şi a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. şi a arendat-o unor ţărani, şi a plecat din ţară. Iar când s-a apropiat timpul roadelor, a trimis pe sclavii lui la ţărani; ca să ia roadele lui. Şi luând ţăranii pe sclavii lui; pe unu l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A trimis pe alţi sclavi, mai mulţi decât cei dintâi; şi le-au făcut la fel. Dar la urmă, a trimis la ei pe fiul lui, zicând: vor respecta pe fiul meu. Dar ţăranii, văzând pe fiul, au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să îl omorâm şi să avem moştenirea lui. Şi luându-l, l-au aruncat afară din vie, şi l-au omorât. Deci, când vine domnul viei, ce va face ţăranilor aceia? Eu zic: pe răi, rău îi va pierde; şi via o va arenda altor ţărani, care îi vor da roadele la timpurile lor. Iisus le zice: niciodată nu aţi citit în scripturi: o piatră pe care au respins-o zidarii, aceasta a fost făcută cap de unghi; de la Iehova/Domnul a fost făcut acesta şi este minunat în ochii noştri. De aceea vă zic: va fi luată de la voi Împărăția lui Dumnezeu, şi va fi dată unui neam care face roadele ei. Şi cel căzând pe piatra aceasta, va fi sfărmat; iar pe care are să cadă ea, îl va spulbera. Şi auzind marii preoţi şi fariseii parabolele Lui, au cunoscut că despre ei vorbeşte. Şi căutând să Îl prindă, s-au temut de mulţime; pentru că Îl aveau/Îl vedeau ca pe un profet” - Matei 21:33-46. „Apoi, a început să le vorbească în parabole. Un om a plantat vie; a pus gard împrejur, şi a săpat teasc, şi a zidit turn, şi a arendat-o unor ţărani; şi a plecat din ţară. Iar la timpul potrivit, a trimis la ţărani pe un sclav; ca să ia de la ţărani din roadele viei. Dar ei luându-l, l-au bătut, şi l-au trimis înapoi fără nimic. Iarăşi a trimis la ei pe un alt sclav; şi pe acela l-au lovit în cap şi l-au dezonorat. Apoi, a trimis pe altul, şi pe acela l-au omorât; şi pe mulţi alţii, pe unii bătându-i, iar pe unii omorându-i. Mai avea un fiu iubit; la urmă, l-a trimis la ei, zicând: vor respecta pe fiul meu! Dar ţăranii aceia au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să îl omorâm şi moştenirea va fi a noastră! Şi luându-l, l-au omorât; şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face domnul viei? Va veni, şi îi va pierde pe ţărani; şi va da via altora. Nu aţi citit nici scriptura aceasta: O piatră pe care au respins-o zidarii, aceasta a fost făcută în cap de unghi. De către Iehova a fost făcut capul de unghi, şi el este minunat în ochii noştri. Iar ei căutau să Îl prindă, însă se temeau de mulţime; dar cunoşteau că pentru ei a spus parabola; şi lăsându-L, s-au dus” - Marcu 12:1-12. „Dar El a început să zică către popor parabola aceasta: un om a plantat o vie; şi a arendat-o unor ţărani, şi a plecat din ţară pentru un timp destul de mult. Iar la timpul potrivit, a trimis la ţărani pe un sclav; ca să îi dea din rodul viei. Dar ţăranii, bătându-l, l-au trimis fără nimic. Şi a continuat să trimită alt sclav; dar ei bătându-l şi pe acela, şi dezonorându-l, l-au trimis fără nimic. Şi a continuat să trimită pe al treilea; dar ei rănindu-l şi pe acesta, l-au aruncat afară. Domnul viei însă a zis: ce am să fac? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate pe acesta îl vor respecta. Dar văzându-l ţăranii, au cugetat între ei, zicând: acesta este moştenitorul; să îl omorâm, ca moştenirea să fie a noastră. Şi aruncându-l afară din vie, l-au omorât. Deci, ce va face domnul viei? Va veni şi va pierde pe ţăranii aceia, şi va da via altora. Iar ei auzind, au zis: să nu se facă aşa! El însă, privindu-i, a zis: ce este deci aceasta, ce a fost scris: „o piatră pe care au respins-o zidarii, aceasta a fost făcută cap de unghi? Oricare căzând pe piatra aceea, va fi sfărâmat; iar pe care are să cadă ea, îl va spulbera”. Şi cărturarii şi marii preoţi căutau în ora aceea să pună mâinile pe El; dar s-au temut de popor. Pentru că au cunoscut că pentru ei a zis parabola aceasta.” - Luca 20:9-19. Domnul Iisus dă o pildă consemnată în cele trei evanghelii sinoptice, în Matei 21:33-43; Marcu 12:1-12; Luca 20:9-19, elementele acestei ilustrări sunt: Un gospodar care sădeşte o vie, acesta îl reprezintă pe Iehova/Domnul Dumnezeu (Ioan 15:1), care a dus în fiinţă poporul Israel, adică via (Isaia 5:7; Psalmi 80:9 - T.M.; Ieremia 