O ISTORIE A ROMÂNIEI - decembrie 1989 - zilele noastre. Prima parte.

 

O ISTORIE A ROMÂNIEI - decembrie 1989 - zilele noastre. Prima parte

Revoluția Română din 1989 - considerații generale:

 Revoluția din decembrie 1989 reprezintă, fără îndoială, un eveniment profund marcant, care încă lasă urme adânci asupra mentalului colectiv românesc. Revoluția a venit pe fondul degradării economice, politice și sociale care învăluia Blocul răsăritean. La nivel local, deciziile luate de cuplul Ceaușescu și de nomenclatura regimului, dar și factorii politici externi, aveau să ducă la prăbușirea regimului național-comunist și la dizolvarea Partidului Comunist Român. Ultimii zece ani ai regimului au venit cu transformări dramatice în societatea românească: ridicarea unor edificii costisitoare precum Casa Poporului, o industrializare irațională, demolarea unor numeroase clădiri de patrimoniu, sistematizarea orașelor și transformarea vieții tradiționale din sate, dar și o penurie de produse alimentare cauzată de stimularea excesivă a exporturilor în dauna consumului intern. Toate aceste transformări s-au produs pe baza unei represiuni totalitare care, spre sfârșitul anilor ‘80, a împânzit toate laturile societății românești. Revoluția Română din anul 1989 a venit ca un răspuns față de aceste transformări dramatice, evenimentul soldându-se din păcate cu 1104 morți și peste 4000 de răniți. Astfel, România devenea singura țară comunistă din Europa unde schimbarea regimului era sângeroasă, lucru cauzat în mare parte de rigiditatea totalitară a regimului lui Nicolae Ceaușescu. Primele scântei ale Revoluției s-au produs în timpul Revoltei muncitorilor de la Brașov din anul 1987, mișcarea fiind însă rapid înăbușită de organele represive ale Partidului Comunist Român. Nicolae Ceaușescu intenționa să se mențină la putere în continuare, în pofida vârstei înaintate și a schimbărilor majore care se petreceau în Blocul Estic. Obiectivul principal al lui Nicolae Ceaușescu era acela de a stopa prin toate mijloacele posibile răspândirea unor potențiale mișcări reformatoare, precum erau cele ale lui Mihail Gorbaciov din Uniunea Sovietică sau cele ale federației sindicale Solidarność din Republica Populară Polonă. În timpul pregătirilor pentru vizita lui Nicolae Ceaușescu din Iran, Departamentul Securității Statului (cunoscut drept „Securitatea”) a ordonat la 16 decembrie arestarea pastorului reformat de etnie maghiară László Tőkés, pentru predicile pe care acesta le-a ținut împotriva regimului. Acesta este unul dintre momentele cheie ale Revoluției. Locuitorii din Timișoara au fost primii care s-au revoltat față de această decizie a autorităților, protestele începând la data de 16 decembrie 1989. După evenimentele de la Timișoara, manifestațiile s-au extins și în celelalte centre urbane din România. După întoarcerea din Teheran, Nicolae Ceaușescu a cerut organizarea unei mari adunări la data de 21 decembrie, la sediul Partidului Comunist Român. După miting a avut loc un protest spontan care, spre seară s-a terminat cu organizarea unei baricade în fața Hotelului Continental. Din acest moment a început represiunea armată a mișcării și baricada a fost ruptă noaptea de către vehiculele armate. Însă, în dimineața zilei de 22 decembrie, militarii români aveau să treacă de partea revoluționarilor. Evenimentul respectiv s-a petrecut pe fondul unor vești privitoare la sinuciderea ministrului apărării de atunci, generalul Vasile Milea (n. 1 ianuarie 1927, Lerești, județul Muscel - d. 22 decembrie 1989, București). Între seara de 22 decembrie și ziua de 25 decembrie au loc cele mai multe pierderi umane, atât din rândul manifestanților, cât și din cadrul armatei. Trupele Armatei Române au început să înainteze alături de revoluționari spre clădirea Comitetului Central al PCR (cunoscut drept C.C al PCR). Revoluționarii au intrat în clădire, încercând să-i captureze pe Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu. Cuplul a reușit să scape cu un elicopter. La 22 decembrie a fost format Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), o entitate politică aflată sub conducerea lui Ion Iliescu, acesta preluând ulterior puterea și anunțând că vor avea loc alegeri democratice. La data de 24 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. Procesul cuplului Ceaușescu rămâne un eveniment deosebit de controversat până în ziua de astăzi. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte de către autorități, fiind executați la Târgoviște pe 25 decembrie. Aceasta avea să fie ultima execuție din istoria recentă a României. După încheierea acestor evenimente tragice, România începea o lungă tranziție spre un sistem democratic și o economie de piață, începând așa-zisa perioadă de tranziție sau perioadă post-decembristă.

