MARI DOMNITORI ROMÂNI - MIHAI VITEAZUL.

 

MARI DOMNITORI ROMÂNI - MIHAI VITEAZUL

 Mihai Viteazul (n. 1558, Oraşul de Floci - d. 9 august 1601, câmpia de lângă Turda, judeţul Cluj) a fost un boier muntean, ban al Craiovei, domn al Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei.

Originea şi familia: Mihai s-a născut cel mai probabil în anul 1558, în Oraşul de Floci (sau Târgul de Floci sau Cetatea de Floci), situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Mama sa s-a numit Tudora. Ea era sora lui Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul (capuchehaia) domnului Munteniei la Constantinopol, fiind o persoană foarte influentă. Tudora s-a călugărit, spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana. A murit în anul 1605 sau 1606 şi a fost înmormântată în biserica mănăstirii Cozia. Identitatea tatălui lui Mihai este disputată. Unii cercetători consideră că el este fiul legitim al lui Pătraşcu cel Bun, alţii că este fiul nelegitim al aceluiaşi. Sunt istorici care afirmă că Mihai nu are nicio legătură cu voievodul Pătraşcu cel Bun. La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca, văduva lui Dumitru postelnicul din Vâlcăneşti şi nepoata lui Dobromir, mare ban al Olteniei. Stanca a mai avut doi fraţi, pe Dragomir, fost mare postelnic al lui Alexandru Vodă, şi pe Ioan Monahul. Mihai şi Stanca au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele de Nicolae Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă, Marula, de la o femeie cu numele de Tudora din Târgşor. Fiul lui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit cu Ancuţa, fiica voievodului Radu Şerban, cu care a avut o fiică, Ilinca. Fiica lui Mihai, Florica, s-a măritat în anul 1603 cu cu Preda postelnicul. Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, a murit de ciumă în anul 1603 şi a fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

Activitatea până la domnie: Mihai a învăţat să scrie şi să citească şi, pe lângă limba română, a învăţat limba turcă şi greacă. În tinereţe a fost negustor. Cariera de boier a început-o pe lângă unchiul său, Iane. Pe vremea când acesta era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns ban mic (bănişor) al judeţului Mehedinţi. În anul 1558 el deţinea deja această funcţie. În anul 1590 ajunge mare stolnic, între 1591-1592 devine mare postelnic, iar apoi, în scurt timp, mare agă. În tot acest timp, pentru că banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopole, este posibil ca Mihai să fi fost şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova. Între 1592-1593 Mihai a ajuns ban al Olteniei. Birurile grele impuse de Alexandru cel Rău au provocat un complot boieresc, fiind pârât la Poarta Otomană, în vara anului 1593, fără consecinţe pentru el. Este posibil ca Mihai să fi fost implicat şi el în acest complot, însă nu este sigur. Ce este cert însă, e că în această perioadă Mihai fuge în Ardeal, din cauza lui Alexandru cel Rău. În Transilvania Mihai a stat cam două săptămâni, după care a plecat la Constantinopole. Aici, ajutat de unchiul sau Iane, de Andronic Cantacuzino şi de agentul englez Barton, a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, cu sprijinul unor mari sume de bani şi cadouri bogate pe care le-a dat acestora. Banii lui Mihai au venit din împrumuturi făcute la creditori care l-au urmat în ţară după ce a primit domnia, cu scopul de a-şi primi înapoi de la el banii şi dobânzile aferente.

Domn al Munteniei: Mihai a fost numit domn al Munteniei în luna septembrie 1593. În luna octombrie a aceluiaşi an a ajuns la Bucureşti. Aici îl aşteptau şi creditorii fostului domn, care îşi cereau banii înapoi. Din acest motiv, în primul an de domnie, supuşii lui Mihai au fost obligaţi să plătească, pe lângă birul obişnuit, şi un număr mai mare de alte biruri, ceea ce a făcut ca apăsarea fiscală să devină insuportabilă. Împreună cu boierii mari şi mici, Mihai a decis ridicarea împotriva Porţii Otomane. Momentul era favorabil, pentru că Papa Clement al VIII-lea cerea cu stăruinţă monarhilor creştini să pornească lupta împotriva turcilor. Împăratul Rudolf al II-lea, în jurul căruia urmau să se adune forţele creştine antiotomane, s-a aliat printre alţii cu Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, şi cu Aron Vodă, domnul Moldovei, în anul 1594. Mihai s-a aliat şi el în acelaşi an cu ultimii doi principi. Ca urmare a alianţei cu Sigismund, două mii de soldaţi ardeleni, conduşi de căpitanul cetăţii Făgăraş, au sosit la Bucureşti.

