MOCIRLA REALITĂȚILOR POLITICE INTERNE DE AZI.

 

MOCIRLA REALITĂȚILOR POLITICE INTERNE DE AZI

1. Anul iluziilor pierdute:

 Anul 2022 se încheie exact cum a început: prost.Optimiștii vor spune, pe bună dreptate, că era loc de mult mai rău - de exemplu, NATO și UE să fie dezbinate, Moldova să fie invadată de ruși, guvernul de la București să se comporte precum cel al lui Viktor Orbán. Pesimiștii vor argumenta că nici nu am scăpat bine de nenorocirea pandemiei, că ne-au lovit războiul din Ucraina, criza energetică și inflația, că magnitudinea incompetenței guvernamentale depășește cele mai negre așteptări. Firul roșu care unește cele două abordări este prăbușirea iluziilor și speranțelor fără de care omul își pierde ancorele și se simte ca frunza în vânt. Două mi se par importante: credința generației noastre că va trăi într-o lume a păcii, în siguranță și libertate, fără a mai înfrunta, ca bunicii și părinții noștri, ororile războiului, și iluzia că România este totuși reformabilă și că la putere vor ajunge, într-o perioadă rezonabilă, politicieni capabili și determinați să mute munții din loc. Fără discuție că sunt și alte iluzii prăbușite, dar ele țin de percepția fiecăruia și de setul de valori al mediului la care se raportează, mă refer la metamorfoza unor oameni. Războiul feroce declanșat de Putin împotriva Ucrainei urmărește, spun în cor puterile occidentale, schimbarea ordinii mondiale. Ea s-a petrecut însă deja și aceasta este, de fapt, marea victorie a dictatorului de la Kremlin. Relațiile dintre marile puteri s-au resetat, în spatele clamatei unități europene se văd fisurile, care vor deveni tot mai adânci pe măsură ce războiul, cu costurile lui inerente, se prelungește și dictatorii vor prinde aripi pentru declanșarea unor alte conflicte, folosind amenințarea nucleară. Chiar dacă acum toate acestea par perspective incerte, să nu uităm că acum un an și invadarea Ucrainei părea la fel. Fără o înfrângere clară a Rusiei pe front (puțin probabilă în lipsa înarmării Ucrainei cu arme de ultimă tehnologie), nu va mai exista stabilitate și spectrul războiului va dicta relațiile dintre state, dintre cetățeni și autorități și dintre oameni. În cel mai fericit caz, se va intra în epoca Războiul Rece 2.0. Inimaginabilul s-a produs. În plan intern, nu este vorba atât de criza economică și energetică, peste care România va trece, așa cum a trecut și peste precedentele, ci de evidența că toate reformele eșuează, indiferent de cine depind ele, și, mai rău, că nu există perspectiva unei schimbări, a alternanței la putere. Realitatea arată că reformele sunt îngropate chiar de către cei care s-au bătut cu cărămida în piept că le vor face. Trecând peste coteriile de partid, interesele meschine particulare sau de clan, peste incompetențe și rele caractere, când tragem linie vedem, de exemplu, că reforma educației a fost omorâtă chiar de cel care a inițiat-o și de care a depins: președintele Johannis. Cum și de ce, nici nu mai are rost să ne întrebăm - probabil o combinație între toate cele de mai sus. Constatarea cea mai tristă este că nici măcar în condițiile în care un șef de stat își asumă ca principal proiect al mandatelor sale să reformeze educația, are toate condițiile politice pentru asta și nu doar că n-o face, dar strică și ceea ce era, a se vedea situația plagiatelor. Vorba sloganului electoral din urmă cu ani buni: Dacă nu acum, atunci când? Acest acum este un lung șir de rateuri. Reforma justiției este aproape în aceeași situație. Asumată de PNL pe vremea când se lupta cu „ciuma roșie” a PSD, pe care acum îl pupă-n bot, a fost avortată spontan de liberali și de al său ministru al justiției, Cătălin Predoiu. La fel, explicațiile și cauzele eșecului sunt inutile. Ridicarea MCV a fost premiul de consolare dat de Comisia Europeană pentru neadmiterea în Schengen, nu pentru așa-zisele reforme din legile justiției. Este adevărat că aceste legi nu fac și mai mult rău. Celelalte reforme: clasă politică, legi electorale, administrație au fost abandonate precum copiii nedoriți în orfelinate. În schimb, coaliția adusă la guvernare de Johannis a înregistrat un succes la capitolul antidemocrație, care va rămâne în anale, chiar și prin raportare la nefericitele epoci Năstase și Dragnea: a cumpărat presa cu bani din subvenția de la stat. Sume colosale din banii publici s-au rostogolit în buzunarele unor televiziuni și site-uri aparținând unor condamnați penal, presă despre care nu mai departe de acum câțiva ani PNL vorbea în termeni de „mizerie”, „tonomate” și „haznale”. Dar chiar și gustul amar al eșecului reformelor ar fi mai puțin amar dacă ar exista speranța schimbării. Doar un miracol, al cărui nume nu este USR, ar putea schimba paradigma - PSD și PNL vor fi încă patru ani la putere. Asta, în cazul în care vântul naționalismului care suflă cu putere în pânzele AUR nu-l va arunca pe podium la alegeri. Cum spuneam, deziluzii s-au înregistrat anul acesta și la nivelul unor personaje a căror transformare kafkiană îngroașă rândurile clanului metamorfozaților. Traian Ungureanu este un exemplu. Fostul ziarist BBC și purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, fost europarlamentar din categoria euroscepticilor nedisimulați, s-a „înhăitat” cu toxicul AUR. Presupun că nu doar convingerile împărtășite cu acest partid extremist, ci și niscaiva interese mai terestre, cum ar fi un loc la europarlamentare pe listele acestuia, îl fac să se așeze la aceeași masă cu Simion. În acest clan și-a câștigat definitiv și irevocabil un loc și Daniel Morar, a cărui carte „Putea să fie altcumva” constituie desăvârșirea metamorfozei acestuia. O carte în care își lustruiește singur statuia în fața celor care l-au urcat și doborât apoi de pe soclu.