Revoluția din 1989 - desfășurare:

​ Pe 9 noiembrie 1989 cădea zidul Berlinului, câteva zile mai târziu avea loc Revoluția de catifea în Cehoslovacia. Pe 24 noiembrie, Nicolae Ceaușescu închidea Congresul al XIV-lea al PCR, probabil fără a-și imagina că în mai puțin de o lună, unda de șoc din Europa va ajunge în România, iar regimul pe care-l patrona se va prăbuși. La Timișoara, pe 15 decembrie 1989 a început Revoluția. Scânteia s-a aprins la parohia episcopului reformat Laslo Tokes a cărui evacuare era programată pentru acea zi. În ultima predică, pe 10 decembrie, Laszlo Tokes îi anunțase pe enoriași de evacuarea sa forțată din vinerea ce urma. „În jurul orei 8:00 dimineaţa au început să se adune oamenii, membrii bisericii mele reformate din Timişoara. Au înconjurat locuinţa, s-au adunat în faţă ferestrelor mele şi au exprimat solidaritatea şi susţinerea”, rememora acea zi episcopul reformat într-un interviu. La Timișoara sosește Denis Currie, secretar al ambasadei SUA pentru a discuta cu pastorul. Laszlo Tokes spune că acesta fusese adus de securiști, însă presiunea oamenilor i-a făcut pe aceștia să plece. Erau aproape 100 de oameni după amiaza la reședința lui Tokes. Seara, sosesc acolo primarul Petre Moț și Ion Rotărescu secretarul cu probleme organizatorice al Comitetului municipal. Cei doi îl asigură pe pastor că nu va fi evacuat, scrie Europa Liberă. Sunt huiduiți de mulțimea care cântă „Deșteaptă-te române” și scandează lozinci anti-Ceaușescu. Pe seară, pastorul le spune să meargă acasă pentru că s-a ajuns la o înțelegere. Momentul este unul controversat, însă Tokes are o explicație: „Da, m-am speriat. M-am speriat că nu aveam perspectiva unei finalităţi pozitive ale unui astfel de proces. Credeam că securitatea şi organele de forţă sunt invincibile. Nimeni nu se aştepta la o revoltă care l-ar putea detrona pe Ceauşescu şi care ar putea contribui la căderea comunismului. La aşa ceva nu ne-am gândit. Eu am fost un oponent paşnic al regimului Ceauşescu şi prin voia lui Dumnezeu am devenit un fel de catalizator al evenimentelor, cu sprijinul întregii comunităţi care spre ziua a doua, sâmbătă, era absolut majoritară românească. Era mişcătoare acea solidaritate care ne-a înconjurat. Era mişcătoare acea solidaritate inter-confesională şi inter-etnică”, a declarat Laszlo Tokes, într-un interviu în urmă cu câțiva ani pentru Gândul.ro. Protestele au continuat. Revoluția din 1989 începuse la Timișoara.

Cine era Laszlo Tokes la momentul decembrie 1989? Laszlo Tokes s-a născut în 1952 la Cluj. A fost pastor între 1977 și 1984 la Dej. În 1984 a fost dat afară întrucât a scris un articol într-o publicație de samizdat (Ellenpontok), scrie Europa Liberă. În 1986 a făcut greva foamei să fie reprimit la parohie ceea ce s-a și întâmplat pe 1 iunie același an. La începutul lui ianuarie 1987 a fost numit pastor secund al bisericii reformate din Timișoara. Episcopul a încercat să-l trimită undeva, în provincie, iar în martie 1989, Laszlo a cerut sprijin autorităților bisericești. În cele din urmă însă episcopul a reușit să obțină detașarea lui Laszlo Tokes în satul Mineu din Sălaj, dar pastorul nu a vrut să plece. În iulie un reportaj despre episcop a apărut la televiziunea maghiară. Conflictul între Laszlo Tokes și autorități a escaladat rapid. Securitatea a început să-i interogheze familia, rudele, prietenii și enoriașii, radio Kossuth a transmis săptămânal reportaje despre el. În septembrie un apropiat al său Erno Ujvarossy a dispărut pentru a fi descoperit câteva zile mai târziu mort. László Tőkés a spus că a fost cu siguranță un asasinat politic. Scandalul a explodat pe 15 decembrie, iar ceea ce părea o situație izolată a cuprins în următoarele zile toată țara.

16 decembrie 1989 - protestele continuă, tot mai mulți oameni ies în stradă: Ziua de 16 decembrie 1989 rămâne în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu. Pe 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de decizia prin care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului. În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

17 decembrie 1989 - Ceaușescu dă ordin să se tragă: A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare; manifestanţilor li se alătură muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Nu vă fie frică!”. Comitetul judeţean al PCR este luat cu asalt de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte. Intervine armata. Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, sunt trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului: generalul Velicu Mihalea, adjunct al şefului Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS), colonelul Filip Teodorescu de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori. Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR, este numit comandant unic pentru Timişoara. El se deplasează la Timişoara, însoţit de generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu ş.a., în vederea coordonării acţiunilor represive. În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă.  În toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată, dacă nu explozivă. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice. Peste 20.000 de membri ai „gărzilor patriotice” din Dolj şi Râmnicu Vâlcea sunt trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea eşuează. O parte a celor trimişi fraternizează cu timişorenii, o altă parte este oprită pe drum şi face cale întoarsă. Pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”. Ei cântă colinde, iar alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni.

