ÎNTREBĂRI PRIVITOARE LA ... SFÂRȘITUL LUMII! Partea a treia.

 

ÎNTREBĂRI PRIVITOARE LA … SFÂRȘITUL LUMII!Partea a treia

21. Ce sunt cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe din cartea Apocalipsa?

 Cele șapte peceți (Apocalipsa 6:1-17, 8:1-5), cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8:6-21, 11:15-19) și cele șapte potire (Apocalipsa 16:1-21) reprezintă trei serii succesive de judecăți (urgii) din partea lui Dumnezeu de la sfârșitul veacurilor. Judecățile devin în mod progresiv tot mai grele și mai distructive pe măsură ce sfârșitul timpului înaintează. Cele șapte peceți, trâmbițe și potire sunt conectate unele cu celelalte. A șaptea pecete introduce cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8:1-5), iar a șaptea trâmbiță introduce cele șapte potire (Apocalipsa 11:15-19, 15:1-8). Primele patru dintre peceți sunt cunoscute sub forma celor patru călăreți din Apocalipsa. Prima pecete îl prezintă pe Antihrist (Apocalipsa 6:1-2). A doua pecete cauzează un război mare (Apocalipsa 6:3-4). A treia dintre cele șapte peceți cauzează foamete (Apocalipsa 6:5-6). A patra pecete aduce ciumă, mai multă foamete și mai mult război (Apocalipsa 6:7-8). A cincea pecete ne spune despre cei care vor fi martirizați pentru credința lor în Hristos în timpul vremurilor din urmă (Apocalipsa 6:9-11). Dumnezeu aude strigătele lor pentru dreptate și le va aduce eliberarea în timpul Său - sub forma peceții a șasea, alături de urgiile trâmbițelor și ale potirelor. Când pecetea a șasea dintre cele șapte este ruptă, se produce un cutremur devastator, cauzând o ridicare a plăcilor masive și o devastare grozavă - alături de fenomene astronomice neobișnuite (Apocalipsa 6:12-14). Cei care supraviețuiesc strigă pe bună dreptate munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:16-17). Cele șapte trâmbițe sunt descrise în Apocalipsa 8:6-21. Trâmbițele sunt „conținutul” celei de-a șaptea peceți (Apocalipsa 8:1-5). Prima trâmbiță cauzează grindină și foc, care distrug o mare parte din plantele pământului (Apocalipsa 8:7). A doua trâmbiță aduce ceea ce pare un meteorit care lovește oceanele și cauzează moartea unei părți mari a viețuitoarelor mărilor (Apocalipsa 8:8-9). A treia trâmbiță este asemănătoare cu a doua, dar afectează lacurile și râurile, nu oceanele (Apocalipsa 8:10.11). A patra dintre cele șapte trâmbițe cauzează întunecarea soarelui și a lunii (Apocalipsa 8:12). A cincea trâmbiță rezultă într-o plagă cu „lăcuste demonice”, care îi atacă și îi torturează pe oameni (Apocalipsa 9:1-11). A șasea trâmbiță dă drumul unei armate demonice care ucide o treime dintre oameni (Apocalipsa 9:12-21). A șaptea trâmbiță cheamă șapte îngeri care țin șapte potire cu mânia lui Dumnezeu (Apocalipsa 11:15-19, 15:1-8). Cele șapte potire ale mâniei sunt descrise în Apocalipsa 16:1-21. Aceste potire ale mâniei sunt chemate de a șaptea trâmbiță. Primul potir cauzează răni dureroase oamenilor (Apocalipsa 12:2). Al doilea potir rezultă în moartea oricărei vietăți din mare (Apocalipsa 16:3). Al treilea potir face ca râurile să fie de sânge (Apocalipsa 16:4-7). Al patrulea dintre cele șapte potire duce la intensificarea căldurii soarelui și astfel la dureri mari (Apocalipsa 16:8-9). Al cincilea potir duce la întuneric mare și intensificarea durerilor determinate de primul potir (Apocalipsa 16:10-11). Al șaselea potir rezultă în secarea râului Eufrat și adunarea armatelor lui Antihrist în vederea bătăliei din Armaghedon (Apocalipsa 16:12-14). Al șaptelea potir rezultă într-un cutremur mare urmat de grindină uriașă (Apocalipsa 16:15-21). Apocalipsa 16:5-7 declară despre Dumnezeu: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici … Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!”