2. A fost un an greu:

 După cei doi ani de pandemie trăiți la cote de neliniște extrem de ridicate, am crezut că 2022 va fi un an al revenirii la normalitate. După acele sinistre luni de îmbolnăviri de Covid 19, de decese, de supraaglomerare a spitalelor și de zilele în care ieșeam din case cu declarații pe propria răspundere, meritam din plin un an de convalescență socială. Nu a fost să fie! Dacă ar fi să caracterizez cumva anul 2022, aș spune că a fost un an al cumulării de crize, crize care au crescut pe un teren uman, social și economic deja afectat de problemele ridicate de pandemie. Au început creșterile aberante de prețuri la energie, care au dus la scumpirea tuturor produselor, de orice fel, iar războiul pornit cu cinism de Rusia în Ucraina a complicat și mai mult lucrurile. Dincolo de prejudiciile economice, războiul a declanșat o criză umanitară de proporții. Oamenii au fost loviți din toate părțile. Au fost loviți din perspectiva sănătății, după eșecurile succesive ale gestionării crizei pandemice, urmând reechilibrarea sistemului de sănătate și campaniile de vaccinare, toate având costuri mari, unele ilustrând perfect lipsa de luciditate a managerilor societății noastre. Simplul fapt că aruncăm milioane de doze de vaccin pe care le-am plătit cu toții demonstrează din plin ceea ce susțin. Criza energiei, care a dus la creșterea absurdă a prețurilor, este o altă dovadă a lipsei de maturitate în gândire la nivel înalt. Proporțiile dezastrului ar fi trebuit să fie mult mai mici în condițiile în care România are resurse și produce energie suficientă. În condițiile în care, mai ales din cauza războiului din Ucraina, Europa se blindează cât poate cu resurse energetice chiar poluante, micșorând tranziția spre o energie exclusiv verde, guvernanții noștri continuă politicile asumate prin Green Deal într-un ritm pe care alte state europene l-au încetinit. Sigur că această atitudine a lovit în consumatorul final, care trebuie să scoată mult prea mulți bani din buzunar pentru a plăti factura la energie electrică. Același lucru este valabil și în situația aprovizionării cu gaz natural. Dacă nu am avea această resursă, ar fi de înțeles prețurile mari. Dar avem! De acord, nu acoperă întreaga nevoie de consum, dar suntem foarte puțin dependenți de gazul rusesc, ca să dau un exemplu. Și atunci? 