Operațiunea Trandafirul - Elena Ceaușescu dă ordin ca urmele masacrului să fie șterse: În noaptea de 17 spre 18 decembrie, când Nicolae Ceaușescu se pregătea să își înceapă vizita în Iran, Elena Ceaușescu, împreună cu Tudor Postelnicu și Emil Bobu decid să steargă urmele masacrului de la Timișoara. De la Cabinetul 2 se dă ordin ca cele aproape 40 de cadavre din morga Spitalului Județean Timiș să fie luate și aduse la București pentru a fi incinerate. Operațiunea primește numele de cod „Trandafirul” și s-a desfășurat asemenea unui film de groază. În momentul în care securiștii au ajuns la Spital să ridice „coletele” luminile au fost stinse, iar bolnavilor li s-a interzis să iasă din saloane. Cadavrele din morgă au fost încărcate într-o autoizotermă care a plecat spre București însoțită de Daciile Securității. De la spital sunt ridicate registrele de consultații, de internări, procesele-verbale de constatare a decesului și fișele medicale. În seara zilei de 18 decembrie cadavrele au fost lăsate în mașină, în secret, la București. Operațiunea de ardere a început a doua zi seara și s-a încheiat pe 20 decembrie. Explicația era că se ard colete suspecte venite din străinătate. În dimineata zilei de 20 decembrie, cenușa a fost aruncată într-un canal din comuna Popești Leordeni.

19-20 decembrie 1989 - protestele iau amploare. Timișoara, primul oraș liber de communism: După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”. La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României. În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”. Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori. În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti. Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice (...) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină". Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute””. Erau ultimele zvâcniri ale dictatorului. A doua zi revolta va cuprinde Bucureștiul. Revoluția din decembrie 1989 nu mai putea fi oprită.

Cronologia evenimentelor din zilele 21-31 decembrie 1989:

21 decembrie:

ora 7: Încep manifestaţiile anticomuniste la Arad.

ora 9: La Timişoara este citită Proclamaţia FDR, din balconul Operei. Se nasc primele manifestaţii şi proteste anticomuniste la Sibiu şi Târgu Mureş

ora 10:30: După ce realizaseră anterior zeci de arestări, forţele militare din Sibiu provoacă primele victime ale Revoluţiei din acel oraş, deschizând focul asupra manifestanţilor.

ora 11: Muncitorii de la Uzina Mecanică din Cugir pornesc o manifestaţie anti-ceauşistă.

ora 11:30: Muncitorii de la IAR Ghimbav se revoltă şi pornesc spre centrul Braşovului.

înainte de ora 12: Muncitorii din Oltenia au fost primiţi în Gara de Nord de către reprezentanţi ai grupurilor de manifestanţi, unde li s-a explicat situaţia şi au fost duşi în centrul Timişoarei. Li s-a dat hrană şi au fost cazaţi în căminele studenţeşti. O parte dintre ei s-au alăturat timişorenilor, alţii s-au întors acasă pentru a răspândi vestea victoriei Revoluţiei din Timişoara.

ora 12: La Bucureşti începe mitingul de sprijinire a politicii duse de Nicolae Ceauşescu.

ora 12:40: La circa un minut de la începerea discursului, se aude o explozie în mulţime, iar manifestanţii încep să se agite. Nicolae Ceauşescu încearcă să-şi continue discursul printre huiduieli.

ora 12:54: Transmisia Radio-TV este întreruptă.

ora 13: Încep manifestaţiile anticomuniste la Cluj-Napoca. Autorităţile ripostează violent două ore mai târziu.

ora 16: În Braşov are loc o manifestaţie în faţa Comitetului Judeţean de Partid, la care participă muncitori de la uzinele Tractorul, ICA Ghimbav şi Steagul Roşu.

ora 16:45: Încep să se tragă focuri de armă asupra manifestanţilor din Bucureşti.

după amiaza şi seara: Revoluţia se extinde şi în alte oraşe ale României (Reşiţa, Făgăraş etc.).

ora 18: Nicolae Ceauşescu organizează o nouă teleconferinţă cu prim-secretarii Comitetelor judeţene de partid în care le cere să reprime drastic revoltele izbucnite în oraşele din Ardeal.

ora 19: Apelul Radio Europa Liberă este urmat de zeci de mii de cetăţeni din toată ţara, care aşează o lumânare aprinsă în geam.

ora 19: Începe programul Televiziunii în care sunt incluse repetate „chemări pentru consolidarea cuceririlor revoluţionare ale poporului român, apeluri la unitate pentru apărarea independenţei şi suveranităţii ţării”.

seara: În Bucureşti, revoluţionarii organizează o baricadă umană la sala Dalles, care este respinsă de Armată până lângă hotelul Intercontinental. Forţele militare au eşuat în încercarea de a dispersa mulţimea din acea zonă. Imediat după miezul nopţii, tanchetele au deschis focul asupra demonstranţilor.