2:21). Viticultorii la care a arendat-o, sunt conducătorii neamului Israel, iar robii pe care I-a trimis după roadele cuvenite, sunt profeţii din vechime, până la Ioan Botezătorul, pe care aceştia I-au bătut, maltratat şi ucis (Ieremia 44:4-5; Evrei 11:36,Evrei 1:37; 2 Cronici 24:21). Fiul pe care Stăpânul viei l-a trimis este Iisus Hristos, care a fost ucis din gelozie, deoarece El era moştenitorul viei, şi aceasta s-a petrecut afară din vie, adică în afara Ierusalimului (Evrei 13:12-13). Cu privire la Domnul a fost profeţit: „o piatră pe care au respins-o zidarii, aceasta a fost făcută cap de unghi. Oricare căzând pe piatra aceea, va fi sfărâmat; iar pe care are să cadă ea, îl va spulbera”. Chiar dacă Domnul ca piatră unghiulară a fost respins de zidari, totuşi Dumnezeu-Tatăl l-a făcut cap de unghi! El precizează: „De către Iehova a fost făcut capul de unghi, şi el este minunat în ochii noştri”! În ochii credincioşilor lucrul acesta este minunat! Ce este: piatră unghiulară? Domnul în aceste relatări citează din Psalmi 118:22 - T.M., unde Psalmistul se referă la o piatră finală care completează arcul sau care este aşezată în unghiul superior al unei clădiri, piatra cea din vârful arcadei; căci în v.19,20, psalmistul face referire la poartă, astfel piatra unghiulară aici este piatra ce mai de sus ce uneşte cele două laturi ale unei porţi sau uşi, ce are o arcadă! În alte contexte (Isaia 28:16; Efeseni 2:20), piatra unghiulară poate avea sensul de piatră ce ţine cele două ziduri unite într-un unghi; în vechime se punea între ele (în capul unghiului) o piatră care, câteodată, era foarte mare, mai ales la zidurile din piatră. Între pietrele întrebuinţate în capul unghiului la templul din Ierusalim, au fost unele de 6-7 metri.Venirea Stăpânului reprezintă distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.H., când armatele romane au distrus sediul conducerii religioase şi politice a Israelului. Scopul acestei pilde, a fost de a demasca pe conducătorii religioşi din timpul lui Iisus, care au fost infideli Stăpânului viei, ne-ascultând nici de Fiul Lui care este piatra unghiulară a casei lui Dumnezeu. Iar concluzia pildei este că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la conducătorii evrei şi va fi dat oamenilor din toate neamurile care vor forma un popor (creștinii) al Domnului Dumnezeu, marele vier, care va aduce roadele cuvenite. Versetul cheie este: „Deci, când vine domnul viei, ce va face ţăranilor aceia?”. Este o întrebare ce îndeamnă la meditaţie.

20. Pilda nunţii fiului de rege/împărat - Matei 22:1-14. Pilda celor invitaţi la cină - Luca 14:15-24: „Răspunzând, Iisus le-a spus iarăşi în parabole, zicând: Împărăția cerurilor este asemănată cu un om, cu un rege/împărat; care a făcut nuntă fiului lui. Şi a trimis pe sclavii lui să cheme pe cei chemaţi la nuntă; şi nu au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi sclavi, zicând: spuneţi celor chemaţi: Iată! Am pregătit prânzul meu; taurii mei şi cele îngrăşate sunt tăiate, şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă! Dar ei, nepăsându-le s-au dus, unu la ogorul lui, altul la comerţul lui. Iar ceilalţi, prinzând pe sclavii lui; i-au maltratat şi i-au omorât. Dar auzind regele, s-a mâniat; şi trimiţând armatele lui a distrus pe ucigaşii aceia, şi a ars cetatea lor. Atunci zice sclavilor lui: nunta este gata; dar cei chemaţi nu au fost vrednici. Duceţi-vă deci la ieşirile drumurilor; şi pe câţi aveţi să găsiţi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind sclavii aceia pe drumuri, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, atât răi, cât şi buni; şi s-a umplut nunta de comeseni. Intrând însă regele să privească pe cei şezând la masă, a văzut acolo un om neîmbrăcat cu veşmânt de nuntă; şi îi zice: prietene, cum ai intrat aici neavând veşmânt de nuntă? Iar el a amuţit. Atunci, regele a zis servilor: legând ale lui picioare şi mâini, aruncaţi-l în întunericul cel de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi!” - Matei 22:1-14. „Dar auzind acestea, cineva dintre cei aşezaţi la masă, I-a zis: fericit este cel care va mânca pâine în Împărăția lui Dumnezeu. Iar El i-a zis: un om oarecare a făcut o cină mare, şi a chemat pe mulţi. Apoi a trimis pe sclavul lui, la ora cinei, să zică celor chemaţi: veniţi! Pentru că deja este totul gata. Şi au început toţi, ca într-un gând, să se scuze. Cel dintâi i-a zis: am cumpărat un ogor; şi am nevoie, ieşind, să îl văd. Te rog să mă scuzi. Iar altul a zis: Am cumpărat cinci perechi de boi, şi mă duc să îi încerc. Te rog să mă scuzi. Iar un altul a zis: m-am însurat, şi de aceea nu pot veni. Apoi, întorcându-se sclavul acela, a anunţat acestea domnului său. