JEAN CALVIN ȘI MOȘTENIREA SA.

JEAN CALVIN ȘI MOȘTENIREA SA

         Jean Calvin (Jean Cauvin) s-a născut în 1509 în oraşul Noyon din Franţa. El a iniţiat o mişcare religioasă care a avut un rol important în viaţa multor oameni din Europa, America, Africa de Sud, precum şi din alte locuri. Calvin este considerat unul dintre cei mai mari reformatori religioşi din istoria lumii occidentale.

         Astăzi, calvinismul, adică ideile şi învăţăturile lui Calvin, influenţează încă, într-un fel sau altul, confesiuni protestante, cum ar fi cea reformată, prezbiteriană, congregaţionalistă, puritană şi altele. În septembrie 2009, de exemplu, Alianţa Mondială a Bisericilor Reformate declara că are 75 de milioane de adepţi în 107 ţări.

În conflict cu catolicismul:

       Tatăl lui Calvin a fost avocat şi secretar al bisericii catolice din Noyon. Probabil că munca lui l-a pus în situaţia de a cunoaşte multe dintre abuzurile comise pe scară largă de preoţii de atunci. Nu ştim sigur dacă în urma acestui fapt el şi familia lui au protestat sau au acţionat într-un mod lipsit de respect faţă de Biserică, dar, după un timp, tatăl şi fratele mai mare al lui Calvin au fost excomunicaţi. Când tatăl lui a murit, Calvin a obţinut cu greu permisiunea de a-i face o înmormântare creştină. Se pare că această întâmplare i-a adâncit neîncrederea în religia catolică.

           Majoritatea cărţilor care s-au scris despre Calvin nu menţionează despre tinereţea lui decât că era rezervat şi necomunicativ. Chiar în anii studenţiei sale la Paris, Orléans şi Bourges, se pare că a avut puţini prieteni. Dar Calvin era înzestrat cu o minte ageră şi cu o memorie extraordinară. Aceste calităţi, la care s-a adăugat o impresionantă capacitate de muncă - el studia zilnic de la cinci dimineaţa până la miezul nopţii -, l-au ajutat să-şi ia doctoratul în drept înainte de a împlini 23 de ani. De asemenea, pentru a studia Biblia, a învăţat ebraica, greaca şi latina. Însă Calvin a fost cunoscut în primul rând pentru disciplina şi seriozitatea eticii sale profesionale. Şi astăzi această etică este pusă de mulţi în legătură cu calvinismul.

        Între timp, de cealaltă parte a graniţei, în Germania, Martin Luther critica deschis Biserica Catolică pentru corupţie şi pentru învăţăturile nebiblice pe care le preda. În 1517 el a afişat cele 95 de teze, sau proteste, ale sale pe uşa unei biserici din Wittenberg, ceea ce a impulsionat reforma religioasă. Mulţi au acceptat ideile lui Luther, iar Reforma s-a răspândit cu repeziciune în toată Europa. Ea a stârnit o aprigă opoziţie în multe locuri, iar protestatarii, sau protestanţii, au avut de suferit fiindcă şi-au exprimat opiniile. În 1533, Nicholas Cop, prietenul lui Calvin, a ţinut la Paris un discurs în care îl susţinea pe Luther. Întrucât Calvin l-a ajutat pe Cop să-şi scrie discursul, amândoi au trebuit să fugă pentru a-şi salva viaţa. Calvin nu s-a mai întors niciodată în Franţa.

           În 1536, Calvin a publicat lucrarea Christianae Religionis Institutio (Instituţia religiei creştine), un adevărat manual de religie protestantă. Cartea i-a fost dedicată regelui Francisc I, cu scopul de a-i apăra pe protestanţii francezi, cunoscuţi mai târziu sub numele de hughenoţi. Calvin a atacat învăţăturile catolice şi a formulat principiul fundamental al credinţei sale: suveranitatea lui Dumnezeu. Pe lângă impactul pe care l-a avut în plan religios, această lucrare, pe care Calvin a tradus-o ulterior în franceză, este renumită şi pentru influenţa ei asupra variantei literare a limbii franceze. Calvin a fost considerat unul dintre cei mai de seamă reformatori. În cele din urmă, el s-a stabilit la Geneva (Elveţia) şi, din 1541, acest oraş a devenit centrul reformelor sale.