„Plata” creditorilor: La 13 noiembrie 1594 Mihai şi-a anunţat creditorii că îi va plăti, motiv pentru care i-a chemat pe toţi la vistierie. După ce toţi creditorii au intrat în clădire, aceasta a fost incendiată, iar creditorii atacaţi cu tunurile. Cei care au scăpat de tunuri şi de foc au fost ucişi de soldaţii lui Mihai. Garnizoana turcă, de 2.000 soldaţi, a fost şi ea masacrată.

Răscoala antiotomană: După uciderea creditorilor, Mihai a pornit atacul împotriva cetăţii Giurgiu, care avea garnizoană otomană, însă aceasta a rezistat atacului. În acelaşi timp, Aron Vodă îi măcelărea pe turcii de la Iaşi. Alte cetăţi turceşti de la Dunăre au fost atacate de Mihai: o luptă a avut loc lângă Oraşul de Floci, alta la Hârşova (1 ianuarie 1595), una la Silistra (8 ianuarie 1595). În toate aceste confruntări, turcii au fost învinşi. Între timp, la Constantinopole se decisese înlocuirea domnitorilor răzvrătiţi. Bogdan, fiul lui Iancu Sasul, urma să fie pus în locul lui Mihai, iar Ştefan Surdul în locul lui Aron Vodă. Pentru realizarea acestui plan, două armate turceşti au pornit spre Dunăre. Una dintre ele a mers spre Rusciuk, cealaltă spre Silistra. Mihai a pornit cu oastea sa împotriva armatei turceşti ce se îndrepta spre Rusciuk. În timp ce observa armata turcă, Mihai a aflat că era în pericol de a fi atacat de tătari în flanc, dinpre vest. Aceşti tătari luptaseră până atunci în Banat şi acum, la ordinul sultanului, se îndreptau împotriva răzvrătiţilor. Pentru a împiedica joncţiunea tătarilor cu turcii, Mihai şi-a retras tabăra mai spre nord şi a trimis pe fraţii Buzeşti împotriva tătarilor. Tătarii au fost bătuţi de Buzeşti de două ori consecutiv, la 14 ianuarie 1595 la Putineiu şi la 16 ianuarie 1595 la Stăneşti, dar au reuşit să facă joncţiunea cu turcii. Inamicul a înaintat până la Şerpăteşti, unde a fost înfrânt de trupele conduse de paharnicul Manta. Oastea turco-tătară se retrage la Rusciuk, unde este atacată de oastea lui Mihai, care a trecut Dunărea pe gheaţă. Armata turcă e înfrântă la 25 ianuarie, ambele paşale care o conduceau sunt ucise, iar pretendentul Bogdan abia scapă cu fuga. În acelaşi timp, cea de-a doua armată turcească, cea de la Silistra, este distrusă de banul Mihalcea, iar pretendentul Ştefan Surdul este ori ucis, ori scapă cu fuga. Din acest moment, el nu mai este menţionat în istorie. Trupele lui Mihai avansează pe tot malul drept al Dunării, ajungând până în Munţii Balcani, ridicând la revoltă pe localnicii creştini. Localitatea Turtucaia (Tutrakan, Bulgaria) este arsă, Babadagul jefuit de moldoveni, iar cetatea turcească a Brăilei este cucerită de creştini.