22. Cum putem înțelege cartea Apocalipsa?

 Cheia interpretării Bibliei, în special a cărții Apocalipsa, este să avem o hermeneutică solidă. Hermeneutica este studiul principiilor de interpretare. Cu alte cuvinte, este modul prin care se interpretează Scriptura. O hermeneutică normală sau o interpretare normală a Scripturii înseamnă că, dacă versetul sau pasajul nu indică în mod clar că autorul a folosit un limbaj figurat, ar trebui înțeles în sens literal. Nu trebuie să căutăm alte înțelesuri, dacă semnificația naturală a frazei are sens. De asemenea, nu trebuie să spiritualizăm Scriptura, atribuind semnificații cuvintelor sau expresiilor când este clar că autorul, sub influența Duhului Sfânt, a dorit ca acestea să fie înțelese așa cum sunt scrise. Un exemplu este Apocalipsa 20. Mulți atribuie diverse semnificații perioadei de o mie de ani. Totuși, limbajul nu presupune în vreun fel că referirea la cei o mie de ani ar trebui considerată altfel decât literal, ca o perioadă de o mie de ani. O descriere simplă a cărții o găsim în Apocalipsa 1:19. În primul capitol, Hristos cel înviat și glorificat îi vorbește lui Ioan. Hristos îi spune: „Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și cele care au să fie după ele.” Lucrurile pe care Ioan le văzuse deja sunt înregistrate în capitolul 1. „Lucrurile care sunt” (care au fost prezente în timpul vieții lui Ioan) sunt înregistrate în capitolele 2-3 (scrisorile pentru biserici). „Lucrurile care au să fie după ele” (lucruri viitoare) sunt consemnate în capitolele 4-22. În general vorbind, capitolele 4-18 din Apocalipsa descriu judecata (mânia) lui Dumnezeu asupra oamenilor de pe pământ. Aceste judecăți nu sunt pentru Biserică (1 Tesaloniceni 5:2,9). Înainte de începerea mâniei, Biserica va fi luată de pe pământ printr-un eveniment numit Răpirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51-52). Capitolele 4-18 descriu „vremea de necaz pentru Iacov” - greutăți pentru Israel (Ieremia 30:7; Daniel 9:12, 12:1). De asemenea, este un timp în care Dumnezeu îi va judeca pe cei care nu au crezut, pentru rebeliunea lor împotriva Lui. Capitolul 19 descrie revenirea lui Iisus împreună cu Biserica, Mireasa lui Hristos. El îi înfrânge pe fiară și pe prorocul mincinos și îi aruncă într-un Iaz de foc. În capitolul 20, Hristos îl leagă pe Satan și îl aruncă în Adânc. Apoi Hristos Își stabilește Împărăția pe pământ, care va dura 1.000 de ani. La sfârșitul celor 1.000 de ani, Satan este eliberat și va conduce o revoltă împotriva lui Dumnezeu. Este biruit rapid și este și el aruncat în Iazul de foc. Apoi are loc judecata finală, judecarea celor necredincioși, când și ei sunt aruncați în Iazul de foc. Capitolele 21 și 22 descriu ceea ce se numește starea veșnică. În aceste capitole, Dumnezeu ne spune cum va fi veșnicia alături de El. Cartea Apocalipsa este inteligibilă. Dumnezeu nu ne-ar fi dat-o, dacă semnificația ei ar fi rămas în întregime un mister. Cheia înțelegerii cărții Apocalipsa este interpretarea ei în mod literal cât mai mult posibil - spune ceea ce semnifică și semnifică ceea ce spune.

23. Ce se întâmplă la judecata finală?

 Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem cu privire la judecata finală este că nu poate fi evitată. Indiferent de felul în care alegem să interpretăm profețiile privitoare la vremurile sfârșitului, ni se spune că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9.27). Cu toții vom avea o întâlnire divină cu Creatorul nostru. Apostolul Ioan a consemnat câteva detalii cu privire la judecata finală: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20.11-15). Acest pasaj demn de atenție ne prezintă judecata finală - finalul istoriei omenirii și începutul stării veșnice. Putem fi siguri de acest lucru: nu se va face nicio greșeală în audierea noastră, pentru că vom fi judecați de un Dumnezeu perfect (Matei 5.48, 1 Ioan 1.5). Acest lucru se va manifesta prin multe dovezi imposibil de negat. Mai întâi, Dumnezeu va fi cu totul drept și corect (Fapte 10.34, Galateni 3.28). În al doilea rând, Dumnezeu nu poate fi înșelat (Galateni 6.7). În al treilea rând, Dumnezeu nu poate fi influențat de părtiniri, scuze sau minciuni (Luca 14.16-24). În calitatea lui de Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos va fi judecătorul (Ioan 5.22). Toți necredincioșii vor fi judecați de Hristos la „scaunul de domnie mare și alb” și vor fi pedepsiți potrivit cu ceea ce au făcut. Biblia prezintă foarte clar că necredincioșii își adună mânie împotriva lor (Romani 2.5) și că Dumnezeu va „răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Romani 2.6). Credincioșii vor fi și ei judecați, la o judecată diferită, numită „scaunul de judecată al lui Hristos” (Romani 14.10), dar pentru că neprihănirea lui Hristos ne-a fost atribuită nouă și numele noastre sunt scrise în cartea vieții, vom fi răsplătiți, nu pedepsiți, potrivit cu faptele noastre. La judecata finală, soarta celor nemântuiți va fi în mâna Dumnezeului omniscient, care care va judeca fiecare om potrivit cu starea sufletului său. Acum, soarta este în mâinile noastre. Călătoria sufletului nostru se va sfârși fie într-un cer veșnic, fie într-un iad veșnic (Matei 25.46). Trebuie să alegem unde vom fi acceptând sau respingând jertfa lui Hristos în locul nostru și trebuie să facem această alegere înainte să se încheie viața noastră fizică pe pământ. După moarte, nu mai există alegere și soarta noastră este să stăm în fața tronului lui Dumnezeu, unde totul va fi „gol și descoperit” înaintea Lui (Evrei 4.13). Romani 2.6 declară că Dumnezeu va „răsplăti fiecăruia după faptele lui”.