22 decembrie:

ora 7: Mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului.

ora 8:30: Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă-fulger cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare. Acesta iese din şedinţă la 8:45.

ora 9:20: Generalul Vasile Milea, ministrul Apărării, se împuşcă în sediul CC şi moare câteva ore mai târziu.

ora 9:54: Prin nota telefonică nr. 36, generalul Nicolae Eftimescu, adjunctul şefului Marelui Stat Major, ordonă trupelor venite din ţară în Bucureşti: „Toate unităţile armatei execută numai ordinele comandantului suprem. Toate unităţile din Târgovişte şi Mihai Bravu se concentrează în Bucureşti în cazărmile din Şoseaua Olteniţei”.

ora 10:40: Generalul Victor Atanasie Stănculescu, numit în locul lui Milea, dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi.

ora 10:45: La Radio şi Televiziune este transmis un comunicat prin care se anunţa sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe tot teritoriul României. Comunicatul se retransmite, cu modificări, la 11:02, 11:25 şi 11:37.

după ora 11: La Radio un revoluţionar anunţă populaţia despre mişcarea populară din centrul Bucureştiului.

orele 11-12: Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central.

ora 12: Generalul Ilie Ceauşescu îi primeşte la sediul Ministerului Apărării pe contraamiralul G. A. Mihailov (ataşat militar la Bucureşti) şi pe generalul G. N. Bociaev (reprezentantul Forţelor armate unite ale tratatului de la Varşovia) şi le solicită să îi comunice lui Gorbaciov faptul că în România se intenţionează formarea unui nou guvern şi rugămintea de a da dovadă „de multă reţinere” cu privire la evenimentele din ultimele zile.

ora 12:06: Soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter, la sugestia generalului Stănculescu.

ora 12:20: Elicopterul pilotat de Vasile Maluţan, în care se aflau soţii Ceauşescu, Manea Mănescu şi Emil Bobu, aterizează la Snagov. Ceauşescu încearcă în zadar să intre în contact cu oficialităţile locale. De asemenea, pilotul cere protecţie aeriană, dar este refuzat.

ora 12:47: Studioul 5 al Televiziunii emite mira cu Rapsodia lui George Enescu pe fundal. Apoi crezând că emit în continuare, au difuzat genericul TVR şi „Deşteaptă-te, române!”. În fapt, emisia a continuat din Studioul 4 la ora 12:51, când Ion Caramitru şi Mircea Dinescu au anunţat victoria revoluţiei anticeauşiste.

ora 12:47: Elicopterul, având acum la bord două gărzi de la Securitate şi pe soţii Ceauşescu, decolează spre direcţia aerodromului Boteni, Ceauşescu sperând să organizeze o rezistenţă la Târgovişte.

ora 13:09: Elicopterul cu care au fugit soţii Ceauşescu aterizează lângă oraşul Titu. Un om de la securitate îl trage pe dreapta pe medicul Nicolae Deca, iar împreună cu soţii Ceauşescu se urcă în automobilul acestuia.

ora 13:30: Prin nota telefonică nr. 39, generalul Victor Stănculescu ordonă Armatei să nu mai execute decât ordinele ministrului Apărării.

ora 13:55: Invocând o problemă tehnică, Nicolae Deca opreşte maşina în dreptul comunei Văcăreşti. Soţii Ceauşescu şi garda de la Securitate se urcă într-un alt automobil aparţinând lui Nicolae Petrişor, cerându-i acestuia să îi transporte la Târgovişte.

aprox. ora 14:00: Automobilul în care se aflau soţii Ceauşescu ajung la Târgovişte.

ora 14:30: Soţii Ceauşescu ajung la Centrul pentru protecţia plantelor din Târgovişte. Câteva minute mai târziu, un oficial al cooperativei sună la miliţie.

ora 15:00: Soţii Ceauşescu au fost preluaţi din Centrul pentru protecţia plantelor cu o maşină de către sg. maj. Ion Enache şi sg. maj. Constantin Paisie de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa.

ora 18:20: S-au tras primele focuri de armă în Piaţa Palatului, marcând debutul confruntărilor cu „teroriştii”.

ora 18:10-18:15: Soţii Ceauşescu sunt arestaţi în sediul Miliţiei Judeţene Dâmboviţa de către reprezentanţi ai miliţiei şi armatei.

ora 18:30: Soţii Ceauşescu ajung în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor.

ora 19:30: La Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu.

ora 23:32: Este transmisă la Radio şi Televiziune Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, citită de Ion Iliescu.

23 decembrie:

dimineaţa: Comandamentul Aviaţiei Militare a trimis 7 MIG 23 şi 4 elicoptere pentru a survola Bucureştiul. Două elicoptere sunt lovite de gloanţe în zona cimitirului Ghencea şi sunt nevoite să aterizeze.

ora 18: Este deschis focul asupra aeroporturilor Otopeni şi Băneasa.

ora 19: Este deschis focul asupra unităţilor militare din Piaţa Palatului din Bucureşti de pe clădirile din zonă. Se înregistrează schimburi de focuri în clădirea fostului CC al PCR, asupra căreia se trage şi din fostul CC al UTC. Sunt incendiate Palatul Regal şi Biblioteca Centrală Universitară.

ora 20: Din sediul Ministerului Apărării Naţionale i s-a dat ordin colonelului Gheorghe Trosca, şef de Stat Major al USLA, să intervină cu unitatea sa în apărarea sediului ministerului.