Campania din 1595: Înfrângerile din anul 1594 l-au determinat pe sultan să trimită în anul 1595 o nouă armată peste Dunăre, pentru pedepsirea lui Mihai. O mare armată turcă, sub comanda lui Ferhat Paşa, a pornit spre Dunăre. La Rusciuk, Sinan Paşa l-a înlocuit la comanda armatei pe Ferhat Paşa. Mărimea armatei otomane diferă în funcţie de surse, ea variind între 40.000 şi 300.000 oameni. Oastea lui Mihai ar fi fost cam de 10.000 până la 20.000 oameni, incluzând sprijinul din Transilvania şi mercenarii. Chiar dacă cifrele sunt pentru ambele armate exagerate sau minimalizate intenţionat de izvoarele vremii, cel mai probabil a existat o superioritate de 2:1 în favoarea turcilor. Căutând sprijin militar, Mihai s-a adresat lui Sigismund, care în schimbul vasalităţii Munteniei, în condiţii umilitoare, i-a oferit ajutorul. În timp ce se purtau aceste tratative, turcii au terminat pregătirile de trecere a Dunării. După o scurtă rezistenţă, Mihai s-a retras, fiind ameninţat cu învăluirea de către armata turcă. Trecerea turcilor a început la 4 august şi a durat 3 zile. Ei îl aduceau pe Mihnea ca pretendent la tronul Munteniei. Mihai a decis să dea bătălia împotriva turcilor la Călugăreni, pentru că aici terenul îi era favorabil lui, fiind mlăştinos nu permitea desfăşurarea corespunzătoare a numeroaselor efective otomane. Bătălia de la Călugăreni s-a dat la 13 august 1595 şi s-a soldat cu o victorie tactică a lui Mihai. A doua zi după bătălie, Mihai şi-a retras oastea spre Bucureşti, apoi spre Târgovişte. Armata turcă a urmat-o pe cea creştină, ocupând Bucureştii, Târgoviştea şi refăcând cetatea Brăilei. În luna octombrie 1595 a trecut în Muntenia, pe la Bran, oastea lui Sigismund Bathory, formată din 22.000 secui, 15.000 soldaţi daţi de oraşe şi nobili, cu 63 tunuri. În aceeaşi perioadă a sosit şi oastea moldoveană, condusă de Ştefan Răzvan şi formată din 3.000 soldaţi, cu 22 tunuri. La 6 octombrie 1595 a început asediul fortificaţiilor turceşti a Târgoviştei, iar la 8 octombrie, după masa, cetatea a căzut în mâinilor creştinilor. Armata turcă s-a retras spre Bucureşti, urmărită de oastea creştină. La 12 octombrie Bucureştiul a fost ocupat de oastea moldoveană, în timp ce oastea condusă de Mihai urmărea turcii spre Giurgiu. Aici, Mihai a atacat ariergarda turcă, a rupt cu artileria podul peste Dunăre, a eliberat peste 8.000 robi luaţi de turci şi a început asediul cetăţii Giurgiu. La 20 octombrie 1595 a fost cucerită cetatea Giurgiu, luându-se o pradă enormă. Sinan Paşa a fost destituit din funcţia de mare vizir, armatele moldo-transilvănene s-au retras în provinciile lor, Brăila a fost luată de la turci, Muntenia rămânând devastată după campania anul 1595.

Anul 1596: În cursul anului 1596 cete din oastea lui Mihai au continuat să hărţuiască turcii. Au fost atacate Babadagul, Vidinul, Plevna, trupele ajungând până la Sofia. În octombrie 1596 a avut loc un atac prin surprindere al tătarilor. Au fost distruse Buzăul, Gherghiţa şi Bucureştiul, după care tătarii s-au retras fără a se confrunta cu oastea lui Mihai, care pornise împotriva lor. După ce nu a reuşit să lupte cu tătarii, Mihai a pornit împotriva cetăţilor Turnu şi Nicopole, unde i-a înfrânt pe turci. Comandantul turc s-a oferit să medieze pacea dintre Mihai şi sultan, lucru pe care Mihai l-a acceptat ca soluţie de moment, pentru că aliaţii săi creştini nu i-au furnizat ajutorul promis, iar finanţele sale erau secătuite. Înainte însă de a accepta pacea cu turcii, Mihai a plecat spre Ardeal pentru a discuta cu Sigismund al Transilvaniei. La 9/19 decembrie 1596 cei doi s-au întâlnit la Alba Iulia, fără ca Sigismund să se poată decide dacă vrea sau nu să lupte împotriva turcilor.

Anul 1597: La 7 ianuarie 1597 paşa Hasan din Belgrad anunţa că Mihai Viteazul a primit steag de domnie de la sultan şi că între cei doi conducători este pace. În cursul anului 1597 Mihai s-a înţeles cu Rudolpf al II-lea să lupte împreună împotriva turcilor. Rudolf i-a trimis lui Mihai subsidiile cerute pentru întreţinerea unui corp de oaste.

Anul 1598: La 9 iunie 1598 a fost semnat la mănăstirea Dealu tratatul dintre Rudolf al II-lea şi Mihai Viteazul. Împăratul austriac se obliga să finanţeze un corp de oaste de 5.000 soldaţi, eventual încă 5.000 în plus, iar Mihai îl recunoştea pe împărat ca suzeran. La scurt timp de la semnarea tratatului, aflând turcii de existenţa acestuia, au atacat Muntenia. Paşa de la Silistra a fost înfrântă de Dumitru vornicul, iar Mihai trece el însuşi Dunărea, asediază Nicopolele la 10 septembrie 1598, îi bate în două rânduri pe turcii din Vidin şi pradă până în Balcani. La 5/15 noiembrie 1598 Mihai a trecut Dunărea înapoi în Muntenia.