24. S-au împlinit unele aspecte ale prorociilor privitoare la vremurile sfârșitului? 

 Apocalipsa 4.1 face introducerea pentru o secțiune din Scriptură care prezintă în detaliu „ce are să se întâmple după aceste lucruri”. Și urmează prorociile privitoare la „vremurile sfârșitului”. Noi nu am ajuns încă în perioada necazului celui mare, a descoperirii Anticristului sau a altor evenimente care țin de „vremea sfârșitului”. Ceea ce vedem este o „pregătire” pentru aceste evenimente. Iisus a spus că zilele din urmă vor fi precedate de câteva lucruri: vor veni mulți hristoși falși, care-i vor înșela pe mulți, vom „auzi de războaie și vești de războaie” și tot mai des „pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” (Matei 24.5-8). Știrile din zilele noastre sunt pline de religii false, războaie și dezastre naturale. Știm că evenimentele din timpul necazului celui mare vor include tot ceea ce Iisus a prevestit (Apocalipsa 6.1-8); evenimentele din prezent par să anunțe necazurile mai mari care vor urma. Pavel a avertizat că zilele din urmă vor aduce o creștere însemnată a numărului de învățături false. „În vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor.” (1 Timotei 4.1). Zilele din urmă sunt descrise ca fiind „vremuri grele”, datorită caracterului tot mai viciat al omului și datorită oamenilor care „se împotrivesc adevărului” fățiș (2 Timotei 3.1-9; vezi și 2 Tesaloniceni 2.3). Înșiruirea felului în care vor fi oamenii în zilele din urmă 0 iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea - (2 Timotei 3.1-2) pare să se potrivească exact cu era noastră modernă. Poate fi pus la îndoială faptul că prorociile privitoare la apostazie se împlinesc? Lumea noastră din secolul XXI a adoptat relativismul moral, o filozofie care contaminează până și Biserica. De exemplu, multor denominații le vine greu să definească căsătoria ca având loc între un bărbat și o femeie și mulți lideri religioși din ziua de azi susțin în mod deschis homosexualitatea. Biblia a ajuns subordonată cererii bisericii moderne pentru un „adevăr” mai atractiv. Într-adevăr acestea sunt „vremuri grele” din punct de vedere spiritual. Întemeierea Uniunii Europene - și faptul că avem o Germanie reunificată - este un lucru foarte interesant, în lumina profeției biblice. Cele „zece degete” din Daniel 2.42 și fiarele cu zece coarne din Daniel 7.20 și Apocalipsa 13.1 fac referire la un Imperiu Roman „renăscut” care va prinde putere înainte de revenirea lui Hristos. Cu toate că structura politică precisă nu a prins încă formă, se poate vedea cum piesele se strâng la un loc. În 1948, Israelul a fost recunoscut ca un stat suveran și acest lucru, de asemenea, are consecințe pentru cel care cercetează Scriptura. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că urmașii săi vor avea Canaanul ca o „stăpânire veșnică.” (Geneza 17.8). Ezechiel a profețit o reînviere fizică și spirituală a Israelului (Ezechiel 37). Faptul că avem Israelul ca națiune aflată în propria țară este foarte important în perspectiva profeției legate de vremurile sfârșitului, datorită locului proeminent pe care Israelul îl ocupă în escatologie (Daniel 10.14, 11.41, Apocalipsa 11.8). Cu toate că nu există dovadă biblică că lucrurile menționate mai sus sunt împlinirea unor profeții specifice care privesc vremurile din urmă, vedem ce mare parte dintre aceste evenimente sunt similare cu ceea ce Biblia descrie. Oricum ar fi lucrurile, trebuie să urmărim aceste semne, pentru că Iisus ne-a spus că ziua Domnului - ziua când Se va întoarce pentru ai Lui - va veni ca un hoț noaptea (2 Petru 3.10), neașteptat și neanunțat. „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21.36).

25.Va fi Antihrist un musulman?