ora 20: la Alba Iulia a fost doborât de la sol elicopterul în care se aflau arestaţi generalul de contrainformaţii Constantin Nuţă şi adjunctul acestuia, generalul de miliţie Velicu Mihalea. Pasagerii şi pilotul locotenent-colonel Nicolae Tudor au fost carbonizaţi.

către ora 23: O coloană militară a UM 01065 din Popeşti-Leordeni este atacată în dreptul şoselei de centură din Bucureşti de pe blocurile învecinate. A fost rănit un singur militar. Coloana este atacată din nou în piaţa Aviatorilor, dinspre consulatul sovietic. De această dată este ucis un soldat şi răniţi alţi 4. Unitatea se va mai confrunta cu atacurile teroriste în aceeaşi noapte şi în Piaţa Virgiliu, după care se va retrage la Televiziune.

după ora 23: Colonelul Trosca şi militarii săi au ajuns cu două TAB-uri în dreptul sediului MApN, unde sunt întâmpinaţi cu foc de către militarii detaşamentului de Cercetare din Buzău. Au murit 4 ofiţeri USLA şi au fost răniţi alţi 7. Acelaşi lucru li se întâmplă şi studenţilor Academiei Militare Tehnice, care au fost chemaţi pentru întărirea dispozitivului de pază la minister. Atacaţi cu foc de armă de pe blocurile vecine, aceştia ripostează. Sunt ucişi 5 studenţi şi răniţi alţi 8.

24 decembrie-25 decembrie:

ora 13: La Târgovişte aterizează elicopterele venite de la Bucureşti cu completul de judecată al Tribunalului militar excepţional.

ora 13:10: Vizita medicală a cuplului Ceauşescu.

ora 13:20: Începe procesul soţilor Ceauşescu. Soţii Ceauşescu nu recunosc Tribunalul militar excepţional şi refuză recursul.

ora 14:30: Procesul se încheie. Completul de judecată se retrage pentru deliberarea sentinţei.

ora 14:40: Este citită sentinţa. Soţii Ceauşescu sunt găsiţi vinovaţi de genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi subminarea economiei naţionale (în comunicatul transmis la Radio şi Televiziune apare şi un al cincilea capăt de acuzare, anume încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuşi la bănci străine).

ora 14:50: Sentinţa tribunalului militar excepţional a fost dusă la îndeplinire prin împuşcare, în curtea unităţii militare 01417 din Târgovişte.

ora 15:05: Elicopterele conţinând completul de judecată şi corpurile soţilor Ceauşescu decolează spre Bucureşti.

ora 21:30: Crainicul Televiziunii Petre Popescu anunţă procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu.

ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate.

25 decembrie-27 decembrie:

ora 00:00: La Televiziune este difuzat aproape integral procesul soţilor Ceauşescu. Secvenţele în care apărea completul de judecată sunt înlocuite cu stop-cadre pe cei judecaţi. De asemenea, execuţia a fost înlocuită cu fotografii ale cadavrelor celor doi.

La Bucureşti are loc prima şedinţă a Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Este constituit întâiul guvern post-revoluţionar, condus de Petre Roman.

Prin publicarea în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 5 din 27 decembrie 1989, intră în vigoare patru Decrete-Lege ale CFSN din 26 decembrie 1989: nr. 1, prin care Petre Roman este desemnat prim-ministru al Guvernului României, nr. 2, privind constituirea şi statutul CFSN, precum şi revenirea la numele de „România”, „Poliţie” şi la drapelul românesc tradiţional, nr. 3, prin care generalul Nicolae Militaru este numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi nr. 4, prin care Direcţia Securităţii Statului şi alte organe din subordinea Ministerului de Interne erau trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

Este emis un Comunicat publicat în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 4 din 27 decembrie 1989 prin care se anunţă alegerea în funcţia de preşedinte al CFSN a lui Ion Iliescu, iar în cea de vicepreşedinte a lui Dumitru Mazilu.

Conform unui Comunicat, structura Biroului executiv al CFSN era următoarea: Preşedinte - Ion Iliescu; Prim-vicepreşedinte - Dumitru Mazilu; Vicepreşedinţi - Cazimir Ionescu, Karol Kiraly; Secretar - Dan Marţian; Membri - Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.

30 decembrie:

Are loc prima şedinţă a guvernului provizoriu condus de Petre Roman.

ora 16:00-16:30: Are loc înmormântarea cuplului Ceauşescu în cimitirul Ghencea.

31 decembrie:

Prin publicarea în „Monitorul Oficial” nr. 9 din 31 decembrie 1989, intră în vigoare Decretul-Lege nr. 8 al CFSN din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti din România.

Rechizitoriul Revoluției: „Poți ucide în multe feluri”:

 În decembrie 1989, când valul schimbării regimurilor de tip sovietic a răvășit Europa de Est, iar alți sateliți ai Kremlinului exersau deja transferul de putere și pluripartidismul, în România s-a murit pentru libertate. Rapoartele oficiale vorbesc despre 1116 persoane ucise în violențele armate dinainte și de după fuga cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. În aproape 80% din cazuri (857 decese) s-a murit, însă, după debarcarea soților care au condus România comunistă între 1965 și 1989. Asta, deși la București și peste întreaga țară se instalase o nouă putere, controlată de personaje din eșalonul secund al fostului partid unic și de oameni influenți din poliția politică a regimului comunist, Securitatea.