 În timpul pandemiei statele au luat măsuri să ajute economia, oamenii obligați să stea acasă, persoanele vulnerabile. Sigur, era de așteptat ca, guvernul României să nu poată furniza ajutoare de dimensiunea celor din țările dezvoltate. Dar a fost extrem de greu pentru guvernul țării noastre să funcționeze coerent în regim de criză, iar felul defectuos în care a funcționat a fost urmarea faptului că principalul criteriu de promovare în funcțiile de decizie din stat este fidelitatea față de partid, nicidecum competența. Așa că România s-a bâlbâit strașnic în pandemie. Iar România continuă să se bâlbâie la fel de strașnic și în noul context al suprapunerii mai multor crize. Dacă la nivel de stabilitate putem spune că guvernul stă bine, partidele principale cooperează, deși sunt principial opuse, la nivel de competență și de eficacitate a actului de guvernare suntem tot la coada Europei. De unde se vede că, partidele noastre, toate, promovează oameni la nivelul guvernului și instituțiilor publice punând în prim plan orice altceva în afara competenței. Un guvern defect nu poate gestiona nici situații simple, darămite situații de criză. Iar cei care suferă în mod direct sunt oamenii. Facturile la energie electrică sau gaze naturale sunt imense. Guvernul a intervenit până acum, repetat, corectându-și constant propriile hotărâri și ordonanțe de urgență de mult prea multe ori și tot nu a ajuns la o formulă bună de compensare a apăsării financiare a oamenilor și firmelor românești. Așa că scumpirile se țin lanț. Oricât ar vrea cei care ne conduc să audă că poporul este de vină, nu este deloc așa! Eșecul neaderării la Spațiul Schengen a arătat că suntem considerați un popor, un stat, o țară second-hand în marile capitale ale Europei. Gestul Austriei a fost extrem de urât și nemeritat, dar este și consecința felului în care suntem percepuți. Și nu poporul este de vină. Românii care au plecat la muncă peste granițe ne fac cinste. Excepțiile nu fac decât să confirme acest lucru. Iar excepții, pușcării, infracțiuni și corupție găsim peste tot. Problema este mereu aceeași: avem conducători slabi, mulți dintre ei străduindu-se să-și ascundă incompetența și impostura cu doctorate plagiate. Lipsiți de carte, fără o minimă cunoaștere a vreunei limbi străine - cu probleme de exprimare chiar și în limba română - cei care ne reprezintă sunt o miză mică pentru politicienii experimentați din statele dezvoltate. Politicienii noștri au învățat doar să își acopere incompetența cu nenumărate postări pe Facebook. Iar dacă în aceste postări reușesc să se asocieze cu vreun campion român, sunt fericiți pentru că - își închipuie ei - au făcut un transfer de imagine.  Așa că apărem în „lumea mare” ca niște căței din fabula lui Grigore Alexandrescu și omologii demnitarilor noștri își permit să ne explice cum este cu „vrem egalitate, dar nu pentru căței!”. Iar toate aceste deconturi triste sunt urmarea unui comportament politic lipsit de maturitate din partea managerilor țării noastre, dar sunt plătite, scump, de noi toți!