Anul 1599: În luna martie 1599 turcii au făcut o incursiune de pradă pe malul stâng al Dunării. Ca represalii, Mihai şi-a trimis oastea pe malul drept al fluviului, după pradă. La 29 martie 1599 a fost ales principe al Transilvaniei Andrei Báthory, în locul vărului său Sigismund Báthory. Acest fapt schimba situaţia politică pentru Mihai, pentru că noul principe al Transilvaniei dorea pacea cu turcii, exact opusul a ceea ce urmărea Mihai. Moldova avea aceeaşi înclinaţie ca şi Transilvania, astfel că Mihai se găsea înconjurat de neprieteni. Neavând încotro, Mihai înnoieşte cu Andrei Báthory tratatul pe care îl semnase cu Sigismund în 1595. Încă înainte de înnoirea tratatului, Andrei, care dorea de fapt înlăturarea lui Mihai, îl somează pe acesta din urmă să părăsească tronul Munteniei în favoarea lui Simion Movilă. Mihai, nefiind de acord cu această cerere a principelui Transilvaniei, care era în înţelegere cu turcii, refuză să părăsească tronul Munteniei şi îi sesizează lui Rudolf al II-lea intenţiile reale ale lui Andrei Báthory. În luna august Mihai primeşte răspunsul imperialilor, că aceştia sunt şi ei împotriva lui Andrei. Pentru că oastea imperială întârzia să intre în acţiune împotriva lui Andrei, Mihai trece singur, cu oastea sa, munţii în Transilvania, prin pasul Buzău, la 5 octombrie 1599. Un al doilea corp de oaste a lui Mihai a trecut munţii pe Turnu Roşu, joncţiunea făcându-se la 16/26 octombrie la Tălmaciu. Secuii s-au alăturat lui Mihai, iar saşii s-au declarat neutri. La 17/27 octombrie 1599 oastea lui Mihai se afla la Şelimbăr, lângă Sibiu. Andrei Báthory a încercat o împăcare de ultim moment, dar fără rezultat. Bătălia de la Şelimbăr a avut loc la 18/28 octombrie 1599 şi s-a soldat cu victoria lui Mihai Viteazul şi moartea lui Andrei Báthory. La 21 octombrie/1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni.

Anul 1600: Mihai Viteazul plănuia să atace Moldova încă din anul 1597, din cauza atitudinii ostile faţă de el a domnului acesteia. În primăvara anul 1600 oştile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în Moldova. Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă, domnul Moldvovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamţ şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului. Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă. În acest an a început sfârşitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbuşirea lui au fost pe de o parte nemulţumirea nobililor maghiari din Transilvania, înţeleşi cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte duşmănia polonilor. Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulţumiţi de cheltuielile pe care Mihai li le impunea pentru întreţinerea armatei sale. Generalul Basta a fost încurajat de curtea imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii doreau Transilvania provincie sub controlul lor, nu a lui Mihai. La 18 septembrie 1600 a avut loc bătălia de la Mirăslău, dintre Mihai Viteazul şi oastea generalului Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viaţă fugind de pe câmpul de luptă. În aceeaşi perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele polone, care au ocupat-o. Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, Ţara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns o nouă oaste, de cca. 16.000 oameni, cu care a trecut munţii înapoi prin valea Buzăului, aşezându-şi tabăra la Bucov, pe Teleajen. Aici a aşteptat trupele promise ca ajutor de către generalul Basta, care confruntat cu pericolul polon, reluase relaţiile cu Mihai. Ajutorul promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la 20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci în locul lui Mihai. Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aştepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârşitul anului 1600 au încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situaţia generală a sa nu s-a îmbunătăţit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorţii în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeş i-a fost defavorabilă, fiind câştigată de către poloni. Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

Revenirea: De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audienţă la împăratul Rudolf al II-lea. Acesta avea nevoie de Mihai pentru a recâştiga Transilvania pentru sine, pentru că generalul Basta o pierduse în favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din nou principe al Ardealului. Împăratul a pus la dispoziţia lui Mihai 100.000 taleri, pentru a-şi face o oaste de mercenari, cu care să pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601 Mihai a plecat din Praga spre Viena, iar de aici spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la Debreţin, iar a generalului Basta, care îi era dat drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare. Joncţiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin. Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea Someşului. Bătălia de la Guruslău a avut loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câştigată de Mihai Viteazul.