Peste trei decenii de confuzie:

 De aproape 34 de ani, dosarul care ar trebui să identifice și să pedepsească autorii crimelor din acea iarnă însângerată a României se plimbă între comisii, parchete și instanțe. Imediat după schimbarea de putere din 1989, câteva procese cu tentă revoluționară au găsit vinovați pentru fapte ce țineau de tirania fostului regim și de presupuse crime comise pentru menținerea acestuia la putere. S-a vorbit despre 60.000 de morți la Timișoara, în săptămâna dinainte de fuga soților Ceaușescu. Cifra, vehiculată de presă occidentală în chiar zilele revoltei populare, a fost folosită în rechizitoriul prezentat în fața tribunalului ad-hoc care a decis condamnarea la moarte a cuplului prezidențial, în data de 25 decembrie 1989. Între altele, pentru genocid. Au mai fost condamnați, ulterior, alți oameni din anturajul celor doi, mai puțin personaje din structurile de forță ale statului comunist care au binecuvântat transferul de putere și schimbarea politică. În zilele ce au urmat căderii regimului comunist, străzile câtorva orașe din România au fost scena unor lupte de stradă în pragul războiului civil. Însă nici până astăzi nu s-a stabilit cine împotriva cui a tras, de unde au venit ordinele și cu ce scop s-au dat, de vreme ce noua putere politică se instaurase chiar în după-amiaza fugii soților Ceaușescu, cu participarea armatei, miliției și a omniprezentei securități a statului. Abia după zece ani, în 2000, s-au dat primele sentințe specifice evenimentelor din acel decembrie 1989: doi generali, Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu, condamnați la 15 ani de închisoare pentru rolul jucat în reprimarea protestelor populare, dar eliberați în urma unui recurs în anulare, pe motiv că nu li s-ar fi respectat dreptul la apărare. Ambii au murit în libertate. În aceste peste trei decenii, dosarul a fost pasat de la o magistratură la alta, a fost clasat pentru că anumite infracțiuni nu s-ar regăsi în legislația penală a României, care multă vreme a rămas aceeași din regimul opresiv sovietic, deși România devenise parte a Uniunii Europene, ceea ce a atras sancționarea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru tergiversarea dosarului dar și pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

„Infracțiuni împotriva umanității”: Presiunea CEDO a dus la redeschiderea dosarului, în 2016, dar nici de data aceasta adevărul juridic despre evenimentele din decembrie 1989 nu a fost enunțat. Procuror general interimar în urmă cu circa șapte ani, Bogdan Licu, recunoștea că la Parchetul Militar „nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esențiale” legate de cele petrecute în acel decembrie. De ce s-a întâmplat asta? „Ține de modul în care s-a născut statul român democratic, după 1989”, este de părere dr. Germina Nagâț, director de investigații la Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. „Am avut un stat politic regenerat, pus cu greu pe un traseu democratic, dar cu o justiție complet controlată politic și care nu a putut fi reformată peste noapte. Sunt complicități în sistem care au dus la această pierdere uriașă de timp. Asta explică de ce dosarele grele, cum e dosarul revoluției, durează de atâtea decenii, timp în care s-au compromis sau au dispărut probe, au dispărut pe cale naturală o parte dintre victime, o parte dintre martori și unii dintre vinovați. Nu mai pot fi aduși în fața instanței”. Abia după redeschiderea dosarului s-a formulat un set de capete de acuzare în baza cărora au fost trimiși în judecată, în 2021, doi dintre actorii politici ai momentului și doi militari de rang înalt. Printre ei, Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, ajuns șef al statului direct din balconul revoluției române unde a apărut când lucrurile erau deja clarificate, după fuga Ceaușeștilor. Ancheta, a explicat pentru Deutsche Welle procurorul general al României, Gabriela Scutea, a încercat să argumenteze suspiciunea vinovăției de crime împotriva umanității: „Există un caracter unic al acestei investigații, este vorba despre infracțiuni împotriva umanității, pe care nu poți să le reduci în cuvinte așa cum ai sintetiza o infracțiune de evaziune fiscală, de corupție sau de drept comun. Această relatare a faptelor este sintetizată pe capitole - cele premergătoare zilei de 22 decembrie, apoi momentul în care a avut loc constituirea echipei de persoane care și-au asumat conducerea evenimentelor care au urmat, din punct de vedere al comunicării și exprimării unei puteri de stat - și răspunde cerințelor jurisprudenței instanțelor românești”.