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis sclavului său: ieşi repede în străzile şi uliţele cetăţii, şi adu aici pe cei săraci, şi pe nevoiaşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi. Şi sclavul a zis: domnule! S-a făcut ceea ce ai ordonat, şi încă mai este loc. Iar domnul a zis către sclav: ieşi la drumuri şi la garduri şi constrânge-i să intre; ca să fie umplută casa mea. Pentru că vă zic: niciunul dintre bărbaţii aceia, cei foşti chemaţi, nu vor gusta cina mea” - Luca 14:15-24. În Matei 22:1-14, Fiul lui Dumnezeu, dă o parabolă, iar personajele acesteia sunt: Un Rege care are un Fiu şi organizează o nuntă pentru acesta; Regele/Împăratul este Dumnezeu-Tatăl, iar Fiul este Iisus, robii trimişi să-i cheme pe invitaţi la nuntă sunt discipolii lui Iisus care au fost trimişi în primul rând, la neamul Israel (Faptele Apostolilor 13:46), care sunt invitaţi la nunta Fiului de Rege. Invitaţii însă nu au acceptat invitaţia, prin urmare, Israelul ca neam a pierdut privilegiul de a participa la petrecerea de nuntă, adică de a merge în cer alături de Biserică! (Ioan 1:11-13; Matei 10:5-7; Faptele Apostolilor 3:25, Faptele Apostolilor 1:26). Iar scuzele pe care le-au adus cei din neamul evreiesc erau neîntemeiate, conform cu pilda celor invitaţi la cină, care se aseamănă foarte mult cu această parabolă (Luca 14:16-24); invitaţii au spus că nu pot să vină pentru că şi-au cumpărat un ogor, de parcă nu putea să-l vadă după nuntă? Alţii au adus ca scuze, faptul că şi-au cumpărat boi, şi trebuie să-i încerce, de parcă nu ar putea să-i încerce după nuntă? Altul a spus că s-a căsătorit, de parcă nu putea să vină cu soţia împreună la nuntă? Problema lor nu era că nu puteau veni, ci că nu doreau să vină, ei dispreţuiau nunta Fiului de Rege! Lucru subliniat bine de atitudinea pe care au avut-o faţă de robii care le-au dus invitaţia, aceştia au fost batjocoriţi şi omorâţi, arătând astfel o ostilitate foarte mare faţă de invitaţia făcută de Rege şi de  Fiul Său (vezi şi Faptele Apostolilor 5:40; Faptele Apostolilor 7:55-58; Faptele Apostolilor 12:1-2). Dar Regele, Dumnezeu-Tatăl, s-a mâniat, şi a trimis oştile (armatele romane), care au ars cetatea (Ierusalimul); aceasta a avut loc în anul 70 d.H. din cauză că, celor la care li s-a trimis invitaţia de a veni la nunta Fiului de Rege au refuzat! Apoi, robii Regelui sunt trimişi la răspântiile drumurilor, în pieţe şi pe străzi, aducând oameni să umple sala de nuntă. Dar nu toţi cei ce au intrat în sala de nuntă şi-au schimbat viaţa, de aceea înainte de a începe petrecerea de nuntă, adică intrarea în cer, are loc o inspecţie, unde cei ce nu au haina de nuntă, care reprezintă faptele drepte ale sfinţilor, ca efect al primirii harului (Apocalipsa 19:8), sunt aruncaţi afară, neintrând în Împărăție sau la masa lui Dumnezeu. Întunericul de afară, unde sunt aruncaţi, simbolizează despărţirea de Dumnezeu care este lumină, ducând aceasta la pedeapsa lor veşnică (Matei 25:30 comp. cu 13:42; 2 Tesaloniceni 1:8-9). Pilda se încheie cu concluzia, care este şi versetul cheie: „Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. Căci mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi, atât din Israel cât şi dintre neamuri (Romani 9:24); mulţi au posibilitatea să fie salvaţi, deoarece mulţi au auzit de Hristos, dar nu intră la nunta Fiului de Rege, fie din cauză că nu preţuiesc la adevărata valoare această chemare, fie nu sunt îmbrăcaţi corespunzător în haina dreptăţii/neprihănirii (Luca 14:23 comp. cu 1 Timotei 3:15). De aceea să fim vigilenţi, căci nu toţi cei care pretend că sunt Fii ai camerei de nuntă, adică Fii ai Împărăției sunt în realitate astfel, căci Iisus precizează: „ … au strâns pe toţi pe care i-au găsit, atât răi, cât şi buni …”. Ţinta acestei ilustrări a fost condamnarea neamului lui Israel, care a refuzat invitaţia la nuntă.