Moartea: Generalul Basta ştia că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al împăratului. La 9/19 august 1601, în dimineaţa în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre Făgăraş, un detaşament de 300 mercenari au fost trimişi să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împuşcat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alţii l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei. După trei zile câţiva sârbi l-au îngropat pe furiş. Comisul Radu Florescu a luat capul şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la mănăstirea Dealu. Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.

Ctitorii şi danii: Mihai Viteazul a ctitorit mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae din Bucureşti, cunoscută azi sub numele „Mihai Vodă”, pe locul unui vechi lăcaş de cult. Acestei mănăstiri el i-a dăruit 14 sate, din care 13 fuseseră cumpărate din proprii lui bani. Al paisprezecelea sat a fost dăruit de Doamna Stanca. La 21 august 1599 ctitoria este închinată de Mihai mănăstirii Simopetra, de la Muntele Athos. O altă ctitorie a lui Mihai a fost mănăstirea Clococioc (sau Clocociov) de lângă Slatina, judeţul Olt, construită în anul 1594. În timpul stăpânirii sale în Transilvania a ridicat un lăcaş de cult la Alba Iulia (terminat în anul 1597), o biserică la Ocna Sibiului, una la Luşărdea şi una la marginea cetăţii Făgăraş. A reparat biserica din Şcheii Braşovului şi mănăstirea de la Râmeţ. Au primit întăriri şi danii mănăstirile Golgota, Bistriţa, Coşuna, biserica Sfântul Anton şi biserica catolică din Târgovişte şi mănăstirea Xenofon de la Muntele Athos.

De ce avem nevoie de Mihai Viteazul? Dacă nu ar fi existat, Mihai Viteazul ar fi trebuit inventat! Avem nevoie de eroi, avem nevoie de modele, avem nevoie de mituri. Iar Mihai Viteazul le întrupează pe toate: este erou pentru că s-a luptat cu turcii, este un model pentru că a unit toate cele trei principate și este personajul principal al mai multor mituri. Există diverse relatări de epocă despre vitejia sa în lupta de la Giurgiu, când s-a avântat cu barda lui printre turci și a dat un nou impuls atacului trupelor creștine, care au cucerit cetatea. Sau în bătălia de la Șelimbăr, într-un moment de cumpănă, când era cât pe ce să piardă lupta, a luat barda în mână și a intrat în mijlocul inamicilor, gest eroic care i-a încurajat pe ai săi și a întors rezultatul final în favoarea sa. Principele Transilvaniei, Andrei Bathory, care privea bătălia de departe, de pe o colină, tocmai jubila și se pregătea să sărbătorească victoria, când vitejia lui Mihai a adus fulgerător victoria în favoarea sa. Din toate miturile referitoare la Mihai Viteazul, mitul vitejiei sale se bazează pe fapte reale.

De ce s-a luptat el cu turcii? Ca să apere ţara de turci! Să nu uităm că de aproape două secole, cu câteva intermitenţe, Ţara Românească plătea regulat tribut turcilor. Iar Sultanul schimba domnii Ţării Românești după bunul său plac, determinat de obicei de cumpărarea tronului de către pretendenţii care roiau pe la Istanbul sau aiurea. Chiar și Mihai Viteazul și-a cumpărat tronul. A dat bani pentru câștigarea susţinerii marelui vizir și a altor înalţi demnitari de la Poarta Otomană. Ca să facă rost de bani, pentru că sumele erau din ce în ce mai mari, s-a împrumutat, la fel ca înaintașii săi. De câteva decenii, pretendenţii la tron și-au găsit la Istanbul izvorul nesecat de bani cu care să poată cumpăra tronul: se împrumutau de la turcii sau grecii din Istanbul, un fel de bancheri în termenii moderni. Împrumutul era garantat chiar de Sultan, pentru că era o foarte bună afacere. Cu banii împrumutaţi se cumpăra tronul, mai degrabă influenţa necesară pentru numirea în domnie, dar domnia era gajată. Pentru că fiecare nou domnitor se angaja să preia vechile datorii neachitate de predecesorii săi. Numai că rostogolirea aceasta a creditelor are un final nefericit: se intră la un moment dat în incapacitate de plată. Mihai Viteazul s-a angajat în faţa Sultanului că va achita datoria predecesorilor săi la tronul Ţării Românești. Împreună cu banii împrumutaţi de el pentru cumpărarea tronului, datoria Ţării Românești era de 700 de milioane de aspri, echivalentul a circa 5,8 milioane de galbeni. Suma era atât de mare, încât era imposibil de achitat, ţinând cont de potenţialul economic al Ţării Românești. Cauza imediată a luptelor lui Mihai cu turcii constă tocmai în această datorie imensă, care a adus Ţara Românească în incapacitate de plată.

