REVOLUȚIA DE LA 1848 ÎN ȚĂRILE ROMÂNE - O SCURTĂ PREZENTARE.

REVOLUȚIA DE LA 1848 ÎN ȚĂRILE ROMÂNE - O SCURTĂ PREZENTARE

    Revoluţia Română din 1848-1849 a urmărit unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un stat independent, recunoaşterea naţiunii  române  din Transilvania, mai apoi unirea tuturor ţinuturilor româneşti din Imperiul Habsburgic într-un principat autonom şi însăşi  desăvârşirea statului unitar român.

  Revoluţia de la 1848-1849 are cauze în gradul de dezvoltare a societaţii în general, în acutizarea contradicţiilor sociale, necesitatea soluţionării problemei naţionale prin constituirea unui singur stat românesc în cadrul fostei Dacii si impunerea unui statut internaţional deosebit Ţărilor Române, în condiţiile tensiunii  încordate existente între Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană). Cauzele sunt şi mai puternic reflectate în Transilvania, unde discriminarea națională a românilor era foarte puternică.

1.Moldova:

     Pe fondul unor puternice frământări sociale şi agitaţii politice, la data de 27 martie/8 aprilie se întruneşte o Adunare, constituită de câti oameni puteau să încapa în sala hotelului „Petersburg”, Iaşi. Are loc formularea primului document programatic al Revoluţiei române: „Petiţia-proclamaţiune”,ce cuprindea 35 de articole, dintre care cele mai importante prevedeau: asigurarea libertaţii personale, reorganizarea invătământului, responsabilitatea ministeriala, inamovibilitatea funcţionarilor, înfiinţarea unei bănci naţionale, publicitatea şedinţelor  tribunalelor. După alcătuire, petiţia a fost semnată de câteva sute de persoane, între care mitropolitul şi câţiva miniştrii demisionaţi, apoi, în după-amiaza zilei de 29 martie/10 aprilie, a fost    supusă aprobării domnului, M.Sturza, care a refuzat şi a ordonat oştirii să reprime mişcarea revoluţionară. Au fost arestate peste 300 de persoane, unii boieri au fost exilati la moşiile lor sau la mănăstiri, iar 13 dintre conducători au fost trimişi sub stare de arest la Galaţi, pentru a fi exilaţi în Turcia.Deşi această mişcare a fost înăbuşită, ea a constituit prima manifestare a Revoluţiei române de la 1848.

2. Transilvania:

    Profesorul Aron Pumnul, împreună cu Avram Iancu şi alţi tineri intelectuali, în urma proclamaţiei lui Simion Bărnuţiu, a convocat la Blaj o adunare a românilor din  principatul Transilvaniei pentru revendicarea drepturilor naţionale şi sociale, pe data de 18/30 aprilie.

    Va avea loc o nouă Adunare naţională tot la Blaj (pe câmpia Blajului numită atunci „Câmpul libertăţii”) pe 3/15 mai, la care participau 40.000 de români. La propunerea lui Simion Bărnuţiu s-a votat o moţiune în care naţiunea româna era declarată „naţiune de sine stătătoare” şi „parte intregitoare a Transilvaniei pe temeiul libertăţii egale”.

    A doua zi, A.T.Laurian a supus Adunării spre aprobare o petiţie de drepturi, numită „Petiţiunea naţională”, care cuprindea 16 articole, între care cele mai importante sunt: independenţa naţiunii române, dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie, independenţa bisericii române, desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei şi comerţului, desfiinţarea breslelor, libertatea cuvântului, a scrisului, a tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor, înfiinţarea unor tribunale cu juraţi, înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale, salarizarea clerului român, învăţământ românesc de toate gradele, inclusiv o Universitate română, etc. Adunarea a aprobat cu entuziasm „Petiţiunea naţionala”, deoarece conţinutul ei corespundea aspiraţiilor poporului român. Delegaţia condusă de Andrei Şaguna nu a obţinut aprobarea petiţiei de la împăratul Ferdinand.

     La 12/24 mai un nou grup de revoluţionari moldoveni a elaborat la Brasov un program mai radical decât cel din martie, intitulat „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”, care prevedea: desfiinţarea servituţilor feudale si împroprietărirea tăranilor  fără despăgubire, desfiinţarea privilegiilor boieresti şi egalitatea in faţa legii, unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti. Programul era influenţat de „Petiţiunea naţionala” votata de Adunarea naţionala de la Blaj.

3. Țara Românească:

     În mai 1848, Comitetul revoluţionar din Bucureşti a alcătuit un program şi o proclamaţie către popor şi a ales o comisie executivă compusă din N. Bălcescu, I.Ghica şi A. G. Golescu. In locul lui I. Ghica a fost ales C. A. Rosetti. La data de 9/21 iunie revoluţia a izbucnit la Izlaz (judeţul Romanaţi). Programul proclama egalitatea in drepturi in faţa impozitelor, Adunare reprezentativa a tuturor claselor societăţii, domn responsabil ales pe 5 ani (preşedinte de republică), responsabilitatea ministerială, libertatea tiparului, dreptul pentru judeţe de a-şi alege dregătorii, garda naţională, secularizarea mănăstirilor închinate, emanciparea clăcaşilor şi împroprietărirea lor prin despăgubire, dezrobirea ţiganilor, accesul tuturor copiilor la învăţământ, desfiinţarea rangurilor fără funcţii, desfiinţarea pedepsei cu bataia şi a celei cu moartea.