3. Autodenunțul și urletul frustrării lui Daniel Morar:

 Daniel Morar ar putea să fie un studiu de caz despre efectele letale ale frustrării și invidiei, care pot transforma pe oricine în impostor toxic, indiferent de inteligență, valoare profesională și speranța investita în el. Iar ultima carte publicată de dl. Morar este exact urletul frustrării, în primul rând, împotriva Codruței Kovesi. Urletul unui „pitic” care nu a reușit să urce muntele și căruia nu-i rămâne decât să arunce cu pietre și înjurături către atleta care a trecut pe lângă el ca vântul și a înfipt steagul în vârf. Și este atât de opintit în acest ultim efort meschin, încât nici nu mai sesizează ce autodenunțuri face și cum își expune ipocrizia. Spre exemplu, povestește dl. Morar că s-a dus, în calitate de judecător CCR, să discute cu președintele Johannis despre viitoarea decizie a CCR privind participarea SRI la supravegherea tehnică în dosarele penale, că i-a spus cum vor vota judecătorii CCR și, înțeleg, a încercat o soluție care să o facă mai puțin gravă pentru sistemul judiciar. Deci, dl. judecător CCR a încălcat orice umbră de confidențialitate profesională, chiar secretul deliberărilor, și a încercat să negocieze o soluție pentru o decizie CCR. Dacă îi ieșea ce voia, schimba soluția? Reproșul principal pe care i-l face dnei Kovesi este că în 2009, prin Protocolul PICCJ cu SRI, ar fi îngenuncheat Justiția în fața SRI, pe care domnia sa ar fi luptat apoi cu revoltă și din răsputeri să o elibereze. Pe de-o parte, dl. Morar folosește exact argumentul regimului Dragnea și al grupului de la Grivco pentru demolarea Justiției. Și privit retrospectiv nu este deloc nerealist că exact dl. Morar să le fi servit acestora tema protocoalelor. Nu este  clar dacă este chiar o coincidență că beneficiari ai deciziilor CCR la care dl. Morar a participat, pe unele chiar le-a redactat, au fost apropiații lui Traian Băsescu, cel care l-a făcut „om mare” și de la care s-ar fi dus periodic să ia lumina în timpul mandatului său de magistrat apolitic la DNA, după cum relatează surse din Palatul Cotroceni de la vremea aceea. Pe de altă parte, Daniel Morar minte. Nu numai că nu s-a opus protocoalelor, nu numai că nu a fost revoltat, după cum pretinde în carte, dar, potrivit unui răspuns al SRI, domnia sa a cerut în 2009 o relație directă cu SRI și nu intermediată de PICCJ. „De asemenea, procurorul șef al DNA avea în vedere și dezvoltarea, și în perioada următoare, a cooperării dintre cele doua instituții, sens în care propunea ca activitatea de colaborare dintre DNA și SRI să fie detaliată prin alte reglementări specifice încheiate între cele două instituții”, a transmis SRI pentru G4media.ro. Dar a spus-o chiar dl. Morar. În două interviuri Hotnews acordate în 2012, la 3 ani după protocoalele  „infame”, a lăudat SRI: „În privința colaborării cu SRI-ul, eu spun că abia acuma este una bună, abia acuma de câțiva ani, în sensul că SRI-ul face exact ceea ce-i cere legea. Atunci când are indicii asupra săvârșirii unor fapte de corupție trimite datele procurorului. (...). La începutul mandatului meu, am făcut o afirmație că 90% din informațiile primite de la SRI nu se confirmă. Or, acum, informațiile primite de la SRI, pe care ei le culeg în cadrul activității specifice, dar care au legătură cu săvârșirea unor fapte penale, sunt mult mai consistente și s-au putut forma dosare serioase.” Deci,  problema dlui Morar nu a