Reformele continuă la Geneva:

        Calvin a avut o mare influenţă asupra oraşului Geneva. Însufleţit de un puternic sentiment de moralitate şi dreptate, el a transformat Geneva dintr-un „oraş cu o reputaţie proastă într-un oraş în care viaţa tuturor era guvernată de un cod moral strict“, aşa cum remarcă Encyclopedia of Religion. Au avut loc şi alte schimbări. Dr. Sabine Witt, custode al Muzeului de Istorie a Germaniei, din Berlin, explică: „În urma războaielor religioase din Franţa, populaţia Genevei s-a dublat în câţiva ani datorită miilor de refugiaţi protestanţi care au venit aici“. Hughenoţii, care aveau o etică profesională asemănătoare cu a lui Calvin, au dat un impuls economiei. Geneva a devenit un centru tipografic, dar şi manufacturier, aici confecţionându-se piese pentru ceasornice.

         La Geneva au venit refugiaţi şi din alte ţări, majoritatea lor din Anglia, unde protestanţii erau persecutaţi de regina Maria I. Întrucât cei mai mulţi calvinişti proveneau din minorităţi care luaseră calea exilului, ei au dezvoltat ceea ce revista religioasă germană Christ in der Gegenwart numeşte „teologia celor persecutaţi“. În 1560, refugiaţii au publicat Biblia de la Geneva, prima Biblie în engleză împărţită în versete numerotate. Datorită formatului său mic, această Biblie a uşurat studiul personal al Cuvântului lui Dumnezeu. Se pare că aceasta a fost Biblia pe care puritanii au luat-o cu ei în 1620, când au emigrat în America de Nord.

          Dar Geneva nu a fost un refugiu sigur pentru toţi. Un exemplu în acest sens este Miguel Servet. El s-a născut în 1511 în Spania şi a studiat greaca, latina, ebraica, precum şi medicina. Din câte se pare, Servet l-a cunoscut pe Calvin când amândoi erau studenţi la Paris. Studiind Biblia, Servet a pus la îndoială doctrina Trinităţii. El a încercat să discute cu Calvin despre acest subiect prin corespondenţă, dar acesta l-a considerat pe Servet mai degrabă duşman, decât prieten. Întrucât a fost persecutat de catolici în Franţa, Servet a fugit la Geneva, oraşul lui Calvin. Însă, în loc să fie primit cu bunăvoinţă, așa cum se aștepta, el a fost arestat şi acuzat de erezie, iar în 1553 a fost ars pe rug. Istoricul Friedrich Oehninger a afirmat: „Executarea lui Servet rămâne o pată ruşinoasă asupra vieţii şi activităţii celui care, altminteri, a fost un mare reformator -Calvin“.

        Calvin este autorul unui impresionant număr de lucrări care susţineau Reforma. Se spune că a scris peste 100 de lucrări de referinţă şi 1 000 de scrisori şi, de asemenea, că a ţinut în jur de 4 000 de predici la Geneva. Prin intermediul tuturor acestora, Calvin nu numai că a prezentat concepţia sa despre ceea ce trebuie să fie creştinismul, dar s-a şi străduit să-şi impună punctul de vedere cu privire la modul în care trebuiau să trăiască creştinii, mai ales la Geneva, care, în viziunea lui, era ca un oraş al lui Dumnezeu.

        Care au fost rezultatele eforturilor neobosite depuse de Calvin la Geneva în vederea Reformei? Potrivit Biroului Federal de Statistică al Elveţiei, în anul 2000 numai 16 la sută din locuitorii Genevei aparţineau Bisericii Reformate (calvină), iar numărul catolicilor din acest oraş era mai mare decât al calviniştilor.