 Odată cu intensificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu din cursul ultimilor ani și în mod special datorită afirmațiilor extremiștilor musulmani șiiți cu privire la cel de-al Doisprezecelea Imam, mulți oameni au început să se întrebe în ce fel are legătură acest lucru cu prorociile Bibliei. Ca să dăm un răspuns, trebuie mai întâi să aflăm cine este cel de-al Doisprezecelea Imam și ce se așteaptă de la el să facă pentru islam. În al doilea rând, trebuie să examinăm afirmațiile musulmanilor șiiți legate de aceste speranțe și, în al treilea rând, trebuie să ne uităm în Biblie, ca ea să facă lumină în toată această chestiune. În cadrul ramurii șiite a islamului, au fost doisprezece imami, sau lideri spirituali, desemnați de Allah. Aceștia au început cu Imamul Ali, verișor cu Mahomed, care a pretins succesiunea profetică după moartea lui Mahomed. În jurul anului 868 d.H., s-a născut celui de-al Doisprezecilea Imam - Abu al-Qasim Muhammad sau Mahomed al Mahdi. Pentru că tatăl său se afla sub persecuție intensă, Mahdi a fost trimis să se ascundă, ca să fie protejat. Pe la șase ani, a ieșit pentru scurt timp din ascunzătoare, când tatăl său a fost omorât, dar apoi s-a ascuns din nou. Se spune că de atunci s-a ascuns în peșteri și se va întoarce în mod supranatural chiar înainte de ziua judecății, ca să eradicheze toată tirania și opresiunea, aducând armonie și pace pe pământ. În teologia șiită, el este salvatorul lumii. Potrivit unui scriitor, Mahdi va combina demnitatea lui Moise, bunăvoința lui Iisus și răbdarea lui Iov, într-o persoană perfectă. Predicțiile privitoare la cel de-al Doisprezecelea Imam au o asemănare izbitoare cu profețiile biblice privitoare la vremurile sfârșitului. Potrivit profeției islamice, întoarcerea lui Mahdi va fi precedată de o serie de evenimente în timpul a trei ani de haos mondial cumplit și va domni peste arabi și peste lume timp de șapte ani. Apariția lui va fi însoțită de două învieri, una a celor răi și una a celor drepți. Potrivit cu învățăturile șiite, conducerea lui Mahdi va fi acceptată de Iisus și cele două ramuri ale familiei lui Avraam vor fi reunite pentru totdeauna. În ce fel afirmațiile musulmanilor șiiți, cum sunt cele ale fostului președintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, au legătură cu aceasta? Ahmadinejad era un musulman foarte devotat și pretindea că trebuie el personal să pregătească lumea pentru venirea lui Mahdi. Pentru ca lumea să fie salvată, trebuie să se afle într-o stare de haos și subjugare și Ahmadinejad simțea că a fost îndrumat de Allah să pregătească calea pentru acest lucru. Ahmadinejad a făcut în mod repetat afirmații cu privire la distrugerea dușmanilor islamului. Se presupunea că președintele Iranului și cabinetul său au semnat un contract cu al Mahdi, în care se angajeau să lucreze pentru el. Când a fost întrebat în mod direct, în 2009, de reporterul ABC Ann Curry cu privire la aceste afirmații apocaliptice, Ahmadinejad a spus: „Imamul ... va veni cu logică, cu cultură, cu știință. Va veni ca să nu mai existe războaie. Să nu mai fie dușmănie, ură. Să nu mai fie niciun conflict. Îi va chema pe toți la o dragoste frățească. Bineînțeles, se va întoarce împreună cu Iisus Hristos. Cei doi vor veni înapoi împreună. Și lucrând împreună, vor umple lumea cu dragoste.” Ce au toate aceste lucruri de-a face cu Antihrist? Potrivit cu 2 Tesaloniceni 2.3-4, în zilele din urmă se va arăta un „om al păcatului”, care se va opune și se va înălța pe sine mai presus de tot ceea ce se cheamă Dumnezeu. În Daniel 7, citim despre vedenia lui Daniel cu privire la patru fiare care reprezintă împărății care vor juca un rol major în planul profetic al lui Dumnezeu. Cea de-a patra fiară este descrisă (v. 7-8) ca fiind înspăimântătoare, cumplită, teribil de puternică și deosebită de toate fiarele care au venit înaintea ei. Este descrisă și ca având un „corn mic”, care le-a smuls pe celelalte coarne. Acest corn mic este adesea identificat cu Antihristul. În versetul 25, se spune despre el că va rosti „vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, îi va asupri pe sfinții Celui Preaînalt și se va încumeta să schimbe vremurile și legea, și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme” (trei ani și jumătate). În Daniel 8, vedenia cu berbecul și țapul identifică un rege care se va ridica în zilele din urmă (v. 23-25), va nimici mulți oameni și se va ridica împotriva lui Hristos, dar acest împărat va fi înfrânt. În Daniel 9.27, este prorocit că „domnul care va veni” va încheia un legământ de șapte ani cu mulți oameni și apoi va aduce multă distrugere. Cine va fi acest Antigrist? Nimeni nu știe cu certitudine, dar s-au născut multe teorii, incluzând posibilitatea ca acesta să fie un arab. Indiferent de aceste multe teorii, sunt câteva paralele între teologia biblică și cea șiită pe care trebuie să le luăm în considerare. Mai întâi, Biblia spune că împărăția Antihristului va stăpâni lumea timp de șapte ani, iar islamul afirmă că al Doisprezecelea Imam va conduce lumea timp de șapte ani. În al doilea rând, musulmanii anticipează trei ani de haos înainte de arătarea celui de-al Doisprezecelea Imam, iar Biblia vorbește despre trei ani și jumătate de Necaz, înainte ca Antihristul să se arate, profanând Templul evreiesc. În al treilea rând, Antihristul este descris ca fiind un înșelător care pretinde să aducă pace, dar care de fapt aduce un război la scară largă; previziunea cu privire la cel de-al Doisprezecelea Imam este că va aduce pace printr-un război general cu restul lumii. Va fi Antihristul un musulman? Numai Dumnezeu știe. Există legături între escatologia musulmană și cea creștină? Cu siguranță par să existe corelări directe, cu toate că este ca și când ai citi descrieri ale unei mari bătălii, mai întâi din perspectiva pierzătorului, care încearcă să salveze aparențele, și apoi din perspectiva părții victorioase. Până la momentul în care vom vedea împlinirea acestor lucruri, trebuie să fim atenți la cuvintele din 1 Ioan 4.1-4: „Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; și orice duh care nu mărturisește pe Iisus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire ați auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”