fost colaborarea DNA cu SRI în sine, dimpotrivă, îi plăcea, o cultiva, o voia cât mai intensă, a făcut dosare în baza ei. Problema d-lui Morar este frustrarea că SRI a ajutat-o mai mult pe LCK și, beneficiind de acest ajutor, ea a ajuns cu mult mai sus decât el. Ea a ajuns o legendă europeană a anticorupției, în timp ce el este doar un Grinch în roba vișinie. În cartea pietrelor aruncate de la baza muntelui, dl. Morar trimite câțiva bolovani și către CEDO, pentru că i-a dat dreptate lui LCK împotriva CCR. Se războiește cu CJUE care a tăiat din ghearele CCR și a mai diminuat din efectele nocive ale deciziilor votate și chiar redactate de dl. Morar. Se rățoiește la judecătoarea CCR Livia Stanciu, singura care i-a opus rezistență în cele mai negre perioade ale anti-Justiției. Axa războiului în CCR a fost Morar - Stanciu - este de notorietate această situație. Adesea din spatele ușilor sălii de deliberare reporterii auzeau țipetele celor doi. Morar și colegii domniei sale au detestat-o atât de tare pe d-na Stanciu încât au încercat să-i cenzureze opiniile separate printr-o hotărâre administrativă asumată și de dl. Morar și desființată de instanța de judecată la sesizarea avocatei Elenina Nicuț. Dl. Morar merge atât de departe încât o acuză pe Livia Stanciu de incompetență și acreditează ideea că SRI ar fi vrut să o pună președinte al CCR. Adică, în esență, că d-na Stanciu ar fi fost cârtița SRI în CCR și, de aceea, s-ar fi opus singură majorității care cioplea Justiția. Având în vedere cel puțin minciunile dovedite, asocierea cu toate tezele lui Dragnea, cartea d-lui Morar nu poate fi decât materialul de studiu al unui delir furibund. Și totuși cineva s-a gândit să ia în serios „dezvăluirile” lui Daniel Morar. Președintele USR Catalin Drulă dorește o comisie parlamentară care, pornind de la afirmațiile lui Daniel Morar, să ancheteze  implicarea SRI în justiție și în activitatea CCR. Adică USR, care s-a ridicat pe valul protestelor din 2017 împotriva tezei dragniste a statului paralel, proDNA și proLCK (cât l-or fi perpelit pe dl. Morar, câtă suferință cu icter i-or fi provocat scandările proLCK cu luminițe care răsunau în Piața Victoriei), dorește o comisie de anchetă care să stabilească dacă nu cumva statul paralel totuși exista, dacă nu cumva LCK a mutilat Justiția, iar Stanciu este o incompetentă, cârtiță a SRI în CCR. Și Dragnea a cerut anchetarea în Parlament a protocoalelor, a statului paralel. Cineva a băut după el, cum se zice. Și pe mâna cui vrea să dea dl. Drulă anchetarea statului paralel? Pe mâna actualei majorități din Parlament pe care altfel o acuză că este profund anti-Justiție. La popunerea USR, d-na Vicol, de exemplu, va verifica dacă statul paralel există, îi va da microfon lui Daniel Morar pentru toate pietrele, le va convoca eventual pe LCK și Livia Stanciu pentru clarificări, după care va stabili că statul paralel există, deci am ieșit în stradă de fraieri, iar Dragnea a fost o victimă. Vrea USR să se lupte cu SRI? Bine ar face, dar începând cu problema infimei implicări a serviciului în combaterea criminalității, cu ineficiența lui așadar. Bine ar fi ca USR să se concentreze pe controlul parlamentar și pe intransigența reprezentantului partidului în Comisia SRI, pe care nu l-am auzit cu vreo vorbă. Înțeleg că USR are nevoie de o temă nouă, de un nou val pe care să se suie. Dar ar face bine ca prin el să nu continue propaganda lui Dragnea.