Dezbinarea religioasă ia amploare:

      Ca o reacţie la Reformă, unele oraşe şi ţări şi-au afirmat apartenenţa la catolicism, altele la luteranism sau la calvinism. Aceasta a generat o mare dezbinare religioasă în Europa. Cu toate că reformatorii au fost în acord în ce priveşte criticile aduse Bisericii Catolice, între ei au existat deosebiri de vederi. Dr. Sabine Witt, amintită mai sus, remarcă: „Dezacorduri teologice au apărut chiar în mijlocul protestanţilor“. Deşi toţi acceptau că Biblia trebuie considerată fundamentul credinţei creştine, învăţăturile lor conţineau mari dezacorduri. Problema apărută imediat a fost legată de semnificaţia Cinei Domnului şi a prezenţei lui Hristos, în mod real în ea. După un timp, calvinismul a formulat una dintre cele mai controversate doctrine ale sale: predestinarea.

        Au avut loc multe dezbateri cu privire la definiţia predestinării. Un grup de calvinişti susţineau că, înainte ca oamenii să păcătuiască, Dumnezeu hotărâse ca un număr mic de aleşi să fie conduşi la salvare prin Cristos, iar toţi ceilalţi să fie lăsaţi în voia sorţii. Acest grup credea deci că salvarea era decretul lui Dumnezeu şi că nu toţi oamenii erau egali. Alţi calvinişti considerau că salvarea era pentru toţi oamenii şi că fiecare putea să aleagă dacă o acceptă sau nu. Aceasta însemna că salvarea depindea de liberul arbitru al omului. Mult timp după moartea lui Calvin, între adepţii calvinismului au avut loc dezbateri serioase asupra unor subiecte precum decretul lui Dumnezeu, liberul arbitru al omului şi egalitatea de şanse pentru toţi oamenii.

Latura întunecată a moştenirii calvine:

        În secolul al XX-lea, Biserica Reformată Olandeză (calvină) a folosit predestinarea ca bază pentru discriminarea rasială în Africa de Sud. Nelson Mandela, care a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, a spus despre politica guvernului cu privire la supremaţia albilor: „Această politică a avut susţinerea Bisericii Reformate Olandeze, care a găsit o justificare teologică pentru apartheid, sugerând că burii sunt poporul ales al lui Dumnezeu, iar negrii o specie inferioară. În concepţia burilor, apartheidul şi Biserica erau în strânsă legătură“.

        În anii ’90 ai secolului trecut, Biserica Reformată Olandeză şi-a cerut scuze în mod public pentru că a sprijinit apartheidul. Într-un comunicat numit Declaraţia de la Rustenburg, conducătorii Bisericii au recunoscut: „În mod greşit, unii dintre noi am folosit cu zel Biblia pentru a justifica apartheidul, făcându-i pe mulţi să creadă că acesta avea aprobarea lui Dumnezeu“. De-a lungul anilor, poziţia Bisericii în favoarea apartheidului nu numai că a contribuit la suferinţa cauzată de prejudecăţile rasiale, dar a şi creat impresia că Dumnezeu era vinovat.

    Jean Calvin a murit la Geneva în 1564. Se spune că, spre sfârşitul vieţii, el le-a mulţumit colaboratorilor săi preoţi „pentru că au acordat atât de multe onoruri unuia care nu le merita“ şi i-a rugat să-l ierte pentru că le pusese răbdarea la încercare cu numeroasele lui slăbiciuni, cum ar fi impulsivitatea şi irascibilitatea. În pofida acestora, nu există nicio îndoială că etica profesională protestantă - caracterizată prin hărnicie, autodisciplină şi simţul datoriei - poartă amprenta personalităţii lui Calvin şi a valorilor susţinute de el.

     În ceea ce mă privește, eu am respins și resping multe dintre ideile formulate de Calvin, dar consider că a făcut un bine religiei creștine prin cartea pe care a scris-o (Instituția/Așezământul religiei creștine) deoarece ea te obligă să gândește și să aduci argumente pertinente contra celor afirmate în carte, nu doar să condamni de dragul de a condamna!