S-a manipulat „ca la manuale”, turiștii străini „nu au existat”: Prin apariţiile televizate și prin alte mecanisme de exercitare a puterii, din noua calitate de şef de stat, de guvern şi al armatei, Iliescu ar fi indus sistematic în eroare opinia publică și a generat și amplificat psihoza generalizată a terorismului, spune Parchetul Militar. Or, argumentează procurorul de caz Cătălin Pițu în rechizitoriul trimis instanței, această psihoză a fost cauza împușcăturilor și, implicit, a victimelor dn intervalul 22-30 decembrie 1989. O diversiune, punctează procurorii, care a urmărit consolidarea grupului care a umplut vidul de putere. „Nimeni nu spune că Ion Iliescu a ieșit pe stradă și a împușcat oameni. Poți însă ucide în mai multe feluri. Poți să instigi, de exemplu”, explică procurorul Pițu, șeful Parchetului Militar care a instrumentat dosarul, într-o discuție cu Deutsche Welle. „Poți să ai o acțiune mai complexă, așa cum a fost ea în decembrie 1989. Rechizitoriul permite înțelegerea mecanismului prin care conduitele de la vârful puterii militare au produs acele consecințe. Această conduită de inducere în eroare, cum i se spune în termeni militari, nu a fost întâmplătoare. S-a făcut ca la carte. Există tehnici militare de diversiune și dezinformare. Ansamblul de diversiuni și dezinformări de după 22 decembrie a dus la consecințele tragice din perioada respectivă”. Parchetul militar vine, astfel, să confirme suspiciunile care circulă de peste treizeci de ani în spațiul public, anume, că Iliescu ar fi fost orchestrator al haosului care a dus la sutele de morți de după fuga Ceaușeștilor. Nu doar Iliescu și ceilalți inculpați au contribuit la crimele din decembrie, completează procurorul militar, au fost „mult mai multe persoane, însă unele au decedat iar altele au fost deja condamnate și nu pot fi judecate de două ori pentru aceeași faptă. Dar am stabilit foarte clar în rechizitoriu cine se face vinovat de crime împotriva umanității”. Una dintre manipulările din decembrie 1989 a fost cea a teroriștilor. „Cuvântul teroriști este în sine o manipulare. Nu au existat prezențe ostile din afara țării. Au existat prezențe ostile din interior, din trupele de securitate și miliție”, afirmă Germina Nagâț. De altfel, infiltrarea turiștilor străini a fost folosită pe ambele părți ale baricadei. Nu doar teroriștii erau străini, iranieni sau libieni fideli lui Ceaușescu, cum spuneau zvonurile. După 1989, anchetatorii au verificat mult timp ipoteza „complet stupidă și tipic securistă”, în opinia oficialului CNSAS, a infiltrării turiștilor străini în provocarea protestelor de stradă anticeaușiste. „Asta ar fi justificat și datoria statului de a răspunde cu gloanțe. Mulți au crezut sincer în această enormitate. Ține de paradigma securiștilor și a lui Ceaușescu: nu există protest autentic în România, românii sunt manipulați din exterior, tot ce este critic la adresa regimului este montat în exterior”. CNSAS a făcut schimb de informații cu Parchetul Militar, a verificat această ipoteză și, subliniază Germina Nagâț, aceasta „se infirmă în întregime. Se raportau zilnic numele de persoane care se prezentau la punctele de trecere a frontierei. Nici vorbă de un trafic de frontieră semnificativ crescut, cum s-a vehiculat ani de zile”.

Judecarea lui Iliescu și împăcarea cu trecutul: Cât va mai dura de acum până ce justiția se va pronunța asupra vinovăției inculpaților? „Pentru judecătorul de cameră preliminară nu este întotdeauna suficient de clar că regimul comunist a fost unul criminal, care a practicat represiunea în masă până în ultimul moment. Ceea ce pentru noi este un truism nu este la fel de evident pentru un judecător. Trebuie să ajungi să demonstrezi în sens juridic evidența, nu istoric și logic. Nu pot decât să sper că vin judecători tineri, cu mintea deschisă, pentru care oroarea să fie evidentă, pentru că a dovedi juridic evidența este foarte greu”, comentează Germina Nagâț, care a mai văzut dosare dedicate crimelor comuniste împotmolite în instanță. „Dacă ai ghinion de un judecător complet virusat și pare că și-a făcut lecțiile direct la securitate, deși nu este în vârstă, degeaba ai un probatoriu impecabil, degeaba ai martori valoroși. Poți să ai ghinion cu un judecător sforărit. Acest dosar este un alt turnesol pentru justiția română. Vom vedea cum reacționează ea în fața unor cazuri grele împotriva umanității, că asta s-a întâmplat la revoluția română”. Pentru România, prelucrarea trecutului recent este o restanță majoră. După 1989 nu s-a produs lustrația necesară. Am citit rechizitoriul, prin bunăvoința unui prieten, și mi se pare că și un copil de zece ani ar înțelege vinovățiile, după redactarea de acolo. Vorbim nu de cei care au au ucis efectiv, ci despre cei care au comandat aceste lucruri. Așteptăm o hârtie a instanțelor judecătorești care să certifice această vinovăție. Eu sper nu să intre neapărat Ion Iliescu în pușcărie. Are deja o vârstă înaintată. Dar pentru analele istoriei vreau să rămână nu un erou al revoluției, ci un profitor și un beneficiar al acțiunii teroriste pornite din seara de 22 decembrie. Schimbarea se rezolvase. Revoluția învinsese. Nu înțeleg de ce a trebuit cineva să pună mâna pe putere făcând crime, omorând oameni. Ar fi câștigat probabil oricum - poate nu cu 80%, poate cu 60%. Dar a făcut-o omorând oameni!