4. Anunțul tip vodă:

 Dau peste o știre care mă pune pe gânduri. Poartă marca Pro TV. Cică președintele Klaus Johannis/Iohannis (cum scriu mulți) a informat Parlamentul că „s-a hotărât extinderea prezenței forțelor aliate pe teritoriul țării noastre”. Și, pentru ca poporul să înțeleagă, Pro TV zice: „Președintele Klaus Johannis l-a informat oficial pe președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, că „s-a hotărât extinderea prezenței forțelor aliate pe teritoriul țării noastre”, în contextul conflictului declanșat de Rusia în Ucraina. Potrivit documentului oficial, această decizie a fost luată la propunerea Comandantului Suprem Aliat în Europa (SACEUR), „pentru inițierea unor măsuri de vigilență sporită” pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic.  Formularea cu „s-a hotărât” mă bagă în ceață. Cine a hotărât? Gogu? Președintele în calitate de comandant suprem? Camera Deputaților? Nici vorbă! Klaus Johannis a binevoit doar să-l informeze pe Marcel Ciolacu. Alina Gorghiu a fost consultată? Să fim serioși! Potrivit documentului „această decizie a fost luată la propunerea Comandantului Suprem Aliat în Europa (SACEUR)” pentru inițierea unor măsuri de vigilență sporită. Din ce spune comunicatul, SACEUR a făcut doar o propunere. Cine a decis? Papa de la Roma? Patriarhul? CSAT-ul? În ce componență și în ce dată? A fost și Ciucă? A fost și Alina Gorghiu? Nu de alta, dar nu știm cine a participat și a zis da, sunt de accord, și a dat fuga să semneze. Sau a decis președintele mai mult de unul singur și ceilalți din CSAT s-au conformat? Chiar nu mă pricep la armată și la război. Sunt un biet sergent neinstruit. Drept pentru care nu pot zice dacă pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic era sau nu nevoie de trupe suplimentare. Poate că da, poate că nu. După părerea mea, indiferent de situație, informarea președintelui Camerei Deputaților nu are greutatea unei decizii a parlamentului. Mai pe scurt, anunțul acesta cu „s-a hotărât” sună ca în comunicatele lui Nicolae Ceaușescu.  Alea erau scrise în așa fel încât să nu se înțeleagă cine a hotărât și să nu fie nimeni responsabil. Ceea ce ni se întâmplă și nouă din ce în ce mai des, mai ales în legătură cu deciziile privind rolul și implicarea țării noastre în războiul din Ucraina. Nu știm nici câte trupe și nici cu ce costuri se află pe teritoriu țării noastre. Nu vreau să dăm în vileag capabilitățile noastre militare. Dar în materie de staționare a trupelor unei țări străine, legea spune că trebuie aprobată de parlament, iar partea cu cheltuielile trebuie introdusă în buget.

5. „Măria Sa” a decis că nu boicotăm Austria!

 De ce s-o fi aruncat președintele să garanteze un lucru pentru care putea să tacă? Așa, ca să se afle în treabă? Ca să nu-i supere pe nemți și pe austrieci? Sau ca să arate că el n-are nicio vină în ploaia de acuze și înjurături la adresa austriecilor și a Comisiei Europene? Nae, un prieten mai vechi, mă sună și mă întreabă un lucru simplu:

-Tu de ce crezi c-a făcut asta? Să ne enerveze sau să le arate austriecilor că el n-are niciun amestec în nemulțumirea asta!

-Nu știu, jur! Că nu spune de ce face, nici ce face, nici ce dă, nici ce promite și nici ce cere!

- Să știi că eu merg să-mi scot banii de la banca austriacă. Și în chestia cu boicotul, află că nu mai bag nici benzină de la OMV!