26. Ce este vremea de necaz pentru Iacov?

 Sintagma „vreme de necaz pentru Iacov” este un citat din Ieremia 30.7 care spune: „Vai, căci ziua aceea este mare. Niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.” În versetele precedente din Ieremia 30, găsim că Domnul îi vorbește lui Ieremia, prorocul, referitor la Iuda și Israel (30.3-4). În versetul 3, Domnul promite că, într-o zi din viitor, îi va aduce atât pe cei din Iuda, cât și pe cei din Israel înapoi în țara pe care le-a promis-o strămoșilor lor. Versetul 5 descrie un timp de mare frică și cutremurare. Versetul 6 descrie acest timp folosind imaginea unor bărbați care ar trece prin durerile nașterii, indicând din nou un timp de agonie. Dar există speranță pentru Iuda și Israel, pentru că deși este numită o „vreme de necaz pentru Iacov”, Domnul promite că îl va salva pe Iacov (referindu-Se la Iuda și Israel) din acest timp de mare necaz (versetul 7). În Ieremia 30.10-11, Domnul spune: „Căci te voi izbăvi din țara cea depărtată și îți voi izbăvi sămânța din țara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăși, va avea odihnă și liniște și nu-l va mai tulbura nimeni. Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc.” De asemenea, Domnul spune că va distruge neamurile care i-au ținut pe cei din Iuda și din Israel în robie și nu va permite niciodată ca Iacov să fie în întregime distrus. Totuși, trebuie observat că Domnul descrie acesta ca fiind un timp de disciplină pentru poporul Lui. El spune despre Iacov: „Voi nimici pe toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.” Ieremia 30.7 spune: „Ziua aceea este mare. Niciuna n-a fost ca ea!” Singura perioadă de timp care se potrivește cu această descriere este perioada Necazului. Aceasta este de neegalat în istorie. Iisus a descris Necazul folosind parțial aceleași descrieri ca în Ieremia. În Matei 24.6-8, El a afirmat că apariția cristoșilor mincinoși, războaiele și veștile de războaie, foametea și cutremurele sunt „începutul durerilor nașterii.” (NTLR). Şi Pavel a descris Necazul ca pe durerile nașterii. 1 Tesaloniceni 5.3 spune: „Când vor zice: „Pace și liniște!” atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nu va fi chip de scăpare.” Acest eveniment urmează după Răpire și luarea Bisericii, din 4.13-18. În 5.9, Pavel reaccentuează absența Bisericii din această perioadă de timp, spunând: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Iisus Hristos.” Mânia despre care se vorbește aici este judecata lui Dumnezeu asupra lumii necredincioase și disciplinarea pe care o face Israelului, în timpul Necazului. Aceste „dureri ale nașterii” sunt descrise în detaliu în Apocalipsa 6-12. Parte din scopul Necazului este să-L aducă pe Israel înapoi la Domnul. În cazul acelora care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor din păcat, vremea de necaz a lui Iacov este ceva pentru care trebuie să-L lăudăm pe Domnul, pentru că demonstrează faptul că Dumnezeu Își ține promisiunile. El ne-a promis viață veșnică prin Hristos, Domnul nostru, și a promis o țară, sămânță de urmași și binecuvântare lui Avraam și descendenților lui fizici. Totuși, înainte să-Şi împlinească aceste promisiuni, va disciplina cu dragoste, dar cu fermitate națiunea lui Israel, ca să se întoarcă la El.

