BIBLIA COMPLUTENSĂ - O EDIȚIE POLIGLOTĂ.

BIBLIA COMPLUTENSĂ - O EDIȚIE POLIGLOTĂ

      Pe la 1455 s-au ivit zorii unei noi ere în ce priveşte difuzarea Bibliei. Johannes Gutenberg a tipărit prima Biblie folosind tiparul cu litere mobile. În sfârşit, distribuirea Bibliei nu se mai limita la câteva manuscrise. Acum, Bibliile puteau fi produse în cantităţi mari şi la un preţ destul de mic. Biblia avea să devină în scurt timp cea mai răspândită carte din lume.

     Biblia lui Gutenberg a fost în latină. Curând însă erudiţii europeni şi-au dat seama că aveau nevoie de un text demn de încredere în limbile originale ale Bibliei, ebraica şi greaca. Pentru Biserica Catolică, Vulgata reprezenta unica versiune autorizată a Bibliei, dar existau două mari inconveniente. Latina nu mai era înţeleasă de majoritatea oamenilor din secolul al XVI-lea. De asemenea, în cei o mie de ani care se scurseseră de la apariţia Vulgatei, în textul ei se strecuraseră numeroase greşeli de copiere.

    Traducătorii şi savanţii deopotrivă aveau nevoie de o Biblie în limbile originale, precum şi de o traducere revizuită în latină. În 1502, cardinalul Jiménez de Cisneros, consilierul spiritual şi politic al reginei Isabella I a Spaniei, a hotărât să răspundă acestor cerinţe prin publicarea unei singure lucrări. Acest instrument istoric de traducere a devenit cunoscut sub numele de Biblia Complutensă, sau Biblia Poliglotă de la Alcalá. Cisneros a dorit să producă o Biblie poliglotă, sau multilingvă, care să reunească cele mai bune texte ebraice, greceşti şi latineşti, precum şi câteva fragmente în aramaică. Întrucât tiparul era abia la începuturile sale, această lucrare avea să reprezinte şi un punct de cotitură în arta tipografică.

     Cisneros a început acest proiect de amploare cumpărând manuscrise ebraice antice, care puteau fi găsite cu uşurinţă în Spania. El a adunat şi manuscrise greceşti şi latineşti. Manuscrisele urmau să stea la baza textului Bibliei poliglote. Cisneros a încredinţat compilarea propriu-zisă unui grup de erudiţi, care şi-au desfăşurat activitatea la Universitatea nou-înfiinţată de la Alcalá de Henares (Spania). Printre cei invitaţi să colaboreze a fost şi Erasm din Rotterdam, dar ilustrul lingvist a refuzat.

Erudiţii au lucrat la compilarea acestei lucrări monumentale zece ani, iar tipărirea ei a durat alţi patru ani. Tipografii spanioli au întâmpinat dificultăţi mari, întrucât nu dispuneau de caractere tipografice ebraice, greceşti şi aramaice. De aceea, Cisneros a angajat un mare tipograf, Arnaldo Guillermo Brocario, care a pregătit literele în aceste limbi. În cele din urmă, tipografii au reuşit să-şi înceapă lucrul în 1514. Cele şase volume au fost terminate la 10 iulie 1517, cu doar patru luni înainte de moartea cardinalului. Lucrarea completă a fost tipărită în aproximativ şase sute de exemplare — în mod paradoxal, exact în perioada de apogeu a Inchiziţiei spaniole.

   Aranjarea în pagină:

    Fiecare pagină a Bibliei Poliglote era extrem de bogată în informaţii. În primele patru volume, ce cuprindeau Scripturile ebraice, textul Vulgatei apărea pe coloana din mijloc a fiecărei pagini; textul ebraic pe coloana marginală, iar textul grecesc însoţit de o traducere interliniară în latină, pe coloana interioară. Pe margine erau adnotate rădăcinile de la care s-au format diverşi termeni ebraici. Editorii au inserat în subsolul fiecărei pagini a Pentateuhului Targumul lui Onkelos (o parafrazare în aramaică a primelor cinci cărţi ale Bibliei), precum şi o traducere în latină.

Volumul al cincilea conţinea Noul Testament pe două coloane. Pe una apărea textul grecesc, iar pe cealaltă textul latinesc din Vulgata. Corespondenţa între texte s-a stabilit cu ajutorul unor litere mici care îl îndrumau pe cititor la cuvântul echivalent din coloana alăturată. Textul grecesc al Bibliei Poliglote de la Alcalá a constituit prima colecţie completă tipărită a Scripturilor greceşti, sau a „Noului Testament“, fiind urmată la scurt timp de ediţia lui Erasm.

    Erudiţii au fost atât de atenţi la corectură încât în volumul al cincilea au apărut doar 50 de greşeli de tipar. Datorită meticulozităţii cu care au lucrat aceşti învăţaţi, criticii moderni consideră Biblia Complutensă superioară chiar renumitului text grecesc al lui Erasm. Elegantele litere greceşti au egalat în frumuseţe şi claritate literele din manuscrisele unciale mai vechi. În cartea sa The Printing of Greek in the Fifteenth Century, Robert Proctor afirmă: „Spania are meritul de a fi produs primele caractere tipografice greceşti, care sunt, fără îndoială, şi cele mai frumoase“.

    Volumul al şaselea cuprindea diverse ajutoare pentru studierea Bibliei: un dicţionar ebraic-aramaic, un glosar cu nume greceşti, ebraice şi aramaice, o gramatică ebraică şi un index de termeni latineşti pentru dicţionarul ebraic-aramaic. Nu e de mirare că Biblia Complutensă a fost numită un „monument al artei tipografice şi al exegezei biblic.

  Vulgata şi limbile originale:

   Particularităţile acestei Biblii poliglote au dus la neînţelegeri între compilatorii ei. Revizuirea textului Vulgatei care avea să apară în Biblia poliglotă i s-a încredinţat cunoscutului învăţat spaniol Antonio de Nebrija. Deşi pentru Biserica Catolică Vulgata lui Ieronim era singura traducere autorizată, Nebrija a considerat necesară o comparare a Vulgatei cu textele greceşti, aramaice şi ebraice. Intenţia lui era să corecteze greşelile evidente care se strecuraseră în manuscrisele Vulgatei de la acea dată.

   Dorind să înlăture orice neconcordanţă între Vulgata şi limbile originale, Nebrija i-a sugerat lui Cisneros: „Să mai aprindem o dată cele două torţe ale religiei noastre, limbile ebraică şi greacă. Răsplăteşte-i pe cei ce se pun în slujba acestei cauze“. El a mai spus: „Ori de câte ori apar diferenţe între manuscrisele latineşti ale Noului Testament, ar fi bine să consultăm manuscrisele greceşti. Ori de câte ori găsim o neconcordanţă între manuscrisele latineşti sau între manuscrisele greceşti şi cele latineşti ale Vechiului Testament, ar fi bine să căutăm redarea exactă din sursa autentică ebraică“.

 O bază pentru alte traduceri ale Bibliei:

   Valoarea Bibliei Complutense nu constă numai în aceea că este prima ediţie tipărită a Noului Testament  şi a Septuagintei. Aşa cum „Noul Testament“ al lui Erasm a devenit textus receptus al Scripturilor greceşti (text de bază pentru multe traduceri în alte limbi), textul ebraic al Bibliei Poliglote de la Alcalá a constituit textul de referinţă al Vechiului Testament pentru mulți alți erudiți și traducători. De exemplu,  William Tyndale a folosit textul ebraic al acestei Biblii poliglote ca bază pentru traducerea sa în engleză a Bibliei.