 Ce vrea să spună președintele? Că, în ciuda refuzului austriac, noi rămânem niște domni. Nu-i adevărat!? Țara geme de înjurături și la adresa Cotrocenilor, și a Vienei, și a Palatului Victoria! Ofensa a fost atât de grosolană și de nedreaptă că și băbuțele din piață înjură Austria și întreabă, ce vor chițibușarii ăia de la Bruxelles? Nu merge cu mănuși de mătase și nici cu vorbe dulci! Am fost atinși la un drept pentru care ni s-au întins urechile de așteptare și am fost tratați cu dispreț. Nu umiliți! România nu poate fi umilită de un refuz. Poate fi ofensată. Poate fi nedreptățită. Poate fi înșelată. Dar nu dezonorată și nu umilită. Demnitatea și onoarea nu cad ca frunzele și ca părul și nu sunt ocazionale. Le ai sau nu le ai! Vederile lui Klaus Johannis sunt net diferite, dacă nu, chiar pe dos față de ale populației. Le zice alor noștri că el și cei din ceata sa au muncit pe brânci! Se vede, fraților! „Ne-am implicat cu toții, şi colegele, și colegii care sunt acum cu mine în sală și care se preocupă intens de aceste chestiuni și miniștrii care au fost implicați s-au preocupat, şi-au făcut treaba. Mi s-a părut puțin ciudată vânătoarea de vinovați care s-a declanșat în unele medii. Vinovații nu se găsesc în București, nici în România.”Argumente pentru Gogu de la berărie! Decizia prezidențială care l-a înfuriat pe Nae a avut același efect și asupra multora dintre compatrioți. Cum să le dai alegătorilor tăi un asemenea semnal? „Vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, deci, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme. Este evident că până aici s-au făcut deja pași importanți.” Ni se cere să tăcem și să fim de acord că el este marele conducător. El comandă la autoritățile publice și tot ce înseamnă stat român. Nu este în stare să ne reprezinte, dar este hotărât să ne oblige la respectarea deciziilor sale. Cu cine le-a luat? Cu Guvernul? Nu avem nicio informație în acest sens! Cu SRI? Nu este treaba acestei instituții! Cu parlamentarii? Nu-i suportă! Președintele poate decide în reprezentarea externă a țării, dar nu în consumul de motorină și în contrabanda cu lemn din pădurile României. Nu el este meșter grindă la primării și la marile firme private sau de stat! Mesajul său ține de tupeul omului cu gânduri sărace și pe care rigiditatea și trufia îl închid în niște limite. Adică, mucles români! N-aveți voie să vă luați de austrieci! Eu sunt șeful! Și la benzinării, și la gaze, și la exportul de lemne! Nu mai lipsește decât avertismentul de tip „Dacă faceți gură și protestați vă ia mama dracului! Nu vă mai las nici în vacanțe!”