27. Cum pot fi gata ca să fiu luat la Răpire?

 Este mult mai simplu decât te gândești. Răspunsul scurt este că trebuie să Îl primești pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor al Tău. Și acum răspunsul lung. Atunci când pui această întrebare, pornim de la premiza că ai auzit că nu toți creștinii vor fi luați atunci când Răpirea va avea loc. Probabil că ți s-a spus că numai „super-creștinii" care trăiesc o viață sfântă vor fi răpiți și toți ceilalți creștinii vor trebui să sufere în timpul Necazului. Acest lucru nu este adevărat, și-ți vom arăta din Scriptură de ce nu este. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegi este scopul Necazului. Necazul este un timp de judecată asupra pământului și de pedepsire pentru Israel. Te rugăm să observi că Israelul și Biserica nu sunt același grup de oameni! Biserica este un organism spiritual. Oamenii din Biserică sunt în legătură unii cu ceilalți prin nașterea lor spirituală (fiind născuți din nou - Ioan 3.3). Poporul Israel (evreii) sunt în legătură de sânge. Ei sunt un neam de oameni cărora Dumnezeu le-a făcut promisiuni speciale în Vechiul Testament. Dumnezeu a declarat că asupra Israelului va veni un timp de judecată, din pricina necredincioșiei lor. Acesta se spune clar că va fi numai pentru Israel (Daniel 9.24-27). Arhanghelul Gabriel i-a adus lui Daniel un mesaj din partea lui Dumnezeu (9.20-21). Daniel 9.24 spune: „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și a prorociei și până la ungerea Sfântului sfinților.” În acest mesaj, Gabriel îi specifică lui Daniel că timpul este pentru „poporul tău”. Poporul lui Daniel erau evreii, neamul lui Israel. Dumnezeu a decretat 70 de săptămâni împotriva neamului lui Israel. Aceste „70 de săptămâni” în evreiește sunt literal „70 de șapte”. Cu alte cuvinte, de 70 de ori 7 ani, sau 490 de ani. Dintre acești ani, 483 (de 69 de ori 7) s-au împlinit de la sfârșitul robiei babiloniene a lui Israel și până la stârpirea lui Mesia (răstignirea lui Hristos). Acest lucru face să mai rămână 7 ani de judecată să se împlinească. Aceștia sunt anii necazului. Ideea este că prorocia aceasta privește în primul rând Israelul și scopul judecății este „încetarea fărădelegilor, ... ispășirea păcatelor, ... ispășirea nelegiuirii, ... aducerea neprihănirii veșnice, ... pecetluirea vedeniei și a prorociei și ... ungerea Sfântului sfinților”. Tot din Scriptură putem demonstra acum și că creștinii nu vor fi în timpul Necazului. Dacă studiem 1 Tesaloniceni de la 4.13, până la 5.9, vom observa acest lucru. În acest pasaj, Pavel scrie cu privire la răpire și la Ziua Domnului. 1 Tesaloniceni 5.9 le dă creștinilor această promisiune: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Iisus Hristos.” Fii foarte atent la acest verset. Pavel spune că Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, fiind vorba în special despre mânia Zilei Domnului (5.2). O dovadă suplimentară pentru faptul că creștinii nu vor trece prin Necaz se află în 1 Corinteni. În acestă epistolă, Pavel îi mustră aspru pe credincioși pentru că erau carnali. Dar, în capitolul 15, Pavel scrie despre Răpire și nu spune niciunde că vreunul dintre credincioșii din Corint, așa carnali cum erau, ar fi lăsat în urmă. Cei care cred cu adevărat în Iisus Hristos nu vor trebui să suporte Necazul! Singurul fel în care poți fi lăsat la Răpire este să nu-L fi primit pe Hristos ca Domn și Mântuitor al tău.

28. Ce este ospățul nunții Mielului?

 În vedenia din Apocalipsa 19.7-10, Ioan vede și aude mulțimile cerești lăudându-L pe Dumnezeu pentru că ospățul nunții Mielului - în mod literal „cina nunții” - urma să înceapă. Conceptul de cina nunții se înțelege mai bine din perspectiva obiceiurilor de nuntă din vremea lui Hristos. Aceste obiceiuri de nuntă aveau trei părți majore. Mai întâi se semna un contract de căsătorie de către părinții miresei și de către mire, iar părinții miresei plăteau o zestre mirelui sau părinților lui. Acest pas începea odată cu ceea ce se numea perioada promisiunii de căsătorie - ceea ce numim azi logodnă. Această perioadă este cea în care se aflau Iosif și Maria, când ea a rămas însărcinată (Matei 1.18, Luca 2.5). Cel de-al doilea pas din proces avea loc de obicei un an mai târziu, când mirele, însoțit de prietenii lui băieți mergea la casa miresei, la miezul nopții, formând o paradă luminată de torțe în lungul străzilor. Mireasa știa de dinainte că acest lucru urma să se întâmple, așa că era pregătită cu fetele care o însoțeau, și cu toții se alăturau paradei, care sfârșea la casa mirelui. Acest obicei stă la baza Pildei celor zece fecioare din Matei 25.1-3. Cea de-a treia etapă era cina nunții în sine, care putea dura zile întregi, așa cum este ilustrat la nunta din Cana, în Ioan 2.1-2. Ceea ce descrie vedenia lui Ioan din Apocalipsa este ospățul nunții Mielului (Iisus Hristos) și a Miresei Sale (Biserica), în cea de-a treia etapă. Implicația este că primele două faze deja s-au petrecut. Prima etapă a avut loc pe pământ, atunci când fiecare credincios în parte și-a pus încrederea în Hristos ca Domn și Mântuitor al lui. Zestrea plătită Părintelui Mirelui (Dumnezeu Tatăl) urma să fie sângele lui Hristos vărsat pentru Mireasă. Biserica de astăzi din lume este apoi „logodită” cu Hristos și, asemenea fecioarelor înțelepte din pildă, toți credincioșii trebuie să vegheze și să aștepte apariția Mirelui (cea de-a Doua Venire). Cea de-a doua etapă simbolizează Răpirea Bisericii, când Hristos vine să-și revendice Mireasa și să o ducă în casa Tatălui. Apoi urmează ospățul nunții, ca cel de-al treilea și cel din urmă pas. La ospățul nunții nu vor participa numai Biserica, ca Mireasă a lui Hristos, ci și alții. Acești „alții” îi includ pe sfinții Vechiului Testament, care urmează să fie înviați la cea de-a Doua Venire, precum și pe martirii din timpul Necazului. Așa cum îngerul i-a spus lui Ioan să scrie: „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” (Apocalipsa 19.9) Ospățul nunții Mielului este o sărbătoare glorioasă a tuturor celor care sunt în Hristos!