A făcut Mihai Viteazul pentru prima dată Unirea tuturor românilor într-o singură ţară? Un alt mit legat de Mihai Viteazul este că el a făcut pentru prima oară unirea tuturor românilor într-o singură țară. Oare el a fost primul? Atunci ce a fost în 1595? Conform tratatelor din mai-iunie 1595 încheiate la Alba Iulia, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, a devenit principe și al Țării Românești și al Moldovei. Titlul de principe al Transilvaniei, Țării Românești și Moldovei i-a fost recunoscut pe plan internațional, chiar dacă fără entuziasm, inclusiv de către împăratul Rudolf al II-lea. Mihai Viteazul și Răzvan au fost reduși la statutul de voievozi subordonați principelui, căruia îi dădeau socoteală. Cronica Țării Românești a ținut minte peste decenii că Mihai a trebuit să dea socoteală de cheltuirea banilor, o povară în conducerea țării, de care a scăpat abia în urma bătăliei de la Giurgiu, când Sigismund Bathory i-a permis să folosească liber vistieria Țării Românești. Ce altă dovadă mai clară avem nevoie să recunoaștem că pentru câteva luni, în 1595, Sigismund Bathory, a fost principe peste cele trei principate: Transilvania, Țara Românească și Moldova? Deci cine a făcut prima unire a tuturor românilor? Mihai Viteazul sau Sigismund Bathory? Ea a fost la fel de efemeră ca Unirea lui Mihai, a durat doar câteva luni, pentru că în timpul campaniei din toamna anului 1595 de la Giurgiu, în timp ce Răzvan Vodă era cu oastea sa în campania din Țara Românească împreună cu oastea Transilvaniei și a Țării Românești, Ieremia Movilă a venit în Moldova cu oaste poloneză și s-a înscăunat. Astfel Moldova a ieșit din uniunea făcută de Sigismund Bathory, dar Mihai a rămas mai departe. Mihai a fost nevoit să admită acest statut, pentru că nu avea, deocamdată, altă opțiune politică. Cum îl considerăm pe Sigismund Bathory? Străin sau autohton? În primul rând, familia Bathory era o familie nobiliară cu o vechime de câteva sute de ani în Transilvania, mai bine zis în zona Șimleului, unde era domeniul principal al familiei. Așadar, nu era venetic. Spre comparație, fără nicio intenție de a jigni pe cineva, regele României, Ferdinand, nu era născut în România. Dar este considerat, pe bună dreptate, un rege al tuturor românilor, al României Mari. Atunci de ce nu putem accepta că Sigismund Bathory a fost principe al celor trei principate, el fiind indigen în Transilvania? Pentru că este ungur?! Și Klaus Johannis este neamț, dar este președintele României. Îi contestă cineva dreptul de a fi președinte al României? Atunci de ce românii contestă realitatea istorică a primei uniri a Transilvaniei, cu Țara Românească și Moldova în 1595 sub Sigismund Bathory?