6. Iarăși primim un afront istoric. România se va decide vreodată să răspundă?

 S-ar putea că întrebarea să fie complet deplasată și absolut retorică știind care este tradiția demersurilor de până acum. Dar, de data asta, uite că se poate să facem ceva, respectând cu mare rigoare și atenție legislația europeană în domeniu. Pe 3 februarie, fie la Bruxelles, fie la Kiev (locația exactă încă nu a fost dezvăluită din motive de securitate), va avea loc reuniunea UE-Ucraina la nivel de șefi de state și guverne. Cu două puncte pe agendă: discuția asupra modalităților în care UE poate continua și eventual extinde ajutorul pentru Ucraina. Va urma, ca punct distinct pe agendă, o evaluare a parcursului Ucrainei înspre Uniunea Europeană, știind că, printre multe altele, Zelenski a solicitat ca liderii europeni să aprobe ca țării sale să-i fie acordat un parcurs de aderare cu totul excepțional, timpii și condițiile clasice pentru oricare dintre țările candidate de până acum (inclusiv România) să fie preschimbate fundamental, reduse și într-un calendar de aderare foarte comprimat. Ar fi momentul ca, folosind acest prilej, România, prin vocea Președintelui Johannis, să anunțe că sprijinul României - necondiționat în ajutorarea țării vecine în fața agresiunii ruse - ar putea să fie combinat cu cererea directă și extrem de presantă ca Ucraina să modifice (mai are șase luni la dispoziție) Legea Minorităților Naționale adoptată pe 13 decembrie de Rada Supremă a Ucrainei. MAE a difuzat o reacție, formulată în termeni extrem de tehnici și care se încheie cu o obișnuita concluzie pe cât de cuminte, pe cât de corectă în termenii stilului de până acum al diplomației noastre. Se spune doar că „solicitările și observațiile  au fost transmise părții ucrainiene prin intermediul unei scrisori adresate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu omologului său Dmytro Kuleba. De asemenea, ele vor fi detaliate în contactele Centralei MAE cu Ambasada Ucrainei la București și ale Ambasadei României la Kiev cu autoritățile ucrainiene, în continuarea dialogului frecvent și dens pe acest subiect, deja derulat”. Numai că adoptarea acestei legi vine după ce România, mai precis președintele Johannis, primise personal atât mulțumirile omologului său de la Kiev cât și niște promisiuni foarte precise, printre care și un angajament precis care privea modul în care, în spirit european, vor fi tratate pe viitor comunitățile românești din Ucraina. „Sunt recunoscător României pentru contribuția sa semnificativă la capacitățile de apărare ale țării noastre. Mulțumesc domnului președinte Klaus Johannis, pentru susţinerea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Simțim sprijinul politic și de apărare al partenerilor noștri” scria Zelenski. Asta venea să întărească un mesaj anterior, cel dat de președintele ucrainian în cadrul unei discuții telefonice cu omologul român, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Ucraina și situației de securitate în regiune. Iată ce ne informa atunci Administrația Prezidențială: „Președintele Klaus Johannis a acordat un spațiu amplu, în convorbirea telefonică, soluționării problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, îndeosebi privind protecția identității lingvistice a etnicilor români. În acest sens, președintele României a reiterat așteptarea ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucrainiană în luna aprilie 2021, Ucraina să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”. Salutând reluarea, în septembrie 2021, a rundelor de negociere la nivel de secretari ai Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, Klaus Johannis a subliniat necesitatea obținerii unor rezultate concrete, cât mai curând posibil, care să permită semnarea unui nou Protocol, precum și reluarea activității Comisiei în plenul său. Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Volodimir Zelenski a menționat că înțelege preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române și și-a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluții.”. „Susținerea și respectul reciproc al popoarelor noastre este o bază pentru o apropiere mai mare. Când situația va permite vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorității românești din Ucraina. Viitorul nostru este împreună.” - Volodimir Zelenski, discurs în fața Parlamentului României, aprilie 2022. Vorbe frumoase, multe și pare-se (și acestea) degeaba, dacă ne uităm la ce se zice în legea adoptată acum în Ucraina. Reuniunea anunțată pentru 3 februarie ar putea fi, cel puțin teoretic, prilejul cu care președintele nostru să iasă la luptă, dacă vreți „pe model austriac”, anunțând că am învățat ceva din eșecul major înregistrat în urmă cu puțin timp și că, la rândul nostru, anunțăm că ne vom folosi dreptul de veto pentru adoptarea unui parcurs accelerat de aderare în cazul Ucrainei atâta timp cât legea respectivă nu este modificată în sensul prevederilor europene. Nu este nici șantaj, nu este nici condiționare de ultim moment sau post factum, ci o rugăminte politicoasă, fermă și în spiritul acelorași reglementări europene pe care a fost invitată să le respecte cu strictețe orice țară a clubului european. Sper că așa se va întâmpla căci și România are obligația de a susține interesele comunităților de etnici români din alte țări, solicitând respectarea prevederilor europene privind drepturile lor culturale, printre acestea, la loc de cinste, învățământul în limba maternă susținut și recunoscut de statul în care trăiesc. Asta va face Președintele Johannis al României? Din păcate cred că nu!