29. Cine va locui pe Pământ în timpul Împărăției milenare?

 În timpul Împărăției milenare, vor exista două grupuri distincte care vor locui pe pământ - aceia care vor avea un trup glorificat și aceia cu trup pământesc, care vor fi supraviețuit Necazului, ajungând în Împărăția milenară. Aceia care vor avea trup glorificat vor face parte din Biserică, primind trup glorificat la Răpire (1 Tesaloniceni 4.13-18, 1 Corinteni 15.21-23, 51-53), și aceia care vor fi înviați după ce Hristos Se va întoarce pe pământ (Apocalipsa 20.4-6). Aceia care vor avea trup pământesc pot fi împărțiți în două subdiviziuni: credincioși dintre neamuri și credincioși evrei (Israel). În Apocalipsa 19.11-16, găsim întoarcerea lui Iisus pe pământ, cunoscută ca a doua Lui venire. Răpirea (1 Tesaloniceni 4.13-18, 1 Corinteni 15.51-53) este o apariție a lui Hristos în văzduh, nu a doua Lui venire. Menționez acest lucru ca să fac o distincție între Răpire și cea de-a doua venire a lui Hristos. În Apocalipsa 19-20 nu există nicio mențiune cu privire la un astfel de eveniment de răpire. Implicația este că sfinții care vor fi pe pământ atunci când Hristos Se va întoarce, vor rămâne pe pământ să intre în Împărăția milenară în trupul lor natural. Dacă Răpirea sau orice fel de eveniment în care un credincios aflat în viață primește un trup glorificat ar fi incluse în cea de-a doua venire a lui Hristos pe pământ, ar fi de așteptat să găsim o referire la un astfel de eveniment major în Apocalipsa 19. Dar nu găsim o astfel de referire. Singurul eveniment care are ca rezultat că, credincioșii primesc un trup glorificat se găsește în Apocalipsa 20.4-6, unde aceia care au devenit credincioși în timpul Necazului și au fost omorâți datorită credinței lor sunt înviați. Se crede, de asemenea, că în acest moment, sfinții Vechiului Testament vor fi înviați și vor primi și ei trup glorificat (vezi Daniel 12.2). Matei 25.31-46 este un alt pasaj care trebuie luat în considerare. Acest pasaj este numit în mod obișnuit separarea sau judecata oilor și a caprelor. Oile și caprele se referă la cei drepți și cei nelegiuiți dintre neamuri. Hristos îi va judeca pe cei nelegiuiți dintre neamuri (caprele), și aceștia vor fi aruncați în iazul de foc pentru pedeapsa veșnică (Matei 25.46). Prin urmare, niciun necredincios dintre neamuri nu va supraviețui ca să intre în Împărăția milenară. Cei drepți dintre neamuri, sau oile, vor trece în Împărăția milenară. Ei vor da naștere la copii și vor popula pământul. Totuși, nu doar aceștia vor da naștere la copii în Împărăția milenară pentru că atunci când Hristos Se va întoarce, tot Israelul se va încrede în El (Zaharia 12.10). Nici ei (evreiii supraviețuitori ai Necazului) nu vor primi trup glorificat (așa cum vor fi primit cei răpiți înainte de Necaz și cei înviați după aceea). Și aceștia vor avea copii în timpul Împărăției milenare. Așadar, credincioșii dintre neamuri, Israelul și credincioșii înviați/răpiți (care au toți trup glorificat) vor locui pe pământ. Totuși, trebuie observat că, credincioșii cu trup glorificat nu vor da naștere la copii. Nu există căsătorie după această viață (Matei 22.30). Copiii care se vor naște în timpul Împărăției milenare vor avea responsabilitatea să creadă în Hristos cum au avut toți oamenii din veacurile trecute. Din păcate, nu toți copiii care se vor naște în timpul Împărăției milenare vor veni la credința în Hristos - o mare rătăcire omenească va fi aceasta, adică să nu creadă cineva în Iisus în timpul Mileniului din moment ce oamenii îl vor vedea și vor putea sta de vorbă cu El! Aceia care nu vor veni la credință  vor fi conduși de Satan în rebeliune împotriva lui Dumnezeu la finalul Împărăției milenare, când Satan va fi dezlegat pentru un scurt timp (Apocalipsa 20.7-10). Pentru o aprofundare a acestui subiect (cine va trăi în Împărăția milenară?), vezi și pasajele următoare: Isaia 2.2-4, Zaharia 14.8-21, Ezechiel 34.17-24, Daniel 7.13-14, Mica 4.1-5.