     După aprobarea programului s-a format un guvern provizoriu compus din I.Heliade Rădulescu, Şt, Golescu, Chr. Tell, N. Pleşoianu şi Radu Şapca. Acesta a pornit spre reşedinţa judeţului Romanaţi ( Caracal), ajungând aici la 13/25 iunie. Oltenia era sub stăpânirea revoluţionarilor.

     Pentru consolidarea revoluţiei, guvernul provizoriu a intrat în relaţii cu Poarta şi cu guvernele revoluţionare din celelalte ţări europene.

     Pe plan intern, revoluţia din Ţara Românească era învingătoare. Armata ţaristă a intrat însa în Moldova şi se pregătea să ocupe şi Ţara Românească. Pentru a opri înaintarea armatelor ruse, Poarta a trimis in Ţara Românească pe Soliman Paşa, in fruntea unei armate, spre a restabili ordinea. La 28 iulie/ 9 august, guvernul provizoriu era înlocuit cu un comitet de trei persoane. Pentru a consolida noua situaţie, se cerea aprobarea de către Constantinopol a programului de reforme. Partizanii revoluţiei au ars Regulamentul organic şi Arhondologia la Bucureşti şi în alte centre ale ţării.

      La 13/5 septembrie, armata otomană a intrat in Bucureşti. A avut loc o ciocnire care s-a soldat cu numeroşi morţi de o parte şi de alta. Gh. Magheru a dizolvat la 28 septembrie/10 ocrombrie 1848 tabara din Campul lui Traian şi s-a retras însoţit de câţiva ofiţeri în Transilvania. Lupta revoluţionara începută la 9/21 iunie în Ţara Românească înceta.

4. Transilvania - continuare:

     În Transilvania, Comitetul Naţional Român a convocat o nouă adunare la Blaj,3/15 - 12/25 septembrie1848. Românii, in numar de 60.000, erau înarmaţi cu lănci şi furci, unii chiar cu puşti. Avram Iancu, Axente Sever şi alți lideri, au organizat pe participanţi milităreşte. S-a aprobat o nouă rezoluţie, in care se protesta contra „uniunii” Transilvaniei cu Ungaria, se cerea alegerea unei diete şi a unui guvern provizoriu compuse şi din români, proporţional cu numărul lor şi încetarea presiunii exercitate asupra ţăranilor pentru executarea muncilor agricole in favoarea nobilimii. În octombrie a inceput lupta înarmată pentru îndepartarea administraţiei maghiare din Transilvania. Legiunile româneşti , în număr de 15 şi comandate de câte un prefect şi un viceprefect, au înfrânt gărzile naţionale maghiare sprijinite şi influenţate de nobilimea transilvăneana. În ţinuturile româneşti eliberate s-a organizat o administraţie românească. Guvernul ţării era constituit de Comitetul Naţional Român din Sibiu. La îndemnul lui N. Bălcescu, la sfarşitul lui decembrie al aceluiaşi an, s-a propus,  intr-o adunare la Sibiu, crearea unui principat român din toate ţinuturile româneşti din Imperiul Habsburgic, inclusiv Bucovina.

   Guvernul revoluţionar maghiar a trimis în Transilvania o armată, sub  conducerea generalului polon Iosif Bem. După ce a învins la Ciucea legiunile slab înarmate ale românilor, la 13/25 decembrie Bem a cucerit Clujul şi a cerut românilor să accepte autoritatea maghiară. Cu o armată mai numeroasă acum, Bem a cucerit până în martie 1849 cea mai mare parte a Transilvaniei, fără Alba Iulia şi regiunea Munţilor Apuseni. A cucerit apoi Sibiul, iar revoluţionarii români s-au refugiat în Ţara Româneasca. Pe măsură ce armata maghiară înainta spre sud, s-au organizat expediţii de pedepsire şi au fost înfiinţate „tribunale de sânge”.

   Bem face noi cuceriri, ajuns acum, aprilie 1849, la Banat. Românii, conduşi de Avram Iancu şi refugiaţi în Munţii Apuseni rezistau cu succes armatelor maghiare. În intervalul de timp 2/14 aprilie – 24 aprilie/ 6 mai a loc lupte sângeroase între forţele maghiare şi trupele române din Apuseni, în care pier circa 5.000 de maghiari.

     Încercările de colaborare cu revoluţionarii maghiari s-au facut de către revoluţionarii români din Transilvania şi de N. Bălcescu, I. Ghica. Kassuth, guvernatorul regatului ungar, a semnat la 2/14 iulie 1849, la Seghedin, „Proiectul de pacificare” şi tratatul pentru formarea unei legiuni române. Camera de Jos maghiara a votat, la 16/28 iulie, un proiect de lege prin care recunoştea drepturi naţionale românilor şi slavilor din Ungaria. Avram Iancu nu va mai ataca forţele maghiare, iar Kossuth a publicat un decret pentru incetarea luptei armatelor maghiare împotriva românilor. Dar la 1/ 13 august 1849, comandantul forţei armatei maghiare a capitulat la Șiria în faţa armatelor habsburgice şi ţariste. Revoluţia din Transilvania se încheiase.

*Concluzie:

   În istoria generala europeană, Revoluţia Română a constituit punctul cel mai înaintat spre răsărit al Revoluţiei europene din 1848, a cărei parte a fost. Această revoluție a contribuit decisiv la înlăturarea structurilor de tip feudal din spațiul românesc.