Care a fost cauza Unirii lui Mihai Viteazul? Probabil mulți cititori o să răspundă: pentru că toate cele trei țări erau românești. Națiunea medievală românească este o ficțiune istoriografică. La fel ca unitatea medievală românească. Rațiunea unirii celor trei principate, atât de către Sigismund Bathory, cât și de Mihai Viteazul, a fost una pur politică: realizarea unui pol de putere suficient de puternic militar ca să poată rezista presiunii otomane. Planul sau ideea politică a fost deja formulată de către generalul Castaldo prin anii 1550. Sigsimund Bathory și Mihai Viteazul l-au pus în practică. Mihai Viteazul a cucerit cu arma atât Transilvania, cât și Moldova. Era oricum ceva obișnuit în epocă. Dar solidaritatea românilor pe care o vedem în filmele istorice este o ficțiune. Câțiva români din Transilvania au ridicat capul lor de iobagi sperând că dacă este un domn de credința și limba lor vor beneficia de un statut mai bun, economic în primul rând. Mai mult s-au speriat nobilii unguri de o eventuală răscoală a românilor încurajați de cucerirea Transilvaniei de către Mihai Viteazul. În rest au fost doar câteva agitații izolate, care nu constituie argumente pentru a considera că în 1600 exista o conștiință națională românească, un sentiment de unitate românească sau o națiune românească. Dar să nu uităm că și Mihai Viteazul este un exponent al clasei nobiliare sau boierești. Chiar el a legat de glie țăranii dependenți în Țara Românească. Baza socială a puterii lui nu o formau țăranii, ci boierii. Iar în Moldova, istoricii încă mai sunt datori să scrie adevărul despre satele distruse de oștile lui Mihai Viteazul. Pentru că după ce treceau turcii sau tătarii, satele distruse se ridicau. Dar după oștile lui Mihai Viteazul, au fost sate în Moldova care nu au mai putut să fie reconstruite. Dar chiar și așa, în ciuda adevărului istoric, Mihai Viteazul rămâne un mit frumos, pentru că avem nevoie de el. Românii l-au redescoperit târziu. A intrat inițial timid în manualele de istorie. Primele monografii dedicate lui apar în jurul anului 1900 și treptat, treptat, pe fondul discursului unionist din Regatul României, el devine modelul pentru Unirea tuturor românilor. Și așa a rămas. Așa și trebuie să rămână, un model, un simbol al Unirii. Cunoașterea adevărului istoric nu îi scade cu absolut nimic aura și nici importanța sa în Pantheon-ul românesc. Dacă nu ar fi existat, încă o dată o spun, Mihai Viteazul ar fi trebuit inventat! Orice popor are mituri fondatoare și eroi care au întemeiat țara. Trebuie doar să învățăm să separăm miturile și ficțiunea din filme și cărți de realitatea istorică.

Curiozități despre Mihai Viteazul:

1. Locul nașterii lui Mihai Viteazul nu se știe cu exactitate - cu toate că mai multe surse specifică că locul nașterii lui Mihai Viteazul este la Târgul de Floci, datele de la Episcopia din Râmnicu Vâlcea arată că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoești localitate din Râmnicu Vâlcea.

2. Mariaj din interes cu Doamna Stanca - la vârsta de 26 de ani, Mihai Viteazul s-a căsătorit cu Doamna Stanca, iar potrivit istoricilor, mariajul a fost din interes, pentru că soția sa provenea dintr-o familie de boieri de la Izvorani, iar asta i-ar fi adus lui Mihai Viteazul puterea și influența politică pe care și-o dorea.

3. Mihai Viteazul a avut o relație cu  Christerna, soția lui Sigismund Bathory - potrivit istoriei, Mihai Viteazul era cunoscut pentru relațiile amoroase pe care le avea. Se spune că Mihai Viteazul a avut-o ca amantă pe Christerna, soția lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei.

4. Mihai Viteazul a vândut vite - se spune că înainte de a deveni domnitor, Mihai Viteazul a făcut comerț cu vite, iar la un moment dat conducea peste 44 de sate.

Cinstirea memoriei: În România există 9 localități din diferite județe care îi poartă numele (5 dintre ele numite „Mihai Viteazu” și 4 numite „Mihai Bravu”). În aproape toate orașele din țară sunt străzi numite „Mihai Viteazul” sau „Mihai Bravul”. Numeroase licee și colegii naționale au numele „Mihai Viteazul”. De asemenea, o serie de instituții militare de învățământ superior, printre care Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (unitatea de învățământ superior militar a Serviciului Român de Informații), Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul” și Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”, poartă numele voievodului. Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” (în prezent Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”) este o unitate militară de elită a Armatei Române, care îndeplinește și misiuni de protocol, ceremonii și onoruri militare la cel mai înalt nivel. În amintirea acestui erou național au fost ridicate numeroase monumente. Cel mai vechi, dar poate și cel mai celebru monument de acest fel este statuia ecvestră din Piața Universității din București, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, realizată în 1874. Printre cele mai impozante statui ale voievodului sunt cele din Cluj, Craiova, Ploiești, Alba Iulia, Giurgiu, Iași, Oradea, precum și cea din incinta Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București. Pe locul unde a fost ucis, la Turda, a fost înălțat un impunător obelisc, iar racla cu capul său, păstrată la Mănăstirea Dealu, este adăpostită într-un sarcofag din marmură realizat în 1913 de sculptorul Frederic Storck. Mai amintim și faptul că, Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” este cea mai înaltă distincție română pentru faptele de arme în timp de război.