30. Este papa, sau viitorul papă, Antihristul?

 Sunt multe speculații cu privire la identitatea Antihristului. Una dintre cele mai frecvente „victim” ale speculației este Papa - conducătorul Bisericii Romano-Catolice. În zilele Reformei Protestante, Martin Luther și ceilalți reformatori au fost convinși că Papa acelui timp era Antihristul. Până la moartea lui, Papa Ioan Paul al Doilea a fost identificat în mod obișnuit ca fiind Antihristul. Fostul Papă, Benedict al XVI-lea ca și actualul Papă - Francisc sunt în aceeași măsură o țintă binecunoscută. De ce se întâmplă acest lucru? Există ceva în Biblie care să indice că Papa va fi Antihristul? Speculația cu privire la Papă ca fiind posibil Antihristul gravitează în principal în jurul versetului din Apocalipsa 17.9. Descriind vremurile rele ale sfârșitului simbolizate de o femeie care călărește pe o fiară, Apocalipsa 17.9 declară: „Aici este mintea plină de înțelepciune. - Cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia.” În vremurile antice, Roma era cunoscută ca „orașul celor șapte coline”, pentru că, în jurul orașului, sunt șapte dealuri proeminente. Așadar, urmând acest fir al logicii, putem ști că, într-un fel, are legătură cu Roma. Astfel, dacă sistemul diabolic din vremurile sfârșitului este oarecum asociat cu Roma - nu durează mult până să vedem o posibilă legătură cu Biserica Romano-Catolică, care își are sediul în Roma. Numeroase pasaje din Biblie descriu un „Antihrist” care va conduce o mișcare împotriva lui Hristos în vremurile din urmă (Daniel 9.27, 2 Tesaloniceni 2.3-4, Apocalipsa 13.5-8). Așadar, dacă sistemul mondial diabolic din vremurile sfârșitului își are sediul în Roma și este condus de un individ - Papa este un posibil candidat. Totuși, mulți comentatori ai Bibliei spun că femeia nu poate fi Biserica Romano-Catolică și cele șapte dealuri nu pot face referire la Roma. Ei citează faptul că Apocalipsa 17-18 identifică în mod clar femeia care călărește pe fiară ca fiind orașul Babilon. (Astăzi, cunoaștem orașul Babilon sub un alt nume - Bagdad.) Pe lângă aceasta, versetul 10 afirmă în mod clar că cele șapte dealuri simbolizează șapte împărați, dintre care cinci „au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă”. În mod clar, acest lucru nu se poate referi la cele șapte dealuri ale Romei. În schimb, este o referire la șapte imperii mondiale, conduse de șapte împărați. În timpul Apocalipsei, cinci imperii mondiale veniseră și trecuseră - Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia și Grecia - unul (Roma) exista și unul (imperiul mondial al lui Antihrist) nu venise încă. Oricine s-ar dovedi a fi Antihristul, este important să fim atenționați cu privire la venirea lui și să învățăm să-l recunoaștem pe el și pe toți cei care au duhul lui. 1 Ioan 4.2-3 ne spune cum să identificăm duhul lui Antihrist. „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; și orice duh care nu mărturisește pe Iisus nu este de la Dumnezeu.” Papa actual, Francisc Îl recunoaște în mod clat pe Iisus ca fiind de la Dumnezeu și ca venind în trup (vezi 1 Ioan 4.2). Cu toate că nu suntem de acord cu Papa Francisc în multe domenii ale doctrinei catolice, punctul lui de vedere cu privire la Iisus Hristos este biblic. Prin urmare, este greu de crezut că Papa Francisc este Antihristul. Cu toate că, credem că este posibil ca un Papă să fie Antihristul, Biblia nu oferă informație specifică suficientă încât lucrul acesta să fie dogmatic. Un papă viitor poate fi foarte bine Antihristul sau poate prorocul lui mincinos (Apocalipsa 13.11-17). Dacă va fi așa, acest Papă din viitor va fi identificat printr-o negare a faptului că Iisus a venit în trup.