Ce spun procurorii? - sinteză: Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul „Revoluţiei” susţin că, începând cu 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare - dezinformare şi diversiune - care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti. Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de procurori că a contribuit în mod direct şi nemijlocit la generarea şi amplificarea acestei psihoze terorist-securiste. Anchetatorii mai spun că instaurarea psihozei teroriste a dus la peste 1.000 de decese ca urmare a tragerilor haotice cu armament, forţele armate folosind 12.600.000 de cartuşe. „Probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu orele 18,30 ale zilei de 22 decembrie 1989, a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională. Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului. Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu”, se arată în rechizitoriul trimis în instanţă. În opinia procurorilor militari, întreaga populaţie a României a fost supusă în timpul Revoluţiei, în mod deliberat şi profesionist, la o amplă inducere în eroare. „Este elocvent a se reţine că, în timpul Revoluţiei, au fost folosite cu succes toate tehnicile de dezinformare. Demonizarea i-a privit pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, anturajul imediat al acestora, dar şi acele forţe dispuse (chipurile) a-i apăra pe aceştia (cadrele DSS, în principal). Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită prin crearea, începând cu 22.12.1989, a două tabere aparent oponente. Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste loiale fostului preşedinte. Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasi-unanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave. Prin modul de propagare al dezinformării - TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii, pe întregul teritoriu al României. În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale. Se mai poate observa că scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu). (…). Toate deciziile importante, luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN”, susţin procurorii. Grupul din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989, componenţii acestei grupări înţelegând foarte bine importanţa televiziunii şi a radioului public în acele momente, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul „Revoluţiei”. Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul „Praga 1968“, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. „Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi Direcţia Securităţii Statului), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său”, spun procurorii. Conform rechizitoriului, toate personajele din gruparea lui Iliescu s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 şi intervalul următor de timp - TVR, fostul CC al PCR, MApN. Momentul începerii acţiunii a fost dat pe 22 decembrie 1989, la orele 14,25, în direct la TVR, când cpt. de rang I Emil (Cico) Dumitrescu a transmis următorul mesaj: „Dragi colegi ai promoţiei 1958, vă vorbeşte cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (…) Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”. „Şi s-au organizat. Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat. Ion Iliescu a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani. Generalii (…) şi Nicolae Militaru au deţinut în mod succesiv funcţia de ministru al Apărării. Virgil Măgureanu a fost iniţial consilier al preşedintelui Ion Iliescu, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României - SRI. Emil (Cico) Dumitrescu a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne şi apoi de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Ion Iliescu, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici”, se menţionează în rechizitoriu. În urma apariţiilor televizate, grupul condus de Ion Iliescu a luat decizia deplasării la sediul MApN, după ce lui Iliescu i s-a garantat protecţia Armatei. În acţiunea armată împotriva revoluţionarilor, comandată de Nicolae Ceauşescu în perioada 16-22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, represiunea fiind exercitată de toate structurile militare ale României, şi anume Ministerul de Interne - Direcţia Securităţii Statului şi Ministerul Apărării Naţionale, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul „Revoluţiei”. Potrivit rechizitoriului, din probele strânse de procurori rezultă că, în intervalul 16-22 decembrie 1989 - orele 12,00, numărul total al decedaţilor a fost de 153 de persoane, au fost înregistraţi 831 de răniţi, fiind reţinuţi/lipsiţi de libertate 890 de revoluţionari. „Represiunea armată exercitată în intervalul 16-22 decembrie 1989 împotriva maselor de revoluţionari a fost exercitată de toate structurile militare ale României (MI-DSS, MApN). Coordonarea represiunii a fost făcută de preşedintele Nicolae Ceauşescu (comandant suprem al forţelor armate), prin intermediul vârfurilor de comandă din cadrul MI-DSS şi MApN. Au fost implicaţi direct şi toţi şefii de direcţii militare aparţinând MI-DSS şi MApN. Pe cale de consecinţă, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS”, se arată în rechizitoriu. Procurorii spun că, în represiunea exercitată de militari până pe data de 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, iar străinii reţinuţi după această dată, suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, au fost eliberaţi deoarece suspiciunile nu s-au adeverit. „În perioada de după evenimentele revoluţionare, în spaţiul public s-a speculat că pentru represiunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989 au fost folosite şi persoane din afara ţării (în special din zona arabă, date fiind relaţiile foarte bune dintre Nicolae Ceauşescu şi liderii arabi). Cu toate acestea, analiza întregului material probator nu a relevat indicii edificatoare pentru implicarea unor astfel de elemente, în exercitarea represiunii. Aşa cum se va devoala într-un alt capitol, ulterior datei de 22 decembrie, au fost reţinuţi străini suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, însă, fără excepţie, suspiciunile nu s-au adeverit, iar aceste persoane au fost eliberate”, precizează anchetatorii. Procurorii mai spun că, în decembrie 1989, în contextul răspândirii unei psihoze a terorismului, au fost reţinute 1.425 de persoane sub suspiciunea că erau securist-teroriste, dintre care 25 au fost cetăţeni străini.