Aspecte mai puțin cunoscute - Turcii își speriau copiii cu numele lui Mihai Viteazul, iar în 1598 au vrut să fugă din Istanbul de teama lui! Supranumit de dușmani MALUS DACUS, adică Dacul cel Rău, teribilul bărbat de aproape doi metri, despre care izvoarele istorice spun că era „făcut pentru război”, a reușit să le bage turcilor frica în oase într-o asemenea manieră încât, în 1598, după campania militară prin care Mihai a ajuns la Adrianopol, o parte a populației Constantinopolului (actualul Istanbul) dorea să fugă din capitala Imperiului Otoman, de frica lui! Din cei 8 ani de domnie, Mihai Viteazul i-a trăit pe 4 în cort, conducându-și campaniile militare excepționale, campanii care în anul 1600 au dus la Unirea celor trei țări românești, la Alba Iulia. În acea vreme dificilă pentru întreaga Europă, ameninațată de dorința Imperiului Otoman de a cuceri întregul continent, Mihai Viteazul era văzut ca o speranță de eliberare de către greci și popoarele balcanice, folclorul balcanic dedicându-i multe cântece în care era prezentat ca salvator, cântece culese de specialiști, în decursul timpului. Pentru noi, românii, ne este bine cunoscut „Cântecul lui Mihai Viteazul”, cântec popular cules de Vasile Alecsandri , care ne vorbește, peste secole, despre marele nostru domnitor: „Auzit-aţi de-un oltean,/De-un oltean, de-un craiovean/Ce nu-i pasă de sultan?/Auzit-aţi de-un viteaz/Care veşnic şede treaz/Cât e ţara la necaz?/Auzit-aţi de un Mihai/Ce sare pe şapte cai/De strigă Stambulul vai?” Chiar dacă versul „Ce sare pe șapte cai” pare o licență poetică populară în care Mihai este prezentat într-o manieră hiperbolizată, în realitate, după cum ne spune istoricul Marin Cristian, izvoarele vremii confirmă că acest vers are legătură cu realitatea; desigur, nu în sensul că Mihai încăleca mai mulți cai odată, ci că din cauza rănilor mortale, schimba mai mulți cai într-o singură bătălie, el, Teribilul Voievod, fiind adeseori pe câmpul de luptă, în confrunare directă cu dușmanul! Ei bine, imaginea de mare războinic, de mare strateg militar, ca și vitejia lui, l-au făcut chiar și pe Sultan să se teamă de Mihai Viteazul, mai mult decât de toți generalii și regii Europei Apusene. Teama a pătruns adânc și în sufletul poporului turc datorită campaniilor sale devastatoare care au pus în pericol chiar și capitala imperiului. Din acest motiv, mamele turcoaice obișnuiau să-și sperie copiii în acea vreme (și au făcut-o mult timp și după moartea lui Mihai) cu următoarele cuvinte: „Nu mai plânge, nu mai plânge, că vine domnul Mihai!” Numele Mihai fiind un fel de BAU-BAU! Acest lucru este unul remarcabil și fără precedent la otomani și merită să fie cunoscut de români! Din păcate, trădarea a venit tot de la occidentalii europeni, cei pe care Mihai Viteazul și armatele lui i-au protejat de năvălirile otomane cu un preț uman extrem de mare! Practic, dacă orgoliile și interesele Europei Occidentale nu ar fi fost altele, lucru care a dus la asasinarea lui Mihai și la dezmembrarea tânărului regat pe care l-a înființat, este posibil ca, sub conducerea lui Mihai Viteazul, armatele creștine să fi pus capăt Imperiului Otoman, încă de acum 400 de ani. Așa, acesta a mai supraviețuit încă 300 de ani. Ceea ce este mai trist, este faptul că astăzi, tot felul de caraghioși „români” se străduie să-l demonteze pe marele domnitor, pretinzând că era doar un aventurier, că de fapt nici nu a prea câștigat războaiele cu turcii, că era fustangiu și așa mai departe. Așa se întâmplă când spiritele mici, incapabile de gesturi eroice, de sacrificiu, de viziune națională, comentează și contestă (pentru că ei nu le cred posibile) faptele spiritelor mari cum este cel al lui Mihai Viteazul. Noi ceilalți îl avem în suflet și asta este tot ceea ce contează!